ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3290/2011

Chiar dacă expertul parte a apreciat diferit cu privire la această condiție de brevetabilitate, acest aspect este lipsit de relevanță, întrucât expertiza judiciară a stabilit că pentru revendicarea 1 nu este îndeplinită condiția noutății. În ce privește revendicările 5 și 6 ale brevetului, expertul judiciar a stabilit că sunt îndeplinite condițiile noutății și inventivității, aceleași fiind și aprecierile expertului parte, propus de reclamantă. Aceste revendicări privesc mânerul ergonomic și suportul de fixare a umbrelei, nu sunt revendicări independente, ci se află în strânsă legătură cu primele revendicări, având ca obiect forma și structura umbrelei. În aceste condiții, soarta revendicărilor 5 și 6 depinde de brevetabilitatea apreciată asupra revendicărilor 1-4, astfel cum rezultă din interpretarea Regulii 15 din H.G. nr. 152/1992. Cu privire la cererea reconvențională, s-au reținut următoarele: Excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active și pasive, lipsei interesului, netimbrării petitului având ca obiect plata daunelor moratorii, invocate de reclamanta-pârâtă sunt neîntemeiate. În ce privește inadmisibilitatea, reclamanta-pârâtă a susținut că nu poate fi primită cererea reconvențională, cu caracterul unei acțiuni în contrafacere, câtă vreme pârâtul nu a formulat, în prealabil, o acțiune în anularea modelului industrial încorporat de umbrelele folosite de reclamantă. O atare apărare nu poate fi primită, dat fiind că legea nu condiționează exercitarea dreptului exclusiv de exploatare a invenției, conform art. 32 din lege, de formularea unei acțiuni în anulare, de genul cei la care face trimitere reclamanta-pârâtă. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului reclamant reconvențional, se susține că pârâtul-reclamant nu poate invoca nicio eventuală încălcare a unor drepturi de proprietate industrială decurgând din brevetul său, întrucât invenția brevetată nu îndeplinește condițiile de fond pentru acordarea protecției. Această susținere nu poate fi primită câtă vreme până la rămânerea definitivă și irevocabilă a unei hotărâri de anulare a brevetului, pârâtul - reclamant reconvențional este titularul brevetului litigios, bucurându-se de protecție potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 64/1991. Susținerile reclamantei legate de condițiile de brevetabilitate nu pot constitui temei al excepției, ci sunt apărări formulate pe fondul cererii de anulare. Aceeași este soluția și în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei reconvenționale, împrejurarea constând în folosirea sau comercializarea umbrelelor de către aceasta implicând o analiză de fond a cererii. Cu referire la excepția lipsei interesului, excepția este neîntemeiată, pentru aceleași motive ca și cele anterior reținute, în privința excepției lipsei calității procesuale active, motivarea celor două apărări vizând același aspect. Este neîntemeiată și excepția netimbrării capătului de cerere reconvențional având ca obiect obligarea reclamantei - pârâte la plata despăgubirilor de 10.000 RON pe zi de întârziere. În acest sens, deși reclamanta - pârâtă invocă incidența art. 20 din Legea nr. 146/1997 republicată, această lege nu reglementează plata taxei de timbru pentru acțiunile având ca obiect plata daunelor, solicitate pe zi de întârziere, astfel că este aplicabil principiul de drept conform căruia „ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus”. S-a admis excepția netimbrării petitului reconvențional având ca obiect obligarea reclamantei-pârâte reconvenționale la plata daunelor morale și în consecință, s-a anulat acest petit ca netimbrat. În susținerea acestei soluții, tribunalul a reținut că prin încheierea din 3 aprilie 2008 instanța a pus în vedere pârâtului reclamant reconvențional să timbreze petitul având ca obiect daunele morale, stabilind și cuantumul acestei taxe, iar cererea de reexaminare formulată a fost respinsă. Împotriva sentinței menționată anterior a declarat apel pârâtul S.G., instanța apreciindu-l ca nefondat, în considerarea celor ce succed, reținute în esență. A. Cu privire la cererea principală. 1. Este nefondat motivul de apel prin care se susține că prima instanță ar fi încuviințat în mod nelegal extinderea cererii inițiale a reclamantei de la constatarea lipsei condițiilor de brevetabilitate pentru revendicările 1 și 3 din invenție, la toate revendicările invenției, ținând cont că prin petitul cererii de chemare în judecată s-a cerut anularea brevetului de invenție X, având data de depozit 16 decembrie 2004, aceasta însemnând în tot, iar nu așa cum susține apelantul, numai cu privire la anumite revendicări.

În ceea ce privește proba cu expertiză tehnică, aceasta în mod temeinic a fost încuviințată de către prima instanță, având în vedere că era concludentă și pertinentă potrivit art. 167 alin. (1) raportat la art. 201 alin. (1) C. proc. civ., fiind necesară lămurirea împrejurărilor de fapt legate de îndeplinirea condițiilor noutății și activității inventive de către invenția/grupul de invenții la care se referea brevetul în cauză. Pentru aceasta era necesară identificarea și compararea caracteristicilor tehnice constructive ale produselor indicate drept anteriorități de către reclamantă, ale cunoștințelor cuprinse în stadiul tehnicii și produsul la care se referă brevetul de invenție în cauză, activitate pentru care erau necesare cunoștințe tehnice de specialitate. Apelantul a mai susținut în motivele de apel că obiectivele raportului de expertiză trebuiau să fie altele. Pârâtul putea cere, în apărare, la același termen de judecată, încuviințarea probei cu expertiză sau încuviințarea unor obiective suplimentare cu condiția suportării unei părți din onorariu, conform art. 170 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce nu a făcut.

Cu privire la obiectivul prin care se intenționa lămurirea împrejurărilor de fapt privitoare la existența noutății, apelantul pârât a mai susținut că trebuia găsită o singură anterioritate care să fie comparată cu întreaga invenție care face obiectul brevetului în cauză, conform Regulii 32 A pct. 2, iar nu compararea fiecărei revendicări cu câte o anterioritate diferită, metodă apreciată ca fiind în sistem mozaic. Pentru a determina dacă este temeinică sau nu această susținere trebuie stabilit în primul rând dacă în speță este o singură invenție sau cu un grup de invenții, în funcție de aceasta urmând a se determina textul de lege aplicabil modului de analiză a condiției noutății, având în vedere că, potrivit Regulii 32 A alin. (3), într-un grup de invenții care respectă unitatea invenției, materialele din stadiul tehnicii vor fi luate în considerare individual, pentru fiecare invenție. Chiar din descrierea invenției făcută de către pârât la data depunerii cererii de brevet de invenție rezultă că invenția care face obiectul acesteia își propune să rezolve mai multe probleme tehnice, (să permită folosirea mai bună a spațiului protejat, să permită colectarea și dirijarea scurgerii apei de pe acoperământ, să micșoreze rezistența aerodinamică a acoperământului), iar nu una singură, astfel că în speță este un grup de invenții. Faptul că în speță pârâtul susține că prima revendicare este independentă, iar celelalte sunt dependente nu contrazice ideea existenței mai multor invenții, având în vedere că testul de unitate al unui grup de invenții care rezolvă probleme diferite este dacă poate fi formulată în mod fictiv o revendicare principală în raport de care invențiile din grup să fie revendicate prin revendicări dependente și a cărei problemă unitară rezolvată să circumscrie problemele ridicate de fiecare invenție. Ca atare, fiind un grup de invenții, pentru aprecierea noutății se aplică Regula 32 A alin. (3), astfel că în mod corect materialele din stadiul tehnicii au fost luate în considerare individual, pentru fiecare invenție cuprinsă în revendicări. Aceasta nu este echivalentă cu luarea în considerare a materialelor din stadiul tehnicii în sistem mozaic, când pentru aprecierea noutății fiecărei revendicări s-ar avea în vedere mai multe anteriorități combinate în același timp. În ceea ce privește îndeplinirea condiției noutății, expertul, comparând caracteristicile tehnice ale revendicărilor cu cea mai apropiată anterioritate a ajuns la concluzia că revendicările 1, 3, 4 nu îndeplinesc această condiție, revendicarea 1 fiind comparată cu brevetul (SUA) din anul 1901, iar revendicările 3 și 4 cu brevetul (Franța) din anul 1927. În ceea ce privește revendicarea 1 aceasta a fost comparată cu brevetul (SUA) din 1901, astfel că, raportat la cunoștințele aflate în stadiul tehnicii, aceasta nu este nouă. Apelantul susține că revendicarea 1 este diferită de anterioritatea aleasă prin aceea că în cazul invenției sale fiecare spiță a umbrelei poate fi de lungime diferită, tija poate fi plasată chiar și pe marginea umbrelei, etc. Acest argument nu poate fi reținut având în vedere că propunerile care se reduc la modificarea formei unei construcții fără ca această modificare să producă un efect tehnic nou nu pot fi brevetate. Tot astfel, nu este brevetabilă modificarea numărului, dimensiunilor ori așezării diferitelor piese ale unor dispozitive cunoscute sau înlocuirea lor cu alte piese cunoscute, dacă această modificare nu produce un efect tehnic nou. Pentru determinarea noutății trebuie stabilit efectul tehnic nou obținut prin utilizarea materialelor aflate în stadiul tehnicii. În ceea ce privește revendicările 3 și 4, acestea au fost comparate de către experți cu brevetul (Franța) din anul 1927. Apelantul susține că specific revendicării 3 este faptul că porțiunea de acoperământ dintre două spițe