ÎCCJ, Decizia nr. 207/2022

Hotărârile primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2665 din 9 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis acțiunea formulată de către reclamanții A. și B. împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București; a obligat pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 1.357.901,12 RON reprezentând indemnizație cuvenită potrivit Decretului-Lege nr. 118/1990, calculată pentru perioada decembrie 1991 - octombrie 2016, actualizată cu indicele de inflație, și la plata sumei de 264.821,32 RON reprezentând dobândă legală, pentru același debit; a obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 1.363.149,66 RON reprezentând indemnizație cuvenită potrivit Decretului-lege nr. 118/1990, calculată pentru perioada iunie 1991 - octombrie 2016, actualizată cu indicele de inflație, și la plata sumei de 264.826,75 RON reprezentând dobândă legală, pentru același debit. Prin sentința civilă nr. 3916 din 27 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale: (i) a admis cererea completatoare formulată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2665 din 9 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, cu următoarele mențiuni: obligă pârâta la plata către fiecare reclamant a dobânzii legale calculate pentru debitul acordat prin hotărâre, actualizată cu rata inflației, calculată în continuare, de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, până la momentul plății efective; (ii) a admis cererea completatoare formulată de expertul C. și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2665 din 9 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, cu următoarele mențiuni: admite, în parte, cererea domnului expert și dispune majorarea onorariului de expert de la suma de 1.000 de RON, la suma de 2.546 de RON; obligă pârâta la plata către expert a sumei de 1.546 de RON, reprezentând diferența cu care a fost majorat onorariul de expert.

Apelul și hotărârea dată în apel Împotriva sentinței civile nr. 2665 din 9 mai 2019 și sentinței civile nr. 3916 din 27 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, au formulat apel reclamanții A. și B. (decedat), prin moștenitori A. și D. și pârâta Casa de Pensii a Municipiului București Prin decizia nr. 1606 din 22 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale: (i) în complet inițial învestit: a respins apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. (decedat), prin moștenitori A. și D. împotriva sentinței civile nr. 2665 din 9 mai 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat; (ii) în complet de divergență: a admis apelurile formulate de apelanta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2665 din 9 mai 2019 și sentinței civile nr. 3916 din 27 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu apelanții-reclamanți A. și B. (decedat), prin moștenitori A. și D.; a schimbat, în parte, sentința civilă nr. 2665 din 9 mai 2019 și sentința civilă nr. 3916 din 27 iunie 2019, în sensul că: a admis, în parte, cererea de chemare în judecată; a obligat pârâta să plătească reclamantului A. indemnizația lunară aferentă perioadei 1 iulie 2012 - octombrie 2016, pentru calitatea de strămutat recunoscută pentru perioada 10 octombrie 1954 - decembrie 1989, potrivit Decretului-lege nr. 118/1990, indemnizație actualizată cu indicele de inflație, precum și dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărei indemnizații lunare și până la plata efectivă; a obligat pârâta să plătească reclamantului B., prin moștenitori, indemnizația lunară aferentă perioadei 1 iulie 2012 - octombrie 2016, pentru calitatea de strămutat recunoscută pentru perioada 10 octombrie 1954 - decembrie 1989, potrivit Decretului-Lege nr. 118/1990, indemnizație actualizată cu indicele de inflație, precum și dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărei indemnizații lunare și până la plata efectivă; a respins, în rest, pretențiile, ca neîntemeiate; a păstrat dispozițiile sentinței civile nr. 3916 din 27 iunie 2019 referitoare la majorarea și plata onorariului de expert; a respins cererea apelantului-reclamant A. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

Cererea de revizuire și hotărârea dată în revizuire Împotriva deciziei nr. 1606 din 22 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin cererea de revizuire, revizuentul A. a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 2804 din 13 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și a sentinței civile nr. 5810 din 18 septembrie 2015 a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește indemnizația cuvenită potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, pentru perioada decembrie 1991 - octombrie 2016. În ședința publică din 23 iunie 2021, instanța de revizuire a invocat, din oficiu, excepția tardivității cererii de revizuire, în temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A reținut că decizia civilă nr. 1606 din 22 martie 2021, atacată cu revizuire, a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, în soluționarea unui apel îndreptat împotriva unei hotărâri date într-un litigiu ce are ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale, a fost definitivă încă de la pronunțare, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin raportare la art. 155 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010. Prin urmare, constatând că cererea de revizuire a fost promovată cu încălcarea termenului prevăzut de lege și că a intervenit decăderea revizuentului din exercițiul dreptului, potrivit art. 185 C. proc. civ., instanța de revizuire, în temeiul art. 513 C. proc. civ., prin decizia nr. 1633 din 23 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1606 din 22 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire Împotriva deciziei menționate la pct. I.3, a declarat recurs revizuentul A., depus prin intermediul poștei electronice, la 29 septembrie 2021 și înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2021. Prin memoriul de recurs, recurentul invocă dispozițiile art. 483 și următoarele din C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurentul-revizuent critică, în esență, hotărârea atacată pentru nelegala admitere a excepției tardivității declarării revizuirii, ca urmare a depunerii cererii cu depășirea termenului de o lună de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În susținerea celor de mai sus, recurentul arată că data rămânerii definitive a ultimei hotărâri judecătorești, avute în vedere de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ar fi momentul la care aceasta a fost comunicată părții, invocând lipsa accesului la internet și lipsa accesului la grefa Curții de Apel București, generată de situația pandemică, care l-au împiedicat pe revizuent să afle soluția pronunțată în cauză.

Apărările părților La 16 decembrie 2021, intimata Casa de Pensii a Municipiului București a depus întâmpinare, prin intermediul poștei electronice, prin care formulează apărări cu privire la cererea de revizuire, solicitând: respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire promovate de revizuentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1606 din 22 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017; menținerea, în totalitate, a deciziei civile nr. 1606 din 22 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca temeinică și legală. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, intimata Casa de Pensii a Municipiului București a arătat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale deoarece dispozițiile legale invocate sunt constituționale în raport cu criticile formulate. La data de 18 ianuarie 2021, recurentul, prin avocat, a formulat răspuns la întâmpinare, prin care reiterează susținerile din cererea de recurs. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Înalta Curte constată că motivele ce vizează modalitatea de calcul a termenului de declarare a revizuirii pentru contradictorialitate de hotărâri, așadar criticile au în vedere norme de procedură civilă, sunt încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. referitor la situația în care prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității. Contrar celor susținute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă este conformă dispozițiilor procedurale incidente. Cu privire la critica privind greșita respingere a cererii de revizuire ca tardiv formulată, Înalta Curte reține următoarele: În esență, recurentul a criticat soluția instanței, susținând că raportat la prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., data la care hotărârea rămâne definitivă este cea la care aceasta este comunicată părților. Aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi respinse. Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac. În cauză, cererea de revizuire are ca obiect anularea deciziei civile nr. 1606 din 22 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri. Potrivit revizuenților această decizie încălcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2804 din 13 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a sentinței civile nr. 5810 din 18 septembrie 2015 a Tribunalului București - secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Înalta Curte constată că ultima hotărâre judecătorească a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este decizia nr. 1606 din 22 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, care a rămas definitivă la data pronunțării, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. În consecință, data pronunțării deciziei nr. 1606 din 22 martie 2021 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii. În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 22 martie 2021 și s-a împlinit la 22 aprilie 2021, care a fost o zi lucrătoare. Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 13 mai 2021 (conform ștampilei poștale de pe plicul aflat la dosarul de revizuire nr. x, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ. De altfel, Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reține că recurentul-revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, invocând art. 511 alin. (4) C. proc. civ. Raportat la prevederile exprese ale art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care leagă momentul curgerii termenului de revizuire de data rămânerii definitive a ultimei hotărâri care, în speță, este reprezentat de data pronunțării acestei hotărâri, sunt nerelevante motivele de recurs prin care se susține că cererea a fost formulată în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. De asemenea, motivele invocate de recurent nu dovedesc că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, cu atât mai mult cu cât nu s-a formulat cerere de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire. În legătură cu acest aspect, Curtea Constituțională a reținut în Decizia nr. 366/2021 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., menținând jurisprudența sa anterioară, că revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Prin aceeași decizie se reține că art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, însă se apreciază că într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. În ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea Constituțională a observat că acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioare deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită. Curtea Constituțională a mai reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunțării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădește accesul liber la justiție al revizuentului și nici dreptul său la un proces echitabil (par. 20 - 25). Înalta Curte reține că respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulate nu încalcă dreptul recurentului de acces la justiție, consacrat de CEDO și Constituția României, în acest sens instanța reținând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, CEDO a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să o soluționeze. Admisibilitatea unei cereri de revizuire presupune îndeplinirea anumitor condiții, printre care și cea referitoare la promovarea căii de atac în termenul legal, iar constatarea instanței, privind neîntrunirea unei asemenea condiții, nu poate constitui temei al încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de vreme ce partea a beneficiat de toate garanțiile procesuale conferite de lege. În consecință, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.