ÎCCJ, Decizia nr. 138/2022

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 320 din 11 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2020, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin Decizia nr. 320 din 11 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., împotriva Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, reținând, în esență, că revizuirea a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10 decembrie 2020, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat de la data rămânerii definitive a deciziei a cărei revizuire se cere.

Prin cererea de recurs, revizuentul A. a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., susținând, în esență, că în mod greșit s-a reținut că termenul de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că nu pot fi primite criticile din recurs, instanța de revizuire reținând în mod corect că nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care se calculează de la data rămânerii definitive, iar nu de la data comunicării ultimei hotărâri. Sub acest aspect, a fost avută în vedere atât jurisprudența Curții Constituționale cu privire la termenele procesuale (spre exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014), cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, Ashingdane împotriva Regatului Unit, Golder împotriva Regatului Unit), referitoare la faptul că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Critica recurentului privind încălcarea principiului oralității, întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată, întrucât, fiind admisă excepția tardivității invocată de intimată și fiind respinsă cererea de revizuire, ca tardiv formulată, conform art. 248 alin. (1) din același Cod, nu au mai fost analizate restul pretențiilor revizuentului.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuentul A. a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ.

Contestatorul arată că, împotriva Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia avea deschisă atât calea revizuirii, cât și calea de atac a recursului, conform Deciziei nr. 17 din 20 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În acest sens, arată că a declarat recurs, depus la oficiul poștal la 19 decembrie 2019 și înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 23 decembrie 2019, care a fost respins, ca inadmisibil, în procedura de filtru reglementată de art. 493 din C. proc. civ., prin Decizia nr. 2346 din 17 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2019, în pofida faptului că, prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauza respectivă a solicitat, în temeiul art. 152 din C. proc. civ., a solicitat calificarea recursului ca fiind cerere de revizuire.

Astfel, susține contestatorul că cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 14 decembrie 2020 a fost formulată cu respectarea termenului de 30 de zile calcula de la data comunicării Deciziei nr. 2346 din 17 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, conform art. 457 din C. proc. civ. și în acord cu Decizia nr. 17 din 20 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Subsumat motivului reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatorul critică faptul că, în motivarea deciziei atacate, nu se face nicio referire la apărarea sa întemeiată pe aplicarea dispozițiilor art. 457 din C. proc. civ.

În concluzie, circumscris motivului reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., contestatorul critică faptul că, prin decizia atacată, în mod greșit s-a reținut că termenul de revizuire curge de la 19 noiembrie 2019, când a rămas definitivă decizia Curții de Apel Alba Iulia a cărei revizuire a cerut-o, iar nu de la data comunicării Deciziei nr. 2346 din 17 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2019, prin care a fost respins, ca inadmisibil, calea de atac pe care greșit a denumit-o "recurs".

Examinând criticile formulate în susținerea motivelor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că este nefondată contestația în anulare, pentru considerentele arătate în continuare.

Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 503. - Obiectul și motivele contestației în anulare

(...)

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...)

Criticile și argumentele invocate în susținerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât nu se referă la o eroare materială, ci la interpretarea și aplicarea textului procedural (art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) care reglementează termenul pentru introducerea cererii de revizuire în ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în raport cu circumstanțele particulare ale fiecărui litigiu.

În speță, contestatorul susține că termenul de revizuire nu se calculează de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri invocate în revizuire (Decizia nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, și Decizia nr. 1287 din 6 mai 2014 a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție), ci de la data comunicării unei alte decizii - Decizia nr. 2346 din 17 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția I civilă.

Or, susținerile contestatorului nu pot fi circumscrise unei erori materiale, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., ci reprezintă o critică adusă hotărârii, presupunând o reapreciere asupra modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor procedurale incidente, analiză care excedează cadrul contestației în anulare, cale de atac de retractare în cadrul căreia instanța nu procedează la o nouă judecată ori la analiza de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate.

De altfel, criticile contestatorului în sensul că avea deschisă atât calea revizuirii, cât și calea de atac a recursului împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia, nu sunt susținute de soluția ori considerentele Deciziei nr. 17 din 20 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., s-a statuat că recursul formulat împotriva hotărârii prin care a fost soluționată cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod este admisibil, indiferent dacă hotărârea atacată cu revizuire are sau nu caracter definitiv.

Nici criticile invocate de contestator în susținerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât vizează nemulțumirea sa față de faptul că instanța de recurs nu a dat relevanță și nu a răspuns în mod expres apărărilor sale întemeiate pe dispozițiile art. 457 din C. proc. civ. Or, motivul respectiv de contestație în anulare se referă la omisiunea instanței de a analiza unul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu situația în care instanța de recurs, în motivarea în fapt și în drept a soluției pronunțate, nu a răspuns detaliat tuturor apărărilor și argumentelor invocate de părți.

Sub acest aspect, este avută în vedere jurisprudența anterioară a Completului de 5 judecători (spre exemplu, Decizia civilă nr. 191/2021) în care s-a reținut că motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituie o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică. În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., constatând că sunt nefondate criticile invocate în susținerea motivelor reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 4 din 17 ianuarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2022.

GGC - ED