ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 286/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 286/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 5306/103 din 17 noiembrie 2011, reclamanta SC

E.C. SRL a chemat în judecat pe pârâta SC E.C.M. SRL, solicitând instanței să

dispună:

- obligarea pârâtei la încetarea folosirii semnului E.C. în

activitatea sa economică;

- obligarea pârâtei să modifice denumirea societății, în

sensul înlăturării din cadrul acesteia a semnului E.C.;

- interzicerea aplicării de către pârâtă a semnului E.C. pe

produse sau pe ambalaje;

- interzicerea oferirii sau comercializării produselor sub

semnul E.C.;

- interzicerea utilizării semnului E.C. pe documente sau

pentru publicitate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 88/ Com din 31 mai 2012 pronunțată

de Tribunalul Neamț, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta SC E.C. SRL în contradictoriu

cu pârâta SC E.C.M. SRL.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut

următoarele:

Reclamanta este titulara dreptului de a utiliza marca E.C.,

însă nu s-a făcut dovada că pârâta a încălcat obligația corelativă de a se

abține de la utilizarea aceleiași mărci. Din înscrisurile depuse la dosar prima

instanță a reținut că pârâta își comercializează produsele din carne folosind

etichete și semne grafice diferite de cele ale reclamantei.

Deși atât reclamanta cât și pârâta utilizează în denumire și

marca E.C., între etichetele reclamantei și pârâtei există și diferențe

semnificative, care diferențiază produsele celor două societăți. Pentru

consumatori cu nivel mediu de instruire o confuzie între produsele celor două

societăți este foarte puțin probabilă, în condițiile în care pârâta utilizează

etichete care o diferențiază de reclamantă. Astfel, pârâta utilizează pe

etichete denumirea E.C.M. Y.Y. spre deosebire de tichetele cu denumirea E.C.,

utilizate de reclamantă.

Nu există nicio dovadă a încălcării obligației pârâtei de a

nu folosi marca asupra căreia are drept exclusiv reclamanta. Dacă într-adevăr

pârâta ar fi pus în circulație un produs purtând o marcă identică sau similară

cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl

prejudiciază pe reclamant, ca titular al mărcii înregistrate, atunci fapta

administratorului pârâtei ar fi putut atrage întrunirea elementelor constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998

potrivit căreia „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3

luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000 lei la 150.000 lei săvârșirea, fără

drept, a următoarelor fapte: .b) punerea în circulație a unui produs purtând o

marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau

similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate".

Cu privire la interzicerea utilizării semnului E.C. inclus

în documentele pârâtei, prima instanță a reținut că la data divizării,

societatea reclamantă și-a dat acordul cu privire la denumirea pe care urma să

o utilizeze societatea pârâtă, încheierea pronunțată de instanță asupra

divizării și în care s-a stabilit și ce denumiri urmează a purta societățile

rezultate din divizare nefiind atacată de niciuna din părți, denumirea noii

societăți fiind rezultatul convenției părților. Pe cale de consecință, atâta

timp cât reclamanta și-a dat acordul ca societatea pârâtă să poarte denumirea

SC E.C.M. SRL, cererea reclamantei de schimbare a denumirii societății pârâte

este neîntemeiată.

Împotriva sentinței tribunalului a formulat apel reclamanta

SC E.C. SRL, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin Decizia civilă nr. 82 din 8 noiembrie 2012, Curtea de

Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta -reclamantă SC E.C. SRL

împotriva sentinței civile nr. 88/ Com din 31 mai 2012 pronunțată de Tribunalul

Neamț în Dosarul nr. 5306/103/2011 în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC E.C.M.

SRL.

A obligat apelanta să plătească intimatei suma de 1.500 lei

reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut

următoarele:

Societatea comercială SC E.C. SRL a fost înființată în

cursul anului 2004, având ca obiect de activitate, producerea și

comercializarea cărnii și a produselor din carne.

La data de 30 martie 2011, A.G.E.A. SC E.C. SRL, a aprobat

un proiect de divizare a societății. Cei doi asociați și administratori ai

societății, respectiv I.I.F. și P.I., au hotărât divizarea societății în

următoarea modalitate: desprinderea unei părți a patrimoniului acesteia, care i

se cuvenea asociatului P.I. și majorarea, cu aceste active, a capitalului

social al SC E.C.M. SRL.

La data de 20 mai 2011, societatea SC E.C. SRL s-a adresat O.S.I.M.

în vederea obținerii unui certificat de înregistrare a mărcii E.C., O.S.I.M. a

eliberat reclamantei Certificatul de înregistrare a mărcii E.C.

După realizarea divizării, mai întâi SC E.C.M. SRL a

comercializat marfa produsă de către societatea SC E.C. SRL. Ulterior însă,

aceasta a început să-și producă singura preparatele, refuzând să mai

comercializeze produsele societății reclamante. Pe etichetele preparatelor

comercializate de către pârâtă se menționează faptul ca acestea sunt produse de

SC E.C.M. SRL.

A arătat reclamanta că societatea pârâtă își folosește

numele comercial prin menționarea acestuia pe etichetele produselor pe care le

vinde, tocmai pentru a desemna produsele proprii și pentru a le aduce la

cunoștința cumpărătorilor și prin folosirea de către pârâtă a numelui comercial

SC E.C.M. SRL și mai ales aplicarea acestuia pe produsele proprii, se creează

riscul de confuzie pentru public în condițiile în care reclamanta vinde o marfă

din aceeași categorie (produse și preparate din came) sub numele E.C.

Instanța de apel a reținut că o societate, în speță

societatea intimată - pârâtă, ca titulară a unei denumiri înregistrate la

Oficiul Registrului Comerțului, este în deplin drept să o utilizeze, atât timp

cât nu se dovedește caracterul neloial al activității desfășurate, până la

schimbarea sau radierea acesteia, la cererea unui terț vătămat, astfel cum

prevede art. 25 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului -„orice

persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori

printr-o mențiune în registrul comerțului, are dreptul să ceară radierea

înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale

acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost

desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza

înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea

judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului".

Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998,

invocate de către apelantă, dispoziții pe care aceasta a precizat că se pliază

acțiunea sa.

(1) înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept

exclusiv asupra mărcii.

(2) Titularul mărcii poate cere instanței judecătorești

competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială,

fără consimțământul său:

a) un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii

identice celor pentru care marca a fost înregistrată;

b) un semn pentru care, datorită faptului că este identic

sau asemănător cu o marcă și din cauză că produsele sau serviciile cărora li se

aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția

publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă;

c) un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse

sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când

aceasta din urmă a dobândit un renume în România și dacă folosirea fără drept a

semnului ar fi în detrimentul caracterului distinctiv al mărcii ori în

detrimentul renumelui acesteia.

(3) în aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să

fie interzise terților, în special, următoarele acte:

a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;

b) oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor

în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn;

c) punerea în liberă circulație, exportul, importul,

plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum și acordarea

oricărei alte destinații vamale, așa cum acestea sunt definite în

reglementările vamale, produselor sub acest semn;

d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.

Apelanta a solicitat obligarea paratei la încetarea

folosirii semnului E.C. în activitatea sa economică, însă așa cum, în mod

corect, a reținut prima instanță, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă

că pârâta își comercializează produsele din carne folosind etichete și semne

grafice identice cu cele ale apelantei reclamante. Astfel, intimata pârâtă

utilizează etichete pe care figurează denumirea E.C.M.Y.Y. în timp ce pe

etichetele apelantei reclamante este inscripționată denumirea E.C.

În această situație chiar dacă există o parte comună a

denumirii celor două societăți pe etichete, etichetele intimatei - pârâte, prin

denumirea utilizată, fac diferențierea între cele două societăți.

De menționat și nu este lipsit de importanță faptul că

apelanta reclamantă a avut cunoștință de existența societății intimate -

pârâte, cunoscând obiectul de activitate al acesteia, deoarece la momentul când

cei doi asociați ai SC E.SRL, I.I.F. și P.I. au hotărât divizarea societății,

s-a hotărât și modalitatea în care s-a efectuat aceasta, respectiv,

desprinderea unei părți a patrimoniului societății care i se cuvenea

asociatului P.I. și majorarea cu aceste active a capitalului social al SC E.C.M.

SRL.

Solicitarea ca pârâta să modifice denumirea societății, de

asemenea, nu se justifică, având în vedere că societatea intimată -pârâtă, ca

titulară a unei denumiri înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului, este

în deplin drept să o utilizeze, atât timp cât nu se dovedește caracterul

neloial al activității desfășurate, până la schimbarea sau radierea acesteia la

cererea unui terț vătămat, astfel cum prevede art. 25 din Legea nr. 26/1990

privind registrul comerțului.

Cu toate că apelanta reclamantă a cunoscut care este

denumirea societății pârâte la data divizării, nu a formulat nicio cerere în

sensul mențiunilor redate mai sus.

Astfel, instanța de apel a apreciat că prima instanță, în

mod corect, a reținut că nu există nicio dovadă a încălcării obligației pârâtei

de a nu folosi marca asupra căreia are drept exclusiv reclamanta.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. a fost obligată apelanta

să achite intimatei - pârâte cheltuielile de judecată suportate în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta

-reclamantă SC E.C. SRL Piatra Neamț, aducându-i următoarele critici.

Hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal,

fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Prin decizia pronunțată instanța de apel a interpretat în

mod greșit dispozițiile art. 36 din Legea nr. 84/1998, negând, fără nicio

analiză, faptul că utilizarea numelui comercial s-ar înscrie în noțiunea de

„folosire" prevăzută de art. 36.

În argumentarea recursului recurenta - reclamantă a invocat Deciziile

nr. 1070 din 19 februarie 2010, nr. 3826 din 11 mai 2007 și nr. 6559 din 03

decembrie 2010 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, precum și decizia C.J.U.E. pronunțată în cazul C-17/06.

S-a mai susținut de către recurentă că instanța de apel nu a

făcut verificarea faptului dacă utilizarea semnului constituie o utilizare

pentru produsele respective în sensul art. 5 din Directiva nr. 89/104/ CEE și

dacă utilizarea semnului aduce atingere sau este susceptibilă să aducă atingere

funcțiilor mărcii, în special funcției de a garanta consumatorilor proveniența

produselor sau serviciilor.

În sensul susținerilor sale, recurenta - reclamantă a

apreciat că instanța de apel nu a analizat îndeplinirea celor patru condiții

esențiale stabilite de C.J.U.E. pentru aplicare art. 5 alin. (1) lit. a) din

Directiva nr. 89/104/ CEE.

În ce privește utilizarea mărcii, pârâta - intimată a

folosit semnul E.C. în activitatea sa economică, prin însăși denumirea

societății, astfel încât, numele comercial este perceput de consumatori și ca o

modalitate de identificare a serviciilor oferite, ca atare utilizarea semnului

în cadrul comerțului pârâtei fiind îndeplinită și dovedită.

Relativ la consimțământul titularului mărcii, recurenta -

reclamantă a susținut că intimata - pârâtă și-a înregistrat numele comercial

fără aprobarea prealabilă a sa, cunoscând faptul că semnul E.C. reprezintă,

deja, o marcă protejată.

De asemenea, utilizarea mărcii E.C. s-a făcut pentru

servicii identice sau similare cu cele pentru care a fost înregistrată marca,

mai mult, intimata - pârâtă realizând și o activitate de producție a produselor

identice cu cele protejate de marca reclamantei.

Utilizarea mărcii de către pârâtă este susceptibilă de a

aduce atingere funcțiilor mărcii, în special, funcției de a garanta

consumatorilor proveniența produselor sau serviciilor, având în vedere că marca

și semnul sunt aproape similare iar produsele și serviciile prestate sunt

identice.

Recurenta - reclamantă mai susține că reținerile instanței

de apel în sensul că etichetele intimatei - pârâte, prin denumirea utilizată,

fac diferențierea între cele două societăți, chiar dacă există o parte comună a

denumirii celor două societăți pe etichete, este eronată, instanța de apel

neținând cont de toate dovezile aduse de către reclamantă cu privire la

existența riscului de confuzie.

A fost criticată și respingerea capătului de cerere privind

modificarea denumirii societății pârâte, recurenta - reclamantă considerând că

s-a stabilit că este ilegală folosirea numelui comercial de către societatea

pârâtă.

În acest sens, a fost indicată, ca practică judiciară, Decizia

nr. 3828 din 11 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile

formulate, Înalta Curte va respinge recursul, pentru următoarele considerente:

aplicare a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998, aceasta nu poate fi

reținută.

În principal, recurenta - reclamantă a susținut că, în mod

greșit, instanța de apel a reținut că utilizarea numelui comercial respectiv

denumirea societății pârâte nu s-ar circumscrie noțiunii de „folosire"

prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.

Deși recurenta - reclamantă a susținut că această critică

vizează nelegalitatea deciziei recurate, sub aspectul greșitei interpretări și

aplicări a respectivului text de lege, în realitate, prin conținutul concret al

motivării recursului, recurenta - reclamantă a criticat modul de interpretare

al probelor administrate în cauză de către instanța de apel, susținând că

dovezile aduse de către ea erau susceptibile să determine convingerea instanței

de apel că denumirea societății pârâte și modul de utilizare concretă a

semnului E.C., care este o marcă protejată a reclamantei, sunt susceptibile a

aduce atingere funcțiilor mărcii, în special funcției de a garanta

consumatorilor proveniența produselor și serviciilor.

Sub acest aspect, însă, instanța de apel a arătat, pe larg,

de ce susținerile reclamantei nu sunt fondate, tocmai plecând de la istoria

comună a celor două societăți și de la analiza concretă a probelor administrate

în cauză.

În altă ordine de idei, această critică vizează, de fapt,

netemeinicia deciziei recurate, or, în calea de atac a recursului hotărârea

instanței de apel nu poate fi analizată sub aspectul temeiniciei sale, ci doar

al legalității, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G.

nr. 138/2000.

art. 25 din Legea nr. 26/1990, nu poate fi reținută.

În mod corect a reținut instanța de apel că pârâta -

intimată este îndreptățită să-și utilizeze denumirea sa, cât timp schimbarea

sau radierea denumirii nu s-a cerut de către un terț, pretins vătămat, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, mai ales că recurenta -

reclamantă a cunoscut și a fost de acord cu denumirea societății pârâte,

neformulând nicio cerere cu privire la schimbarea sau radierea denumirii

pârâtei, neputându-se dispune schimbarea sau radierea denumirii unei societăți

în baza altor dispoziții legale decât cele din Legea nr. 26/1990.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurenta - reclamantă SC E.C. SRL Piatra Neamț.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E.C.

SRL Piatra Neamț împotriva Deciziei civile nr. 82 din 8 noiembrie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.