ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 118/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 118/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2728 din 31

octombrie 2012, Tribunalul Iași, a admis în parte cererea formulată de reclamanții

C.M.C. și SC M.V.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC E.M.C. SRL, cu

cheltuieli de judecată în cuantum de 1.979,26 lei și, în consecință: a dispus interzicerea

folosirii, oferirii spre vânzare sau vânzării de către pârâtă a produsului „remorcă

pentru afișaj publicitar” cu nr. de înmatriculare x; a obligat pârâta la

distrugerea produsului contrafăcut și, în caz contrar, a autorizat pe reclamantă

a distruge produsul contrafăcut pe cheltuiala pârâtei; a dispus publicarea hotărârii

pe cheltuiala pârâtei, timp de o săptămână, în cotidianele: „A.”, „R.L.”, „E.Z.”,

„L.”. Totodată, a luat act de renunțarea reclamanților la judecata cererii

privind obligarea pârâtei la despăgubiri.

În motivarea sentinței,

s-a reținut că reclamantul C.M.C. este titularul Brevetului de Invenție din 11

februarie 1999 pentru produsul „remorcă pentru afișaj publicitar”, din care

decurge pentru titular un drept exclusiv de exploatare a invenției, pe durata

de 20 de ani de la data depozitului, în aplicarea art. 32 din Legea nr. 64/1991,

respectiv până la data de 11 februarie 2019.

Reclamanta SC M.V.C.

SRL. este beneficiara contractului de licență neexclusivă nr. 106 din 07

ianuarie 2010, cu act adițional nr. 1 din 11 ianuarie 2010, prin care a

dobândit dreptul neexclusiv de exploatare a know-how-lui bazat pe invenția ce

face obiectul brevetului nr. 115.391 și dreptul de a exercita în nume propriu,

împreună cu titularul brevetului sau separat, acțiuni în instanță în temeiul Legii

nr. 64/1991, pentru apărarea drepturilor părților ce decurg din lege și din

contract.

Din actele dosarului,

coroborate cu concluziile raportului de expertiză și răspunsurile la

interogatoriu, s-a reținut că pârâta SC E.M.C. SRL folosește, fără acordul titularului

invenției, un produs contrafăcut, respectiv remorca publicitară cu număr de

înmatriculare x înmatriculată pe numele pârâtei de la 26 octombrie 2005,

potrivit adresei nr. 96593 din 15 iunie 2011 M.A.I., încălcând dispozițiile art.

32 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 64/1991.

Deși pârâta a invocat

că produsul cumpărat prezintă o soluție tehnică diferită de cel protejat prin

brevetul de invenție și că se impune a se acorda protecție doar soluției

tehnice de construcție, Tribunalul a înlăturat această apărare, obiectul

brevetului de invenție RO nr. 115391 fiind un produs, nu un procedeu.

În ce privește

diferențele invocate de pârâtă a exista între produsul pe care-l folosește și

cel brevetat, Tribunalul a constatat, din cuprinsul concluziilor raportului de

expertiză întocmit în cauză de expert P.S.I., că soluția constructivă a

remorcii x deținute de pârâta SC E.M.C. SRL se regăsește în revendicarea 1 din

brevetul de invenție RO 115391B, fiind acoperită de întinderea protecției

conferite de acest brevet.

În răspunsul la

obiectivul nr. 4 în raportul de expertiză, s-a precizat că produsul folosit de

pârâtă reprezintă un alt exemplu de realizare practică a invenției din brevetul

RO 115391B, adică una dintre soluțiile posibile care decurge în mod evident

pentru o persoană de specialitate în domeniu ce ar vrea să realizeze invenția.

