ÎCCJ, decizie (scj.ro #81642)

Anularea unui brevet de invenție. Neîndeplinirea cerinței noutății. Stadiul tehnicii. Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale. Brevet de invenție. Index alfabetic : brevet de invenție - caracter public - noutate Legea nr. 64/1991 Este întemeiată cererea de anulare a unui brevet de invenție în lipsa îndeplinirii cerinței noutății, în situația în care soluția tehnică pe care o conținea instalația brevetată era deja accesibilă publicului la data realizării proiectului, fiind creată pe baza cunoștințelor din stadiul tehnicii de la acel moment privind alte instalații similare, la care autorii lucrării tehnice au avut acces și pe care le-au și valorificat în cuprinsul acesteia.

Stadiul tehnicii include nu doar obiecte materiale (produse, procedee, instalații etc.), ci și informații despre asemenea obiecte, la care publicul să fi avut acces, prin descriere scrisă sau orală, prin folosire sau în orice alt mod, cu condiția de a fi fost divulgate de o manieră suficientă pentru ca un specialist în domeniu să fie capabil să realizeze invenția el însuși. În stadiul tehnicii de la data cererii de brevet intră și cunoștințele accesibile publicului la momentul creării obiectului invenției. Dacă aceste informații publice existau atunci când obiectul invenției a fost creat, cu atât mai mult făceau parte din stadiul tehnicii la data cererii de acordare a brevetului. Folosirea efectivă a obiectului invenției până la data cererii de brevet, atestă doar stadiul tehnicii la acel moment, fără a reprezenta ea însăși un act de divulgare.

Secția I civilă, decizia nr. 921 din 22 februarie 2013 Prin sentința nr. 1199/2001 pronunțată în dosarul nr. 36xx/2001, Tribunalul București, Secția a III-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta Compania Națională a Uraniului, în contradictoriu cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și cu intervenienta R.A. Activități Nucleare – Sucursala Cercetări Nucleare P., pentru lipsa interesului în formularea cererii de chemare în judecată, admițând, în prealabil, excepția cu acest obiect. Prin decizia nr. 125/2003, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Prin decizia nr. 7583/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei menționate, dispunând casarea deciziei atacate și a sentinței civile nr. 1199/2001 și trimiterea cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința nr. 1715/2006, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 215/2007, Curtea de Apel București a admis apelul reclamantei împotriva acestei hotărâri, cu consecința desființării sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Curtea de Apel a reținut, față de dispozițiile cu caracter interlocutoriu din data de 21.02.2003, în prima fază procesuală, prin care a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul S.A. în favoarea pârâtului chemat în judecată, respectivul intervenient a devenit parte în proces, iar instanța a fost investită și cu soluționarea cererii acestuia.

În acest context, Curtea a apreciat că sentința civilă a fost pronunțată cu neobservarea normelor procedurale cu caracter imperativ, art. 85 C.proc.civ., dar mai mult, în raport de obiectul cererii deduse judecății, și anume anularea brevetului de invenție nr. 113840 ai căror titulari sunt numiții B.M., D.S. și intervenientul S.A., cât și de obligațiile ce incumba instanței în temeiul prevederilor art. 129 alin. ultim coroborat cu art. 55 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, se impunea a fi pusă în discuție participarea în proces și a acestor titulari pentru a le fi asigurată posibilitatea de a se apăra împotriva unei acțiuni în justiție care tinde la desființarea tuturor drepturilor ce le sunt conferite de brevetul atacat și de a formula observații și/sau modificări.

În fond după desființare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă. Având în vedere considerentele desființării sentinței anterioare, tribunalul a pus în vedere reclamantei să precizeze cadrul procesual, obligație căreia reclamanta i s-a conformat prin depunerea unei cereri precizatoare a acțiunii introductive, în sensul chemării în judecată, în calitate de pârâți, a titularilor brevetului ce face obiectul cererii de anulare, respectiv a numiților S.A., B.N.M. și D.S.E. Prin sentința nr. 1832/2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamantă, ca nefondată.

În motivarea sentinței, s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat anularea brevetului de invenție, întrucât acesta nu îndeplinea una dintre condițiile de brevetabilitate, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 64/1991, respectiv noutatea, afirmând că invenția ce face obiectul brevetului contestat, fusese anterior brevetată. În această fază procesuală, reclamanta nu a solicitat alte probe, cu excepția celor administrate în fazele procesuale anterioare. Cu toate că era în sarcina reclamantei, potrivit principiului înscris în art. 1169 C.civ., să dovedească neîndeplinirea de către invenția ce face obiectul brevetului a cărui anulare s-a solicitat, a condiției noutății, prin probatoriul administrat, reclamanta nu a putut dovedi acte sau fapte distructive de noutate, apte să conducă la anularea brevetului.

