ÎCCJ, Decizia nr. 152/2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 1604 din 23 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 289/2021 din 11 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Revizuenta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei menționate la pct. 1, în temeiul art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În esență, recurenta susține că instanța de revizuire a reținut, în mod greșit, că cererea de revizuire a Deciziei nr. 289 din 11 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018, a fost formulată cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pornind de la premisa că termenul se calculează de la momentul pronunțării deciziei, iar nu de la momentul comunicării acesteia, interpretare care aduce atingere dreptului (efectiv) la un proces echitabil, pentru argumentele arătate în continuare.

Având în vedere că, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritate de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, în analiza motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de revizuire are în vedere atât dispozitivul, cât și considerentele hotărârile potrivnice.

Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești se concretizează în două efecte distincte, și anume efectul pozitiv și efectul negativ al autorității de lucru judecat. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a primit consacrare legală expresă prin Legea nr. 310/2018, prin care au fost modificate dispozițiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.

Efectul pozitiv al lucrului judecat are semnificația și întinderea prevăzută de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Recurenta invocă jurisprudența CEDO (Golder împotriva Marii Britanii, 21 februarie 1975; Campbell și Fell împotriva Marii Britanii, 28 iunie 1984) în care s-a reținut că accesul efectiv la justiție implică obligația pozitivă a statelor de a asigura în mod real posibilitatea oricărei persoane de a-și susține cauza în fața unui judecător, arătând că accesul la justiție nu poate fi considerat efectiv atunci când este limitat la simpla posibilitate de sesizare a instanței, câtă vreme părții nu îi este, în concret, admisă și posibilitatea de a-și susține cererea de sesizare printr-o adecvată motivare, întemeiată pe cunoașterea cât mai completă a stării de fapt și/sau de drept deduse judecății. În același sens, se invocă jurisprudența CEDO (Dunayev împotriva Rusiei, 2 mai 2007) în care s-a reținut că atunci când unei persoane nu i s-a permis să depună o cerere ce conținea motivele de apel, se poate spune că accesul său la justiție a fost unul formal, iar nu real și eficace.

În cauză, în condițiile în care cererea de revizuire a avut în vedere o contradicție între considerente ale deciziei civile nr. 289 din 11 martie 2021 a Curții de Apel București și alte decizii pronunțate în litigii purtate între aceleași părți, interpretarea instanței de revizuire în sensul că termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se calculează de la momentul pronunțării deciziei, dreptul părții de a uza de această cale de atac ar fi lipsit de efect practic, mai ales că, în condițiile art. 511 alin. (4) din C. proc. civ., cererea de revizuire ar trebui motivată în termenul de exercitare a căii de atac.

Recurenta susține că jurisprudența avută în vedere de instanța de revizuire cu privire la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (Decizia Curții Constituționale nr. 743/2018) nu produce efecte obligatorii, întrucât soluția a fost de respingere a excepției de neconstituționalitate și a fost pronunțată anterior consacrării exprese a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, prin Legea nr. 310/2018, care a modificat dispozițiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., astfel că raționamentul instanței de contencios constituțional este mai puțin relevant în condițiile unei reglementări parțial diferite. În același sens, se susține că, întrucât interpretarea și aplicarea art. art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul conferit de instanța de revizuire, aduce atingere dreptului la un proces echitabil consacrat prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, decizia recurată reprezintă și o încălcare a prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituție.

În consecință, recurenta argumentează că interpretarea și aplicarea art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul calculării termenului de exercitare a căii de atac a revizuirii de la data pronunțării ultimei decizii, iar nu de la data comunicării hotărârii, face ca dreptul de exercitare a acestei căi de atac să rămână teoretic și iluzoriu.

II. Cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile

La termenul din 23 mai 2022, recurenta a solicitat, în temeiul art. 519 din C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"Termenul de o lună instituit de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se calculează de la momentul pronunțării ultimei hotărâri, dintre hotărârile definitive potrivnice, sau de la momentul comunicării acesteia?".

III. Considerentele instanței de recurs

A. Cu privire la cererea recurentei de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile

Argumentele avute în vedere de instanță pentru respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt prezentate în continuare.

În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 519 din C. proc. civ., care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au fost reținute următoarele condiții de admisibilitate necesar a fi îndeplinite cumulativ: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza; (iii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În cauză sunt îndeplinite primele trei și a șasea dintre condițiile de admisibilitate, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este învestită în ultimă instanță cu soluționarea unei cereri de recurs, hotărârea ce urmează a fi pronunțată fiind definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește a patra condiție de admisibilitate, una dintre componentele sale se referă la cerința ca soluționarea pe fond a cauzei în care este formulată sesizarea să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

Or, în cauză, chestiunea de drept vizează o problemă de procedură civilă - modul de calcul al termenului procedural prevăzut de ar. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pentru introducerea cererii de revizuire pentru hotărâri potrivnice - rezultând cu evidență faptul că lămurirea chestiunii procedurale în discuție nu are nicio înrâurire asupra fondului cauzei aflate în curs de judecată, motiv pentru care se apreciază că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate analizată.

Subsumat celei de-a patra condiții de admisibilitate, în ceea ce privește cerința referitoare la existența unei "chestiuni de drept veritabile", în jurisprudența Înaltei Curți s-au reținut, în mod constant, următoarele: (i) chestiunea de drept trebuie să prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, par. 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, par. 46; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, par. 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, par. 42); (ii) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, pct. 62 și 65; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, par. 37; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, par. 61; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, par. 37); (iii) pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare, trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, pct. 42; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, par. 38 - 39, 41; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, pct. 50; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, par. 37; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, par. 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, par. 42).

În ceea ce privește a cincea condiție de admisibilitate, vizând caracterul de noutate al chestiunii de drept cu care urmează a fi sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au reținut următoarele: (i) în absența unei definiții legale a noțiunii de "noutate", verificarea acestei condiții ține de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluționarea sesizării (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021); (ii) cerința "noutății" este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial (deciziile menționate în paragraful anterior, precum și Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021); (iii) "noutatea" chestiunii de drept se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor; în condițiile în care este depășit stadiul unei practici incipiente și este conturată o practică - unitară sau neunitară - în legătură cu chestiunea de drept, nu se mai poate recurge la mecanismul hotărârii prealabile, deoarece nu mai poate fi atins scopul preîntâmpinării practicii neunitare, problema de drept neputând fi considerată a fi nouă. (spre exemplu, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, par. 112-115; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021, par. 84-86; Decizia nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022, par. 64-65).

În considerarea reperelor jurisprudențiale prezentate, se reține că, în cauză, problema de drept vizând modul de calcul al termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. face obiectul unei jurisprudențe consolidate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în privința căreia nu sunt cunoscute aspecte de divergență (având în vedere, spre exemplu, Deciziile Completului de 5 judecători nr. 330/2017, nr. 331/2017, nr. 34/2018, nr. 191/2018, nr. 9/2019, nr. 10/2019, nr. 33/2019, nr. 175/2020, nr. 4/2021, nr. 120/2021, nr. 193/2021), astfel că nu ne aflăm nici în prezența unei probleme care să ridice dificultăți de interpretare din cauza caracterului imperfect, lacunar ori contradictoriu al normei și nici în prezența unei practici judiciare incipiente, motive care conduc la concluzia că nici cerințele de admisibilitate referitoare la caracterul veritabil și de noutate al chestiunii de drept nu sunt îndeplinite pentru a justifica angrenarea mecanismului hotărârii prealabile al cărui scop este de a preîntâmpina riscul apariției unor divergențe de jurisprudență.

B. Cu privire la recurs

Analizând criticile din recurs, în raport cu dispozițiile incidente și circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Contrar criticilor din recurs, în cazul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, așa cum prevăd dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susținerile recurentei, în sensul că termenul de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se calculează de la data comunicării hotărârii, nu pot fi primite având în vedere că dispozițiile procedurale prevăd expres și lipsit de orice echivoc momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea respectivei căi de atac

Aserțiunile din recurs în sensul că nu sunt obligatorii și nu pot primi relevanță considerentele deciziilor Curții Constituționale prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate nu pot fi primite, întrucât, așa cum s-a reținut în mod constant în practica instanței de contencios constituțional, "atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept" (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995; Decizia nr. 1415/2009; Decizia nr. 694/2010; Decizia nr. 49 din 4 februarie 2020).

Criticile referitoare la lipsa de relevanță a considerentelor Curții Constituționale prin raportare la modificarea adusă art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., prin Legea nr. 310/2018, nu pot fi primite, sub acest aspect fiind edificatoare și obligatorii statuările instanței de contencios constituțional cu referire la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. cuprinse la par. 28-30 din Decizia nr. 823 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 martie 2022:

"Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.

Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. Astfel, după cum a observat Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată privind aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită."

Criticile din recurs întemeiate pe dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, prin prisma jurisprudenței CEDO, nu pot fi primit în condițiile în care, în jurisprudența Curții Constituționale, în analiza criticilor prin care se argumenta că termenul de revizuire ar trebui să curgă de la comunicarea hotărârii, iar nu de la pronunțare, s-a reținut că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora termenul de revizuire se calculează de la data pronunțării în cazul hotărârilor care devin definitive la momentul respectiv, sunt constituționale prin prisma dreptului la apărare, dreptului de acces liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și normelor referitoare la exercitarea căilor de atac (Deciziile Curții Constituționale nr. 8 din 14 ianuarie 2020 și nr. 536 din 2 iulie 2020).

La pronunțarea prezentei decizii, este avută în vedere jurisprudența anterioară a Completului de 5 judecători, reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 330/2017, nr. 331/2017, nr. 34/2018, nr. 191/2018, nr. 9/2019, nr. 10/2019, nr. 33/2019, nr. 175/2020, nr. 4/2021, nr. 120/2021, nr. 193/2021.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1604 din 23 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM