ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1222/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1222/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Că reclamantul P.V.E., prin

acțiunea înregistrată la Tribunalul Cluj i-a chemat în judecată pe pârâții S.A.,

S.I., K.C.O. și K.M.I., solicitând să se dispună revocarea contractului de

vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public P.I.F. din 20 august 2009,

având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor

construcție și teren situate în Cluj-Napoca, str. V.L., înscrise în cartea

funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al cumpărătorilor și

reînscrierii dreptului de proprietate al vânzătorilor K.C.O. și K.M.I.

Tribunalul

Cluj, prin sentința civilă nr. 177 din 24 februarie 2012 a admis excepția

lipsei calității procesuale a pârâtului K.M.I.

Totodată, a

respins acțiunea civilă înaintată de reclamant față de pârâtul K.M.I. ca

introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar

față de ceilalți pârâți ca nefondată.

Au fost

respinse cererile formulate de pârâți pentru obligarea reclamantului la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:

Că, prin

cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanța reclamantul a

solicitat revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial

Public Asociați P.I.F. și D.S.I. din 20 august 2009, prin care pârâții K.M.I.

și K.C.O. au transmis în favoarea pârâților S.A. și S.I. dreptul de proprietate

asupra imobilului situat administrativ în municipiul Cluj-Napoca, str. V.L.,

înscris în cartea funciară, construcție S+P+E și teren în suprafață de 1000 mp.

Referitor la

creanța reclamantului P.V.E. față de pârâta K.C.O., instanța a constatat că, în

considerentele sentinței comerciale nr. 916 din 26 ianuarie 2011, pronunțată în

Dosarul nr. 434/3/2010 al Tribunalului București, secția a IV-a comercială,

între SC B.D.P.A. SRL, prin administrator P.V.E., și SC C.M.D.C. SRL, prin

administrator K.C.O., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 29 iunie

2007, contract prin care vânzătorul s-a obligat să vândă cumpărătorului oțel beton

brut PC, OB, iar cumpărătorul s-a obligat să achite prețul prevăzut în listele

de prețuri din oferte de vânzare întocmite și aduse la cunoștința sa de către

vânzător, în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii.

Ulterior, la

data de 17 noiembrie 2008, prin contractul de cesiune de creanță, SC B.D.P.A.

SRL a cesionat către reclamant creanța avută împotriva debitoarei SC C.M.D.C.

SRL în cuantum de 1.650.832,73 RON, format din debit inițial în sumă de

750.413,74 RON și penalități de întârziere de 900.418,99 RON, creanță izvorâtă

din contractul analizat.

Instanța a reținut

de asemenea că, la data de 25 mai 2009, reclamantul a notificat pârâtei cesiunea

de creanță invocând calitatea sa de garant personal asumată prin contractul din

29 iunie 2007.

Având în vedere

clauzele contractului prin prisma prevederilor art. 1663 C. civ. și ținând cont

de faptul că pârâta K.C.O. a renunțat la beneficiul de discuție prevăzut de

art. 1663 C. civ., instanța a admis acțiunea reclamantului P.V.E. și a obligat pârâta,

să plătească reclamantului suma de 1.739.169,77 RON, reprezentând: 750.413,74 RON

contravaloare marfă și 958.756,03 RON, penalități de întârziere și la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 14.334,64 RON.

Potrivit extrasului

listat de pe portalul instanțelor de judecată, prin decizia pronunțată la data de

22 septembrie 2011 Curtea de Apel București a respins apelul declarat împotriva

sentinței examinate.

Din cele expuse

rezultă că raport juridic obligațional există între reclamantul P.V.E. și pârâta

K.C.O., reclamantul neavând statornicit un asemenea raport cu pârâtul K.M.I. Calitatea

procesuală pasivă a acestui pârât nu este justificată, motiv pentru care urmează

să fie admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.

În consecință,

acțiunea revocatorie, reglementată de art. 975 C. civ., presupune existența unui

cadru procesual din care fac parte creditorul-reclamantul P.V.E., debitorul-pârâta

K.C.O. și terții dobânditori cu titlu oneros ai imobilului în litigiu-pârâții S.A.

și S.I.

Potrivit înscrierilor

din cartea funciară, imobilul, construcție S+P+E și teren în suprafață de 1000 mp,

situat din punct de vedere administrativ în municipiul Cluj-Napoca, str. V.L., anterior

încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a fost în coproprietatea pârâtei K.C.O.

și a lui K.M.I., fiind dobândit cu titlu de cumpărare, ca bun propriu, în părți

egale.

În condițiile

în care pârâta a deținut în proprietate doar cota de ½ parte din imobilul

descris, reclamantul are deschisă calea acțiunii revocatorii doar în aceste limite,

așa cum au susținut pârâții.

