Decizia nr. 738/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 33/2023 a Curții de Apel Timișoara

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 17.12.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea în totalitate a deciziilor contestate, a Deciziei nr. 1710/02.01.2015, a Deciziei nr. 7606/02.06.2015 de angajare a răspunderii solidare, precum și a oricărui act administrativ - fiscal întocmit în baza acestor acte, suspendarea executării actelor administrativ atacate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în temeiul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, iar în temeiul art. 453 din C. proc. civ., obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 33 din 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului A.. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara. A anulat decizia nr. 7606/02.06.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș Colectare Contribuabili Mijlocii - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și decizia nr. 1710/02.11.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara. A respins în rest acțiunea reclamantului.

Cererea de recurs și soluția instanței de recurs Împotriva sentinței civile nr. 33 din 27 ianuarie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată. Prin decizia nr. 2527 din 14 mai 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă excepția nulității recursurilor invocată de intimatul-reclamant. Au fost admise recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș împotriva sentinței civile nr. 33 din 27 ianuarie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. A fost casată sentința recurată și, în rejudecare, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Cererea de revizuire formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 2527 din 14 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire A., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, anularea ultimei hotărâri a instanței de recurs, iar în rejudecare respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței instanței de fond. În motivare, a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra incidenței în speță a autorității puterii de lucru judecat, excepție formulată prin întâmpinare și, totodată, hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată cu încălcarea, respectiv nerespectarea instituției autorității puterii lucrului judecat, raportat la sentința civilă nr. 1031/2015 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2014, precum și la sentința penală nr. 564/17.11.2022 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2022, respectiv a efectului pozitiv al lucrului judecat, pronunțându-se două hotărâri potrivnice în aceeași cauză.

Apărările intimaților 5.1 Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a depus întâmpinare la cererea de revizuire prin care a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă. 5.2 Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând cererea de revizuire, în raport cu art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată inadmisibilitatea acesteia, pentru următoarele motive: Revizuirea este reglementată de C. proc. civ. ca o cale extraordinară de atac, ceea ce înseamnă că este considerată admisibilă doar în mod excepțional și doar pentru motivele limitativ enumerate în art. 509 din C. proc. civ. Aceasta deoarece se exercită împotriva unei hotărâri definitive, intrate în puterea lucrului judecat și reprezintă, deci, o procedură susceptibilă să aducă o încălcare principiului securității raporturilor juridice, ca element fundamental al preeminenței dreptului într-un stat democratic și garanție a unui proces echitabil. Prin urmare, admisibilitatea acesteia trebuie cercetată cu prioritate și prin raportare la condițiile strict reglementate de art. 509 din C. proc. civ. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., conform căruia revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", Înalta Curte reține că acest text de lege privește ipoteza în care instanța judecătorească nu respectă dreptul de dispoziție al părților consacrat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, vizând inadvertențele dintre obiectul procesului, stabilit în baza principiului disponibilității prevăzut de art. 9 din C. proc. civ., și ceea ce instanța a pronunțat. În sensul acestui text, prin "lucru cerut" trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii deduse judecății, acest motiv de revizuire trebuind analizat prin raportare la fondul pretențiilor concrete deduse judecății de către reclamant și se referă la neconcordanța dintre petitul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată de instanță. Deci, nesocotirea obiectului și limitelor procesului se poate concretiza într-una dintre cele trei ipoteze în care instanța s-a pronunțat în afara limitelor învestirii sale, respectiv extra petita, dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, minus petita, dacă a fost omisă pronunțarea asupra unui capăt de cerere, sau, ultima situație, plus petita, dacă instanța a oferit autorului cererii mai mult decât a cerut. Sub aspectul motivelor invocate în susținerea cazului de revizuire precizat, Înalta Curte reține că nu se poate constata admisibilitatea cererii formulate, câtă vreme din dezvoltarea acestora nu au putut fi decelate argumente ce ar putea fi circumscrise dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. Revizuentul a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra incidenței în speță a autorității puterii de lucru judecat, excepție formulată prin întâmpinare. Înalta Curte reține că incidența motivului de revizuire invocat de către revizuent în prezenta cauză este condiționată de existența unor inadvertențe între obiectul pricinii supus judecății și ceea ce instanța a hotărât, fiind vizat obiectul cererii, iar nu argumentele care au condus la soluția pronunțată ori modul în care instanța de control judiciar a procedat la analiza legalității hotărârii prin intermediul motivelor de recurs. Cum s-a arătat anterior, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. se analizează prin raportare la fondul pretențiilor concrete deduse judecății și se referă la neconcordanța dintre petitul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată de instanță, ceea ce nu este cazul în speță. În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform căruia "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (… ) pct. 8 "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri", Înalta Curte reține următoarele: Dispozițiile citate au în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu. De asemenea, trebuie precizat că pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii, de aceeași instanță sau de către instanțe diferite, poate fi evitată prin invocarea excepției puterii lucrului judecat. Dacă din diferite motive partea interesată nu a invocat excepția puterii lucrului judecat situația creată poate fi înlăturată pe calea extraordinară a revizuirii. De aceea, în termeni semnificativi s-a apreciat că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat". Totodată, existența triplei identități de părți, obiect și cauză este condiția fundamentală, întrucât finalitatea revizuirii este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea principiului autorității lucrului judecat. Instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Reglementând procedura de judecată a cererii de revizuire, dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Așadar, se impun a fi analizate cu prioritate condițiile de admisibilitate a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ. Revizuentul a susținut că hotărârea instanței de recurs (decizia nr. 2527 din 14 mai 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015) a fost pronunțată cu încălcarea, respectiv nerespectarea instituției autorității puterii lucrului judecat, raportat la sentința civilă nr. 1031/2015 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2014 (dosarul de insolvență al S.C. B. SRL), precum și la sentința penală nr. 564/17.11.2022 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2022, respectiv a efectului pozitiv al lucrului judecat, pronunțându-se două hotărâri potrivnice în aceeași cauză. Cum s-a arătat anterior, una dintre condițiile de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. impune hotărârilor pretins contradictorii să fie pronunțate în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă aceasta s-a invocat, să nu se fi analizat. Înalta Curte observă că în litigiul finalizat prin pronunțarea deciziei atacate cu revizuire, astfel cum chiar revizuentul susține în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. analizat anterior, a fost invocată de partea intimată excepția autorității/puterii de lucru judecat. Astfel, prin intermediul întâmpinării depuse la dosarul instanței de recurs, s-au formulat susțineri privind existența autorității/puterii de lucru judecat, în considerarea sentinței civile nr. 1031/2015 pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2014 (dosarul de insolvență al S.C. B. SRL), precum și al sentinței penale nr. 564/17.11.2022 pronunțate de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2022. Totodată, acestea au fost avute în vedere și analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul considerentelor deciziei nr. 2527 din 14 mai 2024, iar în aceste condiții, aceeași excepție nu poate fi reiterată pe calea revizuirii, întrucât se opune însăși autoritatea de lucru a celei din urmă hotărâri. De asemenea, Înalta Curte constată că, din dezvoltarea motivelor expuse de revizuent, rezultă că acestea reprezintă nemulțumiri de fond asupra considerentelor și asupra soluției instanței, încercând să combată argumentele reținute și modul în care instanța de control judiciar a procedat la analiza legalității hotărârii prin intermediul motivelor de recurs și să obțină, pe calea revizuirii, rejudecarea recursului prin reinterpretarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, ceea ce nu este permis a se realiza prin intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii. Soluția pronunțată în recurs, din perspectiva rezolvării date criticilor de nelegalitate, nu mai poate fi antamată în prezenta cale extraordinară de atac, întrucât ar însemna deschiderea unei noi judecăți. Prin limitarea câmpului de aplicare a dispozițiilor art. 509 din C. proc. civ. la cazurile expres prevăzute, legiuitorul a avut în vedere ca revizuirea să nu se transforme într-o veritabilă cale de atac de reformare, nefiind permis a se repune în discuție o hotărâre judecătorească definitivă atunci când partea este nemulțumită de soluția pronunțată, în caz contrar stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești rămânând fără niciun fel de eficiență. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică" implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, par. 52, Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24). Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2527 din 14 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.