Astfel, conform raportului de expertiză, a rezultat că brevetul îndeplinește condiția noutății astfel cum este ea definită prin art. 8 din Legea nr. 64/1991. Analizându-se comparativ brevetul nr. 113840/1997 și brevetul opus de reclamantă nr. 102370, s-a constatat, în primul rând, că au obiecte de protecție diferite, respectiv o invenție de produs și un procedeu industrial.

Astfel, primul brevet protejează o instalație de purificare nucleară a azotatului de uranil, revendicarea ce delimitează în concret întinderea protecției fiind instalație de purificare nucleară a azotatului de uranil, prin extracție de uranil, prin extracție în baterii amestecător - decantor cu curgere libera monobloc, monoetajată, cu amestecarea intimă a celor două faze cu o turbine, caracterizat prin aceea că este constituită dintr-o cuvă monoetajată, monobloc montată pe un cadru metalic compartimentata în 12 unități prevăzute fiecare cu un compartiment decantor, despărțite printr-un perete prevăzut cu o fantă necesară trecerii unei emulsii din compartimentul agitator în compartimentul decantor, peretele având o fantă de trecere a emulsiei în compartimentul agitator, precum și cu o fantă prin care trece faza apoasă a emulsiei.

Brevetul opus ca material distructiv de noutate protejează un procedeu de obținere a azotatului de uranil de puritate ridicată, procedeu care constă în tratarea fosfatului de uranil impur. Revendicarea care delimitează în concret întinderea conferită de brevetul de invenție are în vedere tratarea inițială a fosfatului de uranil impur cu soluție de acid azotic concentrate, adăugat în cantitate necesară pentru obținerea unei soluții impure de azotat de uranil de concentrație 100h U/I și aciditate libera 5 N și după încadrarea fazei organice prin extracție lichid/lichid spălarea acesteia cu azotat de uranil pur în raport de faze organic-apos de 7/1, înaintea de striparea uraniului extras în apa demineralizată în condiții cunoscute.

În acest context, noutatea invenției de produs se apreciază exclusiv prin comparație cu celelalte produse, comparația raportându-se la compoziție, constituție, structură. Pe de altă parte, invenția protejată prin brevetul opus reprezintă un procedeu, respectiv un mod de a pune în lucrare și de a combina mijloacele chimice sau mecanice. În raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în ciclul procesual anterior, precum și de revendicările celor două brevete, a reținut instanța că invenția ce face obiectul litigiului îndeplinește criteriile de brevetabilitate prevăzute de art. 7, 8 și 9 din Legea nr. 64/1991.

Documentele constând în notele interne ale reclamantei, despre care se susține caracterul secret sau clasificat, nu pot constitui anteriorități distructive de noutate, având în vedere că acest criteriu de brevetabilitate se raportează la stadiul tehnicii, respectiv la cunoștințe ce au devenit accesibile publicului, prin publicare sau aducerea la cunoștință în orice modalitate susceptibilă de a divulga soluția tehnică, astfel încât un om de meserie să poată realiza invenția pe baza acestei divulgări. În contextul în care reclamanta însăși raportează o pretinsă anterioritate la documente cu caracter secret, clasificate, aceste documente nu pot constitui elemente distructive de noutate, neavând caracter public.

Prin decizia nr. 48A/2010, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea precizată și a anulat brevetul de invenție nr. 113840 din30.08.1999 eliberat titularilor S.A., B.N.M. și D.S.E. Prin decizia nr. 3291/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâții S.A., B.N.M., D.S.E. împotriva deciziei menționate, pe care a casat-o și a trimis cauza pentru rejudecare la instanța de apel.

Instanța de recurs a reținut că, atât prin cererea inițială, cât și prin cererea de chemare în judecată a altor persoane, reclamanta a susținut lipsa de noutate cu referire și la faptul că instalația brevetată a fost și este utilizată pentru producerea combustibilului nuclear din anul 1978. Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, reținut de instanța de apel, stadiul tehnicii cuprinde toate cunoștințele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire sau în orice alt mod până la data depozitului cererii de brevet de invenție. Instanța de apel a reținut ca element distructiv de noutate faptul că instalația brevetată de către recurenții-pârâți se folosea încă din anul 1985 într-o unitate industrială, în cadrul căreia aceștia își desfășurau activitatea în calitate de salariați și, în consecință, era cuprinsă în stadiul tehnicii la data cererii de brevet.

După cum susțin și recurenții-pârâți, instanța nu a arătat și dacă, în contextul reținut ca anterioritate, instalația brevetată ulterior era „accesibilă publicului”, necercetând astfel un aspect esențial distructiv de noutate, potrivit normei legale incidente. Prin decizia nr. 49 din 21.03.2012, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de reclamanta Compania Națională a Uraniului, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis cererea precizată și a anulat brevetul de invenție nr.113840/1999. Pentru a decide astfel, s-a constatat că obiectul invenției pentru care pârâților li s-a eliberat brevetul de invenție nr. 113840/1999 a fost divulgat anterior înregistrării și a fost folosit continuu în activitatea Uzinei E1 Feldioara.

