ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 153/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea în revendicare formulată în baza dispozițiilor art. 480 C. civ., reclamanții

S.S. și S.P.L. în contradictoriu cu pârâții D.V., G.D.V., Consiliul local al municipiului

Cluj-Napoca și R.A.G.C.L. Cluj-Napoca, au solicitat restituirea în natură a imobilului

înscris în cartea funciară, situat în municipiul, Cluj-Napoca, str. A.F., constatarea

nulității titlului de proprietate al Statul român asupra imobilului și radierea

dreptului de proprietate al statului, cu întabularea concomitentă, a dreptului reclamanților

de proprietate asupra acestor imobile; constatarea nulității absolute a contractului

de vânzare-cumpărare din 1997 încheiat între pârâți cu privire la imobil, radierea

dreptului de proprietate al pârâților persoane fizice și înscrierea dreptului de

proprietate al reclamanților asupra întregului imobil, cu titlu de moștenire.

Acțiunea a fost înregistrată la data de

28 februarie 2000 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca și declinată în favoarea Tribunalului

Cluj-Napoca prin sentința civilă nr. 5491 din 14 iulie 2000.

Tribunalul Cluj-Napoca, secția civilă,

prin sentința nr. 476 din 11 decembrie 2001,

a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților, motivat,

de faptul că preluarea de către Statul român a celor trei apartamente în litigiu

s-a făcut cu titlu, iar cu privire la imobil nu se conturează niciun motiv de nevalabilitate

a contractului de vânzare-cumpârare contestat, raportat la momentul încheierii acestuia;

prin urmare, reclamanții pot uza exclusiv de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

g) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile art. 9 și art. 12 alin. (1)

din această lege.

Prin decizia nr. 101 din 3 iulie 2002,

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți, motivat de faptul că aspectul

privind nulitatea absolută a actului juridic de trecere a celor trei apartamente

în proprietatea statului a fost tranșată prin decizia civilă nr. 999/1999 a Curții

de Apel Cluj, ce a rezolvat irevocabil plângerile acelorași reclamanți formulate

în contra hotărârii nr. 309/1997 prin care Comisia Județeană Cluj pentru aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 112/1995 a refuzat restituirea în natură, acordând despăgubiri

bănești; prin urmare, preluarea apartamentelor de către Statul român s-a făcut cu

titlu, reclamanții beneficiind de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 112/1995,

ale cărei dispoziții au fost respectate inclusiv în momentul încheierii contractului

de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. X1.

Recursul declarat de reclamanți împotriva

acestei decizii a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

la data 29 august 2002.

Judecata recursului a fost suspendată inițial

la data de 9 aprilie 2003,

în

baza dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la solicitarea recurenților-reclamanți,

până la soluționarea cererii de restituire în natură a imobilului litigios pe cale

administrativă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Măsura suspendării cauzei a fost menținută

prin încheierea de ședință din 24 februarie 2006, față de împrejurarea că nu a fost

finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, conform celor

învederate în ședință publică de intimatul-pârât D.V., prezent personal.

Ulterior, prin memoriul înregistrat la

data de 13 mai 2010, recurenta-reclamantă S.S. a arătat că subzistă temeiurile de

suspendare a judecății recursului, întrucât Primăria municipiului Cluj-Napoca nu

a soluționat notificarea înregistrată de Biroul Executorului Judecătoresc P.N. din

12 februarie 2002.

Prin raportul privind verificările relative

la cauza suspendării întocmit la data de 8 februarie 2013 s-a dispus citarea părților

pentru termenul din 12 noiembrie 2013 în vederea verificării subzistenței temeiurilor

care au impus măsura suspendării.

Urmare solicitărilor instanței prin adresele

emise la data de 16 octombrie 2013, Primăria municipiului Cluj-Napoca a comunicat

că notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc P.N. 12

februarie 2002 privind imobilul înscris în cartea funciară, situat în municipiul

Cluj-Napoca, str. A.F., a fost soluționată prin emiterea dispoziției primarului

municipiului Cluj-Napoca din 13 februarie 2012 și că din evidențe nu rezultă că

aceasta ar fi fost contestată în instanță.

Cauza a rămas în nelucrare până la termenul

din data de 12 noiembrie 2013,

când

s-a repus pe rol din oficiu, iar la termenul din 21 ianuarie 2014, instanța a rămas

în pronunțare cu privire la excepția perimării recursului, față de conținutul relațiilor

comunicate de Primăria municipiului Cluj-Napoca, precum și de precizările făcute

în ședință publică de către intimatul-pârât D.V., prezent personal.

Înalta Curte urmează să constate intervenită

sancțiunea perimării, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1)

C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva

incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform

art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Așadar, pentru a interveni perimarea în

materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie

să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare

să fie cauzată de culpa părții.

Drept urmare, perimarea operează cu condiția

ca, timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării

cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în

acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă,

În speță, după suspendarea cauzei nu s-au

făcut demersuri pentru reluarea procedurii judiciare, deși potrivit relațiilor comunicate

de către Primăria municipiului Cluj-Napoca, procedura administrativă a fost definitivată

prin emiterea dispoziției Primarului municipiului Cluj-Napoca din 13 februarie 2012,

în baza Legii nr. 10/2001.

Rezultă că temeiul suspendării reprezentat

de dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a încetat să mai justifice

această măsură, de lăsare a pricinii în nelucrare, la data emiterii dispoziției

administrative din 13 februarie 2012.

Or, de la acest moment și până la repunerea

cauzei pe rol din oficiu părțile nu au mai îndeplinit niciun act de procedură de

natură să întrerupă cursul termenului de perimare.

În consecință, având în vedere că până

la împlinirea termenului de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.

civ., niciuna din părți nu a solicitat continuarea judecății, Înalta Curte constată

întrunirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

și, raportat la aceste dispoziții legale coroborate cu cele ale art. 252 alin. (1)

C. proc. civ., urmează a se constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanții

S.S. și S.P.L. împotriva deciziei nr. 101 din data de 3 iulie 2002 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

ianuarie 2014.