ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 940/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 940/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2728 din 31 octombrie 2012

pronunțată în Dosar nr. 1593/91/2012, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis

în parte cererea formulată de reclamanții C.M.C. și SC M.V.C. SRL, în contradictoriu

cu pârâta SC E.M.C. SRL și, în consecință:

A dispus interzicerea

folosirii, oferirii spre vânzare sau vânzării de către pârâtă a produsului „remorcă

pentru afișaj publicitar”.

A dispus obligarea

pârâtei la distrugerea produsului contrafăcut și, în caz contrar, a autorizat

pe reclamantă a distruge produsul contrafăcut pe cheltuiala pârâtei.

A dispus publicarea

hotărârii pe cheltuiala pârâtei, timp de o săptămână, în cotidianele: „Adevărul”,

„România Liberă”, „Evenimentul Zilei”, „Libertatea”.

A luat act de

renunțarea reclamanților la judecata cererii privind obligarea pârâtei la

despăgubiri.

În motivarea sentinței, s-a reținut că

reclamantul C.M.C. este titularul Brevetului de Invenție din 11 februarie 1999

pentru produsul „remorcă pentru afișaj publicitar”, din care decurge pentru

titular un drept exclusiv de exploatare a invenției, pe durata de 20 de ani de la

data depozitului, în aplicarea art. 32 din Legea nr. 64/1991, respectiv până la

data de 11 februarie 2019.

Reclamanta SC M.V.C. SRL este beneficiara

contractului de licență neexclusivă din 07 ianuarie 2010, cu act adițional din 11

ianuarie 2010, prin care a dobândit dreptul neexclusiv de exploatare a

know-how-lui bazat pe invenția ce face obiectul brevetului și dreptul de a

exercita în nume propriu, împreună cu titularul brevetului sau separat, acțiuni

în instanță în temeiul Legii nr. 64/1991, pentru apărarea drepturilor părților

ce decurg din lege și din contract.

Din înscrisurile de la dosar, coroborate cu

concluziile raportului de expertiză și răspunsurile la interogatoriu, s-a

reținut că pârâta SC E.M.C. SRL folosește, fără acordul titularului invenției,

un produs contrafăcut, respectiv remorca publicitară, înmatriculată pe numele

pârâtei de la 26 octombrie 2005, potrivit adresei din 15 iunie 2011 M.A.I.,

încălcând dispozițiile art. 32 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 64/1991.

Deși pârâta a invocat că produsul cumpărat

prezintă o soluție tehnică diferită de cel protejat prin brevetul de invenție

și că se impune a se acorda protecție doar soluției tehnice de construcție,

Tribunalul a înlăturat această apărare, obiectul brevetului de invenție fiind

un produs, nu un procedeu.

În ce privește diferențele invocate de pârâtă

ca existând între produsul pe care-l folosește și cel brevetat, Tribunalul a

constatat, din cuprinsul concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză

de expert P.S.I., că soluția constructivă a remorcii deținute de pârâta SC E.M.C.

SRL se regăsește în revendicarea 1 din brevetul de invenție, fiind acoperită de

întinderea protecției conferite de acest brevet.

În răspunsul la obiectivul nr. 4 în raportul

de expertiză, s-a precizat că produsul folosit de pârâtă reprezintă un alt

exemplu de realizare practică a invenției din brevetul, adică una dintre

soluțiile posibile care decurge în mod evident pentru o persoană de

specialitate în domeniu ce ar vrea să realizeze invenția. Produsul prezumat a

fi contrafăcut este o soluție aleasă dintr-un număr de posibilități adecvate,

care nu diferă de invenția din brevetul decât prin utilizarea unor mijloace

mecanice echivalente. Pe cale de consecință, elementele constructive și

legăturile funcționale dintre aceste elemente, precizate în revendicarea 1 a

brevetului de invenție, se regăsesc cu modificări neesențiale (care nu conduc

la obținerea unor efecte tehnice noi și/sau surprinzătoare) la elementele

constructive și legăturile funcționale ale produsului prezumat a fi

contrafăcut, făcând astfel parte din întinderea protecției conferită de acest

brevet.

În consecință, Tribunalul a constatat că

produsul contrafăcut folosit de pârâtă nu conține elemente de noutate, ci doar

elemente echivalente, astfel cum acestea sunt definite de art. 64 alin. (6) din

H.G. nr. 547/2008 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legiinr. nr. 64/1991.

Referitor la textul de lege invocat de către

expert, respectiv art. 59 alin. (5) din Legea nr. 64/1991, instanța a apreciat

că este inaplicabil în speță, deoarece perioada de protecție provizorie de care

beneficiază titularul unei cereri de brevet, până la eliberarea brevetului,

este cea anterioară „datei de publicare a cererii de brevet sau datei la care

solicitantul face o somație însoțită de o copie a cererii de brevet de

invenție”. Numai în această perioadă titularul dreptului încălcat trebuie să

trimită terților somație însoțită de o copie autentificată a cererii de brevet,

și nu o copie a brevetului însuși, care urmează a fi eliberat într-o etapă

ulterioară. După publicarea în B.O.P.I. a mențiunii hotărârii de acordare a

brevetului de invenție, brevetul ajunge la cunoștința publicului și devine

opozabil terților, care sunt obligați din acest moment să respecte toate

drepturile care decurg din brevet.

Tribunalul a reținut și declarațiile

contradictorii făcute de pârâtă. Astfel, în interogatoriu, la întrebarea 1 se

răspunde că nu folosește remorca, iar în procesul verbal încheiat cu ocazia

efectuării expertizei, administratorul pârâtei declară că pârâta folosește

remorca în folos propriu. Deși la interogatoriu pârâta nu recunoaște că remorca

este folosită în scopuri publicitare, din fotografiile existente la dosar

rezultă vădit că pârâta a folosit remorca în scopuri publicitare.

Referitor la înscrisurile depuse de pârâtă la

ultimul termen, două copii ale unor brevete de invenție eliberate în Franța,

Tribunalul a constatat că cele două brevete franceze sunt menționate în

brevetul de invenție la rubrica „Documente din stadiul tehnicii” și, prin

urmare, ele au fost luate în considerare în cadrul procedurii de examinare a

cererii de brevet.

