ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 979/2024

Ședința publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin decizia nr. 430 din 9 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Cluj Napoca prin primar împotriva deciziei civile nr. 579/A din 27 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2019, pe care a casat-o, în tot și, rejudecând, a admis apelul pârâtului împotriva sentinței nr. 3190 din 15 iulie 2020 a Judecătoriei Cluj pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C..

A înlăturat din sentință și din decizie orice dispoziție contrară.

I-a obligat pe intimații-reclamanți, în solidar, să plătească recurentului - pârât suma de 3.281,04 RON cheltuieli de judecată în recurs și apel.

A constatat rămasă fără obiect cererea de suspendare a deciziei recurate.

A dispus restituirea către recurent a cauțiunii consemnate.

Prin cererea înregistrată la 10 ianuarie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuenții C., A. și B. au solicitat revizuirea deciziei nr. 430 din 9 decembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, susținând contrarietatea deciziei atacate în raport de decizia nr. 68/R din 24 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, dar și în raport de deciziile nr. 33/A din 12 ianuarie 2017 și nr. 165/R din 9 februarie 2011 ale Tribunalului Cluj, secția civilă.

Prin decizia nr. 1168 din 25 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de C., A. și B. împotriva deciziei nr. 430 din 9 decembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, prin care revizuenții au susținut că decizia a cărei anulare se solicită încalcă efectul pozitiv al lucrului judecat al deciziei nr. 68/R din 24 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

S-a declinat în favoarea Curții de Apel Cluj soluționarea cererii de revizuire având ca obiect contrarietatea deciziei civile nr. 430 din 9 decembrie 2021 a Curții de Apel Cluj cu deciziile civile nr. 33/A/2017 și nr. 165/R/2011 ale Tribunalului Cluj.

Prin decizia civilă nr. 217/R din 14 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții A., C. și B. împotriva deciziei civile nr. 430 din 9 decembrie 2021 a Curții de Apel Cluj.

Împotriva deciziei civile nr. 217/R din 14 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, revizuenții A., C. și B. au declarat recurs, indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6,pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenții-revizuenți au arătat că în mod nelegal Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revizuire, deși în cauză sunt îndeplinite condițiile revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Au precizat că sunt coproprietari împreună cu intimatul, iar acesta exercită atributele dreptului de proprietate, împiedicându-i să își exercite dreptul de proprietate asupra imobilului aflat în coproprietate.

Prin decizia civilă nr. 165/R/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admisă cererea de chemare în judecată și s-a constatat că sunt îndreptățiți să fie despăgubiți pentru prejudiciul cauzat de intimat. Instanța de judecată a tranșat în mod definitiv litigiul dintre părți, având în vedere aceeași stare de fapt care a fost reținută și în cadrul dosarului finalizat prin decizia atacată cu revizuire, în sensul că, instanța a statuat asupra faptului că sunt îndreptățiți să fie despăgubiți, motiv pentru care Tribunalul Cluj a admis cererea de chemare în judecată, considerând în mod legal că titularul dreptului de coproprietate are dreptul de a beneficia de toate prerogativele acestui drept, respectiv de a beneficia de folosința imobilului aflat în coproprietate. Starea de fapt care a fost reținută prin decizia civilă nr. 165/R/2011 este identică cu cea care a fost reținută în cadrul dosarului nr. x/2019, astfel încât, în aceste condiții, recurenții-revizuenți apreciază că cererea de revizuire este întemeiată.

În mod nelegal, Curtea de Apel Cluj a arătat că motivarea deciziei civile nr. 165/R/2011 reprezintă un silogism sui generis față de care nu se poate reține vreo putere de lucru judecat, iar revizuenții nu au invocat chestiuni concrete pentru a justifica încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Dimpotrivă, prin decizia nr. 165/R/2011 s-a statuat definitiv, contrar celor reținute de Curtea de Apel Cluj, că dreptul de proprietate este o valoare, respectiv că recurenții sunt îndreptățiți să își exercite atributele dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în coproprietate și că Municipiul Cluj-Napoca folosește abuziv imobilul. Aceste argumente nu reprezintă un silogism sui generis, ci reprezintă statuarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă, prin care instanța s-a pronunțat atât asupra stării de fapt, cât și asupra stării de drept.

Prin decizia nr. 430/R/2021 instanța a tranșat în mod diferit același litigiu dintre părți, dispunând în mod contrar, în sensul că recurenții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri, încălcând efectul pozitiv al primei hotărâri, respectiv al deciziei civile nr. 165/R/2011, în care cererea de chemare în judecată a fost admisă.

Precizează că decizia civilă nr. 165/R/2011 nu a fost invocată în cadrul dosarului nr. x/2019, astfel încât este îndeplinită această condiție în vederea admiterii cererii de revizuire.

De asemenea, menționează că cele două dosare, respectiv dosarul nr. x/2009 și dosarul nr. x/2019, nu au avut cauze juridice diferite, cum în mod greșit a reținut instanța de revizuire, deoarece prin ambele dosare recurenții au solicitat despăgubiri pentru motivul că intimatul este cel care încalcă dreptul de coproprietate în mod abuziv, folosește integral imobilul, fără acordul recurenților și îi împiedică să își exercite dreptul de coproprietate. Faptul că în dosarul înregistrat în anul 2009 au solicitat fructele civile încasate de către coproprietar, nu înseamnă că, prin încasarea acestor sume doar de către un singur coproprietar, nu s-a săvârșit un delict civil de către intimatul care a beneficiat integral de folosința bunului aflat în coproprietate.

Mai mult decât atât, cauza juridică între dosarul înregistrat în anul 2009 și cel finalizat prin decizia atacată nu puteau fi identice întrucât între timp a intrat în vigoare noul C. civ. care reglementează expres raporturile juridice dintre coproprietari.

Scopul prevederilor art. 508 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. este acela ca un litigiu să nu poată fi judecat în mod diferit, o hotărâre judecătorească să se bucure de autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunile juridice care au fost tranșate.

Prin deciziile invocate s-au tranșat toate chestiunile juridice care reglementează raporturile dintre coproprietari și s-a decis ca recurenții să fie despăgubiți pentru încălcarea dreptului de coproprietate de către intimat.

Contrar celor reținute de instanța de revizuire, prin decizia civilă nr. 430/2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost contestat dreptul recurenților de folosință asupra imobilului din litigiu și în acest mod a fost încălcat autoritatea de lucru judecat al celor două hotărâri.

Este contrar oricăror principii de drept ca printr-o hotărâre judecătorească reclamantului să i se admită acțiunea, iar printr-o altă hotărâre ulterioară aceeași acțiune să fie respinsă. În aceste condiții, nu mai au vreo relevanță motivele care au determinat pronunțarea deciziei nr. 430/R/2021, având în vedere că toate chestiunile litigioase au fost tranșate în mod definitiv prin decizia civilă nr. 165/R/2011, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește decizia civilă nr. 33/2017 pronunțată de Tribunalul Cluj, în mod nelegal instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire. Recurenții-revizuenți precizează că nu au încercat prin demersul judiciar să deschidă "un recurs la recurs" împotriva deciziei nr. 430/R/2021, ci au invocat încălcarea autorității de lucru judecat, respectiv al efectului pozitiv al autorității de lucru judecat prin decizia civil nr. 430/R/2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019.

În mod nelegal și eronat a reținut instanța de revizuire că decizia civilă nr. 33/A/2017 a fost analizată prin decizia civilă nr. 430/R/2021 deoarece această decizie nu a fost avută în vedere la soluționarea recursului. Așa cum rezultă din lecturarea deciziei civile nr. 430/R/2021, autoritatea de lucru judecat invocată de către revizuenți s-a referit doar la decizia civilă nr. 68/R/2021. Precizează că nu au invocat și autoritatea de lucru judecat stabilit prin decizia civilă nr. 33/A/2017.

Prin decizia civila nr. 33/A/2017 pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2015, a fost admisă cererea de chemare în judecată și a fost obligat intimatul să îi despăgubească pentru împiedicarea exercitării dreptului de folosință asupra imobilului aflat în coproprietate. Instanța a statuat în mod definitiv, cu putere de lucru judecat, în sensul că în temeiul art. 636 și art. 637 C. civ., raportat la art. 555 C. civ., recurenții sunt îndreptățiți să beneficieze de prerogativele dreptului de proprietate și astfel sunt îndreptățiți să fie despăgubiți de către intimat.

