ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1222/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Că reclamantul P.V.E., prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Cluj i-a chemat în judecată pe pârâții S.A., S.I., K.C.O. și K.M.I., solicitând să se dispună revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public P.I.F. din 20 august 2009, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor construcție și teren situate în Cluj-Napoca, str. V.L., înscrise în cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al cumpărătorilor și reînscrierii dreptului de proprietate al vânzătorilor K.C.O. și K.M.I. Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 177 din 24 februarie 2012 a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului K.M.I.

Totodată, a respins acțiunea civilă înaintată de reclamant față de pârâtul K.M.I. ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar față de ceilalți pârâți ca nefondată. Au fost respinse cererile formulate de pârâți pentru obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele: Că, prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanța reclamantul a solicitat revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public Asociați P.I.F. și D.S.I. din 20 august 2009, prin care pârâții K.M.I. și K.C.O. au transmis în favoarea pârâților S.A. și S.I. dreptul de proprietate asupra imobilului situat administrativ în municipiul Cluj-Napoca, str. V.L., înscris în cartea funciară, construcție S+P+E și teren în suprafață de 1000 mp.

Referitor la creanța reclamantului P.V.E. față de pârâta K.C.O., instanța a constatat că, în considerentele sentinței comerciale nr. 916 din 26 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 434/3/2010 al Tribunalului București, secția a IV-a comercială, între SC B.D.P.A. SRL, prin administrator P.V.E., și SC C.M.D.C. SRL, prin administrator K.C.O., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 29 iunie 2007, contract prin care vânzătorul s-a obligat să vândă cumpărătorului oțel beton brut PC, OB, iar cumpărătorul s-a obligat să achite prețul prevăzut în listele de prețuri din oferte de vânzare întocmite și aduse la cunoștința sa de către vânzător, în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii.

Ulterior, la data de 17 noiembrie 2008, prin contractul de cesiune de creanță, SC B.D.P.A. SRL a cesionat către reclamant creanța avută împotriva debitoarei SC C.M.D.C. SRL în cuantum de 1.650.832,73 RON, format din debit inițial în sumă de 750.413,74 RON și penalități de întârziere de 900.418,99 RON, creanță izvorâtă din contractul analizat. Instanța a reținut de asemenea că, la data de 25 mai 2009, reclamantul a notificat pârâtei cesiunea de creanță invocând calitatea sa de garant personal asumată prin contractul din 29 iunie 2007. Având în vedere clauzele contractului prin prisma prevederilor art. 1663 C. civ. și ținând cont de faptul că pârâta K.C.O. a renunțat la beneficiul de discuție prevăzut de art. 1663 C. civ., instanța a admis acțiunea reclamantului P.V.E.

și a obligat pârâta, să plătească reclamantului suma de 1.739.169,77 RON, reprezentând: 750.413,74 RON contravaloare marfă și 958.756,03 RON, penalități de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 14.334,64 RON. Potrivit extrasului listat de pe portalul instanțelor de judecată, prin decizia pronunțată la data de 22 septembrie 2011 Curtea de Apel București a respins apelul declarat împotriva sentinței examinate. Din cele expuse rezultă că raport juridic obligațional există între reclamantul P.V.E. și pârâta K.C.O., reclamantul neavând statornicit un asemenea raport cu pârâtul K.M.I. Calitatea procesuală pasivă a acestui pârât nu este justificată, motiv pentru care urmează să fie admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.

În consecință, acțiunea revocatorie, reglementată de art. 975 C. civ., presupune existența unui cadru procesual din care fac parte creditorul-reclamantul P.V.E., debitorul-pârâta K.C.O. și terții dobânditori cu titlu oneros ai imobilului în litigiu-pârâții S.A. și S.I. Potrivit înscrierilor din cartea funciară, imobilul, construcție S+P+E și teren în suprafață de 1000 mp, situat din punct de vedere administrativ în municipiul Cluj-Napoca, str. V.L., anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a fost în coproprietatea pârâtei K.C.O. și a lui K.M.I., fiind dobândit cu titlu de cumpărare, ca bun propriu, în părți egale. În condițiile în care pârâta a deținut în proprietate doar cota de ½ parte din imobilul descris, reclamantul are deschisă calea acțiunii revocatorii doar în aceste limite, așa cum au susținut pârâții.

Tribunalul a constatat că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public Asociați P.I.F. și D.S.I. din 20 august 2009, prin care pârâta K.C.O. a transmis în favoarea pârâților S.A. și S.I. cota sa parte de ½, imobilul era grevat de următoarele sarcini: drept de ipotecă pentru suma de 10.100.000.000 ROL + dobânzi, speze aferente, costuri, comisioane, cheltuieli de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor, cheltuieli de judecată și executare în favoarea Băncii C.R., Sucursala Cluj; drept de ipotecă pentru suma de 190.000 RON + dobânzi, speze aferente, costuri, comisioane, cheltuieli de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor, cheltuieli de judecată și executare silită, în favoarea B.C.R.

