ÎCCJ, decizie (scj.ro #81642)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81642) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Anularea

unui brevet de invenție. Neîndeplinirea cerinței noutății. Stadiul

tehnicii.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Dreptul

proprietății intelectuale. Brevet de invenție.

Index alfabetic :

brevet de invenție

-

caracter public

-

noutate

Legea nr. 64/1991

Este întemeiată

cererea de anulare a unui brevet de invenție în lipsa îndeplinirii

cerinței noutății, în situația în care soluția tehnică pe care o

conținea instalația brevetată era deja accesibilă publicului la data realizării

proiectului, fiind creată pe baza cunoștințelor din stadiul tehnicii

de la acel moment privind alte instalații similare, la care autorii

lucrării tehnice au avut acces și pe care le-au și valorificat în

cuprinsul acesteia.

Stadiul

tehnicii include nu doar obiecte materiale (produse, procedee, instalații

etc.), ci și informații despre asemenea obiecte, la care publicul să fi avut

acces, prin descriere scrisă sau orală, prin folosire sau în orice alt mod, cu

condiția de a fi fost divulgate de o manieră suficientă pentru ca un specialist

în domeniu să fie capabil să realizeze invenția el însuși.

În

stadiul tehnicii de la data cererii de brevet intră și cunoștințele accesibile

publicului la momentul creării obiectului invenției. Dacă aceste informații

publice existau atunci când obiectul invenției a fost creat, cu atât mai mult

făceau parte din stadiul tehnicii la data cererii de acordare a brevetului.

Folosirea

efectivă a obiectului invenției până la data cererii de brevet, atestă doar

stadiul tehnicii la acel moment, fără a reprezenta ea însăși un act de

divulgare.

Secția I civilă, decizia nr. 921

din 22

februarie 2013

Prin

sentința nr. 1199/2001 pronunțată în dosarul nr. 36xx/2001, Tribunalul

București, Secția a III-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta

Compania Națională a Uraniului, în contradictoriu cu Oficiul de Stat pentru

Invenții și Mărci și cu intervenienta R.A. Activități Nucleare – Sucursala

Cercetări Nucleare P., pentru lipsa interesului în formularea cererii de

chemare în judecată, admițând, în prealabil, excepția cu acest obiect.

Prin

decizia nr. 125/2003, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă, a

respins ca nefondat apelul reclamantei.

Prin

decizia nr. 7583/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost

admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei menționate, dispunând

casarea deciziei atacate și a sentinței civile nr. 1199/2001 și trimiterea

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin

sentința nr. 1715/2006, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Prin

decizia nr. 215/2007, Curtea de Apel București a admis apelul reclamantei

împotriva acestei hotărâri, cu consecința desființării sentinței apelate și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Curtea

de Apel a reținut, față de dispozițiile cu caracter interlocutoriu din data de

21.02.2003, în prima fază procesuală, prin care a fost admisă în principiu

cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul S.A. în favoarea

pârâtului chemat în judecată, respectivul intervenient a devenit parte în

proces, iar instanța a fost investită și cu soluționarea cererii acestuia.

În

acest context, Curtea a apreciat că sentința civilă a fost pronunțată cu

neobservarea normelor procedurale cu caracter imperativ, art. 85 C.proc.civ.,

dar mai mult, în raport de obiectul cererii deduse judecății, și anume anularea

brevetului de invenție nr. 113840 ai căror titulari sunt numiții B.M., D.S. și

intervenientul S.A., cât și de obligațiile ce incumba instanței în temeiul

prevederilor art. 129 alin. ultim coroborat cu art. 55 alin. (2) din Legea nr.

64/1991, se impunea a fi pusă în discuție participarea în proces și a acestor

titulari pentru a le fi asigurată posibilitatea de a se apăra împotriva unei

acțiuni în justiție care tinde la desființarea tuturor drepturilor ce le sunt

conferite de brevetul atacat și de a formula observații și/sau modificări.

În fond

după desființare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București,

Secția a IV-a civilă.

Având

în vedere considerentele desființării sentinței anterioare, tribunalul a pus în

vedere reclamantei să precizeze cadrul procesual, obligație căreia reclamanta i

s-a conformat prin depunerea unei cereri precizatoare a acțiunii introductive,

în sensul chemării în judecată, în calitate de pârâți, a titularilor brevetului

ce face obiectul cererii de anulare, respectiv a numiților S.A., B.N.M. și

D.S.E.

Prin

sentința nr. 1832/2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă,

a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamantă, ca nefondată.

În

motivarea sentinței, s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată, s-a

solicitat anularea brevetului de invenție, întrucât acesta nu îndeplinea una

dintre condițiile de brevetabilitate, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 64/1991,

respectiv noutatea, afirmând că invenția ce face obiectul brevetului contestat,

fusese anterior brevetată.

În

această fază procesuală, reclamanta nu a solicitat alte probe, cu excepția

celor administrate în fazele procesuale anterioare.

