ÎCCJ, Decizia nr. 193/2022

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 1393 din 9 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 188 din 2 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca fiind tardivă.

În cauză, Înalta Curte a reținut că cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv pe existența hotărârilor potrivnice pronunțate de Curtea de Apel București în dosarele nr. x/2016 și nr. y/2016

În raport de temeiul de drept invocat, termenul de formulare a cererii de revizuire, în speță, s-a calculat potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Hotărârile considerate potrivnice de către revizuentul A. erau decizia nr. 3648 din 27 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 și decizia nr. 188 din 2 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte a constatat că ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia nr. 188 din 2 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, astfel încât termenul de introducere a cererii de revizuire s-a calculat de la data de 2 februarie 2021, dată la care această hotărâre a dobândit caracter definitiv, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) din C. proc. civ.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termenul de o lună, care a început să curgă de la data de 2 februarie 2021, s-a împlinit pe data de 2 martie 2021. Cererea de revizuire a fost transmisă la instanță prin poșta electronică la data de 9 august 2021, fiind astfel formulată cu depășirea termenului procedural.

Cum în cauză revizuentul nu a formulat cerere de repunere în termen și nici nu a invocat vreo împrejurare care să-l fi pus în imposibilitatea absolută de a exercita calea extraordinară de atac, Înalta Curte a admis excepția tardivității și a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca fiind tardivă.

Împotriva deciziei anterior menționate, recurentul A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2022.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut nelegalitatea deciziei prin care a fost respinsă cererea de revizuire ca tardivă. Totodată, solicită repunerea în termenul de formulare a cererii de revizuire.

Potrivit prevederilor art. 180 - 184 din C. proc. civ. consideră că în dosarul nr. x/2016, instanța de recurs avea obligația de a comunica motivarea deciziei nr. 188/2021 înăuntrul termenului procedural prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pentru a putea formula cererea de revizuire înăuntrul termenului de o lună.

Arată că în termen de o lună de la comunicarea deciziei nr. 188/2021 a înregistrat cererea de revizuire.

Nerespectarea termenului reglementat de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., aduce atingere dispozițiilor art. 21 din Constituția României, relative la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și drepturilor garantate de art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Precizează că decizia nr. 1393 din 09 martie 2022 recurată în acest dosar, i-a fost comunicată la data de 02 aprilie 2022 în cutia poștală fără a fi fost avizat și fără să fi semnat de primire.

Pentru toate motivele invocate în cererea de recurs, recurentul solicită admiterea recursului.

De asemenea, recurentul A. a depus la dosar note scrise prin care reiterează susținerile din cererea de recurs.

Recurentul mai arată că termenul de transmitere a hotărârilor trebuie să fie corelat cu termenul de formulare a căilor excepționale de atac și având în vedere faptul că nu a fost prezent la termenul de judecată din 02 februarie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Se constată că motivele ce vizează modalitatea de calcul a termenului de declarare a revizuirii pentru contradictorialitate de hotărâri, criticile ce au în vedere norme de procedură civilă, sunt încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. referitor la situația în care prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

Contrar celor susținute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

Cu privire la critica privind greșita respingere a cererii de revizuire ca tardiv formulată, Înalta Curte reține că recurentul a criticat soluția instanței, susținând că instanța de revizuire ar fi trebuit să îi comunice hotărârea în termenul de o lună prevăzut pentru promovarea căilor extraordinare de atac.

Aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, cererea de revizuire are ca obiect anularea deciziei civile nr. 188 din 2 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri, față de decizia civilă nr. 3648 din 27 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Ultima hotărâre judecătorească, a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este decizia nr. 188 din 2 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, care a rămas definitivă la data pronunțării, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În consecință, data pronunțării deciziei nr. 188 din 2 februarie 2021 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 2 februarie 2021 și s-a împlinit la 2 martie 2021, care a fost o zi lucrătoare.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 9 august 2021, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentei din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, invocând art. 511 alin. (4) C. proc. civ.

Raportat la prevederile exprese ale art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care leagă momentul curgerii termenului de revizuire de data rămânerii definitive a ultimei hotărârii care, în speță, este reprezentat de data pronunțării acestei hotărâri, sunt nerelevante motivele de recurs prin care se susține că cererea a fost formulată în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

De asemenea, motivele invocate de recurent nu dovedesc că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, cu atât mai mult cu cât nu s-a formulat cerere de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, ci aceasta a fost formulată prin cererea de recurs.

În legătură cu acest aspect, Curtea Constituțională a reținut în Decizia nr. 366/2021 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., menținând jurisprudența sa anterioară, că revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.

Prin aceeași decizie se reține că art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, însă se apreciază că într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea.

În ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea Constituțională a observat că acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioare deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Curtea Constituțională a mai reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunțării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădește accesul liber la justiție al revizuentului și nici dreptul său la un proces echitabil (par. 20 - 25).

Totodată, Înalta Curte reține că respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulate nu încalcă dreptul recurentului de acces la justiție, consacrat de CEDO și Constituția României, în acest sens instanța reținând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, CEDO a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze.

Admisibilitatea unei cereri de revizuire presupune îndeplinirea anumitor condiții, printre care și cea referitoare la promovarea căii de atac în termenul legal, iar constatarea instanței, privind neîntrunirea unei asemenea condiții, nu poate constitui temei al încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de vreme ce partea a beneficiat de toate garanțiile procesuale conferite de lege.

În consecință, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1393 din 9 martie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2022.

Procesat de GGC - LM