ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2517/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă la 27 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, să dispună obligarea pârâtei la actualizarea pensiei militare de stat brute în valoare de 6.804 RON cu rata medie a inflației din anul 2017 de 3,3%, așa cum statuează imperativ dispozițiile art. VII pct. 2 din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtei la plata retroactivă a pensiei, actualizată cu rata medie a inflației din anul 2017, începând cu data de 01.01.2018.

În drept, au fost invocate prevederile art. VII pct. 2 din O.U.G. nr. 59/2017.

În data de 24 august 2018, reclamantul A. a formulat completare la cererea introductivă de instanță, în cuprinsul căreia a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 59 din Legea nr. 223/2015, conform art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, solicitând a se verifica legalitatea sub aspectul constituționalității acestei modificări.

Prin încheierea din 20 februarie 2019, instanța admis cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 59 din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat, astfel cum a fost modificat prin art. VII pct. 2 din O.U.G. nr. 59/2017, privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Prin sentința civilă nr. 215/2019 din 13 martie 2019, Tribunalul Maramureș a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul A. a declarat apel.

La 21 octombrie 2019, reclamantul A. a formulat o cerere de recuzare a judecătorilor apelului.

Prin încheierea din 24 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a respins cererile de recuzare a judecătorilor apelului, formulate de apelantul A. în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 1697/A/2019 din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis în parte apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 215/2019 din 13 martie 2019, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantului A. împotriva pârâtei Casa de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne și a obligat pârâta să actualizeze, începând cu data de 01.01.2018, pensia reclamantului cu rata medie anuală a inflației pentru anul 2017 de 1,3%, păstrând celelalte dispoziții.

I. La 17 ianuarie 2020, reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii civile din 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2018.

În susținerea motivelor de nelegalitate, recurentul arată că soluția de respingere a cererilor de recuzare s-a bazat exclusiv pe considerente subiective, de ordin general, fără ca instanța să se pronunțe asupra fiecărui motiv în parte, încălcând, astfel, dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Totodată, reclamând invocarea nereală a faptului că ar fi susținut lipsa de bună credință și de imparțialitate a judecătorilor recuzați într-un alt dosar (x/2018 având ca obiect suspendare act administrativ), diferit de cel menționat (624/33/218), autorul recursului susține că, în speță, magistrații completului A3 au avut o percepție eronată asupra motivelor recuzării, încălcându-se, astfel, prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Drept consecință, recurentul arată că și considerentele care au stat la baza respingerii cererilor sale sunt inadecvate, străine obiectului cazului în speță (dosar x/2018), astfel încât, ele nu au pertinență, concludență și valabilitate juridică în această cauză.

Totodată, precizează că, în cererile de recuzare, a făcut mențiunea că cei doi judecători au soluționat anterior, în mod nelegal, dosarul nr. x/2018 în care a avut calitatea procesuală de revizuent.

În continuare, autorul recursului susține ca judecătorii completului A3 nu au luat în considerare probele pe care le-a invocat în susținerea recuzării judecătorilor din completul A2, respectiv, cele cinci înscrisuri menționate, deoarece nu s-au pronunțat asupra încuviințării și validității acestor înscrisuri ca probe în cauză, încălcând, astfel, prevederile art. 255 alin. (1) și art. 258 alin. (1)-(2) din C. proc. civ.

În altă ordine de idei, recurentul consideră că, în condițiile existenței unor încrengături și afinități/simpatii profesionale cu magistrați-colegi din cadrul secției a IV-a, judecătorii completului A3 ar fi trebuit sa se abțină de la judecarea cererilor de recuzare a colegilor din completul A2, aflându-se sub incidența prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 și art. 43 alin. (2) din C. proc. civ.

În susținerea motivelor pentru care a apreciat ca fiind necesară recuzarea judecătorilor din apel, autorul recursului afirmă că, în apelul pe care l-a declarat în dosarul nr. x/2018, aceștia au nesocotit principalele reguli de procedură aferente etapei procedurii prealabile stabilirii primului termen de judecată, prin aceea că au emis rezoluția de fixare a primului termen de judecată cu patru zile peste termenul maxim de 25 de zile de la data de 15.07.2019, când s-a comunicat, prin rezoluție, apelul său intimatei-pârâte, care nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în termen legal. Totodată, arată că același complet A2 a omis să emită, la expirarea celor 25 de zile, respectiv, la 9 august 2019. rezoluție privind stabilirea primului termen de judecată în cauză, acesta fiind emis tardiv, în 13 august 2019, cu patru zile peste termenul legal, contrar prevederilor art. 201 alin. (1) și alin. (4) teza întâi și a treia din C. proc. civ., iar fixarea primului termen de judecată s-a făcut în 22 octombrie 2019, cu 9 zile peste termenul maxim de 60 de zile prevăzut în art. 201 alin. (3) din C. proc. civ. de la emiterea rezoluției din 13 august 2019 privind fixarea primului termen de judecată, înăuntrul căruia trebuia fixat în mod obligatoriu.