Declarațiile martorilor audiați în apel relevă că instalația Uzinei E1 Feldioara a fost cunoscută de cca. 350 salariați, precum și de terțe persoane intrate în relații contractuale (reprezentanți ai beneficiarilor), precum și că soluția tehnică a acesteia era deja accesibilă în literatura de specialitate la data înregistrării brevetului intimaților-pârâți. Este drept că, la întrebarea instanței in sensul de a se indica autorii de specialitate care au tratat aceste aspecte, martorii nu au putut face această precizare, dar susținerea acestora nu poate fi înlăturată, dimpotrivă se coroborează cu cele susținute în cursul procesului de pârâți și extrasele traduse din literatura de specialitate depuse de reclamantă la dosar.

Se relevă că, pe baza datelor cunoscute prin intrarea în contact cu instalația pilot și respectiv instalația Uzinei Feldioara, ca și a datelor preluate din literatura de specialitate, pârâții au înregistrat brevetul atacat, cu privire la soluția tehnică din instalația brevetată, ai cărei coinventatori nu erau pârâții, ci pârâta D.S.E. era coautoare, alături de alte persoane fizice decât intimații pârâți, a invenției „Procedeu de obținere a azotatului de uranil de puritate ridicată” al cărui solicitant și titular este Institutul de Reactori Nucleari Energetici P. Criticile din recurs, în sensul că doar pârâtul B.N.M. a fost salariatul reclamantei, lăsate spre dezlegare Curții de instanța de recurs, sunt fondate strict în sensul că doar pârâtul B.N.M.

a fost salariatul reclamantei, având calitatea de director al Uzinei Feldioara, calitate în care a fost delegat pentru a vizita niște instalații în funcțiune și tratative tehnico-comerciale în Elveția și Italia, respectiv URSS. Prin prisma raporturilor de muncă la angajatorii lor, au intrat în contact cu soluția inventivă și ceilalți doi pârâți: S.A. la faza de proiectare, făcând parte dintr-un colectiv de cercetare al ICMR București, punere în funcțiune și exploatare, iar D.S.E. prin colaborare cu apelanta, ca urmare a colaborării angajatorului său, ICNN-IRNE Pitești, la Mioveni, cu apelanta, cu privire la instalația de extracție cu rol de purificare a azotatului de uranil, conform probei testimoniale confirmate în concluziile scrise finale depuse de intimații-pârâți la dosar.

Martorul M.F. a precizat că la Mioveni s-a dezvoltat un proiect pilot care a fost apoi dezvoltat la scară industrială în cadrul companiei, fostă IMR, iar proiectul de la Mioveni era complex cuprinzând tot fluxul de rafinare a uraniului, arătând că nu poate aprecia dacă în detaliu instalația de la Feldioara copiază sau nu instalația artizanală de la Mioveni. Intimatul-pârât S.A. pretinsese deja în acest proces (înainte de precizarea de către reclamantă a cererii de chemare în judecată cu privire la cadrul procesual pasiv) a fi reconfirmat ca autor al celor patru instalații, baterii mixer-settler de la Uzina E Feldioara.

Arăta că a fost șef de proiect la Centrul de Cercetare și Proiectare pentru Metale Rare-CCPMR-București, iar „după elaborarea proiectelor de execuție din anii 1980-1982, autorii și-au permis să trateze lucrarea ca pe o noutate datorită faptului că, deși literatura de specialitate furniza o bună parte din datele teoretice de dimensionare, ei nu au avut la dispoziție nici un model de referință sub formă de proiect sau utilaj fizic și nu au văzut o baterie mixer-settler nici înainte de începerea proiectării, nici după terminarea ei.” Brevetul de invenție atacat menționa că la data lui se cunoșteau două tipuri de instalații amestecător-decantor pentru purificarea azotatului de uranil, construcție trietajată și respectiv construcție bietajată, ambele apreciate ca fiind mai complicate în construcție și cu consumuri energetice ridicate, în timp ce invenția brevetată este instalația cu construcție monoetajată, cu o turbină simplă cu turație mică, cu compartimente agitatoare și compartimente decantoare, asigurând contactul intim între cele doua faze, organică și apoasă, și diferența de densitate între cele două compartimente necesare curgerii libere în contracurent a solventului organic și a fazei apoase.

