ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1692/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1692/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 22 iunie

2006, astfel cum a fost precizată succesiv la 4 octombrie 2006 și la 29

noiembrie 2006, reclamantele S.C. S.B.I. S.R.L. și S.C. S.C.C. S.R.L. au

formulat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin C.N.A.D.N.R., respectiv

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, contestație împotriva

Hotărârii nr. 8 din 9 mai 2006 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004 a sectorului 1, București, în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor acordate în cuantum de 45.601,27 euro (157.917,20 RON), pentru

exproprierea suprafeței de 185,90 mp ce le aparține, din mun. București, sector

1, intravilan, nr. cadastral 1759/3/1/1, considerând că valoarea reală este

superioară și că există temeri că au fost deposedate de o suprafață mai mare

decât cea menționată în hotărârea de expropriere.

Prin

Sentința civilă nr. 446 din 21 martie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și a respins cererea

față de acesta; a disjuns cererea formulată în contradictoriu cu Statul Român

prin C.N.A.D.N.R.

După

reluarea judecății în fața Tribunalului București, a fost administrată proba cu

înscrisuri, inclusiv actele care au stat la baza hotărârii de expropriere și

stabilire a despăgubirilor.

A fost

efectuat un raport de expertiză topometrică ce a identificat terenul

expropriat.

A fost

efectuat un raport de expertiză tehnică evaluatoare imobiliară de către o

comisie compusă din trei experți conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 ce a

stabilit valoarea de circulație a terenului expropriat și a constatat că

exproprierea nu a generat un prejudiciu suplimentar restului de teren și

investițiilor.

Prin

Sentința civilă nr. 1.341 din 01 iulie 2011 Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantele S.C. S.B.I. S.R.L. și S.C.

S.C.C. SRL, a modificat Hotărârea nr. 8 din 09 mai 2006 emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local sector 1, București doar în ceea

ce privește cuantumul despăgubirilor acordate și, pe cale de consecință, a

obligat pârâtul să plătească reclamantei S.C. S.B.I. S.R.L. suma de 320.066 RON

și reclamantei S.C. S.C.C. S.R.L. suma de 199.353,4 RON cu titlu de despăgubiri

pentru exproprierea suprafeței de 185,90 mp. teren identificată prin hașurare

cu culoarea roșie în schița anexă nr. 1 din raportul de expertiză topometrică

întocmit de exp. A.M. și suma de 41.500 RON către reclamanți reprezentând cheltuieli

de judecată, onorariul avocațial fiind redus conform art. 274 alin. (3) C.

proc. civ.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că raportul de expertiză topometrică a

identificat terenul expropriat și a stabilit că dimensiunea exactă a suprafeței

expropriate este cea din actul de expropriere (185,90 mp, rotunjit 186 mp),

individualizată grafic prin hașurare cu culoarea roșie în schița anexă nr. 1

din raportul de expertiză.

Împotriva

acestei sentințe, la data de 12 octombrie 2011 a declarat apel pârâta Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România în calitate de

reprezentantă a Statului Român, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la

data de 29 noiembrie 2011, solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a cererii

de majorare a cuantumului despăgubirii acordare de către expropriator și în

acest sens să modificați cuantumul despăgubirii astfel cum a fost stabilit de

către instanța de fond prin expertiză tehnică judiciară, cu consecința

menținerii valorii despăgubirii din Hotărârea de stabilire a despăgubirii nr. 8

din 09 mai 2006; respingerea cererii reclamantelor de obligare a pârâtului la

plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de

Apel, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma

criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, a apreciat că apelul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Examinând

cererea de formulare a obiecțiunilor, Curtea a constatat că acestea sunt

structurate pe două aspecte: obiecțiuni vizând concluziilor experților în ceea

ce privește evaluarea terenului expropriat, în faza apelului și obiecțiuni ce

vizează valoarea acestuia stabilită în faza judecății în primă instanță.

