ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2081/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3.607 din 21 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și Comisia de Contestații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin care acesta a solicitat, consecutiv anulării deciziei de pensie nr. 208.764/21.02.2020 emise de prima pârâtă, respectiv hotărârii de soluționare a contestației nr. 20.446/29.04.2020 emise de a doua pârâtă, obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne la emiterea unei noi decizii de acordare a pensiei de serviciu prin care să fie recalculat cuantumul pensiei sale de serviciu prin acordarea integrală, la cuantumul net al pensiei de serviciu plafonat la media salariilor lunare din perioada de referință utilizate pentru determinarea bazei de calcul al pensiei, a sporului de 20% cuvenit acestuia în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 și a celui de 9% cuvenit acestuia în temeiul art. 108 din Legea nr. 223/2015.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamantul A., solicitând schimbarea acesteia și admiterea acțiunii.

Prin cererea de apel, reclamantul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, susținând că sunt contrare art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, întrucât actul normativ a fost adoptat fără a se fi solicitat avizul Consiliului Legislativ.

În motivarea excepției, apelantul a arătat că actul normativ criticat a fost adoptat cu încălcarea exigențelor legale și constituționale referitoare la solicitarea avizului Consiliului Legislativ, invocând în acest sens art. 79 alin. (1) din Constituție și alte prevederi ale unor acte normative cu forță juridică inferioară. A invocat de asemenea decizia Curții Constituționale nr. 140/2019, par. 80, și decizia Curții Constituționale nr. 229/2020, par. 46-48 și 51. Din consultarea fișei legislative a actului normativ (Legea nr. 209/2017 a Senatului), adoptarea O.U.G. nr. 59/2017 la 4.08.2017 fără a avea avizul Consiliului Legislativ este demonstrată prin avizul acestei instituții nr. 644/7.08.2017, din care rezultă că, după adoptarea O.U.G. nr. 59/2017, Secretariatul General al Guvernului, prin adresa nr. x/7.08.2017, a solicitat avizul Consiliului Legislativ. Chiar în ziua adoptării, 4.08.2017, Guvernul a și adoptat hotărârea privind supunerea spre adoptare a proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Prin încheierea din 15 iunie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale.

A dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 1 și 3 și ale art. X cu referire la art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

A respins în rest, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

A suspendat judecarea cauzei - apel formulat de apelantul reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 3607, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă la data de 21.12.2020, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatele pârâte Casa Sectorială de Pensii din Cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Comisia de Contestații din Cadrul Ministerului Afacerilor Interne, - până la publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, a deciziei ce va fi pronunțată de Curtea Constituțională asupra excepției de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză.

În motivare, curtea de apel a reținut că art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 obligă instanța să își expună opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

A constatat că înscrisurile depuse la dosar nu sunt suficiente pentru a se putea reține că O.U.G. nr. 59/2017 a fost adoptată fără a se fi solicitat (și obținut) avizul Consiliului Legislativ.

Astfel, deși avizul Consiliului Legislativ nr. x/7.08.2017 poartă o dată ulterioară celei a adoptării actului normativ (4.08.2017), conținutul avizului este încorporat în cuprinsul acestuia. Chiar apelantul a sesizat că "absolut toate observațiile și propunerile Consiliului Legislativ formulate prin avizul cu nr. x din 7 august 2017 sunt inserate în O.U.G. nr. 59 din 4 august 2017".

Chiar dacă, în opinia apelantului, această împrejurare "demonstrează caracterul îndoielnic și contradictoriu al adoptării actului normativ în discuție", Curtea de apel a apreciat că avizul, indiferent ce dată ar purta, nu putea să nu fi existat la 4.08.2017, când a fost adoptată O.U.G. nr. 59/2017, de vreme ce Guvernul a ținut cont de el, schimbând până și denumirea actului normativ, potrivit observației de la pct. 5 lit. a) din aviz.