Cu

toate că era în sarcina reclamantei, potrivit principiului înscris în art. 1169

C.civ., să dovedească neîndeplinirea de către invenția ce face obiectul

brevetului a cărui anulare s-a solicitat, a condiției noutății, prin

probatoriul administrat, reclamanta nu a putut dovedi acte sau fapte

distructive de noutate, apte să conducă la anularea brevetului.

Astfel,

conform raportului de expertiză, a rezultat că brevetul îndeplinește condiția

noutății astfel cum este ea definită prin art. 8 din Legea nr. 64/1991.

Analizându-se

comparativ brevetul nr. 113840/1997 și brevetul opus de reclamantă nr. 102370,

s-a constatat, în primul rând, că au obiecte de protecție diferite, respectiv o

invenție de produs și un procedeu industrial.

Astfel,

primul brevet protejează o instalație de purificare nucleară a azotatului de

uranil, revendicarea ce delimitează în concret întinderea protecției fiind

instalație de purificare nucleară a azotatului de uranil, prin extracție de

uranil, prin extracție în baterii amestecător - decantor cu curgere libera

monobloc, monoetajată, cu amestecarea intimă a celor două faze cu o turbine,

caracterizat prin aceea că este constituită dintr-o cuvă monoetajată, monobloc

montată pe un cadru metalic compartimentata în 12 unități prevăzute fiecare cu

un compartiment decantor, despărțite printr-un perete prevăzut cu o fantă

necesară trecerii unei emulsii din compartimentul agitator în compartimentul

decantor, peretele având o fantă de trecere a emulsiei în compartimentul

agitator, precum și cu o fantă prin care trece faza apoasă a emulsiei.

Brevetul

opus ca material distructiv de noutate protejează un procedeu de obținere a

azotatului de uranil de puritate ridicată, procedeu care constă în tratarea

fosfatului de uranil impur.

Revendicarea

care delimitează în concret întinderea conferită de brevetul de invenție are în

vedere tratarea inițială a fosfatului de uranil impur cu soluție de acid azotic

concentrate, adăugat în cantitate necesară pentru obținerea unei soluții impure

de azotat de uranil de concentrație 100h U/I și aciditate libera 5 N și după

încadrarea fazei organice prin extracție lichid/lichid spălarea acesteia cu

azotat de uranil pur în raport de faze organic-apos de 7/1, înaintea de

striparea uraniului extras în apa demineralizată în condiții cunoscute.

În

acest context, noutatea invenției de produs se apreciază exclusiv prin

comparație cu celelalte produse, comparația raportându-se la compoziție,

constituție, structură.

Pe de

altă parte, invenția protejată prin brevetul opus reprezintă un procedeu, respectiv

un mod de a pune în lucrare și de a combina mijloacele chimice sau mecanice.

În

raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în ciclul procesual

anterior, precum și de revendicările celor două brevete, a reținut instanța că

invenția ce face obiectul litigiului îndeplinește criteriile de brevetabilitate

prevăzute de art. 7, 8 și 9 din Legea nr. 64/1991.

Documentele

constând în notele interne ale reclamantei, despre care se susține caracterul

secret sau clasificat, nu pot constitui anteriorități distructive de noutate,

având în vedere că acest criteriu de brevetabilitate se raportează la stadiul

tehnicii, respectiv la cunoștințe ce au devenit accesibile publicului, prin

publicare sau aducerea la cunoștință în orice modalitate susceptibilă de a

divulga soluția tehnică, astfel încât un om de meserie să poată realiza

invenția pe baza acestei divulgări.

În

contextul în care reclamanta însăși raportează o pretinsă anterioritate la

documente cu caracter secret, clasificate, aceste documente nu pot constitui

elemente distructive de noutate, neavând caracter public.

Prin

decizia nr. 48A/2010, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a

admis cererea precizată și a anulat brevetul de invenție nr. 113840

din30.08.1999 eliberat titularilor S.A., B.N.M. și D.S.E.

Prin

decizia nr. 3291/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de pârâții S.A., B.N.M., D.S.E. împotriva deciziei menționate, pe care

a casat-o și a trimis cauza pentru rejudecare la instanța de apel.

Instanța

de recurs a reținut că, atât prin cererea inițială, cât și prin cererea de

chemare în judecată a altor persoane, reclamanta a susținut lipsa de noutate cu

referire și la faptul că instalația brevetată a fost și este utilizată pentru

producerea combustibilului nuclear din anul 1978.

Potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, reținut de instanța de apel, stadiul

tehnicii cuprinde toate cunoștințele care au devenit accesibile publicului

printr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire sau în orice alt mod până la

data depozitului cererii de brevet de invenție.

Instanța

de apel a reținut ca element distructiv de noutate faptul că instalația

brevetată de către recurenții-pârâți se folosea încă din anul 1985 într-o

unitate industrială, în cadrul căreia aceștia își desfășurau activitatea în

calitate de salariați și, în consecință, era cuprinsă în stadiul tehnicii la

data cererii de brevet.

După

cum susțin și recurenții-pârâți, instanța nu a arătat și dacă, în contextul

reținut ca anterioritate, instalația brevetată ulterior era „accesibilă

publicului”, necercetând astfel un aspect esențial distructiv de noutate,

potrivit normei legale incidente.

