ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3107/2021

Ședința publică din data de 25 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal, la data la data de 15.06.2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură:

- anularea procesului-verbal nr. x/08.01.2016 înregistrat la Direcția Antifraudă Control Intern și Supracontrol din cadrul APIA sub nr. x/06.01.2016 privind constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare privind cererea de plată nr. x/25.04.2013 depusă de reclamantă;

- anularea Deciziei nr. 18974/08.05.2016 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor APIA - Aparat Central, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1288/CA/07.12.2016 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Brașov.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ fiscal, la data de 30.12.2016.

Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 123/2018 din 19 septembrie 2018, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 18974/08.05.2016 emisă de APIA Aparat Central - Comisia de soluționare a contestațiilor și anularea Procesului –Verbal de constatare și stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la APIA – Direcția Antifraudă Control Intern și Supracontrol sub nr. x/06.01.2016 și la APIA sub nr. x/08.01.2016.

Prin aceeași hotărâre a obligat pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L a sumei de 2.312,16 RON, din care suma de 100 de RON reprezintă contravaloarea taxei judiciare de timbru iar suma de 2.212,16 RON reprezintă contravaloarea onorariului avocat.

Împotriva sentinței nr. 123/2018 din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în în urma rejudecării să se respingă cererea de chemare în judecată.

După prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond a pronunțat sentința civilă cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv prevederile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008.

Recurenta mai susține că, funcția esențiala a judecătorului in cadrul desfășurării acțiunii contencioase este tocmai aceea de a judeca, de a stinge litigiul ivit intre părți prin pronunțarea hotărârii.

Hotărârea judecătorească fiind actul final al judecății, actul de dispoziție al instanței cu caracter jurisdicțional trebuie, și se prezumă a exprima adevărul.

Pentru împlinirea acestui deziderat, consideră pârâtă ca o soluție finală trebuie sa fie justă si nepărtinitoare, dat fiind faptul ca reprezintă actul final si suprem prin care se realizează administrarea justiției.

Apreciază recurenta-pârâtă că soluția pronunțată de instanța de fond este eronată si total criticabilă având în vedere faptul ca in analizarea cauzei aceasta a pierdut din vedere aspecte evidente și de relevanță maximă în soluționarea justa a cauzei, căutând practic o motivație profitabilă reclamantei in detalii procedurale fără a sesiza chestiunile flagrante care arată culpa intimatei-reclamante.

Recurenta-pârâtă susține că beneficiarii plăților directe trebuie să probeze, prin înscrisurile atașate formularului de cerere de plata unicii pe suprafață, existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul cererii de ajutor financiar, dovedirea exploatării respectivului teren nefiind suficientă, prin prisma condițiilor de eligibilitate generale, impuse prin dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008.

Referitor la suprafața de 242 ha aflata pe raza comunei Grojdibodu și comunei Vădăstrița, în mod greșit si cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 si art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008., instanța de fond retine că din adeverințele depuse la dosar reiese că reclamanta a utilizat suprafața de teren.

Astfel fiind, recurenta susține că reclamanta S.C. A. S.R.L. a avut calitatea de arendaș, iar S.C. B. S.R.L. a avut calitatea de utilizator al terenului arendat de către S.C. A. S.R.L., iar din punct de vedere a îndeplinirii condițiilor de eligibilitate prevăzute de art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, reclamanta S.C. A. S.R.L. nu este eligibilă.

În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.359 RON, recurenta arată că această suma este vădit disproporționată în raport cu valoarea (147.312,46 RON), complexitatea și cu activitatea desfășurată de avocat.

Dispozițiile art. 453 alin. C. proc. civ. au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării. Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură, onorariul părții care a câștigat procesul, trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 ianuarie 2019, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 05.03.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 07.12.2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 25 mai 2021.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește situația de fapt, instanța de recurs reține că, prin procesul-verbal nr. x/08.01.2016 privind constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare privind cererea de plată nr. x/25.04.2013, înregistrat la Direcția Antifraudă Control Intern și Supracontrol din cadrul APIA sub nr. x/06.01.2016 au fost constatate o serie de nereguli, fiind stabilită creanța bugetară datorată de debitoarea reclamantă S.C. A. S.R.L. în valoare de 156.606,88 ei, compusă din Contribuție UE 133.969,41 RON, contribuție publică națională de la bugetul de stat în valoare de 22.637,47 RON.

S-a reținut în cuprinsul procesului-verbal menționat că, în urma verificărilor efectuate și pe baza documentelor solicitate în cadrul verificării, S.C. A. S.R.L. a prezentat Contractul de arendare nr. x/11.08.2011 din conținutul căruia nu rezultă că fermierul a utilizat suprafața de teren pentru care a solicitat sprijin financiar de la APIA Centrul Județean Olt, așa cum prevede O.U.G. nr. 125/2006. Mai mult, conform adresei nr. x/19.10.2015 emisă de Primăria comunei Vădăstrița, pentru contractul de arendare x/11.08.2011 nu există Hotărâre de Consiliu Local.

Împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/08.01.2016, reclamanta a formulat contestație, respinsă prin Decizia nr. 18974/08.05.2016 emisă de APIA Aparat Central- Comisia de soluționare a contestațiilor. Împotriva acestor două acte administrative, intimata-reclamantă formulând cerere de chemare în judecată pentru anularea lor.

În ceea ce privește Contractul de arendare nr. x/11.08.2011 depus de reclamantă, cuprinde la Capitolul I - Părțile contractului, mențiunea că se încheie între Consiliul Local Vădăstrița, titular al dreptului de proprietate, și S.C. A. S.R.L., în calitate de administrator și S.C. B. S.R.L., în calitate de utilizator, în mod corect a reținut instanța că nu reprezintă un aspect care să confirme nulitatea absolută a acestuia.

Față de valabilitatea contractului de arendă, Înalta Curte reține suplimentar celor reținute de instanța de fond față de care le apreciază ca fiind corecte, că deși în preambulul contractului au fost indicate două societăți S.C. A. S.R.L., în calitate de administrator și S.C. B. S.R.L., cu același sediu, în calitate de utilizator, calitatea de arendaș a societății reclamante rezultă din faptul că aceasta a semnat, la sfârșitul înscrisului constatator, la rubrica "arendaș" .

În același sens, prin sentința civilă nr. 410/10.04.2014 pronunțată de Judecătoria Corabia și decizia civilă nr. 500/03.11.2014 pronunțată de Tribunalul Olt s-a respins acțiunea promovată de Comuna Vădăstrița și Consiliul Local Vădăstrița în contradictoriu cu societatea S.C. A. S.R.L., având ca obiect rezilierea contractului de arendă nr. x/11.08.2011. În considerentele acestor hotărâri judecătorești se reține că societatea S.C. A. S.R.L. are calitatea de arendaș al suprafeței indicate în cuprinsul acestui act, legea aplicabilă acestuia fiind Legea nr. 16/1994.

Or, aceste hotărâri judecătorești, depuse de reclamantă odată cu contestația administrativă, nu a fost avute în vedere la soluționarea acesteia, contrar dispozițiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

În plus, instanța de recurs apreciază că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ. "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Aceste norme reglementează efectul pozitiv al lucrului judecat, înțeles ca posibilitate pentru parte de a se prevala de cele statuate într-o judecată anterioară, atunci când are legătură cu noul proces.

Din interpretarea acestei norme, se reține că, fără a fi împiedicată o nouă judecată, deoarece nu este îndeplinită condiția triplei identități prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., respectiv de părți, obiect și cauză, efectul pozitiv al lucrului judecat obligă instanța ulterioară să aibă în vedere ceea ce o primă instanță a statuat printr-o hotărâre irevocabilă/definitivă și să își argumenteze propriul raționament pe dezlegările anterioare, în condițiile în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății ulterior.

Or, în cauză, se impune a se da eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat, respectiv a se recunoaște calitatea de arendaș în contractul nr. x/11.08.2011 pentru societatea reclamantă.

În ceea ce privește aspectul privitor la lipsa unei hotărâri de Consiliu Local pentru adoptarea contractului de arendă, nu poate fi imputat arendașului, ci exclusiv reprezentanților autorității care a semnat acest contract, pentru Comuna Vădăstrița, titular al dreptului de proprietate, în acord cu dispozițiile art. 128 din Legea nr. 215/2001, pentru persoanele cu funcții elective, respectiv ale art. 75 din Legea nr. 188/1999, pentru funcționarii publici.

Cât privește utilizarea ternului pentru care s-a solicitat sprijinul financiar, prezintă relevanță și faptul că la cererea de plată s-au depus adeverințele emise de Primarul Comunei Grojdibodu (nr. 656/19.04.2013) și de Primarul Comunei Vădăstrița (1488/19.04.2013) din care rezultă că reclamanta A. S.R.L. a utilizat suprafața totală de 242 ha, în campania 2013 .

Înalta Curte apreciază că motivele de recurs privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008, față de inexistența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenurilor ce au format obiectul cererii de ajutor financiar, sunt nefondate, în acest sens instanța de recurs reținând și următoarele:

Conform art. 7 alin. (1) lit. f) din același act normativ, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și "să îndeplinească următoarele condiții generale: (…) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

Potrivit art. 7 alin. (2) din același act normativ: "Cererile de plată se depun până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic la centrele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a ecocondiționalității, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentele (CE) nr. 1.782/2003 și (CE) nr. 73/2009 ale Consiliului și de aplicare a ecocondiționalității în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 479/2008 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 30 aprilie 2004, cu modificările și completările ulterioare, și se înregistrează în Sistemul integrat de administrare și control. Cererile de plată pot fi depuse și după data de 15 mai, până la data de 9 iunie a fiecărui an calendaristic, cu o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai", iar conform art. 7 alin. (5) din același act normativ (forma în vigoare la data depunerii cererii de plată), "Documentele care dovedesc dreptul de folosință și documentele din care reiese utilizarea terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și se prezintă la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură".

În aplicarea acestei norme, prin art. 4 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal și pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, în vigoare la data depunerii cererii de plată în cauză, s-a stabilit că "Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, alte acte ce fac dovada folosinței terenului, precum: adeverință eliberată de primărie conform înscrierilor din registrul agricol, înscrisuri sub semnătură privată etc.".

Potrivit art. 6 alin. (2) din același ordin, "(2) Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se încheie până la data depunerii cererii de plată și/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare, și sunt valabile pentru întregul an de cerere".

Potrivit acestor dispoziții legale, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea, documentele care dovedesc dreptul de folosință și documentele din care reiese utilizarea terenului agricol fiind stabilite prin Ordinul MADR nr. 246/2008, fiind necesară existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul unei cereri de sprijin financiar.

Având în vedere cele de mai sus prin care se confirmă utilizarea de către intimata-reclamantă a terenului pentru care s-a solicitat sprijin financiar, Înalta Curte apreciază ca fiind îndeplinite condițiile generale de eligibilitate impuse de normele de drept material care reglementează acordarea schemelor de plăți directe în agricultură, dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008, forma în vigoare aplicabilă în cauză, astfel că, sentința recurată, prin care au fost anulate actele administrative, este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile invocate în recurs față de soluția instanței de fond pe acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că acestea sunt deasemenea nefondate.

Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Principiul enunțat este consacrat, în mod expres, în art. 453 C. proc. civ. care dispune: "(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinței implică respectarea întocmai a dispozițiilor procesuale și justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți. Astfel, se poate vorbi și de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, și anume aceea de sancțiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivității excesive a unor justițiabili.

Art. 453 C. proc. civ., fără a menționa in terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri, acțiune ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare în judecată.

Pe lângă principiul culpei procesuale, există și alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată.

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Prima instanță a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență.

În jurisprudența CEDO s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Din perspectiva CEDO pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real, caracterul rezonabil și caracterul necesar.

Se poate observa că, atât condițiile impuse de legislația națională, cât și cele impuse de jurisprudența CEDO sunt întrunite în litigiul de față, condiții ce au fost avute în vedere de prima instanță atunci când a dispus acordarea cheltuielilor de judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond în mod corect a dispus acordarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte are în vedere și Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În raport de raționamentul dezvoltat anterior și constatând că în această etapă procesuală, intimata-reclamantă a solicitat obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată făcute în recurs, în condițiile în care urmează a respinge recursul ca nefondat, Înalta Curte, în temeiul art. 453 C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 10.071,39 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând ca nefiind în cauză, incident motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată-

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ împotriva sentinței nr. 123/2018 din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 10.071,39 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2021.