ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1359/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1359/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București,

secția a V-a civilă, reclamanta D.M. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, C.N.A.D.N.R. și Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului solicitând stabilirea despăgubirilor reprezentând valoarea

reală a imobilului situat în Municipiul București, Șoseaua O., sector 1, compus

din teren în suprafață de 401 mp și construcții, expropriat prin H.G. nr. 242/2008

pentru lucrări de utilitate publică și stabilirea prejudiciului reprezentând daunele

produse prin exproprierea parțială a imobilului și construirea drumului autostrăzii,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin hotărârea menționată s-a dispus exproprierea parțială

a imobilului, iar prin hotărârea din 21 aprilie 2008 s-a stabilit valoarea totală

a despăgubirilor la 43.566 euro, sumă ce nu reprezintă o despăgubire reală în raport

de prețul de circulație al imobilelor în zona respectivă și impactul negativ pe

care îl va avea construirea autostrăzii prin preluarea zonei și pericolul degradării

părții de imobil rămase neexpropriate.

Pârâtul Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive în raport de art. 37 și art. 25 alin. (2) din

Decretul nr. 31/1954, raportate la dispozițiile Legii nr. 198/2004, art. 2, care

stabilește că expropriator este Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

Pârâta C.N.A.D.N.R. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate,

întrucât experții evaluatori au stabilit că despăgubirea aferentă suprafeței de

teren și a investițiilor afectate de expropriere pentru realizarea centurii rutiere

a Municipiului București este de 43.566 euro, aceasta fiind calculată cu respectarea

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Reclamanta a formulat

cerere precizatoare prin care a solicitat modificarea hotărârii din 22 aprilie 2008,

stabilirea despăgubirilor și obligarea pârâților la plata sumei de 250.000 euro

cu acest titlu.

Prin încheierea din 26

septembrie 2008, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului.

Prin sentința civilă

nr. 1738 din 17 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

în parte acțiunea precizată, a obligat pârâta C.N.A.D.N.R. să plătească reclamantei

suma de 188.744 euro, în echivalent RON la data achitării efective, cu titlu de

despăgubire pentru exproprierea terenului în suprafață de 401 mp situat în București,

Șoseaua O., sector 1, precum și suma de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că reclamanta D.M. a contestat hotărârea din 22 aprilie

2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 numai sub aspectul valorii

despăgubirii stabilite. A fost omologat raportul de expertiză de evaluare imobiliară

întocmit de experții S.I., M.N. și M.A.S. care a stabilit că valoarea terenului

expropriat este de 170.132 euro, iar valoarea daunelor pentru prejudiciul cauzat

reclamantei este de 18.615 euro, acesta rezultând din faptul că, s-a expropriat

suprafața de 401 mp din totalul terenului deținut de reclamantă de 466 mp, rămânând

un lot de 65 mp, neconstruibil și lipsit de utilitățile inițiale.

În baza art. 274 C. proc.

civ., tribunalul a obligat pârâta C.N.A.D.N.R. să plătească reclamantei cheltuielile

de judecată în sumă de 2.100 RON, reprezentând onorarii experți. S-a apreciat că

nu se justifică plata onorariului de avocat, date fiind relațiile de rudenie dintre

părți și avocat și faptul că dispozițiile Legii nr. 51/1995 permit reprezentarea

gratuită în astfel de cazuri.

Împotriva sentinței menționate

au declarat apel reclamanta D.M. și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

Prin motivele sale de

apel, reclamanta a criticat sentința primei instanțe pentru neacordarea sporului

de valoare a părții de imobil rămase neexpropriate, stabilit prin raportul de expertiză

în cuantum de 18.615 euro, având în vedere că partea rămasă neexpropriată are o

suprafață de 65 mp, neutilizabilă, lipsită de utilități și care nu mai prezintă

interes pentru cumpărători.

Cea de-a doua critică

formulată de reclamantă a vizat greșita stabilire a cuantumului cheltuielilor de

judecată, având în vedere că nicio dispoziție din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea

profesiei de avocat nu obligă pe avocat să reprezinte gratuit o parte cu care se

află în relații de rudenie. Pe de altă parte, s-a arătat că onorariile achitate

avocaților D.P.I. și M.E. au fost modice, în raport cu complexitatea cauzei și munca

depusă de aceștia.

