Decizia nr. 2942/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 1543/2019 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 31.07.2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a solicitat anularea deciziei nr. 13411/01.08. 2016 (de soluționare a contestației nr. 13411/30.03.2016 formulată de reclamantă) și a procesului-verbal (de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare) nr. APIA 3288/27.01.2016, respectiv nr. DACIS 271/22.01.2016 privind campania din 2012.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1543 din 22 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și intervenienta forțată Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Teleorman, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 20.01.2016 și înregistrat la A.P.I.A. sub nr. x/27.01.2016 și decizia de soluționare a contestației formulate împotriva acestuia înregistrată sub nr. x/01.08.2016, obligând pârâtele să plătească reclamantei suma de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1543 din 22 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și intervenienta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Teleorman, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii, iar în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei.

Soluția instanței de recurs Prin decizia nr. 1998 din data de 31 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și de intervenienta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Teleorman împotriva sentinței civile nr. 1543 din 22 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și, rejudecând, a respins acțiunea reclamantei A. S.R.L., ca fiind prescrisă.

Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1998 din data de 31 martie 2022 pronunțate în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuenta arată că instanța de recurs a fost investită cu două cereri de recurs, formulate de ambele pârâte, prin care s-a solicitat identic casarea în parte a sentinței, iar în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Recurentele au precizat expres în fața Înaltei Curți că au recurat sentința doar prin prisma aspectelor reținute în privința neregulilor 2 și 3 constatate prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/22.01.2016, astfel că solicită respingerea cererii cu privire la neregulile anterior menționate. Instanța de recurs a reținut prin decizia atacată cu revizuire care sunt limitele învestirii sale. Însă, deși nu a fost învestită cu critici de nelegalitate a sentinței raportate la neregula nr. 1 din procesul-verbal de constatare a neregulilor, cu încălcarea art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., instanța de recurs, admițând recursurile, a dispus casarea integrală a sentinței. Or, casarea putea fi numai parțială, cu menținerea sentinței în ceea ce privește neregula nr. 1, soluție necriticată prin cele două recursuri. Lipsa criticilor echivalează cu intrarea hotărârii primei instanțe sub protecția autorității de lucru judecat, în conformitate cu art. 430 C. proc. civ., astfel că instanța de recurs nu avea temei pentru casarea în tot a sentinței recurate. În ceea ce privește individualizarea efectelor admiterii recursului în limitele învestirii, revizuenta arată că prin casarea parțială a sentinței instanța de recurs ar fi păstrat, ca legale, măsurile privind neregulile 2 și 3 cărora le corespund debitele constând în creanțe bugetare stabilite în sarcina revizuentei reclamante după cum urmează: FEADR-AMP 5.1=473.572 RON și BN1-FEADR-AMP 5.1=103.955 RON (total 577.526 RON) . Restul creanței bugetare, în valoare de 341.820 RON, este consecința neregulii nr. 1, constând în acordarea de sprijin financiar pentru suprafața de 114,92 ha, neregulă care a fost infirmată prin hotărârea instanței de fond. Pentru aceste motive, se solicită revizuirea deciziei atacate, respectiv schimbarea acesteia în parte în sensul casării în parte a sentinței primei instanțe, cu menținerea acestei sentințe în privința soluției de anulare a primei nereguli constatate prin procesul-verbal nr. x/22.01.2016. În acest sens, admiterea în parte a cererii introductive îndeplinește condițiile prevăzute de teza finală a art. 2539 din C. civ., formularea acesteia întrerupând termenul de prescripție.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă. Ulterior, la data de 21 aprilie 2023, a depus la dosarul cauzei o completare la întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei de interes în susținerea cererii de revizuire. Cât privește inadmisibilitatea revizuirii, a arătat că sunt supuse acestei căi de atac extraordinare de retractare numai hotărârile definitive care evocă fondul și care pot fi încadrate în condițiile prevăzute la pct. 1-11 ale art. 509 C. proc. civ.. Or, decizia nr. 1998/2022 nu este pronunțată asupra fondului și nu evocă fondul. Art. 509 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere hotărârile care soluționează cauza pe fond, nicidecum cele prin care se aplică sancțiunea prescripției cererii de chemare în judecată. Din acest motiv, cererea de revizuire nu întrunește condițiile de admisibilitate. Prin completarea la întâmpinare, intimata APIA arată că în recurs nu a mai susținut apărările cu privire la neregula nr. 1 (lipsa documentelor justificative), ci doar pe cele privind neregulile 2 și 3 (încălcarea angajamentului de agromediu și neconformitatea certificatului ecologic). Pentru aceste motive dosarul de sprijin financiar al reclamantei a fost reinstrumentat ulterior soluționării recursului, înlăturându-se constatările cu privire la neregula nr. 1, cu consecința restituirii către reclamantă a sumelor încasate în baza procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.01.2016 pentru neregulile 1 și 2. Înlăturarea neregulii nr. 1 a produs efecte și în privința neregulii nr. 2, care de asemenea a fost înlăturată, cu consecința restituirii și a sumei încasate pentru respectiva neregulă. Astfel, pentru cele două nereguli cuantumul creanței bugetare este de 341.920 RON, în timp ce pentru neregula nr. 3 menținută este de 577.526 RON. Întrucât prin cererea de revizuire, revizuenta urmărește restituirea debitului prim menționat, iar APIA a procedat la reinstrumentarea dosarului de subvenție și a redus cuantumul creanței bugetare inițial stabilite cu suma prim menționată, rezultă că cererea de revizuire este lipsită de interes, suma de 341.920 RON urmând a fi restituită reclamantei de îndată ce aceasta va fi virată de către ordonatorul de credite. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de revizuire Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes în susținerea cererii de revizuire, opusă de intimata APIA, Înalta Curte o constată nefondată pentru următoarele argumente: Intimata afirmă că revizuenta nu ar mai avea un interes actual în susținerea cererii de revizuire întrucât, ulterior pronunțării deciziei supuse revizuirii, APIA a procedat la reinstrumentarea dosarului de sprijin financiar al reclamantei, înlăturând constatările cu privire la neregulile 1 și 2 din procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.01.2016 și menținând numai neregula 3 referire la neconformitatea certificatului ecologic, cu consecința înlăturării creanței aferente primelor două nereguli în valoare totală de 341.920 RON. Intimata apreciază că, pentru motivul arătat, revizuenta nu mai justifică interes în revizuirea deciziei nr. 1998/31.03.2022 prin care, admițând recursurile APIA și APIA -Centrul Județean Teleorman împotriva sentinței civile nr. 1543/2019 a Curții de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a casat sentința și, rejudecând, a respins cererea reclamantei având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.01.2016, ca fiind prescrisă. Se constată că excepția lipsei de interes opusă cererii de revizuire se bazează pe măsuri administrative luate de APIA ulterior pronunțării deciziei nr. 1998/31.03.2022, prin care, contrar soluției date litigiului în recurs, se revine asupra constatării a două dintre neregulile la care s-a referit procesul-verbal anterior menționat, cu consecința înlăturării creanțelor bugetare aferente acestora. Înalta Curte apreciază că, și în condițiile luării respectivelor măsuri administrative, interesul revizuentei în retractarea deciziei nr. 1998/31.03.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal rămâne actual, îndeplinind cerințele prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ. câtă vreme aceasta, prin soluția definitivă de respingere a acțiunii în anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/2016, creează o situație juridică defavorabilă opozabilă revizuentei. Ca atare, revizuenta are în continuare interes în soluționarea cererii de revizuire, prin care urmărește retractarea deciziei ÎCCJ-SCAF, în măsura în care prin aceasta s-a acordat mai mult decât s-a cerut. Analizând admisibilitatea revizuirii, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este admisibilă, nefiind incident finele de neprimire invocat în apărare de către intimata APIA, conform căruia decizia nr. 1998/31.03.2022 nu ar fi pronunțată pe fond și nu ar evoca fondul, condiție de admisibilitate prevăzută de art. 509 alin. (1) teza I din C. proc. civ. În realitate, prin decizia menționată fiind casată sentința civilă nr. 1543/22.04.2019 a Curții de Apel București, s-a procedat la rejudecarea în fond a cererii în anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și a deciziei de soluționare a contestației administrative. Soluția de respingere a acțiunii ca fiind prescrisă nu are semnificația neanalizării fondului/neevocării fondului, ci se datorează aplicării art. 2539 din C. civ. Astfel, reclamanta a formulat o primă acțiune în anulare care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acțiune care a fost anulată în procedura de regularizare a cererii. În conformitate cu art. 2539 alin. (2) teza a II-a din C. civ., reclamanta a reintrodus cererea cu același obiect, urmând ca instanța să ia act de întreruperea cursului prescripției conform C. civ., efect care însă se produce numai sub rezerva admiterii fondului cererii. În raport de norma arătată, prin decizia din recurs s-a considerat că preconizarea caracterului nefondat al acțiunii reclamantei nu justifică întreruperea termenului de prescripție a acțiunii, motiv pentru care, deși analiza a purtat asupra fondului, cererea a fost respinsă ca prescrisă, constatându-se că reclamanta formulase a doua acțiune în anulare cu același obiect, după ce prima a fost anulată pe criterii procedurale. Cazul de revizuire invocat este cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - instanța a dat mai mult decât s-a cerut. În cauză, se susține acordarea a mai mult decât s-a cerut prin recursurile declarate împotriva sentinței pronunțate în fond. În lipsa oricăror distincții în textul de lege care reglementează cazul de revizuire, trebuie acceptat că el este aplicabil și în cazul cererii de recurs, în urma căreia se rejudecă fondul. În concluzie, cererea de revizuire este admisibilă. Cât privește fondul cererii de revizuire, se constată că, prin decizia nr. 1998/31.03.2022 supusă revizuirii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că Curtea de Apel București a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 20.01.2016 precum și decizia de soluționare a contestației administrative nr. 13411/01.08.2016, apreciind că au fost greșit reținute în cauză cele trei nereguli de către autoritatea de management. Prin cererile de recurs, instituțiile publice recurente au supus reevaluării instanței de control judiciar legalitatea aprecierilor instanței de fond privitoare la neregulile 2 și 3, nu și pe cele privitoare la neregula 1 din procesul-verbal (lipsa documentelor justificative). În pofida reținerii acestor limite ale rejudecării cauzei în recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, admițând recursurile, a casat în tot sentința recurată, respingând în tot acțiunea în anulare a reclamantei. Se constată, astfel, că instanța de recurs a dat mai mult decât s-a cerut întrucât nu a făcut obiectul recursului soluția de anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și a deciziei de soluționare a contestației administrative în ceea ce privește neregula nr. 1, soldată cu stabilirea unei creanțe bugetare distincte, anulare pronunțată de instanța de fond. Această împrejurare este recunoscută de către APIA, stând la baza măsurilor administrative pe care autoritatea le-a dispus, de reinstrumentare a dosarului de sprijin financiar depus de revizuenta-reclamantă. În concluzie, procedând la propria analiză în limitele fixate prin cererea de recurs, instanța de recurs nu se putea referi decât la neregulile 2 și 3 din actele administrative atacate, cu reformarea sentinței pronunțate în fond numai în privința acestor nereguli. Constatând depășirea limitelor învestirii, respectiv acordarea în recursurile pârâtelor a mai mult decât s-a cerut, Înalta Curte în temeiul art. 513 C. proc. civ., va admite cererea de revizuire, va schimba în parte decizia civilă nr. 1998 din data de 31 martie 2022 a ÎCCJ-SCAF, în sensul că va admite recursurile declarate de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și de intervenienta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Teleorman, va casa, în parte, sentința recurată și, rejudecând, va respinge, ca prescrisă, acțiunea reclamantei referitoare la anularea deciziei nr. 13411/01.08.2016 de soluționare a contestației și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 20.01.2016 și înregistrat la APIA sub nr. x/27.01.2016, în ceea ce privește neregulile 2 și 3 menționate în procesul-verbal. Va menține dispozițiile sentinței civile recurate referitoare la anularea în parte a deciziei nr. 13411/01.08.2016 de soluționare a contestației și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 20.01.2016 și înregistrat la APIA sub nr. x/27.01.2016, respectiv în ceea ce privește prima neregulă menționată în procesul-verbal, precum și cea de obligare a pârâților la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.