ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1692/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 22 iunie 2006, astfel cum a fost precizată succesiv la 4 octombrie 2006 și la 29 noiembrie 2006, reclamantele S.C. S.B.I. S.R.L. și S.C. S.C.C. S.R.L. au formulat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin C.N.A.D.N.R., respectiv Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, contestație împotriva Hotărârii nr. 8 din 9 mai 2006 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a sectorului 1, București, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate în cuantum de 45.601,27 euro (157.917,20 RON), pentru exproprierea suprafeței de 185,90 mp ce le aparține, din mun.

București, sector 1, intravilan, nr. cadastral 1759/3/1/1, considerând că valoarea reală este superioară și că există temeri că au fost deposedate de o suprafață mai mare decât cea menționată în hotărârea de expropriere. Prin Sentința civilă nr. 446 din 21 martie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și a respins cererea față de acesta; a disjuns cererea formulată în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N.R. După reluarea judecății în fața Tribunalului București, a fost administrată proba cu înscrisuri, inclusiv actele care au stat la baza hotărârii de expropriere și stabilire a despăgubirilor.

A fost efectuat un raport de expertiză topometrică ce a identificat terenul expropriat. A fost efectuat un raport de expertiză tehnică evaluatoare imobiliară de către o comisie compusă din trei experți conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 ce a stabilit valoarea de circulație a terenului expropriat și a constatat că exproprierea nu a generat un prejudiciu suplimentar restului de teren și investițiilor. Prin Sentința civilă nr. 1.341 din 01 iulie 2011 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantele S.C. S.B.I. S.R.L. și S.C. S.C.C. SRL, a modificat Hotărârea nr. 8 din 09 mai 2006 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local sector 1, București doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantei S.C.

S.B.I. S.R.L. suma de 320.066 RON și reclamantei S.C. S.C.C. S.R.L. suma de 199.353,4 RON cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 185,90 mp. teren identificată prin hașurare cu culoarea roșie în schița anexă nr. 1 din raportul de expertiză topometrică întocmit de exp. A.M. și suma de 41.500 RON către reclamanți reprezentând cheltuieli de judecată, onorariul avocațial fiind redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că raportul de expertiză topometrică a identificat terenul expropriat și a stabilit că dimensiunea exactă a suprafeței expropriate este cea din actul de expropriere (185,90 mp, rotunjit 186 mp), individualizată grafic prin hașurare cu culoarea roșie în schița anexă nr. 1 din raportul de expertiză.

Împotriva acestei sentințe, la data de 12 octombrie 2011 a declarat apel pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România în calitate de reprezentantă a Statului Român, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 29 noiembrie 2011, solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de majorare a cuantumului despăgubirii acordare de către expropriator și în acest sens să modificați cuantumul despăgubirii astfel cum a fost stabilit de către instanța de fond prin expertiză tehnică judiciară, cu consecința menținerii valorii despăgubirii din Hotărârea de stabilire a despăgubirii nr. 8 din 09 mai 2006; respingerea cererii reclamantelor de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, a apreciat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente: Examinând cererea de formulare a obiecțiunilor, Curtea a constatat că acestea sunt structurate pe două aspecte: obiecțiuni vizând concluziilor experților în ceea ce privește evaluarea terenului expropriat, în faza apelului și obiecțiuni ce vizează valoarea acestuia stabilită în faza judecății în primă instanță. Cu privire la primul set de obiecțiuni formulate, Curtea a constatat că principala chestiune invocată de pârâtă se referă la încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin faptul că evaluarea terenului supus exproprierii s-a realizat folosind comparabile terenuri având categoria de folosință livezi, în condițiile în care terenul respectiv este construibil.

Examinând această chestiune prin prisma prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care impun ca stabilirea valorii de circulație a imobilului supus măsurii exproprierii să se realizeze prin raportare la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de aceleași fel în unitatea administrativ teritorială respectivă, Curtea a apreciat că sunt juste susținerile apelantei pârâte, în sensul că imobilele reținute drept comparabile pentru evaluarea terenului trebuie să aibă aceeași categorie de folosință cu terenul expropriat.

Pe cale de consecință, Curtea a reținut ca fiind justă susținerea apelantei pârâte, în sensul că valoarea de circulație a terenului în litigiu trebuia stabilită exclusiv prin raportare la prețul de piață al terenului intravilan construibil, ce formează obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr 1217 din 24 iunie 2011, aceasta fiind singura comparabilă ce corespunde exigențelor impuse de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, sub aspectul cerințelor de similitudine. Prin urmare, Curtea a apreciat că reținerea contractului autentificat sub nr 1217/2001 în cadrul comparabilelor este corectă, chiar dacă prețul unitar se situează puțin sub pragul minim stabilit de experți, în condițiile în care celelalte contracte, care au ca obiect terenuri construibile nu pot fi reținute pentru, motivelor relevate de comisia de experți, precum și pentru cele anterior menționate.

Este evident că între Contractul autentificat sub nr 158/2012, care oferă un preț unitar de 124 euro/mp și cel reținut de experți drept comparabilă, potrivit căruia prețul unitar este de 212 euro/mp, la nivelul anului 2012, este preferabil cel de-a doilea contract întrucât diferența față de pragul minim de acceptabilitate a tranzacțiilor, astfel cum a fost fixat de experți, este mai mică. În ceea ce privește obiecțiunile formulate de intimata reclamantă, Curtea a reținut următoarele: Cu privire la prima critică adusă raportului de expertiză, referitoare la nelegalitatea sa din perspectiva formulării unei opinii separate de către un membru al comisiei, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 210 C. proc.

civ., în ipoteza în care lucrarea de specialitate este întocmită de mai mulți experți, iar unii dintre ei nu au ajuns la aceeași concluzie, raportul de expertiză trebuie să cuprindă opinia motivată a fiecăruia. Interpretând aceste dispoziții procedurale, în coroborare cu cele ale art. 25 din Legea nr. 33/1994 (care statuează că, în materia exproprierii, pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii), Curtea a apreciat că formularea unei opinii separate de către unul dintre membrii comisiei de experți, nu contravine prevederilor legii 33/1994.

Semnificația faptului că raportul de expertiză a fost semnată și de către doamna expert, autor al opiniei separate a fost explicată de către doamna expert, astfel că instanța de control judiciar se consideră lămurită sub acest aspect. În ceea ce privește limita de 300 euro/mp, stabilită de experți, precum și alegerea unei comparabile inferioare acestei limite, Curtea a arătat că a explicat deja, în cele ce preced, semnificația și rațiunea instituirii unei astfel de criteriu de selecție a elementelor comparabile, precum și motivele care au condus la alegerea în exclusivitate a acestei comparabile pentru evaluarea terenului expropriat, astfel că nu se impune reluarea argumentației, considerentelor anterior expuse, pe acest aspect, fiind comune și acestei obiecțiuni.

În ceea privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, Curtea a considerat că sunt nefondate susținerile intimatei reclamante, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, rolul expertizei evaluatori este de stabili valoarea reală de circulație a terenului supus exproprierii, la momentul realizării lucrării, valoare care poate fi mai mare sau mică decât cea acordată de expropriator. În situația în care ne situăm în cea de-a două ipoteză, în sensul că valoarea rezultată din expertiză este mai mică, devin incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, care impun instanței să nu stabilească o despăgubire mai mică decât cea a expropriatorului dar nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Pe cale de consecință, Curtea a constatat că sunt nefondate obiecțiunile formulate de intimata reclamantă și că sunt fondate obiecțiunile formulate de apelanta pârâtă, cu precizarea că, față de motivele care au determinat admiterea lor, Curtea a apreciat că încuviințarea acestora nu atrage refacerea raportului de expertiză, instanța urmând a reface calculele necesare pentru stabilirea valorii de piața a terenului expropriat. În ceea ce privește criticile formulate prin cererea de apel, Curtea a reținut următoarele: Cu privire la prima critică, relativă la nelegala modificare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, Curtea a apreciat-o ca nefondată, având în vedere faptul că valoarea despăgubirii calculate de expropriator este consemnată în cuprinsul hotărârii emise de acesta, astfel că schimbarea cuantumului despăgubirii constituie implicit cu o modificarea și a hotărârii contestate.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, contestația este reglementată ca o cale de atac, pusă de legiuitor la dispoziția părții expropriate, prin care poate deduce organului judiciar nemulțumirile sale relative la cuantumul despăgubirii acordate. Faptul că, acesta constituie singurul aspect ce poate forma obiect al contestației nu și măsura exproprierii înseși sau transferul dreptului de proprietate, textul de lege precizând expres faptul că exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului, nu înseamnă că instanța de judecată nu ar fi îndrituită să modifice hotărârea contestată, iar criticile relative la cuantumul despăgubirii presupun implicit o modificarea a hotărârii emise de expropriator.

