ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1180/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției, fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 12 august 2020 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă, sub nr. x/2020, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., petentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 767/A din 14 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2019.

În ședința publică din data de 03 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj a dispus disjungerea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire Tribunalului Cluj.

Prin decizia civilă nr. 166/A/2020 din 17 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocată de intimata B.; a admis cererea de revizuire formulată de revizuientul A. și a anulat decizia civilă nr. 767 din 15 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Cluj și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei civile nr. 166/A/2020 din 17 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs intimata B. cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11 ianuarie 2021.

Deliberând cu prioritate, în temeiul prevederilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., asupra excepției procesuale de procedură, absolute și peremptorie a tardivității recursului exercitat de recurenta B., Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit dispozițiilor art. 485 din C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 468 alin. (2) - (4), precum și cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător.(2) Dacă intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen."

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiași articol, se prevede expres că, atunci, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Reiese, așadar, că atunci când legea impune o anumită conduită procesuală care trebuie îndeplinită într-un anumit termen sub sancțiunea nulității sau a decăderii, actul de procedură prin care se realizează trebuie să îmbrace forma prescrisă de lege altfel intervine sancțiunea prevăzută pentru încălcarea perioadei determinate de timp în care actul poate fi întocmit.

Devin relevante, astfel, prevederile art. 183 din C. proc. civ. potrivit acestora:

"Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, precum și mențiunea datei și orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată."

Dispozițiile art. 183 din C. proc. civ. au ca situație premisă întocmirea actului de procedură de către partea interesată în interiorul termenului absolut instituit de lege, dar, din cauza manierei în care partea a ales să se adreseze instanței, acest act ajunge să fie înregistrat la instanța căreia îi era destinat după împlinirea termenului legal.

Pentru că legea prevede expres că "procesul începe prin înregistrarea cererii la instanță", rezultă că doar de la momentul marcat de art. 199 alin. (1) din C. proc. civ. - înregistrarea și conferirea datei certe prin aplicarea ștampilei de intrare - se poate considera că părțile au căpătat drepturile și obligațiile prevăzute de lege și se produc efecte procesuale ale formulării cererii.

Așadar, pentru comunicarea actelor de procedură, inclusiv a celor prin care se declanșează căile de atac, cum este cazul și în speța dedusă judecății, art. 183 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește două tipuri de excepții, motivate fie de modalitatea concretă aleasă de parte de comunicare, fie de imposibilitatea practică a părții de a se deplasa la sediul instanței și de a recurge la serviciul poștal.

În cazurile precis și limitativ enumerate de art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., operațiunea juridică de a comunica un act de procedură instanței este valabilă, iar actul procedural astfel transmis produce efecte dorite de parte de la data depunerii prin scrisoare recomandată la oficiul poștal, iar nu de la data la care acesta este înregistrat la instanță, normă reluată de altfel, și de dispozițiile art. 94 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, astfel cum a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Conform acestui ultim text, actele de sesizare a instanței, depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poștă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeași zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, dată certă și număr din aplicația ECRIS.

Având în vedere că actele de procedură ale părților au un destinatar bine stabilit - instanța de judecată - reiese că, pentru a deveni o realitate juridică, voința părții îmbrăcată într-un anumit act juridic trebuie adusă la cunoștință instanței de judecată în fața căreia se poartă procesul sau la care se urmărește declanșarea procesului.

Ca atare, actele de procedură ale părților vor produce efecte nu de la data întocmirii lor sau de la data aducerii la cunoștință adversarului, ci de la data la care sunt înregistrate la instanță.

Astfel, în ipoteza transmiterii actului procedural, prin scrisoare recomandată, în sensul art. 2 pct. 11 și pct. 18 din O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poștale, acesta este socotit a fi formulat în termenul legal, cu condiția ca recipisa emisă de oficiul poștal să poarte ștampila poștei la o dată anterioară împlinirii termenului, aceasta fiind singura dovadă aptă a conferi dată certă actului procedural astfel comunicat, așa cum rezultă din dispozițiile art. 183 alin. (3) din C. proc. civ.

Pentru aceste tipuri de trimiteri poștale, legea prevede la art. 2 pct. 10, că data depunerii trimiterii poștale este data la care trimiterea poștală a fost colectată, textul făcând trimitere la dispozițiile art. 183 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Realizarea comunicării prin scrisoare recomandată presupune prezentarea corespondenței la un ghișeu al Poștei Române, înscrierea trimiterii poștale în registrele oficiului poștal (din care va rezulta numărul de "A.R." în cazul în care trimiterea se face și cu confirmare de primire) și eliberarea unei dovezi privind depunerea trimiterii poștale.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 17 septembrie 2020 și comunicată intimatei B. la adresa din Cluj, str. x, Cluj Napoca, la data la data de 20 octombrie 2020 și, ulterior, în aplicarea prevederilor art. 158 alin. (1) din C. proc. civ., la domiciliul procesual ales, indicat prin cererea înregistrată la data de 10 noiembrie 2020, din str. x, Cluj, la biroul avocatului C., la data de 16 noiembrie 2020, dată de la care curge termenul de 30 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.

În temeiul dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 17 decembrie 2020.

Pentru comunicarea către instanță a cererii de recurs, recurenta-pârâtă B. a ales transmiterea prin serviciile poștale ale Poștei Române, prin scrisoare recomandată, așa cum reiese din mențiunile de pe plicul care a însoțit cererea, aflat la dosar.

În considerarea prevederilor art. 183 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., așa cum s-a reținut anterior, în situația transmiterii actului procedural prin serviciul specializat de comunicare, recipisa oficiului poștal servește drept dovadă a datei depunerii actului de procedură de către partea interesată înăuntrul termenului imperativ instituit prin lege, motiv pentru care aceasta trebuie atașată la dosar, pentru ca instanța să aibă posibilitatea să aprecieze asupra respectării termenului procedural. De altfel, una dintre condițiile pentru îndeplinirea actului de procedură impune ca acesta să relateze, în chiar conținutul său, faptul că cerințele legii au fost îndeplinite și, numai în raport de aceste mențiuni, se poate considera dovedită îndeplinirea lor.

În cauza pendinte, Înalta Curte reține că plicul care a însoțit cererea de recurs, aflat la dosar, transmis prin serviciul poștal, cu scrisoare recomandată, având A.R. x, nu conține data poștei, respectiv ștampila oficiului poștal, aplicată cu ocazia depunerii acestuia și nici nu este însoțit de recipisa oficiului poștal.

În lipsa oricărei mențiuni din cuprinsul plicului care a însoțit cererea de recurs cu privire la data depunerii acesteia la serviciul poștal și a absenței recipisei oficiului poștal, eliberată cu ocazia prezentării corespondenței la un ghișeu al Poștei Române, instanța de recurs urmează a face aplicarea prevederilor de drept comun, potrivit cărora actul procedural primește dată certă prin înregistrarea sa la instanță (aplicarea ștampilei de intrare, conform art. 199 din C. proc. civ.).

Potrivit dovezii aflate la dosar, cererea de recurs a fost înregistrată la data de 18 decembrie 2020, conform ștampilei aplicate de către instanță cu această ocazie, dată în raport de care recursul pedinte este formulat cu depășirea termenului legal, prevăzut de dispozițiile art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.

Susținerea recurentei B., în sensul că cererea de recurs a fost transmisă la data de 17 decembrie 2020, prin scrisoare recomandată, nu este aptă a proba această împrejurare; este adevărat că legiuitorul a recunoscut părților posibilitatea de a comunica actele de procedură și în această modalitate, astfel cum s-a reținut anterior, însă se impune ca, în această situație, plicul care a însoțit actul procedural să conțină ștampila poștei sau să fie însoțit de recipisa depunerii cererii de recurs la poștă cu scrisoare recomandată, la o dată anterioară expirării termenului procedural, în caz contrar, aplicându-se norma generală, potrivit căreia data îndeplinirii actului de procedură este aceea la care a fost înregistrată cererea pe rolul instanței, conform ștampilei de intrare.

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că, deși prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția tardivității, recurenta-pârâtă nu a produs dovada transmiterii în termen a recursului, ci s-a rezumat să susțină, prin răspunsul la întâmpinare, că:" recursul a fost promovat la data de 17 decembrie 2020, nu la data de 18 decembrie 2020, prin raportare la prevederile art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., fiind transmis prin scrisoare recomandată la Curtea de Apel Cluj", fără a face demersuri probatorii suplimentare sau a solicita instanței administrarea de probatorii în acest sens.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor alin. (2) a art. 485 alin. (2) din C. proc. civ., reiese că atunci când din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că cererea de recurs a fost formulată cu nerespectarea termenului legal, acesta nu va putea fi socotit a fi formulat în termen, obligația de a proba exercitarea în termen a actelor procedurale incumbând persoanelor interesate.

În același sens, se reține că prin Decizia nr. 1281/29.09.2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 847/29.11.2011, Curtea Constituțională a României a statuat că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiție, liberul acces la justiție presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Curtea a mai reținut că norma legală nu exclude nici explicit, nici implicit alte modalități de comunicare a actelor de procedură, altele decât transmiterea prin poștă, ci doar stabilește o regulă generală în privința actelor de procedură trimise instanțelor prin poștă, care se socotesc a fi îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea acestui termen, condiție care însă, în speță, nu este îndeplinită.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza (Hietsch contra României, par. 19), reglementarea unor condiții care trebuie respectate pentru formularea unui act de procedură are ca scop să asigure o bună administrare a justiției și respectarea principiul securității juridice, iar părțile trebuie să se aștepte ca acestea să fie aplicate; cu toate acestea, reglementarea sau aplicarea acesteia nu trebuie să împiedice justițiabilul să se prevaleze de o cale de atac disponibilă.

Or, în cauză, deși recurenta a fost înștiințată despre invocarea de către intimat a excepției tardivității, și avea posibilitatea să probeze faptul declarării în termen a recursului, aceasta nu a făcut un asemenea demers, sancțiunea instituită de lege, devenind aplicabilă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului, invocată de intimatul A. și va respinge recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 166/A/2020 din 17 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca tardiv formulat.

În ceea ce privește cererea formulată de intimatul - A. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, Înalta Curte reține următoarele:

În drept, conform dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Totodată, conform prevederilor art. 452 din același cod, "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

În cauza de față, recurenta-pârâtă este partea căzută în pretenții, iar, prin întâmpinare, intimatul A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin obligarea părții adverse la plata acestora.

În dovedirea acestora, intimatul a depus extrasul de cont, emis de D., aferent perioadei 04 ianuarie 2021-31 ianuarie 2021, aflat la fila x, conformat cu originalul, din care reiese că, la data de 25 ianuarie 2021, prin ordin de plată, a plătit suma de 500 RON, reprezentând onorariu avocațial în dosarul pendinte.

În raport de cele anterior reținute, Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și va obliga pe recurenta B. la plata către intimatul A., a sumei de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Cu privire la cererea formulată de intimatul A. privind aplicarea, în temeiul art. 108

1

alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., a amenzii judiciare, se rețin următoarele:

Conform prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. "(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel: 1. cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON: a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice;"

Reiese, așadar, că prevederile legale invocate sancționează cu amendă judiciară formularea, cu rea-credință, a unor căi de atac, vădit netemeinice.

Buna-credință este prezumată, iar intimatul A. nu a făcut dovada relei-credințe a recurentei B. în promovarea cererii de recurs.

Simpla împrejurare că recurenta B., în exercitarea drepturilor procesuale civile, a promovat prezenta cale de atac, recunoscută de lege, ce urmează a fi respinsă pentru neîndeplinirea unor condiții extrinseci actului procedural, nu denotă reaua-credință vizată de textul legal invocat, sancționabilă cu amendă judiciară, aspectele legate de caracterul nefondat al criticilor formulate prin cererea de recurs neputând fi apreciate drept criterii pentru sancționarea recurentei și nereprezentând, în sine, dovada certă a săvârșirii unui abuz de drept procesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimatul A. privind aplicarea sancțiunii amenzii civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității recursului, invocată de intimatul A..

Respinge recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 166/A/2020 din 17 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca tardiv formulat.

Obligă pe recurenta B. la plata către intimatul A., a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge cererea formulată de intimatul A. privind aplicarea sancțiunii amenzii civile.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2021.