Produsul prezumat a fi contrafăcut este o soluție aleasă dintr-un număr de

posibilități adecvate, care nu diferă de invenția din brevetul RO 115391B decât

prin utilizarea unor mijloace mecanice echivalente. Pe cale de consecință,

elementele constructive și legăturile funcționale dintre aceste elemente,

precizate în revendicarea 1 a brevetului de invenție RO nr. 115391N, se

regăsesc cu modificări neesențiale (care nu conduc la obținerea unor efecte

tehnice noi și/sau surprinzătoare) la elementele constructive și legăturile

funcționale ale produsului prezumat a fi contrafăcut, făcând astfel parte din

întinderea protecției conferită de acest brevet.

În consecință,

Tribunalul a constatat că produsul contrafăcut folosit de pârâtă nu conține

elemente de noutate, ci doar elemente echivalente, astfel cum acestea sunt

definite de art. 64 alin. (6) din H.G. nr. 547/2008 privind Regulamentul de

punere în aplicare a Legii nr. 64/1991.

Referitor la textul

de lege invocat de către expert, respectiv art. 59 alin. (5) din Legea nr. 64/1991,

instanța a apreciat că este inaplicabil în speță, deoarece perioada de

protecție provizorie de care beneficiază titularul unei cereri de brevet, până

la eliberarea brevetului, este cea anterioară „datei de publicare a cererii de

brevet sau datei la care solicitantul face o somație însoțită de o copie a

cererii de brevet de invenție”. Numai în această perioadă titularul dreptului

încălcat trebuie să trimită terților somație însoțită de o copie autentificată

a cererii de brevet, și nu o copie a brevetului însuși, care urmează a fi

eliberat într-o etapă ulterioară. După publicarea în BOPI a mențiunii hotărârii

de acordare a brevetului de invenție, brevetul ajunge la cunoștința publicului

și devine opozabil terților, care sunt obligați din acest moment să respecte

toate drepturile care decurg din brevet.

Tribunalul a reținut

și declarațiile contradictorii făcute de pârâtă. Astfel, în interogatoriu, la

întrebarea 1 se răspunde că nu folosește remorca, iar în procesul verbal

încheiat cu ocazia efectuării expertizei, administratorul pârâtei declară că

pârâta folosește remorca în folos propriu. Deși la interogatoriu pârâta nu

recunoaște că remorca este folosită în scopuri publicitare, din fotografiile

existente la dosar rezultă vădit că pârâta a folosit remorca în scopuri

publicitare.

Referitor la

înscrisurile depuse de pârâtă la ultimul termen, două copii ale unor brevete de

invenție eliberate în Franța, având nr. de publicație 2438884 și 2665790,

Tribunalul a constatat că cele două brevete franceze sunt menționate în

brevetul de invenție RO 115391B la rubrica „Documente din stadiul tehnicii” și,

prin urmare, ele au fost luate în considerare în cadrul procedurii de examinare

a cererii de brevet.

De asemenea,

Tribunalul a constatat că nu pot fi primite nici apărările pârâtei relative la buna

sa credință și la incidența articolului 34 lit. b) din Legea nr. 64/1991, atât

timp cât textul prevede că o persoană nu încalcă drepturile prevăzute de art. 32,

33 Legea nr. 64/1991 dacă a luat măsuri efective și serioase în vederea

folosirii brevetului de invenție cu bună credință. Or, pârâta nu a probat care

au fost măsurile luate, de natură a fi apreciate efective și serioase.

În ceea ce privește

efectele sentinței nr. 468 din 04 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția

a IV-a civilă civile, invocată de pârâtă, Tribunalul a constatat că, prin

tranzacția încheiată între părțile C.M.C., titularul brevetului de invenție Nr.

RO 115391/1999 și SC P. SRL, în Dosarul nr. 644/2004, părțile au consimțit să

încheie litigiul prin concesii reciproce, pe de o parte, titularul brevetului

renunțând la orice pretenții referitoare la actele de exploatare fără drept a

brevetului de invenție de către SC P. SRL și de către clienții săi până la data

semnării tranzacției, respectiv 6 martie 2006, iar, pe de altă parte, SC P. SRL

recunoscând calitatea de autor și titular al lui C.M.C. asupra brevetului de

invenție RO 115391 și înlăturând orice intenție pentru prezent și viitor la

orice acțiune de contestare, respectiv de anulare a titlului de protecție

deținut de C.M.C.

Conținutul

dispozitivului sentinței civile nr. 468 din 04 aprilie 2006 nu permite, însă,

interpretarea că utilizarea remorcii expertizate și achiziționate de la SC P.

SRL nu ar reprezenta o încălcare a drepturilor de exploatare decurgând din brevet,

astfel cum acestea sunt definite explicit la art. 32 alin. (1), (2) din Legea nr.

64/1991.

Prin decizia nr. 61

din 27 mai 2013 Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins apelul declarat

de către pârâta SC E.M.C. SRL Iași împotriva sentinței menționate.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că apelanta - pârâtă SC E.M.C. SRL a achiziționat

de la vânzătoarea SC G.P. SRL, cu factura fiscală din 27 septembrie 2009, o

remorcă pentru panou publicitar, cu seria de șasiu UV9105RTP4NDPAN035. La rândul

său, vânzătoarea SC G.P. SRL a achiziționat, cu factura fiscală din 10

septembrie 2004, aceeași remorcă de la SC P SRL.

Prin sentința nr. 468

din 04 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă,

s-a consfințit tranzacția încheiată între C.M.C. și SC P. SRL, prin care

societatea recunoaște calitatea de titular al brevetului de invenție pentru

remorca de afișaj publicitar în favoarea primului și că, totodată, se angajează

ca, din momentul semnării acestei tranzacții, să nu mai folosească și/sau

producă remorci publicitare, fără acordul titularului brevetului.

Totodată, C.M.C. s-a

angajat să nu emită pretenții financiare sau de alt fel pentru folosirea și/sau

producerea de către SC P. SRL a remorcilor de afișaj publicitar, până la

momentul semnării tranzacției, iar aceste pretenții se referă și la clienții SC

P. SRL care au cumpărat remorci publicitare conform listei Anexa 1, ce face parte

integrantă din această tranzacție.

În anexa 1, remorca

publicitară identificată - seria UV 9105RTP4NPAN035 figurează ca având

beneficiar pe SC G.P. SRL. La acest moment remorca este înscrisă în circulație

și are număr de înmatriculare x.

Curtea a reținut că

prin sentința civilă nr. 468/2006 a Tribunalului București, vânzătorul inițial

al remorcii, respectiv SC P. SRL, a recunoscut calitatea intimatului C.M. de

titular al brevetului de invenție privind remorca, astfel că

apelantul-cumpărător nu mai poate aduce în discuție aspecte legate de lămurirea

caracterului contrafăcut a respectivului produs.

Potrivit tranzacției,

SC P. SRL s-a obligat ca, de la momentul semnării - 4 aprilie 2006, să nu mai

producă și să nu mai folosească remorcile publicitare în cauză, însă această

parte din tranzacție nu are relevanță față de apelantă.

Pentru apelantă,

interesează art. 3 din respectiva tranzacție, prin care titularul brevetului se

obligă ca, până la momentul semnării tranzacției, să nu emită pretenții

financiare sau de alt fel pentru producerea sau folosirea remorcilor, pretenții

care se referă și la clienții SC P. SRL care au cumpărat remorci publicitare.

Rezultă că titularul

brevetului, respectiv intimatul C.M., nu poate emite pretenții legate de

remorcă, până la momentul semnării tranzacției, nici de la SC P. SRL, și nici

de la apelantă, astfel că tranzacția nu cuprinde vreo ambiguitate, cum greșit

susține apelanta.

Cu privire la

buna-credință a apelantei la achiziționarea remorcii, aceasta nu-i dă dreptul

la folosirea necondiționată a remorcii, nefiind întemeiată critica apelantei

sub acest aspect.

Astfel, potrivit art.

