ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1812/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2019 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, pentru constatarea de către instanța de judecată a recalculării pensiei sale militare de stat prin decizia nr. 138580 din 05.01.2017 a pârâtei, urmare a modificării prevederilor art. 29 alin. (1) și art. 30 din Legea nr. 223/2015 - prin dispozițiile neconstituționale ale art. 40 pct. 5-6 din O.U.G. nr. 57/09.12.2015, având drept consecință diminuarea cuantumului ei (pensiei) cu: 15% - pentru o vechime a reclamantului în serviciu ca polițist cumulată conform art. 3 lit. f) din Legea nr. 223/2015, de cel puțin 25 ani, recte: de la 80% din baza de calcul cât a fost prevăzut în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 înainte de modificare, la 65% din aceeași bază de calcul, după modificare prin dispozițiile neconstituționale ale art. 40 pct. 5 din O.U.G. nr. 57/2015, și 10% - la finele recalculării, respectiv de la 95% din baza de calcul - cât a rezultat din recalculare conform art. 30 din Legea nr. 223/2015 înainte de modificare, la 85% din aceeași bază de calcul, după modificarea art. 30 prin dispozițiile neconstituționale ale art. 40 pct. 6 din O.U.G. nr. 57/2015.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 115 alin. (1) și (4) din Constituția României republicată în 2003, art. 29 alin. (1) și art. 30 din Legea nr. 223/2015, în conținutul lor inițial de la data adoptării acestei legi de către Parlamentul României în 24.07.2015, art. 40 pct. 5-6 din O.U.G. nr. 57/09.12.2015, și art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 18 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE și s-a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 pct. 5 și 6 din O.U.G. nr. 57/2015.

Tribunalul Maramureș, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 653 din 21 iunie 2019, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 18 iunie 2019 a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 1402/A/2019 din 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva încheierii prin care s-a dispus sesizarea Curții Constituționale; s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 653/21.06.2019 a Tribunalului Maramureș, care a fost păstrată.

Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din data de 30 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a respins ca nefondată cererea formulată de apelantul-reclamant A. privind completarea, lămurirea și îndreptarea deciziei civile nr. 1402 din 24 octombrie 2019 a aceleiași instanțe.

La data de 25 mai 2020 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1402/A/2019 din 24 octombrie 2019 și a încheierii de ședință din 30 ianuarie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a civilă pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj pentru judecarea apelului din data de 09.08.2019, formulat împotriva sentinței civile nr. 653/21.06.2019 a Tribunalului Maramureș.

Intimata-pârâtă CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., arătând, totodată, că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este inadmisibilă.

Recurentul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinare și "precizări la răspunsul la întâmpinare din 28 iulie 2020".

Prin rezoluția din 16 iulie 2020 s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 1 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă la data de 25 martie 2019.

Prezenta cale extraordinară de atac este formulată împotriva deciziei civile nr. 1402/A/2019 din 24 octombrie 2019 și a încheierii de ședință din 30 ianuarie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a civilă pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019 și vizează un litigiu ce poartă în materia asigurărilor sociale.

Potrivit art. 100 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat "Jurisdicția în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel".

Conform art. 101 din același act normativ "Litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale", iar art. 103 prevede că:

"Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel".

De asemenea, art. 104 din Legea nr. 223/2015 stabilește că prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflictele de muncă și de asigurări sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Totodată, se reține că art. 446 din același cod prevede că "Încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea".

Prin urmare, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", iar încheierea de ședință din 30 ianuarie 2020 are același caracter.

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că acestea se pot exercita în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1402/A/2019 din 24 octombrie 2019 și a încheierii de ședință din 30 ianuarie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a civilă pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1402/A/2019 din 24 octombrie 2019 și a încheierii de ședință din 30 ianuarie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a civilă pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2020.