ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2226/2010

Deliberând,

asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3

iulie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, reclamantul D.D.

a solicitat, în temeiul Legii nr. 64/1991, în contradictoriu cu pârâții G.V., I.D.,

S.N., M.C., T.T., C.E.T. SA, C.E.R. SA, S.N.L.O. SA și S.C.I.M. SA, eliberarea

brevetului de invenție pentru cererea de brevet de invenție nr. a/2002 01246,

anularea dreptului asupra eliberării brevetului de invenție pentru cererea de

brevet de invenție nr. a 2007 00486 și condamnarea autorilor cererii conform

art. 58-59 din Legea nr. 64/1991 republicată, precum și a celorlalte persoane

ce vor fi găsite vinovate conform art. 248, abuzul în serviciu în formă

calificată, coroborat cu art. 65 alin. (2), art. 75, art. 145, art. 42, art. 13,

art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000, C. pen., tranzacția prin justiție a

dreptului de autor ce îi revine reclamantului, daune materiale și morale în

cuantum de 4.000.000 Euro, conform art. 59 din Legea nr. 64/1991 republicată.

Prin sentința nr. 1584 din 5 noiembrie

2008, Tribunalul București, secția a III a civilă, a respins acțiunea

reclamantului astfel cum a fost precizată, reținând că solicitarea acestuia ca

Tribunalul București să-i elibereze brevet de invenție, printr-un expert

specialist, întrucât a înregistrat o astfel de cerere la O.S.I.M. în urmă cu 6

ani, fără a i se elibera brevetul de invenție, este inadmisibilă, întrucât,

conform art. 28 din Legea nr. 64/1991, O.S.I.M. hotărăște prin Comisia de

examinare de specialitate, pe baza raportului de examinare a cererii de brevet

de invenție, acordarea brevetului de invenție sau respingere a cererii de

brevet.

Prima instanță a mai reținut că, potrivit

art. 30 din lege, brevetul de invenție nu poate fi eliberat decât de directorul

general O.S.I.M., în temeiul hotărârii de acordare a acestuia, astfel încât

solicitantul trebuie să parcurgă o procedură specială, prevăzută de Legea nr. 64/1991,

care se de desfășoară în fața O.S.I.M., singura instituție abilitată să

analizeze cererea acestuia și îndeplinirea condițiilor de acordare a brevetului

în sensul art. 7-13 din lege, neexistând vreo dispoziție legală care să

reglementeze eliberarea brevetului chiar de către Tribunalul București,

indiferent de perioada cât ar dura o asemenea procedură.

Cu privire la transferarea cererii,

astfel cum a fost precizată, la secția penală a instanței, în vederea

condamnării persoanelor chemate în judecată pentru infracțiunile arătate în

cererea introductivă, și această solicitare a fost respinsă ca inadmisibilă, față

de împrejurarea că sesizarea organelor de cercetare penală implică o procedură

specială, prevăzută de lege, nefiind permisă transferarea unei cauze civile de

la o secție civilă la o secție penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel reclamantul, arătând că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală,

respectiv, invenția sa a fost contrafăcută de către intimați, cu scopul de a

beneficia de sumele de bani obținute din aplicarea ei, aspect ce impune

judecarea acestui dosar în cadrul secției penale, întrucât au fost încălcate nu

numai dispoziții legale în materie, ci și dispoziții ale legii penale.

Prin decizia nr. 70/A din 26 martie 2009,

Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul reclamantului,

reținând, pe primul capăt de cerere, că procedura de eliberare a brevetelor de

invenție este o procedură specială ce excede competenței generale a instanțelor

judecătorești, iar pe al doilea capăt de cerere, privind sesizarea instanței

penale, că litigiul a fost inițiat în condiții specifice procedurii civile, în

virtutea principiului disponibilității, sesizarea instanței penale realizându-se

prin acte de procedură specifice, guvernate de principiul oficialității, astfel

încât acțiunea reclamantului este inadmisibilă sub ambele aspecte.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamantul, arătând că în mod greșit instanțele au refuzat emiterea

brevetului de invenție solicitat, întrucât O.S.I.M. este obligat să respecte

hotărârile judecătorești, solicitare care oricum nu mai este de actualitate,

întrucât brevetul a fost acordat prin Hotărârea nr. 6 din 40 din 30 martie

2009.

Mai arată că intimații au contrafăcut

invenția și au vrut să-și însușească calitatea de inventatori, prin săvârșirea

de fapte penale, iar refuzul de aplicare a acesteia reprezintă un tratament

discriminatoriu ce se impune a fi sancționat corespunzător, întrucât O.S.I.M.

nu poate rezolva infracțiuni asupra dreptului de autor.

Analizând recursul, Înalta Curte constată

că nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

lit. a) C.

proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe

care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C.

proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs,

motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă

nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2),

care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior

citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în

termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se

circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul

nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu

pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac

va fi lovită de nulitate.

În speță, succesiunea de fapte și

afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de

vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo

critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita

controlul judiciar în recurs.

În cererea de recurs nu se fac referiri

la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt motivele de

nelegalitate ale deciziei recurate, ci se reiterează, practic, motivele cererii

de chemare în judecată, respectiv, acele împrejurări de fapt care au determinat

reclamantul să-i acționeze în instanță pe pârâți.

Recursul este o cale extraordinară de

atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței

competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept,

astfel încât chestiunile legate de aprecierea și evaluarea situațiilor de fapt

nu pot fi analizate în acest cadru procesual.

Pentru considerentele arătate, constatând

și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a

constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul

dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamantul D.D. împotriva deciziei nr. 70/A din 26 martie 2009 a Curții de

Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13

aprilie 2010.