ÎCCJ, Decizia nr. 61/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 61/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 1192 din 5 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 4766 din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
În speță, calculat conform art. 181 alin. (3) din C. proc. civ., termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a împlinit la 7 decembrie 2018, iar revizuentul a promovat calea de atac la 28 ianuarie 2019, după împlinirea termenului.
Susținerile revizuentului, în sensul că a luat cunoștință de decizia atacată la 28 ianuarie 2019, nu conturează existența unor motive întemeiate, în sensul art. 186 din C. proc. civ., distinct de faptul că nu a fost formulată o cerere de repunere în termen.
Cererea de recurs
Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., fără a încadra expres criticile formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Recurentul susține că a formulat cererea de revizuire cu respectarea termenului legal în raport cu data de 28 ianuarie 2019, când a luat cunoștință de Decizia nr. 515 din 16 mai 2018, pronunțată de Curea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2017.
Totodată, arată recurentul că și-a întemeiat cererea de revizuire și pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocând înscrisul nou reprezentat de Decizia nr. 515/2018 a Curții de Apel Alba Iulia, de care a luat cunoștință la 28 ianuarie 2019 și care i-a fost comunicată prin adresa din 11 martie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia. În acest sens, recurentul susține că termenul de revizuire trebuia să fie calculat de la 28 ianuarie 2019.
În acest context, recurentul critică hotărârea recurată și pentru faptul că instanța de revizuire a analizat cererea de revizuire numai prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar nu și în raport cu cererea de completare a revizuirii din 14 mai 2019 întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
II. Derularea procedurii judiciare în recurs
Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018
Se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul dosar a fost început la 22 august 2017, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.
Procedura de filtrare a recursului
În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat în sensul că recursul este admisibil în principiu, situație în care, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., completul de filtru urmează să pronunțe, fără citarea părților, o încheiere de admitere în principiu a recursului și să fixeze termen de judecată pe fond, cu citarea părților.
Prin încheierea din 21 ianuarie 2020, completul de filtru a dispus comunicarea raportului către părți, acesta fiind comunicat conform dovezilor atașate la dosarul cauzei.
Recurentul a depus punct de vedere, înregistrat la dosar la 30 ianuarie 2019, și concluzii scrise, înregistrate la dosar la 12 februarie 2020
Prin încheierea din 16 martie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică la 18 mai 2020, cu citarea părților.
III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate în susținerea motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
În sensul celor expuse la pct. I.2, recurentul nu contestă aspectele reținute în decizia recurată în sensul că ultima dintre hotărârile potrivnice în opinia sa a rămas definitivă la 7 noiembrie 2018, iar cererea de revizuire a fost formulată la 28 ianuarie 2019.
Criticile recurentului vizează momentul de la care se calculează termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti (...) în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".
Prin criticile formulate, recurentul tinde să argumenteze faptul că termenul respectiv se calculează de la 28 ianuarie 2019, când a luat cunoștință de Decizia nr. 515 din 16 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, față de care, în opinia sa, este potrivnică decizia a cărei revizuire o solicită (Decizia nr. 4766 din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2017).
Susținerea recurentului nu poate fi primită, având în vedere faptul că dispozițiile procedurale citate prevăd fără echivoc faptul că termenul curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care este Decizia nr. 4766 din 7 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, definitivă la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza întâi și alin. (2) teza finală din C. proc. civ.
În circumstanțele cauzei, care relevă faptul ultima hotărâre a rămas definitivă la 7 noiembrie 2018, iar revizuirea a fost formulată la 28 ianuarie 2019, în mod corect s-a reținut că cererea de revizuire a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Criticile prin care recurentul susține că instanța de revizuire nu a analizat cererea de revizuire și prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. în raport cu înscrisul nou reprezentat de Decizia nr. 515 din 16 ai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, nu pot fi primite pentru următoarele considerente.
Într-adevăr, în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 16 mai 2019, a fost înregistrată cererea formulată de A. de completare a motivelor de revizuire.
Însă, contrar susținerilor din prezentul recurs, prin cererea respectivă revizuentul nu a învestit instanța cu motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ci a precizat expres că a formulat revizuirea în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reiterând că hotărârea a cărei revizuire o solicită - Decizia nr. 4766 din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2017 - este potrivnică Deciziei nr. 515 din 16 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Or, pentru argumentele expuse anterior, termenul de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se calculează de la data rămâneri definitive a ultimei hotărâri (Decizia nr. 4766 din 7 noiembrie 2018 a Curții de Apel București), iar nu de la data propusă de recurent (28 ianuarie 2019), când susține că a luat cunoștință de Decizia nr. 515 din 16 mai 2018 a Curții de Apel Alba Iulia.
În ceea ce privește modul de calcul al termenului de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 258 din 24 aprilie 2018) referitoare la constituționalitatea dispozițiilor respective, în care s-au reținut următoarele considerente elocvente în raport cu susținerile din prezentul recurs:
"14. (...) potrivit prevederilor (...) art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de exercitare a acestei căi extraordinare de atac, respectiv termenul de revizuire, este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. (...)
Curtea, analizând dinamica legislativă privind căile extraordinare de atac prevăzute în C. proc. civ., constată că soluția legislativă criticată în prezenta cauză s-a regăsit și în C. proc. civ. din 1865 [art. 324 alin. (1) pct. 1 cu trimitere la art. 322 pct. 7] și a format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu motivări și prevederi constituționale similare. În acest sens este, spre exemplu, Decizia nr. 353 din 2 mai 2006, precitată, prin care instanța de contencios constituțional a arătat că termenul de o lună, în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de recurs după evocarea fondului, este socotit de la momentul pronunțării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoștință de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge niciun drept procesual al părții.
Totodată, Curtea a reținut că, de principiu, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate și, pentru aceleași rațiuni, nu îngrădesc accesul liber la justiție al revizuentului (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 655 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962/30.12.2014).
Mai mult, prin Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 31 iulie 2003, Curtea a reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. De asemenea, prin Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319/10.04.2006, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21.".
Pentru toate considerentele arătate, se constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1192 din 5 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2020.