ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 237/2022

Ședința publică din data de 3 februarie 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Constanța – secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtele CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE și COMISIA DE CONTESTAȚII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, contestație împotriva deciziei nr. 211171/23.04.2020 privind stabilirea pensiei pentru limită de vârstă și a hotărârii nr. x/23.06.2020, emise de COMISIA DE CONTESTAȚII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, pentru neacordarea și neplata sporului pentru pensionarii militari decorați cu semnul onorific "În serviciul patriei", în conformitate cu art. 11 pct. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, raportat la art. 12 din Legea nr. 574/2004, cu consecința anulării acestora și emiterii unei decizii cu luarea în considerare a sporului de 20% și plata acestui spor, precum și plata sporului de 9% prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015.

Tribunalul Constanța – secția I civilă, prin sentința civilă nr. 2955 din 13 noiembrie 2020, a respins ca nefondată contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE și MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – COMISIA DE CONTESTAȚII.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea acestuia, cu consecința anulării hotărârii instanței de fond și admiterii acțiunii.

La data de 17 martie 2021, reclamantul a depus la dosar o cerere, prin care a invocat excepția de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în ansamblul său.

Prin încheierea din 25 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de apelantul-reclamant A., în cadrul apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2955 din 13 noiembrie 2020 a Tribunalului Constanța – secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE și MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - COMISIA DE CONTESTAȚII PENSII; s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/2017 în ansamblul său și suspendarea judecății până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei asupra excepției de neconstituționalitate.

La data de 8 octombrie 2021, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, recursul declarat de recurentul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - COMISIA DE CONTESTAȚII împotriva încheierii din 25 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Recurentul a criticat încheierea din 25 mai 2021 a Curții de Apel Constanța – secția I civilă în ceea ce privește măsura suspendării dispusă de instanță, susținând faptul că sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, nu constituie un motiv de suspendare a procesului civil, neregăsindu-se printre cazurile de suspendare de drept sau facultativă prevăzute de C. proc. civ.

S-a arătat că, în forma inițială a Legii nr. 47/1992, art. 23 alin. (6) teza I prevedea posibilitatea instanței de a dispune, prin încheiere motivată, suspendarea judecății, iar prin Legea nr. 138/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale au fost modificate aceste dispoziții, în sensul că suspendarea de drept a cauzei era aplicabilă pentru perioada soluționării excepției potrivit art. 23 alin. (5).

Ulterior, prin Legea nr. 177/2010, s-a abrogat alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, referitor la suspendarea obligatorie a cauzei, introducându-se un nou caz de revizuire în C. proc. civ.

Recurentul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - COMISIA DE CONTESTAȚII a invocat decizia nr. 1106/2010, pronunțată de Curtea Constituțională, care, prin controlul de constituționalitate exercitat a priori, a respins obiecția de neconstituționalitate formulată cu privire la dispozițiile Legii nr. 177/2010, reținând, printre altele, că opțiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepțiilor de către părți este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor, iar abrogarea măsurii suspendării de drept este însoțită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă.

Pentru aceste argumente, recurentul a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința repunerii cauzei pe rolul Curții de Apel Constanța, în vederea soluționării acesteia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 414 din C. proc. civ.

Intimata CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE a depus la dosar întâmpinare, solicitând admiterea recursului.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul A. a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 din C. proc. civ., arătând că recurentul nu indică motivele de drept pentru care încheierea recurată ar fi nelegală. Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursului.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 8 decembrie 2021 s-a fixat termen la data de 3 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține următoarele considerente:

Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de către intimatul A. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, având în vedere că recurentul a dezvoltat critici care vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Prin urmare, excepția nulității recursului, invocată de către intimatul A., urmează să fie respinsă.

Înalta Curte reține că temeiul juridic în considerarea căruia instanța de apel a dispus suspendarea judecății până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei pronunțate de Curtea Constituțională asupra excepției de neconstituționalitate este cel prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a judecății, oferind judecătorului opțiunea de a aprecia asupra oportunității aplicării acestei măsuri față de împrejurările concrete ale cauzei, astfel încât drepturile procesuale ale părților să fie exercitate cu bună-credință.

Prin urmare, analizând excepția de neconstituționalitate raportat la împrejurările concrete, instanța de apel a apreciat că se impune suspendarea judecății, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Critica recurentului vizând greșita suspendare a judecății cauzei, întrucât, pe de o parte, au fost abrogate prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prin Legea nr. 177/2010, iar pe de altă parte, sesizarea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate nu este prevăzută în C. proc. civ. ca fiind un caz de suspendare de drept sau facultativă a judecării cauzei, este nefondată.

Lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în situația admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către instanțe a unei asemenea dispoziții procesuale. În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanța de judecată nu poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că măsura este un justificată.

În acest sens, este decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019 a Curții Constituționale a României (publicată în Monitorul Oficial nr. 36 din 20 ianuarie 2020), în cuprinsul căreia instanța de contencios constituțional a reținut, la pct. 27, că în materie civilă legiuitorul nu a reglementat expres interdicția de a suspenda cauza în ipoteza admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, fiind aplicabile astfel dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că argumentul recurentului privind introducerea de către legiuitor a cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. pentru a elimina posibilitatea suspendării judecății nu este întemeiat, existența cazului de revizuire neînlăturând per se posibilitatea suspendării facultative a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Nici critica recurentului privind tergiversarea soluționării cauzelor prin măsura suspendării nu este fondată.

În cauză, partea interesată de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil este reclamantul A., care și-a exercitat un drept conferit de lege, solicitând sesizarea instanței de contencios constituțional, pentru ca litigiul să fie soluționat în acord cu drepturile fundamentale prevăzute în Constituția României.

Demersul judiciar al reclamantului nu urmărește încălcarea principiului celerității soluționării litigiilor, ci are un scop legitim, respectiv controlul constituțional al normei de drept de care depinde soluționarea cauzei.

Întrucât instanța de apel a apreciat că dezlegarea pricinii depinde în mod necesar de soluționarea excepției de neconstituționalitate, se dovedește a fi legală soluția de suspendare a cursului judecății.

Așadar, Înalta Curte reține că din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., respectiv încălcarea formelor de procedură, argumentele recurentului nu relevă niciun viciu de legalitate a încheierii recurate, care să atragă casarea acesteia.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - COMISIA DE CONTESTAȚII împotriva încheierii din 25 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - COMISIA DE CONTESTAȚII împotriva încheierii din 25 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2022.