ÎCCJ, Decizia nr. 4/2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 320 din 11 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

În motivare, s-a reținut că cererea are ca obiect, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

În ceea ce privește termenul în care se poate promova cererea de revizuire, instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care stipulează că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de textul de lege indicat anterior, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Totodată, s-a reținut și incidența dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., text de lege în raport de care s-a constatat că cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10 decembrie 2020, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a curs de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv de la 21 noiembrie 2019.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuentul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 și art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Recurentul expune, într-o manieră nestructurată, critici care vizează inclusiv modalitatea de soluționare a recursului ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 17 noiembrie 2020, prin Decizia nr. 2346.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că, în realitate, data de la care ar fi trebuit calculat termenul pentru formularea cererii de revizuire ar curge de la data pronunțării Deciziei nr. 2346 din 17 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în soluționarea dosarului nr. x/2019, aceasta fiind hotărârea față de care ar fi înțeles să calculeze termenul de depunere a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește hotărârea cu privire la care recurentul susține că s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat, a fost invocată Decizia nr. 1287 din 6 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, întrucât în considerentele acesteia s-a reținut că art. 509 pct. 3 C. proc. civ. face referire nu doar la înscrisul constatat ca fiind fals odată cu stabilirea săvârșirii unei infracțiuni, ci și la înscrisul al cărui conținut nu este real, chiar dacă prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune, urmând ca dovada conținutului nereal al înscrisului să fie făcută în fața instanței de revizuire.

Recurentul se invocă încălcarea de către instanța de revizuire a principiului oralității dezbaterilor și a principiului contradictorialității, pentru că instanța a oprit orice discuție după ce recurentul a indicat oral care ar fi hotărârea atacată și a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității cererii de revizuire.

Revizuentul critică hotărârea instanței de revizuire pentru că nu face referire și susținerile formulate prin răspunsul la întâmpinare, în care se susținea că au fost respectate termenele legale privind declararea căilor de atac.

Circumscris motivului de revizuire prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul critică nerespectarea către instanța de revizuire a obligației de a-și motiva hotărârea adoptată în urma examinării argumentelor părților și prezentarea punctului de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, susținând că instanța nu a prezentat punctul său de vedere din cuprinsul răspunsului la întâmpinare.

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același cod, întrucât procesul a fost început la 17 noiembrie 2015, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, criticile formulate putând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 octombrie 2021, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către toate părțile.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 320 din 11 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, și a acordat termen de judecată la 17 ianuarie 2022.

Intimatul B. Craiova a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția inadmisibilității recursului formulat de recurentul-revizuent împotriva Deciziei nr. 320 din 11 februarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2020, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 513 alin. (6) C. proc. civ. și solicită respingerea cererii de recurs.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, înregistrat la dosar la data de 8 iulie 2021, prin care reia apărările din cererea de recurs și invocă apărări de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Criticile privind greșita aplicare a regulilor de procedură civilă, circumscrise de recurent pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. sunt nefondate.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă.

(2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat".

Nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reține că, prin cererea de revizuire formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, A. a solicitat anularea Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, pentru că ar încălca autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1287 din 6 mai 2014 a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Ultima hotărâre judecătorească, a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire, este Decizia nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, care a rămas definitivă la data pronunțării, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În consecință, data pronunțării Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 21 noiembrie 2019 și s-a împlinit la 21 decembrie 2019, care, fiind o zi nelucrătoare, s-a prelungit până în 23 decembrie 2019.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 10 decembrie 2020, conform ștampilei poștei aplicată pe plicul aflat la dosarul de revizuire, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceleași considerente, instanța va înlătura și susținerea recurentului referitoare la obligația motivării revizuirii în termenul de declarare, reținând că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea hotărârii, cum greșit se susține, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la textele de procedură civilă invocate, care nu fac nicio distincție referitoare la considerentele hotărârilor.

De altfel, Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reține că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii.

Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Critica recurentului privind încălcarea principiului oralității, întemeiată pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată.

Astfel, se reține că la termenul de judecată din 11 februarie 2021, instanța de revizuire a pus în discuția părților excepțiile invocate de intimată prin întâmpinare, respectiv excepția tardivității și a inadmisibilității cererii de revizuire, asupra cărora a rămas în pronunțare.

Prin decizia recurată, instanța a admis excepția tardivității invocată de intimată și a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

Înalta Curte reține că această soluție este în deplin acord cu C. proc. civ., respectiv art. 248 alin. (1), potrivit căruia instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, cu excepția celor pentru dezlegarea cărora este necesară administrarea de dovezi, situația în care vor fi unite cu fondul cauzei.

Ca atare, față de soluția pronunțată, prin care instanța a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată, nu au mai fost analizate restul pretențiilor revizuentului, criticile recurentului pe acest aspect întemeiate pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ. fiind nefondate.

În considerarea celor expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 320 din 11 februarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2022.

GGC - ED