În motivarea apelului

său, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a învederat că raportul de expertiză

omologat de prima instanță nu respectă criteriile prevăzute de lege în ceea ce privește

valoarea imobilului, aceasta fiind stabilită în baza unor oferte reprezentând prețuri

solicitate de proprietari-vânzători și nu în baza prețurilor cu care se tranzacționează

imobilele de același fel, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.

De asemenea, s-a susținut

că instanța trebuia să aibă în vedere valoarea imobilului la data efectuării raportului

de expertiză, așa cum prevăd dispozițiile O.U.G. nr. 228/2008 coroborate cu prevederile

Legii nr. 33/1994, și nu momentul exproprierii.

Un alt aspect de nelegalitate

pentru care s-a criticat sentința tribunalului a privit greșita obligare a expropriatorului

de a plăti contravaloarea unor investiții de pe terenul expropriat. În acest sens,

pârâta a învederat că terenul expropriat nu avea nicio îngrădire la Șoseaua O. și

la Str. N., astfel cum a susținut reclamanta, iar stâlpul electric pentru iluminat

public evaluat de experți nu aparținea acesteia.

S-a susținut, totodată,

că pentru construcția magazie, pentru care pârâta a fost obligată să achite despăgubiri,

reclamanta nu a prezentat autorizație de construire sau alt act de proprietate.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 111 A din 22 martie 2013, a admis

apelurile reclamantei și pârâtului și a schimbat în parte sentința apelată în sensul

că, urmare a admiterii în parte a acțiunii, a modificat în parte hotărârea din

22 aprilie 2008 a C.N.A.D.N.R., în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor

datorate pentru terenul expropriat în suprafață de 401 mp situat în București, Șoseaua

O., la suma de 41.704 euro, echivalent în RON la data plății.

S-a menținut dispoziția

din hotărârea din 22 aprilie 2008 de acordare a sumei de 3.466 euro reprezentând

investiții, precum și dispoziția din sentința apelată de acordare a sumei de 18.615

euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului

pentru terenul rămas neexpropriat.

A fost obligat pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. la plata sumei de 4.800 RON către reclamanta D.M.,

reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță.

S-a respins cererea apelantei

reclamante D.M. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut, cu privire la apelul reclamantei D.M., că instanța

de fond a stabilit corect cuantumul prejudiciului suferit ca urmare a lipsirii de

utilitate a restului de teren rămas neexpropriat, de 65 mp, acordându-i suma de

18.615 euro, calculată la data de 22 aprilie 2008.

Curtea de apel a constatat

ca întemeiată critica reclamantei vizând cheltuielile de judecată, în sensul că

nu există nicio prevedere în Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de

avocat, care să oblige un avocat să reprezinte gratuit o parte din proces cu care

se află în relații de rudenie.

S-a stabilit, astfel,

că suma datorată de pârât cu titlu de onorariu de avocat în primă instanță, în conformitate

cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. este de 4.000 RON.

Cu privire la apelul pârâtului

Statul Român prin C.N.A.D.N.R., instanța de apel a reținut că sunt întemeiate ambele

critici invocate.

S-a constatat că instanța

de fond a stabilit despăgubirea pentru exproprierea terenului în suprafață de 401

mp, respectiv suma de 170.132 euro, în baza unui raport de expertiză ce a fost întocmit

cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative prevăzute de art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, deoarece comisia de experți a utilizat o metodă greșită,

raportându-se la ofertele de piață de pe internet, și nu la prețurile de tranzacționare

ale unor imobile situate în aceeași rază teritorială cu cel supus exproprierii.

De asemenea, s-a apreciat

că în mod eronat instanța de fond a ales dintre cele două variante propuse de comisia

de expertiză (respectiv valoarea de circulație la data exproprierii, 22 aprilie

2008 și valoarea de circulație la data efectuării expertizei, 2 aprilie 2010), prima

variantă, fapt ce reprezintă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994. Textul de lege prevede în mod imperativ faptul că, la

stabilirea despăgubirii trebuie să se țină cont de prețurile de tranzacționare de

la data efectuării raportului de expertiză, și nu de la data exproprierii.