alăturate este făcută din două bucăți care se suprapun și că înainte de a se gândi el la această soluție porțiunea de acoperământ dintre două spițe alăturate era făcută doar dintr-o singură bucată. Or, după cum rezultă din brevetul avut în vedere de către expert, această soluție a existat în stadiul tehnicii încă din 1927, când în încercarea de a rezolva neajunsurile date de simpla suprapunere a acestor bucăți de acoperământ, care nu permiteau deplasarea unui volum suficient de aer, s-a propus inserarea diferitelor materiale în marginile fantelor. Deși s-a apreciat că este suficientă neîndeplinirea unei singure condiții cumulative reglementate de art. 7 din Legea nr. 64/1991 pentru a fi anulat brevetul de invenție, lipsa noutății revendicării principale atrăgând aceeași concluzie și pentru revendicările dependente, s-au analizat și motivele de apel privind aprecierea lipsei activității inventive, considerate ca fiind neîntemeiate. Referitor la obiectivul prin care s-a cerut ca expertul să stabilească pentru fiecare revendicare îndeplinirea condiției activității inventive, este neîntemeiată susținerea apelantului în sensul că Regula 32 B prevede îndeplinirea activității inventive de către ansamblul revendicărilor și nu de fiecare în parte, activitatea inventivă fiind o caracteristică a invenției luate în ansamblu, având în vedere că potrivit regulii 32 lit. b alin. (2) „la aprecierea activității inventive se stabilește stadiul tehnicii din care se formează un mozaic de soluții tehnice ce se compară, în totalitatea lui, cu revendicările”. Astfel, din interpretarea gramaticală a acestui text de lege rezultă că mozaicul de soluții tehnice, în totalitatea lui se compară cu revendicările, iar nu cum susține apelantul că mozaicul de soluții tehnice s-ar compara cu totalitatea revendicărilor - „lui” se acordă în gen și număr cu mozaicul, iar nu cu revendicările. În ceea ce privește problema dacă pentru stabilirea activității inventive mozaicul de soluții tehnice trebuie comparat cu fiecare revendicare sau, așa cum susține apelantul cu invenția în ansamblu, este de reținut că același text de lege menționat anterior stabilește expres că mozaicul de soluții tehnice se compară cu revendicările, deci cu fiecare dintre ele, iar nu cu invenția în ansamblu. Este firesc să fie așa atât timp cât, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, revendicările definesc obiectul protecției solicitate; de asemenea, potrivit art. 33 alin. (3) din lege, întinderea protecției conferite prin brevet este determinată de conținutul revendicărilor, iar, potrivit regulii 2 a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, prin revendicări se înțelege prezentarea obiectului protecției solicitate și a elementelor de noutate ale invenției. Astfel, protecția conferită prin brevet vizează doar acele soluții noi și cu privire la care se stabilește că există activitate inventivă din partea solicitantului de eliberare a brevetului. În ceea ce privește revendicarea 1, ceea ce pretinde pârâtul că ar fi inventat este produsul „Spițele umbrelei în număr mai mare de 3, pot avea lungimi diferite și/sau pot fi dispuse în jurul tijei (1) astfel încât unghiurile dintre ele să fie diferite, determinând pentru acoperământul (5) o formă de poligon cu mai mult de trei laturi care poate fi oarecare, cu laturile conținute în plane care pot fi neperpendiculare pe tijă, iar tija poate fi plasată atât de excentric cât se dorește față de centrul de greutate al proiecției orizontale a acoperământului”. Trecând peste faptul că această prezentare a revendicării este departe de a îndeplini condițiile art. 18 privitor la claritate, concizie, corectitudine din punct de vedere științific și tehnic, atât timp cât sunt întrebuințați termeni cu valoare de posibilitate, iar nu de certitudine, „pot fi (…)” într-un fel sau altul, care implică o incertitudine asupra obiectului protecției, instanța a analizat obiectul protecției în sensul cel mai larg posibil, conform celor revendicate de către pârât. Invenția propusă de către pârât constă într-o combinație de mijloace cunoscute. Astfel, cel puțin 4 spițe, de lungimi diferite, (brevet de invenție Franța din 1926, umbrelă de formă ovală, din 1937, umbrelă de ploaie adaptată, brevet SUA din 1974, ș.a. în care spițele nu sunt egale), spițe dispuse în jurul tijei sau într-o parte a tijei, formă de poligon oarecare, laturi în plane care pot fi perpendiculare pe tijă (brevetul SUA din 1901, apărătoarea de vânt pentru biciclete) sau neperpendiculare (laturi în plane neperpendiculare) au marea majoritate a umbrelelor care se găsesc în comerț, dovada reprezentând-o majoritatea anteriorităților prezentate, nefiind necesar să se trimită expres la un anumit brevet; tija poate fi plasată atât de excentric cât se dorește, adică și la o margine exterioară a umbrelei, conform susținerilor apelantului, (umbrela de ploaie cu montură descentrată, brevet Franța din 1946, umbrela descentrată, brevet SUA din 1960, ș.a.). Nu s-a depus un efort creativ pentru acest