ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1045/2021

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 04.08.2020 și înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă sub numărul x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, efectuarea de către pârâtă a operațiunii administrative de actualizare a pensiei militare de serviciu a reclamantei, începând cu 01.02.2017, de la suma de 928 RON, reprezentând salariul de funcție (bază) la data deschiderii dreptului la pensie, la suma de 1450 RON, sumă stabilită în baza H.G. nr. 1/2017 ca salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, avându-se în vedere diferența în cuantum brut de 522 RON/lună, precum și recalcularea celorlalte elemente care au la bază salariul de funcție; plata drepturilor de pensie actualizate, la care se adaugă daunele compensatorii sub forma ratei inflației la data plății efective, precum și daunele moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, conform dispozițiilor art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, începând cu 01.02.2017 și până la data plății efective, menționând că nu solicită cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3422 din 20 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția I civilă, a fost admisă cererea reclamantei A.; a fost obligată intimata la actualizarea pensiei militare de serviciu a reclamantei, începând cu 01.02.2017, prin raportare la o soldă de funcție în valoare de 1450 RON și la emiterea unei decizii în acest sens, precum și la plata diferențelor dintre pensia astfel calculată și cea achitată efectiv, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, retroactiv, începând cu 04.08.2020 și până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe, intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat apel și totodată, cerere de suspendare a executării sentinței apelate, până la soluționarea căii de atac a apelului.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea de suspendare a executării provizorii a sentinței civile nr. 3422/20.11.2020 a Tribunalului Ilfov și a dispus suspendarea acestei sentințe până la soluționarea apelului declarat împotriva acesteia.

Împotriva acestei încheieri, la 9 februarie 2021, reclamanta A. a formulat recurs prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării provizorii a sentinței primei instanțe.

Fără a indica vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta arată că, în aprecierea ei, motivele pentru care intimata a solicitat suspendarea executării provizorii a hotărârii apelate nu reprezintă temeiuri suficiente pentru a suspenda executarea sentinței care are caracter executoriu.

În dezvoltarea criticilor, arată că sentințele pronunțate în primă instanță, în cauze având ca obiect drepturi de asigurări sociale, sunt executorii de drept, dată fiind importanța acestor litigii pentru patrimoniile părților implicate. Prin urmare, suspendarea provizorie a executării unei asemenea sentințe este o măsură de excepție, ce trebuie temeinic justificată. Susține că apelanta este cea care avea obligația de a dovedi existența unor cauze reale și suficiente care să justifice înlăturarea caracterului executoriu al hotărârii primei instanțe, însă nu există probe sub acest aspect, din analiza cererii de suspendare și a apărărilor formulate cu privire la aceasta neputându-se aprecia, în opinia recurentei, că punerea în executare a sentinței riscă să creeze un prejudiciu greu de reparat, iar în ipoteza admiterii apelului, întoarcerea executării ar fi dificilă, astfel cum a susținut intimata.

Mai arată recurenta că, în ce privește urgența măsurii suspendării, apelanta nu ar fi făcut dovada că recurenta ar fi început executarea silită, ci doar a invocat faptul că o eventuală punere în executare a hotărârii judecătorești, la data sesizării instanței cu cererea de suspendare, ar fi imposibilă, în contextul disciplinei financiar-bugetare.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei la 03.03.2021, care, la 12.03.2021 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei A. la 08.04.2021, însă aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, art. 489 alin. (2) din același cod prevede că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Din analiza cererii de recurs, instanța constată că autoarea căii de atac nu a indicat niciunul din motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu a dezvoltat, în concret, vreo critică împotriva încheierii atacate.

Astfel, departe de a aduce critici relative la raționamentul instanței de apel, recurenta combate în mod direct doar argumentele de fapt ale petentei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la iminența producerii unui prejudiciu, urgența măsurii, demararea procedurii de executare silită a sentinței primei instanțe și cu privire la dificultățile legate de întoarcerea executării, care, în opinia recurentei, nu justifică admiterea cererii de suspendare provizorie a executării.

Ori, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Față de cele constatate, se reține că recurenta urmărește, în realitate, nu prezentarea unor critici de nelegalitate care să atragă casarea încheierii recurate ci reanalizarea și reinterpretarea probatoriului, prin devoluțiunea integrală a fondului, în vederea stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța anterioară. Însă recursul urmărește să supună instanței supreme examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, aspectele de netemeinicie neputând fi cercetate în această etapă procesuală, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2021.