ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 922/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 922/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 922/2017

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 11 februarie 2011, pe rolul Tribunalului București, secția

a V-a civilă, sub nr. x/3/2011, astfel cum a fost completată prin

cererea depusă la data de 06 aprilie 2011, reclamanta SC A. SA a chemat în

judecată pe pârâții B., C., D., E., F. și G., solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să

dispună anularea în întregime a brevetului de invenție emis pe numele pârâților, obiectul invenției

fiind „rotor pentru motoare asincrone”; să se constate că

pârâții D. și C. au încălcat obligația de informare a

societății asupra realizării unei invenții, să se

dispună obligarea acestora la plata prejudiciului creat, în situația

în care primul capăt de cerere se va respinge, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că, în fapt, pe numele pârâților a

fost emis brevetul de invenție anterior menționat, cu încălcarea

prevederilor Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție. Astfel, s-a

susținut că brevetul emis pe numele reclamanților nu

respectă condițiile art. 54 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e)

din Legea nr. 64/1991.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 10 martie 2011, pârâții B., C., D., E. și F.

au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al

reclamantei pe capătul de cerere având ca obiect anularea brevetului

pentru motivele prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. d) și e) din

Legea nr. 64/1991, în temeiul dispozițiilor art. 55 din aceeași lege,

pentru care termenul de prescripție este de 3 ani, precum și pe al

doilea capăt al doilea de cerere, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Pârâții au arătat că în ceea ce privește condițiile de

fond, cererea de brevet a îndeplinit toate condițiile de brevetabilitate.

Prin

sentința civilă nr. 122 din 19 ianuarie 2012, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea

formulată de reclamanta S.C. SC A. SA, în contradictoriu cu pârâții G.,

B., C., D., E. și F., astfel: s-a respins ca neîntemeiat primul capăt

de cerere având ca obiect anularea brevetului de invenție pentru motivele

prevăzute de art. 54 lit. a), b) și c) din Legea nr. 64/1991, s-a

respins primul capăt de cerere având ca obiect anularea brevetului de

invenție pentru motivele prevăzut de art. 54 lit. d) și e) din

Legea nr. 64/1991, ca prescris, s-a respins cel de al doilea capăt de

cerere, ca prescris având ca obiect acordarea de despăgubiri și ca

neîntemeiat, pentru cererea de constatare a încălcării de către

pârâți a obligației de informare a unității asupra

realizării invenției ce face obiectul brevetului de invenție

și a obligat reclamanta la 4.000 lei cheltuieli de judecată

către pârâții persoane fizice.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâții B., C., D., F.

sunt titularii brevetului de invenție eliberat la 30 noiembrie 2007 sub

denumirea ,,Rotor pentru motoare asincrone.”

Invenția

se referă la un rotor pentru un motor asincron cu rotorul în scurtcircuit,

destinat acționării mecanismelor cu regim greu de pornire. Rotorul,

conform invenției este alcătuit dintr-un arbore motor (1), pe care

este montat un pachet de tole (2), prevăzut cu niște crestături

(a) în care sunt introduse niște bare (3) cu impedanță mare,

prevăzute la ambele capete cu niște umeri (b) pe care se

sprijină câte un inel (4) de scurtcircuitare, centrat pe niște

plăcuțe (5) de centrare, fixate pe arborele motor (l) de o parte

și de alta a pachetului de tole (2).

Reclamanta a solicitat

anularea acestui brevet pentru nerespectarea condițiilor prevăzute de

art. 54 alin. (1) lit. a), b), c) și e) din Legea nr. 64/1991.

Potrivit art.

54 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) din Legea nr. 64/1991: ,,Un brevet

de invenție acordat de G., precum și un brevet european cu efecte în

România pot fi anulate, la cerere, dacă se constată că: a)

obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7-10, 12 și 13; b)

obiectul brevetului nu dezvăluie invenția suficient de clar și

complet, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să o

poată realiza; c) obiectul brevetului depășește

conținutul cererii, așa cum a fost depusă; d) protecția

conferită de brevet a fost extinsă; e) titularul de brevet nu era

îndreptățit la acordarea brevetului.”

Prin

încheierea de ședință din 5 mai 2011, prima instanță a

admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al

reclamantei pentru capătul de cerere având ca obiect anularea brevetului

întemeiat motivele prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. d) și e) din

lege, pentru motivele expuse în cuprinsul respectivei încheieri.

În ceea ce

privește celelalte motive invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 54

alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 64/1991, tribunalul a constatat că

sunt nefondate în raport de probatoriul administrat.

Astfel, sub

aspectul motivului de nulitate reglementat de 54 alin. (1) lit. a) din lege, în

sensul că obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7-10, 12

și 13, prima instanță a reținut că relevante în

cauză sunt dispozițiile art. 7 alin. (1) potrivit cărora: „Un

brevet poate fi acordat pentru orice invenție având ca obiect un produs

sau un procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiția ca aceasta

să fie nouă, să implice o activitate inventivă și

să fie susceptibilă de aplicare industrială” și art. 10 alin.

(1)-(3) potrivit cărora: „O invenție este nouă dacă nu este

cuprinsă în stadiul tehnicii. (2) Stadiul tehnicii cuprinde toate

cunoștințele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere

scrisă ori orală, prin folosire sau în orice alt mod, până la

data depozitului cererii de brevet de invenție. (3) Stadiul tehnicii

cuprinde, de asemenea, conținutul cererilor depuse la G. și al

cererilor internaționale pentru care s-a deschis fază națională

în România sau europene desemnând România, așa cum acestea au fost depuse,

care au o dată de depozit anterioară celei prevăzute la alin. (2)

și care au fost publicate la sau după această dată,

potrivit legii.”

În cauză,

a fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice specialitatea proprietate

industrială, care să stabilească dacă invenția care

face obiectul brevetului menționat îndeplinea condițiile de

brevetabilitate prevăzute de lege, expertiză efectuată de doamna

expert H.

Prin această

lucrare, s-a arătat că problema tehnică pe care o rezolvă

invenția, ce formează obiectul brevetului a cărui anulare se

solicită, este cea din descrierea brevetului și constă în

eliminarea inconvenientelor tehnice ale rotoarelor pentru motoare asincrone

cunoscute în stadiul tehnicii și anume: faptul că acestea nu

suportă curenți mari în circuitul rotoric de pornire; are un cuplu

redus la pornire; absoarbe curent mare la pornire în circuitul statoric; are

fiabilitate redusă.

Prin

soluția inventivă propusă prin brevet, se elimină toate

aceste inconveniente.

Expertul a

apreciat că este îndeplinită condiția noutății, astfel

cum este descrisă de Regula 37 lit. a) alin. (8) și (9) din

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 (potrivit căreia

invenția revendicată îndeplinește condiția

noutății dacă diferă prin cel puțin o

caracteristică esențială de soluția tehnică din

documentul selectat) și dacă se examinează în raport de brevetul

din 13 decembrie 1995, apreciat de doamna expert ca fiind documentul cel mai

apropiat de invenția revendicată (fila 274 dosar) și dacă

se examinează în raport de brevetul din 1963 apreciat de reclamantă

ca fiind documentul cel mai apropiat de invenția revendicată.

Expertul

judiciar a arătat că domeniul de aplicare al celor două

invenții este diferit, invenția din brevetul canadian adresându-se

motoarelor cu rotorul în colivie de veveriță și motoarelor de

dimensiuni reduse, întrucât structura inelară compozită nu permite

flux mare de curent electric la pornire, facilitând însă viteze mari de

rotație prin forța centrifugă creată, în timp ce brevetul

în discuție se adresează motoarelor de dimensiuni mari, rotorul în

colivie turnată fiind destinat acționării mecanismelor cu regim

greu de pornire.

A mai

arătat expertul că în brevetul canadian caracteristica

principală este structura inelară compusă din două inele

din materiale diferite, de dimensiuni diferite, lipite între ele, în timp ce în

brevetul în discuție este un singur inel centrat pe plăcuțe de

centrare, care, la rândul lor, sunt fixate pe arborele motor de o parte și

de alta a pachetului de tole. De asemenea, în brevetul românesc se

revendică și canalul circular cu adâncime egală sau de două

ori mai mare decât lățimea umerilor barelor cu impedanță

mare.

Același

expert a apreciat că este îndeplinită și condiția activității

inventive, astfel cum este descrisă de Regula 37 lit. b) alin. (4), (5), (6),

(7), (9) - (15) din H.G. nr. 499/2003, arătând că invenția

înlătură inconvenientele tehnice ale rotoarelor pentru motoare

asincrone, inconveniente menționate mai sus, prin utilizarea în

construcția rotorului a barelor de impedanță mare,

prevăzută cu una sau două degajări laterale, soluție

care nu rezultă în mod direct și logic din stadiul relevant al

tehnicii.

Prin

obiecțiunile formulate, reclamanta a arătat că expertul nu a

examinat lucrări de specialitate în domeniul mașinilor electrice,

care configurează stadiul tehnicii existent la data depunerii cererii

și a ignorat brevetul de invenție din 1963, nefăcând o

analiză combinată în sistem mozaic, permisă de Regula 34.

Prin

răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că există

diferențe semnificative față de toate materialele prezentate de

către reclamantă: soluția din manualul de întreținere

și reparare motoare electrice nu prezintă canale axiale de

răcire a barei în crestătură, cum există în cazul

brevetului, de asemenea, rotorul este în colivie normală față de

colivia specială turnată a rotorului din brevet; pe de altă

parte, diferă forma secțiunii barelor din colivie și forma

inelelor de scurtcircuitare, diferind și domeniul de aplicare; în cazul

brevetului, rotorul este în colivie dublă sau în colivie de

veveriță față de colivia specială turnată a

rotorului din brevet, forma secțiunii barei din colivie este de

pătrat față de forma U din brevet, domeniul de aplicare este pentru

porniri ușoare comparativ cu pornirile grele pentru rotorul din brevet; în

cazul brevetelor, nu prezintă canale axiale de răcire a barei în

crestătură cum există în cazul brevetului, rotoarele prezentate

sunt în colivie normală față de colivia specială în cazul

brevetului, sunt diferențe în privința formei secțiunii barei

din colivie și în privința inelului de scurtcircuitare, domeniile de

aplicare sunt diferite pentru porniri ușoare în comparație cu

pornirile grele pentru rotorul din brevet; în cazul brevetului nu există

bare de colivie rotorice, principiul de execuție fiind extrem de diferit,

nu există crestături în pachetul cu tole ca în cazul brevetului,

inelul de scurtcircuitare nu prezintă o degajare cum se propune prin brevet,

nu există canale axiale de răcire a barei în crestătură cum

există în cazul brevetului; în cazul brevetului sunt aceleași

concluzii ca și cele formulate în analiza noutății; soluția

tehnică I. nu există canale axiale de răcire a barei în

crestătură cum există în cazul brevetului, rotorul este în

colivie dublă față de colivia specială a rotorului din

brevet, forma secțiunilor barei din colivie sunt diferite, inelele de

scurtcircuitare nu prezintă degajări ca acelea din brevet, este un

tip total diferit constructiv, prezentând două colivii care prezintă

dezavantajul agățării motorului, inexistent în cazul motorului

echipat cu rotorul din brevet.

Față

de obiecțiunile formulate de expertul parte al reclamantei - J. - prin

care s-a arătat că a identificat diverse elemente asemănătoare

sau identice în diferitele documente analizate, și apoi a arătat

că acestea se regăsesc și în invenția revendicată, expertul

judiciar a învederat că această analiză nu este de natură

să conducă la concluzia că invenția brevetată nu

prezintă noutate și activitate inventivă, întrucât, mai ales

pentru examinarea activității inventive, contează relația

și raporturile în care elementele constructive interacționează.

Tribunalul a

apreciat că esențială pentru verificarea îndeplinirii

condiției noutății este Regula 37 lit. a) alin. (8) și (9)

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 potrivit căreia

invenția revendicată se consideră a îndeplini condiția

noutății dacă diferă prin cel puțin o

caracteristică esențială de soluția tehnică.

