ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5798/2024

Ședința publică din data de 5 decembrie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.1 Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 17.12.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea în totalitate a deciziilor contestate - Decizia nr. 1710/02.01.2015 a Deciziei nr. 7606/02.06.2015 de angajare a răspunderii solidare, precum și a oricărui act administrativ - fiscal întocmit baza acestor acte, suspendarea executării actelor administrativ atacate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauzei, în temeiul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, iar în temeiul art. 453 din C. proc. civ., obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate în prezenta cauză.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 33 din 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului A.,

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara,

- a anulat decizia nr. 7606/02.06.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș Colectare Contribuabili Mijlocii – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și decizia nr. 1710/02.11.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara,

- a respins în rest acțiunea reclamantului.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 33 din 27 ianuarie 2023 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei au solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată.

În drept, recurentele-pârâte au invocat critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2527 din 14 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, s-a respins excepția nulității recursurilor invocată de intimatul-reclamant; s-au admis recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș împotriva sentinței civile nr. 33 din 27 ianuarie 2023 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința recurată și, în rejudecare, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei nr. 3869 din 6 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

3.1 Motivele contestației în anulare

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a invocat eroarea materială (confundarea unor date materiale) în urma căreia s-a data o altă turnură/interpretare stării de fapt și de drept dedusă judecății pronunțându-se astfel o soluție greșită în prezenta cauză, fiind reprezentată de faptul că instanța de recurs a reținut în mod greșit/eronat îndeplinirea condiției "relei-credințe" a reclamantului în calitate de administrator al societății, raportat atât la condițiile generale ale acestei răspunderi stabilite prin art. 1357 C. civ., cât și la condițiile răspunderii administratorilor pentru insolvabilitatea societății comerciale, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

Totodată, eroarea materială în urma căreia s-a dat o altă turnură/interpretare stării de fapt și de drept dedusă judecății pronunțându-se astfel o soluție greșită în prezenta cauză, este reprezentată și de faptul că instanța de recurs nu a avut în vedere incidența în speță a autorității puterii de lucru judecat a Hotărârii nr. 1031/2015 rămasă definitivă, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul de insolvență nr. x/2014 privind societatea S.C. B. S.R.L., precum și a sentinței penale nr. 564/17.11.2022 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2022 având ca obiect plângere împotriva soluțiilor de neurmărire/netrimitere judecată (art. 340 C. proc. pen.).

A mai susținut că instanța de recurs, în mod eronat, a reținut faptul că în speță este dovedită de către recurenta-pârâtă condiția relei-credințe a administratorului în condițiile care aceste aspecte au fost deja analizate de două instanțe de judecată, atât în cadrul dosarului de insolvență al Tribunalului Timiș nr. x/2014, dar și în cadrul dosarului nr. x/2022, care a avut ca obiect plângerea formulată de petenta Direcția Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană Timiș a împotriva ordonanței de clasare a cauzei dispusă de Parchetul Timiș în dosarul nr. x/2013 în data de 18.04.2022 și a plângerii din data de 14.06.2022 din dosar nr. x/2022 al Tribunalului Timiș, astfel că toate elementele/condițiile care răspund sub aspectul "relei-credinte" au fost analizate, iar cele menționate au rămas definitive, trecând în puterea lucrului judecat.

De altfel, instanța de recurs dintr-o eroare, nu a analizat condițiile impuse de legiuitor cu privire la răspunderea solidară, sens în care a apreciat faptul că a făcut o greșita interpretare si aplicare a dispozițiilor de lege ca urmare a considerării eronate a stării de fapt si de drept aferentă spetei deduse judecații, respectiv nu a avut spre temeinica și legala considerare condițiile de validate, legalitatea si aplicabilitatea conferită de lege dispozițiilor ce reglementează antrenarea răspunderii administratorului societății debitoare în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală, sub aspectul îndeplinirii cumulative a condițiilor enumerate, inclusiv cu privire la provocarea insolvabilității societății debitoare prin înstrăinare sau ascundere, cu rea-credință a unor bunuri ale acesteia.

Decizia luată de organele fiscale este nelegală, câtă vreme legea (respectiv chiar Ordinul nr. 127/2014 pe care recurenta-parată și-a întemeiat decizia) cere expres să fie analizate în mod direct toate probele și actele prezentate de contestator, lucru care nu s-a realizat în procedura ce vizează răspunderea solidară a reclamantului, după cum chiar aceasta a recunoscut în mod expres.