Prin

decizia nr. 49 din  21.03.2012, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

a admis apelul

formulat de reclamanta Compania Națională a Uraniului, a schimbat în tot

sentința atacată, în sensul că a admis cererea precizată și a anulat brevetul

de invenție nr.113840/1999.

Pentru

a decide astfel, s-a constatat că obiectul invenției pentru care pârâților li

s-a eliberat brevetul de invenție nr. 113840/1999 a fost divulgat anterior

înregistrării și a fost folosit continuu în activitatea Uzinei E1 Feldioara.

Declarațiile

martorilor audiați în apel relevă că instalația Uzinei E1 Feldioara a fost

cunoscută de cca. 350 salariați, precum și de terțe persoane intrate în relații

contractuale (reprezentanți ai beneficiarilor), precum și că soluția tehnică a

acesteia era deja accesibilă în literatura de specialitate la data

înregistrării brevetului intimaților-pârâți.

Este

drept că, la întrebarea instanței in sensul de a se indica autorii de

specialitate care au tratat aceste aspecte, martorii nu au putut face această

precizare, dar susținerea acestora nu poate fi înlăturată, dimpotrivă se

coroborează cu cele susținute în cursul procesului de pârâți și extrasele

traduse din literatura de specialitate depuse de reclamantă la dosar.

Se

relevă că, pe baza datelor cunoscute prin intrarea în contact cu instalația

pilot și respectiv instalația Uzinei Feldioara, ca și a datelor preluate din

literatura de specialitate, pârâții au înregistrat brevetul atacat, cu privire

la soluția tehnică din instalația brevetată, ai cărei coinventatori nu erau

pârâții, ci pârâta D.S.E. era coautoare, alături de alte persoane fizice decât

intimații pârâți, a invenției „Procedeu de obținere a azotatului de uranil de

puritate ridicată” al cărui solicitant și titular este Institutul de Reactori

Nucleari Energetici P.

Criticile

din recurs, în sensul că doar pârâtul B.N.M. a fost salariatul reclamantei,

lăsate spre dezlegare Curții de instanța de recurs, sunt fondate strict în

sensul că doar pârâtul B.N.M. a fost salariatul reclamantei, având calitatea de

director al Uzinei Feldioara, calitate în care a fost delegat pentru a vizita

niște instalații în funcțiune și tratative tehnico-comerciale în Elveția și

Italia, respectiv URSS.

Prin

prisma raporturilor de muncă la angajatorii lor, au intrat în contact cu

soluția inventivă și ceilalți doi pârâți: S.A. la faza de proiectare, făcând

parte dintr-un colectiv de cercetare al ICMR București, punere în funcțiune și

exploatare, iar D.S.E. prin colaborare cu apelanta, ca urmare a colaborării

angajatorului său, ICNN-IRNE Pitești, la Mioveni, cu apelanta, cu privire la instalația de extracție cu rol de purificare a azotatului de uranil, conform

probei testimoniale confirmate în concluziile scrise finale depuse de

intimații-pârâți la dosar.

Martorul

M.F. a precizat că la Mioveni s-a dezvoltat un proiect pilot care a fost apoi

dezvoltat la scară industrială în cadrul companiei, fostă IMR, iar proiectul de

la Mioveni era complex cuprinzând tot fluxul de rafinare a uraniului, arătând

că nu poate aprecia dacă în detaliu instalația de la Feldioara copiază sau nu instalația artizanală de la Mioveni.

Intimatul-pârât

S.A. pretinsese deja în acest proces (înainte de precizarea de către reclamantă

a cererii de chemare în judecată cu privire la cadrul procesual pasiv) a fi

reconfirmat ca autor al celor patru instalații, baterii mixer-settler de la Uzina E Feldioara. Arăta că a fost șef de proiect la Centrul de Cercetare și Proiectare pentru Metale Rare-CCPMR-București, iar „după elaborarea proiectelor de execuție

din anii 1980-1982, autorii și-au permis să trateze lucrarea ca pe o noutate

datorită faptului că, deși literatura de specialitate furniza o bună parte din

datele teoretice de dimensionare, ei nu au avut la dispoziție nici un model de

referință sub formă de proiect sau utilaj

fizic

și nu au văzut o baterie

mixer-settler nici înainte de începerea proiectării, nici după terminarea ei.”

Brevetul

de invenție atacat menționa că la data lui se cunoșteau două tipuri de

instalații amestecător-decantor pentru purificarea azotatului de uranil,

construcție trietajată și respectiv construcție bietajată, ambele apreciate ca

fiind mai complicate în construcție și cu consumuri energetice ridicate, în

timp ce invenția brevetată este instalația cu construcție monoetajată, cu o

turbină simplă cu turație mică, cu compartimente agitatoare și compartimente

decantoare, asigurând contactul intim între cele doua faze, organică și apoasă,

și diferența de densitate între cele două compartimente necesare curgerii

libere în contracurent a solventului organic și a fazei apoase. Precizează că

prin intermediul acestor baterii amestecător-decantor are loc procesul de

rafinare a uraniului.