În raport de

diferențele prezentate de expertul judiciar, tribunalul a apreciat că

această condiție este întrunită, fiind lipsit de

relevanță faptul că în literatura de specialitate sunt cunoscute

diferite variante de rotoare pentru motoare asincrone, câtă vreme

soluția propusă prin brevet este diferită de fiecare dintre

soluțiile anterioare prin diverse elemente și prezintă avantajul

înlăturării inconvenientelor propuse de soluțiile anterior

cunoscute; prin utilizarea soluției propuse prin brevet, motorul poate

să suporte porniri grele, să suporte curenți mari în circuitul

rotoric și să aibă un cuplu suficient de mare pentru a permite

pornirea directă, cu consecința simplificării schemei electrice

prin eliminarea elementelor ajutătoare (reostate de pornire,

instalații de comandă a rotorului și cablurilor rotorice), ceea

ce se traduce în reducerea costurilor, a consumului de energie.

Tribunalul a

constatat că niciunul dintre rapoartele întocmite de consilierii experți

ai părților - K. și J. -, nu evidențiază în cuprinsul

brevetelor examinate spre comparație, folosirea barelor cu

impedanță mărită cu degajări laterale pe întreaga

lungime sau a unor elemente de natură a determina creșterea

impedanței pe timpul pornirii și nici a unor bare cu forme care

să permită crearea unui spațiu față de tolele

folosite, prin care să circule aerul cu consecința reducerii

încălzirii rotorului.

Reclamanta a

încercat să acrediteze ideea că soluția propusă de

către pârâți este doar o realizare tehnică prin care au fost

perfecționate soluțiile pe care unitățile din cadrul

societății reclamante le foloseau anterior.

În acest sens

a fost invocată adresa din 7 mai 2003 cuprinzând calculațiile de

preț pentru transformarea a 5 motoare cu rotor bobinat în motoare cu rotor

în scurtcircuit A1 STB, contract prestări servicii din 2003 încheiat între

I. și SC L. SA, adresa din 09 septembrie 2011, adresa din 08 ianuarie 2002,

adresa din 02 septembrie 2011 emisă de carierea Jilț Sud, procesul

verbal de constatare din 22 octombrie 2001, devize de calcul, adresa din 2002,

act adițional din 02 iunie 2003.

Sub un prim

aspect, prima instanță a avut în vedere că, deși reclamanta

a arătat că această soluție aparținea altor persoane

decât pârâților, nu a putut arăta care sunt acele alte persoane, din

certificatul de autor din 05 martie 2001 rezultând că tot pârâții

erau autorii realizării tehnice de modernizare a acționărilor

electrice prin folosirea motoarelor electrice asincrone cu rotor executat în

dublă colivie A1 STB.

Reclamanta a

depus la dosar contractul din 2001, încheiat între SC L. SA și Cariera

Jilț Sud pentru transformarea motoarelor cu rotor bobinat în motoare cu

rotor în scurtcircuit A1 STB și alte adrese, procese verbale,

situații emanând de la SC L. SA, însă din adresa din 08 ianuarie 2002,

rezultă că SC L. SA era doar executantul motoarelor electrice tip

EMIB, al căror proiectant era pârâtul F.

Prin urmare, tribunalul

a apreciat că toată corespondența emanând de la SC L. SA este

nerelevantă sub aspectul activității inventive a pârâților,

activitatea societății menționate reducându-se la executarea

unor transformări după proiectele pârâților, soluția

transformării motoarelor cu rotor bobinat în motoare cu rotor în

scurtcircuit, aparținându-le tot acestora.

Sub un alt

aspect, prima instanță a reținut că soluția de transformare

a motoarelor cu rotor bobinat în motoare cu rotor în scurtcircuit A1 STB este

diferită de soluția propusă prin invenția ce formează

obiectul brevetului în litigiu, întrucât din certificatul de autor din 05

martie 2001 rezultă că motorul utilizând rotorul executat în

dublă colivie A1 STB este diferit de cel care formează obiectul

brevetului, care nu este în colivie dublă, ci în colivie simplă.

În

același sens, tribunalul a avut în vedere și analiza făcută

de expertul judiciar numit în cauză, care a arătat pe larg care sunt

diferențele între soluția propusă prin brevet și

soluțiile tehnice folosite anterior în cadrul I., acestea fiind redate

anterior.

În ceea ce

privește condiția impusă de art. 54 alin. (1) lit. b), tribunalul

a constatat că aceasta este îndeplinită.

Din

documentele interne al reclamantei depuse la dosar, respectiv din raportul

intern din 9 ianuarie 2008, a rezultat că invenția este folosită

de către unitatea la care pârâții au realizat obiectul

invenției.

De asemenea,

din răspunsurile date de pârâți la interogatoriu, a reieșit că

a fost realizat un prototip testat chiar în cadrul unităților

aparținând reclamantei, ulterior realizându-se chiar o linie

tehnologică prin folosirea invenției ce formează obiectul

brevetului. Din sentința civilă nr. 42 din 9 februarie 2010 a

Tribunalului Gorj, rezultă că invenția ce formează obiectul

brevetului a fost folosită în carierele Jilț Nord și Jilț

Sud aparținând SC A. SA în perioada 2006-2008.

Prin urmare,

nu s-a putut reține că invenția nu este suficient

dezvăluită pentru a permite realizarea sa.

În ceea ce

privește condiția impusă de art. 54 alin. (1) lit. c), tribunalul

a constatat că reclamanta nu a arătat în ce fel obiectul

invenției depășește conținutul cererii.

În

consecință, prima instanță a respins capătul I de

cerere având ca obiect anularea brevetului de invenție pentru

nerespectarea condițiilor de brevetabilitate prevăzute de art. 54 alin.

(1) lit. a), b) și c), ca neîntemeiat.

În ceea ce

privește capătul II de cerere, prin încheierea de

ședință din 5 mai 2011, prima instanță a admis

excepția prescripției dreptului material la acțiune al

reclamantei, precum și cererea de obligare a pârâților la plata de

despăgubiri pentru prejudiciul creat.

Referitor la cererea

de constatare a încălcării de către pârâți a

obligației de informare a unității asupra realizării

invenției ce formează obiectul brevetului, tribunalul a considerat-o

neîntemeiată.

Dispoziția

legală pe care reclamanta și-a întemeiat acest capăt de cerere, art.