Cu

privire la primul set de obiecțiuni formulate, Curtea a constatat că principala

chestiune invocată de pârâtă se referă la încălcarea dispozițiilor art. 26 din

Legea nr. 33/1994, prin faptul că evaluarea terenului supus exproprierii s-a

realizat folosind comparabile terenuri având categoria de folosință livezi, în

condițiile în care terenul respectiv este construibil. Examinând această

chestiune prin prisma prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care impun ca

stabilirea valorii de circulație a imobilului supus măsurii exproprierii să se

realizeze prin raportare la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de aceleași fel în unitatea administrativ teritorială respectivă, Curtea a

apreciat că sunt juste susținerile apelantei pârâte, în sensul că imobilele reținute

drept comparabile pentru evaluarea terenului trebuie să aibă aceeași categorie

de folosință cu terenul expropriat.

Pe cale

de consecință, Curtea a reținut ca fiind justă susținerea apelantei pârâte, în

sensul că valoarea de circulație a terenului în litigiu trebuia stabilită

exclusiv prin raportare la prețul de piață al terenului intravilan construibil,

ce formează obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr 1217

din 24 iunie 2011, aceasta fiind singura comparabilă ce corespunde exigențelor

impuse de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, sub aspectul cerințelor

de similitudine.

Prin

urmare, Curtea a apreciat că reținerea contractului autentificat sub nr

1217/2001 în cadrul comparabilelor este corectă, chiar dacă prețul unitar se

situează puțin sub pragul minim stabilit de experți, în condițiile în care

celelalte contracte, care au ca obiect terenuri construibile nu pot fi reținute

pentru, motivelor relevate de comisia de experți, precum și pentru cele

anterior menționate. Este evident că între Contractul autentificat sub nr

158/2012, care oferă un preț unitar de 124 euro/mp și cel reținut de experți

drept comparabilă, potrivit căruia prețul unitar este de 212 euro/mp, la

nivelul anului 2012, este preferabil cel de-a doilea contract întrucât

diferența față de pragul minim de acceptabilitate a tranzacțiilor, astfel cum a

fost fixat de experți, este mai mică.

În ceea

ce privește obiecțiunile formulate de intimata reclamantă, Curtea a reținut

următoarele:

Cu

privire la prima critică adusă raportului de expertiză, referitoare la

nelegalitatea sa din perspectiva formulării unei opinii separate de către un

membru al comisiei, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 210 C.

proc. civ., în ipoteza în care lucrarea de specialitate este întocmită de mai

mulți experți, iar unii dintre ei nu au ajuns la aceeași concluzie, raportul de

expertiză trebuie să cuprindă opinia motivată a fiecăruia. Interpretând aceste

dispoziții procedurale, în coroborare cu cele ale art. 25 din Legea nr. 33/1994

(care statuează că, în materia exproprierii, pentru stabilirea despăgubirilor

instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de

instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor

care sunt supuse exproprierii), Curtea a apreciat că formularea unei opinii

separate de către unul dintre membrii comisiei de experți, nu contravine

prevederilor legii 33/1994. Semnificația faptului că raportul de expertiză a

fost semnată și de către doamna expert, autor al opiniei separate a fost

explicată de către doamna expert, astfel că instanța de control judiciar se

consideră lămurită sub acest aspect.

În ceea

ce privește limita de 300 euro/mp, stabilită de experți, precum și alegerea

unei comparabile inferioare acestei limite, Curtea a arătat că a explicat deja,

în cele ce preced, semnificația și rațiunea instituirii unei astfel de criteriu

de selecție a elementelor comparabile, precum și motivele care au condus la

alegerea în exclusivitate a acestei comparabile pentru evaluarea terenului

expropriat, astfel că nu se impune reluarea argumentației, considerentelor

anterior expuse, pe acest aspect, fiind comune și acestei obiecțiuni.

În ceea

privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994,

Curtea a considerat că sunt nefondate susținerile intimatei reclamante,

deoarece, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, rolul

expertizei evaluatori este de stabili valoarea reală de circulație a terenului

supus exproprierii, la momentul realizării lucrării, valoare care poate fi mai

mare sau mică decât cea acordată de expropriator. În situația în care ne situăm

în cea de-a două ipoteză, în sensul că valoarea rezultată din expertiză este

mai mică, devin incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, care

impun instanței să nu stabilească o despăgubire mai mică decât cea a

expropriatorului dar nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Pe cale

de consecință, Curtea a constatat că sunt nefondate obiecțiunile formulate de

intimata reclamantă și că sunt fondate obiecțiunile formulate de apelanta

pârâtă, cu precizarea că, față de motivele care au determinat admiterea lor,

Curtea a apreciat că încuviințarea acestora nu atrage refacerea raportului de

expertiză, instanța urmând a reface calculele necesare pentru stabilirea

valorii de piața a terenului expropriat.

În ceea

ce privește criticile formulate prin cererea de apel, Curtea a reținut

următoarele:

Cu

privire la prima critică, relativă la nelegala modificare a hotărârii de

stabilire a despăgubirilor, Curtea a apreciat-o ca nefondată, având în vedere

faptul că valoarea despăgubirii calculate de expropriator este consemnată în

cuprinsul hotărârii emise de acesta, astfel că schimbarea cuantumului

despăgubirii constituie implicit cu o modificarea și a hotărârii contestate.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, contestația este

reglementată ca o cale de atac, pusă de legiuitor la dispoziția părții

expropriate, prin care poate deduce organului judiciar nemulțumirile sale

relative la cuantumul despăgubirii acordate. Faptul că, acesta constituie

singurul aspect ce poate forma obiect al contestației nu și măsura exproprierii

înseși sau transferul dreptului de proprietate, textul de lege precizând expres

faptul că exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de

proprietate asupra terenului, nu înseamnă că instanța de judecată nu ar fi

îndrituită să modifice hotărârea contestată, iar criticile relative la cuantumul

despăgubirii presupun implicit o modificarea a hotărârii emise de expropriator.

Pentru aceste motive, Curtea apreciază că nu suntem în situația în care

instanța de fond acordă mai mult decât s-a cerut sau altceva decât s-a cerut.

Cu

privire la cea de-a doua critică, referitoare la modalitatea de cuantificarea

despăgubirii, cuvenite reclamantei, Curtea a constatat că susținerile apelantei

sunt juste în sensul că, evaluarea terenului expropriat trebuia să se realizeze

prin raportare la prețurile de tranzacționare de pe piața imobiliară și nu la

cele de ofertare, cunoscut fiind faptul că ofertele au întotdeauna o valoare

mai ridicată decât prețul, la care se ajunge în urma negocierii părților

contractante astfel că nu pot servi ca baza de calcul pentru stabilirea

despăgubirii, în materia exproprierii.

Pornind

de la această interpretare a dispozițiilor legale incidente în materie de

evaluare a imobilelor expropriate, în virtutea dispozițiilor art. 295 C. proc.

civ., care permit instanței de apel să readministreze probatoriul realizat la

fond și să administreze probe noi, atunci când necesitatea lor rezultă din

actele dosarului, prin raportare la criticile cu care a fost învestită instanța

superioară de fond, Curtea a încuviințat efectuarea unui nou raport de

expertiză evaluatorie a terenului expropriat, în condițiile dispozițiilor art.

26 din Legea nr. 33/1994.

Așa cum

rezultă din raportul de expertiză efectuat de comisia de experți și ținând cont

și de precizările anterior făcute cu privire la modalitatea de selectare a

comparabile reprezentative (în sensul că trebuie avute în vedere doar contracte

de vânzare cumpărare, care au ca obiect terenuri de aceeași categorie de

folosință, acestea fiind singurele care respectă cerințele de similitudine

impuse imperativ de dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994), Curtea

a constatat că trebuie luat în considerare, contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1217 din 24 iunie 2011, al cărei preț actualizat la

nivelul anului 2012 și corectat prin aplicarea indicilor corespunzători

(potrivit explicațiilor date de comisia de experți în cuprinsul raportului de

expertiză) este de 200 euro/mp. Din conținutul hotărârii de stabilire a

despăgubirii emisă de expropriator, rezultă că pentru calcularea reparației,

s-a acordat un preț unitar de 246 euro/mp, care, comparat cu cel reținut de

instanță, pe baza raportului de expertiză, este superior acestuia.

