ÎCCJ, Decizia nr. 194/2024
ÎCCJ, Decizia nr. 194/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 14 octombrie 2024
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea Rezoluției de clasare nr. 2516/A din 17 august 2020 emise în lucrarea nr. 20-2696 și a Rezoluției din 19 octombrie 2020 emise de Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii emise în lucrarea nr. C20-1494.
Prin sentința civilă nr. 861 din 2 iunie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.
Prin Decizia nr. 2799 din data de 18 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, s-a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 20 mai 2021 și sentinței civile nr. 861 din 2 iunie 2021 ale Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 20 noiembrie 2023, recurentul reclamant a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2799 din data de 18 mai 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, susținând că aceasta este contrară Deciziei nr. 4696 din data de 19 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, solicitând admiterea cererii de revizuire și, pe cale de consecință, desființarea deciziei atacate și a încheierii din data de 4 mai 2022 și, ca urmare, să se admită recursul declarat împotriva încheierii din 20 mai 2021 și împotriva sentinței civile nr. 861 din 2 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și trimiterea dosarului nr. x/2020 spre rejudecare instanței de fond, în mod similar soluției pronunțate în dosarul nr. x/2020.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportate la dispozițiile art. 2 alin. (2) C. proc. civ.
Decizia recurată
Prin Decizia nr. 1775 din 27 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimata Inspecția Judiciară și a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2799 din 18 mai 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.
Recursul
Împotriva acestei ultime decizii, revizuentul A. a declarat recurs.
În cuprinsul căii extraordinare de atac, revizuentul a citat din considerentele hotărârii recurate, precum și din susținerile sale formulate prin răspunsul la întâmpinare.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători
Asupra nulității recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.
Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susținerile formulate pe calea recursului trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea recurată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.
În cauză, prin Decizia nr. 1775 din 27 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimata Inspecția Judiciară și a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2799 din 18 mai 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.
Or, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsește nicio critică referitoare la soluția de admitere a excepției inadmisibilității cererii de revizuire, ci sunt redate pasaje din considerentele hotărârii, alături de fragmente din răspunsul la întâmpinare.
Înalta Curte reține că motivarea recursului implică obligația părții de a arăta, în concret, în ce constă greșeala instanței care a pronunțat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanța și-a întemeiat soluția, exigență care nu este îndeplinită în speța de față, în ceea ce privește afirmațiile din recurs.
Prin urmare, cum aspectele invocate de recurent nu se grefează pe conținutul deciziei atacate, și cum, în cauză, nu pot fi reținute din oficiu motive de ordine publică în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune anularea recursului declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1775 din 27 martie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2024.