ÎCCJ, Decizia nr. 119/2021

Ședința publică din data de 12 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1252 din 24 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 401/R din 18 septembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pentru considerentele arătate în continuare.

Așa cum rezultă din actele dosarului, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 401/R a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj în recurs la 18 septembrie 2019, dată la care a rămas definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj la 30 ianuarie 2020, după împlinirea termenului de o lună de la pronunțarea deciziei atacate, care s-a împlinit, conform art. 181 C. proc. civ., la 18 octombrie 2019.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuenta A. a declarat recurs, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de revizuire în mod greșit a calculat termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de la data pronunțării deciziei, întrucât era necesar ca acesta să fie calculat de la data comunicării hotărârii.

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor vizând greșita admitere a excepției tardivității cererii de revizuire, se reține că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenta-revizuentă formulează critici numai cu privire la momentul reținut de instanța de revizuire pentru calculul termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în care poate fi introdusă calea de atac întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, se constată că sunt necontestate aspectele reținute în mod corect în hotărârea atacată cu privire la faptul că ultima dintre hotărârile invocate în revizuire a rămas definitivă la 18 septembrie 2019, iar cererea de revizuire a fost formulată la 30 ianuarie 2020.

Contrar criticilor din recurs, în cazul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, așa cum prevăd dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susținerile recurentei, în sensul că termenul de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se calculează de la data comunicării hotărârii, sunt nefondate având în vedere că dispozițiile procedurale prevăd expres și lipsit de orice echivoc momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea respectivei căi de atac

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Constituționale în care, analizând critici prin care se argumenta că termenul de revizuire ar trebui să curgă de la comunicarea hotărârii, iar nu de la pronunțare, s-a reținut că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora termenul de revizuire se calculează de la data pronunțării în cazul hotărârilor care devin definitive la momentul respectiv, sunt constituționale prin prisma dreptului la apărare, dreptului de acces liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și normelor referitoare la exercitarea căilor de atac (Deciziile Curții Constituționale nr. 8 din 14 ianuarie 2020 și nr. 536 din 2 iulie 2020).

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1252 din 24 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2021.