ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.10.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1992/2020

HOTĂRÂRE
08.10.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1992/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 8 octombrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de revizuire formulate de recurentul A. împotriva deciziei nr. 302 din 5 iunie 2019 a aceleiași instanțe, pronunțate în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia nr. 435 din 13 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 25 septembrie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Prin decizia nr. 1564 din 16 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 435 din 13 februarie 2020, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei nr. 1564 din 16 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a formulat cerere de revizuire revizuentul A., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, petentul a susținut că decizia atacată, care i-a fost comunicată la 27 iulie 2020, nu este semnată. Invocând dispozițiile art. 426 alin. (5) și art. 427 C. proc. civ. și ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, a arătat că lipsa semnăturilor de pe încheiere poate atrage răspunderea penală a celor angajați în înfăptuirea actului de justiție, precum și nulitatea actului de procedură.

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul.

Conform prevederilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ. "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul".

Astfel, revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătorești expres și limitativ prevăzute de normele legale mai sus menționate. În caz contrar, se încalcă principiul legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

În cauză, se constată că prin decizia nr. 1564 din 16 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 435 din 13 februarie 2020, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019.

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea se poate formula împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul.

Evocarea fondului - expresie a uneia dintre condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire - presupune fie stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care fusese reținută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare din ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, de retractare, prin care se cere instanței de judecată care a soluționat fondul cauzei să revină asupra hotărârii, urmare intervenirii unor aspecte noi, ulterior pronunțării hotărârii.

Înalta Curte reține că prin decizia nr. 1564 din 16 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 435 din 13 februarie 2020, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019.

Astfel, decizia supusă cererii de revizuire pendinte nu se circumscrie primei ipoteze a normei legale menționate, nefiind o hotărâre pronunțată de o instanță de fond sau apel, dar nici celei de-a doua condiții, respectiv ca hotărârea atacată să evoce fondul.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva deciziei nr. 1562 din 16 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1564 din 16 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-08
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1994/2020
Ședința publică din data de 8 octombrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei: Prin încheierea din 25 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I c
ÎCCJ 2020-10-08
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1989/2020
Ședința publică din data de 8 octombrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei: Prin încheierea din 6 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civi
ÎCCJ 2020-10-08
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1987/2020
Ședința publică din data de 8 octombrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei: Prin încheierea din 6 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civi
ÎCCJ 2020-10-01
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1900/2020
Ședința publică din data de 1 octombrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel Timișoara a fost înregistrat dosarul nr. x/2020, având ca obiect soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul A.
ÎCCJ 2020-12-10
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2682/2020
Ședința publică din data de 10 decembrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel Timișoara a fost înregistrat dosarul nr. x/2020, având ca obiect soluționarea cererii de revizuire formulate de revizuentul A
Sursă