5 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, nu impune o anumită procedură

pentru realizarea informării unității, cerința

informării scrise nefiind „ad probationem”, astfel încât dovedirea

îndeplinirii acesteia poate fi făcută cu orice mijloc de probă.

Din

răspunsul dat de pârâți la interogatoriu, a rezultat că aceștia

au fost salariați ai fostei I., că au informat conducerea

unității despre stadiul punerii în practică al soluției

propuse prin brevet și că au implementat această soluție ca

linie tehnologică în cadrul unității, ceea ce nu s-ar fi putut

face fără acordul expres al conducerii unității, întrucât

presupunea oprirea tehnologică a utilajelor pe o perioadă mare, aproximativ

8 ore cât dura montajul.

Prin urmare,

tribunalul a apreciat că pârâții și-au îndeplinit obligația

prevăzută de lege, anterior menționată.

Împotriva

sentinței tribunalului și încheierii din data de 05 mai 2011, a

declarat apel reclamanta SC A. SA, criticând soluția pentru nelegalitate

și netemeinicie; a solicitat refacerea probatoriului sub aspectul

efectuării unei noi expertize tehnice de către o echipă

formată din trei experți în brevete de invenție.

Prin Decizia civilă

nr. 415/A din 1 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă, apelul formulat de reclamantă împotriva încheierii de

ședință de la termenul din 5 mai 2011 a fost respins ca nefondat;

a fost admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 122 din 19

ianuarie 2012, sentință care a fost schimbată în parte, astfel: s-a

admis în parte cererea, s-a dispus anularea brevetului de invenție; au

fost menținute dispozițiile sentinței vizând respingerea ca prescrise

a două capete de cerere.

Pentru a

decide în acest sens, instanța de apel a reținut că argumentele

pentru care s-a admis excepția prescripției dreptului la

acțiunea în anulare pentru motivele prevăzute de art. 54 lit. d)

și e) din Legea nr. 61/1994, cât și pentru capătul de cerere

prin care au fost solicitate despăgubiri, sunt conținute de

încheierea din 05 mai 2011, prin care, prima instanță a interpretat și

aplicat dispozițiile art.  55 alin. (1) din același act normativ,

precum și prevederile art. 1, 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958.

Întrucât

motivele de fapt și de drept care au format convingerea tribunalului cu

privire la soluționarea excepțiilor se regăsesc în încheierea atacată,

fiind îndeplinite condițiile art. 261 C. proc. civ., iar obiectul criticii

din apel se limitează la aspectul motivării, față de

principiul disponibilității, instanța de apel nu a procedat la verificarea

modului în care s-au dezlegat chestiunile de fapt și de drept privitoare

la prescripție, acestea nefiind criticate de către apelantă.

Apelul

formulat împotriva sentinței civile nr. 122 din 19 ianuarie 2012 a fost

apreciat ca fondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin prisma probelor

administrate în apel, curtea de apel a reținut că, în cazul brevetului

de invenție nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de brevetabilitate

prevăzute de Legea nr. 64/1991, ceea ce atrage anularea acestuia.

Plecând de la

reglementare a cuprinsă în art. 7 din Legea nr. 64/1991, prin care se prevede

că brevetul poate fi acordat pentru orice invenție care este nouă,

implică activitate inventivă și este susceptibilă de aplicare

industrială, instanța de apel a reținut că, raportând

revendicările din brevetul la stadiul tehnicii reprezentat de brevetul, elementele

de noutate constau în lungimea și geometria barelor conductoare de cupru, ambele

invenții referindu-se la ”rotorul pentru motoare asincrone.”

Concluziile experților

desemnați în faza apelului, specializați în electrotehnică și

brevete de invenție, au fost în sensul arătat, părțile

neavând obiecțiuni cu privire la condiția noutății

invenției ce face obiectul brevetului a cărui anulare se cere.

În ceea ce privește

activitatea inventivă, raportul de expertiză a evidențiat lipsa

acesteia, astfel încât instanța de apel a făcut o analiză a

îndeplinirii condiției de brevetabilitate ținând seama de elementele

de fapt oferite de specialiștii cărora li s-a solicitat părerea în

cauză.

Astfel, s-a

arătat că Legea nr. 64/1991 stabilește prin art. 10 că o

invenție implică o activitate inventivă dacă, pentru o

persoană de specialitate, invenția nu rezultă în mod evident din

cunoștințele cuprinse în stadiul tehnicii.

Conform Regulii

37 - Examinarea îndeplinirii criteriilor de brevetabilitate - din H.G. nr. 499

din 18 aprilie 2003 (în vigoare la data depozitului), pentru aprobarea

Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de

invenție, invenția revendicată, luată ca un tot, este

considerată ca fiind evidentă, în sensul art. 10, dacă una sau

mai multe caracteristici ale stadiului tehnicii sau cunoștințele

generale ale persoanei de specialitate în domeniu ar fi permis acesteia, la

data de depozit sau a priorității revendicate, să ajungă la

invenția revendicată, prin înlocuire, combinare ori prin modificarea

uneia sau mai multor caracteristici ale stadiului tehnicii (pct. I lit. b),

alin. (3)).

S-a

reținut că noutatea rotorului pentru motoare asincrone ce face obiectul

brevetului, analizată prin raportare la stadiul tehnicii cel mai apropiat,

determinat ca fiind rotorul pentru motoare asincrone ce face obiectul

brevetului, este dată de lungimea și geometria barelor conductoare de

cupru.

Instanța

de apel a reținut că activitatea inventivă se apreciază în

raport de revendicările și de problema tehnică pe care o

rezolvă invenția. Dacă din analiza soluțiilor din stadiul

tehnicii rezultă că o persoană de specialitate în domeniu,

fără să depună un efort creativ, poate ajunge la

soluția care face obiectul cererii de brevet de invenție, atunci

acest obiect nu are la bază o activitate inventivă.