Pentru aceste motive, Curtea apreciază că nu suntem în situația în care instanța de fond acordă mai mult decât s-a cerut sau altceva decât s-a cerut. Cu privire la cea de-a doua critică, referitoare la modalitatea de cuantificarea despăgubirii, cuvenite reclamantei, Curtea a constatat că susținerile apelantei sunt juste în sensul că, evaluarea terenului expropriat trebuia să se realizeze prin raportare la prețurile de tranzacționare de pe piața imobiliară și nu la cele de ofertare, cunoscut fiind faptul că ofertele au întotdeauna o valoare mai ridicată decât prețul, la care se ajunge în urma negocierii părților contractante astfel că nu pot servi ca baza de calcul pentru stabilirea despăgubirii, în materia exproprierii.

Pornind de la această interpretare a dispozițiilor legale incidente în materie de evaluare a imobilelor expropriate, în virtutea dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., care permit instanței de apel să readministreze probatoriul realizat la fond și să administreze probe noi, atunci când necesitatea lor rezultă din actele dosarului, prin raportare la criticile cu care a fost învestită instanța superioară de fond, Curtea a încuviințat efectuarea unui nou raport de expertiză evaluatorie a terenului expropriat, în condițiile dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat de comisia de experți și ținând cont și de precizările anterior făcute cu privire la modalitatea de selectare a comparabile reprezentative (în sensul că trebuie avute în vedere doar contracte de vânzare cumpărare, care au ca obiect terenuri de aceeași categorie de folosință, acestea fiind singurele care respectă cerințele de similitudine impuse imperativ de dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994), Curtea a constatat că trebuie luat în considerare, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1217 din 24 iunie 2011, al cărei preț actualizat la nivelul anului 2012 și corectat prin aplicarea indicilor corespunzători (potrivit explicațiilor date de comisia de experți în cuprinsul raportului de expertiză) este de 200 euro/mp.

Din conținutul hotărârii de stabilire a despăgubirii emisă de expropriator, rezultă că pentru calcularea reparației, s-a acordat un preț unitar de 246 euro/mp, care, comparat cu cel reținut de instanță, pe baza raportului de expertiză, este superior acestuia. În ceea ce privește momentul la care trebuie calculată despăgubirea, chestiune invocată ca motiv de critică prin cererea de apel, Curtea pornește de la faptul că art. 9 din Legea nr. 198/2004 face trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, fără nicio distincție între normele procedurale pentru soluționarea cererilor în materia exproprierii și normele juridice de altă natură.

De altfel, faptul că voința legiuitorului a fost aceasta rezultă și din împrejurarea că a adoptat o modificare a Legii nr. 198/2004, prin care a stabilit un alt moment de referință (ceea ce nu ar fost necesar dacă referirea la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 nu ar fi vizat și acest aspect), pentru ca ulterior să revină la soluția inițială. Legea nr. 198/2004 a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, intrată în vigoare la 3 noiembrie 2008, prevăzându-se, între altele, prin art. 9 alin. (3) că: "Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

La calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art. 15 din prezenta lege". Conform art. 15: "Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi". Prin O.U.G. nr. 228/2008, intrată în vigoare la 5 ianuarie 2009, fraza a doua a art. 9 alin. (3) a fost înlăturată, revenindu-se astfel la soluția legislativă anterioară sub aspectul momentului care trebuie avut în vedere pentru stabilirea despăgubirilor constând în valoarea imobilului expropriat.

Pe cale de consecință, dând eficiență prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, Curtea a constatat că valoarea terenului supus exproprierii la momentul evaluării în faza procesuală a apelului este inferioară celei stabilite prin hotărârea contestată, astfel că se impune respingerea acțiunii introductive ca nefondată. Cu privire la ultimul motiv de apel, relativ la cheltuielile de judecată, față de soluția ce urmează a se da cu privire la cererea de chemare în judecată, Curtea a apreciat ca întemeiate criticile formulate, în sensul că, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și constatând că nu se poate reține culpa procesuală a pârâtei, Curtea a reținut că se impune a fi respinsă ca nefondată cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată solicitate în fața primei instanțe de către reclamantă.

Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința civilă atacată și a respins ca nefondată atât acțiunea cât și cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată solicitate în fața primei instanțe de către reclamantă. Din interpretarea acestor prevederi legale, care reprezintă norma generală, rezultă că, toate cheltuielile aferente atât fazei administrative cât și celei judiciare sunt puse de legiuitor în sarcina autorității expropriatoare. Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, legiuitorul stabilește că spezele necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun, care își găsește sediul în dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. Potrivit acestor norme procesuale, cel care pierde procesul suportă cheltuielile de judecată atât efectuate de el cât și cele realizate și dovedite de partea adversă, care a avut câștig de cauză. Având în vedere că onorariul de expertiză a fost achitat, pe parcursul procesului în cote egale de către ambele părți, Curtea a constatat că intimatele au obligația legală să plătească partea din onorariul de expert suportată de expropriator. Pe cale de consecință, curtea va obliga intimatele reclamante să plătească apelantei pârâte, suma de 600 RON, reprezentând onorariu de expert și va respinge cererea apelantei referitoare la cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, ca nefondată.

Împotriva Deciziei nr. 270A din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta S.C. S.C.C. S.R.L. care a invocat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate: Se invocă greșita aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994 de către instanța de apel față de stabilirea cuantumului despăgubirilor, critică ce vizează valoarea despăgubirilor acordate. 1. Se arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește evaluarea despăgubirilor ce li se cuvin, stabilind un nivel al acestor despăgubiri prin raportare la un singur contract de vânzare cumpărare aflat la dosarul cauzei și fără a avea în vedere nicio comparabilă care să justifice valoarea validată.

În plus, se susține că instanța de apel și-a întemeiat concluziile pe un contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2011, încălcând deci rigorile impuse de art. 26 din aceeași Lege nr. 33/1994, care impun o analiză în funcție de "momentul întocmirii raportului de expertiză" și nu o analiză arbitrară a unor contracte/valori de despăgubire. 2. Se mai învederează că expertiza încuviințată de instanța de apel este contrară art. 26 din Legea nr. 33/1994 (republicată), nerespectând obligațiile impuse de acest text de lege, critică ce vizează momentul întocmirii raportului de expertiză. În cauză, raportul de expertiză a fost întocmit la fondul cauzei, iar instanța de apel ar fi trebuit, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994 cât și în temeiul art. 295 C. proc.

civ. să dispună refacerea acestei probe prin raportare la data avută în vedere de către instanța de fond. Se arată că administrarea unei noi expertize în apel, fără a avea în vedere refacerea celei administrate la fondul cauzei, reprezintă o încălcare a principiului justei reparații. Ultima critică vizează incidența art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. deoarece hotărârea instanței de apel este nemotivată pe mai multe aspecte și contradictorie în susținerile care au condus instanța de apel către admiterea apelului promovat de CNADNR. Ca aspecte contradictorii ale Deciziei civile nr. 207A din 05 noiembrie 2013, a Curții de Apel București se arată că, pentru a decide respingerea obiecțiunilor promovate de apelanta pârâtă CNADNR, instanța de apel reține ca aplicabilă și legală limita preferențială de minim 300 euro/mp, limită propusă de comisia de experți pentru terenurile din zona Băneasa.

Ulterior, Curtea de Apel indică, deși a validat argumentul experților referitor la limita minimă a prețului în zonă, că o asemenea limită nu ar trebui să nu fie absolutizată, pentru ca să rețină ca și corectă suma de 212 euro/mp ca și unică valoare comparabilă pentru stabilirea unui nivel just al despăgubirilor. Motivarea este contradictorie sub acest aspect întrucât instanța de apel își sprijină argumentul esențial al admiterii apelului CNADR (prețul oferit de expropriator mai mare decât despăgubirea calculată prin raportul de expertiză) pe o ipoteză dubitativă, care lasă loc unei interpretări. În ceea ce privește nemotivarea deciziei, se susține că instanța de apel nu a avut în vedere Hotărârile nr. 4 din 08 septembrie 2008 și nr. 5 din 08 septembrie 2008 a CNADNR SA și nu a motivat de ce le-a înlăturat de la analiza întreprinsă de comisia de experți.

Nu în ultimul rând, se arată că instanța de apel nu s-a pronunțat și nu a motivat de nicio manieră solicitarea de a se avea în vedere valorile calculate de către comisia de experți numită în apel, ce a avut ca obiectiv verificarea valorilor calculate de către comisia de experți numită la fondul cauzei. Asupra excepției nulității recursului invocată de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu este fondată, urmând a fi respinsă. Criticile recurentei S.C. S.C.C. S.R.L. vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/2004, atât în ceea ce privește valoarea despăgubirilor acordate, cât și momentul avut în vedere pentru stabilirea acestora, critici ce se încadrează în cazul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. De asemenea, se indică de aceeași recurentă motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., considerându-se că hotărârea instanței de apel ar fi nemotivată și ar avea considerente contradictorii. Drept urmare, excepția nulității va fi respinsă ca nefondată. Examinând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

1. Prima critică formulată vizează incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și anume greșita aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește valoarea despăgubirilor acordate, critică ce nu este fondată. În cauză instanța de apel a interpretat în mod corect dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 conform cărora la calcularea despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite luându-se în considerare dovezile prezentate de aceștia.

Prin sintagma "prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială", legiuitorul a avut în vedere prețurile de tranzacționare rezultate în urma negocierii libere între părți, consemnate ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare. De asemenea, pentru a răspunde cerințelor imperative ale textului legal anterior menționat, este necesar ca prețul avut în vedere de comisia de experți să reprezinte prețul plătit efectiv, rezultând ca atare din tranzacțiile încheiate pe piața imobiliară.

Instanța de apel a reținut în mod just că trebuie avute în vedere contractele de vânzare-cumpărare care vizează terenuri de aceeași categorie de folosință, luând în considerare acel Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1217 din 24 iunie 2011 al cărui preț a fost actualizat la nivelul anului 2012 și corectat prin aplicarea indicilor, la o valoare de 200 euro/mp și a motivat de ce a înlăturat celelalte contracte de vânzare-cumpărare. Astfel, instanța de apel a constatat că două din acele contracte de vânzare-cumpărare au fost înlăturate pe motive legate de amplasamentul terenului, în sensul că terenurile, obiect al contractelor analizate nu aveau acces direct la DN1, vânzarea fiind considerată ca fiind preferențială, prețul de vânzare, foarte mic, față de momentul perfectării tranzacției și de situația specifică anului 2009 pe piața imobiliară.

Unul dintre ele a fost înlăturat pe considerentul caracterului preferențial, dedus din valoarea foarte mică a prețului de vânzare, foarte mic, față de momentul perfectării tranzacției și de situația specifică anului 2009 pe piața imobiliară, precum și din natura juridică a raporturilor juridice dintre părți, în sensul că, în speță, calitățile de vânzător și respectiv cumpărător ale părților sunt dublate de calitățile de debitor și respectiv creditor ipotecar. Cel de-al patrulea contract a fost înlăturat în mod corect pe motivului prețului neserios, fiind sub pragul de rezonabilitate stabilit de experți, iar ultimul contract a fost înlăturat din motive obiective, deoarece nu indică, diferențiat, prețul terenului de cel al construcției.

În mod corect instanța de apel a considerat că singurul contract de vânzare-cumpărare care respectă cerințele de similitudine impuse imperativ de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este acel Contract autentificat sub nr. 1217/2011, experții indicând acele comparabile supuse analizei, comparabile selectate drept reper pentru stabilirea prețului, cu analiza caracteristicilor terenului expropriat. S-a reținut în mod just că atât terenul expropriat, cât și cel utilizat drept element de comparație au aceeași categorie de folosință și sunt situate în aceeași unitate administrativ-teritorială. 2. Nici al doilea motiv de recurs ce vizează momentul întocmirii raportului de expertiză nu poate fi primit, instanța de apel nu a încălcat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nici principiul justei reparații așa cum se susține.

Astfel, în mod corect s-a statuat că, la calculul cuantumului despăgubirilor, se va ține seama de prețul cu care se vând imobilele de aceIași fel la data întocmirii raportului de expertiză. Instanța de apel, după analiza eventualei încălcări a dreptului de proprietate prin luarea în considerarea a valorii imobilului la o altă dată decât cea a transferului dreptului de proprietate, a apreciat în mod corect că trebuie să se țină seama, în aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 de prețul de piață de la data efectuării expertizei în apel, care prin ipoteză este mai apropriată de momentul plății.

Având în vedere succesiune cronologică a modificărilor textelor de lege incidente, în raportul juridic dedus judecății, instanța de apel cu o motivare judicioasă, corect a reținut că valoarea reală corectă a terenului este cea stabilită prin concluziile raportului de expertiză în faza procesuală a apelului, tocmai prin faptul că prin art. 26 al Legii nr. 33/1994, legiuitorul a instituit un criteriu distinct de apreciere a valorii bunurilor, care nu poate fi ignorat. Sub aspectul acestui moment la care se raportează stabilirea cuantumului despăgubirii, acesta a fost în mod just apreciat ca fiind "data întocmirii raportului de expertiză în apel", interpretarea sintagmei în sensul că va fi avută în vedere "valoarea stabilită prin expertiza efectuată în faza procesuală a apelului" nefiind de natură a prejudicia pe expropriat.

Și aceasta deoarece, pe de o parte, apelul este o cale de atac devolutivă care presupune rejudecarea în fond a pricinii, aplicarea corectă a legii s-a realizat prin refacerea expertizei care a respectat criteriile legale, iar pe de altă parte, pentru că expertiza efectuată în apel a avut în vedere prețurile de vânzare ale terenului comparabile cu terenul expropriat. Nu se poate reține că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție și art. 1 din Legea nr. 33/1994 cum se susține prin cererea de recurs, instanța aplicând corect textele legale incidente în soluționarea cererii deduse judecății.

S-a reținut din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Sampsonidis și alții contra Greciei, Malama contra Greciei, Papachelas contra Greciei) că instanța europeană nu a considerat contrar art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului luarea în considerare a valorii bunului cu trei ani înainte de transferul acțiunilor și respectiv, "la data publicării anunțului privind exproprierea". De asemenea, nu se poate susține că aceasta ar fi apreciat că data față de care urmează să se stabilească cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățite persoanele expropriate trebuie să fie în mod obligatoriu cea a transferului dreptului de proprietate.

3. Critica formulată de recurentă vizând aprecierea probelor pe care reclamanta și-a întemeiat apărările și anume lipsa mențiunilor cu privire la Hotărârile nr. 4 din 08 septembrie 2008 și nr. 5 din 08 septembrie 2008 ale CNADNR SA nu se circumscrie motivului de nelegalitate invocat de recurentă și anume cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să nu fie motivată, să nu cuprindă acele motive pe care se sprijină, sau să cuprindă motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Decizia recurată ar putea fi modificată pentru acest motiv în situația în care lipsește motivarea hotărârii sau aceasta ar cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția, când instanța de control judiciar nu răspunde motivelor de critică formulate, sau când există contradicție între considerentele deciziei.

Niciuna din aceste ipoteze nu se verifică în speța supusă judecății. În cauză, decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii, așa cum susține recurenta, reținerea ca aplicabile a limitelor prețurilor terenului în litigiu nu constituie o întemeiere a soluției de admitere a apelului a CNADNR SA pe o ipoteză dubitativă, așa cum se consideră și nici nu se poate reține o contradictorialitate a considerentelor deciziei recurate în ceea ce privește reținerea limitelor legale aplicabile prețurilor pentru terenul în litigiu. Pe de altă parte, decizia recurată cuprinde mențiunile obligatorii reglementate de art. 261 alin. (5) C. proc. civ. și anume motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, neputând fi primit acest motiv de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. S.C.C. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 270A din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2014. Procesat de GGC - AM