ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2359/2021

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 04.06.2020, sub nr. x/2020, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii Sectorială a Ministerul Afacerilor Interne și Comisia de Contestații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat:

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 80/1995, Legii nr. 223/2015, precum și orice altă dispoziție legală indicată în cuprinsul cererii.

Intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimata Comisia de Contestații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește cererea referitoare la anularea parțială a Deciziei de pensie nr. x din 23.03.2020 precum și obligarea la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației.

Prin sentința civilă nr. 1271/2020 din 25 septembrie 2020, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia de Contestații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, a respins contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și Comisia de Contestații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel contestatorul A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată din faza de fond și apel.

La data de 16.02.2021, instanța de apel a dispus suspendarea cauzei, până la pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a deciziei în dosarul nr. x/2020 de către Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ulterior publicării deciziei, cauza fiind repusă pe rol.

În cursul judecării apelului, contestatorul-apelant A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate, în principal, a O.U.G. nr. 59/2017, privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, iar, în subsidiar, a art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

Astfel, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2017, a invocat încălcarea principiului legalității în raport cu nerespectarea dispozițiilor constituționale și legale referitoare la competența de avizare a proiectelor de acte normative ce revine Consiliului Legislativ, în sensul că Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ, iar după ce a primit avizul Consiliului Legislativ cu nr. 644 din 7 august 2017, a modificat retroactiv actul normativ în discuție (ordonanța de urgență având tot nr. 59 fiind adoptată în 4 august 2017, purtând semnăturile celor în drept), însă a omis să modifice și înscrisul cu nr. x din 4 august 2017 prin care Guvernul României a și adoptat Hotărârea privind supunerea spre adoptare a proiectului de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum și adresa Secretariatului General al Guvernului cu nr. x/07.08.2017 transmisă Senatului României prin care a transmis spre dezbatere proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Prin urmare, apelantul-contestator a considerat că solicitarea avizului Consiliului Legislativ s-a realizat exclusiv în mod formal, întrucât aceasta a fost înregistrată la Consiliul Legislativ la 3 zile de la data adoptării O.U.G. nr. 59/2017, ceea ce, în opinia sa, încalcă prevederile art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, sancțiunea fiind neconstituționalitatea actului normativ în discuție în ansamblul său.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017, a apreciat că modificarea art. 60 din Legea nr. 223/2015 prin art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 reprezintă o ingerință adusă drepturilor contestatorului (și a altor câteva mii de colegi aflați în aceeași situație), în speță dreptului prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție, care prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

Pe cale de consecință, a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992.

Totodată, apelantul a formulat cerere de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională a României.

Prin decizia civilă nr. 719/2021 din 5 octombrie 2021, astfel cum a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea de cameră de consiliu din 8 octombrie 2021, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, în raport de art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1) din Constituția României, cerere formulată de apelant.

A admis cererea formulată de apelantul A. și, în consecință, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu în raport de art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Constituția României.

Totodată, în temeiul art. 413 pct. 1 C. proc. civ., a respins cererea de suspendare a soluționării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate.

A respins apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 1271/25.09.2020, pronunțată de Tribunalul Iași.

Cu referire la cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, instanța a reținut că apelantul a invocat două excepții de neconstituționalitate distincte, respectiv, o excepție de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, în raport de art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1) din Constituția României și, separat, o excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu în raport de art. 16 alin. (1) din Constituția României.

Luând în analiză cea dintâi excepție, instanța a arătat că aceasta nu verifică condiția legăturii suficiente și determinante cu fondul cauzei. Astfel, în accepțiunea Curții de Apel Iași, soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, nu poate conduce la dezlegarea apelului care privește, în esența sa, modalitatea de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite prin aplicarea sporului aferent Semnului Onorific "În Serviciul Patriei", precum și a drepturilor de pensie cuvenite prin aplicarea sporului de 9% privind pensia suplimentară în temeiul Legii nr. 223/2015. Or, în limitele învestirii, a apreciat că prevederile art. I-VI, VII pct. 1, 2, VIII-X din O.U.G. nr. 59/2017 nu au legătură cu cauza, iar faptul că apelantul a invocat un viciu de neconstituționalitate ce afectează ordonanța în integralitatea sa nu este de natură a conduce la o altă concluzie judiciară.

În acest sens, a reținut că cerința ca dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se invocă să aibă legătură cu soluționarea cauzei pe fond este generală și imperativă, întrucât controlul declanșat ca urmare a unei excepții de neconstituționalitate este întotdeauna un control aposteori, concret și efectiv, și nu un control abstract și general al conformității legale cu prevederile Constituției României. În consecință, instanța a apreciat că, și dacă viciul invocat, pe care se întemeiază neconstituționalitatea, poate afecta actul normativ în ansamblul său, sesizarea Curții Constituționale poate viza doar textele direct aplicabile la cererea concretă dedusă judecății.

Împotriva acestei decizii, mai precis, împotriva soluției prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, în raport de art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1) din Constituția României, contestatorul A. a declarat recurs, în termen, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei și, pe cale de consecință, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 648/07.08.2017, în ansamblul ei, considerând că soluția instanței este una nelegală.

În motivare, după unele considerații de ordin general referitoare la condițiile de admisibilitate pe care trebuie să le întrunească o cerere de sesizare a Curții Constituționale, recurentul a susținut că, în speță, sunt întrunite toate aceste condiții.

Cu referire la condiția ce constă în aceea ca norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, recurentul a arătat că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața instanței de judecată sesizată cu soluționarea cauzei civile privind pretențiile recurentului de a i se emite o nouă decizie de pensionare, în care să fie eliminată plafonarea stabilită de O.U.G. nr. 59/2017.

A mai arătat că, prin întâmpinările depuse de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, aceasta a invocat că, urmare a modificării intervenite prin dispozițiile O.U.G. nr. 59/2017, apelantul nu poate încasa o pensie militară netă mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei. Astfel, chiar dacă, formal, recurentul beneficiază de un spor aferent Semnului Onorific "în Serviciul Patriei", precum și de un spor de 9% privind pensia suplimentară, în realitate, aceste drepturi bănești nu îi sunt acordate, pensia sa netă fiind plafonată potrivit celor mai sus expuse, dispozițiile legale referitoare la cele două sporuri fiind practic lipsite de conținut.

Totodată, a subliniat și faptul că, la data de 13.09.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat (în dosarul înregistrat cu nr. x/2021) Decizia nr. 16/2021 (recurs în interesul legii) prin care a statuat faptul că: "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, raportate la prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările (una dintre modificările majore fiind cea adusă de O.U.G. nr. 59/2017) și completările ulterioare, pensionarii militari decorați cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a și I beneficiază de un spor de 10%, 15% și, respectiv, 20% al cuantumului pensiei, fără însă ca prin aplicarea acestui spor pensia netă să poată fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei."

Astfel, recurentul apreciază că, la momentul când a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, unica posibilitate a acestuia de a mai beneficia în mod real de cele două sporuri era aceea ca dispozițiile care au modificat Legea nr. 223/2015 cu privire la modalitatea de stabilire a pensiei militare de stat să fie declarate neconstituționale.

În opinia recurentului, dacă O.U.G. nr. 59/2017 ar fi declarată neconstituțională, în ansamblul ei, atunci ar deveni inaplicabilă modificarea adusă art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 prin art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 și, prin urmare, recurentul ar putea beneficia de încasarea efectivă a contravalorii sporurilor aferente semnului onorific și a pensiei suplimentare de 9%. Prin urmare, recurentul solicită a se observa că norma vizată de excepție are o strânsă legătură cu soluționarea cauzei.

A mai arătat că, în fața Curții de Apel Iași, a invocat încălcarea principiului legalității în raport cu nerespectarea dispozițiilor constituționale și legale referitoare la competența de avizare a proiectelor de acte normative ce revine Consiliului Legislativ.

În acest sens, a arătat că solicitarea avizului Consiliului Legislativ s-a realizat exclusiv în mod formal, întrucât aceasta a fost înregistrată la Consiliul Legislativ la 3 zile de la data adoptării O.U.G. nr. 59/2017, această situație de fapt fiind similară cu cea reținută la paragrafele 64-67 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 221/2620 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 23/2020, precum și la paragrafele 52-53 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 229/2020 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 25/2020.

A mai învederat că instanța de contencios constituțional a statuat în mod repetat faptul că, pentru a nu se compromite rolul Consiliului Legislativ, este obligatoriu ca înregistrarea solicitării la Consiliul Legislativ să se realizeze înainte de emiterea ordonanței de urgență.

Față de împrejurarea că, la momentul adoptării O.U.G. nr. 59/2017 (4 august 2017), Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ, recurentul a apreciat că această modalitate de acțiune încalcă prevederile art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, motiv pentru care, în accepțiunea sa, sancțiunea este neconstituționalitatea actului normativ în discuție în ansamblul său.

În încheiere, a apreciat ca fiind utilă trimiterea la paragraful 80 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 140/2019 potrivit cărora "legiuitorul constituant a reglementat în art. 79 din Legea fundamentală rolul Consiliului Legislativ, de «organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații. El ține evidența oficială a legislației României». Sub acest aspect, nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ duce la neconstituționalitatea legii sau ordonanței - simplă sau de urgență".

De asemenea, a mai arătat că instanța de contencios constituțional a statuat că Guvernul este obligat să solicite avizul Consiliului Legislativ înainte de a adopta o ordonanță de urgență, iar nerespectarea acestei obligații duce la neconstituționalitatea actului normativ adoptat în ansamblul său (pentru exemplificare, recurentul a făcut trimitere la paragraful 47 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 229/2020 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 25/2020, respectiv, la paragraful 68 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 221/2020 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 23/2020).

Față de argumentele expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii/deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași la data de 05 octombrie 2021 și, pe cale de consecință, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin rezoluția de primire din 20 octombrie 2021, în cauză, s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 9 noiembrie 2021, cu citarea părților.

Prin citațiile emise, comunicate intimatelor la 25 octombrie 2021, respectiv, la 26 octombrie 2021, li s-au adus la cunoștință, motivele recursului.

Până la termenul de judecată stabilit în cauză, niciuna din intimate nu a formulat întâmpinare. Ulterior termenului de judecată, respectiv, la 10 noiembrie 2021, la dosarul cauzei a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, prin care aceasta a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Având în vedere că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o soluție de respingere a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale a României, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea prezentului recurs nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Examinând, în continuare, partea din decizia recurată referitoare la respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2017, reținând că, în limitele învestirii, prevederile art. I-VI, VII pct. 1, 2, VIII-X din O.U.G. nr. 59/2017 nu au legătură cu prezenta cauză, iar faptul că apelantul a invocat un viciu de neconstituționalitate ce afectează ordonanța în integralitatea sa nu este de natură a conduce la o altă concluzie judiciară.

Instanța de recurs constată că, respingând cererea de sesizare cu motivarea redată anterior, instanța de apel a procedat la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce privește legătura normei de drept, obiect al excepției invocate, cu cauza dedusă judecății.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Referitor la admisibilitatea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată, Înalta Curte constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din analiza acestui text normativ rezultă că una dintre condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale impune ca prevederile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte constată că în mod greșit s-a apreciat că, în speță, dispozițiile O.U.G. nr. 59/2017, a cărei constituționalitate este contestată, nu au legătură cu soluționarea litigiului, din moment ce recurentul a făcut trimitere la acest act normativ în cuprinsul acțiunii introductive tocmai în ideea că, prin O.U.G. nr. 59/2017 au fost modificate anumite dispoziții din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Cât privește critica de neconstituționalitate privind lipsa avizului Consiliului Legislativ, Înalta Curte reține, că în jurisprudența instanței de contencios constituțional, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate cu privire la aspecte de neconstituționalitate extrinsecă privind procedura de adoptare a actului normativ, în cadrul controlului de neconstituționalitate a posteriori, și nu doar în cadrul controlului a priori, la sesizarea unor autori calificați (ex.: Avocatul Poporului, etc).

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului și casarea deciziei atacate, cu referire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel, în ceea ce privește cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate invocată, în rejudecare, instanța urmând a reanaliza condiția referitoare la legătura cu cauza dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul A., va casa, în parte, decizia civilă nr. 719/2021 din 5 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale și va trimite spre o nouă judecată cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, în raport de art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 719/2021 din 5 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, în raport de art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

Casează, în parte, decizia civilă nr. 719/2021 din 5 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale și trimite spre o nouă judecată cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, în raport de art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2021.