În

cauză, conform raportului de expertiză, cele două tipuri de motor

ce au făcut obiectul analizei, au aceleași elemente, cel al

pârâților prezentând o particularitate constructivă: crestăturile

prezintă un sistem diferit de dispunere a barelor și modalitatea de dispunere

a inelelor de scurtcircuitare. Concluzia experților a fost aceea că geometria

crestăturii și prinderea frontală a barelor au favorizat rezultate

mai bune decât brevetul din stadiul tehnicii, prin mărirea cuplului motor

la pornirea motoarelor.

Curtea de

apel a reținut că problema tehnică a fost rezolvată prin

modificarea unor dimensiuni (lungimea barelor de cupru) și a modului de

dispunere a barelor în raport de inele (modul frontal de prindere a barelor la inele),

adică prin modificarea unor caracteristici ale stadiului tehnicii. Invenția

revendicată se analizează ca un tot, construcția specială a

barelor avându-și baza în revendicările cuprinse în brevet.

Instanța

de apel a mai reținut că potrivit raportului de expertiză, toate

elementele constructive ale rotoarelor în colivie ale mașinilor asincrone

de puteri mari, se regăsesc în revendicările brevetului, respectiv

niște bare (3), cu impedanță mare, care au la ambele capete niște

umeri ( b) pe care se sprijină câte un inel (4) de scurtcircuitare,

centrat pe niște plăcuțe (5) de centrare, fixate pe arborele (1)

motor pe de o parte și alta a pachetului (2) de tole.

Alegerea unor

dimensiuni diferite pentru bare și diminuarea suprafeței de contact

dintre tole și bare poate fi încadrată și în ipoteza la care se referă

alin. (9) al aceleiași Reguli 37 din H.G. nr. 499 din 18 aprilie 2003.

Potrivit normei menționate: ”Se consideră că o invenție nu

implică o activitate inventivă dacă se află, în special, în

una dintre situațiile următoare: folosire evidentă de mijloace

cunoscute, combinație de caracteristici care rezultă în mod evident

din stadiul tehnicii sau o selecție evidentă dintr-un număr de

posibilități cunoscute.”

În continuare,

în alin. (10) sunt enumerate situațiile considerate de lege ca fiind ”o

selecție evidentă dintr-un număr de posibilități

cunoscute”, la litera b) fiind prevăzută ”alegerea anumitor

dimensiuni, intervale de temperatură sau a altor parametri dintr-un domeniu

limitat și este evident că acești parametri ar fi putut fi

obținuți prin metoda obișnuită de încercări succesive

sau prin folosirea metodelor uzuale de proiectare.”

Curtea de

apel a apreciat că soluția prezentată de autori rezolvă o

problemă tehnică, fără a avea însă caracteristicile unei

invenții, întrucât o astfel de soluție este evidentă pentru o

persoană de specialitate, care ar fi avut ocazia să utilizeze metoda observației

științifice, astfel încât să obțină mai multe ipoteze

de lucru, din care să facă o alegere.

Având în

vedere că este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor

de brevetabilitate prevăzute de art. 7 din Legea nr. 64/1991, lipsa activității

inventive are ca efect anularea brevetului, astfel încât s-a apreciat că

nu mai este necesar a se analiza celelalte motive invocate de reclamantă. Totodată,

curtea de apel a reținut că nu se mai impune verificarea criticii privind

soluția asupra cererii de anulare pentru neîndeplinirea obligației de

informare prevăzută de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, întrucât

această cerere a fost formulată în subsidiarul celei de anulare pentru

lipsa condițiilor de brevetabilitate, astfel cum reiese din cererea de chemare

în judecată.

Față

de considerentele arătate, prin admiterea apelului, sentința a fost

schimbată în parte, în sensul admiterii în parte a

cererii, astfel că s-a dispus anularea brevetului de invenție pentru

neîndeplinirea condiției activității inventive; au fost menținute

dispozițiile sentinței vizând respingerea a două capete de

cerere ca prescrise.

Având în

vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., curtea de apel a

înlăturat dispoziția de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor

de judecată către pârâți, astfel încât s-a dispus obligarea

acestora la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă,

reprezentând onorariul expertului, achitat conform înscrisului de la fila 315,

vol. 1 dosar tribunal.

Întrucât

apelanta a fost parte câștigătoare în calea de atac, s-a dispus obligarea

intimaților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul

experților, achitat conform înscrisurilor de la filele 95, 96 în Dosar nr.

x/3/2011 și filele 78,79 în Dosar nr. x/3/2011*.

Împotriva

acestei decizii, pârâții F., E., B., D. și C. au formulat recurs,

prevalându-se de motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7 și pct.

9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea primului motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină -, recurenții

au învederat că instanța de apel nu a realizat o motivare a

hotărârii, pretinsa motivare oferită neîndeplinind cerințele

legale în ceea ce privește argumentarea în fapt și în drept a

hotărârii judecătorești, astfel cum este prevăzut de art. 261

pct. 5 C. proc. civ., pentru a da instanței de recurs posibilitatea

exercitării controlului judiciar.

Judecătorii

sunt datori să arate motivele de fapt și de drept, să

enunțe constatările lor și dovezile care au justificat

soluția pronunțată, nerespectarea acestor cerințe

determinând anularea hotărârii atacate, deoarece fără

arătarea motivelor sau probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Recurenții

susțin că în cauza de față, deși aparent

hotărârea recurată este amplu motivată, amplitudinea acesteia este

rezultatul repetării cererii de chemare în judecată și a

întâmpinării, a soluției primei instanțe și a reproducerii motivelor

de apel, fără însă a se arăta argumentele pe care s-a

sprijinit instanța, cu referire la susținerile părților

și la probele administrate în cauză, astfel încât să

conducă, în mod logic și convingător, la soluția din

dispozitiv.

Obligația

judecătorului de motivare în concret constituie o obligație

esențială, a cărei încălcare duce la desființarea

hotărârii. Astfel cum s-a reținut în mod unanim în jurisprudența

Înaltei Curți, lipsa de motivare a unei hotărâri

judecătorești nu numai că nesocotește dispozițiile art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci constituie și o încălcare a art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De dată

recentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, prin Decizia nr. 299 din 5 februarie 2016 pronunțată în Dosar

nr. x/95/2008*, având ca obiect drepturi de autor, a admis recursul, cu

trimitere spre rejudecare, întrucât instanța de apel nu și-a motivat

hotărârea.