Revendicarea

brevetului este instalația monoetajată de purificare nucleară a azotatului de

uranil, prin extracție în baterii amestecător-decantor cu curgere liberă.

Studiul

de fundamentare - inginerie tehnologică - al notei de comandă a ICPMMN Baia

Mare pentru Uzina E1, aprobat prin Decretul nr. 158/1982 al Consiliului de

Stat, include tocmai purificarea nucleară, a soluției de azotat de uranil

impur, pentru obținerea azotatului de uranil pur, cu operația de

extracție-spălare care se realizează în bateria amestecător-decantor, pentru

spălarea organicului încărcat de uraniu, și operația de reextracție-trecere a

uraniului, din faza organică, din nou în faza apoasă pentru obținerea soluției

de azotat de uranil de puritate nucleară. Măsurile vizează asigurarea cu forță

de muncă a instalației de rafinare a uraniului, iar utilajele conducătoare ale

instalației sunt baterie mixer settler pentru extracție, baterie mixer settler

pentru spălare, baterie mixer settler pentru reextracție, baterie mixer settler

pentru tratare etc.

Problema

de drept a interesului juridic al apelantei-reclamante în anularea brevetului

înregistrat de intimații pârâți a fost deja dezlegată irevocabil (decizia nr.

7583/2005 a ICCJ), în proces, vizând folosirea instalației, de purificare

nucleară a azotatului de uranil, de către apelanta-reclamantă fără

contraprestație, față de intimații pârâți ce invocă a fi titularii invenției,

bazându-se reclamanta pe dreptul deja public de a folosi invenția (aplicată în

subunitățile sale industriale) înainte de înregistrarea brevetului contestat.

Pe baza

brevetului de invenție nr. 102370/1990, eliberat în baza Legii nr. 62/1974,

intimata D.S.N. apare deja drept coautoare, alături de alte persoane fizice

decât intimații pârâți, a invenției „Procedeu de obținere a azotatului de uranil

de puritate ridicată” al cărui solicitant și titular este Institutul de

Reactori Nucleari Energetici P. (avut în vedere de expertul A.L.D. în dosarul

71xx/3/2006 al Tribunalului București, care a precizat că brevetele au obiecte

diferite deoarece unul este pentru instalație, cel contestat, iar celălalt

pentru procedeu).

Scopul

acestei invenții a fost optimizarea fluxului tehnologic, problema rezolvată de

această invenție fiind perfecționarea condițiilor de purificare prin extracție

lichid/lichid a soluției impure de azotat de uranil, realizând tratarea

inițială a fosfatului de uranil impur cu soluție de acid azotic concentrat.

Concluziile

scrise finale ale pârâților vădesc temeinicia acțiunii reclamantei cu privire

la bateria mixer-settler din instalația brevetată, deja accesibilă publicului

anterior brevetului contestat.

În mod

greșit și nelegal a apreciat prima instanță că prin cunoștințe accesibile

publicului s-ar înțelege exclusiv conținutul cererilor depuse la OSIM și al cererilor internaționale sau europene desemnând România, așa cum acestea au fost

depuse, care au o dată de depozit sau de prioritate recunoscută, anterioară și

care au fost publicate la sau după această dată, conform legii.

Tot

astfel, susținerea intimaților pârâți că ar fi autorii instalației brevetate,

respectiv ai bateriei mixer-settler, apare vădit nefondată, înșiși aceștia

indicând literatura de specialitate, în special sovietică, și proveniența

instalației pilot de la Mioveni care susțin că nu a fost creația acestora, ci a

fost primită din partea ONU - în Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare -

în anul 1974, sub forma unui ajutor nerambursabil, instalație care avea în

compunere și o baterie mixer-settler de laborator. Așadar, faptul că instalația

cu ale cărei date au intrat în contact intimații-pârâți avea în componență

și

o baterie mixer-settler de laborator, pe care au copiat-o, precum și faptul că

datele erau deja furnizate de literatura de specialitate, iar asemenea baterii

erau deja funcționale în alte țări, vădesc temeinicia apelului reclamantei. În

aceste condiții, scrisoarea IUC Făgăraș din 5.06.2001, către cabinetul de

avocatură, care se referă la cunoștințele emitentei, nu ale altor persoane,

este irelevantă.

Împotriva

deciziei menționate, au declarat recurs pârâții S.A., B.N.M. și D.S.E.,

criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

S-a

susținut că instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare greșită a

prevederilor art. 7 și 8 din Legea nr. 64/1991, în aprecierea caracterului de

noutate al invenției.

Anterioritatea

trebuie să fie publică, adică susceptibilă de a fi cunoscuta publicului, iar

cunoașterea sau chiar exploatarea anterioară secretă nu sunt distructive de

noutate. În ceea ce privește divulgarea, jurisprudența a admis, de pildă, că nu

constituie divulgare comunicarea invenției făcute personalului unei

întreprinderi care, în virtutea contractului de muncă, este ținut de obligația

păstrării secretului.

