ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2062/2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Primul ciclu procesual:

I.1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 09 decembrie 2013 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2013, reclamantele A. S.A. și B. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâții C. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând anularea în totalitate a brevetului de invenție nr. x B "Remorcă pentru afișaj publicitar", pentru faptul că emiterea acestuia s-a făcut cu încălcare prevederilor exprese ale art. 7, 10 și 12 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție (republicată), brevetul fiind emis pentru un produs nebrevetabil, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantele au depus, la data de 19 decembrie 2014, completarea motivelor din acțiune, solicitând anularea în totalitate a brevetului de invenție nr. x B "Remorca pentru afișaj publicitar", rezultat al verificării dosarului O.S.I.M. de atribuire a brevetului de invenție.

I.1.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București

Prin sentința civilă nr. 686 din 01 iunie 2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată, formulată de reclamantele A. S.A. și B. S.R.L.; a obligat reclamantele la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în sumă de 23.713 RON; a obligat reclamantele să achite în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul București suplimentul de onorariu de expertiză, în sumă de 1.500 RON, pentru expert D..

I.1.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București

Prin decizia civilă nr. 277A din 07 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis, în parte, cererea de majorare a onorariului de expertiză; a stabilit onorariu definitiv la 21.000 RON; a obligat apelantele să achite diferența de onorariu de 15.000 RON; a admis apelul formulat de apelantele-reclamante A. S.A. și B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 686 din 01 iunie 2015, pronunțate în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii și anulării brevetului de invenție x "Remorcă pentru afișaj publicitar"; a obligat pârâtul la 3.000 RON cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând taxa de timbru și onorariu de expertiză; a obligat intimatul la 28.250 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa de timbru, onorariu de expertiză și onorariu de avocat.

I.1.4. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin decizia civilă nr. 695 din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 277A din 07 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

I.2. Al doilea ciclu procesual:

I.2. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București

Prin decizia civilă nr. 1577A din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelantele-reclamante A. S.A. și B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 686 din 01 iunie 2015, pronunțate în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca urmare a invocării, din oficiu, a motivului de ordine publică referitor la lipsa interesului; a schimbat, în parte, sentința apelată și, în consecință: a admis excepția lipsei de interes, a respins acțiunea ca devenită lipsită de interes; a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate; a obligat apelantele, în solidar, la plata către intimatul C. a sumei de 33.200 RON, cheltuieli judiciare în apel și recurs; celelalte costuri au rămas în sarcina apelantelor.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1577A din 10 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs reclamantele A. S.A. și B. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 20 ianuarie 2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurentele-reclamante au precizat că recursul privește doar aspectele referitoare la modul în care instanța de apel, după casare, a soluționat problema cheltuielilor de judecată, susținând, în prealabil, că admiterea apelului formulat de cele două societăți a fost rezultatul faptului că brevetul contestat în cauză a expirat la data de 11 februarie 2019, iar soluția brevetată poate fi liber exploatată de către terți.

De asemenea, au arătat că la data de 10 martie 2020, când Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului declarat de intimatul-pârât C., brevetul în discuție era deja expirat de aproximativ un an, context în care partea adversă avea obligația de a respecta prevederile art. 12 C. proc. civ., de a comunica acel fapt instanței de judecată, care ar fi constatat, din oficiu, lipsa de interes în continuarea acestui proces, evitându-se astfel prelungirea inutilă a acestui dosar.

În continuare, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele-reclamate au susținut că cererea formulată de intimatul-pârât C. în etapa procesuală a apelului, după casare, referitoare la cheltuielile de judecată solicitate în primul ciclu procesual, în apel și recurs, nu a îndeplinit cerințele prevăzute de art. 148 C. proc. civ., adică nu a fost făcută în formă scrisă.

Au precizat că din formularea concluziilor scrise depuse de partea adversă, rezultă că acele cheltuieli nu priveau cel de-al doilea apel, pentru care nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, iar instanța de apel, după casare, nu putea să dispună în legătură cu cheltuielile generate de judecata recursului, solicitarea acestora putând face obiectul unui dosar separat.

Redând din cuprinsul încheierii de ședință din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au arătat că solicitarea verbală a intimatului-pârât cu privire la obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii de expert și de avocat din dosarul inițial de apel și de recurs nu constituie o cerere concretă în condițiile în care nu prezintă în mod distinct despre ce sume este vorba, natura acestora, fiind necesar a fi precizate într-un centralizator al cheltuielilor ce trebuia depus ulterior încheierii dezbaterilor, după cum partea potrivnică a arătat, aspect pe care instanța de apel l-a ignorat.

