ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1857/2019

Ședința publică din data de 18 octombrie 2019

Asupra recursurilor de față,

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27.03.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta CASA DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, solicitând obligarea conducerii CASEI DE PENSII SECTORIALE A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE să emită o decizie distinctă pentru suma de 356 RON aferentă stagiului de cotizare, corespunzător vechimii în muncă obținute de reclamant ca angajat civil în funcția de inspector de specialitate la Agenția Națională Antidrog din Ministerul Afacerilor Interne în perioada 1.11.2005 - 09.08.2012, ca pensie în sistemul public.

Prin sentința civilă nr. 56 din 30 ianuarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Maramureș a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia de Contestații Pensii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

S-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta COMISIA DE CONTESTAȚII PENSII DIN CADRUL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE și pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile anterior menționate a formulat apel reclamanul A..

Prin decizia civilă nr. 708 din 05.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 56 din 30.01.2018 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. x/2017, care a fost menținută.

Împotriva soluției de respingere a apelului, conținută de decizia anterior arătată, a formulat cerere de revizuire revizuientul A., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, s-a respins cererea de recuzare formulată de revizuientul A..

Ulterior, prin decizia civilă nr. 1229/A/2018 din 2 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei civile nr. 708 din 5 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

A solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, casarea încheierii și, în rejudecare, modificarea acestei hotărâri, în sensul admiterii cererii de recuzare.

Prin încheierea de ședință din 22 martie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, întocmit la data de 8 februarie 2019, prin care s-a menționat că, în raport cu dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat împotriva încheierii din 27 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale este admisibil în principiu, în timp ce recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 1229/A/2018 din 2 octombrie 2018, pronunțată de aceeași instanță, este inadmisibil.

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea pe fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În acest sens, Înalta Curte reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Acțiunea introductivă are ca obiect recalcularea pensiei cuvenite reclamantei, fiind dedus judecății un conflict de asigurări sociale.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

De asemenea, textul art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede că "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că "hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii introductive se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în conflictele de asigurări sociale, rezultă că decizia instanței de apel, ce a făcut obiectul cererii de revizuire formulate de către recurentul-revizuent, este o hotărâre pronunțată în baza dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Ca atare, din aplicarea coroborată a dispozițiilor anterior menționate rezultă că decizia dată asupra revizuirii, ce face obiectul prezentului dosar, nu este supusă căii de atac a recursului, deoarece vizează o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi atacată cu recurs.

Recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) teza I din C. proc. civ., raportat la art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1229/A/2018 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1229/A/2018 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Admite în principiu recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 27 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Fixează termen pentru judecarea recursului la data de 14 februarie 2020, cu citarea părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2019.