În mod

greșit, instanța de apel, în contextul indicației exprese a instanței de recurs

de a se verifica dacă instalația brevetată era „accesibilă publicului”, a

conchis în sensul că instalația inventată de pârâți și care funcționează încă

din anul 1985 la Uzina Feldioara, ar fi fost accesibilă publicului, cu toate că

situația contrară, atât la data depozitului, cât și în prezent, rezultă din

probele administrate pe acest aspect în cadrul rejudecării apelului.

În

concret, martorii audiați au confirmat că nici S.A. și nici D.S., nu au fost

salariați ai Uzinei E1 Feldioara, iar accesul la instalația brevetată (care

nu-și găsește corespondent nicăieri în lume, cu atât mai puțin în România), nu

este permis tuturor salariaților uzinei, ci doar celor implicați direct în

exploatarea instalației. Acești salariați sunt ținuți de clauza de confidențialitate,

instalația și documentația aferentă fiind secret de serviciu. Accesul terților

în secția unde funcționează instalația brevetată se face doar în urma unor

permise speciale. Instalația ce face obiectul brevetului nu a fost niciodată

accesibilă publicului, nici direct nici indirect, prin intermediul mass-media.

De

asemenea, s-a reținut în mod greșit că bateriile mixer-settler industriale care

funcționează la Feldioara erau deja funcționale în alte țări, aprecierea că

pârâții ar fi copiat instalația riscând să compromită imaginea și probitatea

umană și profesională a acestora, cu atât mai mult cu cât există o expertiză de

specialitate care susține exact contrariul.

Aceste

baterii sunt primele și singurele care funcționează în România și au fost gândite,

concepute și proiectate de pârâți în anii 1980-1982, executate la IUC - Făgăraș în anii 1983-1984 și puse în funcțiune în anul 1985 la uzina Feldioara.

Brevetul

IRNE -Pitești nr.102370/1991 nu poate avea nicio legătură și, cu atât mai

puțin, nu putea reprezenta sursa de inspirație pentru acest utilaj. Toate

invențiile realizate în epoca modernă, fără nicio excepție, au la bază

principii teoretice generale, cuprinse în literatura tehnică a diverselor

domenii ale științei, care împreună cu fantezia și cultura tehnică, ultimele

două variind în limite foarte largi de la un inventator la altul, au dus la

apariția unor produse rentabile care au permis atingerea actualului grad de

civilizație și dezvoltare.

Au fost

eliminate fără justificare din probatoriul administrat a înscrisurilor

favorabile pârâților, ceea ce reprezintă o abordare unilaterală, ce îi

prejudiciază pe aceștia.

Examinând

decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta

Curte a constatat următoarele:

Instanța

de judecată a fost învestită în prezenta cauză cu solicitarea reclamantei

Compania Națională a Uraniului de anulare a brevetului nr. 113840 privind

invenția „Instalația de purificare nucleară a azotatului de uranil”, eliberat

pe numele pârâților. Brevetul produce efecte cu începere de la data depozitului

reglementar – 17.04.1997.

În

ciclul procesual anterior, instanța de apel, schimbând hotărârea primei

instanțe care respinsese cererea de chemare în judecată, a reținut, pe baza

probatoriului administrat, că invenția este aceeași cu instalația care se

folosea încă din anul 1985 în unitatea industrială (Uzina E1 Feldioara), în

cadrul căreia pârâții își desfășuraseră activitatea în calitate de salariați.

În acest context, instanța a apreciat că obiectul invenției a fost divulgat

anterior înregistrării, nefiind, astfel, îndeplinită cerința noutății

brevetului, care a fost eliberat cu încălcarea art. 7 – 8 din Legea nr.

64/1991.

Prin

decizia Înaltei Curți nr. 3291/2011, prin care s-a dispus casarea deciziei de

apel menționate anterior, s-a constatat că, în contextul reținut ca

anterioritate, instanța de apel nu a cercetat dacă instalația brevetată –

aceeași cu cea folosită încă din anul 1985 – era „accesibilă publicului” în

sensul legii, pentru ca anterioritatea să fie distructivă de noutate, făcând

parte din stadiul tehnicii la data cererii de brevet.

Prin

decizia de casare, s-a indicat instanței de rejudecare a se analiza și

celelalte susțineri din cererea de recurs ale pârâților, care au vizat, pe

lângă absența caracterului public al folosirii instalației, și lipsa calității

pârâților S.A. și D.S.E. de salariați ai Uzinei E1 Feldioara, precum și motivul

de nulitate a brevetului invocat, în realitate, de către reclamantă, anume

existența brevetului nr. 102370/1991 având ca titular Institutul de Reactori

Nucleari Energetici P. (actualmente Sucursala Cercetări Nucleare P. din cadrul

RA Activități Nucleare, intervenientă în prezenta cauză).