De asemenea, Tribunalul a constatat că nu pot

fi primite nici apărările pârâtei relative la buna sa credință și la incidența

art. 34 lit. b) din Legea nr. 64/1991, atât timp cât textul prevede că o

persoană nu încalcă drepturile prevăzute de art. 32, art. 33 Legea nr. 64/1991

dacă a luat măsuri efective și serioase în vederea folosirii brevetului de

invenție cu bună credință. Or, pârâta nu a probat care au fost măsurile luate,

de natură a fi apreciate efective și serioase.

În ceea ce privește efectele sentinței nr. 468

din 04 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, invocată de

pârâtă, Tribunalul a constatat că, prin tranzacția încheiată între părțile C.M.C.,

titularul brevetului de invenție din 1999 și SC P. SRL, în Dosarul nr. 644/2004,

părțile au consimțit să încheie litigiul prin concesii reciproce, pe de o

parte, titularul brevetului renunțând la orice pretenții referitoare la actele

de exploatare fără drept a brevetului de invenție de către SC P. SRL și de

către clienții săi până la data semnării tranzacției, respectiv 6 martie 2006,

iar, pe de altă parte, SC P. SRL recunoscând calitatea de autor și titular al

lui C.M.C. asupra brevetului de invenție și înlăturând orice intenție pentru

prezent și viitor la orice acțiune de contestare, respectiv de anulare a

titlului de protecție deținut de C.M.C.

Conținutul dispozitivului sentinței civile nr.

468 din 04 aprilie 2006 nu permite, însă, interpretarea că utilizarea remorcii

expertizate și achiziționate de la SC P. SRL nu ar reprezenta o încălcare a

drepturilor de exploatare decurgând din brevet, astfel cum acestea sunt

definite explicit la art. 32 alin. (1), (2) din Legea nr. 64/1991.

Prin Decizia nr. 61

din 27 mai 2013, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins apelul declarat

de SC E.M.C. SRL împotriva sentinței menționate.

Prin Decizia nr. 118

din 17 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a

admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei menționate, pe care a

casat-o și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe de

apel.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a constatat că hotărârea recurată nu este motivată în

fapt și în drept, în absența considerentelor asupra caracterului contrafăcut al

produsului pârâtei, aspect care a fost invocat prin motivele de apel și a cărui

dezlegare este esențială în cadrul cererii de reparare a prejudiciului cauzat

titularului unui brevet de invenție prin pretinsa reproducere neautorizată și

folosire a obiectului brevetului, întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr.

64/1991.

S-a apreciat că unicul argument inserat în

decizie pe aspectul contrafacerii nu este suficient, din perspectiva

exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5, pentru neanalizarea criticilor pârâtei, în

condițiile în care instanța nu a expus raționamentul juridic prin care a ajuns

la concluzia că nu se impune analiza caracterului contrafăcut al produsului

pârâtei.

După cum rezultă din considerentele deciziei,

instanța a făcut referire exclusiv la un aspect de fapt, anume recunoașterea

calității reclamantului de titular al brevetului, făcută de o altă persoană

decât pârâta, printr-o tranzacție consfințită printr-o hotărâre de expedient,

fără să arate ce valoare juridică a dat faptei unui terț față de prezentul

proces și care este temeiul opozabilității față de pârâta din speță a clauzei

de la art. 1 din tranzacție (conținând recunoașterea terțului).

Simpla enunțare a concluziei imposibilității

repunerii în discuție în cauză a caracterului contrafăcut, atât timp cât nu

este motivată în drept, este insuficientă ca argumentare pentru neanalizarea

motivelor de apel privind contrafacerea, cu atât mai mult în contextul faptic

reținut chiar prin decizia recurată și al cadrului procesual fixat prin

cererile și apărările părților.

Astfel, prima instanță din cauză a analizat

existența contrafacerii prin prisma întinderii protecției conferite

reclamantului C.M.C. de brevetul de invenție și, subsecvent, a cercetat

apărarea pârâtei privind efectele sentinței nr. 468 din 04 aprilie 2006

pronunțate de Tribunalul București.

După cum rezultă din actele dosarului, în

cursul judecării fondului și prin motivele de apel, pârâta s-a prevalat

exclusiv de clauza considerată favorabilă, aceea cuprinsă în art. 3 din

tranzacție, considerând că este vorba despre o stipulație pentru altul.

Așadar, apărarea pârâtei s-a fundamentat pe

premisa că este terț față de actul juridic al tranzacției, iar efectele acestui

act se produc exclusiv în privința drepturilor născute din acesta, în mod

direct, în patrimoniul său, respectiv dreptul - în interpretarea pârâtei - de a

folosi obiectul brevetului în continuare, chiar și după momentul semnării

tranzacției, pe „durata de viață a produsului”.

Calitatea de terț a pârâtei față de

tranzacție a fost stabilită, de altfel, chiar de către instanța de apel, care a

reținut în fapt că, la data semnării tranzacției încheiate între titularul

brevetului, reclamantul C.M.C., și SC P. SRL, producătorul remorcii deținute de

către pârâtă, remorca nu se mai afla în patrimoniul SC P. SRL, deoarece fusese

înstrăinată către SC G.P. SRL SRL la data de 10 septembrie 2004 (cu factura

fiscală), iar această societate o vânduse, la rândul său, pârâtei SC E.M.C. SRL,

la data de 27 septembrie 2005 (cu factura fiscală - fila 202 dosar fond).

În acest context faptic reținut chiar de

către instanța de apel, ar fi trebuit să se arate dacă, în speță, operează

principiul relativității efectelor tranzacției (principiu care presupune că un

act juridic produce efecte doar între persoanele care au participat la

încheierea sa, precum și, în anumite limite, și față de succesori) sau este

întrunită o ipoteză de excepție - aparentă - de la acest principiu. În continuare,

ar fi trebuit să se arate dacă recunoașterea prin tranzacție a calității de

titular al brevetului, făcută de către producătorul remorcii pârâtei - în

considerarea căreia instanța de apel nu a mai analizat susținerile pârâtei

privind caracterul contrafăcut - are valoarea unei obligații născute din

contract și care este temeiul opozabilității acesteia față de pârâtă (în

contextul în care nici succesorul cu titlu particular - dacă s-ar stabili o

atare calitate în cauză - nu este ținut de obligațiile asumate de către autor

prin contract încheiat anterior transmiterii bunului, cu atât mai mult de

obligații asumate printr-un contract încheiat ulterior).