34 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, chiar dacă persoana respectivă folosește

invenția cu bună-credință, cum este cazul apelantei, aceasta nu poate continua

folosirea dacă această folosire constituie o încălcare a cererii de brevet.

Ori, așa cum s-a reținut anterior, prin sentința civilă nr. 468/2006 a

Tribunalului București s-a recunoscut de către SC P. SRL calitatea intimatului C.M.

de titular al brevetului.

Prin folosirea

remorcii, apelanta încalcă drepturile intimatului decurgând din Legea nr. 64/1991

și, pe cale de consecință, nu se poate prevala de buna sa credință pentru a

folosi în continuare remorca publicitară, a conchis instanța de apel.

Împotriva deciziei menționate,

a declarat recurs, în termen legal, SC E.M.C. SRL Iași, criticând-o pentru

nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și susținând, în

esență, următoarele:

- Instanța de apel a

aplicat greșit dispozițiile legale incidente în speță, respectiv art. 32, 34 și

59 din Legea nr. 64/1991 și art. 18 (revendicările), 38 alin. (2) (stadiul

tehnicii), 45 (noutatea), 47 (activitatea inventivă) și 64 (interpretarea

revendicatorilor) din anexa la H.G. nr. 547/2008 privind Regulamentul de

aplicare a Legii nr. 64/1991.

Învestită fiind cu o

acțiune în contrafacere, instanța trebuia să analizeze întinderea protecției

conferite prin brevet, prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate, pentru

a stabili dacă produsul folosit de către pârâtă este unul nou, care încalcă

dreptul de invenție brevetat.

Față de motivarea

hotărârii Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci privind acordarea

brevetului, anume că soluția tehnică a invenției este aceea a legăturii dintre

elemente deja cunoscute (șasiu de formă dreptunghiulară, două lonjeroane etc.) menite

să aibă un scop nou și, totodată, față de împrejurarea că, potrivit legii, nu

pot fi protejate nici elementele privite individual, nici însuși conceptul de

remorcă, brevetul ar trebui interpretat în sensul că protecția vizează soluția

tehnică de construcție. Această soluție constructivă permite întregului

ansamblu, șasiu și panouri laterale, să lucreze ca un cheson ce preia, prin

toate elementele sale, sarcinile care apar în timpul transportului; ansamblul

remorcă aproximează un solid de egală rezistență și de aici greutatea redusă a

remorcii.

Interpretarea conform

căreia, în urma acordării brevetului, orice remorcă de afișaj publicitar intră

sub incidența contrafacerii, este una extremă, care depășește cu mult întinderea

protecției conferite de brevet și, în schimb, nu oferă terților niciun fel de

protecție. Instanța de apel a eșuat în a înțelege faptul că dispozițiile legale

impuneau găsirea unui punct de echilibru, care însemna, raportat la stadiul

tehnicii, nu protejarea a înseși ideii de remorcă publicitară, ci strict

soluția tehnică adoptată în brevet.

Or, în cazul pârâtei,

soluția tehnică este una diferită, iar nu echivalentă, după cum rezultă din

raportul de expertiză. Nu este vorba despre o reproducere, iar simpla concluzie

a unei similarități (o remorcă pe care s-au monta niște afișe publicitare) nu

este suficientă pentru a ajunge la concluzia unei contrafaceri. Drepturile conferite

de brevet nu trebuie să se transforme într-un abuz de drept, într-o extindere

nemeritată a protecției.

- Într-un alt litigiu

(Dosarul nr. 6841/99/2009) cu aceiași reclamanți, C.M. și M.V.C., același

obiect juridic (contrafacere), vizând o remorcă identică, cumpărată de firma SC

A.M.S. SRL de la același producător SC P. SRL, acțiunea a fost respinsă de

Tribunalul Iași, iar sentința este definitivă și irevocabilă, prin respingerea

apelului de către Curtea de Apel Iași, decizie menținută de către Înalta Curte,

care a respins recursul reclamanților. Există, așadar, putere de lucru judecat,

deoarece s-a stabilit faptul că utilizarea acestui tip de remorcă nu este

contrafacere.

- Deși motivele

legate de întinderea protecției reclamanților au fost expuse și susținute în

cererea de apel, ele nu au fost supuse nici măcar unei analize sumare a instanței

de control judiciar, ceea ce înseamnă că exigențele unei motivări efective nu

au fost satisfăcute, aspect care echivalează cu o nemotivare. Deși instanța de

control nu este ținută să răspundă la toate argumentele părții, este obligată

să analizeze motivele care integrează un ansamblu de argumente.

- Instanța de apel a

aplicat greșit și principiul bunei - credințe, prevăzut de art. 34 lit. b) din

Legea nr. 64/1991 ca o excepție de la încălcarea drepturilor decurgând din

brevet, menționate în art. 32, cu consecința inexistenței contrafacerii.

Prin această normă,

este protejat cel care a luat măsuri efective și serioase în vederea folosirii

cu bună credință a obiectului invenției pe teritoriul României, indiferent de

titular, caz în care obiectul poate fi folosit în continuare în forma existentă.

Evident, legea nu acordă această protecție numai până la acordarea brevetului,

ci pe durata de viață a produsului.

Buna - credință a

pârâtei rezultă din circumstanțele cumpărării remorcii - pe piața liberă, de la

un intermediar față de constructor și înainte de orice litigiu.

De asemenea, buna -

credință rezultă și din hotărârea de expedient dată la un an după ce pârâta a

cumpărat, care consfințește înțelegerea dintre reclamant și producătorul SC P.

SRL, conform căreia reclamantul nu va emite pretenții pentru folosirea

remorcilor produse până la tranzacție, hotărâre ale cărei efecte favorabile se

produc și față de pârâtă (principiul stipulației pentru altul).

Există o ambiguitate

în tranzacție, respectiv dacă sintagma „până la momentul semnării” se referă

doar la producerea remorcilor sau are în vedere și folosirea. În aplicarea

regulilor de interpretare a convențiilor, dacă se voia condiționarea ambelor activități,

logic producerea ar fi trebuit menționată prima. Aplicând principiul in dubio

pro reo, coroborat cu faptul că nu există și o clauză care să vizeze ce se întâmplă

cu remorcile înstrăinate (ce demersuri de distrugere sau de despăgubire se vor

face), rezultă că s-a permis folosirea în continuare a remorcilor de către

terți, ceea ce de altfel se pliază pe dispoziția din art. 34.

S-a mai susținut că buna

- credință rezultă și din conținutul brevetelor din Franța, depuse la dosar.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motivele de

apel, pârâta a formulat critici vizând aprecierea greșită, de către prima

instanță, a întinderii protecției conferite reclamantului C.M.C. de brevetul de

invenție nr. RO 115391B/11 februarie 1999 pentru produsul „remorcă pentru

afișaj publicitar” și a concluziei că produsul pârâtei - remorcă pentru scopuri

publicitare - nu ar conține elemente de noutate, ci doar elemente echivalente,

astfel cum acestea sunt definite de art. 64 alin. (6) din H.G. nr. 547/2008

privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991.

În acest context,

apelanta - pârâtă a dezvoltat susțineri referitoare la obiectul invenției,

caracteristicile tehnice comparative ale produsului brevetat și ale produsului

folosit de către pârâtă, pentru a demonstra că soluția constructivă a remorcii x

deținute de pârâtă nu se regăsește în vreuna dintre revendicările brevetului de

invenție al cărui titular este reclamantul, astfel încât cererea în

contrafacere este neîntemeiată.

După cum, în mod

corect, se susține prin motivele de recurs, în considerentele deciziei recurate

nu se regăsește o dezlegare a aspectelor de fapt și de drept invocate prin

apelul pârâtei, vizând contrafacerea obiectului brevetului de invenție al

reclamantului, prin folosirea de către pârâtă a propriei remorci pentru scopuri

publicitare.

Se reține, totuși, că

instanța de apel a considerat că pârâta nu poate aduce în discuție aspecte

legate de lămurirea caracterului contrafăcut al produsului său, cât timp vânzătorul

inițial al remorcii, respectiv SC P. SRL, a recunoscut calitatea intimatului C.M.

de titular al brevetului de invenție privind remorca, prin tranzacția încheiată

între C.M.C. și SC P. SRL, consfințită prin sentința nr. 468 din 04 aprilie 2006

a Tribunalului București, secția a IV - a civilă.

În conformitate cu art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de

fapt și cele de drept care au format convingerea instanței, precum și cele

pentru care s-au înlăturat susținerile părților.

Învestită fiind cu

soluționarea unei cereri de reparare a prejudiciului cauzat titularului unui

brevet de invenție prin reproducerea neautorizată a obiectului brevetului, întemeiată

pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 64/1991, instanța de judecată avea

obligația să stabilească dacă produsul utilizat de către pârâtă reprezintă o

contrafacere a remorcii pentru afișaj publicitar protejate prin brevetul

reclamantului C.M.C.

Dezlegarea aspectului

privind caracterul contrafăcut al produsului pârâtei este esențială în cadrul

procesual dedus judecății, iar pârâta nu poate fi privată, fără motive

justificate, de dreptul de a se apăra pe fond împotriva pretențiilor titularului

de brevet, atunci când contestă că folosirea produsului său ar fi de natură să

încalce drepturile decurgând din brevetul de invenție.

Pentru ca unicul

argument inserat în decizie pe aspectul contrafacerii să fie suficient, din

perspectiva exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5, pentru neanalizarea

criticilor pârâtei, ar fi trebuit ca instanța să expună raționamentul juridic prin

care a ajuns la concluzia că nu se impune analiza caracterului contrafăcut al

produsului pârâtei.

Or, după cum rezultă

din considerentele deciziei, instanța a făcut referire exclusiv la un aspect de

fapt, anume recunoașterea calității reclamantului de titular al brevetului, făcută

de o altă persoană decât pârâta, printr-o tranzacție consfințită printr-o

hotărâre de expedient, fără să arate ce valoare juridică a dat faptei unui terț

față de prezentul proces și care este temeiul opozabilității față de pârâta din

speță a clauzei de la art. 1 din tranzacție (conținând recunoașterea terțului).

Simpla enunțare a concluziei

imposibilității repunerii în discuție în cauză a caracterului contrafăcut, atât

timp cât nu este motivată în drept, este insuficientă ca argumentare pentru neanalizarea

motivelor de apel privind contrafacerea, cu atât mai mult în contextul faptic

reținut chiar prin decizia recurată și al cadrului procesual fixat prin

cererile și apărările părților.

Astfel, prima

instanță din cauză a analizat existența contrafacerii prin prisma întinderii

protecției conferite reclamantului C.M.C. de brevetul de invenție și, subsecvent,

a cercetat apărarea pârâtei privind efectele sentinței nr. 468 din 04 aprilie 2006

pronunțate de Tribunalul București.

După cum rezultă din

actele dosarului, în cursul judecării fondului și prin motivele de apel, pârâta

s-a prevalat exclusiv de clauza considerată favorabilă, aceea cuprinsă în art. 3

din tranzacție, considerând că este vorba despre o stipulație pentru altul.

Așadar, apărarea pârâtei

s-a fundamentat pe premisa că este terț față de actul juridic al tranzacției,

iar efectele acestui act se produc exclusiv în privința drepturilor născute din

acesta, în mod direct, în patrimoniul său, respectiv dreptul - în interpretarea

pârâtei - de a folosi obiectul brevetului în continuare, chiar și după momentul

semnării tranzacției, pe „durata de viață a produsului”.

Calitatea de terț a pârâtei

față de tranzacție a fost stabilit, de altfel, chiar de către instanța de apel,

care a reținut în fapt că, la data semnării tranzacției încheiate între

titularul brevetului, reclamantul C.M.C., și SC P. SRL, producătorul remorcii

deținute de către pârâtă (cu seria de șasiu UV 9105RTP4NPAN035), remorca nu se

mai afla în patrimoniul SC P. SRL, deoarece fusese înstrăinată către SC G.P.

SRL la data de 10 septembrie 2004 (cu factura fiscală nr. 00258990/02), iar

această societate o vânduse, la rândul său, pârâtei SC E.M.C. SRL, la data de

27 septembrie 2005 (cu factura fiscală nr. 7068774 - fila 202 dosar fond).

În acest context

faptic reținut chiar de către instanța de apel, ar fi trebuit să se arate dacă,

în speță, operează principiul relativității efectelor tranzacției (principiu

care presupune că un act juridic produce efecte doar între persoanele care au

participat la încheierea sa, precum și, în anumite limite, și față de succesori)

sau este întrunită o ipoteză de excepție - aparentă - de la acest principiu. În

continuare, ar fi trebuit să se arate dacă recunoașterea prin tranzacție a

calității de titular al brevetului, făcută de către producătorul remorcii

pârâtei - în considerarea căreia instanța de apel nu a mai analizat susținerile

pârâtei privind caracterul contrafăcut - are valoarea unei obligații născute

din contract și care este temeiul opozabilității acesteia față de pârâtă (în

contextul în care nici succesorul cu titlu particular - dacă s-ar stabili o

atare calitate în cauză - nu este ținut de obligațiile asumate de către autor

prin contract încheiat anterior transmiterii bunului, cu atât mai mult de obligații

asumate printr-un contract încheiat ulterior).

Pe de altă parte, apărarea

pârâtei privind stipulația pentru altul a fost invocată în subsidiar apărărilor

pe contrafacerea însăși, în contextul bunei - credințe, astfel încât instanța

de apel ar fi trebuit să justifice extinderea analizei acestor apărări și în

planul contrafacerii.

În aceste condiții, Înalta

Curte constată că, în decizia recurată, este expusă doar concluzia neanalizării

criticilor apelantei - pârâte pe aspectul contrafacerii, fără a fi înfățișate argumentele

juridice pentru care instanța a ajuns la acea concluzie. Se constată, de

asemenea, că, pe acest aspect, s-a făcut trimitere la un singur element de fapt

și, deși au fost expuse și alte aspecte de fapt, acestea nu au fost analizate și

integrate într-un raționament juridic. Totodată, nu au fost cercetate aspectele

de fapt presupuse de motivele de apel asupra caracterului contrafăcut, în

condițiile în care neanalizarea acestor motive nu a fost argumentată.

Cu toate că absența

motivelor pe care decizia recurată se sprijină evocă motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat explicit de către recurentă, considerentele

anterior expuse conduc la soluția casării deciziei recurate cu trimitere spre

rejudecare, în temeiul art. 314 C. proc. civ., care impune casarea deciziei de

către Înalta Curte în situațiile în care situația de fapt nu rezultă cu

certitudine, nefiind posibilă evaluarea modului de aplicare a legii de către

instanța de apel.

Or, în absența

argumentelor pe care se sprijină decizia de apel în ceea ce privește existența

sau inexistența contrafacerii, s-ar impune expunerea certă a situației de fapt

și de drept abia în această fază procesuală, ceea ce este inadmisibil din

perspectiva art. 314 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că,

prin motivele de recurs, s-a criticat, totodată, modul de aplicare a

principiului bunei - credințe, ce a fost invocat de către pârâtă în scopul de a

dovedi dobândirea unui drept de folosință asupra obiectului brevetului pe

durata de viață a produsului pe care titularul brevetului ar avea obligația

să-l respecte.

După cum s-a arătat,

această apărare a fost formulată în subsidiar față de apărările privind

contrafacerea, așadar poate fi analizată doar după lămurirea existenței sau a

inexistenței contrafacerii, deoarece pornește de la premisa că pârâta folosește

însuși obiectul brevetului, reținându-se că a fost formulată sub două aspecte: incidența

art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991 și clauza din art. 3 al

tranzacției consfințite prin sentința nr. 468 din 04 aprilie 2006 a

Tribunalului București, secția a IV - a civilă.

În ceea ce privește incidența

art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, se constată că instanța de

apel nu a analizat condițiile de aplicare a normei, referindu-se doar la

dispozițiile art. 34 alin. (2) din lege.

Or, art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 64/1991 nu are legătură cu cauza, deoarece are în vedere ipoteza

unui brevet european sau, după caz, a unei cereri de brevet european, iar în

cauză este vorba despre un brevet național.

Pe de altă parte, chiar

dacă s-ar reține aprecierea instanței de apel pe acest aspect, dat fiind că

efectele art. 34 alin. (2) sunt similare celor prevăzute de art. 34 alin. (1) lit.

b), invocate de către pârâtă, se constată că instanța de apel a apreciat, în

mod greșit, că folosirea cu bună - credință a invenției nu asigură dreptul de

folosire în continuare a invenției, dacă această folosire constituie o

încălcare a cererii de brevet.

Art. 34, în ambele ipoteze

din alin. (1) și (2), consacră tocmai situații de excepție de la regula

încălcării drepturilor titularului de brevet prin folosirea invenției de către

un terț, însă dacă sunt întrunite condițiile expres prevăzute de normă.

Aceste condiții

presupun verificări de fapt, în primul rând momentul începerii folosirii ori

luarea măsurilor efective și serioase în acest sens, cu bună - credință, de

către terț a obiectului brevetului, în raport cu data

constituirii

depozitului național reglementar privind invenția sau data de la care curge

termenul de prioritate. Or, instanța de apel nu a cercetat situația de fapt pe

acest aspect și, deși a menționat folosirea cu bună - credință de către pârâtă

a invenției, a evocat doar condiția legală (cu referire greșită la art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 64/1991), fără a analiza în concret condițiile din art. 34 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 64/1991.

În acest caz, sunt

incidente prevederile art. 314 C. proc. civ., deoarece această instanță de

recurs nu poate exercita controlul de legalitate în absența unei situații de

fapt cert și pe deplin stabilite.

Cât privește

clauza din art. 3 al

tranzacției consfințite prin sentința nr. 468 din 04 aprilie 2006 a

Tribunalului București, secția a IV - a civilă, s-a arătat deja că pârâta a

invocat existența unei stipulații pentru altul, cu finalitatea dovedirii

dobândirii dreptului de folosință în continuare a invenției chiar prin acordul

titularului.

Or, instanța de apel

nu a stabilit cu certitudine raporturile juridice dintre titularul brevetului

și pârâtă, în contextul actului juridic la încheierea căruia pârâta nu a

participat (considerente expuse deja prin prezenta decizie, cu ocazia

analizării primului motiv de recurs), în plus, decizia recurată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, în sensul că nu relevă, în contextul apărării

pârâtei, dacă aceasta a dobândit sau nu un drept de folosință asupra invenției

în virtutea unei stipulații pentru altul, și nici nu se răspunde argumentelor

de interpretare a clauzei în discuție, aduse de către recurenta - pârâtă.

În aceste condiții,

cu ocazia rejudecării, se va proceda la reanalizarea clauzei din art. 3 al

tranzacției, prin prisma considerentelor expuse anterior.

În consecință, față

de toate considerentele relevate în prezenta decizie, Înalta Curte va admite

recursul și, în baza art. 314 C. proc. civ., va casa decizia recurată și va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC E.M.C. SRL împotriva deciziei nr. 61 din 27 mai 2013 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 17 ianuarie 2014.