În baza efectului devolutiv

al apelului și în considerarea criticilor formulate, instanța de apel a procedat

la refacerea probei cu expertiză tehnică de evaluare, conform art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994.

La solicitarea instanței,

prin adresa din 7 noiembrie 2011, Direcția de impozite și taxe locale sector 1 a

comunicat copii de pe actele de tranzacționare aflate în evidența sa pentru Șoseaua

O., sector 1, pentru anul 2011, respectiv tranzacția de care s-a luat act prin sentința

civilă nr. 2597/2011 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Prin adresa din 20 octombrie

2011, O.C.P.I. a comunicat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul

Notarial Public D.M., contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial

Public S.E., contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public

M.D. și contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public R.D.

Toate actele de tranzacționare

comunicate de instituțiile statului au fost înaintate comisiei de experți pentru

a fi avute în vedere la efectuarea expertizei de evaluare.

Prin expertiza efectuată

în apel de comisia compusă din experții P.C., C.O. și M.A.S. s-a stabilit că valoarea

despăgubirii pentru terenul expropriat în suprafață de 401 mp, este de 41.704 euro

(la o valoare unitară de 104 euro/mp).

Curtea de apel a constatat

ca nefondată critica apelantului pârât vizând obligarea sa la plata contravalorii

unor construcții, în legătură cu care a arătat că nu existau pe terenul apropiat.

S-a reținut că tribunalul nu a acordat daunele la care se referă pârâtul, ci a stabilit

că sumele datorate de pârât sunt compuse din despăgubirea pentru exproprierea terenului

în suprafață de 401 mp, acordând în acest sens 170.132 euro și prejudiciul produs

reclamantei prin rămânerea fără utilitate a suprafeței de teren neexpropriate de

65 mp, acordând în acest sens suma de 18.615 euro.

Totodată, instanța de

apel a respins cererea apelantei reclamante D.M. de acordare a cheltuielilor de

judecată în apel, constatând că aceasta nu a depus la dosar vreo chitanță prin care

să facă dovada achitării onorariului de avocat.

În ceea ce privește onorariul

de expertiză stabilit în sarcina apelantei reclamante la termenul din 7 octombrie

2011, de 1.500 RON, pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză, curtea de apel

a constatat că instanța a admis cererea acesteia de acordare a ajutorului public

judiciar prin încheierea din 18 noiembrie 2011.

În ceea ce privește suma

de 1.310 RON, achitată cu factura din 14 martie 2013 și chitanța din 14 martie 2013,

instanța de apel a constatat că reprezintă onorariul pentru expertiza extrajudiciară

efectuată de SC E.E. SRL la solicitarea apelantei reclamante, astfel că acestea

nu se încadrează în dispozițiile art. 274 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.,

care se referă numai la onorariul pentru expertiza judiciară administrată în cauză

în condiții de contradictorialitate.

Împotriva deciziei menționate

au declarat recurs în termenul legal reclamanta D.M. și pârâtul Statul Român prin

C.N.A.D.N.R.

Prin recursul său, reclamanta

D.M. a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304

pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a susținut

într-o primă critică, greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, respectiv

stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafață de

401 mp la suma de 41.704 euro, fără a se evalua și construcția existentă pe teren.

În acest context, s-a arătat că instanța de judecată nu a ținut cont de obiecțiunile

formulate și nici nu s-a dispus efectuarea unei contraexpertize, cerere solicitată

la primul termen după depunerea raportului.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, s-a criticat decizia atacată pentru încălcarea și aplicarea greșită

a legii în ceea ce privește respingerea cererii sale de efectuare a unei contraexpertize,

sens în care s-a susținut că au fost nesocotite dispozițiile art. 212 C. proc. civ.

și ale art. 170 alin. (1) C. proc. civ.

Cel de-al treilea motiv

de recurs a vizat greșita respingere a probelor cu martori și interogatorii solicitate

prin încheierea de la 7 octombrie 2011 și, pe cale de consecință, încălcarea

art. 129 C. proc. civ.