În speța

de față, în mod evident, instanța de apel nu a înțeles

să procedeze în acest mod, judecătorii analizând în mod selectiv

argumentele și probele administrate în scopul creării unei

aparențe de legalitate.

Recurenții

susțin că hotărârea instanței de apel s-a fundamentat în

exclusivitate pe raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul

în specialitatea electronică M. și expertul proprietate

industrială N., înlăturând fără nicio motivare toate

probele efectuate la prima instanță, punctul de vedere depus de G. în

apel prin care au fost combătute concluziile acestei expertize, precum

și concluziile pârâților în care demonstrau modul defectuos de

efectuare a expertizei. Toate aceste probe sunt contrare constatărilor

celor doi experți, situație ce impunea cu atât mai mult analiza lor

de către instanța de apel.

Totodată,

curtea de apel doar a repetat constatările și concluziile celor doi

experți, fără să aibă o opinie proprie.

În aceste

condiții, recurenții solicită casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Referitor la

al doilea motiv de recurs - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea

pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii, recurenții arată următoarele:

Potrivit art.

129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea, să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest

scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care

părțile le invocă, judecătorii sunt în drept să le

ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să

pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept,

să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare,

precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă

părțile se împotrivesc.

Se arată

că întreaga activitate judiciară are ca finalitate stabilirea

adevărului și recunoașterea dreptului încălcat sau

contestat. Rolul activ al judecătorilor reprezintă una dintre cele

mai însemnate garanții ale descoperirii adevărului.

În

speță însă, arată recurenții, judecătorii nu au

procedat astfel. Deși există o contrarietate evidentă, pe de o

parte, între expertiza și celelalte probe administrate la prima

instanță și, pe de altă parte, expertiza efectuată în

faza apelului, combătută de pârâți și de G. (care a

demonstrat inconsistenta constatărilor și concluziilor expertizei),

instanța nu a stăruit să afle adevărul.

Curtea Europeană

a Drepturilor Omului, 2006 arăta: „Fără a se impune un

răspuns detaliat la fiecare argument al petentului, este obligația

prezumată a instanței de judecată, ca partea să

primească răspunsuri specifice și explicite relative la

aspectele esențiale supuse analizei si deciziei instanței de judecata.”

Recurenții

mai susțin că obiecțiunile lor au fost respinse prin încheierea

din 18 mai 2016, după care, instanța de apel a purces la judecarea cauzei,

în mod nejustificat, deși s-ar fi impus administrarea unei noi expertize

de specialitate care să clarifice aspectele tehnice.

Redând pur

și simplu concluziile expertizei efectuate în faza apelului, instanța

nu a observat că experții nu cunosc dispozițiile referitoare la

condițiile de brevetabilitate din Legea nr. 64/1991, privind brevetele de

invenție, preluând aceste greșeli.

Astfel, în

expertiză s-a afirmat că ”soluția tehnică putem spune

că nu depășea stadiul tehnicii de la timpul înregistrării

invenției”, ceea ce înseamnă, după părerea experților,

că invenția revendicată nu prezintă activitate

inventivă.

Instanța

a preluat această opinie, neobservând că nedepășirea

stadiul tehnicii privește condiția noutății. Potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 64/1991 ”o invenție este nouă dacă nu este

cuprinsă în stadiul tehnicii”. Deși G., în punctul de vedere depus în

apel (pag. 1, paragraf 2), a arătat această greșeală de

aplicare a legii, instanța de apel, neanalizând dispoziția

legală citată, a comis aceeași greșeală de aplicare a

legii, ca și experții.”

În termen

legal, intimata-reclamantă SC A. SA a formulat întâmpinare la motivele de

recurs ale recurenților-pârâți ce i-au fost comunicate, invocând

excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor

dezvoltate în motivele de recurs indicate de aceștia, iar pe fond, a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte

urmează a respinge excepția nulității recursului

invocată de către intimată, întrucât criticile dezvoltate de

către recurenți pe temeiul motivelor de nelegalitate invocate - art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ. - sunt susceptibile de încadrare și

analiză în tezele de recurs menționate, dar și în cea

reglementată de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., caracterul fondat sau

nefondat al acestora ținând de analiza pe fond a recursului.

Recursul

formulat este nefondat, potrivit celor ce succed.

În

argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurenții au susținut că decizia recurată este

nemotivată, invocându-se nerespectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C.

proc. civ.

Înalta Curte

apreciază ca nefondată această critică, întrucât

hotărârea atacată respectă exigențele art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., instanța de apel arătând atât motivele de fapt cât

și cele de drept pentru care a adoptat soluția de admitere a apelului,

pe baza analizei criticilor formulate de reclamantă în calea de atac, iar

pe fond, de anulare a brevetului de invenție emis pe numele pârâților,

sub denumirea „rotor pentru motoare asincrone”.

Contrar celor

susținute de către recurenți, curtea de apel a reținut pe

baza probelor administrate în cauză, că soluția brevetată

în favoarea pârâților este anulabilă pentru neîndeplinirea

condiției activității inventive, sens în care s-a reținut

incidența art. 54 alin. (1) lit. a) rap. la art. 12 din Legea nr. 64/1991.

O atare

concluzie a fost demonstrată de instanța de apel prin ample referiri

la probele cauzei, în special raportul de expertiză efectuat în faza

procesuală a apelului, pe baza cărora s-a procedat la reținerea

situației de fapt a pricinii, căreia i-au fost aplicate normele de

drept incidente.

Înalta Curte

nu poate reține susținerile recurenților în sensul că prin

decizia recurată instanța a preluat necritic concluziile raportului

de expertiză efectuat de experți în domeniul electrotehnicii și

al proprietății industriale (brevete de invenție), întrucât

curtea de apel a dat acestei probe relevanța necesară, în contextul

întregului material probator al cauzei, pornind de la premisa

enunțării cerințelor de brevetabilitate.

Cu referire

la cerința noutății - reglementată de art. 10 din Legea n.