Starea de fapt reținută în cadrul dosarul nr. x/2015 și cea reținută în cadrul dosarului nr. x/2019 sunt identice, astfel încât decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat al acestei hotărâri judecătorești, instanțele constatând în mod definitiv că municipiul Cluj-Napoca este cel care se bucură de folosința în întregime al imobilului aflat în coproprietate.

Or, reținând aceeași stare de fapt, instanțele s-au pronunțat în mod contrar, respectiv prin primele două decizii cererile revizuenților de chemare în judecata au fost admise cu motivarea că, în temeiul art. 555 C. civ., raportat la art. 636 și art. 637 C. civ., coproprietarul are dreptul să exercite atributul dreptului de folosință, iar intimatul a fost obligat să îi despăgubească pentru că le-a încălcat acest drept, iar în decizia atacată s-a constatat în mod contrar, prin încălcarea autorității de lucru judecat, iar cererea de chemare în judecată a fost respinsă cu motivarea că intimatul nu datorează vreo suma de bani, deși acesta a încălcat dreptul de coproprietate.

Mai mult decât atât, prin decizia civilă nr. 33/A/2017 s-a reținut în mod definitiv că niciun act de administrare nu poate fi efectuat exclusiv de către intimat asupra imobilului aflat în coproprietate, dar cu toate acestea, prin decizia civilă nr. 430/R/2021 s-a statuat în mod contrar, în sensul că folosința exclusivă a imobilului de către intimat nu încalca dreptul revizuenților de proprietate asupra acestui imobil. Așadar, sunt hotărâri potrivnice, întrucât prin prima hotărâre instanța a dat câștig de cauză revizuenților, iar prin cea de-a doua, cererea de chemare în judecată a fost respinsă, având în vedere că starea de fapt din cele două dosare este identică.

Recurenții-revizuenți arată că prin decizia civilă nr. 430/2021, Curtea de Apel Cluj nu s-a pronunțat pe efectul pozitiv al lucrului judecat în raport de deciziile nr. 165/R/2011 și nr. 33/A/2017 - ambele decizii au tranșat în mod definitiv litigiul dintre părți, fiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, de obiect și de cauză.

Este evident că obiectul acestor sentințe este puțin diferit pentru că au în vedere perioada anterioară celei pentru care au solicitat despăgubiri în dosarul nr. x/2019. Pentru a fi incident efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, nu este obligatoriu ca obiectul să fie identic, ceea ce este relevant în cauză este ca chestiunea juridică să fie tranșată în mod definitiv.

Așadar, solicită să se constatate că sunt îndeplinite condițiile efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, pentru că în litigiile finalizate anterior, revizuenții au invocat împrejurarea că sunt prejudiciați de intimat pentru încălcarea dreptului de coproprietate asupra imobilului.

Prin decizia civilă nr. 430/R/2021 se reține că părțile au invocat deopotrivă puterea de lucru judecat a unor hotărâri definitive, dar care au rezolvat în mod diferit aceeași problemă juridică, situație care ridică problema dacă instanța învestită cu revizuirea poate alege căreia dintre aceste decizii să îi acorde preferință.

Reiterează faptul că nu au invocat puterea de lucru judecat față de deciziile care fac obiectul cererii de revizuire, astfel încât și sub acest aspect cererea de revizuire este întemeiată.

Încălcarea autorității de lucru judecat față de deciziile invocate prin demersul judiciar, are consecințe și sub aspectul dreptului la un proces echitabil din perspectiva art. 6 CEDO, nefiind respectată stabilitatea raporturilor juridice, precum și al accesului la instanță (art. 13), întrucât revizuenții sunt lipsiți de orice remediu procedural pentru înlăturarea neregularității care afectează în mod esențial efectele hotărârii judecătorești.

În condițiile în care puterea de lucru judecat a hotărârilor anterioare a fost tranșată prin deciziile menționate, în mod evident au fost nesocotite prevederile art. 430 și ale art. 431 C. proc. civ.

Sub aspectul respectării celor statuate deja de o instanță, Curtea Europeană a stabilit în mod constant că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante" și că "unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice care urmărește, între altele, ca o soluție definitivă pronunțată de instanțe să nu mai poată fi repusă în discuție" (de ex., Hotărârea în cauza Rozalia Avram împotriva României, publicată în M. Of. nr. 252 din 15 aprilie 2015, par. 31; Hotărârea în cauza Mitrea împotriva României, public. în M. Of. nr. 855 din 21 decembrie 2010, parag. 23).

De asemenea, Curtea Europeană a considerat că repunerea în discuție a unei soluții adoptate într-un litigiu, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în cadrul altei proceduri judiciare, poate aduce atingere art. 6, în măsura în care poate să facă iluzoriu dreptul (cauza Kehaya și alții împotriva Bulgariei, parag. 67-70).

S-a considerat că "repunerea în discuție a unor soluții definitive din litigii pronunțate de instanțe este de natură a determina o incertitudine permanentă și a diminua încrederea publicului în sistemul judiciar, care reprezintă una dintre componentele fundamentale ale statului de drept" (parag. 41, cauza R. Avram) și că "pronunțarea unei decizii radical opuse unei decizii anterioare poate fi considerată în mod rezonabil că a adus atingere principiului securității juridice, în special din cauza faptului că reclamanta aștepta în mod legitim ca instanța să tranșeze urmarea aceluiași litigiu în sensul respectării autorității de lucru judecat a deciziei sale anterioare" (a se vedea și cauza Amurăriței împotriva României. parag. 37; cauza R. Avram împotriva României, parag. 42).

Nu este vorba, în ipoteza în care se cere revizuirea pentru încălcarea autorității de lucru judecat, despre o redeschidere a judecății pentru o nouă examinare a cauzei sau sub forma unui "recurs deghizat", sancționate ca atare în jurisprudența instanței europene. Dimpotrivă, în asemenea situații, se discută despre existența unor statuări definitive ale instanței, intrate în autoritate de lucru judecat, indiferent că ele se regăsesc în dispozitivul sau în considerentele deciziilor ale hotărârii și care, ca atare, nu mai puteau fi ignorate, nesocotite decât încălcându-se stabilitatea, securitatea raporturilor juridice, parte importantă a preeminenței dreptului la care se face trimitere în mod constant în jurisprudența instanței europene.

Concluzionând, recurenții-revizuenți au arătat că, întrucât în mod nelegal s-a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și admiterea cererii de revizuire, așa cum a fost formulată, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale revizuirii.

Intimatul a transmis prin email note scrise, solicitând respingerea recursului.

Având în vedere data înregistrării inițiale a dosarului pe rolul instanțelor judecătorești (4 aprilie 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 9 aprilie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Deși în finalul cererii de recurs recurenții-revizuenți au menționat ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la faptul că prin hotărârea dată instanța de revizuire a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Prin cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenții au susținut contrarietatea deciziei nr. 430/2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019 în raport de deciziile nr. 33/A din 12 ianuarie 2017 și nr. 165/R din 9 februarie 2011, ambele pronunțate de Tribunalul Cluj, secția civilă, apreciind că a fost încălcat efectul pozitiv al acestor hotărâri judecătorești definitive.

Prin hotărârea ce face obiect al analizei în recurs, a fost respinsă cererea de revizuire, curtea de apel reținând că, în ceea ce privește contrarietatea deciziei nr. 430/2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj prin raportare la decizia nr. 33/A din 12 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2015, în cuprinsul deciziei civile nr. 430/2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, împotriva căreia a fost îndreptată revizuirea, a fost analizată excepția autorității de lucru judecat a deciziei pronunțate de Tribunalul Cluj. Astfel, din considerentele deciziei civile nr. 430/2021 reiese că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că decizia civilă nr. 33/2017 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2015 s-a întemeiat pe dispozițiile art. 637 C. civ., respectiv pe un alt fundament juridic, diferit de cel invocat în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire s-a solicitat.

În ceea ce privește contrarietatea deciziei nr. 430/2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj prin raportare la decizia nr. 165/R din 9 februarie 2011 pronunațtă de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2009, instanța de revizuire a reținut, pe de o parte, că motivul invocat de revizuenții a fost faptul că prin această ultimă decizie a fost admisă cererea de chemare în judecată cu motivarea că ˝dreptul de proprietate reprezintă o valoare economică, avându-se în vedere nu atât recunoașterea dreptului în sine, cât posibilitatea de a exercita atributele dreptului de proprietate.˝ Or, o asemenea aserțiune reprezintă un silogism sui generis, față de care nu se poate clama vreo "putere de lucru judecat", revizuenții neinvocând chestiuni concrete pentru a justifica încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei civile nr. 165/2011 a Tribunalului Cluj.

Pe de altă parte, procedând la analiza comparativă a celor două cereri de chemare în judecată ce au format obiectul dosarului nr. x/2009 și dosarului nr. x/2019, Curtea a concluzionat că obiectul, dar mai ales, cauza este esențialmente diferită în cele două litigii - dacă în dosarul nr. x/2009, finalizat cu pronunțarea deciziei civile nr. 33/2017 de către Tribunalul Cluj, s-a solicitat contravaloarea fructelor civile care se cuvin coproprietarului unui bun aflat în posesia altui coproprietar, în dosarul nr. x/2019, în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire s-a solicitat, s-a invocat un delict civil (folosința exclusivă și abuzivă a întregului bun de către același pârât coproprietar).

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate de recurenții-revizuenți.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

Astfel cum în mod legal a reținut curtea de apel, invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea verificării îndeplinirii acestor condiții o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

Una dintre condițiile impuse pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire este reprezentată de neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În aceste condiții, nu se mai poate reitera, pe calea revizuirii, aceeași excepție, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme rezultând din hotărârea prin care s-a examinat în cadrul celui de-al doilea proces excepția puterii de lucru judecat.

Or, această condiție, care decurge din rațiunea și finalitatea revizuirii concepută ca o cale extraordinară de atac distinctă, iar nu ca un recurs la recurs, nu este îndeplinită în cauză, astfel cum în mod legal a reținut instanța de revizuire.

Examinând decizia civilă nr. 430 din 9 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a cărei anulare se solicită, pretins potrivnică deciziei civile nr. 33/A din 12 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Cluj, se constată că, în judecarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 579/A/2021, Curtea de Apel Cluj a analizat susținerile intimaților-reclamanți (recurenții-revizuenți din prezenta cauză), concluzionând că aceștia nu pot invoca cu succes puterea de lucru judecat a deciziei nr. 33/A din 12 ianuarie 2017, cauză ce s-a întemeiat pe un alt fundament juridic (dispozițiile art. 637 C. civ.), diferit de cel invocat în cel din urmă litigiu.

Prin criticile din cererea de recurs, recurenții-revizuenți au arătat că nu au încercat prin demersul judiciar să deschidă calea unui recurs la recurs împotriva deciziei nr. 430/R/2021, ci au invocat încălcarea autorității de lucru judecat, respectiv al efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, apreciind că în mod nelegal și eronat a reținut instanța de revizuire că decizia civilă nr. 33/A/2017 a fost analizată prin decizia civilă nr. 430/R/2021. Au precizat că această decizie nu a fost avută în vedere la soluționarea recursului, nefiind invocată și autoritatea de lucru judecat stabilit prin decizia civilă nr. 33/A/2017.

Contrar acestor susțineri, așa cum rezultă din lecturarea deciziei civile nr. 430/R/2021, curtea de apel, în soluționarea recursului declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului, a făcut o amplă analiză asupra aspectului privind autoritatea de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât unul dintre motivele de recurs (formulate chiar de către recurenții-revizuenți din cauză) viza nemotivarea hotărârii tribunalului în raport cu puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 33/A/2017 a Tribunalului Cluj.

Astfel, în cuprinsul considerentelor deciziei nr. 430/R/2021, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele: "In susținerea pretențiilor formulate reclamanții au invocat disp. art. 636 Noul C. civ., precum si puterea de lucru judecat a deciziei nr. 33/A/12.01.2017 a Tribunalului Cluj, pronunțată in dosar nr. x/2015, dar si a deciziei civile nr. 231/A a Tribunalului Bistrița Năsăud, menținută in mod definitiv prin decizia civila nr. 68/R pronunțată de Curtea de Apel Cluj in dosar civil nr. x/2017, prin care același parat a fost obligat sa ii despăgubească pe reclamanți pentru beneficiul nerealizat in perioada 20.03 - 20.12.2015 si respectiv 21.12.2015 - 20.12.2017.

(...) Raportat la aceasta stare de fapt, tribunalul a constatat că cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri este întemeiată, pârâtul folosind în mod exclusiv bunul aflat în coproprietate, împotriva voinței reclamanților, chestiune reținută cu putere de lucru judecat si prin decizia civilă nr. 33/A/2017 a Tribunalului Cluj pentru perioada 20.03.2015 - 20.12.2015.

Prin decizia civila nr. 68/R/2021 a Curții de Apel Cluj pronunțată in cauza, Curtea a menținut soluția de mai sus a tribunalului.

Atât decizia civila nr. 33/A/2017 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2015 cat si decizia civila nr. 1404/A/2016 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2015, au putere de lucru judecat în cauză.

Curtea a reținut că ambele aceste decizii au putere de lucru judecat în cauză, însă a apreciat ca acest aspect trebuie complinit cu cele ce decurg din analiza art. 637 C. civ. și cu argumentul că decizia civilă nr. 33/A/2017 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2015 nu se coroborează cu starea de fapt așa cum a fost reținută de instanța de apel."

Susținerile recurenților-revizuenți, în sensul că prin decizia civilă nr. 33/A/2017 s-a reținut în mod definitiv că niciun act de administrare nu poate fi efectuat exclusiv de către intimat asupra imobilului aflat în coproprietate, dar cu toate acestea, prin decizia civilă nr. 430/R/2021 s-a statuat în mod contrar, reprezintă în fapt critici de nelegalitate ce vizează această din urmă hotărâre. Or, în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, și nu de reformare, nu se poate exercita un control judiciar asupra modalității în care o altă instanță s-a pronunțat cu privire la chestiunea autorității de lucru judecat.

Instanța nu a respins cererea de revizuire cu motivarea că hotărârile nu ar fi contradictorii (nu a analizat acest aspect), astfel cum încearcă să susțină recurenții-revizuenți, ci pentru neîndeplinirea uneia dintre condițiile de admisibilitate anterior menționate, respectiv aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei.

În ceea ce privește contrarietatea deciziei nr. 430/2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj prin raportare la decizia nr. 165/R din 9 februarie 2011 pronunațtă de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2009, recurenții-revizuenți au arătat că prin decizia civilă nr. 165/R/2011 a fost admisă cererea de chemare în judecată și s-a constatat că sunt îndreptățiți să fie despăgubiți pentru prejudiciul cauzat de intimat, instanța de judecată tranșând în mod definitiv litigiul dintre părți, având în vedere aceeași stare de fapt care a fost reținută și în cadrul dosarului finalizat prin decizia atacată cu revizuire, în sensul că, instanța a statuat asupra faptului că sunt îndreptățiți să fie despăgubiți, apreciind în mod legal că titularul dreptului de coproprietate are dreptul de a beneficia de toate prerogativele acestui drept, respectiv de a beneficia de folosința imobilului aflat în coproprietate. Au mai arătat recurenții-revizuenți că prin decizia nr. 430/R/2021 instanța a tranșat în mod diferit același litigiu dintre părți, dispunând în mod contrar, în sensul că recurenții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri, încălcând efectul pozitiv al primei hotărâri, respectiv al deciziei civile nr. 165/R/2011, în care cererea de chemare în judecată a fost admisă cu motivarea că ˝dreptul de proprietate reprezintă o valoare economică, avându-se în vedere nu atât recunoașterea dreptului în sine, cât posibilitatea de a exercita atributele dreptului de proprietate.˝

În mod legal, examinând cererea de revizuire, referitor la existența puterii de lucru judecat care se impunea cu forță juridică obligatorie Curții de Apel Cluj prin raportare la decizia civilă nr. 165/R/2011, instanța de revizuire a reținut că revizuenții nu au invocat chestiuni concrete pentru a justifica încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei civile nr. 165/2011 a Tribunalului Cluj, aspectele invocate de aceștia nefiind apte să justifice încălcarea autorității de lucru judecat, reprezentând un silogism sui generis față de care nu se poate reține vreo putere de lucru judecat.

Noțiunilor generale, pur teoretice, inserate de instanțe în considerentele hotărârilor nu li se pot atașa vreo putere de lucuru judecat, în lipsa unor dezlegări asupra fondului problemei deduse judecății. Dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. tarsează o delimitare a considerentelor având autoritate de lucru judecat, referindu-se la acel considerente care "sprijină" hotărârea, "inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă". Se bucură, așadar, de autoritate de lucru judecat considerentele decisive (care fundamentează și explică dispozitivul) și cele decizorii (care conțin dezlegări ale unor chestiuni invocate de părți într-o manieră incidentală, ce sunt de natură să influențeze raporturile juridice). Or, faptul că instanța a reținut că ˝dreptul de proprietate reprezintă o valoare economică, avându-se în vedere nu atât recunoașterea dreptului în sine, cât posibilitatea de a exercita atributele dreptului de proprietate˝, nu înseamnă că a statuat asupra dreptului de proprietate, în sensul că recurenții sunt îndreptățiți să își exercite atributele dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în coproprietate și că Municipiul Cluj-Napoca folosește abuziv imobilul, astfel cum în mod forțat susțin recurenții-revizuenți.

Tot referitor la contrarietatea deciziei nr. 430/2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019 prin raportare la decizia nr. 165/R din 9 februarie 2011 pronunațtă de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2009, recurenții-revizuenți au arătat că cele două dosare nu au avut cauze juridice diferite, cum în mod greșit a reținut instanța de revizuire, deoarece prin ambele dosare au solicitat despăgubiri pentru motivul că intimatul este cel care le încalcă dreptul de coproprietate în mod abuziv, folosește integral imobilul, fără acordul recurenților coproprietari și îi împiedică să își exercite dreptul de coproprietate.

Cu titlu teoretic, se reține că pentru a exista identitate de obiect, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima acțiune, prin obiectul cererii de chemare în judecată înțelegând pretenția formulată, respectiv folosul urmărit de reclamant prin introducerea cererii și dreptul subiectiv care se referă la obiectul material pretins. Dreptul subiectiv nu se confundă însă cu cauza raportului juridic, care constă în temeiul juridic al dreptului dedus judecății. Identitatea de cauză implică existența unei identități de fapte și de reguli de drept aplicabile acestor fapte.

Distincția între dreptul pretins și cauza acestuia are o mare importanță, deoarece același drept va putea fi pretins și printr-o nouă acțiune, fără a se putea invoca excepția autorității lucrului judecat, dacă temeiul juridic este altul și, deci, cauza este schimbată.

Cu privire la acest aspect, analizând comparativ elementele celor două cereri de chemare în judecată, instanța de revizuire a arătat că obiectul, dar mai ales, cauza este esențialmente diferită în cele două dosare. Dacă în dosarul nr. x/2009 s-a solicitat contravaloarea fructelor civile care se cuvin coproprietarului unui bun aflat în posesia altui coproprietar, în dosarul nr. x/2019 s-a invocat un delict civil, invocându-se folosința exclusivă și abuzivă a întregului bun de către același pârât coproprietar.

Trebuie subliniat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci, după constatarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

Având în vedere toate aceste aspecte, se constată că, în aplicarea corectă a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., curtea de apel a reținut că prin decizia civilă nr. 430 din 9 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost analizată problema autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 33/A din 12 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Cluj, astfel încât nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate ale revizuirii - aceea ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În ceea ce privește contrarietatea deciziei nr. 430/2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj prin raportare la decizia nr. 165/R din 9 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2009, instanța de revizuire a reținut, în mod legal, că nu este îndeplinită condiția ca a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de fundament, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții A., C. și B. împotriva deciziei civile nr. 217/R din 14 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2024.