Astfel, prin confundarea acestor date materiale instanța de recurs "interpretează" faptul că prin "modalitatea de înstrăinare a bunurilor societății, perioada în care a avut loc acest transfer de proprietate, persoanele care au fost parte ale contractelor de transmisiune de bunuri (în forma inițială sau la revânzarea autovehiculelor) reprezintă argumente elocvente care conturează în mod evident intenția directă a reclamantului-intimat de a provoca insolvabilitatea societății al cărui administrator era, dar si insolvabilitatea sa ca persoana fizică," ca urmare a confundării condițiilor si motivelor pentru care s-au efectuat aceste instrăinări, fără a avea în vedere faptul că, astfel cum se atestă prin înscrisurile anexate în probațiune la dosarul de fond al cauzei, dar în special în dosarul de insolvență al societății (inclusiv actele contabile), sumele provenite din vânzarea acestor bunuri mobile au fost folosite pentru achitarea obligațiilor fiscale către recurenta-parată, dar și pentru achitarea salariilor angajaților.

Reclamantul nu se face vinovat că a provocat cu rea-credință insolvabilitatea societății. Din contră, în calitate de administrator si asociat al societății a creditat societatea cu sume importante de bani (în cuantum total de 612.964,35 RON) tocmai pentru a susține activitatea acesteia, toate aceste contracte de creditare a societății fiind prezentate si organului fiscal în procedura administrativă, pentru a dovedi faptul ca acesta nu a provocat insolvabilitatea societății.

Pentru că societatea a ajuns în stare de insolventă, din cauza anulării inregistrării în scopuri TVA a societății prin Decizia nr. 7508/13.03.2013 privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri TVA și nu a mai putut desfășura activitate producătoare de venituri din luna martie a anului 2013, reclamantul a fost nevoit să găsească soluții, prin forțe proprii, apelând chiar și la împrumuturi de la terțe persoane, pentru plata salariaților societății, care erau în număr important - de peste 30 de oameni - fiind astfel nevoit să valorifice în cursul anului 2013 autoturismele firmei, în primul rând pentru a plăti salariații, dar și pentru a achita obligațiile fiscale.

Or, în cauză, organul fiscal nu a dovedit nici reaua-credință a reclamantului la vânzarea bunurilor mobile ale societății, și cu atât mai puțin faptul că starea de insolvabilitate a societății a fost cauzată de înstrăinarea sau ascunderea bunurilor mobile aflate în proprietatea acesteia. Ba din contră, din raportul administratorului judiciar întocmit în dosarul de insolvență al societății, a rezultat că starea de insolvență a fost determinată de alte cauze care nu îi pot fi imputate în calitate de fost administrator al societății.

Contestatorul a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 1031/2015 a Tribunalului Timiș privind aprobarea raportului lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului.

Pe de altă parte, a susținut că chiar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a fost de acord cu concluziile administratorului judiciar asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența societății și cu raportul de închidere a procedurii falimentului societății, neformulând nicio contestație în cadrul dosarului de insolvență nr. x/2014 cu privire la rapoartele administratorului/lichidatorului judiciar. Totodată, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș în cadrul dosarului de insolvență nr. x/2014 al societății B. S.RL. nu a formulat vreo cerere de antrenare a răspunderii solidare a administratorilor societății pentru că s-ar face vinovați de insolvența societății.

Prin încheierea penală nr. 564/PI/17.11.2022 pronunțată în dosar nr. x/2022, Tribunalul Timiș, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta Direcția General Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finantelor Publice Timiș împotriva rezoluției de clasare a cauzei dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2013 în data de 18.04.2022 și a ordonanței de respingere a plângerii din data de 14.06.2022 din dosar nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, astfel că toate constatările din cadrul actelor penale menționate în considerentele sentinței au rămas definitive, trecând în puterea lucrului judecat.

În mod corect organele de cercetare si urmărire penală au concluzionat faptul ca principiul bunei-credinte este aplicabil S.C. B. S.R.L. care si-a îndeplinit în mod corect obligațiile fiscale si a înregistrat în evidența fiscală proprie, în jurnalele de cumpărări, balanțele de verificare si deconturile de TVA lunare 123 de facturi emise de S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., a înregistrat livrările intracomunitare către F. din Marea Britanie, respectiv a înregistrat achizițiile efectuate de la furnizorul S.C. G. S.R.L. Arad, a efectuat plați către operatorii economici mai sus evocați prin viramente bancare, plăți constatate chiar de organele fiscale.

Simpla prezumție că insolvabilitatea societății s-a produs ca urmare a conduitei administratorului, fără ca aceasta să fie concretizată în acțiuni/inacțiuni specifice, nu reprezintă o dovadă a relei-credințe, câtă vreme nu se probează, prin mijloace de probă, că administratorul a acționat cu rea-credință și în scopul de a produce insolvabilitatea societății.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

3.2 Apărările intimatelor

Prin întâmpinarea formulată, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, susținând că, întrucât nu este indicată în concret eroarea materială care ar fi condus la adoptarea soluțiie instanței de recurs, calea de atac vizează stări de fapt, și nu de drept. Astfel, în opinia sa, sunt aduse critici cu privire la modalitatea de apreciere de către instanța de recurs, a probatoriului existent la dosarul cauzei și a stării de fapt.

Pe fond, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă. În esență, a arătat că partea contestatoare a invocat faptul că instanța a făcut confuzie între anumite elemente sau date materiale, situație care ar schimba, în opinia sa, soluția, situație care nu se circumscrie noțiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care are legătură cu aspecte formale ale judecării recursului.

3.3 Procedura de soluționare a contestației în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea contestației în anulare la data de 5 decembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea de ședință din data de 5 noiembrie 2024, a fost admisă declarația de abținere formulată în cauză de către un membru titular al completului de judecată, compunerea completului fiind reîntregită cu judecătorul din planificarea de permanență care a participat la soluționarea incidentului procedural, conform prevederilor legale.

Prin încheierea de ședință din data de 7 noiembrie 2024, a fost respinsă cererea de suspendare a executării întemeiată pe art. 507 raportat la 484 C. proc. civ. privind decizia nr. 2527/14.05.2024 împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate prin întâmpinări și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte amintește că contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivul invocat este prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., astfel că nu poate fi reținută inadmisibilitatea contestației în anulare invocată de intimatele-pârâte.

În concret însă, prin motivele invocate, se reiau criticile formulate în calea de atac a recursului, demersul judiciar fiind construit ca o rejudecare a unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., pe care contestatorul și-a întemeiat calea de atac, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Astfel, în doctrina relevantă procesual civilă, sintagma "greșeală materială" a fost analizată prin opoziție cu greșeala de judecată, subliniindu-se că vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

"Erorile materiale", în sensul art. 503 din C. proc. civ., sunt, așadar, erori evidente cu privire la aspecte esențiale de ordin formal ori procedural, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului și care au determinat soluția pronunțată, iar nu într-o pretinsă greșeală de judecată, respectiv în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale.

În același sens sunt și considerentele deciziei nr. 543 din 14 septembrie 2021 a Curții Constituționale a României, care reiterează considerentele din paragraful 19 din Decizia nr. 355 din 23 mai 2019, prin care s-a reținut că "Așadar, dispoziția legală criticată are în vedere erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, și nu acele greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural".

De aceea, argumentele expuse de contestator, prin care afirmă că instanța de recurs a săvârșit o eroare materială cu prilejul soluționării recursului, invocând argumente centrate pe ideea că instanța, dintr-o eroare, nu a analizat condițiile impuse de legiuitor cu privire la răspunderea solidară, sens în care a apreciat faptul că a făcut o greșită interpretare si aplicare a dispozițiilor de lege ca urmare a considerării eronate a stării de fapt si de drept aferenta spetei deduse judecații, respectiv nu a avut spre temeinica și legala considerare condițiile de validate, legalitatea si aplicabilitatea conferită de lege dispozițiilor ce reglementează antrenarea răspunderii administratorului societății debitoare în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală, sub aspectul îndeplinirii cumulative a condițiilor enumerate, inclusiv cu privire la provocarea insolvabilității societății debitoare prin înstrăinare sau ascundere, cu rea-credinta a unor bunuri ale acesteia, invocând și autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 1031/82015 a Tribunalului Timiș privind aprobarea raportului lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului și al încheierii penale nr. 564/PI/17.11.2022 pronunțată în dosar nr. x/2022 de Tribunalul Timiș, nu pot constitui temei pentru retractarea deciziei în discuție întrucât acestea tind să demonstreze netemeinicia raționamentului logico-juridic al instanței de recurs, iar nu existența unor erori materiale în înțelesul dispozițiilor legale în discuție.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate și nu poate primi argumentele invocate în susținerea contestației în anulare, întrucât modul în care instanța de recurs a analizat calea de atac promovată și a efectuat interpretarea dispozițiilor legale incidente și aplicarea lor la situația concretă din speță reprezintă, în mod evident, aspecte care privesc dezlegarea pe fond a pricinii, și nu erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Astfel erorile invocate de contestator, referitoare la faptul că instanța de recurs ar fi apreciat eronat în judecarea recursului asupra aspectelor anterior reținute nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare întrucât exced voinței legiuitorului, care a conceput această cale extraordinară de atac drept una de retractare, și nu de reformare.

De asemenea, constatând că în cuprinsul motivelor contestației în anulare sunt reiterate și argumente expuse în fața instanțelor de fond și de recurs, Înalta Curte apreciază că, în realitate, contestatorul tinde să obțină o reapreciere a probelor și o rejudecare a recursului, ceea ce excede controlului realizat de instanță pe calea contestației în anulare .

O nouă apreciere a fondului cauzei contravine normelor procedurale interne, dar și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile în absența unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006 etc).

În concluzie, față de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, contestația în anulare urmând a fi respinsă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2527 din 14 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.