ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2527/2024

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 17.12.2015 reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea în totalitate a deciziilor contestate - Decizia nr. 1710/02.01.2015 a Deciziei nr. 7606/02.06.2015 de angajare a răspunderii solidare, precum și a oricărui act administrativ - fiscal întocmit baza acestor acte, suspendarea executării actelor administrativ atacate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauzei, în temeiul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, iar în temeiul art. 453 din C. proc. civ., obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate în prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 33 din 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului A..

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

A anulat decizia nr. 7606/02.06.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș Colectare Contribuabili Mijlocii - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și decizia nr. 1710/02.11.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

A respins în rest acțiunea reclamantului.

Împotriva a sentinței civile nr. 33 din 27 ianuarie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei au solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată.

În drept, recurentele-pârâte au invocat critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș Timișoara a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 33/27.01.2023 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul de mai sus, prin care instanța a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de A., solicitând ca, prin hotărârea ce se pronunța, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 33/27.01.2023 și rejudecarea cauzei în sensul respingerii în totalitate a cererii de anulare a actelor administrativ fiscale și a cheltuielilor de judecata solicitate.

Se arată că prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.06.2015, a Deciziei nr. 1710/02.11.2015 emisă în soluționarea contestației prealabile și încetarea oricăror demersuri în scopul aplicării procedurii de angajare a răspunderii solidare a contestatorului pentru obligațiile de plată ale S.C. B. S.R.L. în sumă de 6.152.214 RON, criticând pentru nelegalitate și netemeinicie aceste acte administrative.

Prin sentința civilă nr. 33/27.01.2023, instanța a dispus anularea actelor administrative atacate și a dispus respingerea în rest a cererii de chemare în judecată.

Sentința civilă nr. 33/27.01.2023 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul de mai sus, este netemeinică și nelegală, fiind dată cu "încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material" (art. 488, pct. 8 C. proc. civ.),

Apreciază că instanța, în mod greșit, a dispus în acest sens, făcând o aplicare greșită a normelor legale incidente, datorată unei stări de fapt și de drept reținută în mod eronat, diferită de cea reală. Așadar, deși aceasta invocă aceleași texte legale ca și organul de control, le dă acestora o interpretare greșită și trunchiată. În mod paradoxal, (deși se susține că interpretarea organului fiscal este de natură subiectivă) apreciază că interpretarea instanței este în mod vădit subiectivă, câtă vreme dovezile depuse de instituția pârâtă dovedesc, în concret, existența relei-credințe a administratorului societății.

Se arată că în perioada cuprinsă între data demarării inspecției fiscale (22.03.2012) și data finalizării acesteia (14.11.2013), respectiv în perioada 22.04.2013 - 02.07.2013, d-nul A. a procedat la înstrăinarea unui număr de 10 autovehicule aflate în proprietatea debitoarei S.C. B. S.R.L., dintre care 9 autoutilitare și remorci, subcategoria DB transport containere, folosite direct în activitatea principală a societății (de "recuperare a, materialelor reciclabile sortate"), creându-se prin aceasta premisele instaurării stării de insolvabilitate a societății, constatată de altfel ulterior de organul fiscal prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/20.03.2014 încheiat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Colectare Contribuabili Mijlocii.

O relevanță deosebită o are și faptul că din aceste 10 autovehicule scoase din patrimoniul societății, 9 autoturisme au fost instrainate chiar către intimat iar 1 autoturism către soția intimatului, d-na C., confirmându-se astfel faptul că operațiunile respective nu au reprezentat în fapt o decizie de afaceri, luată cu prudența și diligența unui bun administrator, în litera și spiritul legii (art. 72 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, republicată coroborat cu art. 213 și art. 2018 din C. civ.), în interesul exclusiv al societății.

Concluzia desprinsă astfel din cele relevate mai sus a fost că, actul de înstrăinare a activelor societății realizat de d-nul A. a avut ca unic scop scoaterea din patrimoniul S.C. B. S.R.L. a bunurilor mobile respective, în anticiparea rezultatelor inspecției fiscale aflată în derulare, acesta urmărind astfel, cu vădită rea-credință, provocarea insolvabilității societății, prin diminuarea patrimoniului acesteia, pentru a se putea sustrage în acest fel de la plata obligațiilor fiscale în cuantum total de 5.906.575 RON, stabilite de organul de control.

O dovadă suplimentară în acest sens este și faptul că, ulterior achiziționării autovehiculelor respective, d-nul A. a procedat la revânzarea a 7 dintre acestea către terțe persoane, cu intenția clară de a-și provoca propria insolvabilitate, ca persoană fizică, în calitate de potențială persoană răspunzătoare în procedura de antrenare a răspunderii solidare prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările și completările ulterioare și/sau în dosarul penal constituit pe seama sa urmare sesizării în acest sens a organelor de cercetare penală de către organul de inspecție fiscală.

În ceea ce privește cel de-al doilea administrator și asociat al S.C. B. S.R.L., d-nul D., al cărui mandat de administrator s-a derulat în perioada 17.09.2013 - 12.06.2014, se constată că acesta a avut calitatea de asociat al societății de la înființarea ei în anul 2011 și a preluat funcția de administrator și pachetul majoritar al părților sociale (99,995%) în perioada în care aceasta era verificată fiscal de către structura de specialitate din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș, asumându-și prin aceasta atât rezultatul inspecției fiscale respective, cât și consecințele acesteia, respectiv: corectarea comportamentului fiscal necorespunzător al societății constatat ca atare de organul de control, în sensul îndeplinirii obligației de achitare către bugetul general consolidat a tuturor obligațiilor fiscale stabilite cu această ocazie.

Cu toate acestea, în perioada mandatului său d-nul D. nu a întreprins niciun demers de reluare/redresare a activității societății, care să permită generarea de resurse financiare necesare achitării obligațiilor fiscale și comerciale ale societății, continuând în acest fel "politica" de abandonare a1 societății inițiată de către fostul administrator A.. Definitorie astfel pentru actul de management al d-nul D. a fost absența oricărei preocupări față de promovarea și propășirea intereselor societății, în pofida obligației legale și contractuale avută în acest sens, precum și intenția sa vădită de abandonare a societății.

În contextul celor de mai sus, analizând prevederile art. 27 alin. (2) lit. a), b) și d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a constatat că răspunzători pentru fapta de nedeclarare și neachitare la scadență a obligațiilor fiscale ale societății, respectiv pentru fapta de provocare a stării de insolvabilitate a debitoarei S.C. B. S.R.L. prin înstrăinarea activelor societății, sunt ambii administratori ai societății, d-nul A., respectiv d-nul D., ale căror mandate succesive, aparent independente unul de celălalt, au concordat în ceea ce privește scopul urmărit, și anume fraudarea creditorului bugetar, prin inducerea stării de insolvabilitate a societății și sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.

Astfel, d-nul A. a determinat nedeclararea și neachitarea, cu rea-credință, a obligațiilor fiscale ajunse la scadență ale S.C. B. S.R.L., precum și provocarea stării de insolvabilitate a societății ca urmare a înstrăinării/dobândirii, cu rea-credință, a activelor debitorului (art. 27 alin. (2) lit. a), lit. b) și lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată), prin următoarele operațiuni:

1) promovarea, derularea și încurajarea unor politici și practici financiar-economice și contabile caracterizate de o conduita fiscala ilicita, în sensul întocmirii de documente contabile și efectuării de înregistrări și operațiuni în evidenta contabila al căror scop final a fost sustragerea de la plata obligațiilor fiscale și fraudarea bugetului general consolidat, prin diminuarea veniturilor realizate și implicit a obligațiilor fiscale aferente

Prejudiciul constatat și stabilit de organele fiscale în acest caz, sub forma obligațiilor fiscale suplimentare de natura impozitului pe profit și a TVA (debit + accesorii) stabilite în sarcina S.C. B. S.R.L. a fost în sumă totală de 5.906.575 RON, din care 1.579.313 RON (1.119.838 RON + 167.976 + 291.499), cu titlu de impozit pe profit și 4.327.262 RON (2.643.713 + 361.677 + 1.321.872), cu titlu de TVA.

2) înstrăinarea, cu rea-credință, către familia intimatului, în perioada, cuprinsă între data demarării inspecției fiscale (22.03,2012) și data finalizării acesteia (14.11.2013), respectiv în perioada 22.04.2013 -02.07.2013, a activelor debitoarei S.C. B. S.R.L., utilizate în mod direct în activitatea principală a acesteia, urmată ulterior de revânzarea acestora, provocând astfel insolvabilitatea societății și a sa, ca persoană fizică, aspect care demonstrează în mod clar intenția sa de a provoca insolvabilitatea persoanei juridice S.C. B. S.R.L. dar și insolvabilitatea sa, ca persoană fizică, în calitate de potențială persoană răspunzătoare în procedura de antrenare a răspunderii solidare prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările și completările ulterioare și/sau în dosarul penal constituit pe seama sa urmare sesizării în acest sens a organelor de cercetare penală de către organul de inspecție fiscală.

3) promovarea, conducerea și încurajarea unui model de afaceri dezvoltat și în cadrul S.C. E. S.R.L., caracterizat de o conduită fiscală ilicită, constatată ca atare de organul fiscal în cuprinsul Deciziei privind atragerea răspunderii solidare nr. x/06.09.2012 emisă de D.G.F.P. Timiș, al cărui ultim scop a fost obținerea de venituri din activitatea desfășurată, fără plata obligațiilor fiscale aferente și abandonarea societății în insolvabilitate și/sau insolvență după acumularea de arierate la bugetul general consolidat în cuantum semnificativ.

În ceea ce privește întrunirea condițiilor legale privind atragerea răspunderii solidare a persoanelor fizice A. și D. pentru obligațiile fiscale neachitate ale S.C. B. S.R.L., în temeiul art. 27, alin. (2), lit. a), b) și d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile O.P.A.N.A.F. nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispozițiile art. 27 și 28 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscal, înscrisurile existente la dosarul de atragere a răspunderii demonstrează existența împrejurărilor de fapt cerute de lege în acest sens, împrejurări care concură la probarea întrunirii cumulative a tuturor elementelor răspunderii patrimoniale civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite imputate, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate și a vinovăției persoanelor în cauza

Legătura de cauzalitate rezultă din faptul că prejudiciul constatat și stabilit în speță este consecința directă a faptelor ilicite imputate celor doi administratori A. și D., respectiv a nedeclarării și neachitării obligațiilor fiscale ale societății și a înstrăinării activelor acesteia, în urma căreia a survenit insolvabilitatea societății.

Vinovăția persoanelor răspunzătoare A. și D., sub forma "relei-credințe", este dată de conduita conștientă și consecventă a acestora în actul de management al societății, al cărui scop vădit a fost sustragerea de la plata obligațiilor fiscale aferente și prejudicierea în acest fel a creditorul bugetar.

În ceea ce privește "netemeinicia Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.06.2015", precizează următorele:

a) Referitor la aspectul potrivit căruia la dosarul de angajare a răspunderii solidare s-ar regăsi înscrisuri certe din care ar rezulta că marfa care a fost achiziționată de la societățile F. S.R.L, S.C. G. S.R.L. și S.C. H. S.R.L. ar fi intrat efectiv în patrimoniul societății, fiind plătită prin bancă și revândută ulterior către clienții societății, operațiunile respective neavând astfel caracter fictiv, însă organul fiscal cu atribuții de instrumentare a dosarului de angajare a răspunderii nu ar fi verificat documentele respective, în ciuda prevederilor pct. 3.5 și ale pct. 6.12 din Ordinul P.A.N.A.F. nr. 127/2014, contestatorul susținând chiar că în baza temeiurilor legale anterior menționate organul fiscal cu atribuții în soluționarea dosarului de angajare a răspunderii solidare ar fi avut competența reanalizării constatărilor Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.11.2013 cu privire la aspectele respective, reiterează susținerile din cuprinsul actului administrativ fiscal contestat.

În aceste condiții, atâta vreme cât, în speță, actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/19.11.2013 întocmită de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală, care a avut la bază constatările cuprinse în Raportul de inspecție fiscală nr. x/18.11.2013, nu a fost desființat de organele administrative/jurisdicționale competente, acesta beneficiază de prezumția de legalitate mai sus menționată, cu toate consecințele sale juridice și fiscale.

b) Referitor la aspectul potrivit căruia autovehiculele identificate de organul fiscal ca fiind "înstrăinate, cu rea-credință, către familia domniei sale, în perioada cuprinsă între data demarării inspecției fiscale (22.03.2012) și data finalizării acesteia (14.11.2013), respectiv în perioada 22.04.2013 - 02.07.2013", au fost aduse în firmă pe banii personali ai contestatorului, acesta creditând societatea cu importante sume de bani, care nici până în prezent nu au fost recuperate, acesta având calitatea de creditor al S.C. B. S.R.L. pentru suma de 607.889,13 RON, menționează că la momentul înstrăinării autovehiculelor respective, acestea se aflau în proprietatea debitoarei S.C. B. S.R.L., fiind irelevantă, din perspectiva procedurii de declarare a insolvabilității societății, modalitatea de achiziționare a acestora. Faptul că, potrivit susținerilor d-nului A., acestea au fost achiziționate cu propriile resursele financiare aduse în firmă, ii conferă domniei sale dreptul de recuperare a fondurilor respective în conformitate cu situația financiară și juridică a societății și prevederile legale incidente, decizia sa, de achiziționare a autovehiculelor respective, fiind o decizie de afaceri, similară celei de înstrăinare a acestora, pe care si-a asumat-o la momentul respectiv, cu toate consecințele sale legale.

Arată că pe momentul înstrăinării bunurilor mobile în cauză, a coincis cu perioada cuprinsă între data demarării inspecției fiscale (22.03.2012) și data finalizării acesteia (14.11.2013), iar persoanele beneficiare ale tranzacțiilor respective, au fost intimatul și soția acestuia. Cele două aspecte demonstrează intenția clară a contestatorului de provocare a insolvabilității societății, prin diminuarea patrimoniului acesteia, pentru a se putea sustrage în acest fel de la plata obligațiilor fiscale în cuantum total de 5,906.575 RON, stabilite de organul de control.

O dovadă suplimentară în acest sens este și faptul că, ulterior achiziționării autovehiculelor respective, d-nul A. a procedat la revânzarea a 11 dintre acestea către terțe persoane, cu intenția clară de a-și provoca și propria insolvabilitate, ca persoană fizică, în calitate de potențială persoană răspunzătoare, în procedura de antrenare a răspunderii solidare prevăzuta de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările și completările ulterioare si/sau în dosarul penal constituit pe seama sa urmare sesizării în acest sens a organelor de cercetare penală de către organul de inspecție fiscală.

c) Referitor la aspectul potrivit căruia insolvabilitatea S.C. B. S.R.L. ar fi fost provocată de anularea înregistrării în scopuri de TVA a societății, prin Decizia nr. 7508/13.03.2013 privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA emisă de organul fiscal, arată că măsura respectivă, luată de organul fiscal în temeiul art. 153 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este consecința directă a conduitei sale nelegale înregistrată în activitatea de administrare a S.C. E. S.R.L., pentru care i s-a angajat răspunderea solidară prin Decizia privind atragerea răspunderii solidare nr. x/06.09.2012 emisă de D.G.F.P. Timiș și care a determinat înscrierea faptei respective în cazierul fiscal al domniei sale.

d)Referitor la aspectul potrivit căruia organul fiscal cu atribuții în soluționarea dosarului de angajare a răspunderii solidare nu ar fi ținut cont de soluția Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor, pronunțată cu ocazia soluționării contestației formulată de S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/19.11.2013 întocmită de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală, soluție cuprinsă în Decizia nr. 211/25.07.2015, și nici de așa-zisul caracter incert al obligațiilor fiscale ale societății stabilite prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/19.11.2013 întocmită de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală, precizează următoarele:

Suspendarea soluționării contestației respective, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru suma de 2.155.212 RON, până la soluționarea aspectelor de natură penală sesizate în cauză, nu reprezintă temei legal de suspendare a procedurii de angajare a răspunderii solidare pentru obligațiile fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal în discuție.

Similar, nici contestația în sine formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/19.11.2013 întocmita de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș -Activitatea de Inspecție Fiscală și nici contestațiile formulate în fața instanțelor judecătorești împotriva actelor de executare silită emise în baza titlului de creanță respectiv nu reprezintă temeiuri legale de suspendare a demersurilor ulterioare inclusiv a procedurii de angajare a răspunderii solidare, efectuate de organul fiscal în vederea recuperării creanței sale astfel stabilite.

Având în vedere această stare de fapt, soluția instanței de judecată apare ca fiind neîntemeiată. Astfel, instanța apreciază ca înstrăinarea autovehiculelor ce se aflau în proprietatea debitoarei S.C. B. S.R.L. reprezintă o simplă înstrăinare, care nu dovedește reaua-credință a administratorului.

3.2. Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 33/27.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, solicitând casarea în parte a hotărârii atacate și în fond, respingerea în integralitate a acțiunii de fond ca neîntemeiată.

Se arată că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Concluziile instanței prin care admite în fond pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate, fiind rezultatul unor aprecieri subiective, contrazise de probatoriu de la dosar și de starea de fapt care rezultă din acest probatoriu.

La baza emiterii Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.06.2015 au stat o serie de împrejurări de fapt și de drept, așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond.

Astfel, la data de 20.03.2014, urmare a analizării tuturor împrejurărilor de fapt și de drept privind situația financiar-economica a B. S.R.L, AJFP Timiș a procedat la întocmirea Procesului - Verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. 1/20.03.2014, prin care a constatat ca, raportat la cuantumul total al obligațiilor fiscale cu care B. S.R.L, figura în evidenta fiscala la data de 20.03.2014, de 5.916.949 RON, și valoarea însumată estimată a tuturor bunurilor și veniturilor urmăribile ale debitoarei, de 587.097,53 RON, B. S.R.L, se află în evidentă stare de insolvabilitate.

Cu ocazia analizei respective, AJFP Timiș a luat cunoștință de comportamentul vădit culpabil al administratorului și asociatului societății, intimatul A., care în perioada 26.04.2011 - 31.03.2012 în calitate de administrator al B. S.R.L., nu a declarat la organul fiscal veniturile realizate din activitatea comercială desfășurată cu o serie de societăți comerciale din țară și nici nu a procedat la achitarea obligațiilor fiscale aferente acestora, în sumă totală de 5.906.575 RON, ulterior constatării și stabilirii lor de către organul de inspecție fiscală competent prin RIF nr. x/18.11.2013 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/19.11.2013 întocmite de AJFP Timiș.

Totodată, în perioada cuprinsă între data demarării inspecției fiscale (22.03.2012) și data finalizării acesteia (14.11.2013), respectiv în perioada 22.04.2013 - 02.07.2013, intimatul a procedat la înstrăinarea unui număr de 10 autovehicule aflate în proprietatea debitoarei B. S.R.L., dintre care 9 autoutilitare și remorci, subcategoria DB transport containere, folosite direct în activitatea principala a societății (de "recuperare a materialelor reciclabile sortate"), creându-se prin aceasta condițiile directe și nemijlocite a instaurării stării de insolvabilitate a societății, situați constatata de altfel neechivoc ulterior de organul fiscal prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/20.03.2014 încheiat de AJFP Timiș.

O relevanță deosebită o are și faptul că din aceste 10 autovehicule scoase din patrimoniul societății, 9 autoturisme au fost înstrăinate chiar către dânsul ca și persoană fizică, iar 1 autoturism către soția dânsului, d-na C., confirmându-se astfel faptul ca operațiunile respective nu au reprezentat în fapt o decizie de afaceri, luată cu prudența și diligența unui bun administrator, în litera și spiritul legii (art. 72 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, republicată coroborat cu art. 213 și art. 2013 din C. civ.), în interesul exclusiv al societății, înstrăinarea în grabă și în bloc a aproape tuturor activelor societății (10 autovehicule din 11 deținute de debitoare) întărind ideea că aceasta nu a fost determinată de cursul firesc al activității societății sau de o reală oportunitate de valorificare a autovehiculelor respective, urmare unor oferte avantajoase primite în acest sens. În nota aceluiași raționament ilogic de afaceri, vânzarea respectivă nu a fost urmată de o înlocuire a autovehiculelor vândute cu altele noi/second hand, în vederea continuării activității.

În aceste condiții prima instanță a apreciat în mod greșit, contrar tuturor dovezilor existente, faptul că se constată exclusiv o lipsă de diligență în gestionarea afacerii și nu a unei rele-credințe mai mult decât evidentă. Din toată starea de fapt arătată nu rezultă decât faptul că, prevăzând cele ce urma să determine inspecția fiscală (cunoscând în mod evident faptele pe care le-a săvârșit în administrarea societății a cărui administrator era) și urmărind zădărnicirea efectelor acestor constatări de recuperare a sumelor datorate bugetului general consolidat, intimatul a înstrăinat bunurile societății unor apropiații, neputând considera o simplă coincidență atât cumpărătorii, cât și momentul în care a avut loc vânzarea.

În ceea ce privește cel de-al doilea administrator și asociat al B. S.R.L, D., al cărui mandat de administrator s-a derulat în perioada 17.09.2013 - 12.06.2014, acesta a avut calitatea de asociat al societății de la înființarea ei în anul 2011 și a preluat funcția de administrator și pachetul majoritar al părților sociale (99,995%) în perioada în care aceasta era verificată fiscal de către structura de specialitate din cadrul AJFP Timiș, asumându-și prin aceasta atât rezultatul inspecției fiscale respective, cât și consecințele acesteia, respectiv corectarea comportamentului fiscal necorespunzător al societății constatat ca atare de organul de control, în sensul îndeplinirii obligației de achitare către bugetul general consolidat a tuturor obligațiilor fiscale stabilite cu această ocazie.

Cu toate acestea, în perioada mandatului său d-nul D. nu a întreprins niciun demers de reluare/redresare a activității societății, care să permită generarea de resurse financiare necesare achitării obligațiilor fiscale și comerciale ale societății, continuând în acest fel "politica" de abandonare a societății inițiată de către fostul administrator A.. Definitorie astfel pentru actul de management al d-nul D. a fost absența oricărei preocupări față de promovarea și propășirea intereselor societății, în pofida obligației legale și contractuale avută în acest sens, precum și intenția sa vădită de abandonare a societății.

Astfel, punctual, A. a determinat nedeclararea și neachitarea, cu rea-credință, a obligațiilor fiscale ajunse la scadenta a B. S.R.L., precum și provocarea stării de insolvabilitate a societății ca urmare a înstrăinării/dobândirii, cu rea-credință, a activelor debitorului (art. 27 alin. (2) lit. a), lit. b) și lit. d) din Codul de procedură fiscală).

În opoziție cu cele afirmate de judecătorul fondului, înscrisurile existente la dosar demonstrează din plin existența împrejurărilor de fapt cerute de lege pentru angajarea răspunderii solidare, împrejurări care întrunesc cumulativ toate elementelor răspunderii patrimoniale civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite imputate, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate și a vinovăției persoanelor în cauză.

Astfel, fapta ilicită imputată constă în "nedeclararea și neachitarea" obligațiilor fiscale constatate și stabilite ca atare de către organul de inspecție fiscală din cadrul AJFP Timiș, precum și în "înstrăinarea, cu rea-credință, activelor debitorului, provocându-i astfel insolvabilitatea", respectiv "dobândirea, cu rea-credință, anterior datei declarării insolvabilității, de active de la debitor". Or, aceste aspecte nu sunt doar prezumate așa cum reține prima instanță, ci sunt dovedite tocmai de faptele intimatului care îndeplinește cu știință aceste acțiuni sau inacțiuni, reaua-credință fiind dovedită.

Prejudiciul existent în cauză, în cuantum total de 6.152.214 RON, este reprezentat de totalul obligațiilor fiscale nedeclarate și/sau neachitate ale societății, așa cum rezultă acestea din evidența fiscală, având la bază actele administrative fiscale încheiate de organul de inspecție fiscală, precum și propriile declarații fiscale ale societății debitoare.

Legătura de cauzalitate rezultă din faptul că prejudiciul constatat și stabilit în speță este indubitabil consecința directă a faptelor ilicite imputate celor doi administratori A. și D., respectiv a nedeclarării și neachitării obligațiilor fiscale ale societății și a înstrăinării activelor acesteia, în urma căreia a survenit insolvabilitatea societății, toate actele materiale fiind acte de voință, nedatorate vreunei erori de apreciere a stării de fapt, scopul conduitei intimatului fiind mai mult decât evident.

Vinovăția intimatului, sub forma "relei-credințe", este dată de conduita conștientă și consecventă a acestuia în actul de management al societății, al cărui scop vădit a fost sustragerea de la plata obligațiilor fiscale aferente și prejudicierea în acest fel a creditorul bugetar.

Mai mult, deși judecătorul fondului ignoră acest aspect, "reaua-credință" a intimatului și a celuilalt fost administrator societar este întărită și de stăruința acestora în comportamentul fiscal nelegal, reflectată în toate actele și faptele săvârșite în calitate de administratori ai B. S.R.L.

Referitor la aspectul potrivit căruia autovehiculele identificate de organul fiscal ca fiind "înstrăinate, cu rea-credință, în perioada cuprinsă între data demarării inspecției fiscale (22.03.2012) și data finalizării acesteia (4.11.2013), respectiv în perioada 22.04.2013 - 02. 07.2013", au fost aduse în firmă pe banii personali ai intimatului, acesta creditând societatea cu importante sume de bani, care nici până în prezent nu au fost recuperate, intimatul având calitatea de creditor a B. S.R.L, pentru suma de 607.889,13 RON, acest aspect a fost reținut eronat de prima instanță.

Astfel, la momentul înstrăinării autovehiculelor respective, acestea se aflau în proprietatea B. S.R.L., fiind irelevantă, din perspectiva procedurii de declarare a insolvabilității societății, modalitatea de achiziționare a acestora. Faptul că, potrivit susținerilor intimatului, acestea au fost achiziționate cu propriile resursele financiare aduse în firmă, îi conferă domniei sale dreptul de recuperare a fondurilor respective în conformitate cu situația financiară și juridică a societății și prevederile legale incidente, decizia sa, de achiziționare a autovehiculelor respective, fiind o decizie de afaceri, similară celei de înstrăinare a acestora, pe care și-a asumat- o la momentul respectiv, cu toate consecințele sale legale.

Este însă de remarcat momentul înstrăinării bunurilor mobile în cauză, moment ce a coincis cu perioada cuprinsă între data demarării inspecției fiscale (22.03.2012) și data finalizării acesteia (14.11.2013), dar și pe persoanele beneficiare ale tranzacțiilor respective, și anume, intimatul și soția acestuia.

Cele două aspecte demonstrează intenția clară a intimatului de provocare a insolvabilității societății, prin diminuarea patrimoniului acesteia, pentru a se putea sustrage în acest fel de la plata obligațiilor fiscale în cuantum total de 5.906.575 RON, stabilite de organul de control.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la data de 23 aprilie 2023 prin care a solicitat pe cale de excepție anularea recursurilor ca fiind nemotivate, iar pe fondul acestora a solicitat respingerea recursurilor declarate, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

În ceea ce privește excepția nulitățiin recursurilor invocată de intimatul-reclamant, se constată că aceasta este nefondată, în mod evident criticile cuprinse în dezvoltarea motivelor de recurs subsumându-se cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., făcându-se referire la greșita aplicare de către prima instanță a normelor de drept incidente în speță, prin raportare la situația de fapt și materialul probator aferet cauzei.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recursurile promovate în cauză, subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conțin critici de nelegalitate identice, astfel încât, în analiza acestora referirile vor fi comune, neimpunându-se cercetarea separată a susținerilor recurentelor-pârâte.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma considerentelor acesteia, a situației de fapt reținute de prima instanță, a temeiurilor de drept incidente în cauză, prin raportare la criticile recurentelor relative la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, instanța de control judiciar apreciază că recursul declarat în cauză este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Ca situație de fapt, aferentă speței, se reține că prin Decizia nr. 7606/2.06.2015, emisă în baza art. 27 Codul de procedură fiscală, s-a procedat la atragerea răspunderii solidare a reclamantului-intimat în calitate de fost administrator al B. S.R.L., reținându-se că acestuia în calitate de fost administrator) îi incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în stare de insolvență și ulterior de faliment întrucât nu și-a îndeplinit atribuțiile de gestiune a societății, prin înstrăinarea activelor societății, nu a întreprins măsuri de redresare a societății, nu a achitat la timp obligațiile fiscale, coroborate cu intenția vădită de abandonare a societății, toate acestea fiind săvârșite cu rea credință de către intimat, profitând de funcția pe care o deținea în societatea comercială.

S-a arătat în cuprinsul actului administrativ contestat că intimatul-reclamant (având calitatea de administrator al B. S.R.L. în perioada 26.04.2011-31.03.2012) nu a declarat la organul fiscal veniturile realizate din activitatea comercială desfășurată cu o serie de societăți și nici nu a procedat la achitarea obligațiilor fiscale aferente acestora în sumă de 5.906.575 RON, ulterior constatării și stabilirii lor de către organul de inspecție fiscală prin Decizia de impunere nr. x/19.11.2013 emisă de AJFP Timiș.

Se reține totodată că în perioada cuprinsă între data demarării inspecției fiscale (22.03.2012) și data finalizării acesteia (14.11.2013) intimatul a procedat la înstrăinarea către propria persoană și către soția sa a unor bunuri aflate în proprietatea persoanei juridice al cărei administrator era, creându-se astfel condițiile directe pentru instaurarea stării de insolvabilitate a societății, stare constatată de organul fiscal prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/20.03.2014.

Reținând în esență această situație de fapt, prima instanță a apreciat însă că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 pentru atragerea răspunderii solidare a administratorului întrucât nu s-a demonstrat în concret legătura de cauzalitate între faptele ilicite și starea de insolvabilitate a debitorului principal și nici reaua credință a reclamantului, reținând că atâta vreme cât achizițiile care se prezumă a fi fictive și introduse nelegal în contabilitate de către administrator pentru a scădea venitul impozabil au fost apreciate ca fiind operațiuni contabile în cadrul unui dosar penal, aceste operațiuni s-au desfășurat efectiv.

Arată judecătorul fondului că în ceea ce privește susținerea pârâtei în sensul ca reclamantul a înstrăinat cu rea-credință, către familia domniei sale, în perioada cuprinsă între data demarării inspecției fiscale (22.03.2012) și data finalizării acesteia (14.11.2013), respectiv în perioada 22.04.2013 - 02.07.2013, a activelor debitoarei S.C. B. S.R.L., utilizate în mod direct în activitatea principala a acesteia, urmată ulterior de revânzarea acestora, provocând astfel insolvabilitatea societății și a domniei sale, nu se poate prezuma că simpla înstrăinare a unor mobile ale debitorului a dus la starea de insolvabilitate a societății, fiind necesară dovedirea modalității prin care s-a provocat insolvabilitatea societății, înstrăinare sau ascundere a bunurilor mobile, imobile aflate în proprietatea acesteia, precum și reaua-credință a persoanei obligate solidar.

Totodată, Curtea de Apel a reținut și că în cuprinsul Raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența debitoarei S.C. B. S.R.L. - depus de către lichidatorul judiciar raport de face parte integranta din Hotărârea nr. 1031/11.06.2015 prin care s-a dispus de către instanța de judecată închiderea procedurii, s-a menționat că "insolventa debitoarei s-a datorat în principal nerecuperării creanțelor, dar și conjuncturii economice nefavorabile, reacțiilor întârziate la schimbările pieței, angajării în unele proiecte complexe fără asigurarea prealabila a finanțării și a lipsei unui capital circulant propriu la nivelul necesarului, toate acestea fiind, de altfel, fapte neprevăzute de disp. art. 138 din Legea insolventei. Alte cauze care au dus la starea de insolventa au fost lipsa resurselor propria de finanțare a activității, lipsa disponibilităților financiare necesare stingerii datoriilor acumulate, precum și imposibilitatea recuperării creanțelor societății". În cadrul dosarului de insolventa nr. 1951/30/2014 în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolventa a societății B., administratorul judiciar a constatat și a reținut faptul că nu se impune atragerea răspunderii organelor de conducere pentru insolventa societății și respectiv faptul că nu sunt incidente prevederile art. 138 din Legea insolvenței.

Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. b), c), d) din Codul de procedură fiscală potrivit cărora:

"Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...) b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului; c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate; d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale".

În ceea ce privește reaua credință a reclamantului-intimat, deși Codul de procedură fiscală nu definește această noțiune, în doctrină și practica judiciară se reține că aceasta este atitudinea unei persoane care săvârșește un fapt sau un act contrar legii cu intenție directă sau cu intenție indirectă atunci când chiar dacă nu urmărește rezultatul faptei sale acceptă riscul sau posibilitatea ca acesta să se producă.

Este real că răspunderea administratorilor/asociaților nu devine operantă în mod automat în toate cazurile când pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci doar atunci când se face dovada că aceștia au cauzat starea de insolvabilitate a societății prin săvârșirea culpabilă a vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită. Totodată, răspunderea persoanelor anterior menționate este condiționată de existența legăturii de cauzalitate între faptele expuse și starea de insolvabilitate, astfel încât fiind vorba despre răspundere, dispozițiile sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse și asupra altor acțiuni sau omisiuni.

În ceea ce privește întrunirea elementelor răspunderii patrimoniale a recurentului-reclamant, se constată că organul fiscal a dovedit faptele sale ilicite din perioada în care a fost administrator al societății supusă controlului fiind probat că a acționat cu rea credință, profitând de funcția pe care o deținea în societatea comercială.

Preliminar, Înalta Curte a constatat că prima instanță a înlăturat concluziile actului administrativ fiscal contestat relative la efectuarea de către intimatul-reclamant a înregistrărilor în evidența contabilă cu scopul fraudării bugetului general consolidat și a sustragerii de la plata obligațiilor fiscale ținând cont de constatările din cadrul dosarului penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, apreciind că raportul de constatare efectuat de specialistul antifraudă ANAF din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș (care a opinat faptul că nu este probată fictivitatea operațiunilor la nivelul furnizorilor, nefiind suficient comportamentul fiscal neadecvat) este relevant în acest sens și constituie o dovadă a efectivității operațiunilor economice desfășurate de societatea B. S.R.L..

Instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului s-a raportat în mod eronat exclusiv la probatoriul administrat în faza de urmărire penală în cadrul dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în condițiile în care actul administrativ contestat a reținut diminuarea în mod nejustificat a impozitului pe profit realizat de societate din operațiunile comerciale derulate cu mai mulți furnizori prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli, în baza unor facturi care nu întruneau condițiile legale de documente justificative sau care nu confirmau realitatea operațiunilor efectuate.

Astfel, s-a reținut înstrăinarea către sine însuși a următoarelor autovehicule aflate inițial in proprietatea societății:

- remorca marca x, an fabricație 1965, nr. înmatriculare x, serie șasiu x;

- autoutilitara marca x, an fabricație 2008, nr. înmatriculare, x, serie șasiu x;

- autoutilitara marca x, an fabricație 2004, nr. înmatriculare x, serie șasiu x;

- remorca marca x, an fabricație 1995, nr. înmatriculare x, serie șasiu x;

- remorca marca x, an fabricație 1993, nr. înmatriculare x, serie șasiu x;

- autoturism marca x, an fabricație 2011, nr. înmatriculare x, serie șasiu x;

- autoutilitara marca x, an fabricație 1999, nr. înmatriculare x, serie șasiu x;

- remorca marca x, an fabricație 1999, nr. înmatriculare x, serie șasiu x;

- autoutilitara marca x, an fabricație 2005, nr. înmatriculare x, serie șasiu x;

- înstrăinarea către soția domniei sale, d-na C., a autovehiculului aflat inițial in proprietatea societății constând in:

- autoturism marca x, an fabricație 2012, nr. înmatriculare x, serie șasiu x

- revânzarea către terțe persoane a 7 dintre autovehiculele mai sus menționate, in perioada 18.04.2014- 16.05.2014, după cum urmează:

- remorca marca x, an fabricație 1995, nr. înmatriculare x, serie șasiu x a fost revândută in data de 16.05.2014 terței persoane S.C. I. S.R.L.;

- autoutilitara marca x, an fabricație 2004, nr. înmatriculare x, serie șasiu x a fost revândută in data de 16.05.2014 terței persoane J.;

- remorca marca x, an fabricație 1995, nr. înmatriculare x, serie șasiu x a fost revândută in data de 18.04.2014 terței persoane S.C. I. S.R.L.;

- remorca marca x, an fabricație 1993, nr. înmatriculare x, serie șasiu x a fost revândută in data de 18.04.2014 terței persoane S.C. I. S.R.L.;

- autoutilitara marca x, an fabricație 1999, nr. înmatriculare x, serie șasiu x a fost revândută in data de 18.04.2014 terței persoane S.C. I. S.R.L.;

- remorca marca x, an fabricație 1999, nr. înmatriculare x, serie șasiu x a fost revândută in data de 18.04.2014 terței persoane S.C. I. S.R.L;

- autoutilitara marca x, an fabricație 2005, nr. înmatriculare x, serie șasiu x a fost revândută in data de 18.04.2014 terței persoane S.C. I. S.R.L.

Astfel, este real că în cadrul dosarului penal menționat s-a pronunțat ordonanța de clasare din 18.04.2022 prin care s-a constatat că nu este îndeplinită cerința textului de lege incriminator cu privire la latura subiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală întrucât nu s-a făcut dovada intenției frauduloase a contribuabilului (reclamantul-intimat) în stabilirea cu rea credință a taxelor și contribuțiilor, dar prima instanță trebuia să aibă în vedere faptul că organul fiscal a reținut pentru atragerea răspunderii reclamantului-intimat deducerea în mod nejustificat, respectiv neînregistrarea ca fiind colectate a unor sume în baza unor facturi care nu îndeplineau calitatea de document justificativ. Ori, o astfel de analiză a caracterului legal sau nelegal de document justificativ putea fi realizată exclusiv în cadrul procedurii administrative prealabile de contestare a deciziei de impunere, respectiv de către instanța de contencios administrativ fiscal, neavând relevanță concluziile organului de cercetare penală cu atât mai mult cu cât acestea au avut în vedere lipsa intenției în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și nu legalitatea facturilor emise de furnizori.

Așadar, în considerarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și având în vedere considerentele anterioare, Înalta Curte apreciază că prima instanță a apreciat eronat materialul probator administrat în cauză, neavând în vedere conținutul deciziei de atragere a răspunderii solidare și a deciziei de soluționare a contestației administrative relativ derularea de către reclamantul -intimat a unor practici financiar economice și contabile caracterizate de o conduită fiscală ilicită în sensul efectuării de înregistrări și operațiuni în evidența contabilă pentru diminuarea veniturilor realizate și a obligațiilor fiscale aferente.

Se constată totodată că, bazându-se exclusiv pe constatările organelor de cercetare penală, judecătorul fondului a omis a analiza legătura de cauzalitate între inducerea stării de insolvabilitate a B. S.R.L. și conduita fiscală a administratorului reclamant-intimat, legături de cauzalitate care reiese în mod evident pe de o parte avându-se în vedere cuantumul total al obligațiilor fiscale cu care societatea figura în evidența fiscală la 20.03.2014 (5.916.949 RON) și cuantumul cheltuielilor totale aferente unor facturi care nu întruneau condițiile legale de documente justificative emise în perioada 2011-2012.

Chiar dacă soluția primei instanțe relativă la faptul că achizițiile menționate anterior au fost introduse legal în contabilitate de către reclamantul intimat s-a bazat în mod exclusiv pe constatările și probatoriul administrat în cazul dosarului penal, Înalta Curte constată că în ceea ce privește concluzia Curții de Apel referitoare la legalitatea înstrăinării de către administrator a activelor debitoarei S.C. B. S.R.L., urmată de revânzarea acestora nu se bazează pe motive de fapt sau de drept pertinente.

Astfel, autoritatea publică pârâtă a reținut că în perioada cuprinsă între data începerii și cea a finalizării inspecției fiscale (22.03.2012-14.11.2013) administratorul S.C. B. S.R.L. a înstrăinat un număr de nouăsprezece autovehicule aferente activității persoanei juridice către persoana fizică A. (intimatul-reclamant) iar în perioada 22.04.2013-02.07.2013 a revândut parte din aceste autovehicule (ca persoană fizică) unor terțe persoane inclusiv rudelor sale.

În pofida numărului important de bunuri mobile înstrăinate și a modalității succesive de vânzare a acestora, instanța de fond a considerat că nu se poate prezuma că simpla înstrăinare a unor bunuri a dus la starea de insolvabilitate a societății, fără a avea în vedere dispozițiile exprese ale art. 25 alin. (2) lit. a), b), d) din O.G. nr. 92/20063 reținând necesitatea existenței unor dovezi concludente pentru reținerea relei-credințe, dar neindicând în ce constă caracterul pertinent al acestora.

Înalta Curte apreciază că modalitatea de înstrăinare a bunurilor societății, perioada în care a avut loc acest transfer de proprietate, persoanele care au fost parte ale contractelor de transmisiune de bunuri (în forma inițială sau la revânzarea autovehiculelor) reprezintă argumente elocvente care conturează în mod evident intenția directă a reclamantului-intimat de a provoca insolvabilitatea societății al cărui administrator era, dar și insolvabilitatea sa ca persoană fizică.

În consecință, constatând legalitatea actului administrative-fiscale emise de autoritățile publice pârâte, instanța de control judiciar apreciază că se impune, în baza art. 497 C. proc. civ., admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamantul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor invocată de intimatul-reclamant.

Admite recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș împotriva sentinței civile nr. 33 din 27 ianuarie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și în rejudecare respinge acțiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.