Tribunalul a constatat

că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial

Public Asociați P.I.F. și D.S.I. din 20 august 2009, prin care pârâta K.C.O. a transmis

în favoarea pârâților S.A. și S.I. cota sa parte de ½, imobilul era grevat

de următoarele sarcini: drept de ipotecă pentru suma de 10.100.000.000 ROL + dobânzi,

speze aferente, costuri, comisioane, cheltuieli de orice fel legate de recuperarea

tuturor sumelor, cheltuieli de judecată și executare în favoarea Băncii C.R., Sucursala

Cluj; drept de ipotecă pentru suma de 190.000 RON + dobânzi, speze aferente, costuri,

comisioane, cheltuieli de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor, cheltuieli

de judecată și executare silită, în favoarea B.C.R. Sucursala Cluj și drept de ipotecă

pentru suma de 500.000 RON + dobânzi, speze, costuri, comisioane, cheltuieli pentru

recuperarea tuturor sumelor datorate, executare silită și cheltuieli de judecată,

în favoarea Băncii C.R., Sucursala Cluj.

În cuprinsul contractului

autentic de vânzare-cumpărare părțile au prevăzut că prețul în sumă de 1.471.280

RON va fi achitat prin virament bancar în contul SC F. SRL deschis la Banca C.R.

Cluj și este destinat stingerii integrale a datoriei către creditorul Banca C.R.,

Sucursala Cluj, datorie a cărei plată este garantată prin ipotecile înscrise în

cartea funciară.

Din extrasul de

cont comunicat de Banca C.R., Agenția Napoca Cluj-Napoca la solicitarea instanței,

a rezultat că suma menționată în contract a fost virată de cumpărătorul S.A. în

contul SC F. SRL și au fost efectuate operațiunile de rambursare ale creditelor

în vederea garantării cărora au fost înscrise drepturile de ipotecă în cartea funciară.

La analiza operațiunilor legate de virament din contul cumpărătorului în contul

societății menționate se va proceda în detaliu la examinarea condiției fraudei terților.

A rezultat din

cele expuse că suma de 1.471.280 RON încasată ca preț al imobilului din Cluj-Napoca,

str. V.L., a fost destinată stingerii creditelor garantate cu ipotecile examinate,

credit care, așa cum rezultă din extrasul analizat, avea caracter restant în parte.

În doctrină s-a

apreciat că creditorul nu poate ataca un act prin care debitorul plătește pe un

alt creditor al său, deoarece prin acest act nu s-a micșorat numai activul patrimonial

dar s-a stins și o obligație existentă, deci s-a micșorat pasivul patrimonial.

În altă ordine

de idei, s-a remarcat faptul că datoriile SC F. SRL erau garantate de pârâta K.C.O.

cu cota sa parte din imobil, iar în contractul din care s-a născut creanța reclamantului

P.V.E., aceeași pârâtă avea calitatea de fidejusor. Deci, în ambele raporturi pârâta

avea calitatea de garant, motiv pentru care nu se poate ajunge la o altă concluzie

decât cea arătată în sensul că nu este îndeplinită prima cerință a acțiunii revocatorii.

S-a reținut că,

excede obiectului prezentei cauze situația juridică a contractului de vânzare-cumpărare

încheiat cu pârâții S.A. și S.I. cu privire la apartamentul din Cluj-Napoca,

str. D., și împrejurarea că, ulterior, acest bun a fost donat de pârâtă în favoarea

minorei K.A.D.

Pârâta K.C.O.

a avut reprezentarea faptului că respectivul bun, sau mai exact cota de ½

parte deținută din acesta, nu va putea servi și pentru acoperirea sumei garantate

în calitate de fidejusor față de SC B.D.P.A. SRL, creanță preluată de către reclamant,

dar nu i se poate imputa pârâtei plata unui creditor ipotecar înaintea unui creditor

chirografar.

Pârâta nu a contestat

faptul că a fost notificată cu privire la cesiunea de creanță în favoarea reclamantului

la data de 25 mai 2009 și nici promovarea unei cereri pentru emiterea somației de

plată, la data de 20 februarie 2009, la care însă a renunțat ulterior reclamantul

din prezenta cauză.

În ipoteza neîndeplinirii

primei condiții, anterior examinate, nu există premisele constatării fraudei debitorului.

Cu privire la

plata prețului imobilului, pârâtul S.A. a arătat că potrivit înțelegerii dintre

părți, prețul a fost stabili astfel încât să acopere valoarea ipotecii înscrise

pe imobil în favoarea băncii și de asemenea oferirea în schimb a două apartamente.

În concret, în favoarea pârâtei K.C.O. urma să se transmită dreptul de proprietate

cu privire la apartamentul din str. D., unde au locuit anterior pârâții S., iar

în favoarea pârâtului K.M.I. s-a stabilit plata sumei de 490.000 RON, la acest preț

fiind estimat și apartamentul anterior descris. A mai precizat pârâtul că a acceptat

să achite în plus suma de 30.000 RON peste valoarea ipotecii, sumă care a fost stabilită

de asemenea de bancă.

Cu privire la

același aspect, pârâta S.I. a arătat că discuțiile privitoare la prețul imobilului

cumpărat au vizat acoperirea datoriei către bancă, de peste 1 milion de RON și oferirea

a două apartamente în schimb.

Tribunalul a constatat

că potrivit ordinului de plată din 21 august 2009 înregistrat la Banca P. Câmpia

Turzii, pârâtul S.A. a virat din contul său în contul SC F. SRL suma de 1.471.280

RON, reprezentând prețul din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu K.M.I.