Față de

cele arătate, rezultă că a fost tranșată chestiunea identității între instalația

brevetată și cea folosită la Uzina E1 Feldioara încă din anul 1985, iar cadrul

procesual al rejudecării a fost fixat în limitele arătate prin decizia de

casare, astfel încât, în aplicarea art. 315 C.proc.civ., instanța de rejudecare

urma a stabili dacă instalația a fost accesibilă publicului până la data de

17.04.1997 (data cererii de brevet), ținând cont și de toate susținerile

pârâților din cererea anterioară de recurs.

Instanța

de rejudecare a apelului a reținut în acest context și alte elemente de fapt

necesare dezlegării problemei de drept în discuție, inclusiv pe aspectele

învederate de către pârâți, inserând în motivarea deciziei mai multe argumente

în susținerea soluției adoptate.

Această

instanță de control judiciar nu poate proceda la reevaluarea situației de fapt

reținute, întrucât atribuțiile sale vizează exclusiv legalitatea, nu și

temeinicia deciziei recurate, deoarece niciunul dintre cazurile de recurs

prevăzute de art. 304 C.proc.civ. nu se referă la reaprecierea ansamblului

faptic ori a probelor administrate.

Această

limitare în analiza presupusă în sarcina instanței de recurs nu exclude, însă,

referirea la elementele de fapt relevante pentru problema de drept în discuție,

care urmează a fi subliniate în scopul determinării modului de aplicare a legii

de către instanța de apel.

Instanța

de apel a reținut că toți cei trei pârâți au fost, anterior anului 1989

(pârâtul B.N.M. a fost și după această dată), salariați ai unor instituții sau

întreprinderi de stat ce au fost implicate într-un proiect foarte amplu pentru

conceperea și punerea în funcțiune a unei uzine românești de rafinare a

uraniului, în vederea obținerii combustibilului necesar funcționării

centralelor nucleare din țară. Acest proiect de interes național, aprobat prin

decret al Consiliului de Stat, a fost finalizat în anul 1985 prin punerea

efectivă în funcțiune a Uzinei E1 Feldioara, care funcționează și în prezent.

S-a mai

reținut că, prin natura atribuțiilor de serviciu, pârâții au participat în mod

direct la aducerea la îndeplinire a acestui plan, în diferitele sale faze de

implementare: D.S.E. – în faza de creare a fluxului tehnologic al viitoarei

uzine, fiind cercetător la Institutul de Reactori Nucleari Energetici P.; S.A.

– în faza de proiectare, făcând parte dintr-un colectiv de cercetare al

Întreprinderii de Metale Rare București; B.N.M. – în faza de punere în

funcțiune, fiind director al Uzinei Feldioara.

În

această calitate, nu numai că au primit ca sarcină de serviciu realizarea

proiectului de realizare a instalației de purificare, însă au avut acces la

baza de date și cea materială a instituțiilor angajatoare, inclusiv la stația –

pilot de la Mioveni, în care s-a experimentat procesul de purificare nucleară

prin același flux tehnologic aplicat ulterior la Uzina Feldioara, proiect experimental ce a fost dezvoltat la scară industrială în cadrul

Întreprinderii de Metale Rare București. De asemenea, participanții la acest

proiect au beneficiat de perfecționare profesională corespunzătoare, prin

vizite în străinătate.

Este

lipsit de relevanță faptul dacă toți pârâții au făcut parte sau nu din

delegațiile de persoane care s-au deplasat în străinătate ori au vizualizat

efectiv instalații similare de purificare nucleară, fiind suficient ca cel

puțin unul dintre aceștia să fi făcut acest lucru (ceea ce este de necontestat

în privința pârâților B.N.M. – care a beneficiat de deplasări în străinătate și

a avut acces la datele proiectului de la Mioveni, ca, de altfel și D.S.E., conform procesului – verbal datat 29.09.1978), pentru ca și ceilalți să

beneficieze de experiența și cunoștințele sale, în calitate de coautori.

În

același timp, instanța de apel a reținut, pe baza întregului probatoriu

administrat, că soluția tehnică pe care o conține instalația brevetată era deja

accesibilă publicului la data realizării proiectului de către cei trei pârâți,

informații relevante regăsindu-se atât în literatura de specialitate, cât și în

infrastructura pusă la dispoziție de instituțiile angajatoare, respectiv

instalația – pilot de purificare nucleară de la Mioveni ce avea în componență baterii mixer – settler de laborator, despre care înșiși

pârâții au arătat că era de proveniență străină.

În

aceste condiții, instanța de apel a conchis în sensul că instalația proiectată

pentru Uzina Feldioara și folosită efectiv în cadrul acelei unități, în mod

continuu până la data cererii de brevet, a fost creată pe baza cunoștințelor

din stadiul tehnicii de la acel moment privind alte instalații de purificare a

azotatului de uranil, la care pârâții au avut acces și pe care le-au

valorificat în proiectul conceput în anii 1980 – 1982.

În

conformitate cu art. 8 din Legea nr. 64/1991, în forma de la data acordării

brevetului, „

Stadiul tehnicii include toate cunoștințele care au devenit

accesibile publicului până la data înregistrării cererii de brevet de invenție

sau a priorității recunoscute.”