produs prezentat în revendicarea 1, astfel că acest obiect nu are la bază o activitate inventivă. Sunt aplicabile în acest caz prevederile Regulii 32 B.alin. (4) lit. g), potrivit cărora rezolvarea problemei se face prin folosirea în comun a două sau mai multe soluții cunoscute, iar efectul tehnic previzibil rezultă din simpla însumare a efectelor fiecărei soluții (juxtapunerea soluțiilor cunoscute) și ale lit. i) - rezolvarea problemei se referă la alegerea unui material corespunzător cunoscut și/sau la executarea unor modificări constructive după reguli în sine cunoscute. În speță, această combinație nouă de mijloace cunoscute nu produce un rezultat de ansamblu diferit de efectul fiecărui mijloc în parte. În ceea ce privește revendicarea 2, aceasta este prezentată în brevetul în cauză “umbrelă conform revendicării 1, caracterizată prin aceea că acoperământul (5) este prevăzut de jur împrejur cu o streașină (7) realizată din material impermeabil, menținută într-o poziție depărtată de acoperământul (5) astfel încât să asigure o secțiune triunghiulară (b) suficientă pentru trecerea apei, prin intermediul unor distanțiere (9) fixate la un capăt de marginea streașinei și la celălalt capăt de o spiță sau o tijă de întărire în așa fel încât să nu împiedice plierea acoperământului, streașină care la partea cea mai de jos, situată de regulă la capătul spiței celei mai lungi, este prevăzută cu un orificiu de evacuare (8) cu contur întărit, capsat sau turnat într-o gaură din streașină, prin care apa colectată de strașină este deversată în exterior”. Cu privire la această revendicare, dependentă de revendicarea 1, așa cum rezultă din chiar începutul prezentării ei, problema tehnică rezolvată constă în permiterea colectării și dirijarea scurgerii apei de pe acoperământ. Nici în acest caz problema tehnică nu este nouă, punându-se această problemă cu mult timp înainte de depunerea cererii de brevet în cauză. În raportul de expertiză se reține cu privire la această revendicare că nu este îndeplinită condiția activității inventive. Într-adevăr, în acest caz sunt aplicabile dispozițiile Regulii 32 B alin. (4) lit. i) - rezolvarea problemei referindu-se la alegerea unui material corespunzător cunoscut și/sau la executarea unor modificări constructive după reguli în sine cunoscute. La fel este și revendicarea 4 “umbrelă conform revendicării 1, caracterizată prin aceea că în tivurile marginilor streașinei și ale fantelor este inserat un șnur cu rezistență mare la întindere”, care face trimitere atât la revendicarea 1, dar și la revendicările 2 și 3. Și aceasta este cuprinsă în stadiul tehnicii, fiind aplicabile dispozițiile Regulii 32 B alin. (4) lit. c) - rezolvă problema numai printr-o simplă înlocuire de materiale cu caracteristici cunoscute care conduc la efecte previzibile și f) - rezolvarea problemei se face prin mijloace echivalente existente în stadiul tehnicii și conduce la obținerea acelorași efecte, pentru considerentele menționate la analizarea condiției noutății. Aceeași problemă a dependenței se pune și cu privire la revendicarea 5 „umbrelă conform revendicării 1, caracterizată prin aceea că are un mâner ergonomic (17) dintr-un material semirigid, de preferință spumă poliuretanică cu densitate mare, având axa plasată înclinat față de axa tijei (1) astfel construit încât să ocupe ca formă și volum spațiul delimitat de podul palmei și de degetele mâinii în poziție semiînchisă și care are o protuberanță (c) care are poziția, forma rotunjită și dimensiunile spațiului delimitat de degetele arătător și mijlociu depărtate la 4 mm între ele” și la revendicarea 6 „umbrelă conform revendicării 1, caracterizată prin aceea că, într-o variantă de realizare, are un suport (11) care poate fi fixat sub o roată de vehicul și care este alcătuit dintr-o talpă (12), realizată din profile sudate, de care este prins, într-o parte, un manșon (14) în care intră tija (1) umbrelei care este fixată cu un șurub fluture (15), talpa (12) având forma unui dreptunghi și al unui triunghi alipit de o latură mică a dreptunghiului, laturile mari ale dreptunghiului fiind suficient de lungi, încât să permită fixarea tălpii sub o roată de vehicul, iar laturile mici ale dreptunghiului fiind de lungime mai mică decât pata de contact a roții respective cu solul”. În ceea ce privește revendicarea 3 aceasta este prezentată în brevetul în cauză „umbrelă conform revendicării 1, caracterizată prin aceea că porțiunea de acoperământ aflată între două spițe alăturate este făcută din două sau mai multe bucăți care se suprapun dând naștere unor fante (a) care au latura inferioară egală ca lungime cu distanța dintre punctele de prindere pe spițe, în timp ce latura exterioară a fantei are lungimea mai mare decât distanța dintre punctele de prindere de cele două spițe alăturate”. Problema tehnică propusă a fi rezolvată prin această invenție este micșorarea rezistenței acoperământului la vânt. Nici în acest caz nu se poate reține susținerea apelantului în sensul că el ar fi inventat