În ceea

ce privește momentul la care trebuie calculată despăgubirea, chestiune invocată

ca motiv de critică prin cererea de apel, Curtea pornește de la faptul că art.

9 din Legea nr. 198/2004 face trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea

nr. 33/1994, fără nicio distincție între normele procedurale pentru

soluționarea cererilor în materia exproprierii și normele juridice de altă

natură.

De

altfel, faptul că voința legiuitorului a fost aceasta rezultă și din

împrejurarea că a adoptat o modificare a Legii nr. 198/2004, prin care a

stabilit un alt moment de referință (ceea ce nu ar fost necesar dacă referirea

la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 nu ar fi vizat și acest aspect), pentru

ca ulterior să revină la soluția inițială.

Legea nr.

198/2004 a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, intrată în vigoare la 3

noiembrie 2008, prevăzându-se, între altele, prin art. 9 alin. (3) că:

"Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se

soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii. La calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de

judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în

condițiile art. 15 din prezenta lege". Conform art. 15: "Transferul

imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a

unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului

operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după

caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi".

Prin

O.U.G. nr. 228/2008, intrată în vigoare la 5 ianuarie 2009, fraza a doua a art.

9 alin. (3) a fost înlăturată, revenindu-se astfel la soluția legislativă

anterioară sub aspectul momentului care trebuie avut în vedere pentru

stabilirea despăgubirilor constând în valoarea imobilului expropriat.

Pe cale

de consecință, dând eficiență prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994,

Curtea a constatat că valoarea terenului supus exproprierii la momentul

evaluării în faza procesuală a apelului este inferioară celei stabilite prin

hotărârea contestată, astfel că se impune respingerea acțiunii introductive ca

nefondată.

Cu

privire la ultimul motiv de apel, relativ la cheltuielile de judecată, față de

soluția ce urmează a se da cu privire la cererea de chemare în judecată, Curtea

a apreciat ca întemeiate criticile formulate, în sensul că, făcând aplicarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și constatând că nu se poate reține culpa

procesuală a pârâtei, Curtea a reținut că se impune a fi respinsă ca nefondată

cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată solicitate în

fața primei instanțe de către reclamantă.

Pentru

toate aceste considerente, față de dispozițiile art. 296 C. proc. civ., Curtea

a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința civilă atacată și a respins

ca nefondată atât acțiunea cât și cererea de obligare a pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată solicitate în fața primei instanțe de către

reclamantă.

Din

interpretarea acestor prevederi legale, care reprezintă norma generală, rezultă

că, toate cheltuielile aferente atât fazei administrative cât și celei

judiciare sunt puse de legiuitor în sarcina autorității expropriatoare.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, legiuitorul

stabilește că spezele necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a

cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul

litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura

de drept comun, care își găsește sediul în dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Potrivit acestor norme procesuale, cel care pierde procesul suportă

cheltuielile de judecată atât efectuate de el cât și cele realizate și dovedite

de partea adversă, care a avut câștig de cauză.

Având în

vedere că onorariul de expertiză a fost achitat, pe parcursul procesului în

cote egale de către ambele părți, Curtea a constatat că intimatele au obligația

legală să plătească partea din onorariul de expert suportată de expropriator.

Pe cale de consecință, curtea va obliga intimatele reclamante să plătească

apelantei pârâte, suma de 600 RON, reprezentând onorariu de expert și va

respinge cererea apelantei referitoare la cheltuielile de judecată constând în

onorariu de avocat, ca nefondată.