Precizează că prin intermediul acestor baterii amestecător-decantor are loc procesul de rafinare a uraniului. Revendicarea brevetului este instalația monoetajată de purificare nucleară a azotatului de uranil, prin extracție în baterii amestecător-decantor cu curgere liberă. Studiul de fundamentare - inginerie tehnologică - al notei de comandă a ICPMMN Baia Mare pentru Uzina E1, aprobat prin Decretul nr. 158/1982 al Consiliului de Stat, include tocmai purificarea nucleară, a soluției de azotat de uranil impur, pentru obținerea azotatului de uranil pur, cu operația de extracție-spălare care se realizează în bateria amestecător-decantor, pentru spălarea organicului încărcat de uraniu, și operația de reextracție-trecere a uraniului, din faza organică, din nou în faza apoasă pentru obținerea soluției de azotat de uranil de puritate nucleară.

Măsurile vizează asigurarea cu forță de muncă a instalației de rafinare a uraniului, iar utilajele conducătoare ale instalației sunt baterie mixer settler pentru extracție, baterie mixer settler pentru spălare, baterie mixer settler pentru reextracție, baterie mixer settler pentru tratare etc. Problema de drept a interesului juridic al apelantei-reclamante în anularea brevetului înregistrat de intimații pârâți a fost deja dezlegată irevocabil (decizia nr. 7583/2005 a ICCJ), în proces, vizând folosirea instalației, de purificare nucleară a azotatului de uranil, de către apelanta-reclamantă fără contraprestație, față de intimații pârâți ce invocă a fi titularii invenției, bazându-se reclamanta pe dreptul deja public de a folosi invenția (aplicată în subunitățile sale industriale) înainte de înregistrarea brevetului contestat.

Pe baza brevetului de invenție nr. 102370/1990, eliberat în baza Legii nr. 62/1974, intimata D.S.N. apare deja drept coautoare, alături de alte persoane fizice decât intimații pârâți, a invenției „Procedeu de obținere a azotatului de uranil de puritate ridicată” al cărui solicitant și titular este Institutul de Reactori Nucleari Energetici P. (avut în vedere de expertul A.L.D. în dosarul 71xx/3/2006 al Tribunalului București, care a precizat că brevetele au obiecte diferite deoarece unul este pentru instalație, cel contestat, iar celălalt pentru procedeu). Scopul acestei invenții a fost optimizarea fluxului tehnologic, problema rezolvată de această invenție fiind perfecționarea condițiilor de purificare prin extracție lichid/lichid a soluției impure de azotat de uranil, realizând tratarea inițială a fosfatului de uranil impur cu soluție de acid azotic concentrat.

Concluziile scrise finale ale pârâților vădesc temeinicia acțiunii reclamantei cu privire la bateria mixer-settler din instalația brevetată, deja accesibilă publicului anterior brevetului contestat. În mod greșit și nelegal a apreciat prima instanță că prin cunoștințe accesibile publicului s-ar înțelege exclusiv conținutul cererilor depuse la OSIM și al cererilor internaționale sau europene desemnând România, așa cum acestea au fost depuse, care au o dată de depozit sau de prioritate recunoscută, anterioară și care au fost publicate la sau după această dată, conform legii.

Tot astfel, susținerea intimaților pârâți că ar fi autorii instalației brevetate, respectiv ai bateriei mixer-settler, apare vădit nefondată, înșiși aceștia indicând literatura de specialitate, în special sovietică, și proveniența instalației pilot de la Mioveni care susțin că nu a fost creația acestora, ci a fost primită din partea ONU - în Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare - în anul 1974, sub forma unui ajutor nerambursabil, instalație care avea în compunere și o baterie mixer-settler de laborator. Așadar, faptul că instalația cu ale cărei date au intrat în contact intimații-pârâți avea în componență și o baterie mixer-settler de laborator, pe care au copiat-o, precum și faptul că datele erau deja furnizate de literatura de specialitate, iar asemenea baterii erau deja funcționale în alte țări, vădesc temeinicia apelului reclamantei.

În aceste condiții, scrisoarea IUC Făgăraș din 5.06.2001, către cabinetul de avocatură, care se referă la cunoștințele emitentei, nu ale altor persoane, este irelevantă. Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs pârâții S.A., B.N.M. și D.S.E., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ. S-a susținut că instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare greșită a prevederilor art. 7 și 8 din Legea nr. 64/1991, în aprecierea caracterului de noutate al invenției. Anterioritatea trebuie să fie publică, adică susceptibilă de a fi cunoscuta publicului, iar cunoașterea sau chiar exploatarea anterioară secretă nu sunt distructive de noutate. În ceea ce privește divulgarea, jurisprudența a admis, de pildă, că nu constituie divulgare comunicarea invenției făcute personalului unei întreprinderi care, în virtutea contractului de muncă, este ținut de obligația păstrării secretului.