Pe de altă parte, apărarea pârâtei privind

stipulația pentru altul a fost invocată în subsidiar apărărilor pe contrafacerea

însăși, în contextul bunei - credințe, astfel încât instanța de apel ar fi

trebuit să justifice extinderea analizei acestor apărări și în planul

contrafacerii.

Față de absența argumentelor juridice pentru

care instanța a ajuns la concluzia neanalizării criticilor apelantei - pârâte

pe aspectul contrafacerii și față de necercetarea aspectelor de fapt presupuse

de motivele de apel asupra caracterului contrafăcut, se impune casarea deciziei

recurate cu trimitere spre rejudecare, în temeiul art. 314 C. proc. civ., nefiind

posibilă evaluarea modului de aplicare a legii de către instanța de apel.

Înalta Curte a reținut că, prin motivele de

recurs, s-a criticat, totodată, modul de aplicare a principiului bunei -

credințe, ce a fost invocat de către pârâtă în scopul de a dovedi dobândirea

unui drept de folosință asupra obiectului brevetului pe durata de viață a

produsului pe care titularul brevetului ar avea obligația să-l respecte.

Această apărare poate fi analizată doar după

lămurirea existenței sau a inexistenței contrafacerii, deoarece pornește de la

premisa că pârâta folosește însuși obiectul brevetului, reținându-se că a fost

formulată sub două aspecte: incidența art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991

și clauza din art. 3 al tranzacției consfințite prin sentința nr. 468 din 04

aprilie 2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

În ceea ce privește incidența art. 34 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, s-a constatat că instanța de apel nu a

analizat condițiile de aplicare a normei, referindu-se doar la dispozițiile art.

34 alin. (2) din lege, care nu au legătură cu cauza, vizând ipoteza unui brevet

european sau, după caz, a unei cereri de brevet european, și nu a unui brevet

național.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține aprecierea

instanței de apel pe acest aspect, dat fiind că efectele art. 34 alin. (2) sunt

similare celor prevăzute de art. 34 alin. (1) lit. b), invocate de către

pârâtă, s-a constatat că instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că

folosirea cu bună - credință a invenției nu asigură dreptul de folosire în

continuare a invenției, dacă această folosire constituie o încălcare a cererii

de brevet.

Art. 34, în ambele ipoteze din alin. (1) și (2),

consacră tocmai situații de excepție de la regula încălcării drepturilor

titularului de brevet prin folosirea invenției de către un terț, însă dacă sunt

întrunite condițiile expres prevăzute de normă.

Aceste condiții presupun verificări de fapt,

în primul rând momentul începerii folosirii ori luarea măsurilor efective și serioase

în acest sens, cu bună - credință, de către terț a obiectului brevetului, în

raport cu data

constituirii

depozitului național reglementar privind invenția sau data de la care curge

termenul de prioritate. Or, instanța de apel nu a cercetat situația de fapt pe

acest aspect și, deși a menționat folosirea cu bună - credință de către pârâtă

a invenției, a evocat doar condiția legală (cu referire greșită la art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 64/1991), fără a analiza în concret condițiile din art. 34 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 64/1991.

Cât privește

clauza din art. 3 al tranzacției

consfințite prin sentința nr. 468 din 04 aprilie 2006 a Tribunalului București,

secția a IV-a civilă, s-a arătat deja că pârâta a invocat existența unei

stipulații pentru altul, cu finalitatea dovedirii dobândirii dreptului de

folosință în continuare a invenției chiar prin acordul titularului.

Or, instanța de apel nu a stabilit cu

certitudine raporturile juridice dintre titularul brevetului și pârâtă, în

contextul actului juridic la încheierea căruia pârâta nu a participat, în plus,

decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că nu

relevă, în contextul apărării pârâtei, dacă aceasta a dobândit sau nu un drept

de folosință asupra invenției în virtutea unei stipulații pentru altul și nici

nu se răspunde argumentelor de interpretare a clauzei în discuție, aduse de

către recurenta – pârâtă.

În aceste condiții, cu ocazia rejudecării, se

va proceda la reanalizarea clauzei din art. 3 al tranzacției, prin prisma

considerentelor expuse anterior.

Prin Decizia nr. 286 din 12 noiembrie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost respins ca nefondat

apelul declarat de pârâta

SC E.M.C. SRL împotriva

sentinței nr. 2728 din 31 octombrie 2012

a Tribunalului Iași.

Curtea a confirmat

situația de fapt stabilită în primă instanță, inclusiv faptul că pârâta SC E.M.C.

SRL a achiziționat de la vânzătoarea SC G.P. SRL SRL, cu factura fiscală din 27

septembrie 2005, o remorcă pentru panou publicitar. La rândul său, vânzătoarea SC

G.P. SRL SRL a achiziționat, cu factura fiscală din 02 din 10 septembrie 2004,

aceeași remorcă de la SC P. SRL.

Martorii audiați la

cererea apelantei au

relatat modalitatea achiziționării remorcii publicitare din zona municipiului

Cluj în urma unor verificări pe internet, fiind înmatriculată de pârâtă în anul

2005 și folosită periodic potrivit campaniilor publicitare organizate de

societate. De existența litigiului martorii au aflat de la directorul

societății-pârâte, remorca ulterior nefiind folosită.

S-a mai reținut că prin

sentința nr. 468 din 04 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, s-a consfințit tranzacția încheiată între C.M.C. și SC P. SRL,

prin care societatea recunoaște calitatea de titular al brevetului de invenție

pentru remorca de afișaj publicitar în favoarea primului și că, totodată, se

angajează ca, din momentul semnării acestei tranzacții, să nu mai folosească

și/sau producă remorci publicitare, fără acordul titularului brevetului.

Totodată, C.M.C. s-a

angajat să nu emită pretenții financiare sau de alt fel pentru folosirea și/sau

producerea de către SC P. SRL a remorcilor de afișaj publicitar, până la

momentul semnării tranzacției, iar aceste pretenții se referă și la clienții SC

P. SRL care au cumpărat remorci publicitare conform listei Anexa 1, ce face

parte integrantă din această tranzacție.

În anexa 1, remorca

publicitară identificată - figurează ca având beneficiar pe SC G.P. SRL SRL. La

acest moment remorca este înscrisă în circulație.

Indicațiile

obligatorii ale Înaltei Curți vizează, în primul rând, contrafacerea produsului

utilizat de pârâtă, aspect sub care, în primă instanță, s-a administrat proba

cu expertiză tehnică. Redactată conform art. 261 C. proc. civ., sentința

atacată cuprinde considerentele în fapt și în drept ce au format convingerea

tribunalului în darea soluției, cele pentru care au primit sau înlăturat

apărările părților, cât și însușirea concluziilor raportului de expertiză

efectuat de expert P.I.S.

În verificările de

fapt, instanța de recurs nu a indicat administrarea probei cu o nouă expertiză

tehnică, părțile nu au cerut-o, în apel în primul ciclu procesual și în

rejudecare, iar din dezbateri nu a rezultat necesitatea administrării acestei

probe în sensul art. 295 alin. (2) C. proc. civ.

Curtea a constatat că

obiectul brevetului de invenție în speță îl constituie un produs și nu un

procedeu. În consecință, brevetul îi conferă o protecție absolută ce cuprinde

toate funcțiile, efectele, utilizările și avantajele produsului ca obiect al

invenției.

Întinderea protecției

conferite de brevetul de invenție este reglementată prin art. 32 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție și art. 64 din H.G. nr. 547/2008

pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991.

Curtea a constatat,

din concluziile raportului de expertiză, că remorca folosită de pârâtă, nu este

identică cu remorca dată ca exemplu de realizare a invenției din brevetul dar

este similară, fiind redate de expert elementele tehnice ce au impus această

constatare. La produsul prezentat pentru expertizare, din probatoriul

administrat a rezultat că a avut atașate elemente de tip panou, într-o manieră

similară celei descrise în brevetul prin mijloacele tehnice cunoscute. Produsul

expertizat reprezintă un exemplu de realizare practică a acestui brevet de

invenție, una din soluțiile posibile care decurge în mod evident pentru o

persoană de specialitate în domeniu care ar vrea să realizeze invenția. A conchis

expertul că „produsul” este o soluție aleasă dintr-un număr de posibilități

adecvate, care nu diferă de invenția din brevetul decât prin utilizarea unor

mijloace mecanice echivalente.

Elementele

constructive și legăturile funcționale dintre aceste elemente precizate în

revendicarea 1 a brevetului de invenție se regăsesc, cu modificări neesențiale

(care nu conduc la obținerea unor efecte tehnice noi și/sau surprinzătoare), la

elementele constructive și legăturile funcționale ale produsului și fac parte

din întinderea conferită de acest brevet.

În aplicarea art. 2 lit.

n), art. 32 alin. (3) și art. 33 alin. (6) din Legea nr. 64/1991, precum și art.

64 alin. 5 și 6 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, aprobat prin

H.G. nr. 547/2008, instanța de apel a confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor

primei instanțe privind caracterul contrafăcut al produsului folosit de pârâtă,

întrucât nu conține elemente de noutate, ci doar elemente echivalente: soluția

nu diferă de invenția din brevetul, fiind una posibilă pentru o persoană de

specialitate în domeniu. Din ansamblul probator administrat în cauză, Curtea a

constatat că s-a probat contrafacerea.

În ceea ce privește calitatea

de terț a pârâtei față de tranzacția consfințită prin sentința civilă nr. 468

din 04 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

s-a constatat că hotărârea produce efecte numai între părțile din proces,

tranzacția constituind un contract judiciar prin care s-a pus capăt litigiului,

iar din punct de vedere probator într-un alt proces, precum cel din speță,

sentința constituie înscris autentic ce nu poate fi reținut ca mijloc de probă

exclusiv determinant în darea soluției.

Manifestarea de voință

a titularului de brevet, C.M.C., consemnată în dispozitivul sentinței este

clară, nesusceptibilă de interpretări, vizează dreptul la despăgubiri pentru

folosirea/producerea remorcilor de afișaj publicitar de SC P. SRL și pentru

clienții acesteia până la momentul semnării tranzacției - 4 aprilie 2006 în

instanța de judecată. Remorca aflată în patrimoniul pârâtei a fost achiziționată

anterior pronunțării sentinței și a fost folosită ulterior, fiind folosită și

pe parcursul judecării prezentei cauze, nesusținându-se și neprobându-se

radierea din circulație.

Reclamanții au renunțat

la despăgubiri, capăt de cerere ce a intrat în puterea lucrului judecat

deoarece nu au exercitat căile de atac sub acest aspect.

Potrivit principiului

relativității efectelor tranzacției, actul juridic produce efecte doar între

persoanele care au participat la încheierea sa.

La situația în fapt

probată, ca excepție prin manifestarea de voință a părților contractante,

efectele sale sunt extinse la terți, la o categorie de persoane între care și

pârâta în cauză ce au achiziționat remorcile publicitare produse de la societatea

parte în proces, însă limitată în timp la data încheierii tranzacției.

Dispozitivul sentinței constă în convenția părților nu cuprinde nicio referire

în forma susținerilor pârâtei de a-i atribui „folosința” în sensul

revendicărilor prevăzute de Legea nr. 64/1991 și Regulamentul de aplicare,

ulterior datei de 4 aprilie 2006. Apărarea pârâtei nu are suport probator și

temei legal, fiind corect înlăturată de tribunal, criticile formulate în apel

nefiind întemeiate. S-a avut în vedere că pârâta nu a probat existența unei

cauze care să-i permită folosirea produsului contrafăcut și nici să înlăture

obligația impusă prin sentința atacată cu apel.

În căile de atac

potrivit regulii impuse prin art. 294 (cu referire la art. 316 pentru recurs) C.

proc. civ. nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii

de chemare în judecată și nu se pot face alte cereri noi, respectiv invoca în

recurs critici/motive ce nu au constituit obiect al judecății în apel.

În raport de

îndrumările din decizia de casare, instanța de apel a analizat îndeplinirea

condițiilor impuse de art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, invocate

de către pârât pentru afirmarea bunei - credințe.

S-a reținut că pârâta

se află în situația deținerii produsului contrafăcut prin cumpărare, ce s-a

aflat în circuitul civil, achiziționat de la societatea comercială ce avea în

obiectul său de activitate vânzarea bunurilor produse de SC P. SRL, respectiv SC

G.P. SRL.

Verificările de fapt

indicate de instanța de recurs asupra momentului folosirii ori luarea măsurilor

efective și serioase în acest sens nu pot fi materializate decât în data

cumpărării - 27 septembrie 2005, a înmatriculării, în faptul că remorca

publicitară nu a fost radiată la data rejudecării apelului. Achiziționarea și folosirea

se situează înlăuntrul termenului de protecție acordat în vederea folosirii

brevetului.

Buna-credință a

pârâtei poate fi reținută numai pentru perioada 27 septembrie 2005 - 17 august 2011

a chemării în judecată de reclamanți, în care, conform art. 34 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 64/1991, folosirea nu încalcă dreptul de exploatare al

reclamantului titular de brevet. Odată cu punerea în întârziere a pârâtei prin

cererea de chemare în judecată, a cunoscut că folosirea remorcii constituie o

încălcare a brevetului încetând dreptul special de folosire instituit prin art.

34 alin. (1) lit. b) teza a II-a, deci nu se poate prevala de buna credință.

În ce privește

dreptul special de folosire în continuare, nu se poate naște cât timp remorca

publicitară se află în patrimoniul pârâtei, buna sa credință încetând la data

declanșării procesului.

În ce privește

hotărârile judecătorești pronunțate în alte cauze în care au fost părți numai

reclamanții, ce au formulat aceleași pretenții invocate de pârât ca jurisprudență,

sunt decizii de speță, ce nu sunt obligatorii pentru Curte în prezenta cauză.

Fiecare cauză prezintă particularitățile sale, prin situația de fapt stabilită

pe baza probatoriului administrat. Astfel, aplicarea și interpretarea acelorași

dispoziții legale invocate ca temei de drept poate fi diferită și impune alte

soluții.

Împotriva deciziei menționate,

a declarat recurs pârâta SC E.M.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

Au fost greșit

aplicate prevederile legale incidente, respectiv art. 32, 34 și 59 din Legea nr.

64/1991, precum și art. 18 (revendicările), 38 alin. (2) (stadiul tehnicii), 45

(noutatea), 47 (activitatea inventivă), 64 (interpretarea revendicărilor) din

Anexa la H.G. nr. 547/2008 privind Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991.

Din perspectiva laturii

tehnice a contrafacerii de produs, s-a susținut că, pentru a fi în situația

unei contrafaceri, trebuie să existe un produs nou care să încalce invenția

brevetată, întrucât în lege nu se prevede distincția intre reproducere și

imitație și nici nivelul de similaritate între doua produse. Este contrafacere

dacă există o reproducere servilă, iar pentru restul cazurilor se apreciază de

la caz la caz, printr-o comparație științifică.

Instanța de apel a

determinat greșit întinderea protecției dreptului titularului de brevet.

Potrivit art. 32 alin.

(3) din Lege și art. 64 alin. (1) și mai ales alin. (2) din Regulament,

întinderea protecției trebuie văzută în mod echilibrat între descrierea strictă

a invenției din revendicări și scopul mai extins urmărit de titular, astfel

încât să confere atât o protecție echitabilă titularului, cât și un grad

rezonabil de certitudine terților. Pe de altă parte, art. 18 din Regulament

arată că revendicările cuprind atât obiectul invenției, cât și caracteristicile

tehnice.

Aceste texte legale

trebuie aplicate în corelație cu dispozițiile privind stadiul tehnicii și

noutatea invenției, astfel încât încălcarea drepturilor conferite de brevet să

fie stabilită în raport cu elementele de noutate cuprinse în conținutul

revendicărilor.

În speță, conceptul

însuși de remorcă publicitară se găsea deja la momentul eliberării brevetului

în stadiul tehnicii, așa cum rezultă din brevetele din Franța, deci, fiind un

element cunoscut, nu este protejabil.

Din cererea de brevet

Franța nr. 2438884, rezultă că erau în stadiul tehnicii puntea detașabilă cu roți

de rulare și bara de remorcare, fiind folosite la orice remorcă existentă și

anterioară brevetului de invenție. De asemenea, dispozitivele de semnalizare se

află la orice autovehicul în mișcare, ele fiind impuse prin legislația rutieră,

așa cum se vede și din cererea de brevet Franța nr. 2438884. Existența

mijloacelor de iluminare a panourilor pe timpul nopții, în cazul când acestea

sunt realizate pe purtători opaci sau cu mijloace interioare de iluminare când

panourile publicitare sunt realizate pe purtători translucizi sunt cunoscute

din cererea de brevet Franța 2665790, brevet nr. 9010449.

Pe de altă parte,

elementele indicate în revendicări nu sunt supuse protecției luate în mod

separat (șasiu, longeron, osie).

Așadar, din punct de

vedere tehnic, acordarea brevetului de invenție nu s-a făcut pe considerentul

unor elemente luate în mod separat, ci pe baza soluției tehnice de legătură

dintre elemente deja cunoscute menite să aibă un scop nou, în acest sens fiind

motivarea la Hotărârea O.S.I.M. nr. 4/5/614 din 31 decembrie 1999. Soluția

constructivă permite întregului ansamblu, șasiu și panouri laterale, să lucreze

ca un cheson ce preia, prin toate elementele sale, sarcinile care apar în

timpul transportului; ansamblul remorcă aproximează un solid de egală

rezistență și de aici greutatea redusă a remorcii.

Din acest motiv, interpretarea

conform căreia, în urma acordării brevetului, orice remorcă de afișaj

publicitar intră sub incidența contrafacerii este una extremă, care depășește

cu mult întinderea protecției conferite de brevet și în schimb nu oferă

terților niciun fel de protecție. Instanța de apel nu a înțeles faptul că dispozițiile

legale permiteau o marjă de apreciere și impuneau găsirea unui punct de

echilibru, care însemna nu protejarea a înseși ideii de remorcă publicitara, ci

strict a soluției tehnice de construcție.

Or, în cazul pârâtei,

soluția tehnică este una diferită. Chiar din considerentele expertului - pagina

4 din expertiză - rezultă diferențe deosebit de importante între produsul

brevetat și produsul cumpărat de pârâtă. Este clar că nu este o reproducere,

iar simpla constatare a unei similarități nu este suficientă pentru a ajunge la

concluzia unei contrafaceri, deoarece soluțiile tehnice sunt diferite, nu

echivalente și, practic, toate elementele de similaritate țin de orice remorcă

pe care s-ar monta niște afișe: orice remorcă are roți, lonjeroane, semnalizări

și cadru de remorcare, astfel încât nu poate fi acceptat că plasarea de

publicitate pe aceasta ar constitui o contrafacere.

În al doilea rând, nu

există elementul subiectiv al contrafacerii, prezentat în mod explicit în art. 34

lit. b) din Legea nr. 64/1991, care prevede principiul bunei-credințe ca un caz

de excepție de la încălcarea drepturilor din art. 32. Buna - credință îl

protejează pe cel care a luat masuri efective și serioase în vederea folosirii

obiectului pe teritoriul României, indiferent de titular, caz în care obiectul

poate fi folosit în continuare în forma existentă. Evident, legea nu acordă

această protecție numai până la acordarea brevetului, ci pe durata de viață a

produsului.

S-a susținut că buna -

credință a pârâtei rezultă din circumstanțele cumpărării (pe piața liberă, de

la un intermediar față de constructor și înainte de orice litigiu).

Rezultă și din

hotărârea de expedient pronunțată după un an de la data cumpărării și ale cărei

efecte favorabile se produc și față de pârâtă (principiul stipulației pentru

altul), că reclamantul nu va emite pretenții pentru folosirea remorcilor

produse până la semnarea tranzacției. Interpretarea tranzacției potrivit

regulilor generale de interpretare a convențiilor (principiul in dubio pro reo,

coroborat cu absența unei clauze care să vizeze ce se întâmplă în continuare cu

remorcile înstrăinate, ce demersuri de distrugere sau de despăgubire se vor

face), duce la concluzia că s-a permis în continuare folosirea de către terți a

remorcilor din loturile anterioare, ceea ce de altfel se pliază pe dispoziția

din art. 34. Nu a fost vorba, așadar, în tranzacție de reglementarea folosirii

până atunci a remorcilor produse, ci de folosirea remorcilor produse până la

acel moment.

Recurenta a mai

susținut că instanța de apel a soluționat în mod greșit excepția puterii de

lucru judecat, în raport de hotărârea pronunțată în Dosarul nr. 6841/99/2009 al

Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă, prin care s-a respins acțiunea formulată

de aceiași reclamanți, cu același obiect juridic (contrafacere), vizând o

remorcă identică cumpărată de firma A.M.S. de la același producător Pancar. Constatarea

că nu există contrafacere se impune cu putere de lucru judecat și în prezenta

cauză, pentru identitate de rațiune aplicată la situații identice.

Examinând decizia

recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte

apreciază că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei

au vizat, în primul rând, întinderea protecției conferite de brevet, acordat

reclamantului C.M.C. pentru produsul „remorcă pentru afișaj publicitar”, cu

începere de la data depozitului reglementar 11 februarie 1999, din perspectiva conținutului

revendicărilor brevetului.

Se constată că

susținerile recurentei pornesc de la premisa greșită că instanța de apel,

evaluând acest aspect, ar fi considerat că brevetul este protejat pentru orice

remorcă de afișaj publicitar, indiferent de structura sa constructivă sau

funcțională. O asemenea concluzie nu se regăsește ca atare în cuprinsul

motivării și nici nu poate fi dedusă din raționamentul juridic dezvoltat de

către instanța de apel.

De asemenea, nu

rezultă din considerente că instanța de apel ar fi apreciat că obiectul

invenției este conceptul de remorcă publicitară și nici că obiectul protecției

l-ar reprezenta elementele existente în stadiul tehnicii, menționate în

motivele de recurs, precum puntea detașabilă cu roți de rulare și bara de

remorcare, dispozitivele de semnalizare, ori elemente cunoscute privite în mod

individual.

Dimpotrivă, instanța

de apel a considerat că întinderea protecției vizează ansamblul elementelor constructive

menționate în cuprinsul revendicării brevetului, poziționate și legate între

ele într-o anumită modalitate, astfel încât să asigure un efect nou față de

stadiul tehnicii.

Această constatare

reiese din modul în care instanța a comparat invenția cu produsul folosit de

către pârâtă, reținând că elementele constructive precizate în revendicarea 1 a brevetului și legăturile funcționale dintre acestea se regăsesc, cu modificări neesențiale (care

nu conduc la obținerea unor efecte tehnice noi și/sau surprinzătoare), la

elementele constructive și legăturile funcționale ale produsului și fac parte

din întinderea conferită de acest brevet.

Așadar, instanța de

apel nu a apreciat că brevetul ar fi protejat pentru elemente cunoscute,

existente în stadiul tehnicii, privite individual, astfel cum a susținut

recurenta, din moment ce s-a raportat la efectul tehnic recunoscut prin brevet,

care nu este produs de fiecare element constructiv în parte, ci de modul în

care ele interacționează în ansamblul constructiv și asigură funcționarea

acestuia.

În acest fel,

aprecierea din decizia recurată asupra întinderii protecției brevetului al cărui

titular este reclamantul concordă cu susținerile din motivarea recursului, prin

care s-a arătat că protecția prin brevet a fost acordată „pe baza soluției

tehnice de legătură dintre elemente deja cunoscute, menite să aibă un scop

nou”.

Nu se poate, astfel,

reține încălcarea prevederilor art. 32 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 (în

forma de la data formulării cererii de chemare în judecată, corespunzând art. 34

alin. (2) din legea în forma de la data cererii de brevet - 11 februarie 1999),

potrivit cărora î

ntinderea

protecției conferite de brevet sau de cererea de brevet este determinată de

conținutul revendicărilor.

De asemenea, nu au

fost încălcate prevederile art. 18 alin. (3) lit. b) din Regulamentul de

aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin H.G. nr. 547/2008 (corespunzând art. 16

alin. (2) lit. b) din regulamentul de la

data cererii de brevet, aprobat prin H.G. nr.

152/1992), privind definirea protecției prin

caracteristicile tehnice expuse în „partea

caracteristică” a revendicărilor brevetului, în combinație cu caracteristicile

prezentate în preambulul revendicărilor. Instanța de apel a reținut obiectul

protecției tocmai în raport de combinația caracteristicilor tehnice ale

brevetului în discuție, așa cum a fost descris și în motivele de recurs.

Este de observat că,

p

e baza

raportului de expertiză întocmit în cauză, instanța de apel a constatat

existența unei contrafaceri prin echivalent, dat fiind că diferențele constructive

și funcționale între produsele comparate constau în utilizarea unor mijloace

mecanice echivalente ce nu conduc la efecte tehnice diferite.

Ceea ce este, așadar,

esențial în aprecierea instanței de apel, redată anterior, este faptul că s-a

considerat că reprezintă contrafacere nu numai reproducerea identică a

invenției în cadrul produsului folosit de către pârâtă (contrafacere literală),

ci și reproducerea prin mijloace echivalente, atât timp cât efectul tehnic

astfel obținut nu este diferit de cel asigurat de brevet.

S-a dat, astfel,

eficiență dispozițiilor art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 și art. 64 alin.

(6) din Regulamentul de aplicare a legii.

Recurenta nu a

contestat aplicarea de către instanța de apel a acestor norme, în sensul că protecția

conferită de brevet acoperă și un produs caracterizat de elemente echivalente celor

specificate în revendicări, respectiv cele pentru care

este evident, pentru

o persoană de specialitate în domeniu, că prin utilizarea acestuia se obține în

mod esențial același rezultat ca și cel care se obține prin elementul

specificat în revendicări. A

susținut doar că, în cauză, soluțiile tehnice sunt

diferite.

Cu toate acestea, recurenta

- pârâtă nu a indicat în ce constă efectul tehnic presupus de produsul său și

motivele pentru care acesta ar fi diferit de cel al brevetului.

Mai mult, recurenta a

motivat absența unei contrafaceri prin echivalent prin faptul că elementele

constructive similare la ambele produse sunt cele caracteristice oricărei

remorci, nu invenției brevetate. Acest fapt nu este suficient pentru concluzia

formulată de recurentă, fiind necesar a se fi demonstrat de către aceasta că

modul de interacțiune al elementelor în ansamblul constructiv are un impact

diferit asupra funcționării acestuia în raport de efectul tehnic asigurat prin

brevet. Or, acest lucru nu s-a întâmplat, iar recurenta nici măcar nu a indicat

care este soluția constructivă a produsului său și nici efectul tehnic al

acestuia.

În aceste condiții,

se constată că recurenta nu a formulat critici de nelegalitate împotriva deciziei

recurate în ceea ce privește aprecierea esențială pe care s-a întemeiat

concluzia existenței faptei de contrafacere, anume incidența art. 32 alin. (6)

din lege și a normei de aplicare a acestuia. Aprecierea instanței de apel s-a

fundamentat pe raportul de expertiză întocmit în cauză, prin care persoana de

specialitate în domeniu, în sensul art. 64 alin. (6) din Regulamentul de

aplicare a Legii nr. 64/1991, a constatat că elementele diferite din produsul pârâtei

sunt echivalente celor din produsul brevetat, în sensul că

este evident că prin

utilizarea acestuia se obține în mod esențial același rezultat ca și cel care

se obține prin elementul specificat în revendicări.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va înlătura criticile recurentei pe acest

aspect.

În ceea ce privește efectele

tranzacției încheiate

între C.M.C. și SC P. SRL și consfințite prin sentința nr. 468 din 04 aprilie 2006

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, precum și îndeplinirea

condițiilor din art. 34 din Legea nr. 64/1991, instanța de apel a reținut greșit

că aceste apărări ale pârâtei ar fi fost invocate pentru prima dată în recursul

din ciclul procesual anterior și trebuie analizate doar pentru că instanța de

casare a dispus astfel.

După cum s-a arătat prin Decizia de casare nr.

118 din 17 ianuarie 2014 a Înaltei Curți, aceste apărări au fost invocate încă

din cursul judecării fondului, din moment ce tribunalul le-a analizat și au

fost reiterate atât prin motivele de apel, cât și de recurs. Ca atare, nu a

fost vorba despre apărări noi formulate în recurs, așa cum s-a reținut în

rejudecare, casarea fiind dispusă, în esență, pentru nemotivarea hotărârii

instanței de apel, dar și pentru verificări de fapt în privința aspectelor

abordate în decizia recurată (fără ca instanța de casare să se pronunțe în fond

asupra apărărilor în discuție).

Întrucât prin decizia recurată aceste apărări

au fost, totuși, analizate, urmează a se cerceta legalitatea sa din atare

perspectivă, în raport de motivele de recurs.

Instanța de apel a reținut că pârâta din

cauză este terț față de tranzacție, întrucât nu a participat la încheierea sa,

însă efectele acesteia se extind asupra pârâtei, deoarece părțile contractante,

prin voința lor, au înțeles ca actul juridic să producă efecte și în privința persoanelor

care au achiziționat de la SC P. SRL (parte contractantă) remorcile publicitare

produse de aceasta, persoane menționate în anexa 1 la tranzacție. Printre

acestea, figurează SC G.P. SRL, ca beneficiar al remorcii publicitare, ce a

fost ulterior cumpărată de către pârâta din cauză.

Instanța de apel a apreciat că, prin voința

părților, efectele tranzacției au fost limitate în timp la data încheierii

acestui act juridic, iar tranzacția nu cuprinde nicio referire la vreun drept

de folosință care să fi fost atribuit beneficiarului (autor al pârâtei) asupra

obiectului brevetului deținut de C.M.C.

Criticile recurentei - pârâte pe acest aspect

nu sunt fondate.

Se reține că recurenta susține, în esență, că

tranzacția conține o stipulație pentru altul, respectiv în beneficiul unor terți

față de tranzacție (inclusiv SC G.P. SRL, al cărei succesor cu titlu particular

este pârâta), privind dreptul de a folosi în continuare remorca publicitară

achiziționată de aceasta de la SC P. SRL, chiar și după momentul semnării

tranzacției, pe „durata de viață a produsului”. Concluzia că s-a permis

folosirea remorcii ar fi susținută de interpretarea tranzacției potrivit

regulilor generale de interpretare a convențiilor. Recurenta a făcut în mod

expres referire la principiul in dubio pro reo, coroborat cu absența unei

clauze vizând soarta remorcilor înstrăinate, eventualele demersuri de

distrugere sau de despăgubire.

Este de precizat că atare apărare este

viabilă doar în contextul caracterului contrafăcut al produsului pârâtei,

deoarece numai în acest caz ar putea fi exercitat un pretins drept de folosire

a produsului contrafăcut, astfel cum rezultă și din considerentele deciziei de

casare din ciclul procesual anterior, prin care s-a stabilit că este prioritară

analiza contrafacerii față de celelalte apărări ale pârâtei.

Întrucât prin prezenta decizie a fost

confirmată aprecierea instanței de apel privind existența faptei de

contrafacere, rezultă că este admisibilă cercetarea criticilor recurentei

privind efectele tranzacției.

Motivele de recurs pe acest aspect vor fi

analizate din perspectiva calificării juridice a clauzei de la pct. 3 din

tranzacție, în sensul dacă reprezintă o stipulație pentru altul cu conținutul

pretins de către recurentă, precum și a modului de aplicare, de către instanța

de apel, a dispozițiilor legale privind regulile de interpretare a

convențiilor.

În acest context, se reține că, în Dosarul

nr. 3767/3/2004, reclamantul C.M.C. a solicitat ca instanța să interzică pârâtei

SC P. SRL să mai comercializeze, să ofere spre vânzare, să folosească și să

stocheze în vederea comercializării produsul „remorcă specială pentru reclame”

și să oblige pârâta la distrugerea remorcilor. Reclamantul a invocat calitatea

de titular al brevetului din 1999 pentru invenția „remorcă de afișaj

publicitar”.

Prin sentința nr. 468 din 04 aprilie 2006

pronunțată în acel dosar de Tribunalul București, secția a IV a civilă, s-a

luat act de tranzacția încheiată între părți la data de 6 martie 2006, cu

următorul conținut: „Art. 1. Părțile: C.M.C. din București (…), pe de o parte

și SC P. SRL, cu sediul social în Sibiu (…). Art. 2. SC P. SRL recunoaște

calitatea de titular al brevetului din 1999 pentru Remorca de afișaj publicitar,

emis de O.S.I.M. în favoarea domnului C.M.C. Ca atare, SC P. SRL se angajează

ca din momentul semnării acestei convenții, să nu mai folosească și/sau producă

remorci publicitare ca și cele înfățișate prin înscrisurile depuse la dosarul

acestei cauze, fără acordul titularului brevetului mai sus menționat. Art. 3. C.M.C.

se angajează la rândul său să nu emită pretenții financiare sau de alt fel

pentru folosirea și/sau producerea de către SC P. SRL a remorcilor de afișaj

publicitar, până la momentul semnării tranzacției. Aceste pretenții se referă

și la clienții SC P. SRL care au cumpărat remorci publicitare conform listei

Anexa 1, ce face parte integrantă din prezenta tranzacție. Art. 4. SC P. SRL,

având în vedere că recunoaște calitatea de titular a domnului C.M.C. pentru

brevetul din 1999 emis de O.S.I.M., renunță la momentul semnării prezentei

tranzacții la cererea conexă prin care a solicitat anularea brevetului de

invenție identificat mai sus. De asemenea, SC P. SRL renunță la dreptul de a

mai promova pe viitor acțiuni de anulare a brevetului din 1999 (…)”.

Contractul în folosul unui terț (stipulația

pentru altul), deși nu este expres reglementat, este recunoscut drept un act

producător de efecte juridice, ca o excepție de la principiul relativității

efectelor contractului în ceea ce privește latura activă a obligației.

Astfel cum a fost definit în doctrină,

reprezintă acel contract prin care o parte, denumită stipulant, dispune ca

cealaltă parte, denumită promitent, să dea, să facă sau să nu facă ceva în

folosul unei terțe persoane, străine de contract, denumite terț beneficiar.

Întrucât, după cum rezultă din art. 3 din tranzacție,

una dintre părți și-a asumat o anumită obligație nu numai față de cealaltă

parte contractantă, însă și față de terți, iar aceștia au fost identificați

(printre care și autorul pârâtei), se apreciază că respectiva clauză conține o

stipulație pentru altul, chiar dacă nu reiese că SC P. SRL, ca stipulant, ar fi

stabilit obligația în sarcina reclamantului C.M.C., fiind suficient că

reclamantul și-a asumat acea obligație față de SC P. SRL și a fost acceptată ca

atare.

De altfel, o asemenea constatare se desprinde

și din considerentele deciziei recurate, prin care s-a acceptat că tranzacția

produce efecte, prin voința părților, și față de terți.

Din perspectiva stipulației pentru altul, reclamantul

C.M.C. (promitentul) și-a asumat o obligație de a nu face în folosul terților

din anexa la tranzacție, fiind esențial a se stabili conținutul acesteia, în

sensul tipului de prestație la care reclamantul s-a obligat și perioada de timp

vizată, anume dacă a fost asumată doar pentru trecut, astfel cum a considerat

instanța de apel sau și pentru viitor, pentru perioada de după încheierea

tranzacției, potrivit recurentei.

Prima opțiune menționată ar rezulta din

citirea clauzei în sensul că reclamantul s-a obligat să nu emită pretenții

pentru folosirea, până la momentul semnării tranzacției, de către terți, a

remorcilor de afișaj publicitar, în timp ce recurenta - pârâtă pretinde citirea

clauzei în sensul că reclamantul s-a obligat să nu emită pretenții pentru

folosirea remorcilor produse până la semnarea tranzacției.

Înalta Curte constată că aplicarea regulilor

de interpretare a contractului din art. 977 și următoarele C. civ. conduce la

concluzia reținută de instanța de apel.

În stabilirea voinței reale a părților

contractante, a cărei prioritate față de sensul literal al termenilor folosiți

în contract este prevăzută în regula generală de interpretare instituită prin art.

977 C. civ., trebuie să se țină cont de regulile speciale de interpretare

prevăzute de art. 978 - 985 C. civ., mai ales de regula interpretării coordonate

a tuturor clauzelor din art. 982, precum și de cele privind interpretarea

clauzelor îndoielnice din art. 978 - 980 C. civ.

În conformitate cu art. 982 C. civ., „Toate

clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia

înțelesul ce rezultă din actul întreg”.

Pe acest temei, clauza din art. 3 nu poate fi

citită izolat de restul convenției, constatare ce rezultă și din art. 979,

potrivit căruia „Termenii susceptibili de două înțelesuri se interpretează în

înțelesul ce se potrivește mai mult cu natura contractului”, ceea ce înseamnă

că interpretarea unei clauze îndoielnice se raportează la întregul act, prin

prisma naturii juridice a acestuia.

Întrucât în privința terților nu a fost

identificat în concret conținutul obligației asumate de reclamant, menționându-se

că „aceste pretenții se referă și la clienții SC P. SRL”, este esențială

clarificarea conținutului obligațiilor reciproc asumate de părțile contractante,

coroborându-se toate clauzele inserate și ținându-se cont de natura actului

juridic încheiat.

În acest context, nu poate fi ignorat că

părțile au încheiat o tranzacție, cu scopul de a stinge litigiul privind

contrafacerea brevetului reclamantului, iar clauzele tranzacției vizează