Împotriva

Deciziei nr. 270A din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs

reclamanta S.C. S.C.C. S.R.L. care a invocat următoarele motive de nelegalitate

a hotărârii recurate:

Se invocă

greșita aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994 de către instanța de apel față

de stabilirea cuantumului despăgubirilor, critică ce vizează valoarea

despăgubirilor acordate.

arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994

în ceea ce privește evaluarea despăgubirilor ce li se cuvin, stabilind un nivel

al acestor despăgubiri prin raportare la un singur contract de vânzare

cumpărare aflat la dosarul cauzei și fără a avea în vedere nicio comparabilă

care să justifice valoarea validată.

În plus,

se susține că instanța de apel și-a întemeiat concluziile pe un contract de

vânzare-cumpărare încheiat în anul 2011, încălcând deci rigorile impuse de art.

26 din aceeași Lege nr. 33/1994, care impun o analiză în funcție de

"momentul întocmirii raportului de expertiză" și nu o analiză

arbitrară a unor contracte/valori de despăgubire.

învederează că expertiza încuviințată de instanța de apel este contrară art. 26

din Legea nr. 33/1994 (republicată), nerespectând obligațiile impuse de acest

text de lege, critică ce vizează momentul întocmirii raportului de expertiză.

În cauză,

raportul de expertiză a fost întocmit la fondul cauzei, iar instanța de apel ar

fi trebuit, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994 cât și în temeiul art. 295

C. proc. civ. să dispună refacerea acestei probe prin raportare la data avută

în vedere de către instanța de fond.

Se arată

că administrarea unei noi expertize în apel, fără a avea în vedere refacerea

celei administrate la fondul cauzei, reprezintă o încălcare a principiului

justei reparații.

Ultima

critică vizează incidența art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. deoarece

hotărârea instanței de apel este nemotivată pe mai multe aspecte și

contradictorie în susținerile care au condus instanța de apel către admiterea

apelului promovat de CNADNR.

Ca

aspecte contradictorii ale Deciziei civile nr. 207A din 05 noiembrie 2013, a

Curții de Apel București se arată că, pentru a decide respingerea obiecțiunilor

promovate de apelanta pârâtă CNADNR, instanța de apel reține ca aplicabilă și

legală limita preferențială de minim 300 euro/mp, limită propusă de comisia de

experți pentru terenurile din zona Băneasa.

Ulterior,

Curtea de Apel indică, deși a validat argumentul experților referitor la limita

minimă a prețului în zonă, că o asemenea limită nu ar trebui să nu fie

absolutizată, pentru ca să rețină ca și corectă suma de 212 euro/mp ca și unică

valoare comparabilă pentru stabilirea unui nivel just al despăgubirilor.

Motivarea

este contradictorie sub acest aspect întrucât instanța de apel își sprijină

argumentul esențial al admiterii apelului CNADR (prețul oferit de expropriator

mai mare decât despăgubirea calculată prin raportul de expertiză) pe o ipoteză

dubitativă, care lasă loc unei interpretări.

În ceea

ce privește nemotivarea deciziei, se susține că instanța de apel nu a avut în

vedere Hotărârile nr. 4 din 08 septembrie 2008 și nr. 5 din 08 septembrie 2008

a CNADNR SA și nu a motivat de ce le-a înlăturat de la analiza întreprinsă de

comisia de experți.

Nu în

ultimul rând, se arată că instanța de apel nu s-a pronunțat și nu a motivat de

nicio manieră solicitarea de a se avea în vedere valorile calculate de către

comisia de experți numită în apel, ce a avut ca obiectiv verificarea valorilor

calculate de către comisia de experți numită la fondul cauzei.

Asupra

excepției nulității recursului invocată de pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că nu este fondată, urmând a fi respinsă.

Criticile

recurentei S.C. S.C.C. S.R.L. vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/2004, atât în ceea ce privește valoarea despăgubirilor

acordate, cât și momentul avut în vedere pentru stabilirea acestora, critici ce

se încadrează în cazul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

De

asemenea, se indică de aceeași recurentă motivul de nelegalitate reglementat de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., considerându-se că hotărârea instanței de apel

ar fi nemotivată și ar avea considerente contradictorii. Drept urmare, excepția

nulității va fi respinsă ca nefondată.