În mod greșit, instanța de apel, în contextul indicației exprese a instanței de recurs de a se verifica dacă instalația brevetată era „accesibilă publicului”, a conchis în sensul că instalația inventată de pârâți și care funcționează încă din anul 1985 la Uzina Feldioara, ar fi fost accesibilă publicului, cu toate că situația contrară, atât la data depozitului, cât și în prezent, rezultă din probele administrate pe acest aspect în cadrul rejudecării apelului. În concret, martorii audiați au confirmat că nici S.A. și nici D.S., nu au fost salariați ai Uzinei E1 Feldioara, iar accesul la instalația brevetată (care nu-și găsește corespondent nicăieri în lume, cu atât mai puțin în România), nu este permis tuturor salariaților uzinei, ci doar celor implicați direct în exploatarea instalației.

Acești salariați sunt ținuți de clauza de confidențialitate, instalația și documentația aferentă fiind secret de serviciu. Accesul terților în secția unde funcționează instalația brevetată se face doar în urma unor permise speciale. Instalația ce face obiectul brevetului nu a fost niciodată accesibilă publicului, nici direct nici indirect, prin intermediul mass-media. De asemenea, s-a reținut în mod greșit că bateriile mixer-settler industriale care funcționează la Feldioara erau deja funcționale în alte țări, aprecierea că pârâții ar fi copiat instalația riscând să compromită imaginea și probitatea umană și profesională a acestora, cu atât mai mult cu cât există o expertiză de specialitate care susține exact contrariul.

Aceste baterii sunt primele și singurele care funcționează în România și au fost gândite, concepute și proiectate de pârâți în anii 1980-1982, executate la IUC - Făgăraș în anii 1983-1984 și puse în funcțiune în anul 1985 la uzina Feldioara. Brevetul IRNE -Pitești nr.102370/1991 nu poate avea nicio legătură și, cu atât mai puțin, nu putea reprezenta sursa de inspirație pentru acest utilaj. Toate invențiile realizate în epoca modernă, fără nicio excepție, au la bază principii teoretice generale, cuprinse în literatura tehnică a diverselor domenii ale științei, care împreună cu fantezia și cultura tehnică, ultimele două variind în limite foarte largi de la un inventator la altul, au dus la apariția unor produse rentabile care au permis atingerea actualului grad de civilizație și dezvoltare.

Au fost eliminate fără justificare din probatoriul administrat a înscrisurilor favorabile pârâților, ceea ce reprezintă o abordare unilaterală, ce îi prejudiciază pe aceștia. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte a constatat următoarele: Instanța de judecată a fost învestită în prezenta cauză cu solicitarea reclamantei Compania Națională a Uraniului de anulare a brevetului nr. 113840 privind invenția „Instalația de purificare nucleară a azotatului de uranil”, eliberat pe numele pârâților. Brevetul produce efecte cu începere de la data depozitului reglementar – 17.04.1997.

În ciclul procesual anterior, instanța de apel, schimbând hotărârea primei instanțe care respinsese cererea de chemare în judecată, a reținut, pe baza probatoriului administrat, că invenția este aceeași cu instalația care se folosea încă din anul 1985 în unitatea industrială (Uzina E1 Feldioara), în cadrul căreia pârâții își desfășuraseră activitatea în calitate de salariați. În acest context, instanța a apreciat că obiectul invenției a fost divulgat anterior înregistrării, nefiind, astfel, îndeplinită cerința noutății brevetului, care a fost eliberat cu încălcarea art. 7 – 8 din Legea nr. 64/1991.

Prin decizia Înaltei Curți nr. 3291/2011, prin care s-a dispus casarea deciziei de apel menționate anterior, s-a constatat că, în contextul reținut ca anterioritate, instanța de apel nu a cercetat dacă instalația brevetată – aceeași cu cea folosită încă din anul 1985 – era „accesibilă publicului” în sensul legii, pentru ca anterioritatea să fie distructivă de noutate, făcând parte din stadiul tehnicii la data cererii de brevet. Prin decizia de casare, s-a indicat instanței de rejudecare a se analiza și celelalte susțineri din cererea de recurs ale pârâților, care au vizat, pe lângă absența caracterului public al folosirii instalației, și lipsa calității pârâților S.A. și D.S.E.

de salariați ai Uzinei E1 Feldioara, precum și motivul de nulitate a brevetului invocat, în realitate, de către reclamantă, anume existența brevetului nr. 102370/1991 având ca titular Institutul de Reactori Nucleari Energetici P. (actualmente Sucursala Cercetări Nucleare P. din cadrul RA Activități Nucleare, intervenientă în prezenta cauză). Față de cele arătate, rezultă că a fost tranșată chestiunea identității între instalația brevetată și cea folosită la Uzina E1 Feldioara încă din anul 1985, iar cadrul procesual al rejudecării a fost fixat în limitele arătate prin decizia de casare, astfel încât, în aplicarea art. 315 C.proc.civ., instanța de rejudecare urma a stabili dacă instalația a fost accesibilă publicului până la data de 17.04.1997 (data cererii de brevet), ținând cont și de toate susținerile pârâților din cererea anterioară de recurs.

