ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 655/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 655/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de

față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 22 aprilie 2008,

reclamanta S.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat

prin C.N.A.D.N.R. SA, obligarea acestuia la plata sumei de 82.693 euro reprezentând

despăgubiri pentru terenul expropriat (42.279 euro) și despăgubiri pentru prejudiciul

cauzat prin expropriere (40.114 euro).

Prin sentința civilă

nr. 443 din 30 martie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis,

în parte, contestația reclamantei, a anulat parțial hotărârea de stabilire a despăgubirilor

din 22 martie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și a stabilit

cuantumul despăgubirilor la suma de 34.443 euro, în echivalent RON la data plății,

sumă formată din 25.367 euro, reprezentând valoarea terenului expropriat și 9075

euro, reprezentând prejudiciu cauzat prin expropriere.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel pârâtul, solicitând schimbarea sentinței, iar pe fond, respingerea

cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor

de apel, apelantul-pârât a susținut că intimata-reclamantă nu a suferit un prejudiciu

în urma exproprierii sub aspectul necesității constituirii unei servituți de trecere,

deoarece proiectul prevede drumuri secundare care să permită accesul către proprietățile

rămase neexpropriate.

Cu privire la costul relocării

utilităților, s-a arătat că, potrivit raportului de expertiză, imobilul nu este

branșat la utilități, iar situarea acestora în imediata vecinătate a imobilului

expropriat, nu creează reclamantei un prejudiciu; în plus, C.N.A.D.N.R. SA se angajează

să efectueze toate lucrările de relocare a utilităților prezente pe terenul expropriat.

Sub un alt aspect, s-a

susținut că instanța de fond, în mod nelegal, a respins obiecțiunile părții și a

omologat raportul de expertiză, deși acesta nu stabilește în mod corect sporul de

valoare adus imobilului și nu ține seama de prevederile art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 33/1994; deși instanța a stabilit, ca obiectiv al expertizei, stabilirea sporului

de valoarea a părții de imobil rămase neexpropriate, comisia de experți nu a evaluat

acest spor de valoare ce urma a fi scăzut din valoarea prejudiciului suferit de

către proprietari în urma exproprierii.

Obiecțiunile la raportul

de expertiză formulate de pârât au fost respinse în baza susținerilor reclamantei

conform cărora expertul desemnat de C.N.A.D.N.R. SA a fost de acord cu conținutul

expertizei, astfel încât pârâta nu mai are dreptul să conteste conținutul acestui

raport.

S-a susținut în continuarea

acestei critici că, pe de o parte, expertul desemnat de către C.N.A.D.N.R. SA este

unul dintre membrii comisiei de experți formate potrivit Legii nr. 33/1994, iar,

pe de altă parte, chiar dacă ar exista dispoziții legale din care să rezulte că

partea este obligată să-și însușească punctul de vedere al expertului, prin negarea

dreptului de a contesta conținutul raportului de expertiză, instanța ar nega părții

dreptul la apărare.

În ceea ce privește sintagma

valoare reală a terenului, s-a arătat că aceasta trebuie înțeleasă prin raportare

la prețul real de tranzacționare și nu la oferte de vânzare apărute în diverse publicații,

întrucât piața imobiliară este instabilă și este de notorietate că există diferențe

extrem de mari între prețurile de ofertare și cele la care se încheiere tranzacțiile

pentru imobilele în cauză.

Prin decizia civilă

nr. 720A/26 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât.

Pe baza raportului de

expertiză întocmit în această fază procesuală, instanța de apel a concluzionat că

toate criticile formulate de apelantul-pârât sunt nefondate.

Prin decizia civilă

nr. 7123 din 13 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul

declarat de recurentul-pârât, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare,

instanței de apel, dispunând efectuarea unui nou raport de expertiză în condițiile

Legii nr. 33/1994, având în vedere contracte autentice de vânzare-cumpărare precum

și relații de la instituții ale statului cum sunt: Camera Notarilor Publici, oficiile

de cadastru și publicitate imobiliară, instituții fiscale cu atribuții în evidența,

înscrierea și impozitarea imobilelor de natura celui în litigiu.

Cu prilejul rejudecării,

cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

la data de 16 decembrie 2011, sub nr. 10754/2/2011.

Prin decizia civilă

nr. 237 A din 28 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis

apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R.

SA, împotriva sentinței civile nr. 443 din 30 martie 2009 pronunțate de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 15346/3/2008, a schimbat, în parte,

sentința apelată, în sensul că a stabilit despăgubirile datorate de expropriator

reclamantei la suma de 61.214 RON, reprezentând valoarea terenului expropriat. Au

fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a fost obligată intimata-reclamantă

la plata sumei de 2.100 RON către apelantul-pârât, reprezentând cheltuieli de judecată,

constând în onorariul experților.

Pentru a decide astfel,

curtea de apel a reținut că raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de

către comisia de experți formată din S.C.L., P.E. și M.S. a fost contestat de către

părți și apreciat ca fiind formal întrucât nu a răspuns obiectivelor stabilite de

instanță; în răspunsul la obiecțiunile formulate comisia de experți a reținut că,

în ceea ce privește stabilirea valorii de piață actuale a lotului expropriat, au

fost utilizate patru oferte de vânzare din categoria terenuri intravilane din zona

G.-L., S.S., cu suprafețe utile cuprinse între 17.846 mp-600 mp, cu ofertă unitară

cuprinsă între 16-10 euro/mp.

S-a arătat că valoarea

de piață actuală estimată ca cea mai probabilă pentru vânzarea lotului de teren,

ținând seama de ipotezele și condițiile limitative detaliate în raportul de expertiză

este de 15.000 euro (65.873 RON).

În ceea ce privește evaluarea

valorii de piață a lotului la jumătatea anului 2009 (perioada corespunzătoare realizării

expertizei la judecata în fond), s-a estimat, ca cea mai probabilă pentru vânzarea

lotului de teren, suma de 25.000 euro.

Obiecțiunile formulate

de părți în ședința publică de la 10 mai 2013, în sensul ca, în limitele deciziei

de casare, comisia de experți să răspundă obiectivelor stabilite de instanță au

fost încuviințate, astfel că, prin completarea raportului de expertiză tehnică judiciară

valoarea de piață a terenului expropriat în suprafață de 1691 mp (din 4800 mp);

parcela din comuna G., județul Ilfov, a fost estimată la nivelul lunii ianuarie

2013 pe baza contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar, cu valori cuprinse

între 4 RON/mp și 7,66 RON/mp, la suma de 61.214 RON.

Comisia de experți a precizat

că nu au fost reținute drept comparabile terenuri din alte contracte de vânzare-cumpărare

pentru considerentele expuse corespunzător fiecărui contract, astfel cum s-a apreciat

de către comisie.

În ședința publică de

la 21 iunie 2013 intimata-reclamantă, prin avocat, a formulat obiecțiuni la completarea

raportului de expertiză, în sensul că experții au precizat că terenul expropriat

este extravilan deși, potrivit adeverinței emisă de Primăria comunei G., terenul

este intravilan din anul 2000.

Deliberând, Curtea a respins,

ca nefondate, obiecțiunile, reținând că, prin completarea la raportul de expertiză,

comisia de experți a avut în vedere drept comparabile terenuri situate pe același

amplasament cu cel expropriat.

Conform art. 26 din Legea

nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia.

A mai reținut instanța

de apel că, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, primind

rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și pretențiile formulate

de părți și va hotărî, despăgubirea acordată de către instanță neputând fi mai mică

decât cea oferită de expropriator ori mai mare decât cea solicitată de expropriat

sau de altă persoană interesată.

Asupra modului de calcul

al despăgubirilor, curtea de apel a arătat că, prin raportul de expertiză, comisia

de experți a calculat valoarea despăgubirii ținând cont de prețul cu care se vând

în mod obișnuit imobile de același fel cu cel expropriat, în acest sens fiind anexate

raportului de expertiză contracte de vânzare-cumpărare ale unor terenuri situate

pe același amplasament cu cel expropriat.

Reținând că potrivit concluziilor

raportului de expertiză, astfel cum a fost completat în urma obiecțiunilor formulate,

valoarea despăgubirilor este de 61.214 RON, sumă care se situează între valoarea

stabilită de expropriator și cea solicitată de către reclamanți, instanța de apel

a omologat raportul de expertiză, a admis apelul și a schimbat sentința, stabilind

cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat la 61.214 RON; nu a fost reținută

existența vreunui prejudiciu rezultat din expropriere și au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

În temeiul dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., a fost obligată intimata-reclamantă la plata sumei de 2.100

RON către apelantul-pârât, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul

experților.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recurenta-reclamantă

S.D. și recurentul-pârât Statul Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA.

