ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1815/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă sub nr. x/2020 la 30 ianuarie 2020, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la actualizarea pensiei militare de serviciu, începând cu 1 februarie 2017, prin raportare la salariul de funcție avut la data deschiderii dreptului de pensie în cuantum de 433 RON, respectiv de la 1.017 RON la 1.450 RON, conform H.G. nr. 1/2017, la plata către reclamant, într-o singură tranșă, a drepturilor de pensie actualizate, la care să se adauge daune compensatorii sub forma ratei inflației la data plății efective, precum și daune moratorii constând în dobânda legală penalizatoare, potrivit O.U.G. nr. 80/2013, calculată de la 1 februarie 2017 și până la data plății efective. A mai solicitat obligarea pârâtei să comunice Casei de Pensii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne veniturile salariale aferente lunilor alese în vederea recalculării pensiei reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 469 din 10 iunie 2020, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamantul a declarat apel.

Prin decizia nr. 515/2020 din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins apelul ca nefondat.

La 8 februarie 2021, împotriva acestei decizii apelantul A. a declarat recurs.

În motivare, după prezentarea situației de fapt, autorul căi de atac a criticat decizia atacată din perspectiva aplicării greșite de către instanța de apel a dispozițiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, modificată.

Sub acest aspect, evocând prevederile art. 1 din Anexa 2 a Ordinului Comun nr. 31/25/999/8148/237/259/221/2016, pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat, a afirmat că instanța de apel în mod eronat a apreciat criteriul de calcul și actualizare a pensiei militare, precum și faptul că recurentul ar fi solicitat înlocuirea salariului de funcție cu salariul minim pe economie, când, în realitate, a fost solicitată aplicarea prevederilor legale care presupun ca salariul de funcție să nu fie mai mic decât salariul minim pe economie.

În continuare, a arătat că din anexele deciziilor de pensie emise de intimată a rezultat un salariu de funcție de 1.056 RON, care era sub limita obligatorie de 1.450 RON, stabilită prin H.G. nr. 1 din 1 februarie 2017.

A mai afirmat că, în baza mecanismului legislativ avut în vedere de art. 60 alin. (1) și alin. (4) din Legea 223/2015, în forma aplicabilă la 1 februarie 2017, coroborat cu art. 18 alin. (1) lit. b) din aceeași lege și art. 1 din Anexa 2 din Ordinul M.A.I. nr. 31/2016 și H.G. nr. 1/2017, pensiile militare de stat se actualizează din ofi­ciu de către casele de pensii sectoriale pe baza datelor cu privire la salariul de bază minim brut pe țară garantat, care face parte din modul de calcul al salariului de funcție și pentru militarii nepensio­nați.

Totodată, recurentul a susținut că cererea sa a vizat perioada anterioară datei de 15 septembrie 2017, nu pe cea ulterioară acestei date, cum în mod greșit a reținut instanța de apel, când art. 60 din Legea 223/2015 a fost modificat integral prin art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

Mai mult, a arătat că și baza de calcul a pensiei militare a fost aplicată greșit de către instanța de apel, subliniind că în baza de calcul a pensiei recurentului s-a avut în vedere salariul de funcție în cuantum de 1.056 de RON, în condițiile în care salariul minim brut pe țară garantat în plată începând cu 1 februarie 2017 era de 1.450 de RON.

A mai criticat decizia atacată și din perspectiva normei legale aplicabile în speță, arătând că, în temeiul principiului potrivit căruia legea specială derogă de la dreptul comun, dispozițiile legale incidente în speță erau reprezentate de Legea nr. 223/2015, Ordinul M.A.I. nr. 31/2016, H.G. nr. 1/2017, Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 153/2017, iar nu de cele ale Codului muncii, cum în mod eronat a apreciat instanța de prim control judiciar.

În continuare, recurentul a susținut că actualizarea valorii salarialului de funcție a recurentului ce compunea baza de calcul a pensiei acestuia trebuia realizată din oficiu de intimată.

Conchizând, a evocat practica instanțelor judecătorești și dispozițiile legale relevante, în opinia sa, pentru soluționarea cauzei.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a C. proc. civ.

La 7 aprilie 2021 intimata a depus întâmpinare, prin care a arătat că, față de art. 483 alin. (2), coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., decizia recurată nu este susceptibilă de recurs, calea de față promovată fiind inadmisibilă.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal, dar și că exercitarea acestora trebuie realizată numai în condițiile legii.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, reclamantul a învestit Tribunalul Iași, secția I civilă la 30 ianuarie 2020.

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speță sunt incidente dispozițiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 sus-menționată.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Recursul are ca obiect decizia nr. 515/2020 din 2 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale în apel, într-un litigiu de asigurări sociale.

Decizia atacată este o hotărâre definitivă, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin urmare aceasta nu poate fi atacată cu recurs raportat la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 515/2020 din 2 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2021.