Stadiul

tehnicii nu cuprinde doar obiecte materiale (produse, procedee, instalații

etc.), ci și informații despre asemenea obiecte, la care publicul să fi avut

acces, prin descriere scrisă sau orală, prin folosire sau în orice alt mod, cu

condiția de a fi fost divulgate de o manieră suficientă pentru ca un specialist

în domeniu să fie capabil să realizeze invenția el însuși.

Este

suficientă posibilitatea teoretică a accesului publicului la această

informație, deci nu este necesar, în principiu, ca expertul să fi vizualizat

obiectul vizat de informațiile preexistente sau ca acela să fi fost accesibil

în materialitatea sa oricărei persoane care ar dori să o inspecteze și care ar putea

înțelege modul de funcționare și nici măcar o descriere detaliată a

caracteristicilor sale tehnice.

În

stadiul tehnicii de la data cererii de brevet intră și cunoștințele accesibile

publicului la momentul creării obiectului invenției. Dacă aceste informații

publice existau atunci când obiectul invenției a fost creat, cu atât mai mult

făceau parte din stadiul tehnicii la data cererii de acordare a brevetului.

Or, în

speță, s-a arătat deja că pârâții au avut acces la cunoștințe al căror caracter

public nu a fost contestat (literatură de specialitate, instalația – pilot de

proveniență străină), astfel încât au fost în măsură să materializeze aceste

informații și să creeze în anii 1980 – 1982 instalația folosită la Uzina Feldioara și pe care au brevetat-o ulterior.

În

acest context, este lipsită de relevanță împrejurarea dacă însăși folosirea

instalației în perioada 1985 – 1997 a avut sau nu caracter public.

Contrar

susținerilor recurenților, instanța de apel nu a valorificat în adoptarea

soluției finale considerentul, reținut pe baza declarațiilor martorilor audiați

în faza rejudecării apelului, privind cunoașterea instalației de la Feldioara de către circa 350 de salariați. Nu s-a intenționat a se demonstra în acest fel că

însăși folosirea instalației a reprezentat modul de divulgare a obiectul

invenției ulterioare, știut fiind faptul că divulgarea către persoane supuse

unei obligații de confidențialitate, precum salariații, nu întrunește

caracterul de accesibilitate publică la care se referă Legea nr. 64/1991.

Pentru

acest motiv, sunt nerelevante sublinierile recurenților din declarațiile

martorilor în sensul că

accesul la instalația folosită nu a fost și nu este permis nici

măcar tuturor salariaților uzinei, cu atât mai puțin terților, iar salariații

implicați direct în exploatarea instalației sunt ținuți de clauza de

confidențialitate.

De

altfel, este de necontestat interdicția de divulgare la care erau supuși

salariații în privința informațiilor, a datelor și a documentelor ce constituie

secrete de stat sau secrete de serviciu, în aplicarea Legii nr. 23/1971 privind

apărarea secretului de stat, care a fost abrogată abia în anul 2002 prin Legea

nr. 182 privind protecția informațiilor clasificate, în condițiile în care

toată documentația privind obiectivul Feldioara prezintă caracterul de secret

de stat sau secret de serviciu, astfel cum reiese din mențiunile aplicate pe

înscrisurile depuse la dosar, în extras, de către reclamantă. Interdicția este

obligatorie și după încetarea raporturilor de muncă, potrivit art. 11 din Legea

nr. 23/1971.

Însă,

după cum s-a arătat, instanța de apel a analizat condiția accesibilității în

contextul art. 8 din Legea nr. 64/1991 în raport de data realizării efective a

obiectului invenției brevetate, nu în raport de folosirea instalației în

unitatea industrială, fără ca acest mod de analiză să reprezinte o încălcare a

prevederilor legale menționate, potrivit cărora cercetarea noutății se

realizează în funcție de stadiul tehnicii de la data cererii de brevet,

dimpotrivă, relevă o aplicare corespunzătoare a legii: dacă anumite informații

sau obiecte intrau în stadiul tehnicii la momentul creării obiectului

invenției, cu atât mai mult această cerință este îndeplinită la un moment

ulterior, cel al cererii de acordare a brevetului.

Folosirea

efectivă a obiectului invenției începând cu anul 1985 atestă doar stadiul

tehnicii la acel moment, valorificat prin crearea instalației de către pârâți,

fără a reprezenta ea însăși un act de divulgare.

În

acest context a arătat instanța de apel că pârâții au valorificat cunoștințele

din stadiul tehnicii, exclusiv din perspectiva cerinței noutății, nu și a

activității inventive, care nu a făcut obiectul învestirii instanței de

judecată în cauză. Ca atare, considerentul că pârâții au avut drept sursă de inspirație

instalația – pilot de la Mioveni a fost inserat în decizie nu pentru cercetarea

aportului creator al pârâților, ci pentru relevarea stadiului tehnicii la acel

moment, înțeles ca totalitate a cunoștințelor accesibile publicului, iar

situația de fapt pe acest aspect nu poate fi reevaluată în această fază

procesuală, fiind suficient că s-a analizat în mod corespunzător condiția

accesibilității publicului la cunoștințele preexistente.