și K.C.O. la data de 20 august 2009.

Față de rambursarea

integrală a creditelor care grevau imobilul din Cluj-Napoca, str. V.L., Banca C.R.

a formulat cererea de radiere a ipotecilor și interdicțiilor de înstrăinare și grevare,

cerere înregistrată la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj din

21 august 2009.

Din cele expuse

a rezultat că autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a avut loc în data

de 20 august 2009, iar rambursarea creditului și înregistrarea cererii de radiere

a ipotecilor și interdicțiilor din cartea funciară în data de 21 august 2009.

Înscrisurile examinate

confirmă astfel susținerilor pârâților S.A. și S.I. în sensul că suma convenită

cu titlu de preț a fost stabilită de așa natură încât să acopere contravaloarea

ipotecilor înscrise în cartea funciară a imobilului și în plus, au stabilit de comun

acord cu cei doi vânzători să le mai ofere două apartamente. În concret au transmis

dreptul de proprietate cu privire la apartamentul din Cluj-Napoca, str. D. în favoarea

pârâtei K.C.O., iar pârâtului K.M.I. i-au achitat suma de 490.000 RON.

Din analiza atentă

a probelor administrate cu privire la această din urmă condiție a rezultat că pârâții

S.A. și S.I. sunt terți dobânditori de bună credință.

În baza art. 274

C. proc. civ., cererea formulată de pârâții S.A. și S.I. pentru obligarea reclamantului

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20.000 RON a fost respinsă deoarece

pârâții au depus la dosarul cauzei doar factura fiscală din 27 iulie 2011, dar nu

au făcut dovada achitării vreunei sume cu titlu de onorariu avocațial până la data

pronunțării sentinței. Înscrisurile nu au fost depuse ca anexe la concluziile scrise

și nu au fost depuse prin registratura Tribunalului Cluj.

În temeiul aceluiași

text legal au fost respinse cererile formulate de pârâții K.C.O. și K.M.I. pentru

obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. În cazul pârâtului K.M.I.

instanța a constatat că nu au fost depuse acte justificative din care să rezulte

cheltuielile de judecată, iar în cazul pârâtei K.C.O. a fost depusă o chitanță ilizibilă.

Curtea de Apel

Cluj, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012,

a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.V.E. împotriva sentinței

civile nr. 177 din 24 februarie 2012 a Tribunalului Cluj.

A admis în parte

apelul declarat de pârâții S.A. și S.I. împotriva aceleiași sentințe, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că a obligat reclamantul la plata sumei de 7.000

RON cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță către pârâții S.A. și S.I.,

la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată în apel către pârâtul K.M.I., și

la plata sumei de 2.232 RON cheltuieli de judecată în apel către pârâții S.A. și

S.I.

Cu privire la

aceste apeluri, curtea a reținut următoarele:

În legătură cu

apelul reclamantului P.V.E.:

Pornind de la

prevederile art. 976 C. civ., potrivit cărora creditorii pot, în numele lor personal,

să atace actele viclene făcute de către debitor în prejudiciul drepturilor lor,

jurisprudența și doctrina au stabilit că sunt condiții ale acțiunii introduse de

un creditor în revocarea judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor

în frauda drepturilor lor, următoarele: a) actul atacat să-i fi creat creditorului

un prejudiciu; b) să existe o fraudă a debitorului, acesta cunoscând caracterul

prejudiciabil al actului față de debitorul său; c) creditorul să fie titularul unei

creanțe certe, lichide și exigibile și, ca regulă, anterioară actului atacat; d)

să existe complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul,

în sensul că terțul cunoaște că prin încheierea actului debitorul și-a creat sau

mărit starea de insolvabilitate.

Toate aceste condiții

sunt cumulative, admisibilitatea acțiunii revocatorii fiind supusă, deci, cerinței

ca cele patru condiții să fie întrunite concomitent. Prin urmare, neîndeplinirea

uneia dintre ele atrage respingerea acțiunii, chiar dacă celeilalte trei sunt realizate.

În acest fel a

reținut și prima instanță, statuările acesteia fiind, sub aspectul discutat, pe

deplin legale.

În procesul de

față nici existența creanței pârâtei K.C.O. către reclamant, nici caracterul cert,

lichid și exigibil al acesteia nu au fost contestate, tribunalul reținând în mod

corect că prin sentința comercială nr. 916 din 26 ianuarie 2011 a Tribunalului București

(Dosar nr. 434/3/2010), definitivă la data judecății în primă instanță, pârâta a

fost obligată la a-i plăti reclamantului suma totală de 1.739.169.77 RON, în calitatea

pârâtei de fidejusor ce a renunțat la invocarea beneficiului de discuțiune prevăzut

de art. 1663 C. civ.