Curtea de apel a reținut că revine Curții Constituționale să aprecieze asupra efectelor inadvertenței mai sus menționate, legate de data avizului, efectuarea unor demersuri probatorii suplimentare legate de procedura adoptării actului normativ criticat excedând competenței sale.

În concluzie, s-a apreciat că excepția de neconstituționalitate este admisibilă în ceea ce privește art. VII pct. 1 și 3 și art. X cu referire la art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 și inadmisibilă în rest, astfel încât Curtea de apel a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 1 și 3 și ale art. X cu referire la art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Totodată, Curtea de apel a respins în rest, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, întrucât celelalte dispoziții ale O.U.G. nr. 59/2017 nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Totodată, Curtea de apel a dispus înaintarea către Curtea Constituțională a prezentei încheieri, împreună cu cererea de chemare în judecată, întâmpinările la cererea de chemare în judecată, sentința civilă pronunțată în primă instanță, cererea de apel și întâmpinările la apel și înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe, certificate pentru conformitate cu originalul, precum și cu lista întocmită de instanța de judecată cuprinzând datele necesare pentru realizarea procedurii de citare a părților.

În baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., curtea de apel a suspendat judecata cauzei până la publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, a deciziei ce va fi pronunțată de Curtea Constituțională asupra excepției de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză.

În acest sens, curtea de apel a avut în vedere că dezlegarea în fond a cauzei depinde de existența sau inexistența dreptului la stabilirea pensiei de serviciu nete în cuantum neplafonat la nivelul salariilor nete din baza de calcul al pensiei, a cărui existență sau inexistență depinde de măsura în care prevederile legale criticate sunt constituționale. Astfel cum s-a reținut deja în cadrul analizei admisibilității excepției de neconstituționalitate, dacă aceste prevederi ar fi declarate neconstituționale, nu s-ar mai putea invoca dispozițiile art. 60 din Legea nr. 223/2015, în varianta rezultată în urma modificării operate prin O.U.G. nr. 59/2017, pentru plafonarea pensiei militare nete de serviciu cuvenite apelantului la media salariilor nete din baza de calcul al pensiei. Or aceasta reprezintă chestiunea litigioasă în cauză, astfel că legătura excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei este evidentă.

Deși suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate și publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial nu se produce de drept, sunt aplicabile prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. privind suspendarea facultativă, lăsată de legiuitor la aprecierea instanței care sesizează Curtea Constituțională.

Prin urmare, curtea de apel a apreciat că se impune suspendarea cauzei, având în vedere atât caracterul decisiv al deciziei Curții Constituționale în privința existenței sau a inexistenței drepturilor deduse judecății, cât și faptul că suspendarea a fost solicitată chiar de către apelant prin cererea scrisă depusă în data de 15.06.2021.

Împotriva încheierii din 15 iunie 2021, recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Contestații a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată și repunerea cauzei pe rolul Curții de Apel Constanța, în vederea soluționării acesteia.

Recurentul critică încheierea de ședință cu privire la suspendarea judecății dispusă de către instanță, motivat de faptul că sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate nu constituie un motiv de suspendare a procesului civil, neregăsindu-se printre cazurile de suspendare de drept sau facultativă prevăzute de C. proc. civ.

Arată că, în forma inițială a legii, respectiv art. 23 alin. (6) prevedea posibilitatea suspendării judecății, prin încheiere motivată, pe perioada soluționării excepției de către Curtea Constituțională, iar prin Legea nr. 138/1997 pentu modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale au fost modificate aceste dispoziții, prevăzându-se suspendarea de drept a cauzei pe perioada soluționării excepției -art. 29 alin. (5).

Ulterior, această măsură care a fost înlăturată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prin care a fost abrogat alin. (5) al art. 29 și a fost introdus un nou caz de revizuire, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Recurentul-pârât menționează Decizia nr. 1106/2010 prin care Curtea Constituțională, prin controlul de constituționalitate exercitat a priori, a respins obiecția de neconstituționalitate formulată cu privire la dispozițiile Legii nr. 177/2010, reținând, printre altele, că opțiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepțiilor de către părți este folosită de multe ori pentru a întârzia judecarea cauzelor. Numărul extrem de ridicat al dosarelor aflate pe rolul CCR ca urmare a invocării frecvente a excepțiilor determină ca soluționarea acestora să dureze extrem demult, în detrimentul celerității judecății cauzelor.

Curtea a mai reținut că aceasta reglementare "asigură accesul persoanei la justiție, atât la instanța de drept comun, cât si la instanța constituțională, părțile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege și, implicit, de posibilitatea de a-și realiza în mod real, drepturile și a-și satisface interesele în fața justiției. Abrogarea măsurii suspendării de drept nu impietează asupra efectivității dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuție însăși substanța."

Totodată, recurentul arată că, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că "abrogarea măsurii suspendării de drept este însoțită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părților garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepția de neconstituționalitate este admisă și legea, ordonanța ori dispoziția dintr-o lege sau ordonanță ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, ml pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare, au fost declarate neconstituționale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale, hotărârea prin care s-a soluționat cauza în care a fost invocată excepția a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri."

Intimata-pârâtă Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului.

Intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac.

Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant, apreciind că susținerile recurentului se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii.

Examinând încheierea recurată în ceea ce privește soluția de suspendare a judecării cauzei până la publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, a deciziei ce va fi pronunțată de Curtea Constituțională a României asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 1 și 3 și ale art. X cu referire la art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin recursul dedus judecății, recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Contestații a pus în discuție aplicarea greșită, de către curtea de apel a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind dispusă în mod greșit măsura suspendării cauzei, drept pentru care încheierea recurată va fi examinată din perspectiva susținerilor susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile invocate de recurent în sensul nelegalei admiteri a cererii de suspendare a judecății apelului, în lipsa existenței unor prevederi procesuale exprese care să abiliteze instanța în a dispune o asemenea măsură în cazul admiterii cererii de sesizare cu o excepție de neconstituționalitate, în contextul abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și al instituirii cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 Noul C. proc. civ., nu pot fi primite de instanța de recurs.

Temeiul juridic în considerarea căruia instanța sesizată a suspendat judecata cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, respectiv dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți", reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, oferind judecătorului opțiunea de a aprecia asupra oportunității aplicării acestei măsuri față de împrejurările concrete ale cauzei.

Astfel, lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri, instanța de judecată fiind cea chemată să decidă asupra oportunității măsurii, inclusiv cu luarea în considerare a poziției procesuale a părții care a solicitat oprirea cursului judecății, în condițiile în care interesul soluționării cu celeritate a cauzei îi aparține; în egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanța nu poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, este condiționată de respectarea dreptului la un proces echitabil și a obligației de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil în vederea unei mai bune administrări a actului de justiție, precum și a respectării principiului aflării adevărului, instanța fiind datoare să valorifice dispozițiile legale incidente, fără a aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.

Înalta Curte apreciază că, pentru identitate de rațiune, aceleași argumente se dovedesc valabile și din perspectiva criticii vizând introducerea cazului de revizuire a hotărârii prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., existența cazului de revizuire neînlăturând per se posibilitatea suspendării facultative a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

De asemenea, instanța supremă apreciază că instanța de apel, față de actele dosarului și de susținerile părților, a considerat în mod corect că dezlegarea pricinii depinde în mod necesar de soluționarea excepției de neconstituționalitate, inclusiv în considerarea poziției procesuale a apelantului-reclamant, care a solicitat oprirea cursului judecății, în condițiile în care îi aparținea interesul soluționării cu celeritate a cauzei.

În consecință, Înalta Curte constată că din perspectiva cerințelor impuse de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., respectiv încălcarea formelor de procedură, argumentele recurentului nu relevă niciun viciu de legalitate a încheierii recurate, care să atragă casarea acesteia.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Contestații împotriva încheierii din 15 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - COMISIA DE CONTESTAȚII împotriva încheierii din 15 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2021.