ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1177/2017

Decizia nr. 1177/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 8 decembrie 2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea provizorie a Raportului de evaluare nr. 46682/G/II din 20 noiembrie 2014 întocmit de pârâtă.

Prin precizările depuse atât la 19 decembrie 2014 cât și la 23 ianuarie 2015, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul a înțeles să precizeze obiectul acțiunii, în sensul că a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. 46682/G/II din 20 noiembrie 2014 întocmit de inspectorul de integritate B. din cadrul Agenției Naționale de Integritate.

Prin Sentința nr. 240 din data de 29 mai 2015 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității și a respins ca nefondată acțiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii în sensul anulării raportului de evaluare întocmit de A.N.I.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că A. nu a funcționat niciodată de la momentul înființării, procedura de înființare nu a fost finalizată (nu au fost procurate ștampile, documente contabile) și nu au fost derulate acte de comerț prin această întreprindere, recurentul apreciind că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, reținute în mod eronat atât de A.N.I. cât și de prima instanță.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

La data de 1 februarie 2017, recurentul-reclamant A. a transmis, prin e-mail, cerere de renunțare la judecata recursului ce face obiectul prezentului dosar.

Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, dar și pe cele ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentului de renunțare la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea formulată de recurentul A. de renunțare la judecata recursului declarat împotriva Sentinței nr. 240 din 29 mai 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2017.

Procesat de GGC - NN