64/1991 - instanța de apel a constatat că părțile cauzei nu

au avut obiecțiuni la raportul de expertiză în ceea ce privește

această condiție legală de brevetabilitate, astfel încât s-a

reținut că, raportând revendicările din brevetul la stadiul tehnicii

reprezentat de brevet, cerința menționată este îndeplinită,

sens în care s-a constatat că elementele de noutate constau în lungimea și

geometria barelor conductoare de cupru, ambele invenții referindu-se la

”rotorul pentru motoare asincrone.”

În schimb

însă, curtea de apel a constatat că nu este îndeplinită

cerința activității inventive, prin prisma dispozițiilor art.

12 din Legea nr. 64/1991 și ale Regulii nr. 37 din H.G. nr. 499/2003

pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind

brevetele de invenție (în vigoare la data depozitului), confirmată

prin raportul de expertiză efectuat în apel.

Referitor la

acest aspect, instanța de apel a indicat în mod explicit în cuprinsul

motivării că: ”În ceea ce privește activitatea inventivă,

raportul de expertiză a evidențiat lipsa acesteia, astfel încât a

făcut o analiză a îndeplinirii condiției de brevetabilitate ținând

seama de elementele de fapt oferite de specialiștii cărora li s-a solicitat

părerea în cauză.”

În acest

sens, curtea de apel a reținut că activitatea inventivă se

apreciază în raport de revendicările și de problema tehnică

pe care o rezolvă invenția. Dacă din analiza soluțiilor din

stadiul tehnicii rezultă că o persoană de specialitate în

domeniu, fără să depună un efort creativ, poate ajunge la

soluția care face obiectul cererii de brevet de invenție, atunci acest

obiect nu are la bază o activitate inventivă.

Potrivit raportului

de expertiză, cele două tipuri de motor ce au făcut obiectul

analizei, au aceleași elemente, cel al pârâților prezentând o particularitate

constructivă: crestăturile prezintă un sistem diferit de dispunere

a barelor și modalitatea de dispunere a inelelor de scurtcircuitare. Concluzia

experților a fost aceea că geometria crestăturii și prinderea

frontală a barelor au favorizat rezultate mai bune decât brevetul din

stadiul tehnicii, prin mărirea cuplului motor la pornirea motoarelor.

Pornind de la

aceste constatări ale experților, instanța de apel a reținut

că problema tehnică a fost rezolvată prin modificarea unor dimensiuni

(lungimea barelor de cupru) și a modului de dispunere a barelor în raport

de inele (modul frontal de prindere a barelor la inele), adică prin

modificarea unor caracteristici ale stadiului tehnicii. Invenția

revendicată se analizează ca un tot, construcția specială a

barelor avându-și baza în revendicările cuprinse în brevet.

De asemenea,

conform raportului de expertiză, s-a apreciat că toate elementele

constructive ale rotoarelor în colivie ale mașinilor asincrone de puteri

mari, se regăsesc în revendicările brevetului, respectiv niște

bare (3), cu impedanță mare, care au la ambele capete niște umeri

(b) pe care se sprijină câte un inel (4) de scurtcircuitare, centrat pe niște

plăcuțe (5) de centrare, fixate pe arborele (1) motor pe de o parte și

alta a pachetului (2) de tole.

Alegerea unor

dimensiuni diferite pentru bare și diminuarea suprafeței de contact

dintre tole și bare a fost încadrată de curtea de apel în ipoteza la

care se referă alineatul 9 al aceleiași Reguli 37 din H.G. nr. 499

din 18 aprilie 2003, potrivit căreia: ”Se consideră că o

invenție nu implică o activitate inventivă dacă se

află, în special, în una dintre situațiile următoare: folosire

evidentă de mijloace cunoscute, combinație de caracteristici care

rezultă în mod evident din stadiul tehnicii sau o selecție

evidentă dintr-un număr de posibilități cunoscute.”

Curtea de

apel a mai arătat că în alin. (10) al aceluiași text sunt

enumerate situațiile considerate de lege ca fiind ”o selecție

evidentă dintr-un număr de posibilități cunoscute”, la litera

b) fiind prevăzută ”alegerea anumitor dimensiuni, intervale de

temperatură sau a altor parametri dintr-un domeniu limitat și este

evident că acești parametri ar fi putut fi obținuți prin

metoda obișnuită de încercări succesive sau prin folosirea

metodelor uzuale de proiectare.”

Față

de toate aceste argumente de fapt și de drept, plasate în contextul

întregului material probator al pricinii, curtea de apel a concluzionat că

soluția prezentată de autori rezolvă o problemă

tehnică, fără a avea însă caracteristicile unei

invenții, întrucât o astfel de soluție este evidentă pentru o

persoană de specialitate, care ar fi avut ocazia să utilizeze metoda observației

științifice, astfel încât să obțină mai multe ipoteze

de lucru, din care să facă o alegere.

Ca atare, s-a

apreciat că fiind necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor

de brevetabilitate prevăzute de art. 7 din Legea nr. 64/1991, lipsa activității

inventive are ca efect anularea brevetului și în consecință, s-a

considerat că nu mai este necesară analiza celelalte motive invocate de

reclamantă.

Având în

vedere cele anterior redate, Înalta Curte apreciază că decizia

recurată a fost redactată cu respectarea standardelor reglementate de

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de o manieră care răspunde

cerințelor raționamentului juridic și unei judicioase

demonstrații logice, coerente și convingătoare, nefiind necesar

ca în cuprinsul considerentelor acesteia instanța să

răspundă fiecărui argument invocat de părțile cauzei,

ci acelora care sunt esențiale în justificarea soluției adoptate,

pornind de la expunerea situației de fapt pe baza probelor administrate

și arătându-se modalitatea de aplicare a normelor incidente în raport

cu obiectul pricinii.

În contextul art.

304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate da relevanță

susținerii recurenților în sensul că ”instanța de apel s-a

fundamentat în exclusivitate pe concluziile raportului de expertiză

tehnică întocmit de expertul în specialitatea electronică M. și

expertul proprietate industrială N., înlăturând fără nicio

motivare toate probele efectuate la prima instanță, punctul de vedere

depus de G. în apel prin care au fost combătute concluziile acestei

expertize, precum și concluziile pârâților în care demonstrau modul

defectuos de efectuare a expertizei”, întrucât aceste susțineri pun în

discuție aspecte ce țin de temeinicia deciziei recurate, ce nu pot fi

cenzurate în calea de atac a recursului, recursul fiind calea de atac prin care

se realizează exclusiv un control de legalitate pentru motivele expres

și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.,

neputându-se proceda la reaprecierea materialului probator al cauzei.