Recurenta-reclamantă S.D.

a solicitat admiterea recursului și modificarea, în parte, a deciziei recurate în

sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la suma de 101.003 RON.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a

arătat că valoarea de 31.214 RON a fost stabilită pe baza raportului de expertiză,

astfel cum a fost completat în luna mai 2013, în condițiile în care exproprierea

a avut loc în luna 2007; la momentul exproprierii, valoarea despăgubirilor a fost

101.003 RON.

A susținut recurenta-reclamantă

că aceasta este suma care i se cuvine cu titlu de despăgubire pentru exproprierea

suprafeței de 1691,166 mp teren, potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituție,

care prevăd că nimeni nu poate fi expropriat decât cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Ori, în condițiile în

care cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de apel este stabilit prin raportare

la criteriile stabilite de legea specială, însă la un interval de timp de 6 ani

de la data exproprierii, nu este îndeplinită condiția acordării prealabile a despăgubirii,

ceea ce face ca suma acordată să nu reprezinte o dreaptă despăgubire, cu atât mai

mult cu cât piața imobiliară a cunoscut un declin permanent și continuu începând

cu sfârșitul anului 2008.

A mai arătat recurenta-reclamantă

că înlocuirea bunului imobil expropriat cu suma de bani stabilită prin decizia atacată

atrage o diminuare nejustificată a patrimoniului său, din care a ieșit un bun având

o valoare de 101.003 RON care va fi înlocuit cu suma de 61.214 RON care, în mod

evident, este inferioară valorii bunului; în consecință, despăgubirea nu este dreaptă.

În opinia recurentei-reclamante,

suma de 100.103 RON corespunde cerințelor legii speciale privind stabilirea despăgubirii

la data raportului de expertiză, întrucât această sumă a fost stabilită la data

întocmirii raportului de expertiză în fața instanței de fond.

Recurentul-pârât Statul

Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei în sensul admiterii apelului iar pe fond respingerea cererii de chemare

în judecată, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta

a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor imperative

ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică.

A arătat acest recurent

că, prin raportare la caracterul imperativ al dispozițiilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994, fundamentarea unei hotărâri judecătorești pe un raport de expertiză

care nu respectă criteriile legale de întocmire, nu este o problemă de apreciere

a probelor, ci una care privește legalitatea hotărârii.

Conform art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același

fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

norma de drept având caracter imperativ.

În opinia recurentului-pârât,

din economia dispozițiilor sus-menționate, rezultă că, pentru determinarea valoarii

de circulație a terenului trebuie respectate cumulativ următoarele condiții: să

se aibă în vedere pentru comparație prețuri de tranzacționare, adică prețuri cu

care se vând în mod obișnuit imobile de același fel (cu imobilul expropriat) în

unitatea administrativ-teritorială, la data efectuării raportului de expertiză.

S-a susținut că, în speță,

instanța de apel nu s-a conformat acestor dispoziții și aceasta deoarece, deși experții

au avut la dispoziție un număr mare contracte de vânzare-cumpărare, în loc să calculeze

valoarea de circulație a terenului prin raportare la prețurile de tranzacționare,

aceștia au folosit doar o parte din comparabile, determinând, în mod nelegal, valoarea

de circulație prin aplicarea, în completare, a unor indici de corecție care au la

baza aprecieri pur subiective.

Or, la instituirea criteriilor

legale cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, intenția legiuitorului

a fost aceea de a înlătura arbitrariul și orice criteriu subiectiv de apreciere,

cum sunt indicii de corecție utilizați în speță de experți.

În opinia recurentului-pârât,

dovada lipsei de obiectivitate a aplicării acestor indici este dată de diferența

foarte mare dintre sumele la care experții au ajuns, utilizând aceleași elemente

de comparație. Astfel, în vreme ce expertul E.P. a indicat o valoare de 35.511 RON,

expertul numit de instanța a determinat o valoare de 61.214 RON.

În consecință, instanța

de apel era obligată să procedeze fie la refacerea raportului de expertiză, fie

la omologarea punctului de vedere care stabilea prețul cel mai apropiat de prețul

rezultând din contractele de vânzare-cumpărare, respectiv punctul de vedere al expertului

E.P., care deși a păstrat ca și metoda de lucru aplicarea indicilor de corecție,

a indicat valoarea cea mai aproape de cea reală, respectiv 35.511 RON, care, în

esență, nu diferă substanțial de cea acordată de expropriator (26.953,72 RON).

În faza procesuală a recursului

nu s-au administrat probe.

Analizând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale

incidente în speță, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, astfel

că vor fi respinse pentru considerentele care succed.

Recurenta-reclamantă a

susținut că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală întrucât cuantificarea

despăgubirilor s-a făcut prin raportare la data întocmirii raportului de expertiză,

mai 2013, în condițiile în care exproprierea a avut loc în luna martie a anului

2007, astfel că în condițiile declinului pieței imobiliare, despăgubirea acordată

nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 44 alin. (3) din Constituție, respectiv

despăgubirea să fie dreaptă și prealabilă.

Aceasta a arătat în mod

eronat că despăgubirea acordată de instanța de apel este în cuantum de 31.214 RON,

în loc de 61.214 RON, iar cu referire la valoarea de 101.003 RON a arătat, de asemenea,

în mod greșit că ar fi fost determinată prin raportul de expertiză întocmit în primă

instanță. În realitate această valoare se regăsește în completarea la raportul de

expertiză întocmit în apel și reprezintă estimarea valorii bunului expropriat la

data exproprierii.

Înalta Curte reține că

dispozițiile Legii nr. 33/1994 sunt emise tocmai pentru a se da eficiență principiului

constituțional care statuează că exproprierea se dispune cu dreaptă și prealabilă

despăgubire.

Chiar în condițiile în

care, conform dispozițiilor art 9 și art. 15 din Legea nr. 198/1994, în baza căreia

s-a dispus exproprierea, în caz de contestare a cuantumului despăgubirii, suma datorată

este stabilită ulterior momentului la care operează transferului dreptului de proprietate,

prin consemnarea sumei stabilite de expropriator se dă eficiență caracterului prealabil

al despăgubirii.

În ceea ce privește momentul

la care se calculează despăgubirile, Înalta Curte reține că din interpretarea

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, rezultă fără niciun dubiu că acesta este

reprezentat de data la care se întocmește raportul de expertiză.

Pentru ipoteza în care

în diferitele faze procesuale sunt administrate mai multe probe cu expertiză, momentul

la care se calculează despăgubirile este data raportului de expertiză care este

valorificat de către instanță.

În consecință, recursul

declarat de recurenta-reclamantă nu este fondat.

De asemenea, nu este fondat

nici recursul declarat de recurentul-pârât.

Din perspectiva criticilor

care pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

reține că raportul de expertiză pe baza căruia instanța de apel a determinat cuantumul

despăgubirilor cuvenite intimatei-recurente-reclamante respectă exigențele art.

26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că au fost avute în vedere prețuri cu care se

vând în mod obișnuit imobile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză.

Astfel, se constată că

valoarea de 61.214 RON a fost reținută de instanța de apel din completarea la raportul

de expertiză depusă la dosar la data de 28 mai 2013. Conform acestui înscris, comisia

de experți a exclus dintre contractele de vânzare-cumpărare depuse ca elemente de

comparație, patru asemenea înscrisuri, indicând pentru fiecare dintre acestea motivul

pentru care s-a apreciat că prețul nu poate fi considerat ca fiind cel cu care se

vinde în mod obișnuit un asemenea imobil, respectiv: existența unei relații de rudenie

între părți sau între parte și reprezentantul celeilalte părți, locația imobilului

într-o altă unitate administrativ teritorială decât cel expropriat și evaluarea

globală a unui imobil format din teren și construcție.

Înalta Curte reține că

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, nu impun experților obligația de a ține

seama de comparabile care nu respectă cerințele impuse de acest text de lege, ci

de a determina prețul bunului la momentul arătat.

De asemenea, art. 26 din

Legea nr. 33/1994 nu interzice utilizarea unor indici de corecție care, chiar dacă

implică un aspect de apreciere din partea experților, trebuie să aibă o justificare

de natură să excludă arbitrariul.

Cu referire la valoarea

de 35.511 RON calculată de expertul judiciar P.E., se constată că aceasta a fost

determinată pe baza unor indici de corecție diferiți aplicați acelorași contracte

care au fost utilizate și la întocmirea completării la raportul de expertiză (completare

care poartă și semnătura acestui expert).

Chiar în măsura în care

s-ar considera că expertul judiciar P.E. și-a menținut punctul de vedere inițial,

alegerea în concret de către instanța de apel a valorii pe care o consideră ca reflectând

mai bine prețul imobilului expropriat este un aspect de apreciere a probelor care

excede controlului de legalitate în recurs.

În consecință, constatând

că, din perspectiva criteriilor de legalitate, valoarea despăgubirilor acordate

de instanța de apel a fost stabilită printr-un raport de expertiză care îndeplinește

condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate

nici criticile formulate de recurentul-pârât.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile formulate vor fi

respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.D. și de recurentul-pârât Statul

Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva deciziei civile nr. 237 A din

28 iunie 2013, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 februarie 2014.