Sucursala Cluj și drept de ipotecă pentru suma de 500.000 RON + dobânzi, speze, costuri, comisioane, cheltuieli pentru recuperarea tuturor sumelor datorate, executare silită și cheltuieli de judecată, în favoarea Băncii C.R., Sucursala Cluj. În cuprinsul contractului autentic de vânzare-cumpărare părțile au prevăzut că prețul în sumă de 1.471.280 RON va fi achitat prin virament bancar în contul SC F. SRL deschis la Banca C.R. Cluj și este destinat stingerii integrale a datoriei către creditorul Banca C.R., Sucursala Cluj, datorie a cărei plată este garantată prin ipotecile înscrise în cartea funciară. Din extrasul de cont comunicat de Banca C.R., Agenția Napoca Cluj-Napoca la solicitarea instanței, a rezultat că suma menționată în contract a fost virată de cumpărătorul S.A.

în contul SC F. SRL și au fost efectuate operațiunile de rambursare ale creditelor în vederea garantării cărora au fost înscrise drepturile de ipotecă în cartea funciară. La analiza operațiunilor legate de virament din contul cumpărătorului în contul societății menționate se va proceda în detaliu la examinarea condiției fraudei terților. A rezultat din cele expuse că suma de 1.471.280 RON încasată ca preț al imobilului din Cluj-Napoca, str. V.L., a fost destinată stingerii creditelor garantate cu ipotecile examinate, credit care, așa cum rezultă din extrasul analizat, avea caracter restant în parte. În doctrină s-a apreciat că creditorul nu poate ataca un act prin care debitorul plătește pe un alt creditor al său, deoarece prin acest act nu s-a micșorat numai activul patrimonial dar s-a stins și o obligație existentă, deci s-a micșorat pasivul patrimonial.

În altă ordine de idei, s-a remarcat faptul că datoriile SC F. SRL erau garantate de pârâta K.C.O. cu cota sa parte din imobil, iar în contractul din care s-a născut creanța reclamantului P.V.E., aceeași pârâtă avea calitatea de fidejusor. Deci, în ambele raporturi pârâta avea calitatea de garant, motiv pentru care nu se poate ajunge la o altă concluzie decât cea arătată în sensul că nu este îndeplinită prima cerință a acțiunii revocatorii. S-a reținut că, excede obiectului prezentei cauze situația juridică a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții S.A. și S.I. cu privire la apartamentul din Cluj-Napoca, str. D., și împrejurarea că, ulterior, acest bun a fost donat de pârâtă în favoarea minorei K.A.D.

Pârâta K.C.O. a avut reprezentarea faptului că respectivul bun, sau mai exact cota de ½ parte deținută din acesta, nu va putea servi și pentru acoperirea sumei garantate în calitate de fidejusor față de SC B.D.P.A. SRL, creanță preluată de către reclamant, dar nu i se poate imputa pârâtei plata unui creditor ipotecar înaintea unui creditor chirografar. Pârâta nu a contestat faptul că a fost notificată cu privire la cesiunea de creanță în favoarea reclamantului la data de 25 mai 2009 și nici promovarea unei cereri pentru emiterea somației de plată, la data de 20 februarie 2009, la care însă a renunțat ulterior reclamantul din prezenta cauză. În ipoteza neîndeplinirii primei condiții, anterior examinate, nu există premisele constatării fraudei debitorului.

Cu privire la plata prețului imobilului, pârâtul S.A. a arătat că potrivit înțelegerii dintre părți, prețul a fost stabili astfel încât să acopere valoarea ipotecii înscrise pe imobil în favoarea băncii și de asemenea oferirea în schimb a două apartamente. În concret, în favoarea pârâtei K.C.O. urma să se transmită dreptul de proprietate cu privire la apartamentul din str. D., unde au locuit anterior pârâții S., iar în favoarea pârâtului K.M.I. s-a stabilit plata sumei de 490.000 RON, la acest preț fiind estimat și apartamentul anterior descris. A mai precizat pârâtul că a acceptat să achite în plus suma de 30.000 RON peste valoarea ipotecii, sumă care a fost stabilită de asemenea de bancă. Cu privire la același aspect, pârâta S.I.

a arătat că discuțiile privitoare la prețul imobilului cumpărat au vizat acoperirea datoriei către bancă, de peste 1 milion de RON și oferirea a două apartamente în schimb. Tribunalul a constatat că potrivit ordinului de plată din 21 august 2009 înregistrat la Banca P. Câmpia Turzii, pârâtul S.A. a virat din contul său în contul SC F. SRL suma de 1.471.280 RON, reprezentând prețul din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu K.M.I. și K.C.O. la data de 20 august 2009. Față de rambursarea integrală a creditelor care grevau imobilul din Cluj-Napoca, str. V.L., Banca C.R.

a formulat cererea de radiere a ipotecilor și interdicțiilor de înstrăinare și grevare, cerere înregistrată la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj din 21 august 2009. Din cele expuse a rezultat că autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a avut loc în data de 20 august 2009, iar rambursarea creditului și înregistrarea cererii de radiere a ipotecilor și interdicțiilor din cartea funciară în data de 21 august 2009. Înscrisurile examinate confirmă astfel susținerilor pârâților S.A. și S.I. în sensul că suma convenită cu titlu de preț a fost stabilită de așa natură încât să acopere contravaloarea ipotecilor înscrise în cartea funciară a imobilului și în plus, au stabilit de comun acord cu cei doi vânzători să le mai ofere două apartamente.

În concret au transmis dreptul de proprietate cu privire la apartamentul din Cluj-Napoca, str. D. în favoarea pârâtei K.C.O., iar pârâtului K.M.I. i-au achitat suma de 490.000 RON. Din analiza atentă a probelor administrate cu privire la această din urmă condiție a rezultat că pârâții S.A. și S.I. sunt terți dobânditori de bună credință. În baza art. 274 C. proc. civ., cererea formulată de pârâții S.A. și S.I. pentru obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20.000 RON a fost respinsă deoarece pârâții au depus la dosarul cauzei doar factura fiscală din 27 iulie 2011, dar nu au făcut dovada achitării vreunei sume cu titlu de onorariu avocațial până la data pronunțării sentinței.

Înscrisurile nu au fost depuse ca anexe la concluziile scrise și nu au fost depuse prin registratura Tribunalului Cluj. În temeiul aceluiași text legal au fost respinse cererile formulate de pârâții K.C.O. și K.M.I. pentru obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. În cazul pârâtului K.M.I. instanța a constatat că nu au fost depuse acte justificative din care să rezulte cheltuielile de judecată, iar în cazul pârâtei K.C.O. a fost depusă o chitanță ilizibilă. Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.V.E. împotriva sentinței civile nr. 177 din 24 februarie 2012 a Tribunalului Cluj.

A admis în parte apelul declarat de pârâții S.A. și S.I. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat reclamantul la plata sumei de 7.000 RON cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță către pârâții S.A. și S.I., la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată în apel către pârâtul K.M.I., și la plata sumei de 2.232 RON cheltuieli de judecată în apel către pârâții S.A. și S.I.

Cu privire la aceste apeluri, curtea a reținut următoarele: În legătură cu apelul reclamantului P.V.E.: Pornind de la prevederile art. 976 C. civ., potrivit cărora creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de către debitor în prejudiciul drepturilor lor, jurisprudența și doctrina au stabilit că sunt condiții ale acțiunii introduse de un creditor în revocarea judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor lor, următoarele: a) actul atacat să-i fi creat creditorului un prejudiciu; b) să existe o fraudă a debitorului, acesta cunoscând caracterul prejudiciabil al actului față de debitorul său; c) creditorul să fie titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile și, ca regulă, anterioară actului atacat; d) să existe complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul, în sensul că terțul cunoaște că prin încheierea actului debitorul și-a creat sau mărit starea de insolvabilitate.

Toate aceste condiții sunt cumulative, admisibilitatea acțiunii revocatorii fiind supusă, deci, cerinței ca cele patru condiții să fie întrunite concomitent. Prin urmare, neîndeplinirea uneia dintre ele atrage respingerea acțiunii, chiar dacă celeilalte trei sunt realizate. În acest fel a reținut și prima instanță, statuările acesteia fiind, sub aspectul discutat, pe deplin legale. În procesul de față nici existența creanței pârâtei K.C.O. către reclamant, nici caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia nu au fost contestate, tribunalul reținând în mod corect că prin sentința comercială nr. 916 din 26 ianuarie 2011 a Tribunalului București (Dosar nr. 434/3/2010), definitivă la data judecății în primă instanță, pârâta a fost obligată la a-i plăti reclamantului suma totală de 1.739.169.77 RON, în calitatea pârâtei de fidejusor ce a renunțat la invocarea beneficiului de discuțiune prevăzut de art. 1663 C. civ.