Examinând

decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de

recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi

respins pentru următoarele considerente:

Pentru a

fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau

interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

critică formulată vizează incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și anume greșita aplicare a art. 26 din Legea nr.

33/1994 în ceea ce privește valoarea despăgubirilor acordate, critică ce nu

este fondată.

În cauză instanța

de apel a interpretat în mod corect dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994

conform cărora la calcularea despăgubirilor, experții, precum și instanța vor

ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor

persoane îndreptățite luându-se în considerare dovezile prezentate de aceștia.

Prin

sintagma "prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel

în unitatea administrativ teritorială", legiuitorul a avut în vedere

prețurile de tranzacționare rezultate în urma negocierii libere între părți,

consemnate ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare. De asemenea,

pentru a răspunde cerințelor imperative ale textului legal anterior menționat,

este necesar ca prețul avut în vedere de comisia de experți să reprezinte

prețul plătit efectiv, rezultând ca atare din tranzacțiile încheiate pe piața

imobiliară.

Instanța

de apel a reținut în mod just că trebuie avute în vedere contractele de

vânzare-cumpărare care vizează terenuri de aceeași categorie de folosință,

luând în considerare acel Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

1217 din 24 iunie 2011 al cărui preț a fost actualizat la nivelul anului 2012

și corectat prin aplicarea indicilor, la o valoare de 200 euro/mp și a motivat

de ce a înlăturat celelalte contracte de vânzare-cumpărare.

Astfel,

instanța de apel a constatat că două din acele contracte de vânzare-cumpărare

au fost înlăturate pe motive legate de amplasamentul terenului, în sensul că

terenurile, obiect al contractelor analizate nu aveau acces direct la DN1,

vânzarea fiind considerată ca fiind preferențială, prețul de vânzare, foarte

mic, față de momentul perfectării tranzacției și de situația specifică anului

2009 pe piața imobiliară. Unul dintre ele a fost înlăturat pe considerentul

caracterului preferențial, dedus din valoarea foarte mică a prețului de

vânzare, foarte mic, față de momentul perfectării tranzacției și de situația

specifică anului 2009 pe piața imobiliară, precum și din natura juridică a

raporturilor juridice dintre părți, în sensul că, în speță, calitățile de

vânzător și respectiv cumpărător ale părților sunt dublate de calitățile de

debitor și respectiv creditor ipotecar. Cel de-al patrulea contract a fost

înlăturat în mod corect pe motivului prețului neserios, fiind sub pragul de

rezonabilitate stabilit de experți, iar ultimul contract a fost înlăturat din

motive obiective, deoarece nu indică, diferențiat, prețul terenului de cel al

construcției.

În mod

corect instanța de apel a considerat că singurul contract de vânzare-cumpărare

care respectă cerințele de similitudine impuse imperativ de dispozițiile art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este acel Contract autentificat sub nr.

1217/2011, experții indicând acele comparabile supuse analizei, comparabile

selectate drept reper pentru stabilirea prețului, cu analiza caracteristicilor

terenului expropriat.

S-a

reținut în mod just că atât terenul expropriat, cât și cel utilizat drept

element de comparație au aceeași categorie de folosință și sunt situate în

aceeași unitate administrativ-teritorială.

al doilea motiv de recurs ce vizează momentul întocmirii raportului de expertiză

nu poate fi primit, instanța de apel nu a încălcat prevederile art. 26 din

Legea nr. 33/1994 și nici principiul justei reparații așa cum se susține.

Astfel, în mod corect s-a statuat că, la calculul cuantumului despăgubirilor,

se va ține seama de prețul cu care se vând imobilele de aceIași fel la data

întocmirii raportului de expertiză.

Instanța

de apel, după analiza eventualei încălcări a dreptului de proprietate prin

luarea în considerarea a valorii imobilului la o altă dată decât cea a

transferului dreptului de proprietate, a apreciat în mod corect că trebuie să

se țină seama, în aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 de prețul

de piață de la data efectuării expertizei în apel, care prin ipoteză este mai

apropriată de momentul plății.

Având în

vedere succesiune cronologică a modificărilor textelor de lege incidente, în

raportul juridic dedus judecății, instanța de apel cu o motivare judicioasă,

corect a reținut că valoarea reală corectă a terenului este cea stabilită prin

concluziile raportului de expertiză în faza procesuală a apelului, tocmai prin

faptul că prin art. 26 al Legii nr. 33/1994, legiuitorul a instituit un

criteriu distinct de apreciere a valorii bunurilor, care nu poate fi ignorat.

Sub

aspectul acestui moment la care se raportează stabilirea cuantumului

despăgubirii, acesta a fost în mod just apreciat ca fiind "data întocmirii

raportului de expertiză în apel", interpretarea sintagmei în sensul că va

fi avută în vedere "valoarea stabilită prin expertiza efectuată în faza

procesuală a apelului" nefiind de natură a prejudicia pe expropriat. Și

aceasta deoarece, pe de o parte, apelul este o cale de atac devolutivă care

presupune rejudecarea în fond a pricinii, aplicarea corectă a legii s-a

realizat prin refacerea expertizei care a respectat criteriile legale, iar pe

de altă parte, pentru că expertiza efectuată în apel a avut în vedere prețurile

de vânzare ale terenului comparabile cu terenul expropriat.

Nu se

poate reține că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 44 alin. (3) din

Constituție și art. 1 din Legea nr. 33/1994 cum se susține prin cererea de

recurs, instanța aplicând corect textele legale incidente în soluționarea

cererii deduse judecății.

S-a

reținut din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Sampsonidis

și alții contra Greciei, Malama contra Greciei, Papachelas contra Greciei) că

instanța europeană nu a considerat contrar art. 1 din Protocolul Adițional nr.

1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului luarea în

considerare a valorii bunului cu trei ani înainte de transferul acțiunilor și

respectiv, "la data publicării anunțului privind exproprierea". De

asemenea, nu se poate susține că aceasta ar fi apreciat că data față de care

urmează să se stabilească cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățite

persoanele expropriate trebuie să fie în mod obligatoriu cea a transferului

dreptului de proprietate.

3.

Critica formulată de recurentă vizând aprecierea probelor pe care reclamanta

și-a întemeiat apărările și anume lipsa mențiunilor cu privire la Hotărârile

nr. 4 din 08 septembrie 2008 și nr. 5 din 08 septembrie 2008 ale CNADNR SA nu

se circumscrie motivului de nelegalitate invocat de recurentă și anume cel

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru a

fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să

nu fie motivată, să nu cuprindă acele motive pe care se sprijină, sau să

cuprindă motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Decizia

recurată ar putea fi modificată pentru acest motiv în situația în care lipsește

motivarea hotărârii sau aceasta ar cuprinde considerente care nu au legătură cu

pricina în care a fost pronunțată soluția, când instanța de control judiciar nu

răspunde motivelor de critică formulate, sau când există contradicție între

considerentele deciziei. Niciuna din aceste ipoteze nu se verifică în speța

supusă judecății.

În cauză,

decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii, așa cum susține recurenta,

reținerea ca aplicabile a limitelor prețurilor terenului în litigiu nu constituie

o întemeiere a soluției de admitere a apelului a CNADNR SA pe o ipoteză

dubitativă, așa cum se consideră și nici nu se poate reține o

contradictorialitate a considerentelor deciziei recurate în ceea ce privește

reținerea limitelor legale aplicabile prețurilor pentru terenul în litigiu.

Pe de

altă parte, decizia recurată cuprinde mențiunile obligatorii reglementate de

art. 261 alin. (5) C. proc. civ. și anume motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților, neputând fi primit acest motiv de nelegalitate.

Pentru

aceste considerente, se va respinge recursul și în baza art. 312 C. proc. civ.

se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția nulității recursului.

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. S.C.C. S.R.L. împotriva

Deciziei nr. 270A din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 30 mai 2014.

Procesat

de GGC - AM