S-a reținut că

această condiție de admisibilitate a acțiunii revocatorii este îndeplinită, dar

nu este însă îndeplinită condiția ca prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 20 august 2009 de Biroul Notarial Public Asociați P.I.F. și D.S.I.,

pârâta să-și fi creat sau mărit în mod nelegal o stare de insolvabilitate, căci

deși este real că prin vânzarea cotei sale de

1

/

2

din imobilul

obiect al contractului patrimoniul pârâtei s-a diminuat, trebuie avut în vedere,

complementar, și că suma încasată cu titlu de preț, anume 1.471.280 RON, a fost

destinată plății unei creanțe către Banca C.R. Potrivit înscrierilor existente în

cartea funciară din Cluj (în care se află înscris, imobilul situat în Cluj-Napoca,

str. V.L., care a făcut obiectul contractului a cărui revocare se cere), Banca C.R.

avea înscrise însă din perioada 2005-2006 drepturi de ipotecă asupra imobilului,

calitatea ei de creditor fiindu-i, așadar, dobândită înaintea celei a reclamantului.

Or, este acceptat

că atunci când debitorul încheie un act juridic prin care își plătește o altă datorie,

satisfăcându-și deci un alt creditor, acel act juridic nu poate fi atacat pe calea

acțiunii pauliene, considerându-se că diminuarea patrimoniului, deși reală, este

însoțită și de o corespunzătoare micșorare a pasivului patrimonial. În concluzie,

admisibilitatea acțiunii pauliene presupune existența unui act juridic care să aibă

ca efect împuținarea patrimoniului debitorului, fără a fi însoțit, corelativ, de

plata unuia (unora) dintre creditori prin folosirea valorii patrimoniale obținute

de către debitor prin încheierea actului.

Că din cele de

mai sus a rezultat că în procesul de față nu este întrunită condiția ca prin contractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2009 pârâta K.C.O. să își fi diminuat

patrimoniul fără a fi utilizat prețul primit la plata vreunuia dintre creditorii

săi și că acțiunea revocatorie nu putea fi admisă, prima instanță hotărând în mod

legal respingerea ei.

Reclamantul a

susținut că este îndeplinită în cauză și condiția privitoare la complicitatea la

fraudă a pârâților cumpărători S.A. și S.I., întemeindu-și aserțiunea în principal

pe faptul că aceștia au acceptat să facă plata prețului în conturile SC F. SRL,

iar nu direct Băncii C.R., care avea calitatea de creditor ipotecar. Pentru a-și

consolida susținerea, reclamantul are în vedere și faptul că pârâții cumpărători

au fost consiliați de avocat, ceea ce era de natură a le atrage atenția asupra complicității

lor la o manoperă juridică dolosivă în raport cu reclamantul.

Curtea a reținut

că atâta vreme cât suma de 1.471.380 RON plătită cu titlu de preț de către pârâții

cumpărători a ajuns, prin intermediul SC F. SRL, în conturile Băncii C.R., reprezentând

actul juridic ce a semnificat restituirea integrală a creditului către bancă și,

prin aceasta, temeiul radierii din cartea funciară din Cluj a dreptului de ipotecă

înscris în favoarea băncii, este fără relevanță că pârâții cumpărători au acceptat

o asemenea modalitate de plată. Doar în măsura în care creditorul ipotecar ar fi

rămas neîndestulat, prețul primit nefiind utilizat pentru stingerea creanței sale

ori a altui creditor al pârâtei K.C.O., se putea considera că este îndeplinită condiția

creării sau agravării, cu caracter fraudulos, a stării de insolvabilitate a acestei

pârâte.

Nu li se poate

reproșa pârâților S. că, din rațiuni de prudență (justificate față de valoarea mare

a tranzacției), urmând sfatul avocatului lor, au acceptat ca plata în beneficiul

Banca C.R. să se facă prin intermediul unei societăți comerciale terțe, esențial

fiind că cel puțin unul dintre creditorii pârâtei K.C.O. a fost îndestulat.

Instanța a reținut

că simplul fapt al încheierii unui contract de vânzare-cumpărare de către debitor

nu este prin el însuși, suficient concluziei că este prejudiciabil pentru creditor,

fiind posibil ca prețul obținut să fie destinat plății creanței al cărei titular

este creditorul respectiv și că în mod legal și temeinic a stabilit prima instanță

că nici cerința complicității la fraudă a cumpărătorilor S. nu este îndeplinită.

În ce privește

afirmațiile apelantului privitoare la disimularea realității prin plata sumei de

500.000 RON către pârâtul K.M.I. sub forma unui contract de vânzare de bunuri mobile,

evitându-se plata impozitului pe venitul obținut din vânzarea imobilului aferent

sumei de 500.000 RON, curtea a constat că obiectul prezentului proces nu face necesară

analiza acestor împrejurări, de interes pentru prezenta judecată fiind soarta juridică

a cotei de ½ din imobil ce i-a aparținut pârâtei K.C.O., iar nu situația

juridică a soțului acesteia, el neavând calitatea de debitor ori garant în beneficiul

reclamantului.

Verificarea eventualei

fraude săvârșite în legătură cu suma de 500.000 RON ar putea fi analizată într-un

alt cadru procesual decât cel de față, instanțele din prezentul proces având a verifica

doar întrunirea condițiilor legale privitoare la admisibilitatea acțiunii revocatorii

(pauliene). Deși apelantul susține contrariul, eventuala fraudă constând în afirmata

neplată a impozitului pe venit corespunzător sumei de 500.000 RON nu prezintă relevanță

în planul acțiunii revocatorii, complicitatea titlului trebuind, în cazul acesteia,

să vizeze exclusiv ceea ce este prejudiciabil pentru creditorul reclamant, iar nu

și pentru Statul Român, în calitatea acestuia de colector de taxe și impozite.