Instanța de rejudecare a apelului a reținut în acest context și alte elemente de fapt necesare dezlegării problemei de drept în discuție, inclusiv pe aspectele învederate de către pârâți, inserând în motivarea deciziei mai multe argumente în susținerea soluției adoptate. Această instanță de control judiciar nu poate proceda la reevaluarea situației de fapt reținute, întrucât atribuțiile sale vizează exclusiv legalitatea, nu și temeinicia deciziei recurate, deoarece niciunul dintre cazurile de recurs prevăzute de art. 304 C.proc.civ. nu se referă la reaprecierea ansamblului faptic ori a probelor administrate. Această limitare în analiza presupusă în sarcina instanței de recurs nu exclude, însă, referirea la elementele de fapt relevante pentru problema de drept în discuție, care urmează a fi subliniate în scopul determinării modului de aplicare a legii de către instanța de apel.

Instanța de apel a reținut că toți cei trei pârâți au fost, anterior anului 1989 (pârâtul B.N.M. a fost și după această dată), salariați ai unor instituții sau întreprinderi de stat ce au fost implicate într-un proiect foarte amplu pentru conceperea și punerea în funcțiune a unei uzine românești de rafinare a uraniului, în vederea obținerii combustibilului necesar funcționării centralelor nucleare din țară. Acest proiect de interes național, aprobat prin decret al Consiliului de Stat, a fost finalizat în anul 1985 prin punerea efectivă în funcțiune a Uzinei E1 Feldioara, care funcționează și în prezent. S-a mai reținut că, prin natura atribuțiilor de serviciu, pârâții au participat în mod direct la aducerea la îndeplinire a acestui plan, în diferitele sale faze de implementare: D.S.E.

– în faza de creare a fluxului tehnologic al viitoarei uzine, fiind cercetător la Institutul de Reactori Nucleari Energetici P.; S.A. – în faza de proiectare, făcând parte dintr-un colectiv de cercetare al Întreprinderii de Metale Rare București; B.N.M. – în faza de punere în funcțiune, fiind director al Uzinei Feldioara. În această calitate, nu numai că au primit ca sarcină de serviciu realizarea proiectului de realizare a instalației de purificare, însă au avut acces la baza de date și cea materială a instituțiilor angajatoare, inclusiv la stația – pilot de la Mioveni, în care s-a experimentat procesul de purificare nucleară prin același flux tehnologic aplicat ulterior la Uzina Feldioara, proiect experimental ce a fost dezvoltat la scară industrială în cadrul Întreprinderii de Metale Rare București.

De asemenea, participanții la acest proiect au beneficiat de perfecționare profesională corespunzătoare, prin vizite în străinătate. Este lipsit de relevanță faptul dacă toți pârâții au făcut parte sau nu din delegațiile de persoane care s-au deplasat în străinătate ori au vizualizat efectiv instalații similare de purificare nucleară, fiind suficient ca cel puțin unul dintre aceștia să fi făcut acest lucru (ceea ce este de necontestat în privința pârâților B.N.M. – care a beneficiat de deplasări în străinătate și a avut acces la datele proiectului de la Mioveni, ca, de altfel și D.S.E., conform procesului – verbal datat 29.09.1978), pentru ca și ceilalți să beneficieze de experiența și cunoștințele sale, în calitate de coautori.

În același timp, instanța de apel a reținut, pe baza întregului probatoriu administrat, că soluția tehnică pe care o conține instalația brevetată era deja accesibilă publicului la data realizării proiectului de către cei trei pârâți, informații relevante regăsindu-se atât în literatura de specialitate, cât și în infrastructura pusă la dispoziție de instituțiile angajatoare, respectiv instalația – pilot de purificare nucleară de la Mioveni ce avea în componență baterii mixer – settler de laborator, despre care înșiși pârâții au arătat că era de proveniență străină.

În aceste condiții, instanța de apel a conchis în sensul că instalația proiectată pentru Uzina Feldioara și folosită efectiv în cadrul acelei unități, în mod continuu până la data cererii de brevet, a fost creată pe baza cunoștințelor din stadiul tehnicii de la acel moment privind alte instalații de purificare a azotatului de uranil, la care pârâții au avut acces și pe care le-au valorificat în proiectul conceput în anii 1980 – 1982. În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 64/1991, în forma de la data acordării brevetului, „ Stadiul tehnicii include toate cunoștințele care au devenit accesibile publicului până la data înregistrării cererii de brevet de invenție sau a priorității recunoscute.” Stadiul tehnicii nu cuprinde doar obiecte materiale (produse, procedee, instalații etc.), ci și informații despre asemenea obiecte, la care publicul să fi avut acces, prin descriere scrisă sau orală, prin folosire sau în orice alt mod, cu condiția de a fi fost divulgate de o manieră suficientă pentru ca un specialist în domeniu să fie capabil să realizeze invenția el însuși.

