ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2226/2010

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, reclamantul D.D. a solicitat, în temeiul Legii nr. 64/1991, în contradictoriu cu pârâții G.V., I.D., S.N., M.C., T.T., C.E.T. SA, C.E.R. SA, S.N.L.O. SA și S.C.I.M.

SA, eliberarea brevetului de invenție pentru cererea de brevet de invenție nr. a/2002 01246, anularea dreptului asupra eliberării brevetului de invenție pentru cererea de brevet de invenție nr. a 2007 00486 și condamnarea autorilor cererii conform art. 58-59 din Legea nr. 64/1991 republicată, precum și a celorlalte persoane ce vor fi găsite vinovate conform art. 248, abuzul în serviciu în formă calificată, coroborat cu art. 65 alin. (2), art. 75, art. 145, art. 42, art. 13, art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000, C. pen., tranzacția prin justiție a dreptului de autor ce îi revine reclamantului, daune materiale și morale în cuantum de 4.000.000 Euro, conform art. 59 din Legea nr. 64/1991 republicată.

Prin sentința nr. 1584 din 5 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a III a civilă, a respins acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată, reținând că solicitarea acestuia ca Tribunalul București să-i elibereze brevet de invenție, printr-un expert specialist, întrucât a înregistrat o astfel de cerere la O.S.I.M. în urmă cu 6 ani, fără a i se elibera brevetul de invenție, este inadmisibilă, întrucât, conform art. 28 din Legea nr. 64/1991, O.S.I.M. hotărăște prin Comisia de examinare de specialitate, pe baza raportului de examinare a cererii de brevet de invenție, acordarea brevetului de invenție sau respingere a cererii de brevet.

Prima instanță a mai reținut că, potrivit art. 30 din lege, brevetul de invenție nu poate fi eliberat decât de directorul general O.S.I.M., în temeiul hotărârii de acordare a acestuia, astfel încât solicitantul trebuie să parcurgă o procedură specială, prevăzută de Legea nr. 64/1991, care se de desfășoară în fața O.S.I.M., singura instituție abilitată să analizeze cererea acestuia și îndeplinirea condițiilor de acordare a brevetului în sensul art. 7-13 din lege, neexistând vreo dispoziție legală care să reglementeze eliberarea brevetului chiar de către Tribunalul București, indiferent de perioada cât ar dura o asemenea procedură.

Cu privire la transferarea cererii, astfel cum a fost precizată, la secția penală a instanței, în vederea condamnării persoanelor chemate în judecată pentru infracțiunile arătate în cererea introductivă, și această solicitare a fost respinsă ca inadmisibilă, față de împrejurarea că sesizarea organelor de cercetare penală implică o procedură specială, prevăzută de lege, nefiind permisă transferarea unei cauze civile de la o secție civilă la o secție penală. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, arătând că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală, respectiv, invenția sa a fost contrafăcută de către intimați, cu scopul de a beneficia de sumele de bani obținute din aplicarea ei, aspect ce impune judecarea acestui dosar în cadrul secției penale, întrucât au fost încălcate nu numai dispoziții legale în materie, ci și dispoziții ale legii penale.

Prin decizia nr. 70/A din 26 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând, pe primul capăt de cerere, că procedura de eliberare a brevetelor de invenție este o procedură specială ce excede competenței generale a instanțelor judecătorești, iar pe al doilea capăt de cerere, privind sesizarea instanței penale, că litigiul a fost inițiat în condiții specifice procedurii civile, în virtutea principiului disponibilității, sesizarea instanței penale realizându-se prin acte de procedură specifice, guvernate de principiul oficialității, astfel încât acțiunea reclamantului este inadmisibilă sub ambele aspecte.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, arătând că în mod greșit instanțele au refuzat emiterea brevetului de invenție solicitat, întrucât O.S.I.M. este obligat să respecte hotărârile judecătorești, solicitare care oricum nu mai este de actualitate, întrucât brevetul a fost acordat prin Hotărârea nr. 6 din 40 din 30 martie 2009. Mai arată că intimații au contrafăcut invenția și au vrut să-și însușească calitatea de inventatori, prin săvârșirea de fapte penale, iar refuzul de aplicare a acesteia reprezintă un tratament discriminatoriu ce se impune a fi sancționat corespunzător, întrucât O.S.I.M. nu poate rezolva infracțiuni asupra dreptului de autor. Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. În cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se reiterează, practic, motivele cererii de chemare în judecată, respectiv, acele împrejurări de fapt care au determinat reclamantul să-i acționeze în instanță pe pârâți.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea și evaluarea situațiilor de fapt nu pot fi analizate în acest cadru procesual. Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva deciziei nr. 70/A din 26 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2010.