Cu privire la

contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat în municipiul

Cluj-Napoca, str. D., pe care pârâta K.C.O. l-a cumpărat de la familia S. contra

sumei de 170.000 RON, acesta are valoarea unui act juridic care a sporit patrimoniul

pârâtei, el fiind în profitul reclamantului. Mai mult, reclamantul are dreptul de

a analiza dacă donarea nudei proprietăți asupra acestui apartament, consimțită la

scurt timp după cumpărare, de către pârâta cumpărătoare în favoarea fiicei sale

minore reprezintă un act juridic ce n-ar putea fi supus el însuși, revocării în

temeiul art. 976 C. civ.

S-a respins critica

prin care a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra probatoriilor solicitate

sau că aceasta ar fi cenzurat nejustificat sau nemotivat întrebările propuse de

reclamant pentru interogatoriul pârâților, întrucât sentința este rezultatul unei

analize minuțioase și obiective a probelor administrate.

Cu privire la

apelul declarat de pârâții S.A. și S.I., s-a reținut că prima instanță a procedat

corect atunci când a apreciat ca nedovedită în condițiile legii cererea pârâților

S. de a le plăti cheltuieli de judecată.

Față de împrejurarea

că acțiunea i-a fost respinsă de către prima instanță, reclamantul are, în sensul

art. 274 C. proc. civ., calitatea de parte căzută în pretenții, datorându-le pârâților,

la cererea acestora și sub condiția dovedirii lor, cheltuieli de judecată.

Sub aspect probatoriu,

curtea a reținut că deși pârâții S. afirmă că au depus înscrisurile doveditoare

aflate la dosarul primei instanțe în chiar ședința de judecată din data de 17 februarie

2012, iar nu ulterior acesteia, nu au reușit să probeze acest fapt, în condițiile

în care în încheierea de ședință nu se face vorbire despre depunerea unor asemenea

înscrisuri, iar din actele dosarului nu a rezultat că acestea ar fi fost într-adevăr

depuse, în vreo altă modalitate legală, anterior închiderii dezbaterilor la termenul

de judecată din data de 17 februarie 2012.

Curtea a constatat

că, din coroborarea înscrisurilor depuse în copie la dosarul primei instanțe a rezultat

că pârâții S. au plătit un onorariu avocațial în sumă de 20.731,81 RON, dar că față

de complexitatea cauzei, de activitatea îndeplinită de avocatul reclamanților (redactarea

întâmpinării, a concluziilor scrise și participarea la dezbaterile judiciare, șase

termene de judecată), apreciază că suma de 20.731,81 RON este prea mare, fiind oportună

aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și, prin urmare, reducerea

ei la suma de 7.000 RON.

În ce privește

cheltuielile de judecată în apel, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a

obligat reclamantul la plata sumei de 2.237 RON reprezentând onorariu avocațial

pârâților S., și la plata sumei de 500 RON, cu același titlu către pârâtului K.M.I.

Împotriva deciziei

civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă au declarat recurs atât reclamantul P.V.E., cât și pârâții S.A.

și S.I.

Recurentul reclamant

P.V.E., prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie

2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, întemeiat pe art. 304

pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, în principal casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar în secundar,

modificarea deciziei, admiterea apelului său în sensul admiterii acțiunii astfel

cum a fost formulată și motivată.

După o prezentare

a situației de fapt recurentul reclamant a susținut în esență următoarele:

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu privire la casarea deciziei

din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, recurentul a

arătat în esență că a suferit o vătămare, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea

actelor de procedură efectuate, în raport de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât

instanța de apel în mod nelegal i-a respins prin încheierea de ședință din 11

septembrie 2012 cererea de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare, în

condițiile în care aceasta a fost însoțită de documente doveditoare, justificând

aceasta prin faptul că de la data declarării apelului a avut suficient timp pentru

angajarea unui apărător, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare și la un proces

echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

art. 156 C. proc. civ., fiind astfel împiedicat să-și formuleze apărarea cu privire

la excepții și pe fondul cauzei.

la motivele care ar atrage modificarea deciziei recurate, recurentul reclamant a

arătat că în speță instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

a schimbat natura și înțelesul acestuia, că decizia din apel a fost dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii, situație în care în speță sunt incidente și dispozițiile

art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

A susținut în

acest sens că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acțiunii în revocare,

reglementată de art. 975 C. civ., dar instanța nu a analizat dacă actul atacat este

unul viclean sau de bună-credință, aplicând greșit legea în raport de înscrisurile

din dosar, reluând argumentarea poziției sale în raport de existența bunei creanțe,

frauda debitorului, insolvabilitatea debitorului și complicitatea terțului contractant.

- Că în cauză,

a făcut dovada că este titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile față de

pârâta K.C.O., în sumă de 1.650.832,73 RON, fapt stabilit prin sentința comercială

nr. 9168 din 26 ianuarie 2011 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă,

prin care se constată preexistente dreptului de creanță, fiind irelevant faptul

că aceasta a fost pronunțată ulterior încheierii actului atacat.