Este suficientă posibilitatea teoretică a accesului publicului la această informație, deci nu este necesar, în principiu, ca expertul să fi vizualizat obiectul vizat de informațiile preexistente sau ca acela să fi fost accesibil în materialitatea sa oricărei persoane care ar dori să o inspecteze și care ar putea înțelege modul de funcționare și nici măcar o descriere detaliată a caracteristicilor sale tehnice. În stadiul tehnicii de la data cererii de brevet intră și cunoștințele accesibile publicului la momentul creării obiectului invenției. Dacă aceste informații publice existau atunci când obiectul invenției a fost creat, cu atât mai mult făceau parte din stadiul tehnicii la data cererii de acordare a brevetului.

Or, în speță, s-a arătat deja că pârâții au avut acces la cunoștințe al căror caracter public nu a fost contestat (literatură de specialitate, instalația – pilot de proveniență străină), astfel încât au fost în măsură să materializeze aceste informații și să creeze în anii 1980 – 1982 instalația folosită la Uzina Feldioara și pe care au brevetat-o ulterior. În acest context, este lipsită de relevanță împrejurarea dacă însăși folosirea instalației în perioada 1985 – 1997 a avut sau nu caracter public. Contrar susținerilor recurenților, instanța de apel nu a valorificat în adoptarea soluției finale considerentul, reținut pe baza declarațiilor martorilor audiați în faza rejudecării apelului, privind cunoașterea instalației de la Feldioara de către circa 350 de salariați.

Nu s-a intenționat a se demonstra în acest fel că însăși folosirea instalației a reprezentat modul de divulgare a obiectul invenției ulterioare, știut fiind faptul că divulgarea către persoane supuse unei obligații de confidențialitate, precum salariații, nu întrunește caracterul de accesibilitate publică la care se referă Legea nr. 64/1991. Pentru acest motiv, sunt nerelevante sublinierile recurenților din declarațiile martorilor în sensul că accesul la instalația folosită nu a fost și nu este permis nici măcar tuturor salariaților uzinei, cu atât mai puțin terților, iar salariații implicați direct în exploatarea instalației sunt ținuți de clauza de confidențialitate.

De altfel, este de necontestat interdicția de divulgare la care erau supuși salariații în privința informațiilor, a datelor și a documentelor ce constituie secrete de stat sau secrete de serviciu, în aplicarea Legii nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat, care a fost abrogată abia în anul 2002 prin Legea nr. 182 privind protecția informațiilor clasificate, în condițiile în care toată documentația privind obiectivul Feldioara prezintă caracterul de secret de stat sau secret de serviciu, astfel cum reiese din mențiunile aplicate pe înscrisurile depuse la dosar, în extras, de către reclamantă. Interdicția este obligatorie și după încetarea raporturilor de muncă, potrivit art. 11 din Legea nr. 23/1971.

Însă, după cum s-a arătat, instanța de apel a analizat condiția accesibilității în contextul art. 8 din Legea nr. 64/1991 în raport de data realizării efective a obiectului invenției brevetate, nu în raport de folosirea instalației în unitatea industrială, fără ca acest mod de analiză să reprezinte o încălcare a prevederilor legale menționate, potrivit cărora cercetarea noutății se realizează în funcție de stadiul tehnicii de la data cererii de brevet, dimpotrivă, relevă o aplicare corespunzătoare a legii: dacă anumite informații sau obiecte intrau în stadiul tehnicii la momentul creării obiectului invenției, cu atât mai mult această cerință este îndeplinită la un moment ulterior, cel al cererii de acordare a brevetului.

Folosirea efectivă a obiectului invenției începând cu anul 1985 atestă doar stadiul tehnicii la acel moment, valorificat prin crearea instalației de către pârâți, fără a reprezenta ea însăși un act de divulgare. În acest context a arătat instanța de apel că pârâții au valorificat cunoștințele din stadiul tehnicii, exclusiv din perspectiva cerinței noutății, nu și a activității inventive, care nu a făcut obiectul învestirii instanței de judecată în cauză. Ca atare, considerentul că pârâții au avut drept sursă de inspirație instalația – pilot de la Mioveni a fost inserat în decizie nu pentru cercetarea aportului creator al pârâților, ci pentru relevarea stadiului tehnicii la acel moment, înțeles ca totalitate a cunoștințelor accesibile publicului, iar situația de fapt pe acest aspect nu poate fi reevaluată în această fază procesuală, fiind suficient că s-a analizat în mod corespunzător condiția accesibilității publicului la cunoștințele preexistente.

Cu toate că cele expuse sunt suficiente pentru conturarea soluției din prezenta cauză, pentru a se răspunde tuturor motivelor de recurs, urmează a se face referire și la brevetul nr. 102370 acordat l a data de 25.11.1991 Institutului de Reactori Nucleari Energetici P. pentru „Procedeu de obținere a azotatului de uranil de puritate ridicată”. Contrar susținerilor recurenților, acest brevet nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată drept anterioritate distructivă de noutate, referirea la acesta fiind făcută exclusiv în contextul folosirii de către reclamantă a instalației brevetate ulterior. De altfel, prin decizia recurată nici nu s-a făcut o asemenea analiză, motiv pentru care este lipsită de relevanță invocarea de către recurenți a raportului de expertiză întocmit în primul ciclu procesual parcurs în cauză, prin care s-a constatat lipsa de identitate între acel brevet și brevetul a cărui anulare s-a solicitat.

Chiar dacă s-ar ignora considerentele anterioare privind lipsa de noutate a invenției în litigiu și s-ar determina dacă, în cursul folosirii instalației de către reclamantă, până în anul 1997, a avut loc o divulgare a acesteia cu caracter public, se poate constata că acordarea brevetului nr. 102370 reprezintă o asemenea divulgare. S-a reținut deja de către instanța de apel că uzina E1 Feldioara a fost concepută a funcționa în scopul obținerii azotatului de uranil pur (ca materie primă pentru centralele nuclearo - electrice) prin purificarea nucleară a soluției de azotat de uranil impur, după cum rezultă din studiul de fundamentare- inginerie tehnologică - al notei de comandă a ICPMMN Baia Mare pentru Uzina E1, aprobat prin Decretul nr. 158/1982 al Consiliului de Stat.

În cuprinsul acestui studiu, precum și în celelalte înscrisuri depuse de către reclamantă la dosar, privind realizarea și execuția obiectivului Uzina E1, se face referire la fluxul tehnologic necesar pentru obținerea produsului finit, care este descris detaliat. Acest proces tehnologic a fost prevăzut să se realizeze prin intermediul unor baterii mixer – settler pentru extracție, spălare, reextracție, tratare etc., în diferitele faze ale operațiunii de purificare nucleară, pe care instanța de apel le-a descris în decizia pronunțată. După cum au arătat înșiși pârâții în cursul procesului, proiectele de execuție ale bateriilor mixer-settler industriale au fost elaborate pe baza temei de proiectare întocmite de D.S., coautoare a invenției de procedeu, în care s-au înfățișat toate detaliile esențiale necesare dimensionării cantitative a bateriilor, pe baza cărora a fost proiectată instalația.

Acest din urmă proiect a reprezentat o soluție de adaptare mecanică a utilajului la parametrii tehnologiei (numărul de compartimente pentru fiecare fază de tratare, solventul organic recomandat, cât și faza apoasă recomandată, timpii de retenție etc.). În aceste condiții, pentru un specialist în domeniu era suficientă prezentarea detaliată a fluxului tehnologic și o minimă prezentare a utilajului necesar pentru a anticipa instalația de purificare a uraniului (poziție în care s-au aflat, de altfel, înșiși pârâții, care au cunoscut procesul tehnologic). În descrierea invenției din brevetul 102370 se exemplifică un mod de realizare a invenției, arătându-se în detaliu procedeul și fazele obținerii produsului finit și arătându-se explicit că „Operațiile de extracție, spălare, reextracție, se fac în sistem continuu în baterii amestecător – decantor cu circulația în contracurent a fazelor”.

Or, această descriere permitea anticiparea invenției în litigiu, în condițiile în care, potrivit descrierii invenției pârâților, instalația brevetată are drept componentă principală bateriile amestecător-decantor cu curgere liberă a fluidelor, pentru rafinarea uraniului prin extracție urmată de reextracție. În stadiul tehnicii existau instalații amestecător-decantor pentru purificarea azotatului de uranil, fie pe baza curgerii dirijate a fluidelor, fie prin valorificarea curgerii libere în contracurent, după cum se arată chiar de către pârâți în documentația atașată cererii lor de brevet. Drept urmare, a avut loc o divulgare a invenției în litigiu, în cuprinsul brevetului de invenție acordat pentru procedeul ce se folosește efectiv cu ajutorul instalației brevetate, astfel încât, nici din acest punct de vedere, nu este întrunită cerința noutății invenției în litigiu.

Față de considerentele expuse, s-a constatat că, în mod corect, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, dispunând anularea brevetului pentru neîndeplinirea uneia dintre cerințele de brevetabilitate (ce trebuie întrunite în mod cumulativ), motiv pentru care Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ.