ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 153/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea în revendicare formulată în baza dispozițiilor art. 480 C. civ., reclamanții S.S. și S.P.L. în contradictoriu cu pârâții D.V., G.D.V., Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și R.A.G.C.L. Cluj-Napoca, au solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în cartea funciară, situat în municipiul, Cluj-Napoca, str. A.F., constatarea nulității titlului de proprietate al Statul român asupra imobilului și radierea dreptului de proprietate al statului, cu întabularea concomitentă, a dreptului reclamanților de proprietate asupra acestor imobile; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 1997 încheiat între pârâți cu privire la imobil, radierea dreptului de proprietate al pârâților persoane fizice și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra întregului imobil, cu titlu de moștenire.

Acțiunea a fost înregistrată la data de 28 februarie 2000 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca și declinată în favoarea Tribunalului Cluj-Napoca prin sentința civilă nr. 5491 din 14 iulie 2000. Tribunalul Cluj-Napoca, secția civilă, prin sentința nr. 476 din 11 decembrie 2001, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților, motivat, de faptul că preluarea de către Statul român a celor trei apartamente în litigiu s-a făcut cu titlu, iar cu privire la imobil nu se conturează niciun motiv de nevalabilitate a contractului de vânzare-cumpârare contestat, raportat la momentul încheierii acestuia; prin urmare, reclamanții pot uza exclusiv de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile art. 9 și art. 12 alin. (1) din această lege.

Prin decizia nr. 101 din 3 iulie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți, motivat de faptul că aspectul privind nulitatea absolută a actului juridic de trecere a celor trei apartamente în proprietatea statului a fost tranșată prin decizia civilă nr. 999/1999 a Curții de Apel Cluj, ce a rezolvat irevocabil plângerile acelorași reclamanți formulate în contra hotărârii nr. 309/1997 prin care Comisia Județeană Cluj pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 a refuzat restituirea în natură, acordând despăgubiri bănești; prin urmare, preluarea apartamentelor de către Statul român s-a făcut cu titlu, reclamanții beneficiind de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 112/1995, ale cărei dispoziții au fost respectate inclusiv în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. X1.

Recursul declarat de reclamanți împotriva acestei decizii a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data 29 august 2002. Judecata recursului a fost suspendată inițial la data de 9 aprilie 2003, în baza dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la solicitarea recurenților-reclamanți, până la soluționarea cererii de restituire în natură a imobilului litigios pe cale administrativă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001. Măsura suspendării cauzei a fost menținută prin încheierea de ședință din 24 februarie 2006, față de împrejurarea că nu a fost finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, conform celor învederate în ședință publică de intimatul-pârât D.V., prezent personal.

Ulterior, prin memoriul înregistrat la data de 13 mai 2010, recurenta-reclamantă S.S. a arătat că subzistă temeiurile de suspendare a judecății recursului, întrucât Primăria municipiului Cluj-Napoca nu a soluționat notificarea înregistrată de Biroul Executorului Judecătoresc P.N. din 12 februarie 2002. Prin raportul privind verificările relative la cauza suspendării întocmit la data de 8 februarie 2013 s-a dispus citarea părților pentru termenul din 12 noiembrie 2013 în vederea verificării subzistenței temeiurilor care au impus măsura suspendării. Urmare solicitărilor instanței prin adresele emise la data de 16 octombrie 2013, Primăria municipiului Cluj-Napoca a comunicat că notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc P.N.

12 februarie 2002 privind imobilul înscris în cartea funciară, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. A.F., a fost soluționată prin emiterea dispoziției primarului municipiului Cluj-Napoca din 13 februarie 2012 și că din evidențe nu rezultă că aceasta ar fi fost contestată în instanță. Cauza a rămas în nelucrare până la termenul din data de 12 noiembrie 2013, când s-a repus pe rol din oficiu, iar la termenul din 21 ianuarie 2014, instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția perimării recursului, față de conținutul relațiilor comunicate de Primăria municipiului Cluj-Napoca, precum și de precizările făcute în ședință publică de către intimatul-pârât D.V., prezent personal. Înalta Curte urmează să constate intervenită sancțiunea perimării, având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu. Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Drept urmare, perimarea operează cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă, În speță, după suspendarea cauzei nu s-au făcut demersuri pentru reluarea procedurii judiciare, deși potrivit relațiilor comunicate de către Primăria municipiului Cluj-Napoca, procedura administrativă a fost definitivată prin emiterea dispoziției Primarului municipiului Cluj-Napoca din 13 februarie 2012, în baza Legii nr. 10/2001.

Rezultă că temeiul suspendării reprezentat de dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a încetat să mai justifice această măsură, de lăsare a pricinii în nelucrare, la data emiterii dispoziției administrative din 13 februarie 2012. Or, de la acest moment și până la repunerea cauzei pe rol din oficiu părțile nu au mai îndeplinit niciun act de procedură de natură să întrerupă cursul termenului de perimare. În consecință, având în vedere că până la împlinirea termenului de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părți nu a solicitat continuarea judecății, Înalta Curte constată întrunirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. și, raportat la aceste dispoziții legale coroborate cu cele ale art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții S.S. și S.P.L. împotriva deciziei nr. 101 din data de 3 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2014.