ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3110/2021

Ședința publică din data de 25 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 06.03.2018, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

- anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 447/11.08.2016 emisă de APIA Aparat Central- Comisia de soluționare a contestațiilor;

- anularea Procesului-verbal de constatare și stabilire a creanțelor înregistrat la APIA – Direcția Antifraudă Control Intern și Supracontrol sub nr. x/16.05.2016 și la APIA sub nr. x/19.05.2016.

Prin sentința civilă nr. 124/2018 din 19 septembrie 2018, Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal admis a acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, și a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 447/11.08.2016 emisă de APIA Aparat Central- Comisia de soluționare a contestațiilor și anularea Procesului –Verbal de constatare și stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la APIA – Direcția Antifraudă Control Intern și Supracontrol sub nr. x/16.05.2016 și la APIA sub nr. x/19.05.2016.

Împotriva sentinței nr. 124/2018 din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în în urma rejudecării să se respingă cererea de chemare în judecată.

În susținerea cererii de recurs, pârâta a reiterat apărările prezentate prin întâmpinare în ceea ce privește situația de fapt, iar privitor la hotărârea recurată a invocat următoarele critici:

Instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr. 124/2018 cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv prevederile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 alinul din OMADR nr. 246/2008.

Funcția esențiala a judecătorului in cadrul desfășurării acțiunii contencioase este tocmai aceea de a judeca, de a stinge litigiul ivit intre părți prin pronunțarea hotărârii.

Hotărârea judecătorească fiind actul final al judecății, actul de dispoziție al instanței cu caracter jurisdicțional trebuie, și se prezumă a exprima adevărul.

Pentru împlinirea acestui deziderat, consideră pârâtă ca o soluție finală trebuie sa fie justă si nepărtinitoare, dat fiind faptul ca reprezintă actul final si suprem prin care se realizează administrarea justiției.

Apreciază recurenta-pârâtă că soluția pronunțată de instanța de fond este eronată si total criticabilă având în vedere faptul ca in analizarea cauzei aceasta a pierdut din vedere aspecte evidente și de relevanță maximă în soluționarea justa a cauzei, căutând practic o motivație profitabilă reclamantei in detalii procedurale fără a sesiza chestiunile flagrante care arată culpa intimatei-reclamante.

Recurenta-pârâtă susține că beneficiarii plăților directe trebuie să probeze, prin înscrisurile atașate formularului de cerere de plata unicii pe suprafață, existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul cererii de ajutor financiar, dovedirea exploatării respectivului teren nefiind suficientă, prin prisma condițiilor de eligibilitate generale, impuse prin dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008.

Referitor la suprafața de 24,7763 ha aflata pe raza comunei Cezieni și suprafața de 137,75 ha aflata ne raza com. Drăghigeni, jud. Olt si Diosti iud. Dolj, în mod greșit si cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 si art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008. la pag. 6-9 din hotărârea atacată, instanța de fond retine că "încasarea plății unice pe suprafața nu este condiționată în niciun caz de dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol ci doar de exploatarea efectivă a terenului agricol"

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 17 ianuarie 2019, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 06.02.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 08.06.2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 25 mai 2021.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, urmează a o respinge pentru considerentele următoare:

Instanța de recurs constată că în ceea ce privește excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 din C. proc. civ., potrivit cărora,,(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. și a emis critici în susținerea acestui motiv de casare astfel cum rezultă din conținutul cererii la filele x.

În ceea ce privește fondul recursului, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța, cu privire la starea litigioasă dintre părți constată că prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 16.05.2016, s-a reținut că în B., S.C. A. S.R.L, având ID Fermier x și C.U.I. x, prin reprezentant C., a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2011 la A.P.I.A. Centrul Județean Olt, înregistrată sub nr. x/16.05.2011, pentru suprafața de 683,77 ha TA și PP, solicitând sprijin financiar pentru PNDC1, iar în ceea ce privește această cerere, în urma verificărilor efectuate s-a concluzionat că în B., S.C. A. S.R.L. nu a prezentat documente opozabile APIA care dovedesc dreptul de folosință pentru suprafețele de 24,7763 localizate în comuna Cezieni, jud. Olt, și 137,75 localizată pe raza comunelor Drăghiceni, jud. Olt și Dioști, jud. Dolj.

Împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la APIA – Direcția Antifraudă Control Intern și Supracontrol sub nr. x/16.05.2016 și la APIA sub nr. x/19.05.2016, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia de soluționare a contestației nr. 447/11.08.2016 emisă de APIA Aparat Central - Comisia de soluționare a contestațiilor, iar ulterior a investit instanța cu cererea de chemare în judecată care a stat la baza prezentului litigiu.

Instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată a recalmantei, reținând în esență că potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, documentele doveditoare privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată și alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverința eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol.

Față de această concluzie, recurenta-pârâtă a invocat critici în combaterea raționamentului instanței de fond prin raportare la prevederile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008.

Așadar analizând sentința recurată, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008, față de inexistența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenurilor ce au format obiectul cererii de ajutor financiar, sunt nefondate, în acest sens instanța de recurs reținând următoarele:

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, în vigoare la data depunerii cererii de plată nr. x/15.05.2012, abrogată ulterior prin O.U.G. nr. 3/2015, beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de "proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea".

Conform art. 7 alin. (1) lit. f) din același act normativ, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și "să îndeplinească următoarele condiții generale: (…) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

Potrivit art. 7 alin. (2) din același act normativ: "Cererile de plată se depun până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic la centrele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a ecocondiționalității, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentele (CE) nr. 1.782/2003 și (CE) nr. 73/2009 ale Consiliului și de aplicare a ecocondiționalității în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 479/2008 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 30 aprilie 2004, cu modificările și completările ulterioare, și se înregistrează în Sistemul integrat de administrare și control. Cererile de plată pot fi depuse și după data de 15 mai, până la data de 9 iunie a fiecărui an calendaristic, cu o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai", iar conform art. 7 alin. (5) din același act normativ (forma în vigoare la data depunerii cererii de plată), "Documentele care dovedesc dreptul de folosință și documentele din care reiese utilizarea terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și se prezintă la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură".

În aplicarea acestei norme, prin art. 4 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal și pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, în vigoare la data depunerii cererii de plată în cauză, s-a stabilit că "Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, alte acte ce fac dovada folosinței terenului, precum: adeverință eliberată de primărie conform înscrierilor din registrul agricol, înscrisuri sub semnătură privată etc.".

Potrivit art. 6 alin. (2) din același ordin, "(2) Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se încheie până la data depunerii cererii de plată și/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare, și sunt valabile pentru întregul an de cerere".

Potrivit acestor dispoziții legale, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea, documentele care dovedesc dreptul de folosință și documentele din care reiese utilizarea terenului agricol fiind stabilite prin Ordinul MADR nr. 246/2008, fiind necesară existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul unei cereri de sprijin financiar.

În mod corect instanța de fond a reținut că scopul și rațiunea acordării sprijinului financiar pentru agricultori este evitarea abandonului terenurilor agricole și menținerea lor în bune condiții agricole și de mediu, ceea ce face ca esențial în acordarea acestui sprijin să fie existența faptică a terenurilor menționate în cererea de sprijin și dovada utilizării lor în mod efectiv de către solicitant, astfel încât încasarea acestor plăți nu este condiționată în niciun caz de dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol, ci de exploatarea efectivă a terenului agricol, dovedită prin orice act ce atestă exploatarea terenului în oricare din calitățile enumerate exemplificativ, de proprietar, arendaș, concesionar, asociat sau locatar, dar și orice altă calitate care conferă în mod legitim posibilitatea utilizării terenului, ținând cont că beneficiarii plăților directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata și care prezintă documentele necesare care le dovedesc dreptul de folosință.

În cauză, raportat la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, instanța de fond a constatat în mod corect că reclamanta a utilizat în mod efectiv și legitim întreaga suprafață înscrisă în cererea de plată aferentă anului 2012 și, prin urmare, este îndreptățită la încasarea subvenției acordate în baza O.U.G. nr. 125/2006.

Examinarea legalității actului administrativ contestat impune analiza documentelor prezentate de beneficiar în dovedirea dreptului de folosință, în sensul dispozițiilor legale incidente în cauză, în vigoare la data depunerii cererii de plată, iar existența acestora în sensul dispozițiilor legale menționate conduce la concluzia că în mod greșit s-a stabilit că sprijinul financiar a fost acordat nelegal, contrar susținerilor recurentei pârâte.

Totodată instanța constată că din cuprinsul Adeverinței emisă de Primăria Comunei Cezieni nr. 947/19.05.2011, reiese că S.C. A. S.R.L. a utilizat suprafața de 88 ha în anul agricol 2010-2011.

În ceea ce privește dreptul de folosință pentru suprafața de 137,75 ha localizată pe raza comunelor Drăghiceni, jud. Olt și Dioști, jud. Dolj pentru care s-a reținut că nu a fost făcută dovada dreptului de folosință, din cuprinsul Adeverinței eliberată de Primăria comunei Drăghiceni nr. 1034/11.05.2011, reiese că intimata-reclamantă figurează în Registrul agricol al Comunei Drăghiceni, jud. Olt, pe anii 2010-2011, cu suprafața de 562,08 ha.

Așadar față de aceste înscrisuri, în mod corect a constatat instanța de fond că sprijinul financiar a fost legal acordat de către recurenta pârâtă, raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006 și ale Ordinului MADR nr. 246/2008.

Atât în ceea ce privește beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață, care pot fi, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea, cât și în ceea ce privește documentele care dovedesc dreptul de folosință și utilizarea terenului, conform dispozițiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2006, care prevăd documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, inclusiv "alte acte ce fac dovada folosinței terenului", enumerările nu sunt limitative, au caracter exemplificativ, din modalitatea de reglementare rezultând faptul că scopul urmărit de legiuitor a fost acela ca sprijinul financiar pentru dezvoltare rurală, finanțat din Fondul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, să fie acordat producătorilor agricoli care fac dovada că au folosința licită a terenurilor agricole, în raport și de situația juridică a acestora, nu le folosesc în mod nelegal sau abuziv și le utilizează în mod efectiv.

Se impune a fi avut în vedere și scopul precizat al Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, acela de "a se evita ca terenurile agricole să fie abandonate și pentru a se asigura menținerea lor în bune condiții agricole și de mediu".

De asemenea, în același sens, cu privire la justificarea dreptului de folosință asupra terenului agricol, esențială fiind utilizarea efectivă a suprafeței de către solicitant, în mod autonom, pentru activitățile agricole, este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin Hotărârea din data de 14 octombrie 2010, pronunțată în cauza C-61/09, s-a stabilit că "articolul 44 alin. (2) din Regulamentul nr. 1782/2003 trebuie interpretat în sensul că: nu este necesar, pentru a considera că o suprafață agricolă face parte din exploatația agricultorului, ca acesta din urmă să dispună de suprafața respectivă în temeiul unui contract de arendare sau al unui alt tip de contract de închiriere de aceeași natură încheiat cu titlu oneros; nu se opune posibilității de a considera că face parte dintr-o exploatație suprafața care este pusă la dispoziția agricultorului cu titlu gratuit, în schimbul numai al suportării de către acesta din urmă a cotizațiilor datorate asociației profesionale, în vederea unei anumite utilizări pentru o perioadă limitată, cu respectarea obiectivelor privind protecția naturii, cu condiția ca acest agricultor să fie în măsură să utilizeze o astfel de suprafață cu suficientă autonomie pentru activitățile sale agricole în cursul unei perioade minime de zece luni și este lipsită de relevanță în ceea ce privește includerea suprafeței respective în exploatația agricultorului împrejurarea că acesta din urmă este obligat să efectueze în schimbul unei remunerații anumite activități pe seama unui terț, în cazul în care această suprafață este utilizată în același timp de către agricultor în vederea exercitării activității sale agricole în numele și pe seama sa".

S-a reținut că,,(...) nici articolul 44 alin. (2) din Regulamentul nr. 1782/2003, nici alin. (3) al aceluiași articol nu precizează natura raportului juridic în temeiul căruia suprafața în discuție este utilizată de agricultor. Prin urmare, nu se poate deduce din aceste dispoziții că parcelele în discuție trebuie să fie la dispoziția agricultorului în temeiul unui contract de arendare sau al unei tranzacții echivalente" (pct. 54), "în conformitate cu principiul libertății contractuale, părțile sunt, prin urmare, libere să stabilească raportul juridic care stă la baza utilizării suprafeței respective. În lipsa unei dispoziții contrare, acestea sunt libere să prevadă de asemenea că punerea la dispoziție a parcelelor se realizează fără o contraprestație financiară" (pct. 55), "(...) după cum rezultă din cuprinsul punctului 52 din prezenta hotărâre, o suprafață agricolă face parte din exploatația unui agricultor atunci când acesta din urmă are dreptul de a o gestiona în vederea exercitării unei activități agricole" (pct. 58).

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte apreciază ca fiind îndeplinite condițiile generale de eligibilitate impuse de normele de drept material care reglementează acordarea schemelor de plăți directe în agricultură, dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008, forma în vigoare aplicabilă în cauză, sentința recurată, prin care au fost anulate actele administrative, este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantăși, constatând ca nefiind în cauză, incident motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ împotriva sentinței nr. 124/2018 din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2021.