ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2544/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la 19 noiembrie 2019, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului prin aplicarea sporului aferent Semnului onorific "În Serviciul Patriei" după determinarea cuantumului pensiei, potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015 și la plata diferențelor de pensie rezultate ca urmare a recalculării, începând cu 22 septembrie 2017 și până la data plății efective a acestora, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată începând cu 22 septembrie 2017 și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1177/2020 din 14 septembrie 2020, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii. A respins cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La 29 septembrie 2021 A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate, în principal, a O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea ei și, în subsidiar, a prevederilor art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

Prin decizia civilă nr. 717/2021 din 5 octombrie 2021, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitate, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1) din Constituția României, a admis cererea formulată de A. și, în consecință, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Constituția României; în temeiul art. 413 pct. 2 C. proc. civ., a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate; a respins apelul reclamantului.

Prin încheierea din 8 octombrie 2021, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 717/2021, în sensul că se va trece corect "în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (...)" în loc "în temeiul art. 413 pct. 2 C. proc. civ. (...)", cum greșit s-a trecut.

Împotriva deciziei nr. 717/2021 a declarat recurs A., solicitând modificarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea lor.

În motivare, recurentul a susținut că este nelegală dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și că sunt întrunite condițiile de admisibilitate.

Evocând dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 47/1992, a susținut că prima condiție de admisibilitate, respectiv aceea ca excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, este îndeplinită, excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017 fiind invocată în cadrul fazei de apel a dosarului înregistrat sub nr. x/2019, aflat pe rolul Curții de Apel Iași.

A mai arătat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție de admisibilitate, respectiv aceea ca excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare.

Sub acest aspect, a subliniat că, la data invocării excepției de neconstituționalitate (29 septembrie 2021), O.U.G. nr. 59/2017 era în vigoare, aceasta producând-și efectele.

Cea de-a treia condiție este și ea îndeplinită, potrivit susținerilor recurentului, respectiv aceea ca norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

A relevat faptul că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața instanței de judecată sesizată cu soluționarea cauzei civile privind pretențiile recurentului de a i se emite o nouă decizie de pensionare în care să fie eliminată plafonarea stabilită de O.U.G. nr. 59/2017.

Recurentul a subliniat că apărările intimatei au fost în sensul că, în raport cu modificările intervenite prin O.U.G. nr. 59/2017, nu poate încasa o pensie militară netă mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei.

Potrivit recurentului, la momentul când a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, respectiv în faza procesuală a apelului, unica posibilitate de a mai beneficia în mod real de cele două sporuri, cel aferent Semnului onorific "În Serviciul Patriei" și cel de 9% privind pensia suplimentară, (nu doar formal) era aceea ca dispozițiile care au modificat Legea nr. 223/2015 cu privire la modalitatea de stabilire a pensiei militare de stat să fie declarate neconstituționale; de altfel, de aceste drepturi au beneficiat toți angajații M.A.I. care s-au pensionat până la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017, respectiv 7 august 2017.

Așadar, a apreciat că, în ipoteza în care O.U.G. nr. 59/2017 ar fi declarată neconstituțională în ansamblul ei, atunci ar deveni inaplicabilă modificarea adusă art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 prin art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 și, prin urmare, ar putea beneficia de încasarea efectivă a contravalorii sporurilor aferente semnului onorific și a pensiei suplimentare de 9%.

Totodată, a făcut trimitere la decizia nr. 16/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii și a arătat că aceasta prezintă relevanță în soluționarea prezentei cauze.

Așa fiind, a solicitat să se observe că norma vizată de excepție are o strânsă legătură cu soluționarea cauzei.

Cea de-a patra condiție este și ea îndeplinită, recurentul arătând că O.U.G. nr. 59/2017 nu a fost până la acest moment constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În continuare, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, a susținut că O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea ei, încalcă dispozițiile art. 79 alin. (1), raportat la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, care consacră principiul legalității.

Sub acest aspect, a arătat că adoptarea O.U.G. nr. 59/2017 la 4 august 2017 a fost făcută fără a se solicita în prealabil (și fără a avea) avizul Consiliului Legislativ, așa cum prevăd dispozițiile art. 79 alin. (1) din Constituție, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993 și ale art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000.

În acest sens, a învederat în esență că, la momentul adoptării O.U.G. nr. 59/2017 (4 august 2017), solicitarea avizului Consiliului Legislativ s-a realizat exclusiv în mod formal, întrucât aceasta a fost înregistrată la Consiliul Legislativ la 3 zile de la data adoptării O.U.G. nr. 59/2017, situația de fapt fiind similară cu cea reținută la paragrafele 64-67 din considerentele deciziei nr. 221/2020 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 23/2020, precum și la paragrafele 52-53 din considerentele deciziei nr. 229/2020 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 25/2020, ambele ridicate de Avocatul Poporului.

Or, Curtea Constituțională a statuat în mod repetat faptul că, pentru a nu se compromite rolul Consiliului Legislativ, este obligatoriu ca înregistrarea solicitării la Consiliul Legislativ să se realizeze înainte de emiterea ordonanței de urgență.

Recurentul a conchis arătând că, față de împrejurarea că la momentul adoptării O.U.G. nr. 59/2017 (4 august 2017) Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ, această modalitate de acțiune încalcă prevederile art. 79 alin. (1), raportat la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, motiv pentru care sancțiunea este neconstituționalitatea actului normativ în discuție în ansamblul său.

În final, recurentul a făcut trimitere la jurisprudența Curții Constituționale și, pentru argumentele expuse, a solicitat admiterea recursului.

La 10 noiembrie 2011, intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, în ceea ce privește dispoziția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, "sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. (…)", iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol, dacă excepția este inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie respinsă printr-o încheiere motivată, care poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară.

În speță sunt incidente și considerentele deciziei nr. 321/2017 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017.

În paragraful 21 al acestei decizii, instanța de contencios constituțional a reținut că "(…) recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 (…) este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reține că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție procedura civilă sau penală în care intervine.", iar în paragraful 22 a statuat că "în sensul celor de mai sus, Curtea constată că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții."

Așadar, în considerentele deciziei evocate, general obligatorii conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, soluționarea prezentei căi de atac presupune verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Analizând, așadar, decizia atacată prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Dintre condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional instituite de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, prezintă relevanță cele cuprinse în primul articol, potrivit căruia "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Analiza acestor dispoziții legale relevă faptul că excepția de neconstituționalitate trebuie să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, invocată în fața curții de apel și respinsă ca inadmisibilă, îl reprezintă O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul ei. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că aceasta ar încălca dispozițiile art. 79 alin. (1), raportat la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

Criticând dispoziția dată cererii, recurentul a afirmat că sunt întrunite cerințele de la art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce privește admisibilitatea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, susținând că în mod greșit aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă.

Autorul căii de atac a reiterat susținerile referitoare la O.U.G. nr. 59/2017 și la viciul de neconstituționalitate constând în lipsa avizului Consiliului Legislativ anterior adoptării acesteia, subliniind că, în situația în care ar fi declarată neconstituțională, în integralitate, atunci ar deveni inaplicabilă modificarea adusă de art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 prin art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017, context în care ar putea beneficia de încasarea efectivă a sporului aferent semnului onorific "În Serviciul Patriei" și a pensiei suplimentare de 9%.

Înalta Curte reține că instanța în fața căreia este invocată excepția de neconstituționalitate realizează un control al condițiilor de admisibilitate a acesteia. În exercitarea acestui rol de filtrare a excepției de neconstituționalitate, în raport cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte notează că în mod corect a reținut curtea de apel faptul că, în limitele investirii, prevederile art. I-VI, VII pct. 1, 2, VIII-X din O.U.G. nr. 59/2017 nu au legătură cu prezenta cauză, aceste dispoziții vizând indexarea pensiilor de serviciu pentru personalul din alte domenii de activitate.

Prevederile aplicabile în situația recurentului, în calitate de deținător al ordinului militar "În Serviciul Patriei" și beneficiar al pensiei militare de stat, sunt cele de la art. VII pct. 3 O.U.G. nr. 59/2017 și care au făcut obiectul unei alte cereri de sesizare a Curții Constituționale, ce a fost admisă prin aceeași decizie recurată.

Înalta Curte notează că eventuala constatare a neconstituționalității a O.U.G. nr. 59/2017 în integralitate nu poate conduce la dezlegarea litigiului, care privește în esența sa modalitatea de recalculare a drepturilor de pensie militare de stat cuvenite prin aplicarea sporului aferent Semnului onorific "În Serviciul Patriei" peste nivelul pensiei nete, aspectul dedus judecății putând fi rezolvat prin admiterea sesizării care vizează strict aceste aspecte.

Autorul excepției de neconstituționalitate a mai invocat un viciu de neconstituționalitate ce afectează ordonanța în integralitatea sa, însă afirmațiile aduse sub acest aspect nu sunt apte să conducă la admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, atât timp cât verificarea constituționalității este atributul instanței de contencios constituțional, nu al instanței de sesizare.

De aceea, în mod corect s-a reținut că în cauză nu este îndeplinită cerința legăturii cu soluționarea cauzei, hotărârea pronunțată fiind la adăpost de orice critică.

Prin urmare, în mod legal curtea de apel, constatând că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Având în vedere cele reținute, Înalta Curte, văzând prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 717/2021 din 5 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2021.