Cea de-a patra critică

a vizat greșita stabilire de către comisia de experți din apel a valorii despăgubirilor

cu încălcarea dispozițiilor instanței din încheierea de la 7 octombrie 2011 și eludarea

ghidului cu prețurile orientative ale proprietăților imobiliare din Municipiul București

în vigoare în anul 2011 și a ofertelor pieței imobiliare în zona administrativ-teritorială,

precum și a standardelor internaționale de evaluare.

Critica formulată prin

ultimul motiv de recurs s-a referit la greșita respingere a cererii reclamantei

de acordare a cheltuielilor de judecată din apel, reprezentând onorariul avocaților

și onorariul pentru expertiza tehnică extrajudiciară, solicitări ce se încadrau

în dispozițiile art. 274 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.

Reclamanta D.M. a formulat

și o completare la motivele de recurs, de asemenea depuse în termenul legal, prin

care a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

susținând că trebuia luată în considerare la calculul despăgubirilor data întocmirii

raportului de expertiză la instanța de fond și nu data întocmirii raportului în

faza apelului.

S-a criticat, totodată,

decizia recurată pentru greșita respingere a cererii de înlocuire a expertului C.C.M.,

cu motivarea că fiind calificată ca o cerere de recuzare, ar fi inadmisibilă față

de dispozițiile art. 204 C. proc. civ.

Prin recursul său, pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a criticat decizia instanței de apel ca nelegală

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea

în parte a acesteia în sensul reducerii cheltuielilor de judecată acordate reclamantei

în primă instanță.

Dezvoltând motivele de

recurs, pârâtul a arătat că, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate,

reclamanta D.M. a avut doi avocați, cărora le-a achitat un onorariu de 4.000 RON.

Având în vedere că acțiunea

reclamantei a fost admisă în parte de prima instanță, pârâtul recurent a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul micșorării onorariilor

celor doi avocați, proporțional cu activitatea fiecăruia.

În subsidiar, pârâtul

a susținut că și admițând că nu poate opera prezumția de gratuitate în prestarea

serviciilor juridice de către fiu mamei sale (respectiv de către avocatul D.P.I.

mamei sale, reclamanta D.M.), instanța de apel ar fi trebuit să observe că erau

aplicabile dispozițiile art. 276 C. proc. civ.

Examinând criticile invocate

de recurenta reclamantă, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul declarat de aceasta este nefondat pentru considerentele

ce succed:

Critica formulată prin

primul motiv de recurs este nefondată. Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

pe care a fost întemeiat acest motiv de recurs sunt impropriu invocate, deoarece

prin act juridic dedus judecății nu se poate înțelege, așa cum susține reclamanta,

o probă administrată în cauză.

Împrejurarea invocată,

în sensul că nu s-a ținut cont de obiecțiunile la expertiză și s-a refuzat nejustificat

încuviințarea unei expertize nu poate justifica invocarea motivului de recurs bazat

pe denaturarea actului juridic dedus judecății, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.

Într-adevăr, reclamanta

D.M. a formulat la 19 octombrie 2012 o cerere de încuviințare a unei contraexpertize,

iar la 3 decembrie 2012 a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat

în cauză, obiecțiuni ce au fost încuviințate, alături de cele formulate de pârât,

prin încheierea de la termenul din 7 decembrie 2012.

La aceste obiecțiuni toți

cei trei experți (P.C., C.C.M. și M.S.) au răspuns, la termenul următor (22 februarie

2013), instanța de apel respingând motivat solicitarea apelantei reclamante privind

efectuarea unei contraexpertize.

Potrivit dispozițiilor

art. 212 C. proc. civ., expertiza contrarie cerută de una dintre părți, chiar dacă

a fost cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării, este obligatorie

a fi încuviințată de instanță, care apreciază asupra necesității administrării acestei

probe numai dacă nu este lămurită prin expertiza făcută.

Prin urmare, nici critica

formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs al reclamantei vizând refuzul nejustificat

al încuviințării unei contraexpertize, circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondată fiind respectate pe deplin de

către instanța de apel dispozițiile art. 211-art. 212 C. proc. civ.

Nici motivul de recurs

referitor la greșita respingere a probelor cu martori și interogatoriu, solicitate

prin încheierea de la 7 octombrie 2011 nu poate fi primit întrucât nu se circumscrie

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că nu va fi examinat.