În

plus, prevederile art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ. au fost abrogate

prin Legea nr. 219/2005 și, respectiv O.U.G. nr. 138/2000, iar, pe de

altă parte, însăși legea specială obligă

instanțele de judecată specializate în soluționarea cauzelor de

proprietate intelectuală, ca, în evaluarea cerinței

activității inventive, să se aibă în vedere standardul

persoanei de specialitate în domeniul în care se propune soluția

tehnică prin cererea de brevet, dată fiind definiția legală

a conceptului de activitate inventivă cuprinsă în art. 12 alin. (1)

din Legea nr. 64/1991: ”

(1) O invenție este considerată ca

implicând o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de

specialitate, ea nu rezultă în mod evident din cunoștințele

cuprinse în stadiul tehnicii.”

În

consecință, ignorarea sau înlăturarea concluziilor raportului de

expertiză tehnică dispus în cauză nu poate fundamenta o

soluție legală într-o cerere în care este necesară și

analiza activității inventive, date fiind motivele de anulabilitate

invocate, între care și cel prevăzut de art. 54 alin. (1) lit. a) din

legea specială care face trimitere (și) la dispozițiile art. 12

din lege, proba cu expertiza de specialitate fiind indispensabilă

soluționării pricinii, având în vedere și definiția procedurală

a acestei probe din art. 201 C. proc. civ.: ”Când pentru lămurirea unor

împrejurări de fapt instanța consideră necesar să

cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea

părților ori din oficiu, unul sau trei experți, stabilind prin

încheiere punctele asupra cărora ei urmează se să pronunțe

(...).”

Nici

criticile susținute pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi

primite.

Se

constată că recurenții, în susținerea acestui motiv de

recurs, dezvoltă și critici susceptibile de încadrare în

dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât invocarea

nerespectării unor dispoziții procedurale - precum cea de la art. 129

alin. (5) - sau pretinsa încălcarea a unor principii ce guvernează

procesul civil, nu pot fi analizate decât din perspectiva art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., normă de trimitere în contextul tezei de recurs

prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Înalta

Curte va proceda la analizarea acestora pe temeiul motivului de nelegalitate

indicat prin recalificare.

Aceste

critici sunt însă nefondate.

Înalta

Curte constată, în contextul criticilor privind pretinsa lipsă de rol

activ al instanței de apel, că cererea de chemare în judecată a

fost formulată de reclamanta SC A. SA pe rolul Tribunalului București

la data de 11 februarie 2011, dată la care era în vigoare art. 129 alin. (5

1

)

C. proc. civ., alineat introdus prin Legea nr. 202/2010, potrivit căruia:

”Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac

omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au

propus și administrat în condițiile legii.”

Pe

de altă parte, Înalta Curte reține că principiul rolul activ

își găsește o serioasă limitare legală în principiul

disponibilității părților ce guvernează procesul

civil, limitarea cu atât mai manifestă în cauzele în care

părțile au beneficiat de asistența sau reprezentarea

judiciară în persoana unui avocat ales.

Totodată,

se constată că în același context al pretinsei lipse de rol

activ, recurenții disimulează o nouă critică de

netemeinicie, susținând că deși exista o contrarietate

evidentă,

pe

de o parte, între expertiză și celelalte probe administrate la prima

instanță și, pe de altă parte, expertiza efectuată în

faza apelului, combătută de pârâți și de G. (care a

demonstrat inconsistența constatărilor și concluziilor

expertizei), instanța nu a stăruit să afle adevărul.

Or,

o atare susținere din nou pune în discuție aspecte de temeinicie a

deciziei recurate, precum și aprecierea probelor de instanța de apel,

atribut exclusiv al instanțelor de fond și care, în

consecință, excedează limitele controlului de legalitate ce

poate fi exercitat de instanța de recurs.

Pe

de altă parte, Înalta Curte apreciază că pârâții aveau

posibilitatea de a se opune motivat la termenul de încuviințarea a

administrării probei cu expertiza de specialitate solicitată de

apelanta-reclamant care să fie efectuată de către o comisie

formată dintr-un expert în specialitatea brevete de invenție și

unul în specialitatea mașini electrice, precum și pe calea

obiecțiunilor pe care le puteau formula după administrarea probei în

etapa procesuală anterioară.

Din

consultarea actelor și lucrărilor dosarului de apel, Înalta Curte

constată că la termenul de discutare a probelor în fața

curții de apel (încheierea de ședință din 7 februarie 2013),

pârâții s-au opus administrării probei cu expertiză

solicitată de apelanta-reclamantă, instanța de apel considerând

însă că era necesară administrarea probei de specialitate

dintr-o comisie formată din doi experți în specialitățile

ce interesau în cauză.

Față

de motivarea redată în cuprinsul încheierii de încuviințare a probei

din data de 14 februarie 2013, reiese că instanța de apel a dispus

refacerea probei administrate la prima instanță, în aplicarea

dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., iar nu completarea celei

efectuate la prima instanță sau o nouă expertiză, câtă

vreme s-a reținut că expertiza trebuia efectuată în modalitatea

susținută de către apelantă, anume de o comisie

formată din doi experți în specialitățile menționate.

Atare

constatare are ca efect direct înlăturarea de plano a expertizei

administrate la tribunal și, prin urmare, expertiza efectuată în apel

este cea care putea fi valorificată în mod legal în cauză; ca atare,

recurenții nu pot ca, în această etapă procesuală, să

susțină existența unor pretinse contradicții între cele

două lucrări de specialitate efectuate în etapele procesuale anterioare,

întrucât expertiza de la prima instanță a fost substituită cu

cea administrată în apel.

Recurenții

au mai susținut că prin încheierea din 18 mai 2016, instanța de

apel le-a respins obiecțiunile formulate și a purces la judecarea

cauzei în mod nejustificat, deși s-ar fi impus administrarea unei noi

expertize de specialitate care să clarifice aspectele tehnice.

O

atare susț