S-a reținut că această condiție de admisibilitate a acțiunii revocatorii este îndeplinită, dar nu este însă îndeplinită condiția ca prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2009 de Biroul Notarial Public Asociați P.I.F. și D.S.I., pârâta să-și fi creat sau mărit în mod nelegal o stare de insolvabilitate, căci deși este real că prin vânzarea cotei sale de 1 / 2 din imobilul obiect al contractului patrimoniul pârâtei s-a diminuat, trebuie avut în vedere, complementar, și că suma încasată cu titlu de preț, anume 1.471.280 RON, a fost destinată plății unei creanțe către Banca C.R. Potrivit înscrierilor existente în cartea funciară din Cluj (în care se află înscris, imobilul situat în Cluj-Napoca, str. V.L., care a făcut obiectul contractului a cărui revocare se cere), Banca C.R.

avea înscrise însă din perioada 2005-2006 drepturi de ipotecă asupra imobilului, calitatea ei de creditor fiindu-i, așadar, dobândită înaintea celei a reclamantului. Or, este acceptat că atunci când debitorul încheie un act juridic prin care își plătește o altă datorie, satisfăcându-și deci un alt creditor, acel act juridic nu poate fi atacat pe calea acțiunii pauliene, considerându-se că diminuarea patrimoniului, deși reală, este însoțită și de o corespunzătoare micșorare a pasivului patrimonial. În concluzie, admisibilitatea acțiunii pauliene presupune existența unui act juridic care să aibă ca efect împuținarea patrimoniului debitorului, fără a fi însoțit, corelativ, de plata unuia (unora) dintre creditori prin folosirea valorii patrimoniale obținute de către debitor prin încheierea actului.

Că din cele de mai sus a rezultat că în procesul de față nu este întrunită condiția ca prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2009 pârâta K.C.O. să își fi diminuat patrimoniul fără a fi utilizat prețul primit la plata vreunuia dintre creditorii săi și că acțiunea revocatorie nu putea fi admisă, prima instanță hotărând în mod legal respingerea ei. Reclamantul a susținut că este îndeplinită în cauză și condiția privitoare la complicitatea la fraudă a pârâților cumpărători S.A. și S.I., întemeindu-și aserțiunea în principal pe faptul că aceștia au acceptat să facă plata prețului în conturile SC F. SRL, iar nu direct Băncii C.R., care avea calitatea de creditor ipotecar.

Pentru a-și consolida susținerea, reclamantul are în vedere și faptul că pârâții cumpărători au fost consiliați de avocat, ceea ce era de natură a le atrage atenția asupra complicității lor la o manoperă juridică dolosivă în raport cu reclamantul. Curtea a reținut că atâta vreme cât suma de 1.471.380 RON plătită cu titlu de preț de către pârâții cumpărători a ajuns, prin intermediul SC F. SRL, în conturile Băncii C.R., reprezentând actul juridic ce a semnificat restituirea integrală a creditului către bancă și, prin aceasta, temeiul radierii din cartea funciară din Cluj a dreptului de ipotecă înscris în favoarea băncii, este fără relevanță că pârâții cumpărători au acceptat o asemenea modalitate de plată.

Doar în măsura în care creditorul ipotecar ar fi rămas neîndestulat, prețul primit nefiind utilizat pentru stingerea creanței sale ori a altui creditor al pârâtei K.C.O., se putea considera că este îndeplinită condiția creării sau agravării, cu caracter fraudulos, a stării de insolvabilitate a acestei pârâte. Nu li se poate reproșa pârâților S. că, din rațiuni de prudență (justificate față de valoarea mare a tranzacției), urmând sfatul avocatului lor, au acceptat ca plata în beneficiul Banca C.R. să se facă prin intermediul unei societăți comerciale terțe, esențial fiind că cel puțin unul dintre creditorii pârâtei K.C.O. a fost îndestulat.

Instanța a reținut că simplul fapt al încheierii unui contract de vânzare-cumpărare de către debitor nu este prin el însuși, suficient concluziei că este prejudiciabil pentru creditor, fiind posibil ca prețul obținut să fie destinat plății creanței al cărei titular este creditorul respectiv și că în mod legal și temeinic a stabilit prima instanță că nici cerința complicității la fraudă a cumpărătorilor S. nu este îndeplinită. În ce privește afirmațiile apelantului privitoare la disimularea realității prin plata sumei de 500.000 RON către pârâtul K.M.I.

sub forma unui contract de vânzare de bunuri mobile, evitându-se plata impozitului pe venitul obținut din vânzarea imobilului aferent sumei de 500.000 RON, curtea a constat că obiectul prezentului proces nu face necesară analiza acestor împrejurări, de interes pentru prezenta judecată fiind soarta juridică a cotei de ½ din imobil ce i-a aparținut pârâtei K.C.O., iar nu situația juridică a soțului acesteia, el neavând calitatea de debitor ori garant în beneficiul reclamantului. Verificarea eventualei fraude săvârșite în legătură cu suma de 500.000 RON ar putea fi analizată într-un alt cadru procesual decât cel de față, instanțele din prezentul proces având a verifica doar întrunirea condițiilor legale privitoare la admisibilitatea acțiunii revocatorii (pauliene).

Deși apelantul susține contrariul, eventuala fraudă constând în afirmata neplată a impozitului pe venit corespunzător sumei de 500.000 RON nu prezintă relevanță în planul acțiunii revocatorii, complicitatea titlului trebuind, în cazul acesteia, să vizeze exclusiv ceea ce este prejudiciabil pentru creditorul reclamant, iar nu și pentru Statul Român, în calitatea acestuia de colector de taxe și impozite. Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat în municipiul Cluj-Napoca, str. D., pe care pârâta K.C.O. l-a cumpărat de la familia S. contra sumei de 170.000 RON, acesta are valoarea unui act juridic care a sporit patrimoniul pârâtei, el fiind în profitul reclamantului.

Mai mult, reclamantul are dreptul de a analiza dacă donarea nudei proprietăți asupra acestui apartament, consimțită la scurt timp după cumpărare, de către pârâta cumpărătoare în favoarea fiicei sale minore reprezintă un act juridic ce n-ar putea fi supus el însuși, revocării în temeiul art. 976 C. civ. S-a respins critica prin care a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra probatoriilor solicitate sau că aceasta ar fi cenzurat nejustificat sau nemotivat întrebările propuse de reclamant pentru interogatoriul pârâților, întrucât sentința este rezultatul unei analize minuțioase și obiective a probelor administrate. Cu privire la apelul declarat de pârâții S.A. și S.I., s-a reținut că prima instanță a procedat corect atunci când a apreciat ca nedovedită în condițiile legii cererea pârâților S. de a le plăti cheltuieli de judecată.

Față de împrejurarea că acțiunea i-a fost respinsă de către prima instanță, reclamantul are, în sensul art. 274 C. proc. civ., calitatea de parte căzută în pretenții, datorându-le pârâților, la cererea acestora și sub condiția dovedirii lor, cheltuieli de judecată.

Sub aspect probatoriu, curtea a reținut că deși pârâții S. afirmă că au depus înscrisurile doveditoare aflate la dosarul primei instanțe în chiar ședința de judecată din data de 17 februarie 2012, iar nu ulterior acesteia, nu au reușit să probeze acest fapt, în condițiile în care în încheierea de ședință nu se face vorbire despre depunerea unor asemenea înscrisuri, iar din actele dosarului nu a rezultat că acestea ar fi fost într-adevăr depuse, în vreo altă modalitate legală, anterior închiderii dezbaterilor la termenul de judecată din data de 17 februarie 2012. Curtea a constatat că, din coroborarea înscrisurilor depuse în copie la dosarul primei instanțe a rezultat că pârâții S. au plătit un onorariu avocațial în sumă de 20.731,81 RON, dar că față de complexitatea cauzei, de activitatea îndeplinită de avocatul reclamanților (redactarea întâmpinării, a concluziilor scrise și participarea la dezbaterile judiciare, șase termene de judecată), apreciază că suma de 20.731,81 RON este prea mare, fiind oportună aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. și, prin urmare, reducerea ei la suma de 7.000 RON. În ce privește cheltuielile de judecată în apel, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat reclamantul la plata sumei de 2.237 RON reprezentând onorariu avocațial pârâților S., și la plata sumei de 500 RON, cu același titlu către pârâtului K.M.I. Împotriva deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă au declarat recurs atât reclamantul P.V.E., cât și pârâții S.A. și S.I. Recurentul reclamant P.V.E., prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, întemeiat pe art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ. a solicitat admiterea recursului, în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar în secundar, modificarea deciziei, admiterea apelului său în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și motivată. După o prezentare a situației de fapt recurentul reclamant a susținut în esență următoarele: 1. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu privire la casarea deciziei din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, recurentul a arătat în esență că a suferit o vătămare, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor de procedură efectuate, în raport de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât instanța de apel în mod nelegal i-a respins prin încheierea de ședință din 11 septembrie 2012 cererea de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare, în condițiile în care aceasta a fost însoțită de documente doveditoare, justificând aceasta prin faptul că de la data declarării apelului a avut suficient timp pentru angajarea unui apărător, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare și la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 156 C. proc. civ., fiind astfel împiedicat să-și formuleze apărarea cu privire la excepții și pe fondul cauzei.

2. Cu privire la motivele care ar atrage modificarea deciziei recurate, recurentul reclamant a arătat că în speță instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul acestuia, că decizia din apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, situație în care în speță sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. A susținut în acest sens că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acțiunii în revocare, reglementată de art. 975 C. civ., dar instanța nu a analizat dacă actul atacat este unul viclean sau de bună-credință, aplicând greșit legea în raport de înscrisurile din dosar, reluând argumentarea poziției sale în raport de existența bunei creanțe, frauda debitorului, insolvabilitatea debitorului și complicitatea terțului contractant.

- Că în cauză, a făcut dovada că este titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile față de pârâta K.C.O., în sumă de 1.650.832,73 RON, fapt stabilit prin sentința comercială nr. 9168 din 26 ianuarie 2011 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă, prin care se constată preexistente dreptului de creanță, fiind irelevant faptul că aceasta a fost pronunțată ulterior încheierii actului atacat. - Cu privire la insolvabilitatea, la frauda debitorului și la complicitatea terțului contractant, după o prezentare a situației de fapt, a arătat că în cauză sunt îndeplinite aceste condiții, avându-se în vedere că la data încheierii actului atacat, 20 august 2009, era în derulare un proces de insolvență a SC C.M.D.C.

SRL în care s-a solicitat și atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei, ca administrator, iar la data de 20 septembrie 2009 reclamantul a formulat și o cerere de emitere a somației de plată împotriva pârâtei K.C.O. pentru sumele corespunzătoare prețului și penalităților. Chiar dacă a renunțat la judecata acesteia, intenția sa de a angaja răspunderea pârâtei în calitatea ei de fidejusor al cumpărătoarei SC C.M.D.C. SRL i-a fost comunicată pârâtei și cu ocazia notificării cesiunii de creanță din 25 mai 2009, după ce în data de 5 februarie 2009 fusese deja notificată societatea comercială.

Față de intenția sa de a-i angaja răspunderea patrimonială a pârâtei K.C.O., aceasta a început demersuri pentru golirea de active a patrimoniului propriu, cu scopul evident de a goli de conținut gajul personal al creditorilor săi, sens în care aceasta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare menționat, intenția de fraudă rezultând și din faptul că prețul vânzării nu s-a achitat vânzătorilor, așa cum era firesc, ci terțului SC F. SRL, consumându-se astfel prima etapă a eludării obligației de fidejusiune, cu atât mai mult cu cât prețul înscris în contract nu a fost cel real, iar plata impozitului s-a făcut din contul pârâtului S.A. în contul bancar al cabinetului notarial, deși legea prevedea că impozitul se achită înaintea autentificării actului și că la o dată anterioară contractului menționat pârâta K.C.O.

să cumpere ca bun propriu, prin contract autentificat de același notar public, imobilul din Cluj-Napoca, str. D., de la pârâții S., cu prețul de 170.000 RON menționat care a fost achitat integral de cumpărător anterior autentificării contractului. în data de 8 octombrie 2009 pârâta a încheiat un contract de donație în favoarea fiicei sale minore cu privire la acest apartament, ea păstrându-și doar dreptul de uzufruct viager.

Prin urmare, recurentul a arătat că ne aflăm în prezența unui act juridic declarat de părți ca fiind cu titlu oneros, respectiv un contract de vânzare-cumpărare, însă în realitate el reprezintă un act autentic care a făcut parte dintr-o înțelegere secretă între părți având ca scop fraudarea reclamantului prin sustragerea imobilului obiect al vânzării de la o eventuală urmărire, astfel că în cauză sunt îndeplinite atât condiția insolvabilității debitorului, întrucât prin cele două înstrăinări succesive de active în a doua jumătate a anului 2009 pârâta K.C.O. și-a creat o stare de insolvabilitate care persistă și în prezent, cât și condiția complicității la fraudă a terțului dobânditor, dovada clară fiind chiar acceptul acestuia de a plăti prețul în contul SC F. SRL, iar nu direct băncii care avea calitatea de creditor ipotecar.

Astfel, în mod nereal în contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului din str. D., pârâții au declarat că prețul de 170.000 RON a fost achitat de pârâta K.C.O., din proba cu interogatoriu rezultând că aceasta nu a achitat nicio sumă de bani familiei S. Apoi, în contractul de vânzare-cumpărare litigios a fost menționată ca preț doar suma care acoperea creanța creditorului Banca C.R., în condițiile în care prețul real al imobilului a fost cu cca. 1.000.000 RON mai mare, valoarea a două apartamente. Realitatea a fost din nou disimulată și atunci când pârâții au mascat plata sumei de 500.000 RON către pârâtul K.M.I. sub forma unui contract de vânzare de bunuri mobile, fără dată certă. Mai mult, prin aceeași modalitate de încheiere a contractului, anume sub semnătură privată, pârâții au evitat plata impozitului pe venitul obținut din vânzarea imobilului pentru partea de preț care i-a fost achitată lui K.M.I., realizându-se frauda la lege.

Prin urmare, acceptul terților cumpărători de a frauda legea și de a încheia un act cu cauză falsă este, și el, o puternică dovadă a complicității la fraudă. Recurenții pârâții S.A. și S.I., prin recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei în sensul admiterii cererii lor în sensul obligării reclamantului la plata sumei de 20.731,82 RON cheltuieli de judecată la fond și a sumei de 10.168 RON cheltuieli de judecată în apel, precum și a cheltuielilor de judecată din recurs, conform documentelor justificative depuse, întrucât nu s-a avut în vedere complexitatea cauzei în raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Analizând recursul declarat de reclamantul P.V.E. împotriva deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente: Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Alin. (2) al art. 105 C. proc. civ. vizează situația în care actele de procedură au fost îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent, acte care se vor declara nule dacă părții i s-a pricinuit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor.

Din textele de mai sus se poate observa că motivul de nelegalitate analizat se referă la neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, aspecte care nu se regăsesc în argumentele dezvoltate pentru susținerea acestui motiv, or recurentul invocă în cauză pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. și prin aceasta, implicit a dreptului la apărare din perspectiva art. 26 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a unui proces echitabil. Este știut că, potrivit art. 156 C. proc. civ. instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, dar este de observat că legea nu instituie în sarcina instanței o obligație, ci posibilitatea de a acorda sau nu un termen pentru lipsă de apărare, astfel că respingerea unei astfel de cereri nu poate fi sancționată cu nulitatea hotărârii, fiind în discuție așa cum s-a arătat norme dispozitive, iar nu imperative.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se referă la interpretarea actului juridic și nu este incident în cauză. Conform prevederilor art. 976 C. civ., pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de către debitor în prejudiciul drepturilor lor. Acțiunea pauliană sau revocatorie este definită ca fiind acea acțiune prin care creditorul solicită revocarea sau desființarea judiciară a actelor încheiate de debitor în frauda drepturilor sale.

Rezultă astfel că pentru a fi admisibilă acțiunea pauliană introdusă de un creditor în revocarea judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor lor, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: actul atacat să fie încheiat în frauda drepturilor creditorului, adică să-i fi creat acestuia un prejudiciu; să existe o fraudă a debitorului, acesta cunoscând caracterul prejudiciabil al actului față de creditorul său; creditorul să fie titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile și, ca regulă, anterioară actului atacat și să existe complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul, în sensul că terțul cunoaște că prin încheierea actului debitorul și-a creat sau mărit starea de insolvabilitate.

Că, toate aceste condiții sunt cumulative, admisibilitatea acțiunii revocatorii fiind supusă, deci, cerinței ca cele patru condiții să fie întrunite concomitent, astfel că neîndeplinirea uneia dintre ele atrage respingerea acțiunii, chiar dacă celeilalte trei sunt realizate. Astfel, se constată că în cauză nu au fost contestate nici existența creanței pârâtei K.C.O. de către reclamant și nici caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia, instanța de apel reținând în mod corect că prin sentința comercială nr. 916 din 26 ianuarie 2011 a Tribunalului București (Dosar nr. 434/3/2010), definitivă, pârâta a fost obligată la plata către reclamantul P.V.E., a sumei de 1.739.169,77 RON, în calitatea sa de fidejusor ce a renunțat la invocarea beneficiului de discuțiune prevăzut de art. 1663 C. civ.

Curtea de Apel Cluj, a reținut corect în cauză, că această condiție de admisibilitate a acțiunii revocatorii este îndeplinită, dar că nu este îndeplinită condiția potrivit căreia prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2009 de Biroul Noatrial Public Asociați P.I.F. și D.S.I., pârâta să-și fi creat sau mărit în mod nelegal starea de insolvabilitate, căci deși este real că prin vânzarea cotei sale de ½ din imobilul obiect al contractului patrimoniul pârâtei s-a diminuat, trebuie avut în vedere și că suma încasată cu titlu de preț, anume 1.471.280 RON, a fost destinată plății unei creanțe către Banca C.R.

Se apreciază ca nerelevante în speță, încercările recurentului reclamant de a proba existența unei pretinse fraude comise de către pârâți K. față de SC F. SRL, actualmente în faliment, avându-se în vedere că pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. V.L., care a făcut obiectul contractului a cărui revocare se cere, au fost înscrise în cartea funciară din Cluj, drepturi de ipotecă în favoarea Băncii C.R. încă din perioada 2005-2006, calitatea ei de creditor fiind, așadar, dobândită înaintea celei a reclamantului. Or, este acceptat după cum corect a reținut și instanța de apel, că atunci când debitorul încheie un act juridic prin care își plătește o altă datorie, satisfăcându-și deci un alt creditor, acel act juridic nu poate fi atacat pe calea acțiunii pauliene, considerându-se că diminuarea patrimoniului, deși reală, este însoțită și de o corespunzătoare micșorare a pasivului patrimonial.

În concluzie, admisibilitatea acțiunii pauliene presupune existența unui act juridic care să aibă ca efect împuținarea patrimoniului debitorului, fără a fi însoțit, corelativ, de plata unuia sau unora dintre creditori prin folosirea valorii patrimoniale obținute de către debitor prin încheierea actului. Așa fiind, cum în procesul de față nu este întrunită condiția ca prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2009 pârâta K.C.O. să își fi diminuat patrimoniul fără a fi utilizat prețul primit la plata vreunuia dintre creditorii săi, se reține că acțiunea revocatorie nu putea fi admisă, astfel că soluția de respingere a ei de către Curtea de Apel Cluj se apreciază ca fiind justă.

Nici critica recurentului reclamant prin care a susținut că este îndeplinită în cauză și condiția privitoare la complicitatea la fraudă a pârâților cumpărători S.A. și S.I., întemeiată pe faptul că aceștia au acceptat să facă plata prețului în conturile SC F. SRL și nu direct Băncii C.R., care avea calitatea de creditor ipotecar, nu poate fi primită, câtă vreme suma de 1.471.380 RON plătită cu titlu de preț de către pârâții cumpărători a ajuns, prin intermediul SC F. SRL, în conturile Băncii C.R., reprezentând actul juridic ce a semnificat restituirea integrală a creditului către bancă și, prin aceasta, temeiul radierii din cartea funciară Cluj a dreptului de ipotecă înscris în favoarea băncii, în condițiile în care pârâții cumpărători au acceptat o asemenea modalitate de plată.

Or, numai în măsura în care creditorul ipotecar ar fi rămas neîndestulat, iar prețul primit nu ar fi fost utilizat pentru stingerea creanței sale ori a altui creditor al pârâtei K.C.O., se putea considera că este îndeplinită condiția creării sau agravării, cu caracter fraudulos, a stării de insolvabilitate a acestei pârâte. Mai mult decât atât, simplul fapt al încheierii unui contract de vânzare-cumpărare de către debitor nu este prin el însuși, suficient concluziei că este prejudiciabil pentru creditor, fiind posibil ca prețul obținut să fie destinat plății creanței al cărei titular este creditorul respectiv, astfel că în mod just a stabilit instanța de apel că nici cerința complicității la fraudă a cumpărătorilor S. nu este îndeplinită.

Legat de afirmațiile recurentului reclamant, privitoare la disimularea realității prin plata sumei de 500.000 RON către pârâtul K.M.I. sub forma unui contract de vânzare de bunuri mobile, evitându-se plata impozitului pe venitul obținut din vânzarea imobilului aferent sumei de 500.000 RON, se reține că acest aspect nu prezintă relevanță în planul acțiunii revocatorii, de interes pentru prezenta judecată fiind soarta juridică a cotei de ½ din imobil ce i-a aparținut pârâtei K.C.O., iar nu situația juridică a soțului acesteia, el neavând calitatea de debitor ori garant în beneficiul reclamantului. În atare situație se constată că și analiza contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat în municipiul Cluj-Napoca, str. D., pe care pârâta K.C.O.

l-a cumpărat de la familia S. contra sumei de 170.000 RON, este irelevantă. Și recursul pârâților S.A. și S.I. este nefondat. Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau muncii îndeplinite de avocat. Astfel, este de observat că posibilitatea măririi sau micșorării cuantumului cheltuielilor de judecată este o facultate a instanței de judecată, și nu o obligație, aceasta urmând a aprecia de la caz la caz, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.

În cauză, este de remarcat că instanța de apel reducând onorariul de avocat de la suma de 20.731,81 RON la suma de 7.000 RON la instanța de fond, a avut în vedere criteriile prevăzute de precitatul text legal, așa încât nu se justifică critica de nelegalitate invocată de recurenții pârâți, iar aspectele de netemeinicie referitoare la aprecierea proporționalității onorariului cu valoarea pretențiilor deduse judecății sau complexității cauzei nu pot fi verificate în această cale de atac. În ce privește acordarea cheltuielilor de judecată în apel, este de reținut că, soluția de obligare a reclamantului la plata sumei de 2.237 RON reprezentând onorariu avocațial pârâților S., este corectă, în raport de prevederile art. 274 C. proc.

civ., știut fiind că dreptul de a cere plata cheltuielilor de judecată se naște pentru partea care a câștigat procesul, ca efect al hotărârii judecătorești prin care cealaltă parte a căzut în pretenții. Cum, practica judiciară a conturat nu numai ideea că dispozițiile art. 274 C. proc. civ. sunt aplicabile în raport de culpa procesuală a părții, ci și cerința ca în analiza culpei să se aibă în vedere și prejudiciul real creat părții care a achitat cheltuieli de judecată, se constată că acest aspect a fost respectat de instanța de apel care a avut în vedere acordarea cheltuielilor de judecată solicitate în baza dovezilor aflate la dosar. Așa fiind, cum decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă recursurile declarate de reclamantul P.V.E. și de pârâții S.A. și S.I. împotriva deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul P.V.E. și de pârâții S.A. și S.I. împotriva deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.