Corelativ încălcării de către judecătorii recuzați a dispozițiilor procesuale mai sus menționate, autorul recursului afirmă că aceștia au manifestat indiferență și nepăsare față de solicitările formulate în Notele de ședință din 13.01.2019 și prin cererea din 02.12.2019, refuzând să se pronunțe asupra lor, cu toate că, în opinia sa, soluționarea acestora era indispensabilă unei juste rezolvări a cazului în speță.

Având în vedere că, în opinia recurentului, emiterea unor acte de către completul A2 peste termenele procedurale atrage, potrivit art. 185 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., nulitatea actelor încheiate de judecătorii recuzați, consideră că și această atitudine a probat temerile și îndoielile sale cu privire la imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor recuzați.

Având în vedere motivele de fapt și de drept invocate, recurentul solicită admiterea în principiu a recursului, urmând a se constata că instanța care a judecat cererile de recuzare nu a fost alcătuită legalmente riguros datorită încrengăturilor cu iz de incompatibilitate existente între judecătorii recuzați și cei din completul A3 care au soluționat aceste cereri, precum și faptul că încheierea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei.

Pe cale de consecință, solicită casarea încheierii recurate și a deciziei civile nr. 1697 din 10 decembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de judecătorii recuzați.

În drept, autorul își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 53 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 42 alin. (1) pct. 13, art. 43 alin. (2), art. 201 alin. (1) și (4) teza întâi și a treia coroborat cu art. 185 teza a doua, art. 255 alin. (1) și art. 258 alin. (1)-(2) C. proc. civ., solicitând casarea încheierii civile recurate în considerarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 6 teza a treia din C. proc. civ.

II. La 13 februarie 2020, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1697/A/2019 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2018.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 22 alin. (6), art. 42 alin. (1) pct. 13, art. 43 alin. (2), art. 201 alin. (4), art. 244 alin. (1)-(2), art. 245, art. 246 alin. (1), art. 255 alin. (1), art. 258 alin. (1)-(2), art. 237 alin. (2) pct. 1, 3 și 7, art. 3 89-394, art. 395 alin. (1), art. 425 alin. (1) lit. a)-c), art. 442 alin. (1)-(3), art. 443 alin. (1)-(3), art. 444 alin. (1)-(2), art. 476 alin. (1), art. 488 alin. (1) pct. 1 și 6 din C. proc. civ., precum și art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 - în forma sa inițială de la data adoptării acestei legi în 24.07.2015.

La 17 iulie 2020, în termen legal, intimata a depus întâmpinare la recursul declarat de recurent împotriva deciziei civile nr. 1697/A/10.12.2019, solicitând admiterea excepției nulității cererii de recurs, întrucât autorul acesteia nu a indicat motivele pe care legiuitorul le-a enumerat imperativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., acestea fiind, de altfel, și condițiile de admisibilitate ale unei cereri de recurs. Totodată, față de soluția favorabilă din apel, intimata solicită respingerea recursului ca inadmisibil.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 24 iulie 2020 .

La 28 iulie 2020, recurentul A. a depus, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, pentru argumentele pe larg dezvoltate, respingerea susținerilor formulate prin întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 8 iunie 2021 a fost comunicat părților, în vederea depunerii unui punct de vedere.

Părțile nu au formulat un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 5 octombrie 2021, a fost admisă excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1697/A/2019 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admis în principiu recursul declarat împotriva încheierii din 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018 și a fost stabilit termen în ședință publică, în vederea soluționării recursului.

Analizând recursul formulat împotriva încheierii din 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin memoriul de recurs, sub un prim aspect, recurentul a invocat critici ce pot fi subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arătând, în esență, că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra fiecărui motiv de recuzare în parte și ar fi reținut motive străine de cele invocate de petent în cererea de recuzare, încălcând astfel dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor legale invocate, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune astfel.

Din această perspectivă, instanța supremă reține că, prin cererile de recuzare formulate împotriva domnilor judecători B. și C., membri ai completului de judecată A2 apel, întemeiate pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., recurentul a invocat critici comune, susținând, pe de o parte, lipsa de imparțialitate și bună-credință manifestată de cei doi judecători în soluționarea dosarului nr. x/2018, având ca obiect revizuire a deciziei nr. 708/A/05.06.2018, iar pe de altă parte, existența unor neregularități procedurale în etapa procedurii prealabile efectuată în dosarul nr. x/2018.

Analizând hotărârea atacată, se constată că instanța a răspuns tuturor acestor critici, apreciind că nu se circumscriu motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., invocat de petentul A., criticile recurentului privind încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. fiind nefondate.

Deși recurentul invocă faptul că instanța s-ar fi raportat la un dosar străin de susținerile din cererea de recuzare, instanța supremă reține că rezultă cu evidență din cuprinsul hotărârii că menționarea numărului de dosar x/2018, în care judecătorii recuzați ar fi pronunțat decizia nr. 1229/A/02.10.2018, vizând revizuirea deciziei civile nr. 708/A/05.06.2018, în loc de numărul de dosar x/2018 este urmarea unei erori materiale, iar nu o consecință a nerespectării dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., critica neputând fi primită spre analiză în această etapă procesuală, față de prevederile art. 445 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, instanța reține că și critica recurentului privind existența unor considerente străine de natura pricinii în cuprinsul hotărârii, prin raportare tocmai la reținerea greșită a dosarului cu nr. x/2018 în loc de dosarul nr. x/2018, este nefondată, întrucât, așa cum s-a arătat, deși instanța a menționat un număr greșit de dosar, urmare a unei erori materiale, restul considerentelor reflectă analiza raportată în mod corect la dosarul nr. x/2018 invocat de recurent. Astfel, instanța a reținut că, împrejurarea că judecătorii recuzați au mai soluționat anterior un alt dosar, ori că petentul a mai formulat anterior o cerere de recuzare într-o altă cauză nu se circumscrie motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Critica recurentului privind încălcarea dispozițiilor art. 255 alin. (1) și art. 258 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., în sensul neanalizării de către instanță a celor cinci înscrisuri depuse în probațiune, nu poate fi analizată în calea de atac a recursului, întrucât vizează stabilirea situației de fapt prin administrarea unui probatoriu, iar nu prezentarea unei situații de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibilă de a fi încadrată în motivele de casare prevăzute expres de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, lipsa unei referiri exprese la înscrisurile menționate de recurent în considerentele încheierii prin care au fost respinse cererile de recuzare nu înseamnă că instanța ar fi încălcat normele de procedură privind încuviințarea și administrarea probelor, având în vedere specificul modului de soluționare a incidentului procedural al recuzării, caracterizat prin lipsa publicității și oralității.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte remarcă și împrejurarea că recurentul nu a înțeles să formuleze cerere de recuzare împotriva celor doi judecători ce au soluționat recuzarea, astfel că, în lipsa unei asemenea cereri formulate în termen, aspectele invocate în recurs, privind obligația judecătorilor de a se abține de la soluționarea cererii de recuzare a membrilor completului A2, pe deplin cunoscute de recurent la data soluționării recuzării, nu mai pot fi aduse în discuție în această fază procesuală, astfel cum prevăd dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Ultima critică a recurentului privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 41 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., arătând că există elemente întemeiate care nasc îndoieli cu privire la imparțialitatea magistraților recuzați, sens în care a menționat că aceștia ar fi săvârșit anumite nereguli în procedura prealabilă efectuată în prezentul dosar, precum și că, pe parcursul soluționării apelului, membrii completului nu ar fi soluționat o serie de cereri depuse de recurent la dosarul cauzei, cu privire la neregulile constatate.

Așa cum rezultă din textul de lege, pentru a se admite o cerere de recuzare pe acest temei, trebuie să existe elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorului, textul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. neputând fi utilizat în locul unei căi de atac prevăzută de lege împotriva actelor procedurale întocmite de completul de judecată. Or, în mod corect a reținut instanța, în încheierea atacată, că aspectele invocate în argumentarea cererii de recuzare privind pretinse neregularități din procedura prealabilă fixării primului termen de judecată nu pun problema aparenței de imparțialitate care să afecteze încrederea părților și astfel nu se circumscriu motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nu au fost încălcate garanțiile oferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, preluate de dispozițiile art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., privind dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege, întrucât recurentul nu a dovedit în mod obiectiv că există elemente care să dea naștere temerilor privind imparțialitatea judecătorilor a căror recuzare s-a solicitat.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat recurentul A. împotriva încheierii din 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.

În ce privește recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1697/A/2019 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis excepția inadmisibilității recursului prin încheierea din 5 octombrie 2021.

În motivare, s-a reținut că, potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 95/2016 (care se aplică și proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv), "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...) privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale (...). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 100 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, conform cărora "Jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel", art. 101 din același act normativ, care prevede că "Litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale", precum și art. 103 din aceeași lege, ce stabilesc că "Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel".

Potrivit art. 104 din Legea nr. 223/2015 "Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

În speță, se constată că obiectul acțiunii introductive se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de asigurări sociale, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. raportat la art. 100, art. 101 și art. 103 din Legea nr. 223/2015, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1697/A/2019 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1697/A/2019 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2021.