- Cu privire la

insolvabilitatea, la frauda debitorului și la complicitatea terțului contractant,

după o prezentare a situației de fapt, a arătat că în cauză sunt îndeplinite aceste

condiții, avându-se în vedere că la data încheierii actului atacat, 20 august 2009,

era în derulare un proces de insolvență a SC C.M.D.C. SRL în care s-a solicitat

și atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei, ca administrator, iar la data de

20 septembrie 2009 reclamantul a formulat și o cerere de emitere a somației de plată

împotriva pârâtei K.C.O. pentru sumele corespunzătoare prețului și penalităților.

Chiar dacă a renunțat la judecata acesteia, intenția sa de a angaja răspunderea

pârâtei în calitatea ei de fidejusor al cumpărătoarei SC C.M.D.C. SRL i-a fost comunicată

pârâtei și cu ocazia notificării cesiunii de creanță din 25 mai 2009, după ce în

data de 5 februarie 2009 fusese deja notificată societatea comercială.

Față de intenția

sa de a-i angaja răspunderea patrimonială a pârâtei K.C.O., aceasta a început demersuri

pentru golirea de active a patrimoniului propriu, cu scopul evident de a goli de

conținut gajul personal al creditorilor săi, sens în care aceasta a încheiat contractul

de vânzare-cumpărare menționat, intenția de fraudă rezultând și din faptul că prețul

vânzării nu s-a achitat vânzătorilor, așa cum era firesc, ci terțului SC F. SRL,

consumându-se astfel prima etapă a eludării obligației de fidejusiune, cu atât mai

mult cu cât prețul înscris în contract nu a fost cel real, iar plata impozitului

s-a făcut din contul pârâtului S.A. în contul bancar al cabinetului notarial, deși

legea prevedea că impozitul se achită înaintea autentificării actului și că la o

dată anterioară contractului menționat pârâta K.C.O. să cumpere ca bun propriu,

prin contract autentificat de același notar public, imobilul din Cluj-Napoca,

str. D., de la pârâții S., cu prețul de 170.000 RON menționat care a fost achitat

integral de cumpărător anterior autentificării contractului. în data de 8

octombrie 2009 pârâta a încheiat un contract de donație în favoarea fiicei sale

minore cu privire la acest apartament, ea păstrându-și doar dreptul de uzufruct

viager.

Prin urmare, recurentul

a arătat că ne aflăm în prezența unui act juridic declarat de părți ca fiind cu

titlu oneros, respectiv un contract de vânzare-cumpărare, însă în realitate el reprezintă

un act autentic care a făcut parte dintr-o înțelegere secretă între părți având

ca scop fraudarea reclamantului prin sustragerea imobilului obiect al vânzării de

la o eventuală urmărire, astfel că în cauză sunt îndeplinite atât condiția insolvabilității

debitorului, întrucât prin cele două înstrăinări succesive de active în a doua jumătate

a anului 2009 pârâta K.C.O. și-a creat o stare de insolvabilitate care persistă

și în prezent, cât și condiția complicității la fraudă a terțului dobânditor, dovada

clară fiind chiar acceptul acestuia de a plăti prețul în contul SC F. SRL, iar nu

direct băncii care avea calitatea de creditor ipotecar.

Astfel, în mod

nereal în contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului din str. D., pârâții

au declarat că prețul de 170.000 RON a fost achitat de pârâta K.C.O., din proba

cu interogatoriu rezultând că aceasta nu a achitat nicio sumă de bani familiei S.

Apoi, în contractul

de vânzare-cumpărare litigios a fost menționată ca preț doar suma care acoperea

creanța creditorului Banca C.R., în condițiile în care prețul real al imobilului

a fost cu cca. 1.000.000 RON mai mare, valoarea a două apartamente.

Realitatea a fost

din nou disimulată și atunci când pârâții au mascat plata sumei de 500.000 RON către

pârâtul K.M.I. sub forma unui contract de vânzare de bunuri mobile, fără dată certă.

Mai mult, prin aceeași modalitate de încheiere a contractului, anume sub semnătură

privată, pârâții au evitat plata impozitului pe venitul obținut din vânzarea imobilului

pentru partea de preț care i-a fost achitată lui K.M.I., realizându-se frauda la

lege.

Prin urmare, acceptul

terților cumpărători de a frauda legea și de a încheia un act cu cauză falsă este,

și el, o puternică dovadă a complicității la fraudă.

Recurenții pârâții

S.A. și S.I., prin recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, întemeiat

pe art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, schimbarea

în parte a deciziei în sensul admiterii cererii lor în sensul obligării reclamantului

la plata sumei de 20.731,82 RON cheltuieli de judecată la fond și a sumei de 10.168

RON cheltuieli de judecată în apel, precum și a cheltuielilor de judecată din recurs,

conform documentelor justificative depuse, întrucât nu s-a avut în vedere complexitatea

cauzei în raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând recursul

declarat de reclamantul P.V.E. împotriva deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie

2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în raport de criticile

formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de

legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat avându-se în vedere

următoarele considerente:

Motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când prin hotărârea

dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Alin. (2) al

art. 105 C. proc. civ. vizează situația în care actele de procedură au fost îndeplinite

cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent, acte care se vor

declara nule dacă părții i s-a pricinuit o vătămare care nu poate fi înlăturată

decât prin anularea lor.

Din textele de

mai sus se poate observa că motivul de nelegalitate analizat se referă la neregularitățile

procedurale care atrag sancțiunea nulității, aspecte care nu se regăsesc în argumentele

dezvoltate pentru susținerea acestui motiv, or recurentul invocă în cauză pretinsa

încălcare a dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. și prin aceasta, implicit a dreptului

la apărare din perspectiva art. 26 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și a unui proces echitabil.

Este știut că,

potrivit art. 156 C. proc. civ. instanța va putea da un singur termen pentru lipsă

de apărare, temeinic motivată, dar este de observat că legea nu instituie în sarcina

instanței o obligație, ci posibilitatea de a acorda sau nu un termen pentru lipsă

de apărare, astfel că respingerea unei astfel de cereri nu poate fi sancționată

cu nulitatea hotărârii, fiind în discuție așa cum s-a arătat norme dispozitive,

iar nu imperative.

Motivul de recurs

întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se referă la interpretarea actului juridic

și nu este incident în cauză.

Conform prevederilor

art. 976 C. civ., pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, creditorii pot, în

numele lor personal, să atace actele viclene făcute de către debitor în prejudiciul

drepturilor lor.

Acțiunea pauliană

sau revocatorie este definită ca fiind acea acțiune prin care creditorul solicită

revocarea sau desființarea judiciară a actelor încheiate de debitor în frauda drepturilor

sale.

Rezultă astfel

că pentru a fi admisibilă acțiunea pauliană introdusă de un creditor în revocarea

judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor lor,

trebuie să îndeplinească următoarele condiții: actul atacat să fie încheiat în frauda

drepturilor creditorului, adică să-i fi creat acestuia un prejudiciu; să existe

o fraudă a debitorului, acesta cunoscând caracterul prejudiciabil al actului față

de creditorul său; creditorul să fie titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile

și, ca regulă, anterioară actului atacat și să existe complicitatea la fraudă a

terțului cu care debitorul a încheiat actul, în sensul că terțul cunoaște că prin

încheierea actului debitorul și-a creat sau mărit starea de insolvabilitate.

Că, toate aceste

condiții sunt cumulative, admisibilitatea acțiunii revocatorii fiind supusă, deci,

cerinței ca cele patru condiții să fie întrunite concomitent, astfel că neîndeplinirea

uneia dintre ele atrage respingerea acțiunii, chiar dacă celeilalte trei sunt realizate.

Astfel, se constată

că în cauză nu au fost contestate nici existența creanței pârâtei K.C.O. de către

reclamant și nici caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia, instanța de apel

reținând în mod corect că prin sentința comercială nr. 916 din 26 ianuarie 2011

a Tribunalului București (Dosar nr. 434/3/2010), definitivă, pârâta a fost obligată

la plata către reclamantul P.V.E., a sumei de 1.739.169,77 RON, în calitatea sa

de fidejusor ce a renunțat la invocarea beneficiului de discuțiune prevăzut de

art. 1663 C. civ.

Curtea de Apel

Cluj, a reținut corect în cauză, că această condiție de admisibilitate a acțiunii

revocatorii este îndeplinită, dar că nu este îndeplinită condiția potrivit căreia

prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2009

de Biroul Noatrial Public Asociați P.I.F. și D.S.I., pârâta să-și fi creat sau mărit

în mod nelegal starea de insolvabilitate, căci deși este real că prin vânzarea cotei

sale de ½ din imobilul obiect al contractului patrimoniul pârâtei s-a diminuat,

trebuie avut în vedere și că suma încasată cu titlu de preț, anume 1.471.280 RON,

a fost destinată plății unei creanțe către Banca C.R.

Se apreciază ca

nerelevante în speță, încercările recurentului reclamant de a proba existența unei

pretinse fraude comise de către pârâți K. față de SC F. SRL, actualmente în faliment,

avându-se în vedere că pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. V.L., care a

făcut obiectul contractului a cărui revocare se cere, au fost înscrise în cartea

funciară din Cluj, drepturi de ipotecă în favoarea Băncii C.R. încă din perioada

2005-2006, calitatea ei de creditor fiind, așadar, dobândită înaintea celei a reclamantului.

Or, este acceptat

după cum corect a reținut și instanța de apel, că atunci când debitorul încheie

un act juridic prin care își plătește o altă datorie, satisfăcându-și deci un alt

creditor, acel act juridic nu poate fi atacat pe calea acțiunii pauliene, considerându-se

că diminuarea patrimoniului, deși reală, este însoțită și de o corespunzătoare micșorare

a pasivului patrimonial. În concluzie, admisibilitatea acțiunii pauliene presupune

existența unui act juridic care să aibă ca efect împuținarea patrimoniului debitorului,

fără a fi însoțit, corelativ, de plata unuia sau unora dintre creditori prin folosirea

valorii patrimoniale obținute de către debitor prin încheierea actului.

Așa fiind, cum

în procesul de față nu este întrunită condiția ca prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 20 august 2009 pârâta K.C.O. să își fi diminuat patrimoniul fără

a fi utilizat prețul primit la plata vreunuia dintre creditorii săi, se reține că

acțiunea revocatorie nu putea fi admisă, astfel că soluția de respingere a ei de

către Curtea de Apel Cluj se apreciază ca fiind justă.

Nici critica recurentului

reclamant prin care a susținut că este îndeplinită în cauză și condiția privitoare

la complicitatea la fraudă a pârâților cumpărători S.A. și S.I., întemeiată pe faptul

că aceștia au acceptat să facă plata prețului în conturile SC F. SRL și nu direct

Băncii C.R., care avea calitatea de creditor ipotecar, nu poate fi primită, câtă

vreme suma de 1.471.380 RON plătită cu titlu de preț de către pârâții cumpărători

a ajuns, prin intermediul SC F. SRL, în conturile Băncii C.R., reprezentând actul

juridic ce a semnificat restituirea integrală a creditului către bancă și, prin

aceasta, temeiul radierii din cartea funciară Cluj a dreptului de ipotecă înscris

în favoarea băncii, în condițiile în care pârâții cumpărători au acceptat o asemenea

modalitate de plată.

Or, numai în măsura

în care creditorul ipotecar ar fi rămas neîndestulat, iar prețul primit nu ar fi

fost utilizat pentru stingerea creanței sale ori a altui creditor al pârâtei K.C.O.,

se putea considera că este îndeplinită condiția creării sau agravării, cu caracter

fraudulos, a stării de insolvabilitate a acestei pârâte.

Mai mult decât

atât, simplul fapt al încheierii unui contract de vânzare-cumpărare de către debitor

nu este prin el însuși, suficient concluziei că este prejudiciabil pentru creditor,

fiind posibil ca prețul obținut să fie destinat plății creanței al cărei titular

este creditorul respectiv, astfel că în mod just a stabilit instanța de apel că

nici cerința complicității la fraudă a cumpărătorilor S. nu este îndeplinită.

Legat de afirmațiile

recurentului reclamant, privitoare la disimularea realității prin plata sumei de

500.000 RON către pârâtul K.M.I. sub forma unui contract de vânzare de bunuri mobile,

evitându-se plata impozitului pe venitul obținut din vânzarea imobilului aferent

sumei de 500.000 RON, se reține că acest aspect nu prezintă relevanță în planul

acțiunii revocatorii, de interes pentru prezenta judecată fiind soarta juridică

a cotei de ½ din imobil ce i-a aparținut pârâtei K.C.O., iar nu situația

juridică a soțului acesteia, el neavând calitatea de debitor ori garant în beneficiul

reclamantului.

În atare situație

se constată că și analiza contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul

situat în municipiul Cluj-Napoca, str. D., pe care pârâta K.C.O. l-a cumpărat de

la familia S. contra sumei de 170.000 RON, este irelevantă.

Și recursul pârâților

S.A. și S.I. este nefondat.

Potrivit art.

274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze

onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale,

ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față

de valoarea pricinii sau muncii îndeplinite de avocat.

Astfel, este de

observat că posibilitatea măririi sau micșorării cuantumului cheltuielilor de judecată

este o facultate a instanței de judecată, și nu o obligație, aceasta urmând a aprecia

de la caz la caz, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.

În cauză, este

de remarcat că instanța de apel reducând onorariul de avocat de la suma de 20.731,81

RON la suma de 7.000 RON la instanța de fond, a avut în vedere criteriile prevăzute

de precitatul text legal, așa încât nu se justifică critica de nelegalitate invocată

de recurenții pârâți, iar aspectele de netemeinicie referitoare la aprecierea proporționalității

onorariului cu valoarea pretențiilor deduse judecății sau complexității cauzei nu

pot fi verificate în această cale de atac.

În ce privește

acordarea cheltuielilor de judecată în apel, este de reținut că, soluția de obligare

a reclamantului la plata sumei de 2.237 RON reprezentând onorariu avocațial pârâților

S., este corectă, în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ., știut fiind că

dreptul de a cere plata cheltuielilor de judecată se naște pentru partea care a

câștigat procesul, ca efect al hotărârii judecătorești prin care cealaltă parte

a căzut în pretenții.

Cum, practica

judiciară a conturat nu numai ideea că dispozițiile art. 274 C. proc. civ. sunt

aplicabile în raport de culpa procesuală a părții, ci și cerința ca în analiza culpei

să se aibă în vedere și prejudiciul real creat părții care a achitat cheltuieli

de judecată, se constată că acest aspect a fost respectat de instanța de apel care

a avut în vedere acordarea cheltuielilor de judecată solicitate în baza dovezilor

aflate la dosar.

Așa fiind, cum

decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., urmează să respingă recursurile declarate de reclamantul P.V.E.

și de pârâții S.A. și S.I. împotriva deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie

2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamantul P.V.E. și de pârâții S.A. și S.I. împotriva

deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 martie 2014.