ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2654/2022

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2021 pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL AFACERILOR INTERNE (pentru COMISIA DE CONTESTAȚII) și CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, să se dispună:

- anularea deciziei nr. 207658/06.08.2021 privind pensia de serviciu, eliberată de CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, precum și anularea Hotărârii Comisiei de Contestații din cadrul MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, nr. 23777/07.10.2021;

- obligarea pârâtei CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE la emiterea unei noi decizii de pensionare neplafonate și acordarea pensiei militare nete, conform art. VII pct. 1 din O.U.G. nr. 59/2017, începând cu data de 01.10.2019, data trecerii în rezervă a reclamantului, decizie care să prevadă atât aplicarea/adăugarea procentului de 9% pentru contribuția la pensie suplimentară, prevăzut de art. 108 lit. c) din Legea nr. 223/2015, cât și a sporului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 80/1995, după determinarea cuantumului pensiei, conform art. 30 și art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Reclamantul a mai solicitat ca pârâții să aplice și să calculeze sporul de 20% prevăzut de art. 11 din Legea nr. 80/1995 la cuantumul pensiei, stabilit și plafonat potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, începând cu data de 01.10.2019, data trecerii în rezervă; să aplice și să calculeze sporul de 9% la pensia militară de stat, pentru o vechime a contribuției peste 25 de ani, prevăzut la art. 108 din Legea nr. 223/2015, după determinarea pensiei prin aplicarea art. 30 din Legea nr. 223/2015, începând cu data de 01.10.2019, data trecerii în rezervă; obligarea pârâtei CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE la eliminarea plafonării cuantumului net al pensiei la media soldelor nete stabilite de art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017; obligarea pârâtei la plata drepturilor de pensie actualizate, la care să se adauge daunele compensatorii sub forma ratei inflației la data plății efective, precum și daunele moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, începând cu data de 01.10.2019 și până la data plății efective.

Pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 1265 din 11 aprilie 2022, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII și CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a sentinței civile apelate, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

La data de 19 septembrie 2022, apelantul-reclamant A. a formulat o cerere, prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2017, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 26 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de apelantul-reclamant A., în cadrul apelului declarat împotriva sentinței instanței de fond.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, arătând că instanța de apel a respins, în mod nelegal, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate extrinsecă a O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul său, cu toate că obiectul excepției de neconstituționalitate îndeplinește cerințele imperative stabilite de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut faptul că O.U.G. nr. 59/2017 este în vigoare și are legătură cu soluționarea cauzei, deoarece constituie temeiul de drept în baza căruia pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, la pct. 11) din decizia nr. 207658/06.08.2021 privind revizuirea pensiei militare de stat - Detaliere calcul pensie Legea nr. 223/2015 -, i-a plafonat pensia netă la media soldelor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei. De asemenea, a menționat că O.U.G. nr. 59/2017 nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și că în cuprinsul cererii de sesizare s-a indicat clar textul de referință, astfel încât instanța de contencios constituțional să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate.

Pentru aceste argumente, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate extrinsecă a O.U.G. nr. 59/2017.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Prin rezoluția de primire din 19 octombrie 2022, în cauză, s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 8 decembrie 2022, cu citarea părților.

Intimatul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PENTRU COMISIA DE CONTESTAȚII a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului și excepția nulității acestuia; față de împrejurarea că recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 29 septembrie 2022, intimatul a solicitat respingerea recursului declarat împotriva încheierii din 26 septembrie 2022, ca tardiv formulat; a mai solicitat instanței de recurs să constate că recurentul nu aduce critici concrete care să poată fi încadrate într-unul din motivele de casare prevăzute de lege.

La data de 15 noiembrie 2022, conform plicului atașat, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, arătând că recursul a fost declarat în termenul legal.

Înalta Curte a respins, la termenul de dezbateri din 8 decembrie 2022, excepția tardivității declarării recursului și excepția nulității acestuia pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Întrucât obiectul prezentului recurs îl reprezintă o soluție de respingere a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale a României, se impune evocarea considerentelor Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicate în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu soluționarea excepției de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea recursului nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege.

Instanța de apel a constatat că excepția de neconstituționalitate a unui act normativ, în măsura în care chestiunile vizând neconformitatea cu legea fundamentală a unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care pot fi ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, se raportează la neconstituționalitatea extrinsecă, nu pot fi primite în fața instanței de judecată.

Prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, definesc, alături de cele ale art. 15 (controlul constituționalității legilor înainte de promulgare), art. 27 (controlul constituționalității regulamentelor Parlamentului), art. 19 și art. 24, corolarul atribuțiilor conferite autorității care îndeplinește rolul de garant al supremației Constituției. Ele specifică, totodată, procedura prin care instanțele judecătorești ori cele de arbitraj comercial pot supune evaluării Curții Constituționale sesizările legate de neconformitatea cu legea fundamentală a actelor normative pe care urmează să le aplice.