Totodată, au arătat că cererea de obligarea la plata cheltuielilor de judecată în apelul inițial și în recurs nu a făcut obiectul unui apel incident sau al unei întâmpinări, cu atât mai mult cu cât, la data de 29 septembrie 2021, au transmis la instanță adresa prin care au invocat faptul că brevetul este expirat, iar partea potrivnică a avut posibilitatea de a cunoaște acest fapt.

În condițiile în care în ședință publică partea potrivnică a pus în discuție problema cheltuielilor de judecată din alte etape procesuale ale acestui dosar, instanța de apel avea obligația legală de a le comunica cererea, de a acorda un nou termen de judecată, pentru a se putea dezbate în contradictoriu aspectele menționate. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., indicat în decizia recurată, nu este legală, în condițiile în care soluția instanței de apel a fost aceea de admitere a căii de atac a apelului reclamantelor.

În condițile în care, după data de 11 februarie 2019, brevetul contestat în cauză a expirat, iar soluția brevetată poate fi liber exploatată de către terți, sunt neîntemeiate susținerile intimatului-pârât, formulate prin concluziile scrise, cu privire la faptul că acesta a invocat constant excepția lipsei de interes încă de la începutul acestui proces; partea adversă nu a arătat și că motivele prin care justifica această excepție au fost respinse de instanțele de judecată pentru că s-au referit la cu totul alte aspecte decât cel privind expirarea valabilității brevetului, reiterând obligația privind respectarea prevederilor art. 12 C. proc. civ. și comunicarea acelui fapt instanței de judecată, care ar fi constatat din oficiu lipsa de interes în continuarea acestui proces, evitându-se astfel prelungirea inutilă a acestui dosar.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 28 februarie 2022, prin poștă electronică, în termen legal, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală. A reliefat contextul în care, prin demersul judiciar inițiat în anul 2013, s-a solicitat anularea brevetului de invenție x al intimatului-pârât, deși s-a dovedit pe fond, prin toate rapoartele de expertiză, efectuate în cauză, că acest brevet a îndeplinit ab initio toate condițiile de brevetabilitate, iar în prezent durata sa de valabilitate pe teritoriul României a încetat la data de 11 februarie 2019.

Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 453 C. proc. civ., a apreciat că, în mod legal, instanța de apel a încuviințat cheltuielile de judecată, astfel cum au fost solicitate de către intimatul-pârât, deja existente la dosar, din apelul principal și recurs, despre care părțile adverse aveau cunoștință, fiind depuse în ședință publică și în condiții de contradictorialitate, fără ca recurentele să se opună în vreun fel, iar în rejudecarea apelului, după casare, nu a solicitat cheltuieli de judecată, menținându-și poziția procesuală exprimată prin întâmpinarea depusă la data de 09 noiembrie 2016, prin poștă, reiterată la termenul din 13 octombrie 2021, astfel că afirmațiile recurentelor, precum că ar fi formulat o nouă cerere referitoare la cheltuielile de judecată și că aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 148 C. proc. civ., sunt nefondate.

Totodată, a precizat că recurentele-reclamante au interpretat în mod greșit dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care soluția de admitere a apelului, în rejudecare, trebuie înțeleasă din perspectiva invocării, din oficiu, a motivului de ordine publică referitor la lipsa interesului, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate sub aspectul admiterii excepției lipsei de interes a promovării apelului și a însăși acțiunii introductive, soluție în raport de care au fost obligate către intimatul-pârât la plata sumei de 33.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și recurs.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, la data de 19 aprilie 2022, iar prin încheierea de ședință din 14 iunie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantele A. S.A. și B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1577A din 10 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și a fixat termen de judecată în ședință publică, la data de 01 noiembrie 2022, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentele-reclamante au invocat nelegalitatea deciziei atacate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că cererea formulată verbal de către intimatul-pârât C., în ședința publică din 13 octombrie 2021, referitoare la cheltuielile de judecată din etape procesuale diferite (apel și recurs), nu a îndeplinit cerințele prevăzute de dispozițiile art. 148 C. proc. civ. în ceea ce privește forma scrisă și nu a prezentat în concret sumele și natura lor pretinse cu acest titlu.

Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.

Este real că în privința cererilor având ca obiect obligarea părții adverse la suportarea cheltuielilor de judecată poate fi luată în considerare aplicarea dispozițiilor art. 148 C. proc. civ., însă, nimic nu se opune ca partea să formuleze oral în fața instanței de judecată solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitare care se consemnează în încheierea de ședință sau, după caz, în practicaua hotărârii.

Așa cum s-a arătat, cererea de acordare a chetuielilor de judecată poate fi formulată și în scris, fie prin însuși actul de procedură ce învestește instanța cu soluționarea acțiunii (indiferent de forma procesuală de manifestare a acesteia), fie oricând pe parcursul judecății, printr-o cerere formulată în scris, corespunzător etapei procesuale pentru care se pretinde recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate.

În analiza acestei critici nu intră în discuție solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, printr-o cerere de chemare în judecată distinctă, de sine stătătoare, în speță, interesând ipostaza de cerere accesorie a solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată.

Alegerea căii procedurale pentru un atare scop este lăsată de legiuitor la aprecierea părții, această opțiune făcând parte din dreptul său de a solicita în justiție plata cheltuielilor de judecată, potrivit principiului disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ.. Adiacent, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei și să învestească instanța în mod expres cu cererea de acordare a acestor cheltuieli în cadrul cererii de apel sau de recurs, prin întâmpinare sau la dezbaterea pe fond a cauzei.

În raport cu aceste considerații teoretice, Înalta Curte observă că, în speță, la primul termen acordat la data de 13 octombrie 2021, în al doilea ciclu procesual, pentru rejudecarea apelului, în urma admiterii recursului declarat de pârâtul C., prin decizia nr. 695 din 10 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2013, această parte a solicitat, prin apărător, "obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii de expert și avocat din dosarul inițial de apel și din recurs", pretenție inserată în cuprinsul motivelor de recurs, la pct. II, cu indicarea dosarul curții de apel, în ceea ce privește dovezile onorariilor cuvenite expertului și avocatului, reiterată în răspunsul la întâmpinarea formulată de recurentele-reclamante, precum și în punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului .

Totodată, se reține că, în primul ciclu procesual, prin apărările formulate în cadrul întâmpinării depuse la apelul promovat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 686 din 01 iunie 2015 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, intimatul-pârât a solicitat respingerea celui de-al treilea motiv de apel ce viza cenzurarea onorariului de avocat în considerarea duratei procesului (2013-2016), volumului mare de documente și timpul/orele de lucru raportat atât la durata procesului, cât și a apărărilor efectuate în cauză, în raport de documentele depuse la dosar, precum și obligarea, în solidar, a apelantelor-reclamante la cheltuielile de judecată generate de etapa procesuală a apelului; întâmpinarea a fost comunicată apelantelor-reclamante, la data de 17 noiembrie 2016 .

În ceea ce privește cheltuielile generate de judecata recursului, în primul ciclu procesual, acordarea acestora a fost solicitată la momentul dezbaterilor, în ședința publică din 25 februarie 2020, cu depunerea dovezilor acestora la dosar, iar explicitarea acestora s-a produs în cadrul concluziilor scrise depuse la data de 09 martie 2020, în raport de care, la solicitarea părții, instanța de recurs a amânat pronunțarea pentru data de 10 martie 2020 .

Așadar, în fața instanței de apel, în al doilea ciclu procesual, apărătorul intimatului-pârât și-a exprimat în mod expres solicitarea de obligare a recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, decurgând din judecata cauzei în primul ciclu procesual, ce au făcut obiectul unor cereri accesorii formulate în cadrul aceluiași litigiu cu cererile principale (apel și recurs) de a căror soluționare au depins, solicitarea sa formulată oral fiind consemnată în scris în cuprinsul încheierii de ședință din 13 octombrie 2021.

Mai mult, prin concluziile scrise depuse la data de 26 octombrie 2021, prin poștă electronică, intimatul-pârât a indicat în concret sumele pretins a fi achitate de către recurentele-reclamante cu titlu de cheltuieli de judecată, proprii fiecărei etape procesuale în care au fost efectuate, împrejurări ce nu converg către necesitatea formulării cererii reclamate, cu respectarea exigențelor art. 148 alin. (4) C. proc. civ. și, de aici, comunicarea acesteia și amânarea judecății cauzei pentru a fi dezbătută în condiții de contradictorialitate.

Câtă vreme la termenul din 13 octombrie 2021, în rejudecarea apelului, la care partea adversă a pus concluzii pe excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocată din oficiu de instanță, aceasta a reiterat solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecată generate de judecata apelului și recursului, recurentele-reclamante având cunoștință de actele dosarului și posibilitatea reală de a formula apărări, după cum s-a relevat în cele ce preced, respectiva cerere nu configura elemente de noutate sub aspectul cuantumului cheltuielilor și nici existența unei contradicții între poziția procesuală exprimată oral de apărătorul intimatului-pârât și cea consemnată în întâmpinarea depusă la data de 09 noiembrie 2016 ori în recursul declarat la data 01 martie 2019.

Nelegalitatea deciziei recurate rezidă și din faptul că, în rejudecare, instanța de apel a acordat cheltuielile de judecată din recurs, deși solicitarea acestora putea face obiectul unui dosar separat. În aceeași măsură, prezentarea problemei cheltuielilor de judecată din apelul inițial și în recurs nu a făcut obiectul unui apel incident sau al unei întâmpinări.

Critica este nefondată.

Obligarea la plata cheltuielilor de judecată este permisă în acele etape procesuale în care are loc o soluționare a pricinii pe fondul ei sau chiar în baza unei excepții procesuale, însă nu și în etapele intermediare ale judecății în care, prin raportare la specificul soluției pronunțate, nu s-ar putea încă determina nici partea care a pierdut, nici partea care a câștigat procesul (precum este soluția instanței de recurs prin care se casează hotărârea recurată și se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare).

Instanța se pronunță asupra cheltuielilor de judecată atunci când hotărârea sa este succeptibilă de a tranșa diferendul părților dedus judecății, întrucât doar în această situație se poate stabili cine a pierdut finalmente procesul și se poate avea în vedere ansamblul cheltuielilor de judecată efectuate de părți.

Prin excepție, soluția de admitere a recursului și de trimitere a cauzei în rejudecare nu tranșează acest diferend, ci îl plasează altei instanțe spre soluționare, astfel încât, în aceste situații, instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra cheltuielilor de judecată realizate strict în calea de atac admisă cu consecința trimiterii cauzei la o altă instanță.

Atâta vreme cât, ca o consecință a admiterii recursului declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 277A din 07 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, soluția pronunțată, prin decizia nr. 695 din 10 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost aceea de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în considerarea reperelor menționate, soluționarea în recurs a cererii recurentului-pârât privitoare la cheltuielile de judecată nu se justifica, aceasta urmând a fi analizată cu ocazia rejudecării apelului.

Doar în ipoteza în care partea, care a câștigat procesul, nu a solicitat cheltuielile de judecată în cadrul acelui litigiu, poate solicita astfel de cheltuieli, ulterior, pe cale separată, în condițiile îndeplinirii răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1357 C. civ.

Recurentele-reclmante au mai invocat, prin calea de atac formulată, greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea soluției de admitere a apelului și a intervenirii lipsei de interes după data de 11 februarie 2019, când brevetul contestat în cauză a expirat, iar soluția brevetată poate fi liber exploatată de către terți, fapt ce nu a fost adus la cunoștința instanței de către intimatul-pârât, deși avea obligația de a respecta prevederile art. 12 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt fondate, reținând că soluția de respingere a acțiunii, ca lipsită de interes, a dobândit de la pronunțare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, cât timp nu a făcut obiectul aspectelor de nelegalitate deduse judecății recursului.

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 09 decembrie 2013, reclamantele A. S.A. și B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., anularea Brevetului de invenție nr. x B "Remorcă pentru afișaj publicitar" în condițiile în care acesta nu îndeplinea condiția noutății și nici aspectul cerința activității inventive; inițial cererea de chemare în judecată a fost respinsă de către prima instanță, prin sentința civilă nr. 686 din 01 iunie 2016 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentințe a fost admis, prin decizia civilă nr. 277 A din 07 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sentința fiind schimbată în parte, în sensul admiterii acțiunii, cu consecința anulării brevetului de invenție și obligării apelantelor la achitarea unei diferențe de onorariu de expert, precum și a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată generate de judecata cauzei în primă instanță și apel.

Prin decizia nr. 695 din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârât împotriva hotărârii instanței de apel, prin care acesta a susținut, în esență, neanalizarea efectivă a celor două condiții de brevetabilitate, respectiv noutatea și activitatea inventivă, a căror neîndeplinire, în cazul brevetului de invenție x "Remorcă pentru afișaj publicitar" a fost pretinsă prin cererea de chemare în judecată.

În al doilea ciclu procesual, instanța de apel a admis apelul declarat de reclamante, cu consecința schimbării în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii ca lipsită de interes, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât în apel și recurs și menținerea celorlalte costuri în sarcina apelantelor.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părți care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", sub aspectul cheltuielilor de judecată solicitate de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că acestea au fost plasate în sarcina reclamantelor drept consecință a soluției de respingere a acțiunii, ca lipsită de interes, în considerarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) C. proc. civ. și a faptului că nu mai pot obține folosul practic urmărit printr-un atare demers judiciar - înlăturarea dreptului de exploatare exclusivă a soluției brevetate de către titularul brevetului.

Ceea ce contează, mai presus de orice îndoială, la determinarea părții care trebuie să suporte cheltuielile de judecată este culpa procesuală care i se poate imputa acesteia în economia litigiului, însă aceasta nu înseamnă că partea care a câștigat procesul per ansamblu nu poate fi obligată niciodată la cheltuieli în sarcina părții adverse, ci doar că, de principiu, ea este cea îndreptățită la rambursarea propriilor cheltuieli. Cu toate acestea, atunci când cheltuielile au fost provocate de conduita sa culpabilă, nu poate fi exclusă posibilitatea ca părții adverse să i se ramburseze acele cheltuieli care constituie urmarea directă a unei astfel de conduite ținând cont de miza litigiului.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a textului de lege la situația dedusă judecății, în ansamblul cheltuielilor de judecată pretins a fi datorate de către recurentele-reclamante, prin faptul pierderii procesului, în condițiile în care noțiunea de culpă nu a fost analizată particularizat în funcție de poziția părților și de raportul juridic dintre acestea, exonerarea pârâtului de la plata acestora putând interveni în cadrul unei manifestări procesuale calificate, potrivit art. 454 C. proc. civ.

Se observă că pe parcursul procesului atitudinea pârâtului a fost constantă, de opunere la demersul judiciar inițiat de reclamante, culminând cu inițiativa promovării recursului în ciclul procesual anterior, când brevetul în discuție nu se mai bucura de nicio protecție, acesta putând fi liber exploatat de către terți, întrucât expirase durata de valabilitate pe teritoriul României, cuprinsă între 11 februarie 1999-11 februarie 2019; prin urmare, orice demers al titularului brevetului, în speță intimatul-pârât, în ceea ce privește prelungirea dreptului său exclusiv de exploatare a brevetului, nu putea avea ca rezultat prelungirea dreptului său de protecție și, implicit, nici a drepturilor conferite prin brevetul de invenție, astfel cum reiese din adresa nr. x din 28 mai 2021, emisă de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci la dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă), în urma demersurilor efectuate de recurentele-reclamante.

Faptul că acțiunea a fost respinsă ca devenită lipsită de interes nu prezintă relevanță absolută din perspectiva cheltuielilor de judecată, întrucât legea procesuală nu impune explicit obligarea reclamantelor să plătească cheltuielile de judecată pârâtului și în cazul în cererea este respinsă pentru un asemenea temei, fiind necesar a se aplica, și în acest caz, criteriul culpei procesuale, desprins din prevederile art. 453 din C. proc. civ., criteriu care, în fiecare speță, se poate obiectiva diferit.

Or, în condițiile date, instanța de apel era datoare să analizeze și să valorifice culpa procesuală a intimatului-pârât ținând cont că rezultatul final al procesului nu s-a produs urmare a comportamentului procesual al recurentelor-reclamante, ci a unei împrejurări independente de voința acestora, cunoscută de pârât, care, în lipsa unei atitudini explicite a acestuia a făcut posibilă prelungirea duratei procedurii judiciare, ceea ce a condus la generarea unor cheltuieli de judecată suplimentare inutile.

Câtă vreme obligarea recurentelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit de instanța de apel, printr-o greșită aplicare a dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., le-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamante și va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanța de apel să facă o corectă aplicare a criteriului legal al culpei procesuale în soluționarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, față de circumstanțele particulare ale cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A. S.A. și B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1577A din 10 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 noiembrie 2022.