ÎCCJ, Decizia nr. 126/2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2185 din 26 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 19 din 09 februarie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, și a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva aceleiași decizii.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs domnul A., fără a-și încadra formal criticile în motivele reglementate de art. 488 din C. proc. civ., și formulând criticile arătate în continuare cu privire la soluția dată cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cadrul unei prime critici din recurs, se arată că în mod greșit a fost calculat termenul de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat de la data rămânerii definitive a Deciziei nr. 19 din 9 februarie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, termen care s-a împlinit la 11 martie 2021, iar nu la 12 martie 2021, așa cum a reținut instanța de revizuire.

Subsumat unei a doua critici, recurentul arată că a luat cunoștință de hotărârea atacată cu revizuire la 13 aprilie 2021, când a ridicat de la oficiul poștal comunicarea hotărârii respective, însă nu i s-a comunicat procesul-verbal de înmânare a hotărârii și susține că termenul de revizuire curge de la data comunicării hotărârii.

Analizând criticile din recurs, în raport cu dispozițiile incidente și circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., recursul ce formează obiectul cauzei este admisibil numai în ceea ce privește soluția dată cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cauză, revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este îndreptată împotriva Deciziei nr. 19 din 9 februarie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, susținându-se că este potrivnică Sentinței civile nr. 23 din 10 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2016.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: [...] 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Așa cum corect s-a reținut în hotărârea atacată, ultima hotărâre, respectiv Decizia nr. 19 din 9 februarie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a rămas definitivă la data pronunțării, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Contrar celor reținute în hotărârea atacată, termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., de la data pronunțării ultimei hotărâri (9 februarie 2019) s-a împlinit la 9 martie 2021, nefiind un termen care se socotește pe zile pentru a fi aplicabilă, în sensul criticilor din recurs, modalitatea de calcul reglementată de art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. ["când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește"].

Astfel, cererea de revizuire înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la 11 mai 2021 a fost formulată după împlinirea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar revizuentul nu a invocat și nu a dovedit, prin formularea unei cereri de repunere în termen, existența vreunui motiv temeinic care să justifice depășirea termenului procedural.

Susținerile din recurs în sensul că termenul prevăzut de dispozițiile citate se calculează de la data comunicării ultimei hotărâri, iar nu de la data pronunțării, nu pot fi primite având în vedere că dispozițiile procedurale prevăd expres și lipsit de orice echivoc momentul de la care începe să curgă termenul, în acest sens fiind atât jurisprudența Completului de 5 judecători (Deciziile nr. 330/2017, nr. 331/2017, nr. 34/2018, nr. 191/2018, nr. 9/2019, nr. 10/2019, nr. 33/2019, nr. 175/2020, nr. 4/2021, nr. 120/2021, nr. 152/2022), cât și jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 823/2021).

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din același Cod, va fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2185 din 26 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2022.

GGC - ED