această problemă, adică s-ar fi gândit primul la ea, având în vedere că aceasta există încă de la inventarea umbrelei în forma inițială, propunându-se în timp chiar mai multe soluții, așa cum rezultă din anterioritățile prezentate de către reclamantă. Anterioritățile sunt reprezentate de brevetul din 1962, Franța, umbrelă de soare cu bolți pentru circulația aerului, brevetul din anul 1969, SUA, umbrelă rezistentă la vânt, brevet din 1989 USA, structură umbrelă din fibră de sticlă, brevet SUA din 1991, umbrelă rotativă cu calotă, care au fost avute în vedere și în raportul de expertiză. Reclamanta a prezentat mai multe anteriorități care se suprapun acestor caracteristici ale acestei revendicări, cea mai apropiată raportat la multitudinea fantelor fiind umbrela rezistentă la vânt brevet din 1969, SUA, revendicarea pârâtului în cauză reprezentând o formă simplificată a acestor umbrele rezistente la vânt. Or, potrivit Regulii 32 B alin. (4) lit. e) o invenție nu implică o activitate inventivă dacă rezolvă problema printr-o simplificare, fără să mențină cel puțin performanțele cunoscute din stadiul tehnicii. Modul de prindere al acestor fante este identic cu cel descris de către pârât, iar prin revendicarea 4 se menționează și inserarea unui șnur cu rezistență mare la întindere la marginea fantelor, care nu este diferit de „firul elastic sau orice altă piesă echivalentă” menționat în brevetul din anul 1962, Franța. Or, potrivit Regulii 32 B alin. (4) lit. f), o invenție nu implică o activitate inventivă dacă rezolvarea problemei se face prin mijloace echivalente existente în stadiul tehnicii și conduce la obținerea acelorași efecte. Apelantul pârât susține că specialistul în umbrele nu ar putea realiza invenția în cauză deoarece nu s-ar gândi să îmbine totalitatea soluțiilor revendicate, întrucât nu ar cunoaște rezultatul final și astfel succesiunea operațiilor. Or, această problemă, dacă ar fi reală, s-ar pune în cazul tuturor combinațiilor de mijloace cunoscute, astfel că nu s-ar mai justifica noțiunea de „juxtapunere nebrevetabilă” reglementată de Regula 32 B alin. (4) lit. g) - direct legată de activitatea inventivă este depunerea unui efort creativ, iar simpla reunire într-un singur produs a mai multor metode cunoscute care îndeplinesc diferite funcții nu necesită un astfel de efort. În consecință în mod corect s-a reținut de către prima instanță că brevetul în cauză nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 64/1991, astfel că s-a impus anularea acestuia în baza art. 55 din Legea nr. 64/1991. B. Cu privire la modul de soluționare a cererii reconvenționale. Contestația la modul de determinare a taxei de timbru se soluționează potrivit legii prin încheiere irevocabilă și este inadmisibilă invocarea în apelul declarat împotriva hotărârii pe fondul cauzei a acestor aspecte. Aceeași este situația și în cazul în care nu s-ar fi formulat cerere de reexaminare atât timp cât legea prevede o cale specială prealabilă, pentru contestarea modului de determinare a taxelor de timbru. Referitor la cererea de sechestru asigurător, în mod temeinic a apreciat prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile art. 591C. proc. civ., având în vedere că creditorul nu are titlu executoriu, iar creanța nu este constatată prin act scris; ca atare, pârâtul trebuia să facă dovada, conform alin. (3) al acestui articol, a faptului că debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori că este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea, ceea ce nu s-a întâmplat în speță. Nu s-a dovedit nici existența unui risc de încălcare a drepturilor decurgând dintr-un brevet și faptul că această încălcare riscă să cauzeze un prejudiciu ireparabil ori că există un risc de distrugere a elementelor de probă, conform art. 63 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1991. În ceea ce privește neanalizarea capetelor cererii reconvenționale referitoare la contrafacerea revendicării 3 a brevetului în cauză, s-a apreciat că atât timp cât s-a constatat nul brevetul de invenție, pe care pârâtul își întemeia cererea reconvențională, nu se mai puteau analiza capetele de cerere aferente. Curtea a considerat inutilă analizarea temeiniciei pretențiilor din cererea reconvențională, raportat la faptul că a fost constatată legală și temeinică hotărârea primei instanțe de fond de anulare a brevetului de invenție. Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-pârât S.G., criticând-o pentru următoarele motive. 1. Cererea reclamantei conține afirmații la modul cel mai general în loc de motive, care nu ar fi trebuit luate în seamă de instanțele de judecată. În aceste condiții, sarcina ilegală a motivării cererii a fost încredințată experților tehnici, iar aceștia, în lipsa motivelor reale, au inventat unele motive, cu încălcarea prevederilor legale și a practicii obișnuite în materie. 2. Referitor la cerința noutății. Cu referire la art. 8 din Legea nr. 64/1991 în vigoare la 16 decembrie 1994 și Regula 32 A (2) din Regulamentul de aplicare a legii, se susține că o invenție nu este nouă dacă este conținută întreagă într-un singur material din stadiul tehnicii, considerat ca fiind cel mai apropiat de invenția revendicată și cu care se compară 1:1. Dacă în urma comparației se constată că invenția revendicată are o singură caracteristică esențială diferită de stadiul tehnicii, atunci ea trebuie considerată nouă. Invenția în cauză are nu mai puțin de 12 astfel de caracteristici esențiale diferite de stadiul tehnicii, dintre care se subliniază în mod expres cea descrisă în revendicarea independentă-acoperământul umbrelei poate avea forma unui poligon oarecare, adică niciuna din laturi nu este egală cu alta și niciun unghi nu este egal cu altul. Această formă oarecare a umbrelei brevetate, necunoscută în stadiul tehnicii, învinge prejudecata că toate umbrelele existente trebuiau să aibă forma regulată și/sau simetrică și are un efect tehnic nou, acela că permite folosirea optimă a spațiului protejat de umbrelă. Instanțele nu au observat că niciunul dintre cele 14 documente depuse de reclamantă ca anteriorități în dovedirea lipsei noutății invenției sale nu conține toate elementele constitutive ale acesteia pentru a putea fi opus, iar potrivit regulii 32 A se examinează o singură anterioritate, respectiv aceea care este cea mai apropiată de obiectul invenției analizate. Or, nici reclamanta și nici experții n-au fost în stare să comunice o singură anterioritate care să fie opozabilă potrivit legii și practicii de examinare a noutății invențiilor ci doar au afirmat la modul cel mai general că soluția cu privire la care s-a eliberat Brevetul X era de multă vreme cunoscută și aplicată pentru umbrele. Noutatea invenției sale este astfel în perfectă concordanță cu disp. art. 8 din Legea nr. 64/1991 și a regulii 32 A din H.G.R. nr. 152/1992, astfel încât brevetul X cu titlul „Umbrela” nu poate fi anulat pentru lipsa noutății. 3. Referitor la cerința activității inventive. Activitatea inventivă, cea de a doua condiție de brevetabilitate, este exact definită în art. 9 din Legea nr. 64/1991, în vigoare la data de 16 decembrie 1994, în sensul că o invenție este considerată ca implicând o activitate inventivă, dacă, pentru o persoană de specialitate în acel domeniu ea nu rezultă în mod evident din cunoștințele cuprinse în stadiul tehnicii. Aprecierea evidenței se face conform Regulii 32 B (1) din Regulamentul de aplicare a legii „(...) În raport cu problema tehnică pe care o rezolvă invenția". Așadar, dacă o invenție rezolvă o problemă tehnică nouă, pusă pentru prima dată și deci necunoscută stadiului tehnicii, ea are activitate inventivă, deoarece specialistul din domeniu, care se presupune că cunoaște întreg stadiul tehnicii, nu avea cum să ajungă la soluția invenției, la rezolvarea problemei, atâta vreme cât nu cunoștea problema. La fel ca în cazul noutății, niciunul dintre cele 21 de documente depuse de reclamantă ca anteriorități nu poate fi reținut în dovedirea lipsei activității inventive deoarece nu conține problema tehnică rezolvată efectiv de invenția în discuție, care este scopul sau finalitatea invenției și care odată cunoscut ar fi putut conduce specialistul mediu către realizarea umbrelei brevetate prin simple operațiuni de executare. Nici reclamanta și nici experții nu au putut arăta anterioritatea care conține problema tehnică rezolvată de invenție, care să fie opozabilă potrivit legii și practicii de examinare a îndeplinirii condiției existentei activității inventive, ci doar au afirmat că soluția tehnică revendicată prin brevet rezultă cu evidență pentru specialistul mediu fără a presupune un efort creativ. Constatarea post factum, după divulgarea invenției, că soluția pare evidentă pentru specialistul mediu, fără a demonstra că ideea sau problema de rezolvat era cunoscută, nu reprezintă dovada că lipsește activitatea inventivă. Specialistul mediu este un executant mediocru, nicidecum un creator. El trebuie, cu necesitate, să aibă un motiv cunoscut în specialitatea sa pentru a se presupune că putea ajunge la invenție. El trebuie să cunoască în prealabil problema tehnică pe care o rezolvă invenția. În niciun caz specialistul mediu (constructor de umbrele) nu putea depăși prejudecata veche de când umbrela, că forma umbrelei trebuie să fie regulată și/sau simetrică, ca toate umbrelele pe care le-a făcut până atunci. Chiar presupunând prin absurd că invenția ar rezulta din combinarea celor 21 de documente anexate de reclamantă ca fiind distrugătoare de activitate inventivă, trebuia ca reclamanta sau experții să dovedească dacă persoana de specialitate ar fi fost îndreptățită (motivată) din punct de vedere tehnic să combine aceste documente pentru a ajunge la aceasta și nu dacă ar fi putut ajunge la invenție combinându-le. În aceste condiții, activitatea inventivă a invenției este în perfectă concordanță cu prevederile art. 9 din Legea nr. 64/1991 și a Regulii 32 B din H.G.R. nr. 152/1992, așa că brevetul nu poate fi anulat pentru lipsa activității inventive.

Noutatea și activitatea inventivă nu rezultă din absența (evidentă în speță) a unor anteriorități pertinente ci din existența unor diferențe caracteristice care sunt esențiale pentru deosebirea dintre umbrela propusă și umbrelele anterior cunoscute.

Instanța de apel ca și cea de fond nu au observat ilegalitățile evidente cuprinse în lucrările de expertiză și au reținut în mod greșit și nelegal concluzia experților, dată cu neobservarea formelor legale, ca fiind semnificativă și determinantă. Nu este permisă analiza îndeplinirii condițiilor de brevetabilitate privind noutatea și activitatea inventivă prin fărâmițarea invenției în așa numite de experți „elemente de noutate" și „elemente de inventivitate" și analiza lor separată de restul invenției. Procedura de analiză a îndeplinirii condiției noutății urmărește ca invenția să nu fie cuprinsă ca atare într-o singură anterioritate, iar pentru existența activității inventive dacă problema tehnică rezolvată de invenție este cunoscută; invenția, luată ca un tot, nu trebuie să rezulte din cunoștințele existente în stadiul tehnicii. Experții au atribuit arbitrar textul revendicărilor invenției sale unor invenții străine, care evident aveau o cu totul altă învățătură tehnică decât invenția în cauză. Lucrările denumite impropriu expertiză tehnică și supliment de expertiză tehnică sunt atât de viciate legal și procedural încât sunt nule de drept și de fapt și în nici un caz nu pot fi considerate probe. Astfel, experții nu au identificat niciun document din stadiul tehnicii care să fie el singur opozabil întregii invenții și prin aceasta distrugător de noutate. Pentru a concluziona în mod eronat că invenției îi lipsește noutatea, experții au folosit, printre alte ilegalități și două documente diferite, fapt interzis expres de Regula 32 A pct 2 din H.G.R. 152/1992. În ce privește activitatea inventivă, experții nu au demonstrat că problema tehnică rezolvată efectiv de invenția sa era cuprinsă în stadiul tehnicii la data relevantă în așa fel încât specialistul mediu să fi fost îndreptățit să ajungă la soluțiile acesteia. S-au încălcat astfel prevederile Regulii 32 B pct. (1) care obligă la considerarea problemei tehnice și tratarea invenției ca un tot unitar și nu fiecare revendicare în parte. Reclamanta, în răspunsul la interogatoriu, n-a putut face dovada utilizării anterioare a unei umbrele identice. Cea mai concludentă probă pentru anularea unui brevet referitor la un produs - umbrela în cazul său, este folosirea anterioară a unui produs identic. Ori reclamanta nu a produs nicio dovadă că folosea înainte de 1996, anul publicării invenției, o umbrelă identică. Lipsit de pregătire juridică, neasistat și nereprezentat de avocat, a cerut prin motivele de apel, în afară de proba cu înscrisuri și interogatoriul intimatelor și expertiza tehnică, dar aceste probe i-au fost refuzate și prin aceasta și dreptul la un proces echitabil conform art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed. 1. Așa cum a reținut și instanța de apel, în acțiunea principală se regăsesc motivele de fapt și de drept care o susțin, cu referire inclusiv sub aspect probator în ceea ce privește cerințele legale imputat a fi nerespectate la data acordării brevetului contestat, nefiind atrasă astfel incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 2. În ceea ce privește cerința noutății pentru existența unei invenții brevetabile. Cu referire la dispozițiile în vigoare la data brevetării invenției a cărei anulare s-a solicitat în dosarul de față, pârâtul recurent limitează verificarea acestei cerințe la regula 32 A.2 din Regulamentul de aplicarea Legii nr. 64/1991 privind bretele de invenție aprobat prin H.G.R. nr. 152/1992. Aceeași apărare privind analiza noutății a fost susținută și în dosarul de apel, instanța arătând pe larg care sunt argumentele pentru care aceasta nu poate fi primită în cauză și făcând totodată justificarea regulii apreciate ca fiind incidentă. Fără a arăta motivele de nelegalitate ale deciziei de apel sub aspectul modului de soluționare a criticii aferente, pârâtul recurent reiterează normele invocate și înlăturate argumentat de instanța de apel, neformulând astfel critici care să se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care să vizeze greșita aplicare a unui text legal în cauză. Astfel, întregul raționament al susținerilor pârâtului recurent este fundamentat pe existența unei invenții privite singular, deși instanța de apel a constatat, argumentat, că în cauză se regăsește un grup de invenții care respectă unitatea invenției și care impune aprecierea stadiului tehnici pentru fiecare invenție cuprinsă în revendicări, fiind aplicabilă regula 32 A.3 din Regulamentul de aplicarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție aprobat prin H.G.R. nr. 152/1992. Prin urmare, Înalta Curte constată că în susținerea motivului de recurs nu s-au formulat motivele de nelegalitate pe care acesta să se întemeieze, cu referire la modul de soluționare dispus prin decizia atacată, cerință impusă de art. 302 1 lit. c). C. proc. civ., neputându-se proceda astfel la cenzurarea deciziei în lipsa cadrului procesual adecvat. 3. În ceea ce privește cerința activității inventive pentru existența unei invenții brevetabile. Contrar celor susținute în cadrul acestei critici, instanța de apel nu s-a limitat în analiza acestei cerințe la afirmația în sensul că soluția tehnică revendicată prin brevet rezultă cu evidență pentru specialistul mediu, fără a presupune un efort creativ, fără a se arăta o anterioritate care conține problema tehnică rezolvată de invenție, nefiind atrasă astfel incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Plecând de la cele statuate în analiza cerinței noutății, cu reținerea unui grup de invenții, instanța de apel, cu referire la regula 32 lit. B.2 din Regulament, a analizat cerința în discuție în raport de fiecare revendicare, ținând cont totodată de caracterul independent al revendicării nr. 1 și dependența de aceasta a celorlalte revendicări - Regula 32 lit. B.2 alin. (1) din Regulament făcând referire, pentru analiza activității inventive și la revendicările din brevet. Astfel, cu privire la revendicările formulate s-au reținut ca fiind aplicabile reguli din Regulament care exclud de plano activitatea inventivă, respectiv regula 32 B alin. (4), în analiza caracterului brevetabil al unei invenții, respectiv - lit. c)- rezolvă problema numai printr-o simplă înlocuire de materiale cu caracteristici cunoscute care conduc la efecte previzibile; - lit. e)- rezolvă problema printr-o simplificare, fără să mențină cel puțin performanțele cunoscute din stadiul tehnicii; - lit. f)- rezolvarea problemei se face prin mijloace echivalente existente în stadiul tehnicii și conduce la obținerea acelorași efecte; - lit. g) - rezolvarea problemei se face prin folosirea în comun a două sau mai multe soluții cunoscute și dacă efectul tehnic previzibil rezultă din simpla însumare a efectelor fiecărei soluții (juxtapunerea soluțiilor cunoscute) ș i - lit. i)- rezolvarea problemei se referă la alegerea unui material corespunzător cunoscut și/sau la executarea unor modificări constructive după reguli în sine cunoscute. În raport de aceste elemente, neschimbate în această etapă procesuală față de limitele fixate prin cererea de recurs, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect lipsa activității inventive a invenției contestate, făcând aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În condițiile în care în analiza activității inventive a unei invenții se constată că sunt elemente care exclud această cerință de brevetabilitate, astfel cum sunt acestea reglementate prin normele incidente, orice analiză sub acest aspect este inutilă. De altfel, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, nici nu se mai impunea analiza ambelor cerințe de brevetabilitate în discuție, respectiv atât noutatea cât și caracterul inventiv, fiind suficient să lipsească numai una dintre ele. Aceasta întrucât art. 7 din Legea nr. 64/1991, în vigoare la data acordării brevetului, prevedea că o invenție este brevetabilă dacă este nouă, rezultă dintr-o activitate inventivă și este susceptibilă de aplicare industrială - aceste cerințe fiind cerute cumulativ. 4. Cu privire la această critică urmează a fi avute în vedere cele arătate mai sus subpct. 2 și 3. 5. Ultima critică de recurs repune în discuție aspecte ce țin de cele două cerințe de brevetabilitate, respectiv noutate și caracter inventiv, urmând a fi avute în vedere cele reținute mai sus în analiza recursului. Reanalizarea raportului de expertiză și a celorlalte probe din dosar vizează temeinicia hotărârii, care nu poate fi cenzurată în recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ. La termenul de judecată a cauzei în apel, apelantul (pârâtul recurent) a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul intimatei - reclamante, pentru dovedirea unor aspecte ce au apărut după ce aceeași probă a fost administrată în fața primei instanțe. După respingerea motivată a cererii privind proba cu interogatoriu, apelantul a declarat că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de apel. Nu se poate pune astfel problema încălcării dreptului pârâtului recurent la un proces echitabil, din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât jurisprudența Curții Europene a confirmat în analiza acestui articol obligația în sarcina instanței de a aprecia pertinența elementelor de probă ale părților – ceea ce a și făcut instanța de apel în respingerea probei cu interogatoriu solicitată. În considerarea celor reținute mai sus asupra criticilor formulate, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat, făcând aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.