Întrucât sfera subiectelor de drept implicate în exercițiul controlului constituționalității legilor acoperă atât componenta puterii executive, cât și a celei legislative, interesând în egală măsură și competențele puterii judecătorești, natura controlului de constituționalitate este particularizată prin dispozițiile Legii nr. 47/1992, ea diferind în funcție de etapa și de circumstanțele evaluării.

Controlul a priori, exercitat înainte de promulgare, este rezervat autorităților prevăzute explicit și restrictiv de Constituție - Președintele României, președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul, Înalta Curte de Casație și Justiție, Avocatul Poporului, cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori.

Acest reglaj preliminar al noului act normativ, realizat mai înainte de a face parte integrantă din ordinea juridică, nu intră - prin voința legii - în atributul instanțelor judecătorești (cu evidenta excepție a instanței supreme).

Controlul a priori are o natură abstractă, pornind de la principiile și normele constituționale și se poate extinde asupra unor dispoziții legale având legătură indisolubilă cu prevederea/actul normativ contrapus Constituției.

Distinct de acesta, controlul a posteriori supune actul normativ aceluiași test comparativ cu legea fundamentală, după momentul adoptării lui; din nou sfera subiectelor de drept care îl pot iniția este reglementată distinct, în conținutul art. 11 din Legea nr. 47/1992, excepțiile de neconstituționalitate a legilor și ordonanțelor în vigoare fiind cele invocate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, ori direct de către Avocatul Poporului.

Controlul exercitat după promulgare, cerut a fi realizat de către una dintre părțile procesului judiciar, își pierde însă caracterul abstract; această concluzie este dedusă din conținutul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 r., care impune cerința legăturii chestiunii astfel invocate cu soluționarea cauzei. Inadecvarea dispoziției incriminate ca fiind contrară Constituției cu normele de drept necesare fundamentării soluției judecătorului activează respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ca fiind inadmisibilă, conform art. 29 alin. (5).

Caracterul concret al evaluării realizate de instanțele judecătorești primește în acest caz un dublu sens: pe de o parte raționamentul judiciar este chemat să releve legătura indisolubilă dintre legea/ordonanța în ansamblu (sau în dispozițiile lor particulare) cu situația de fapt asupra căreia se cere a fi transpusă, iar pe de altă parte - să raporteze strict norma în cauză la prevederea/prevederile constituționale încălcate.

Evaluarea cererii de sesizare a Curții Constituționale depuse de către una dinte părțile litigante este prin urmare una nemijlocit integrată competențelor puterii judecătorești, servind scopului atribuit acestei puteri a statului (înfăptuirea justiției); ea este fundamental disociată de atributele date prin legea fundamentală altor puteri ori instituții.

Învestite cu atributul aplicării corecte a legii în situațiile particulare deduse judecății, conform art. 124 și art. 126 din Constituție, instanțele judecătorești își îndeplinesc rolul de autorități ale statului independente și imparțiale, care își ghidează activitatea de judecată în acord cu respectarea legii și în vederea restabilirii ordinii de drept.

Controlul a posteriori exercitat de Curtea Constituțională la sesizarea instanțelor de judecată este prin urmare unul concret, particularizat, determinat de exercitarea competențelor constituționale date puterii judecătorești; el este activat într-un cadru instituțional independent de cele în care se manifestă atributele altor puteri ale statului; este restrâns la teza compatibilității cu legea fundamentală a normei în dezbatere în conflictul judiciar, iar nu și la corelarea ei cu alte acte normative (indiferent dacă îmbracă forma legilor organice sau ordinare).

În evaluarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, judecătorul nu este abilitat și nici obligat să chestioneze celelalte puteri ale statului în legătură cu parcursul procesului legislativ, să ceară precizări în legătură cu modul de îndeplinire a prerogativelor acestora ori să își fundamenteze raționamentul logico-juridic pe chestiuni extranee raportului procesual din cauza pendinte.

Or, eventualele deficiențe survenite în cursul adoptării legii/ordonanței, legate de caracterul inform al propunerii legislative, absența unor avize prealabile, nerespectarea prevederilor art. 76 din Constituție ori a condițiilor delegării legislative etc., care intră în sfera controlului de neconstituționalitate extrinsecă, atrag configurarea pretinsei neconformități pe baza unor elemente care nu își găsesc izvorul în chestiunile deduse judecății și care transpun cercetarea pe o arie străină prerogativelor de control judiciar.

Prin urmare, dacă dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 permit (și impun) judecătorilor să procedeze la o atare analiză - cum este cea solicitată prin cererea de sesizare a Curții Constituționale a României făcută de apelantul-reclamant A. - opinia instanței de judecată pe teza neconstituționalității extrinseci se îndepărtează vădit de la reperele raționamentului juridic, spre a se grefa pe controlul de conformitate al procesului legislativ în ansamblu.

O asemenea opinie a judecătorului (necesară și neechivocă, în conformitate cu art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992) îl plasează nu doar în afara conflictului judiciar, ci și în interferență cu subiecte de drept din afara autorității judecătorești, obligându-l să își expună motivat părerea asupra unor chestiuni care nu au legătură cu cauza per se, ci cu modul în care celelalte autorități din cadrul puterii legislative ori executive și-au îndeplinit prerogativele constituționale în adoptarea actelor normative.

Fără îndoială că rolul activ al judecătorului conferă acestuia puterile adecvate procedurii judiciare în a stărui, prin toate mijloacele legale, în vederea aflării adevărului.

Cu toate acestea, dacă în exercitarea acestui mecanism aparte de evaluare prealabilă a constituționalității normelor ce se cer a fi aplicate, atât părțile interesate, cât și judecătorul pot recurge la sesizarea Curții Constituționale, ipoteza evocării din oficiu a neconstituționalității unui act normativ pe motive de neconformitate extrinsecă este proba cea mai elocventă - în raționamentul privitor la viziunea legii - asupra faptului că Legea nr. 47/1992 nu a fost edictată pentru a înzestra pe judecător cu prerogative similare Avocatului Poporului ori puterii legiuitoare, pentru înlăturarea din ordinea juridică a unui act normativ.

Aceleași rațiuni pot fi raportate mutatis mutandis (într-o notă cu mult mai pregnantă) la instituțiile din arbitrajul comercial.

Pornind de la necesitatea respectării principiului separației puterilor în stat și de la adecvarea echilibrului competențelor fiecăreia dintre puterile statale (art. 1 alin. (4) din Constituție), prin decizia nr. 818/3 iulie 2008 Curtea Constituțională a stabilit că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative - fiind neconstituțională orice interpretare a prevederilor care pot induce o atare viziune.

În subsidiar, Curtea de Apel Constanța a avut în vedere că O.U.G. nr. 59/2017 nu reprezintă actul normativ care stabilește drepturile la pensie ale reclamantului, acesta din urmă fiind un act care modifică legea în vigoare - Legea nr. 223/2015.

Prin urmare, temeiul de drept al acțiunii și fundamentul legal al drepturilor pretinse derivă direct din lege, act normativ care face parte din fondul legislativ activ, cu privire la care însă nu s-a invocat excepția de neconstituționalitate în cauză.

Așadar, în analiza sesizării de neconstituționalitate privitoare la legislația secundară, care nu se aplică în mod direct în cauză, nu poate fi stabilită legătura indisolubilă între ordonanță și litigiul dedus judecății, necesară și suficientă pentru sesizarea Curții Constituționale.

Înalta Curte constată că, respingând cererea de sesizare cu motivarea redată anterior, instanța de apel a procedat la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce privește legătura normei de drept, obiect al excepției invocate, cu cauza dedusă judecății.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Referitor la admisibilitatea sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din analiza acestui text normativ rezultă că una dintre condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale impune ca prevederile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept care ține de interpretarea instanței de contencios constituțional.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate în privința sesizării Curții Constituționale. Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității sesizării.

Prin urmare, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte reține că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. În consecință, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context argumentativ, instanța supremă constată că în mod greșit s-a apreciat că, în speță, nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanța considerând că dispozițiile O.U.G. nr. 59/2017, a cărei constituționalitate este contestată, nu au legătură cu soluționarea litigiului atâta timp cât modifică alte acte normative care nu sunt aplicabile în cauză.

Chiar în condițiile în care recurentul nu și-a restrâns (limitat) excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017 doar la prevederile care au legătură cu procesul său, în mod nelegal instanța de apel și cu ignorarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, instanța nu a analizat textele de lege din O.U.G. nr. 59/2017 care sunt aplicabile sau nu în cauza ce i-a fost dedusă spre soluționare și, deci, dacă există un interes procesual imediat și actual al părții în formularea unei atare cereri, ci a reținut că O.U.G. nr. 59/2017 nu reprezintă actul normativ care stabilește drepturile la pensie ale reclamantului, deși a constatat că acesta a înțeles să critice pentru neconstituționalitate un act care modifică legea în vigoare, respectiv Legea nr. 223/2015, temeiul de drept al acțiunii și fundamentul legal al drepturilor pretinse.

Soluția la care instanța era datoare să se oprească era admiterea cererii de sesizare numai cu referire la textele de lege care au legătură cu litigiul dedus judecății - art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 care a modificat art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, dispoziție legală ce a limitat cuantumul pensiei reclamantului, iar nu respingerea sesizării Curții Constituționale, cum greșit a procedat.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită doar în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014).

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului declarat de recurentul A. și casarea încheierii recurate, urmând să fie trimisă cauza, spre o nouă judecată, Curții de Apel Constanța, în vederea reanalizării condiției referitoare la legătura cu cauza dedusă judecății a prevederilor legale criticate de reclamant, respectiv numai a celor care au legătură cu speța - art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 26 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Casează încheierea recurată și trimite cauza, spre o nouă judecată, Curții de Apel Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2022.