Cu

toate că cele expuse sunt suficiente pentru conturarea soluției din prezenta

cauză, pentru a se răspunde tuturor motivelor de recurs, urmează a se face

referire și la brevetul nr. 102370 acordat l

a data de 25.11.1991

Institutului de Reactori Nucleari Energetici P. pentru „Procedeu de obținere a

azotatului de uranil de puritate ridicată”.

Contrar

susținerilor recurenților, acest brevet nu a fost invocat prin cererea de

chemare în judecată drept anterioritate distructivă de noutate, referirea la

acesta fiind făcută exclusiv în contextul folosirii de către reclamantă a instalației

brevetate ulterior. De altfel, prin decizia recurată nici nu s-a făcut o

asemenea analiză, motiv pentru care este lipsită de relevanță invocarea de

către recurenți a raportului de expertiză întocmit în primul ciclu procesual

parcurs în cauză, prin care s-a constatat lipsa de identitate între acel brevet

și brevetul a cărui anulare s-a solicitat.

Chiar

dacă s-ar ignora considerentele anterioare privind lipsa de noutate a invenției

în litigiu și s-ar determina dacă, în cursul folosirii instalației de către

reclamantă, până în anul 1997, a avut loc o divulgare a acesteia cu caracter

public, se poate constata că acordarea brevetului nr. 102370 reprezintă o

asemenea divulgare.

S-a

reținut deja de către instanța de apel că uzina E1 Feldioara a fost concepută a

funcționa în scopul obținerii azotatului de uranil pur (ca materie primă pentru

centralele nuclearo - electrice) prin purificarea nucleară a soluției de azotat

de uranil impur, după cum rezultă din studiul de fundamentare- inginerie

tehnologică - al notei de comandă a ICPMMN Baia Mare pentru Uzina E1, aprobat

prin Decretul nr. 158/1982 al Consiliului de Stat.

În

cuprinsul acestui studiu, precum și în celelalte înscrisuri depuse de către

reclamantă la dosar, privind realizarea și execuția obiectivului Uzina E1, se

face referire la fluxul tehnologic necesar pentru obținerea produsului finit,

care este descris detaliat.

Acest

proces tehnologic a fost prevăzut să se realizeze prin intermediul unor baterii

mixer – settler pentru extracție, spălare, reextracție, tratare etc., în

diferitele faze ale operațiunii de purificare nucleară, pe care instanța de

apel le-a descris în decizia pronunțată.

După

cum au arătat înșiși pârâții în cursul procesului, proiectele de execuție ale

bateriilor mixer-settler industriale au fost elaborate pe baza temei de

proiectare întocmite de D.S., coautoare a invenției de procedeu, în care s-au

înfățișat toate detaliile esențiale necesare dimensionării cantitative a

bateriilor, pe baza cărora a fost proiectată instalația. Acest din urmă proiect

a reprezentat o soluție de adaptare mecanică a utilajului la parametrii

tehnologiei (numărul de compartimente pentru fiecare fază de tratare, solventul

organic recomandat, cât și faza apoasă recomandată, timpii de retenție etc.).

În

aceste condiții, pentru un specialist în domeniu era suficientă prezentarea

detaliată a fluxului tehnologic și o minimă prezentare a utilajului necesar

pentru a anticipa instalația de purificare a uraniului (poziție în care s-au

aflat, de altfel, înșiși pârâții, care au cunoscut procesul tehnologic).

În

descrierea invenției din brevetul

102370

se

exemplifică un mod de realizare a invenției, arătându-se în detaliu procedeul

și fazele obținerii produsului finit și arătându-se explicit că „Operațiile de

extracție, spălare, reextracție, se fac în sistem continuu în baterii

amestecător – decantor cu circulația în contracurent a fazelor”.

Or,

această descriere permitea anticiparea invenției în litigiu, în condițiile în

care, potrivit descrierii invenției pârâților, instalația brevetată are drept

componentă principală bateriile amestecător-decantor cu curgere liberă a

fluidelor, pentru rafinarea uraniului prin extracție urmată de reextracție. În

stadiul tehnicii existau instalații amestecător-decantor pentru purificarea azotatului

de uranil, fie pe baza curgerii dirijate a fluidelor, fie prin valorificarea

curgerii libere în contracurent, după cum se arată chiar de către pârâți în

documentația atașată cererii lor de brevet.

Drept

urmare, a avut loc o divulgare a invenției în litigiu, în cuprinsul brevetului

de invenție acordat pentru procedeul ce se folosește efectiv cu ajutorul

instalației brevetate, astfel încât, nici din acest punct de vedere, nu este

întrunită cerința noutății invenției în litigiu.

Față de

considerentele expuse, s-a constatat că, în mod corect, instanța de apel a

făcut o corectă aplicare a legii, dispunând anularea brevetului pentru

neîndeplinirea uneia dintre cerințele de brevetabilitate (ce trebuie întrunite

în mod cumulativ), motiv pentru care Înalta Curte a respins recursul ca

nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ.