ÎCCJ, Decizia nr. 101/2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 1412 din 9 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 317 din 11 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.

În decizia pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că revizuentul nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de lege, nu a pretins și nici nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, pentru a putea fi incidente prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât, în raport cu dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, recurentul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2021.

În motivarea căii de atac formulate, recurentul susține că, în mod greșit a fost respinsă cererea sa de revizuire ca tardivă deoarece în cauză sunt incidente prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ. fiindcă a existat un impediment legal, temporar, respectiv "starea de urgență instituită pe teritoriul României prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 urmat de Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 potrivit cărora termenele de lege pentru efectuarea actelor de procedură….aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene de aceeași durată, de la data stării de urgență".

A atașat cererii de recurs practică judiciară, respectiv încheierea din 24 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul x/2019

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același cod, întrucât procesul a fost început la 31 august 2017, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, criticile formulate putând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 17 ianuarie 2022, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către toate părțile.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 februarie 2022, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1412 din 9 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2021.

La data de 15 octombrie 2021, cererea de recurs a fost comunicată intimatei B. .

La data de 18 noiembrie 2021, intimata B. a depus prin poșta electronică întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Arată că cererea de revizuire a fost formulată la 21 aprilie 2021, fiind depășit termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care a început să curgă de la rămânerea definitivă a Deciziei nr. 3107 din 11 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020. Precizează că motivele învederate în cererea de recurs privind aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. sunt neîntemeiate și că în mod corect instanța de revizuire a respins cererea de revizuire ca tardivă.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care învederează că recursul formulat este întemeiat deoarece în cauză sunt incidente prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ. Consideră că întârzierea în promovarea căii de atac este justificată de pandemia de Covid-19.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând recursul dedus judecății, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele, lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Decizia care face obiectul prezentului recurs este pronunțată în soluționarea unei revizuiri întemeiate în drept pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și este supusă căii de atac a recursului, astfel cum prevede art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.

Recurentul a criticat soluția instanței de revizuire, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susținând că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. justificat de faptul că termenul de declarare a căii de atac a fost prorogat de drept ca urmare a Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 care ulterior a fost prelungit.

Aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a reținut că, prin cererea de revizuire formulată, A. a solicitat anularea Deciziei nr. 317 din 11 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, arătând că decizia a cărei revizuire se solicită, respectiv decizia nr. 317 din 11 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a avut ca obiect contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 914 din 2 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în recurs, în dosarul nr. x/2017.

Invocând în drept dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a susținut, în esență, că decizia nr. 2055 din 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, este potrivnică deciziei nr. 914 din 2 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Cererea dedusă judecății de față are ca obiect revizuirea deciziei nr. 317 din 11 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri, fiind invocate în acest sens decizia nr. 914 din 2 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, și decizia nr. 2055 din 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015.

În consecință, data pronunțării Deciziei nr. 317 din 11 februarie 2021 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În speță, se reține că cererea de revizuire a fost formulată la 21 aprilie 2021, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a început să curgă de la rămânerea definitivă a deciziei nr. 317 din 11 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, respectiv de la data de 11 februarie 2021.

Așadar cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 21 aprilie 2021, conform ștampilei poștei aplicată pe plicul aflat la dosarul de revizuire, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța va înlătura susținerea recurentului referitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. arătând că a existat un impediment legal, temporar, respectiv starea de urgență instituită pe teritoriul României prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 urmat de Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 potrivit cărora termenele de lege pentru efectuarea actelor de procedură….aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene de aceeași durată, de la data stării de urgență".

Se reține că Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020 a instituit starea de urgență pe teritoriul României pe o durată de 30 de zile (art. 1) iar prin Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14 aprilie 2020 se arată la art. 1 că începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungește cu 30 de zile starea de urgență pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020. Se constată că actele legislative au produs efecte asupra termenelor procedurale aferente litigiilor aflate în curs la data instituirii/prelungirii stării de urgență și nicidecum pentru termenele de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate ulterior încetării stării de urgență.

Or, în speță, așa cum s-a reținut, cererea de revizuire a fost formulată la data de 21 aprilie 2021 deci după încetarea efectelor celor două acte normative invocate de recurent.

În acest context, se remarcă faptul că Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României au produs efecte asupra termenelor procedurale aplicabile litigiilor aflate în curs de soluționare în intervalul prevăzut de normele de drept menționate anterior, nefiind de natură să afecteze cursul termenelor de exercitare a căilor de atac, după epuizarea perioadei prescrise de lege.

În consecință, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1412 din 9 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2022.

Procesat de GGC - LM