Critica recurentei reclamante

vizând încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu este

întemeiată.

Instanța de apel a reținut

corect că în cauză comisia de experți numită în conformitate cu dispozițiile

art. 25 din Legea nr. 33/1994 a respectat criteriul legal, menționat de recurentă,

în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de prețurile

de tranzacționare ale unor imobile similare, la data efectuării expertizei.

Comisia de experți compusă

din experții P.C., C.O. și M.A.S., a avut în vedere toate actele de tranzacționare

comunicate instanței de instituțiile statului (respectiv O.C.P.I. și Direcția Impozite

și Taxe Locale sector 1), stabilind valoarea despăgubirii pentru exproprierea terenului

în suprafață de 401 mp, la data efectuării raportului de expertiză, la 41.704 euro

(104 euro/mp).

De asemenea, au fost respectate

dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că despăgubirea

acordată nu este mai mică decât cea oferită de expropriator (de 100 euro/mp).

Odată ce în apel s-a procedat

la refacerea probei cu expertiză, în baza efectului devolutiv al acestei căi de

atac și în considerarea criticilor formulate de acești apelanți, nu se putea omologa

o valoare stabilită la momentul efectuării expertizei la instanța de fond, pentru

că s-ar fi încălcat dispozițiile legale menționate.

Nici critica referitoare

la refuzul înlocuirii expertei C.C.M. nu este întemeiată.

Instanța de apel a respins

corect această solicitare, motivat de faptul că nu au fost învederate motive obiective

care să justifice cererea apelantei reclamante, expertul fiind desemnat de instanță

conform art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Totodată, în condițiile

în care la termenul din 7 decembrie 2012 cererea de recuzare a acestui expert a

fost respinsă ca tardivă, nefiind formulată în termenul de 5 zile prevăzut de

art. 204 C. proc. civ., nu există niciun motiv care să justifice înlocuirea expertului

C.C.M., cererea reclamantei apelante fiind corect respinsă la termenul din 22 februarie

2013.

Cererea reclamantei recurente

referitoare la neacordarea onorariului avocaților săi și a onorariului achitat pentru

expertiza tehnică extrajudiciară nu este fondată.

Instanța de apel nu a

încălcat dispozițiile art. 274 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. atunci când

a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată pentru această

fază procesuală.

Pe de o parte, onorariul

achitat pentru expertiza extrajudiciară realizată de SC E.E. SRL, la solicitarea

apelantei reclamante, nu se încadrează în dispozițiile art. 274 alin. (1) și alin.

(2) C. proc. civ., care se referă numai la onorariul pentru expertiza judiciară

încuviințată de instanță și administrată în condiții de contradictorialitate.

Pe de altă parte, s-a

reținut corect că achitarea onorariului de avocat nu a fost dovedită cu vreo chitanță,

și sub acest aspect cererea reclamantei apelante fiind justificat respinsă ca nefondată.

Pentru toate aceste considerente,

urmează să se respingă recursul reclamantei.

Examinând recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., raportat la motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este fondat pentru

considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Totodată, potrivit

art. 276 C. proc. civ., când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai

în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la

plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

Instanța de apel a apreciat

nelegal că reclamantei D.M. i se cuvin cheltuielile de judecată în primă instanță

în integralitatea lor, având în vedere că acțiunea acesteia s-a admis doar în parte.

În consecință, Curtea

va constata că față de soluția dată litigiului, cheltuielile de judecată trebuiau

acordate proporțional cu pretențiile admise și, pe cale de consecință, cu culpa

procesuală.

Ca atare, urmează ca,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., pentru motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să se admită recursul pârâtului (în varianta subsidiară

a criticilor) și să se modifice în parte decizia recurată, în sensul obligării pârâtului

la 2.400 RON cheltuieli de judecată în primă instanță.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta D.M. împotriva deciziei nr. 111/A din 22 martie

2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva aceleiași decizii.

Modifică în parte decizia

recurată, în sensul că obligă pârâtul la 2.400 RON, cheltuieli de judecată în primă

instanță.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2014.