ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1528/2021

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal la nr. x/2017 din data de 02.05.2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare vizând cererea unică de plată nr. x/15.05.2012, înregistrat la Direcția antifraudă și control intern din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sub nr. x/19.08.2016, și a Deciziei Comisiei de soluționare a contestațiilor nr. 472/15.02.2017, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 57 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, și a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 472/15.02.2017 emisă de APIA Aparat Central - Comisia de soluționare a contestațiilor și a Procesului -Verbal de constatare și stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la APIA - Direcția Antifraudă Control Intern și Supracontrol sub nr. x/19.08.2016, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, rejudecarea cauzei pe fond și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008.

În motivarea recursului, a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este eronată și total criticabilâ, având în vedere faptul că în analizarea cauzei aceasta a pierdut din vedere aspecte evidente și de relevanță maximă în soluționarea justă a cauzei, căutând practic o motivație profitabilă reclamantei intimate în detalii procedurale, fără a sesiza chestiunile flagrante care arată culpa intimatei reclamante.

Beneficiarii plăților directe trebuie să probeze, prin înscrisurile atașate formularului de cerere de plată unică pe suprafață, existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul cererii de ajutor financiar, dovedirea exploatării respectivului teren nefiind suficientă, prin prisma condițiilor de eligibilitate generale, impuse prin dispozițiile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, "Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie (...) să îndeplinească următoarele condiții generale: "(...) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea (...)".

Totodată, conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate cu modificările și completările ulterioare, "Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare, privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată și alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverința eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol".

La art. 6 alin. (2) din același ordin, așa cum a fost modificat și completat prin OMADR nr. 225/2012, se prevede faptul că "Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se încheie până la data depunerii cererii de plată și/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare, și sunt valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din același regulament".

Instanța de fond, a arătat recurenta, în mod greșit a reținut că reclamanta a prezentat documente valabil încheiate pentru dovedirea dreptului de folosință, fără a ține cont de următoarele:

Referitor la contractul de cedare a dreptului de folosință nr. 4/15.01.2012, încheiat între reclamanta și S.C. B. S.R.L., având ca obiect suprafața de 47,28 ha, valabil până la 31.12.2011, la Cap. VI - Încetarea contractului se prevede "Contractul încetează de drept la expirarea termenului pentru care a fost încheiat". Apreciază că fermierul nu face dovada dreptului de folosință cu documente opozabile APIA pentru 47,32 ha. Față de acest contract, instanța de fond în mod greșit apreciază că dintr-o eroare de redactare s-a strecurat data de 31.12.2011.

În ceea ce privește suprafața de 8 ha localizate în comuna Gura Padinii, jud. Olt și 233,12 ha localizate în comuna Grojdibodu, jud. Olt, fermierul a prezentat contractul de arendare înregistrat la Primăria Vădăstrița nr. 3160/11.08.2021, încheiat între Consiliul Local Vădăstrița și S.C. B. S.R.L., în calitate de administrator, și reclamantă, în calitate de utilizator, având ca obiect terenul în suprafață de 242 ha, din care 234 ha situate în extravilanul localității Grojdibodu, jud. Olt și 8 ha teren extravilan situate pe raza localității Gura Padinii, valabil până la 11.08.2015

Potrivit art. 2 din Contractul de arendare nr. x/11.08.2011, acesta este încheiat "între Consiliul Local Vădăstrița titular al dreptului de proprietate conform actului de proprietate sentința civilă nr. 1484/25.10.1999 a Judecătoriei Corabia și S.C. B. S.R.L. cu sediul în Brașov, Calea x F, în calitate de administrator și S.C. A. S.R.L. cu același sediu, în calitate de utilizator, reprezentate de d-nul C. -administrator, a intervenit prezentul contract de arendare".

In acest sens, prezintă prevederile art. 2 din Anexă, parte integrantă din Legea nr. 16/1994, față de care se observă lipsa datelor referitoare la identificarea persoanei juridice ce acționează ca arendaș în contractul nr. x/11.08.2011, respectiv datele cu privire la "nr. de înregistrare la oficiul registrului comerțului., cod unic de înregistrare . . . . . . . . . . .și atribut fiscal R". Totodată, observă precizarea într-un mod neclar a persoanei juridice care are calitatea de arendaș în contractul nr. x/11.08.2011, precum și lipsa mențiunii calității reprezentantului legal al acesteia, întrucât contractul este semnat, la persoanele semnatare, de S.C. B. S.R.L., în calitate de arendaș, iar în preambulul contractului apar două societăți unde S.C. A. S.R.L., cu același sediu, are calitatea de utilizator.

De asemenea, din Hotărârea civilă nr. 500/2014 reiese faptul că S.C. A. S.R.L nu are nicio calitate în contractul de arendă nr. x/11.08.2011, motiv pentru care a primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafața de 242,00 ha, care face obiectul acestuia, din care 234,00 ha situate în extravilanul localității Grojdibodu, jud. Olt, și 8 ha teren extravilan situat pe raza localității Gura Padinii.

Față de cele menționate, instanța de fond în mod greșit a reținut că "simpla calitate de posesor de bună credință este suficientă pentru acordarea plăților relevante".

Totodată, a mai arătat recurenta, instanța nu a ținut cont de faptul că S.C. A. S.R.L. nu a prezentat documente opozabile APIA care dovedesc dreptul de folosință pentru suprafața de 177,47 ha, localizată pe raza comunelor Drăghiceni, jud. Olt și D., jud. Dolj.

Așadar, Curtea de Apel Brașov a făcut aplicarea și interpretarea greșită a prevederile legale în materia acordării subvențiilor în agricultură, art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008, concluzia fiind că "reclamanta a utilizat în mod efectiv și legiti întreaga suprafață încrisă în cererea de pltă aferentă anului 2012".

Învederează faptul că, pentru a beneficia de subvenții în agricultură, trebuie îndeplinite în mod cumulativ 2 condiții: dovada dreptului de folosință cu documente valabil încheiate și dovada dreptului de utilizare.

Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că recurenta a invocat doar formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., întrucât din lecturarea cererii de recurs se poate constata că aceasta nu se grefează în realitate pe dezideratul examinării conformității sentinței cu regulile de drept aplicabile, recurenta nu face decât să reia în cuprinsul cererii aceleași susțineri formulate și în fața instanței de fond.

Pe fondul recursului, a arătat, în esență, că sentința este pronunțată cu respectarea normelor de drept material incidente, iar recurenta se limitează la trei critici nefundamentate. Instanța de fond a reținut în mod corect incidența unei erori materiale în Contractul nr. x/15.01.2012, a reținut în mod corect că prin Contractul de arendare nr. x/11.08.2021 se face dovada dreptului de folosință și a utlizării efective atât a suprafeței de 8 ha din Gura Padinii, jud. Olt, cât și a suprafeței de 233,12 ha din Grojdibodu, jud. Olt, și faptul că prin Contractul de schimb nr. x/1.03.2012 și Contractul de schimb nr. x/1.09.2011 se face dovada dreptului de folosință și a utilizării efective a suprafeței de 177,47 ha din Drăghiceni, jud. Olt, și D., jud. Dolj.

Asupra excepției nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 din C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", Înalta Curte constată că este invocat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ.

Examinând motivele de recurs, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurenta pârâtă a reluat, într-adevăr, situația de fapt, expusă și în întâmpinarea depusă la instanța de fond, preluată astfel cum a fost reținută în procesul-verbal nr. x/19.08.2016, a reiterat unele din aspectele invocate în apărare, prin aceeași întâmpinare, împotriva cererii de chemare în judecată,

Se pot circumscrie, însă, raportat la considerentele sentinței recurate, cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., susținerile privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motivele prin care se invocă greșita aplicare de către instanța fondului a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 alin. (1) din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 246/2008, astfel cum au fost prezentate anterior, considerente pentru care excepția nulității recursului este neîntemeiată și va fi respinsă.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs care se circumscriu cazului de casare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta Societatea A. S.R.L. Brașov a depus la Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură, Centrul Județean Olt, pentru campania agricolă 2012, cererea unică de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață nr. OT-48206/15.05.2012, solicitând sprijin financiar pentru suprafața totală de 1112,82 ha localizată în localitățile Cezieni - 103 ha, E. - 17 ha, Vădăstrița - 143,90 ha, Drăghiceni -500,25 ha, Gura Padinii - 8 ha, Grojdibodu - 233,12 ha din județul Olt, și D. - 107,55 ha din județul Dolj.

La data de 28.05.2012, societatea și-a retras solicitarea de sprijin pentru suprafața de 0,27 ha din blocul fizic 327, parcela x, de pe raza Comunei Vădăstrița, pentru suprafața de 1,45 ha din parcela x, BF 50, de pe raza Comunei Drăghiceni, județul Olt, iar la 03.07.2012, suprafața parcelei 59, BF 31, de pe raza aceleiași comune, a fost redusă cu 0,14 ha.

Suma totală acordată reclamantei, în campania 2012, a fost de 751.942,07 RON.

Ulterior, membrii echipei de verificare din cadrul APIA, procedând la reinstrumentarea cererii depuse, au apreciat că reclamanta nu a prezentat documente care să dovedească dreptul său de folosință pentru suprafețele de 31,7 ha localizate în comuna Cezieni, 50 ha localizate în comuna Vădăstrița, 8 ha localizate în comuna Gura Padinii, 233,12 ha localizate în comuna Grojdibodu și 177,47 ha localizate pe raza comunelor Drăghiceni și D..

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/19.08.2016, pârâta Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură a stabilit valoarea creanței bugetare datorate de reclamantă în cuantum de 751.157,76 RON.

Pârâta a reținut în procesul-verbal că, în campania 2012, din verificările efectuate, în baza și în conformitate cu documentele care conțin date înscrise și susținute de fermier, respectiv alte instituții care emit acte oficiale sub sancțiunea legii penale, societatea reclamantă a prezentat documente opozabile APIA care dovedesc dreptul de folosință doar pentru suprafața de 612,48 ha din totalul celei pentru care a depus cerere de plată, de 1112,82 ha, procentul de supradeclarare fiind de 81,69%.

Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestație administrativă, respinsă prin Decizia nr. 472/15.02.2017.

Împotriva Procesului-verbal nr. x/19.08.2016 de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare vizând cererea unică de plată nr. x/15.05.2012 și a Deciziei Comisiei de soluționare a contestațiilor nr. 472/15.02.2017, reclamanta a formulat acțiunea respinsă prin sentința recurată.

Motivele de recurs privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008, față de inexistența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenurilor ce au format obiectul cererii de ajutor financiar, sunt nefondate.

Este corect faptul că este necesară existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință al beneficiarilor plăților directe asupra terenului ce face obiectul cererii de ajutor financiar.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, în vigoare la data depunerii cererii de plată nr. x/15.05.2012, abrogată ulterior prin O.U.G. nr. 3/2015, beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de "proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea".

Conform art. 7 alin. (1) lit. f) din același act normativ, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și "să îndeplinească următoarele condiții generale: (…) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

Potrivit art. 7 alin. (2) din același act normativ, "Cererile de plată se depun până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic la centrele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a ecocondiționalității, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentele (CE) nr. 1.782/2003 și (CE) nr. 73/2009 ale Consiliului și de aplicare a ecocondiționalității în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 479/2008 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 30 aprilie 2004, cu modificările și completările ulterioare, și se înregistrează în Sistemul integrat de administrare și control. Cererile de plată pot fi depuse și după data de 15 mai, până la data de 9 iunie a fiecărui an calendaristic, cu o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai", iar conform art. 7 alin. (5) din același act normativ (forma în vigoare la data depunerii cererii de plată), "Documentele care dovedesc dreptul de folosință și documentele din care reiese utilizarea terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și se prezintă la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură".

În aplicarea acestei norme, prin art. 4 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal și pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, în vigoare la data depunerii cererii de plată în cauză, s-a stabilit că "Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, alte acte ce fac dovada folosinței terenului, precum: adeverință eliberată de primărie conform înscrierilor din registrul agricol, înscrisuri sub semnătură privată etc.".

Potrivit art. 6 alin. (2) din același ordin, "(2) Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se încheie până la data depunerii cererii de plată și/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare, și sunt valabile pentru întregul an de cerere".

Potrivit acestor dispoziții legale, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea, documentele care dovedesc dreptul de folosință și documentele din care reiese utilizarea terenului agricol fiind stabilite prin Ordinul MADR nr. 246/2008, fiind necesară existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul unei cereri de sprijin financiar.

În mod corect instanța de fond a reținut că scopul și rațiunea acordării sprijinului financiar pentru agricultori este evitarea abandonului terenurilor agricole și menținerea lor în bune condiții agricole și de mediu, ceea ce face ca esențial în acordarea acestui sprijin să fie existența faptică a terenurilor menționate în cererea de sprijin și dovada utilizării lor în mod efectiv de către solicitant, astfel încât încasarea acestor plăți nu este condiționată în niciun caz de dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol, ci de exploatarea efectivă a terenului agricol, dovedită prin orice act ce atestă exploatarea terenului în oricare din calitățile enumerate exemplificativ, de proprietar, arendaș, concesionar, asociat sau locatar, dar și orice altă calitate care conferă în mod legitim posibilitatea utilizării terenului, ținând cont că beneficiarii plăților directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata și care prezintă documentele necesare care le dovedesc dreptul de folosință.

În cauză, raportat la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, instanța de fond a constatat în mod corect că reclamanta a utilizat în mod efectiv și legitim întreaga suprafață înscrisă în cererea de plată aferentă anului 2012 și, prin urmare, este îndreptățită la încasarea subvenției acordate în baza O.U.G. nr. 125/2006.

Examinarea legalității actului administrativ contestat impune analiza documentelor prezentate de beneficiar în dovedirea dreptului de folosință, în sensul dispozițiilor legale incidente în cauză, în vigoare la data depunerii cererii de plată, iar existența acestora în sensul dispozițiilor legale menționate conduce la concluzia că în mod greșit s-a stabilit că sprijinul financiar a fost acordat nelegal, contrar susținerilor recurentei pârâte.

Referitor la contractul de cedare a dreptului de folosință nr. 4/15.01.2012, încheiat între reclamanta și S.C. B. S.R.L., având ca obiect suprafața de 47,28 ha, care la Cap. VI - Încetarea contractului prevede "Contractul încetează de drept la expirarea termenului pentru care a fost încheiat", susținerile recurentei privind faptul că nu se face dovada dreptului de folosință cu documente opozabile APIA pentru 47,32 ha sunt nefondate, față de împrejurarea evidentă, reținută în mod corect de instanța de fond, privind faptul că dintr-o eroare de redactare s-a inserat că acest contract ar fi fost valabil numai până la data de 31.12.2011, din moment ce părțile au încheiat contractul în luna ianuarie 2012.

Sunt nefondate susținerile recurentei în ceea ce privește dovada dreptului de folosință pentru terenul în suprafață de 242 ha, din care 234 ha situate în extravilanul localității Grojdibodu, jud. Olt, și 8 ha teren extravilan situate pe raza localității Gura Padinii, jud. Olt, pentru care s-a prezentat contractul de arendare înregistrat la Primăria Vădăstrița nr. 3160/11.08.2011, încheiat între Consiliul Local Vădăstrița și S.C. B. S.R.L., în calitate de administrator, și reclamantă, în calitate de utilizator, valabil până la 11.08.2015, și faptul că instanța de fond în mod greșit a reținut că "simpla calitate de posesor de bună credință este suficientă pentru acordarea plăților relevante".

În ceea ce privește sentința civilă nr. 410/10.04.2014 pronunțată de Judecătoria Corabia și decizia civilă nr. 500/03.11.2014 pronunțată de Tribunalul Olt, s-a respins acțiunea promovată de Comuna Vădăstrița și Consiliul Local Vădăstrița în contradictoriu cu societatea S.C. B. S.R.L., având ca obiect rezilierea contractului de arendă nr. x/11.08.2011, reținându-se că societatea S.C. B. S.R.L. are calitatea de arendaș al suprafeței indicate în cuprinsul acestui act, legea aplicabilă fiind Legea nr. 16/1994. Instanța de fond a constatat, însă, că pârâta nu a avut în vedere actul adițional ce a modificat art. 7 al contractului, prin care S.C. B. S.R.L. a delegat utilizarea terenului societății reclamante, care a exploatat în anul 2012 terenul de 242 ha, aspect confirmat de adeverința eliberată de Primăria Vădăstrița, din care rezultă că reclamanta a utilizat în cursul anului 2012 suprafața de 8 ha, de pe raza localității Gura Padinii, și suprafața de 233,12 ha, situată în comuna Grojdibodu.

În mod corect a reținut instanța de fond că sunt documente justificative contractul de arendă nr. x/2011 și actul adițional care legitimează utilizarea de către reclamantă a întregii suprafețe menționate în cerere, încadrându-se în sintagma "altele asemenea", utilizată la sfârșitul enumerării exemplificative făcute de legiuitor în cuprinsul art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006, precum și în cuprinsul art. 4 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 246 din 23 aprilie 2008.

Cu privire la faptul că instanța de fond nu a ținut cont de împrejurarea că reclamanta nu a prezentat documente opozabile APIA care dovedesc dreptul de folosință pentru suprafața de 177,47 ha, localizată pe raza comunelor Drăghiceni, jud. Olt și D., jud. Dolj, susținerea recurentei din cererea de recurs este formală, nefiind indicate concret motivele de nelegalitate în raport de argumentele reținute de instanța de fond, în baza situației de fapt stabilite din probele administrate, care să poată fi examinate în recurs, iar referitor la celelalte suprafețe de teren ce au format obiectul cererii de ajutor financiar, pentru care actele administrative contestate, prin care s-a reținut lipsa documentelor care să justifice dreptul de folosință asupra terenului, au fost analizate în fapt și în drept de instanța de fond, nu au fost formulate motive de recurs.

În mod corect a constatat instanța de fond că sprijinul financiar a fost legal acordat de către recurenta pârâtă, raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006 și ale Ordinului MADR nr. 246/2008.

Atât în ceea ce privește beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață, care pot fi, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea, cât și în ceea ce privește documentele care dovedesc dreptul de folosință și utilizarea terenului, conform dispozițiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2006, care prevăd documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, inclusiv "alte acte ce fac dovada folosinței terenului", enumerările nu sunt limitative, au caracter exemplificativ, din modalitatea de reglementare rezultând faptul că scopul urmărit de legiuitor a fost acela ca sprijinul financiar pentru dezvoltare rurală, finanțat din Fondul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, să fie acordat producătorilor agricoli care fac dovada că au folosința licită a terenurilor agricole, în raport și de situația juridică a acestora, nu le folosesc în mod nelegal sau abuziv și le utilizează în mod efectiv.

Se impune a fi avut în vedere și scopul precizat al Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, acela de "a se evita ca terenurile agricole să fie abandonate și pentru a se asigura menținerea lor în bune condiții agricole și de mediu".

De asemenea, în același sens, cu privire la justificarea dreptului de folosință asupra terenului agricol, esențială fiind utilizarea efectivă a suprafeței de către solicitant, în mod autonom, pentru activitățile agricole, este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin Hotărârea din data de 14 octombrie 2010, pronunțată în cauza C-61/09, s-a stabilit că "articolul 44 alin. (2) din Regulamentul nr. 1782/2003 trebuie interpretat în sensul că: nu este necesar, pentru a considera că o suprafață agricolă face parte din exploatația agricultorului, ca acesta din urmă să dispună de suprafața respectivă în temeiul unui contract de arendare sau al unui alt tip de contract de închiriere de aceeași natură încheiat cu titlu oneros; nu se opune posibilității de a considera că face parte dintr-o exploatație suprafața care este pusă la dispoziția agricultorului cu titlu gratuit, în schimbul numai al suportării de către acesta din urmă a cotizațiilor datorate asociației profesionale, în vederea unei anumite utilizări pentru o perioadă limitată, cu respectarea obiectivelor privind protecția naturii, cu condiția ca acest agricultor să fie în măsură să utilizeze o astfel de suprafață cu suficientă autonomie pentru activitățile sale agricole în cursul unei perioade minime de zece luni și este lipsită de relevanță în ceea ce privește includerea suprafeței respective în exploatația agricultorului împrejurarea că acesta din urmă este obligat să efectueze în schimbul unei remunerații anumite activități pe seama unui terț, în cazul în care această suprafață este utilizată în același timp de către agricultor în vederea exercitării activității sale agricole în numele și pe seama sa".

S-a reținut că "(...) nici articolul 44 alin. (2) din Regulamentul nr. 1782/2003, nici alin. (3) al aceluiași articol nu precizează natura raportului juridic în temeiul căruia suprafața în discuție este utilizată de agricultor. Prin urmare, nu se poate deduce din aceste dispoziții că parcelele în discuție trebuie să fie la dispoziția agricultorului în temeiul unui contract de arendare sau al unei tranzacții echivalente" (pct. 54), "în conformitate cu principiul libertății contractuale, părțile sunt, prin urmare, libere să stabilească raportul juridic care stă la baza utilizării suprafeței respective. În lipsa unei dispoziții contrare, acestea sunt libere să prevadă de asemenea că punerea la dispoziție a parcelelor se realizează fără o contraprestație financiară" (pct. 55), "(...) după cum rezultă din cuprinsul punctului 52 din prezenta hotărâre, o suprafață agricolă face parte din exploatația unui agricultor atunci când acesta din urmă are dreptul de a o gestiona în vederea exercitării unei activități agricole" (pct. 58).

Pentru aceste motive, fiind îndeplinite condițiile generale de eligibilitate impuse de normele de drept material care reglementează acordarea schemelor de plăți directe în agricultură, dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008, forma în vigoare aplicabilă în cauză, sentința recurată, prin care au fost anulate actele administrative, este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, excepția nulității recursului invocată de intimata reclamantă va fi respinsă și, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta pârâtă, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.