ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3257/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 aprilie 2015 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 25 martie 2015, întocmit de pârâtă.

Prin Sentința civilă nr. 360 din 16 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

Împotriva Sentinței civile nr. 360 din 16 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. (astfel cum se reține în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației formulate și anularea Raportului de evaluare nr. x din 25 martie 2015, întocmit de pârâtă.

În motivarea recursului, reclamantul susține că nu s-a aflat în starea de incompatibilitate reținută de intimata-pârâtă, întrucât nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003.

Astfel, recurentul-reclamant apreciază că, sub incidența dispozițiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, intră doar subiecții care îndeplinesc funcțiile de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, deținând în același timp și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale, situație neregăsită în speță, reclamantul având doar calitatea de consilier județean, care nu a deținut nici o funcție.

De asemenea, consideră că aceeași interpretare se impune și față de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, care reglementează scopul înființării Agenției Naționale de Integritate, respectiv asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale, situație în care, în opinia recurentului-reclamant, nu poate fi vorba în speță, întrucât acesta nu a deținut nicio putere de decizie în unitatea aflată în subordinea Consiliului Județean Gorj.

În același sens, recurentul-reclamant consideră că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, raportat la situația de fapt, deoarece, în cauză, intimata-pârâtă nu a probat existența unui contract în formă scrisă, iar forma ad probationem era obligatorie, iar nu facultativă. Sub acest aspect, recurentul-reclamant critică susținerea instanței de fond în sensul că nu era necesară existența unui contract scris, de vreme ce existența relațiilor contractuale rezultă din executarea obligațiilor stabilite în sarcina părților. Prima instanță a împărtășit concluziile raportului de evaluare întocmit de intimata-pârâtă, fără a stabili, prin probe, dacă recurentul a avut intenția de a realiza această vânzare, respectiv care erau obligațiile Întreprinderii de Drumuri și Poduri S.A., în calitate de unitate subordonată Consiliului Județean Gorj.

De asemenea, arată că în mod greșit prima instanță a respins proba cu martori, care în opinia recurentului-reclamant, se impunea a fi admisă, pentru clarificarea împrejurărilor deduse judecății.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 1 februarie 2016, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 1 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 9 mai 2018, completul de filtru, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin raportul de evaluare contestat în cauză, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut incidența dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, constatând că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât, în perioada în care a ocupat funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Gorj, între societatea B. S.R.L., al cărei asociat și administrator era reclamantul, și Întreprinderea de Drumuri și Poduri Gorj S.A., al cărei unic asociat era Consiliul Județean Gorj, s-au derulat relații comerciale, dovedite prin emiterea de către societatea B. S.R.L., în calitate de prestator, a facturii nr. x din 30 decembrie 2010.

Chestiunea de drept dedusă judecății prin cererea de chemare în judecată constă în aceea de a se stabili dacă, prin derularea operațiunii comerciale anterior arătate, se regăsește, în ceea ce îl privește pe reclamant, ipoteza prevăzută de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Prin criticile expuse în cuprinsul cererii de recurs, reclamantul A. a susținut, în esență, două aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, respectiv:

(i) greșita aplicare, de către instanța de fond, a dispozițiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în sensul că nu a deținut vreuna din funcțiile de conducere și/sau calitățile prevăzute de acest text de lege, având doar calitatea de consilier județean, și, de asemenea, nu a exercitat puterea decizională în cadrul Întreprinderii de Drumuri și Poduri Gorj S.A.;

(ii) instanța de fond nu a avut în vedere apărările formulate de reclamant, cu privire la contextul factual care a dus la emiterea facturii nr. x din 30 decembrie 2010, de către societatea B. S.R.L. și la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru dovedirea existenței unui contract comercial.

În ceea ce privește prima critică, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, constatând că, prin Raportul de evaluare nr. x din 25 martie 2015, pârâta Agenția Națională de Integritate a reținut, în privința reclamantului A., existența situației de incompatibilitate reglementată de dispozițiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, text de lege care reglementează, pe de-o parte, o serie de condiții referitoare la funcțiile pe care le deține/îndeplinește persoana evaluată, iar pe de altă parte, o condiție referitoare la existența unor contracte comerciale încheiate cu entitățile enumerate.

Din perspectiva funcțiilor deținute/îndeplinite de persoana evaluată, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat existența cazului de incompatibilitate reținut în raportul de evaluare contestat, prin raportare la calitatea de asociat și administrator, pe care reclamantul o deținea în cadrul societății B. S.R.L., concomitent cu calitatea de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Gorj.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a deținut, concomitent, atât calitatea de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Gorj, cât și calitatea de asociat și administrator în cadrul B. S.R.L., societate cu capital privat, reglementată de Legea nr. 31/1990, astfel cum rezultă din certificatul de furnizare informații eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. x din 22 iunie 2012, aflat la dosarul instanței de fond.

Pe de altă parte, textul de lege nu condiționează existența cazului de incompatibilitate de exercitarea puterii decizionale de către persoana evaluată, în cadrul entităților enumerate de lege, față de care există interdicția de contractare (autoritățile administrației publice locale din care face parte, instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori societățile înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective).

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, în privința recurentul-reclamant A., este îndeplinită cerința din cuprinsul art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, referitoare la deținerea funcțiilor/calităților specificate.

Cea de-a doua critică formulată de recurentul-reclamant, vizând neluarea în considerare, de către instanța de fond, a apărărilor sale referitoare la contextul factual al emiterii facturii nr. x din 30 decembrie 2010 și la lipsa intenției de a încălca regimul incompatibilităților, este, de asemenea, neîntemeiată.

Argumentul recurentului-reclamant privind la necesitatea existenței unui contract scris, nu poate fi primit. Astfel, îndeplinirea condiției privind forma scrisă ad probationem a actului juridic este relevantă doar în cazul unui litigiu între părțile co-contractante, pentru dovedirea existenței și întinderii raporturilor juridice, ceea ce nu este cazul în speță. Față de acest act, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate este un terț, putând face dovada existenței relațiilor contractuale comerciale cu orice mijloc de probă ar avea la dispoziție, inclusiv cu factura emisă pentru serviciile prestate/bunurile achiziționate și documentele de plată aferente.

Pe de altă parte, art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 instituie o interdicție absolută de contractare în sarcina consilierului local sau județean, independent de forma convenției comerciale și chiar dacă respectivul contract ar suferi de vicii de fond sau de formă, care ar atrage nevalabilitatea lui totală sau parțială. O altfel de interpretare ar lipsi de conținut scopul principal al instituirii prin lege a incompatibilităților, și anume acela de a asigura transparența în exercitarea funcțiilor publice, precum și de a preveni și combate corupția și de a garanta exercitarea cu imparțialitate a funcțiilor publice.

În aceeași ordine de idei, nici argumentul recurentului-reclamant privind lipsa intenției de a contracta nu este relevant în cauză, art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 reglementând acest caz de incompatibilitate prin simpla întrunire a condițiilor specificate (deținerea calităților/funcțiilor de către persoana evaluată și existența contractului comercial), fără îndeplinirea vreunei cerințe referitoare la atitudinea subiectivă a reclamantului.

Nici susținerea recurentului vizând încălcarea, de către Întreprinderea de Drumuri și Poduri Gorj S.A. a legislației achizițiilor publice, nu este relevantă în cauză, întrucât instanța de judecată este învestită cu analizarea existenței unui caz de incompatibilitate reținut în sarcina reclamantului, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 161/2003, iar nu cu analizarea legalității operațiunilor de achiziții bunuri derulate de o societate comercială.

În ceea ce privește critica referitoare la omisiunea analizării de către prima instanță a prevederilor ce stau la baza funcționării unităților comerciale care desfășoară activitate de vânzare cu amănuntul, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, reținând că recurentul-reclamant urmărește să probeze un aspect de ordin subiectiv, referitor la lipsa intenției de a încălca legea și la imposibilitatea de a preveni încheierea vânzării. Or, astfel cum s-a arătat anterior, atitudinea subiectivă a persoanei evaluate nu reprezintă un criteriu în reținerea stării de incompatibilitate, cerințele legale stipulate de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 fiind unele de ordin obiectiv, ce pot fi probate în condiții procedurale.

Chiar dacă s-ar lua în considerare argumentul recurentului privind specificul activității desfășurate de societatea B. S.R.L., în sensul că persoanele care se ocupă, efectiv, de activitatea de vânzare sunt angajați ai societății și nu reclamantul, această împrejurare nu este de natură a înlătura starea de incompatibilitate, atât timp cât reclamantului îi revenea obligația legală a de a controla și supraveghea activitatea societății și, implicit, a angajaților acesteia, ca urmare a calității de asociat și administrator pe care o deținea în cadrul persoanei juridice.

În considerarea mandatului de consilier județean, recurentul-reclamant trebuia să manifeste o atitudine diligentă și să preîntâmpine apariția unei stări de incompatibilitate, iar această obligație putea fi îndeplinită inclusiv prin punerea de către reclamant, la dispoziția angajaților societății, a unei liste cuprinzând entitățile indicate în cuprinsul art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu care angajații B. S.R.L. să nu desfășoare operațiuni comerciale.

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit, este neîntemeiată.

Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 360 din 16 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM