Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2021
respins

ÎCCJ, Decizia nr. 4/2021

HOTĂRÂRE
18.01.2021
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 4/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 910 din 20 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 607/R/2019 din 17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în dosarul nr. x/2017 și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 5 C. proc.

civ., formulată de revizuenții A. și B. în favoarea Curții de Apel Cluj, pentru considerentele arătate în continuare. Prin cererea înregistrată la 2 martie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuenții B. și A. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 607 R din 17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017. La termenul din 20 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în raport de prevederile art. 510 alin. (1) C. proc.

civ., a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de revizuire, întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ. În ceea ce privește excepția tardivității cererii de revizuire, întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca excepție de procedură absolută și peremptorie care împiedică analiza admisibilității, pe fond, a cererii de revizuire, s-au reținut următoarele: (i) conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., se calculează de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv a deciziei civile nr. 607/R din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, împotriva căreia s-a exercitat calea de atac de retractare; (ii) decizia atacată cu revizuire este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, în condițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc.

civ., întrucât, prin aceasta, s-a soluționat o cerere de recurs; (iii) prin urmare, termenul de revizuire este de o lună și curge de la data rămânerii definitive a decizie atacate cu revizuire, și anume de la data pronunțării acestei hotărâri, 17 decembrie 2019; (iv) termenul de o lună pentru exercitarea revizuirii, calculat de la data pronunțării deciziei atacate, 17 decembrie 2019, s-a împlinit la 17 ianuarie 2020; (v) potrivit ștampilei aplicate pe plicul care a însoțit cererea de revizuire și înscrisurile depuse în susținerea acesteia, aflat la dosarului, calea de atac a fost exercitată la 29 februarie 2020, cu depășirea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac. În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc.

civ., în aplicarea dispozițiilor art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (1) și cu observarea normei de competență stabilite prin dispozițiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită", s-a reținut că revine Curții de Apel Cluj, secția I civilă competența de soluționare. 2. Cererea de recurs Împotriva deciziei menționate la pct. 1 au declarat recurs revizuenții B. și A., în temeiul art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În cuprinsul cererii se menționează că motivele de revizuire vor fi depuse după motivarea hotărârii atacate. În același timp, însă, este criticat faptul că instanța a motivat numai cu privire la motivele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc.

civ., iar nu și cu privire la motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și se susține că cererea de revizuire a fost depusă la Curtea de Apel Cluj cu respectarea termenului legal de 30 de zile, conform avizului de expediere și confirmării de primire, anexate în copie la cererea de recurs. II. Considerentele Înaltei Curți Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor vizând greșita admitere a excepției tardivității cererii de revizuire, se rețin următoarele: În cauză, cererea de revizuire este formulată împotriva deciziei civile nr. 607/R/2019 din 17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, care, în opinia revizuentei, este potrivnică Deciziei nr. 11/R/2017 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Bistrița.

Pentru motivul de revizuire invocat, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. dispune în sensul că "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri". Ultima decizie invocată în susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este decizia civilă nr. 607/R/2019 din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în soluționarea unei cereri de recurs. Astfel fiind, decizia a cărei revizuire se cere, fiind pronunțată în recurs, este definitivă la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevede că "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii", coroborat cu art. 634 alin. (2) C. proc.

civ., conform căruia "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării". În consecință, termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 17 decembrie 2019 și, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la 17 ianuarie 2020, astfel că cererea de revizuire depusă la oficiul poștal la 29 februarie 2020, a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege, fiind incidentă sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., așa cum corect a reținut și instanța de revizuire prin hotărârea atacată. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc.

civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de C..

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții B. și A. împotriva Deciziei nr. 910 din 20 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-05-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 910/2020
Ședința publică din data de 20 mai 2020 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 02 martie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuenții A. și B. au solicitat, în temeiul dispozițiilo
ÎCCJ 2021-09-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1869/2021
ată. De asemenea, a învederat că se impune analiza admisibilității căii de atac din perspectiva formulării acesteia în termenul legal. Prin întâmpinare, intimatul J. a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar în subs
ÎCCJ 2020-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 117/2020
civilă nr. 104/14.11.2018 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă conține elemente noi. La 23.09.2019, intimata S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire. Curtea de Apel
ÎCCJ 2021-05-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1180/2021
Ședința publică din data de 26 mai 2021 Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motiv
ÎCCJ 2021-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2153/2021
aspecte. Față de soluția ce se va pronunța în cauză, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă apreciază că nu se mai impune analiza excepției prematurității cererii de revizuire, invocată de intimata B.. Pentru rațiunil
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă