ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 922/2017

Decizia nr. 922/2017 Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 februarie 2011, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2011, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la data de 06 aprilie 2011, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F. și G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea în întregime a brevetului de invenție emis pe numele pârâților, obiectul invenției fiind „rotor pentru motoare asincrone”; să se constate că pârâții D. și C. au încălcat obligația de informare a societății asupra realizării unei invenții, să se dispună obligarea acestora la plata prejudiciului creat, în situația în care primul capăt de cerere se va respinge, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în fapt, pe numele pârâților a fost emis brevetul de invenție anterior menționat, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție. Astfel, s-a susținut că brevetul emis pe numele reclamanților nu respectă condițiile art. 54 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) din Legea nr. 64/1991. Prin întâmpinarea formulată la data de 10 martie 2011, pârâții B., C., D., E. și F. au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pe capătul de cerere având ca obiect anularea brevetului pentru motivele prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 64/1991, în temeiul dispozițiilor art. 55 din aceeași lege, pentru care termenul de prescripție este de 3 ani, precum și pe al doilea capăt al doilea de cerere, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Pârâții au arătat că în ceea ce privește condițiile de fond, cererea de brevet a îndeplinit toate condițiile de brevetabilitate. Prin sentința civilă nr. 122 din 19 ianuarie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C.

SC A. SA, în contradictoriu cu pârâții G., B., C., D., E. și F., astfel: s-a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere având ca obiect anularea brevetului de invenție pentru motivele prevăzute de art. 54 lit. a), b) și c) din Legea nr. 64/1991, s-a respins primul capăt de cerere având ca obiect anularea brevetului de invenție pentru motivele prevăzut de art. 54 lit. d) și e) din Legea nr. 64/1991, ca prescris, s-a respins cel de al doilea capăt de cerere, ca prescris având ca obiect acordarea de despăgubiri și ca neîntemeiat, pentru cererea de constatare a încălcării de către pârâți a obligației de informare a unității asupra realizării invenției ce face obiectul brevetului de invenție și a obligat reclamanta la 4.000 lei cheltuieli de judecată către pârâții persoane fizice.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâții B., C., D., F. sunt titularii brevetului de invenție eliberat la 30 noiembrie 2007 sub denumirea ,,Rotor pentru motoare asincrone.” Invenția se referă la un rotor pentru un motor asincron cu rotorul în scurtcircuit, destinat acționării mecanismelor cu regim greu de pornire. Rotorul, conform invenției este alcătuit dintr-un arbore motor (1), pe care este montat un pachet de tole (2), prevăzut cu niște crestături (a) în care sunt introduse niște bare (3) cu impedanță mare, prevăzute la ambele capete cu niște umeri (b) pe care se sprijină câte un inel (4) de scurtcircuitare, centrat pe niște plăcuțe (5) de centrare, fixate pe arborele motor (l) de o parte și de alta a pachetului de tole (2). Reclamanta a solicitat anularea acestui brevet pentru nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. a), b), c) și e) din Legea nr. 64/1991.

Potrivit art. 54 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) din Legea nr. 64/1991: ,,Un brevet de invenție acordat de G., precum și un brevet european cu efecte în România pot fi anulate, la cerere, dacă se constată că: a) obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7-10, 12 și 13; b) obiectul brevetului nu dezvăluie invenția suficient de clar și complet, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza; c) obiectul brevetului depășește conținutul cererii, așa cum a fost depusă; d) protecția conferită de brevet a fost extinsă; e) titularul de brevet nu era îndreptățit la acordarea brevetului.” Prin încheierea de ședință din 5 mai 2011, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru capătul de cerere având ca obiect anularea brevetului întemeiat motivele prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. d) și e) din lege, pentru motivele expuse în cuprinsul respectivei încheieri.

În ceea ce privește celelalte motive invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 54 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 64/1991, tribunalul a constatat că sunt nefondate în raport de probatoriul administrat. Astfel, sub aspectul motivului de nulitate reglementat de 54 alin. (1) lit. a) din lege, în sensul că obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7-10, 12 și 13, prima instanță a reținut că relevante în cauză sunt dispozițiile art. 7 alin. (1) potrivit cărora: „Un brevet poate fi acordat pentru orice invenție având ca obiect un produs sau un procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiția ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate inventivă și să fie susceptibilă de aplicare industrială” și art. 10 alin. (1)-(3) potrivit cărora: „O invenție este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii.

(2) Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoștințele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere scrisă ori orală, prin folosire sau în orice alt mod, până la data depozitului cererii de brevet de invenție.

(3) Stadiul tehnicii cuprinde, de asemenea, conținutul cererilor depuse la G. și al cererilor internaționale pentru care s-a deschis fază națională în România sau europene desemnând România, așa cum acestea au fost depuse, care au o dată de depozit anterioară celei prevăzute la alin. (2) și care au fost publicate la sau după această dată, potrivit legii.” În cauză, a fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice specialitatea proprietate industrială, care să stabilească dacă invenția care face obiectul brevetului menționat îndeplinea condițiile de brevetabilitate prevăzute de lege, expertiză efectuată de doamna expert H. Prin această lucrare, s-a arătat că problema tehnică pe care o rezolvă invenția, ce formează obiectul brevetului a cărui anulare se solicită, este cea din descrierea brevetului și constă în eliminarea inconvenientelor tehnice ale rotoarelor pentru motoare asincrone cunoscute în stadiul tehnicii și anume: faptul că acestea nu suportă curenți mari în circuitul rotoric de pornire; are un cuplu redus la pornire; absoarbe curent mare la pornire în circuitul statoric; are fiabilitate redusă.

Prin soluția inventivă propusă prin brevet, se elimină toate aceste inconveniente. Expertul a apreciat că este îndeplinită condiția noutății, astfel cum este descrisă de Regula 37 lit. a) alin. (8) și (9) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 (potrivit căreia invenția revendicată îndeplinește condiția noutății dacă diferă prin cel puțin o caracteristică esențială de soluția tehnică din documentul selectat) și dacă se examinează în raport de brevetul din 13 decembrie 1995, apreciat de doamna expert ca fiind documentul cel mai apropiat de invenția revendicată (fila 274 dosar) și dacă se examinează în raport de brevetul din 1963 apreciat de reclamantă ca fiind documentul cel mai apropiat de invenția revendicată.

Expertul judiciar a arătat că domeniul de aplicare al celor două invenții este diferit, invenția din brevetul canadian adresându-se motoarelor cu rotorul în colivie de veveriță și motoarelor de dimensiuni reduse, întrucât structura inelară compozită nu permite flux mare de curent electric la pornire, facilitând însă viteze mari de rotație prin forța centrifugă creată, în timp ce brevetul în discuție se adresează motoarelor de dimensiuni mari, rotorul în colivie turnată fiind destinat acționării mecanismelor cu regim greu de pornire. A mai arătat expertul că în brevetul canadian caracteristica principală este structura inelară compusă din două inele din materiale diferite, de dimensiuni diferite, lipite între ele, în timp ce în brevetul în discuție este un singur inel centrat pe plăcuțe de centrare, care, la rândul lor, sunt fixate pe arborele motor de o parte și de alta a pachetului de tole.

De asemenea, în brevetul românesc se revendică și canalul circular cu adâncime egală sau de două ori mai mare decât lățimea umerilor barelor cu impedanță mare. Același expert a apreciat că este îndeplinită și condiția activității inventive, astfel cum este descrisă de Regula 37 lit. b) alin. (4), (5), (6), (7), (9) - (15) din H.G. nr. 499/2003, arătând că invenția înlătură inconvenientele tehnice ale rotoarelor pentru motoare asincrone, inconveniente menționate mai sus, prin utilizarea în construcția rotorului a barelor de impedanță mare, prevăzută cu una sau două degajări laterale, soluție care nu rezultă în mod direct și logic din stadiul relevant al tehnicii.

Prin obiecțiunile formulate, reclamanta a arătat că expertul nu a examinat lucrări de specialitate în domeniul mașinilor electrice, care configurează stadiul tehnicii existent la data depunerii cererii și a ignorat brevetul de invenție din 1963, nefăcând o analiză combinată în sistem mozaic, permisă de Regula 34. Prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că există diferențe semnificative față de toate materialele prezentate de către reclamantă: soluția din manualul de întreținere și reparare motoare electrice nu prezintă canale axiale de răcire a barei în crestătură, cum există în cazul brevetului, de asemenea, rotorul este în colivie normală față de colivia specială turnată a rotorului din brevet; pe de altă parte, diferă forma secțiunii barelor din colivie și forma inelelor de scurtcircuitare, diferind și domeniul de aplicare; în cazul brevetului, rotorul este în colivie dublă sau în colivie de veveriță față de colivia specială turnată a rotorului din brevet, forma secțiunii barei din colivie este de pătrat față de forma U din brevet, domeniul de aplicare este pentru porniri ușoare comparativ cu pornirile grele pentru rotorul din brevet; în cazul brevetelor, nu prezintă canale axiale de răcire a barei în crestătură cum există în cazul brevetului, rotoarele prezentate sunt în colivie normală față de colivia specială în cazul brevetului,

sunt diferențe în privința formei secțiunii barei din colivie și în privința inelului de scurtcircuitare, domeniile de aplicare sunt diferite pentru porniri ușoare în comparație cu pornirile grele pentru rotorul din brevet; în cazul brevetului nu există bare de colivie rotorice, principiul de execuție fiind extrem de diferit, nu există crestături în pachetul cu tole ca în cazul brevetului, inelul de scurtcircuitare nu prezintă o degajare cum se propune prin brevet, nu există canale axiale de răcire a barei în crestătură cum există în cazul brevetului; în cazul brevetului sunt aceleași concluzii ca și cele formulate în analiza noutății; soluția tehnică I. nu există canale axiale de răcire a barei în crestătură cum există în cazul brevetului, rotorul este în colivie dublă față de colivia specială a rotorului din brevet, forma secțiunilor barei din colivie sunt diferite, inelele de scurtcircuitare nu prezintă degajări ca acelea din brevet, este un tip total diferit constructiv, prezentând două colivii care prezintă dezavantajul agățării motorului, inexistent în cazul motorului echipat cu rotorul din brevet.

Față de obiecțiunile formulate de expertul parte al reclamantei - J. - prin care s-a arătat că a identificat diverse elemente asemănătoare sau identice în diferitele documente analizate, și apoi a arătat că acestea se regăsesc și în invenția revendicată, expertul judiciar a învederat că această analiză nu este de natură să conducă la concluzia că invenția brevetată nu prezintă noutate și activitate inventivă, întrucât, mai ales pentru examinarea activității inventive, contează relația și raporturile în care elementele constructive interacționează. Tribunalul a apreciat că esențială pentru verificarea îndeplinirii condiției noutății este Regula 37 lit. a) alin. (8) și (9) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 potrivit căreia invenția revendicată se consideră a îndeplini condiția noutății dacă diferă prin cel puțin o caracteristică esențială de soluția tehnică.

În raport de diferențele prezentate de expertul judiciar, tribunalul a apreciat că această condiție este întrunită, fiind lipsit de relevanță faptul că în literatura de specialitate sunt cunoscute diferite variante de rotoare pentru motoare asincrone, câtă vreme soluția propusă prin brevet este diferită de fiecare dintre soluțiile anterioare prin diverse elemente și prezintă avantajul înlăturării inconvenientelor propuse de soluțiile anterior cunoscute; prin utilizarea soluției propuse prin brevet, motorul poate să suporte porniri grele, să suporte curenți mari în circuitul rotoric și să aibă un cuplu suficient de mare pentru a permite pornirea directă, cu consecința simplificării schemei electrice prin eliminarea elementelor ajutătoare (reostate de pornire, instalații de comandă a rotorului și cablurilor rotorice), ceea ce se traduce în reducerea costurilor, a consumului de energie.

Tribunalul a constatat că niciunul dintre rapoartele întocmite de consilierii experți ai părților - K. și J. -, nu evidențiază în cuprinsul brevetelor examinate spre comparație, folosirea barelor cu impedanță mărită cu degajări laterale pe întreaga lungime sau a unor elemente de natură a determina creșterea impedanței pe timpul pornirii și nici a unor bare cu forme care să permită crearea unui spațiu față de tolele folosite, prin care să circule aerul cu consecința reducerii încălzirii rotorului. Reclamanta a încercat să acrediteze ideea că soluția propusă de către pârâți este doar o realizare tehnică prin care au fost perfecționate soluțiile pe care unitățile din cadrul societății reclamante le foloseau anterior.

În acest sens a fost invocată adresa din 7 mai 2003 cuprinzând calculațiile de preț pentru transformarea a 5 motoare cu rotor bobinat în motoare cu rotor în scurtcircuit A1 STB, contract prestări servicii din 2003 încheiat între I. și SC L. SA, adresa din 09 septembrie 2011, adresa din 08 ianuarie 2002, adresa din 02 septembrie 2011 emisă de carierea Jilț Sud, procesul verbal de constatare din 22 octombrie 2001, devize de calcul, adresa din 2002, act adițional din 02 iunie 2003. Sub un prim aspect, prima instanță a avut în vedere că, deși reclamanta a arătat că această soluție aparținea altor persoane decât pârâților, nu a putut arăta care sunt acele alte persoane, din certificatul de autor din 05 martie 2001 rezultând că tot pârâții erau autorii realizării tehnice de modernizare a acționărilor electrice prin folosirea motoarelor electrice asincrone cu rotor executat în dublă colivie A1 STB.

Reclamanta a depus la dosar contractul din 2001, încheiat între SC L. SA și Cariera Jilț Sud pentru transformarea motoarelor cu rotor bobinat în motoare cu rotor în scurtcircuit A1 STB și alte adrese, procese verbale, situații emanând de la SC L. SA, însă din adresa din 08 ianuarie 2002, rezultă că SC L. SA era doar executantul motoarelor electrice tip EMIB, al căror proiectant era pârâtul F. Prin urmare, tribunalul a apreciat că toată corespondența emanând de la SC L. SA este nerelevantă sub aspectul activității inventive a pârâților, activitatea societății menționate reducându-se la executarea unor transformări după proiectele pârâților, soluția transformării motoarelor cu rotor bobinat în motoare cu rotor în scurtcircuit, aparținându-le tot acestora.

Sub un alt aspect, prima instanță a reținut că soluția de transformare a motoarelor cu rotor bobinat în motoare cu rotor în scurtcircuit A1 STB este diferită de soluția propusă prin invenția ce formează obiectul brevetului în litigiu, întrucât din certificatul de autor din 05 martie 2001 rezultă că motorul utilizând rotorul executat în dublă colivie A1 STB este diferit de cel care formează obiectul brevetului, care nu este în colivie dublă, ci în colivie simplă. În același sens, tribunalul a avut în vedere și analiza făcută de expertul judiciar numit în cauză, care a arătat pe larg care sunt diferențele între soluția propusă prin brevet și soluțiile tehnice folosite anterior în cadrul I., acestea fiind redate anterior.

În ceea ce privește condiția impusă de art. 54 alin. (1) lit. b), tribunalul a constatat că aceasta este îndeplinită. Din documentele interne al reclamantei depuse la dosar, respectiv din raportul intern din 9 ianuarie 2008, a rezultat că invenția este folosită de către unitatea la care pârâții au realizat obiectul invenției. De asemenea, din răspunsurile date de pârâți la interogatoriu, a reieșit că a fost realizat un prototip testat chiar în cadrul unităților aparținând reclamantei, ulterior realizându-se chiar o linie tehnologică prin folosirea invenției ce formează obiectul brevetului. Din sentința civilă nr. 42 din 9 februarie 2010 a Tribunalului Gorj, rezultă că invenția ce formează obiectul brevetului a fost folosită în carierele Jilț Nord și Jilț Sud aparținând SC A. SA în perioada 2006-2008.

Prin urmare, nu s-a putut reține că invenția nu este suficient dezvăluită pentru a permite realizarea sa. În ceea ce privește condiția impusă de art. 54 alin. (1) lit. c), tribunalul a constatat că reclamanta nu a arătat în ce fel obiectul invenției depășește conținutul cererii. În consecință, prima instanță a respins capătul I de cerere având ca obiect anularea brevetului de invenție pentru nerespectarea condițiilor de brevetabilitate prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. a), b) și c), ca neîntemeiat. În ceea ce privește capătul II de cerere, prin încheierea de ședință din 5 mai 2011, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, precum și cererea de obligare a pârâților la plata de despăgubiri pentru prejudiciul creat.

Referitor la cererea de constatare a încălcării de către pârâți a obligației de informare a unității asupra realizării invenției ce formează obiectul brevetului, tribunalul a considerat-o neîntemeiată. Dispoziția legală pe care reclamanta și-a întemeiat acest capăt de cerere, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, nu impune o anumită procedură pentru realizarea informării unității, cerința informării scrise nefiind „ad probationem”, astfel încât dovedirea îndeplinirii acesteia poate fi făcută cu orice mijloc de probă.

Din răspunsul dat de pârâți la interogatoriu, a rezultat că aceștia au fost salariați ai fostei I., că au informat conducerea unității despre stadiul punerii în practică al soluției propuse prin brevet și că au implementat această soluție ca linie tehnologică în cadrul unității, ceea ce nu s-ar fi putut face fără acordul expres al conducerii unității, întrucât presupunea oprirea tehnologică a utilajelor pe o perioadă mare, aproximativ 8 ore cât dura montajul. Prin urmare, tribunalul a apreciat că pârâții și-au îndeplinit obligația prevăzută de lege, anterior menționată. Împotriva sentinței tribunalului și încheierii din data de 05 mai 2011, a declarat apel reclamanta SC A. SA, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie; a solicitat refacerea probatoriului sub aspectul efectuării unei noi expertize tehnice de către o echipă formată din trei experți în brevete de invenție.

Prin Decizia civilă nr. 415/A din 1 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul formulat de reclamantă împotriva încheierii de ședință de la termenul din 5 mai 2011 a fost respins ca nefondat; a fost admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 122 din 19 ianuarie 2012, sentință care a fost schimbată în parte, astfel: s-a admis în parte cererea, s-a dispus anularea brevetului de invenție; au fost menținute dispozițiile sentinței vizând respingerea ca prescrise a două capete de cerere.

Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că argumentele pentru care s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiunea în anulare pentru motivele prevăzute de art. 54 lit. d) și e) din Legea nr. 61/1994, cât și pentru capătul de cerere prin care au fost solicitate despăgubiri, sunt conținute de încheierea din 05 mai 2011, prin care, prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art. 55 alin. (1) din același act normativ, precum și prevederile art. 1, 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958. Întrucât motivele de fapt și de drept care au format convingerea tribunalului cu privire la soluționarea excepțiilor se regăsesc în încheierea atacată, fiind îndeplinite condițiile art. 261 C. proc.

civ., iar obiectul criticii din apel se limitează la aspectul motivării, față de principiul disponibilității, instanța de apel nu a procedat la verificarea modului în care s-au dezlegat chestiunile de fapt și de drept privitoare la prescripție, acestea nefiind criticate de către apelantă. Apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 122 din 19 ianuarie 2012 a fost apreciat ca fondat, pentru considerentele ce urmează. Prin prisma probelor administrate în apel, curtea de apel a reținut că, în cazul brevetului de invenție nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de brevetabilitate prevăzute de Legea nr. 64/1991, ceea ce atrage anularea acestuia.

Plecând de la reglementare a cuprinsă în art. 7 din Legea nr. 64/1991, prin care se prevede că brevetul poate fi acordat pentru orice invenție care este nouă, implică activitate inventivă și este susceptibilă de aplicare industrială, instanța de apel a reținut că, raportând revendicările din brevetul la stadiul tehnicii reprezentat de brevetul, elementele de noutate constau în lungimea și geometria barelor conductoare de cupru, ambele invenții referindu-se la ”rotorul pentru motoare asincrone.” Concluziile experților desemnați în faza apelului, specializați în electrotehnică și brevete de invenție, au fost în sensul arătat, părțile neavând obiecțiuni cu privire la condiția noutății invenției ce face obiectul brevetului a cărui anulare se cere.

În ceea ce privește activitatea inventivă, raportul de expertiză a evidențiat lipsa acesteia, astfel încât instanța de apel a făcut o analiză a îndeplinirii condiției de brevetabilitate ținând seama de elementele de fapt oferite de specialiștii cărora li s-a solicitat părerea în cauză. Astfel, s-a arătat că Legea nr. 64/1991 stabilește prin art. 10 că o invenție implică o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de specialitate, invenția nu rezultă în mod evident din cunoștințele cuprinse în stadiul tehnicii. Conform Regulii 37 - Examinarea îndeplinirii criteriilor de brevetabilitate - din H.G.

nr. 499 din 18 aprilie 2003 (în vigoare la data depozitului), pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, invenția revendicată, luată ca un tot, este considerată ca fiind evidentă, în sensul art. 10, dacă una sau mai multe caracteristici ale stadiului tehnicii sau cunoștințele generale ale persoanei de specialitate în domeniu ar fi permis acesteia, la data de depozit sau a priorității revendicate, să ajungă la invenția revendicată, prin înlocuire, combinare ori prin modificarea uneia sau mai multor caracteristici ale stadiului tehnicii (pct. I lit. b), alin. (3)). S-a reținut că noutatea rotorului pentru motoare asincrone ce face obiectul brevetului, analizată prin raportare la stadiul tehnicii cel mai apropiat, determinat ca fiind rotorul pentru motoare asincrone ce face obiectul brevetului, este dată de lungimea și geometria barelor conductoare de cupru.

Instanța de apel a reținut că activitatea inventivă se apreciază în raport de revendicările și de problema tehnică pe care o rezolvă invenția. Dacă din analiza soluțiilor din stadiul tehnicii rezultă că o persoană de specialitate în domeniu, fără să depună un efort creativ, poate ajunge la soluția care face obiectul cererii de brevet de invenție, atunci acest obiect nu are la bază o activitate inventivă. În cauză, conform raportului de expertiză, cele două tipuri de motor ce au făcut obiectul analizei, au aceleași elemente, cel al pârâților prezentând o particularitate constructivă: crestăturile prezintă un sistem diferit de dispunere a barelor și modalitatea de dispunere a inelelor de scurtcircuitare.

Concluzia experților a fost aceea că geometria crestăturii și prinderea frontală a barelor au favorizat rezultate mai bune decât brevetul din stadiul tehnicii, prin mărirea cuplului motor la pornirea motoarelor. Curtea de apel a reținut că problema tehnică a fost rezolvată prin modificarea unor dimensiuni (lungimea barelor de cupru) și a modului de dispunere a barelor în raport de inele (modul frontal de prindere a barelor la inele), adică prin modificarea unor caracteristici ale stadiului tehnicii. Invenția revendicată se analizează ca un tot, construcția specială a barelor avându-și baza în revendicările cuprinse în brevet.

Instanța de apel a mai reținut că potrivit raportului de expertiză, toate elementele constructive ale rotoarelor în colivie ale mașinilor asincrone de puteri mari, se regăsesc în revendicările brevetului, respectiv niște bare (3), cu impedanță mare, care au la ambele capete niște umeri ( b) pe care se sprijină câte un inel (4) de scurtcircuitare, centrat pe niște plăcuțe (5) de centrare, fixate pe arborele (1) motor pe de o parte și alta a pachetului (2) de tole. Alegerea unor dimensiuni diferite pentru bare și diminuarea suprafeței de contact dintre tole și bare poate fi încadrată și în ipoteza la care se referă alin. (9) al aceleiași Reguli 37 din H.G.

nr. 499 din 18 aprilie 2003. Potrivit normei menționate: ”Se consideră că o invenție nu implică o activitate inventivă dacă se află, în special, în una dintre situațiile următoare: folosire evidentă de mijloace cunoscute, combinație de caracteristici care rezultă în mod evident din stadiul tehnicii sau o selecție evidentă dintr-un număr de posibilități cunoscute.” În continuare, în alin. (10) sunt enumerate situațiile considerate de lege ca fiind ”o selecție evidentă dintr-un număr de posibilități cunoscute”, la litera b) fiind prevăzută ”alegerea anumitor dimensiuni, intervale de temperatură sau a altor parametri dintr-un domeniu limitat și este evident că acești parametri ar fi putut fi obținuți prin metoda obișnuită de încercări succesive sau prin folosirea metodelor uzuale de proiectare.” Curtea de apel a apreciat că soluția prezentată de autori rezolvă o problemă tehnică, fără a avea însă caracteristicile unei invenții, întrucât o astfel de soluție este evidentă pentru o persoană de specialitate, care ar fi avut ocazia să utilizeze metoda observației științifice, astfel încât să obțină mai multe ipoteze de lucru, din care să facă o alegere.

Având în vedere că este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor de brevetabilitate prevăzute de art. 7 din Legea nr. 64/1991, lipsa activității inventive are ca efect anularea brevetului, astfel încât s-a apreciat că nu mai este necesar a se analiza celelalte motive invocate de reclamantă. Totodată, curtea de apel a reținut că nu se mai impune verificarea criticii privind soluția asupra cererii de anulare pentru neîndeplinirea obligației de informare prevăzută de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, întrucât această cerere a fost formulată în subsidiarul celei de anulare pentru lipsa condițiilor de brevetabilitate, astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată.

Față de considerentele arătate, prin admiterea apelului, sentința a fost schimbată în parte, în sensul admiterii în parte a cererii, astfel că s-a dispus anularea brevetului de invenție pentru neîndeplinirea condiției activității inventive; au fost menținute dispozițiile sentinței vizând respingerea a două capete de cerere ca prescrise. Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., curtea de apel a înlăturat dispoziția de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâți, astfel încât s-a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, reprezentând onorariul expertului, achitat conform înscrisului de la fila 315, vol. 1 dosar tribunal.

Întrucât apelanta a fost parte câștigătoare în calea de atac, s-a dispus obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul experților, achitat conform înscrisurilor de la filele 95, 96 în Dosar nr. x/3/2011 și filele 78,79 în Dosar nr. x/3/2011*. Împotriva acestei decizii, pârâții F., E., B., D. și C. au formulat recurs, prevalându-se de motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea primului motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină -, recurenții au învederat că instanța de apel nu a realizat o motivare a hotărârii, pretinsa motivare oferită neîndeplinind cerințele legale în ceea ce privește argumentarea în fapt și în drept a hotărârii judecătorești, astfel cum este prevăzut de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., pentru a da instanței de recurs posibilitatea exercitării controlului judiciar. Judecătorii sunt datori să arate motivele de fapt și de drept, să enunțe constatările lor și dovezile care au justificat soluția pronunțată, nerespectarea acestor cerințe determinând anularea hotărârii atacate, deoarece fără arătarea motivelor sau probelor nu se poate exercita controlul judiciar. Recurenții susțin că în cauza de față, deși aparent hotărârea recurată este amplu motivată, amplitudinea acesteia este rezultatul repetării cererii de chemare în judecată și a întâmpinării, a soluției primei instanțe și a reproducerii motivelor de apel, fără însă a se arăta argumentele pe care s-a sprijinit instanța, cu referire la susținerile părților și la probele administrate în cauză, astfel încât să conducă, în mod logic și convingător, la soluția din dispozitiv.

Obligația judecătorului de motivare în concret constituie o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii. Astfel cum s-a reținut în mod unanim în jurisprudența Înaltei Curți, lipsa de motivare a unei hotărâri judecătorești nu numai că nesocotește dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci constituie și o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De dată recentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 299 din 5 februarie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/95/2008*, având ca obiect drepturi de autor, a admis recursul, cu trimitere spre rejudecare, întrucât instanța de apel nu și-a motivat hotărârea. În speța de față, în mod evident, instanța de apel nu a înțeles să procedeze în acest mod, judecătorii analizând în mod selectiv argumentele și probele administrate în scopul creării unei aparențe de legalitate.

Recurenții susțin că hotărârea instanței de apel s-a fundamentat în exclusivitate pe raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul în specialitatea electronică M. și expertul proprietate industrială N., înlăturând fără nicio motivare toate probele efectuate la prima instanță, punctul de vedere depus de G. în apel prin care au fost combătute concluziile acestei expertize, precum și concluziile pârâților în care demonstrau modul defectuos de efectuare a expertizei. Toate aceste probe sunt contrare constatărilor celor doi experți, situație ce impunea cu atât mai mult analiza lor de către instanța de apel. Totodată, curtea de apel doar a repetat constatările și concluziile celor doi experți, fără să aibă o opinie proprie.

În aceste condiții, recurenții solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Referitor la al doilea motiv de recurs - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenții arată următoarele: Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea, să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorii sunt în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. Se arată că întreaga activitate judiciară are ca finalitate stabilirea adevărului și recunoașterea dreptului încălcat sau contestat. Rolul activ al judecătorilor reprezintă una dintre cele mai însemnate garanții ale descoperirii adevărului. În speță însă, arată recurenții, judecătorii nu au procedat astfel.

Deși există o contrarietate evidentă, pe de o parte, între expertiza și celelalte probe administrate la prima instanță și, pe de altă parte, expertiza efectuată în faza apelului, combătută de pârâți și de G. (care a demonstrat inconsistenta constatărilor și concluziilor expertizei), instanța nu a stăruit să afle adevărul. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2006 arăta: „Fără a se impune un răspuns detaliat la fiecare argument al petentului, este obligația prezumată a instanței de judecată, ca partea să primească răspunsuri specifice și explicite relative la aspectele esențiale supuse analizei si deciziei instanței de judecata.” Recurenții mai susțin că obiecțiunile lor au fost respinse prin încheierea din 18 mai 2016, după care, instanța de apel a purces la judecarea cauzei, în mod nejustificat, deși s-ar fi impus administrarea unei noi expertize de specialitate care să clarifice aspectele tehnice.

Redând pur și simplu concluziile expertizei efectuate în faza apelului, instanța nu a observat că experții nu cunosc dispozițiile referitoare la condițiile de brevetabilitate din Legea nr. 64/1991, privind brevetele de invenție, preluând aceste greșeli. Astfel, în expertiză s-a afirmat că ”soluția tehnică putem spune că nu depășea stadiul tehnicii de la timpul înregistrării invenției”, ceea ce înseamnă, după părerea experților, că invenția revendicată nu prezintă activitate inventivă. Instanța a preluat această opinie, neobservând că nedepășirea stadiul tehnicii privește condiția noutății. Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 ”o invenție este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii”.

Deși G., în punctul de vedere depus în apel (pag. 1, paragraf 2), a arătat această greșeală de aplicare a legii, instanța de apel, neanalizând dispoziția legală citată, a comis aceeași greșeală de aplicare a legii, ca și experții.” În termen legal, intimata-reclamantă SC A. SA a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale recurenților-pârâți ce i-au fost comunicate, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor dezvoltate în motivele de recurs indicate de aceștia, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului invocată de către intimată, întrucât criticile dezvoltate de către recurenți pe temeiul motivelor de nelegalitate invocate - art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. - sunt susceptibile de încadrare și analiză în tezele de recurs menționate, dar și în cea reglementată de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., caracterul fondat sau nefondat al acestora ținând de analiza pe fond a recursului. Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții au susținut că decizia recurată este nemotivată, invocându-se nerespectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază ca nefondată această critică, întrucât hotărârea atacată respectă exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel arătând atât motivele de fapt cât și cele de drept pentru care a adoptat soluția de admitere a apelului, pe baza analizei criticilor formulate de reclamantă în calea de atac, iar pe fond, de anulare a brevetului de invenție emis pe numele pârâților, sub denumirea „rotor pentru motoare asincrone”.

Contrar celor susținute de către recurenți, curtea de apel a reținut pe baza probelor administrate în cauză, că soluția brevetată în favoarea pârâților este anulabilă pentru neîndeplinirea condiției activității inventive, sens în care s-a reținut incidența art. 54 alin. (1) lit. a) rap. la art. 12 din Legea nr. 64/1991. O atare concluzie a fost demonstrată de instanța de apel prin ample referiri la probele cauzei, în special raportul de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, pe baza cărora s-a procedat la reținerea situației de fapt a pricinii, căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente.

Înalta Curte nu poate reține susținerile recurenților în sensul că prin decizia recurată instanța a preluat necritic concluziile raportului de expertiză efectuat de experți în domeniul electrotehnicii și al proprietății industriale (brevete de invenție), întrucât curtea de apel a dat acestei probe relevanța necesară, în contextul întregului material probator al cauzei, pornind de la premisa enunțării cerințelor de brevetabilitate.

Cu referire la cerința noutății - reglementată de art. 10 din Legea n. 64/1991 - instanța de apel a constatat că părțile cauzei nu au avut obiecțiuni la raportul de expertiză în ceea ce privește această condiție legală de brevetabilitate, astfel încât s-a reținut că, raportând revendicările din brevetul la stadiul tehnicii reprezentat de brevet, cerința menționată este îndeplinită, sens în care s-a constatat că elementele de noutate constau în lungimea și geometria barelor conductoare de cupru, ambele invenții referindu-se la ”rotorul pentru motoare asincrone.” În schimb însă, curtea de apel a constatat că nu este îndeplinită cerința activității inventive, prin prisma dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 64/1991 și ale Regulii nr. 37 din H.G.

nr. 499/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție (în vigoare la data depozitului), confirmată prin raportul de expertiză efectuat în apel. Referitor la acest aspect, instanța de apel a indicat în mod explicit în cuprinsul motivării că: ”În ceea ce privește activitatea inventivă, raportul de expertiză a evidențiat lipsa acesteia, astfel încât a făcut o analiză a îndeplinirii condiției de brevetabilitate ținând seama de elementele de fapt oferite de specialiștii cărora li s-a solicitat părerea în cauză.” În acest sens, curtea de apel a reținut că activitatea inventivă se apreciază în raport de revendicările și de problema tehnică pe care o rezolvă invenția.

Dacă din analiza soluțiilor din stadiul tehnicii rezultă că o persoană de specialitate în domeniu, fără să depună un efort creativ, poate ajunge la soluția care face obiectul cererii de brevet de invenție, atunci acest obiect nu are la bază o activitate inventivă. Potrivit raportului de expertiză, cele două tipuri de motor ce au făcut obiectul analizei, au aceleași elemente, cel al pârâților prezentând o particularitate constructivă: crestăturile prezintă un sistem diferit de dispunere a barelor și modalitatea de dispunere a inelelor de scurtcircuitare. Concluzia experților a fost aceea că geometria crestăturii și prinderea frontală a barelor au favorizat rezultate mai bune decât brevetul din stadiul tehnicii, prin mărirea cuplului motor la pornirea motoarelor.

Pornind de la aceste constatări ale experților, instanța de apel a reținut că problema tehnică a fost rezolvată prin modificarea unor dimensiuni (lungimea barelor de cupru) și a modului de dispunere a barelor în raport de inele (modul frontal de prindere a barelor la inele), adică prin modificarea unor caracteristici ale stadiului tehnicii. Invenția revendicată se analizează ca un tot, construcția specială a barelor avându-și baza în revendicările cuprinse în brevet. De asemenea, conform raportului de expertiză, s-a apreciat că toate elementele constructive ale rotoarelor în colivie ale mașinilor asincrone de puteri mari, se regăsesc în revendicările brevetului, respectiv niște bare (3), cu impedanță mare, care au la ambele capete niște umeri (b) pe care se sprijină câte un inel (4) de scurtcircuitare, centrat pe niște plăcuțe (5) de centrare, fixate pe arborele (1) motor pe de o parte și alta a pachetului (2) de tole.

Alegerea unor dimensiuni diferite pentru bare și diminuarea suprafeței de contact dintre tole și bare a fost încadrată de curtea de apel în ipoteza la care se referă alineatul 9 al aceleiași Reguli 37 din H.G.

nr. 499 din 18 aprilie 2003, potrivit căreia: ”Se consideră că o invenție nu implică o activitate inventivă dacă se află, în special, în una dintre situațiile următoare: folosire evidentă de mijloace cunoscute, combinație de caracteristici care rezultă în mod evident din stadiul tehnicii sau o selecție evidentă dintr-un număr de posibilități cunoscute.” Curtea de apel a mai arătat că în alin. (10) al aceluiași text sunt enumerate situațiile considerate de lege ca fiind ”o selecție evidentă dintr-un număr de posibilități cunoscute”, la litera b) fiind prevăzută ”alegerea anumitor dimensiuni, intervale de temperatură sau a altor parametri dintr-un domeniu limitat și este evident că acești parametri ar fi putut fi obținuți prin metoda obișnuită de încercări succesive sau prin folosirea metodelor uzuale de proiectare.” Față de toate aceste argumente de fapt și de drept, plasate în contextul întregului material probator al pricinii, curtea de apel a concluzionat că soluția prezentată de autori rezolvă o problemă tehnică, fără a avea însă caracteristicile unei invenții, întrucât o astfel de soluție este evidentă pentru o persoană de specialitate, care ar fi avut ocazia să utilizeze metoda observației științifice, astfel încât să obțină mai multe ipoteze de lucru, din care să facă o alegere.

Ca atare, s-a apreciat că fiind necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor de brevetabilitate prevăzute de art. 7 din Legea nr. 64/1991, lipsa activității inventive are ca efect anularea brevetului și în consecință, s-a considerat că nu mai este necesară analiza celelalte motive invocate de reclamantă. Având în vedere cele anterior redate, Înalta Curte apreciază că decizia recurată a fost redactată cu respectarea standardelor reglementate de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de o manieră care răspunde cerințelor raționamentului juridic și unei judicioase demonstrații logice, coerente și convingătoare, nefiind necesar ca în cuprinsul considerentelor acesteia instanța să răspundă fiecărui argument invocat de părțile cauzei, ci acelora care sunt esențiale în justificarea soluției adoptate, pornind de la expunerea situației de fapt pe baza probelor administrate și arătându-se modalitatea de aplicare a normelor incidente în raport cu obiectul pricinii.

În contextul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate da relevanță susținerii recurenților în sensul că ”instanța de apel s-a fundamentat în exclusivitate pe concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul în specialitatea electronică M. și expertul proprietate industrială N., înlăturând fără nicio motivare toate probele efectuate la prima instanță, punctul de vedere depus de G. în apel prin care au fost combătute concluziile acestei expertize, precum și concluziile pârâților în care demonstrau modul defectuos de efectuare a expertizei”, întrucât aceste susțineri pun în discuție aspecte ce țin de temeinicia deciziei recurate, ce nu pot fi cenzurate în calea de atac a recursului, recursul fiind calea de atac prin care se realizează exclusiv un control de legalitate pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., neputându-se proceda la reaprecierea materialului probator al cauzei. În plus, prevederile art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ. au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005 și, respectiv O.U.G.

nr. 138/2000, iar, pe de altă parte, însăși legea specială obligă instanțele de judecată specializate în soluționarea cauzelor de proprietate intelectuală, ca, în evaluarea cerinței activității inventive, să se aibă în vedere standardul persoanei de specialitate în domeniul în care se propune soluția tehnică prin cererea de brevet, dată fiind definiția legală a conceptului de activitate inventivă cuprinsă în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 64/1991: ” (1) O invenție este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de specialitate, ea nu rezultă în mod evident din cunoștințele cuprinse în stadiul tehnicii.” În consecință, ignorarea sau înlăturarea concluziilor raportului de expertiză tehnică dispus în cauză nu poate fundamenta o soluție legală într-o cerere în care este necesară și analiza activității inventive, date fiind motivele de anulabilitate invocate, între care și cel prevăzut de art. 54 alin. (1) lit. a) din legea specială care face trimitere (și) la dispozițiile art. 12 din lege, proba cu expertiza de specialitate fiind indispensabilă soluționării pricinii, având în vedere și definiția procedurală a acestei probe din art. 201 C. proc.

civ.: ”Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează se să pronunțe (...).” Nici criticile susținute pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite. Se constată că recurenții, în susținerea acestui motiv de recurs, dezvoltă și critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât invocarea nerespectării unor dispoziții procedurale - precum cea de la art. 129 alin. (5) - sau pretinsa încălcarea a unor principii ce guvernează procesul civil, nu pot fi analizate decât din perspectiva art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., normă de trimitere în contextul tezei de recurs prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte va proceda la analizarea acestora pe temeiul motivului de nelegalitate indicat prin recalificare. Aceste critici sunt însă nefondate. Înalta Curte constată, în contextul criticilor privind pretinsa lipsă de rol activ al instanței de apel, că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanta SC A. SA pe rolul Tribunalului București la data de 11 februarie 2011, dată la care era în vigoare art. 129 alin. (5 1 ) C. proc.

civ., alineat introdus prin Legea nr. 202/2010, potrivit căruia: ”Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.” Pe de altă parte, Înalta Curte reține că principiul rolul activ își găsește o serioasă limitare legală în principiul disponibilității părților ce guvernează procesul civil, limitarea cu atât mai manifestă în cauzele în care părțile au beneficiat de asistența sau reprezentarea judiciară în persoana unui avocat ales.

Totodată, se constată că în același context al pretinsei lipse de rol activ, recurenții disimulează o nouă critică de netemeinicie, susținând că deși exista o contrarietate evidentă, pe de o parte, între expertiză și celelalte probe administrate la prima instanță și, pe de altă parte, expertiza efectuată în faza apelului, combătută de pârâți și de G. (care a demonstrat inconsistența constatărilor și concluziilor expertizei), instanța nu a stăruit să afle adevărul. Or, o atare susținere din nou pune în discuție aspecte de temeinicie a deciziei recurate, precum și aprecierea probelor de instanța de apel, atribut exclusiv al instanțelor de fond și care, în consecință, excedează limitele controlului de legalitate ce poate fi exercitat de instanța de recurs.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că pârâții aveau posibilitatea de a se opune motivat la termenul de încuviințarea a administrării probei cu expertiza de specialitate solicitată de apelanta-reclamant care să fie efectuată de către o comisie formată dintr-un expert în specialitatea brevete de invenție și unul în specialitatea mașini electrice, precum și pe calea obiecțiunilor pe care le puteau formula după administrarea probei în etapa procesuală anterioară. Din consultarea actelor și lucrărilor dosarului de apel, Înalta Curte constată că la termenul de discutare a probelor în fața curții de apel (încheierea de ședință din 7 februarie 2013), pârâții s-au opus administrării probei cu expertiză solicitată de apelanta-reclamantă, instanța de apel considerând însă că era necesară administrarea probei de specialitate dintr-o comisie formată din doi experți în specialitățile ce interesau în cauză.

Față de motivarea redată în cuprinsul încheierii de încuviințare a probei din data de 14 februarie 2013, reiese că instanța de apel a dispus refacerea probei administrate la prima instanță, în aplicarea dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., iar nu completarea celei efectuate la prima instanță sau o nouă expertiză, câtă vreme s-a reținut că expertiza trebuia efectuată în modalitatea susținută de către apelantă, anume de o comisie formată din doi experți în specialitățile menționate. Atare constatare are ca efect direct înlăturarea de plano a expertizei administrate la tribunal și, prin urmare, expertiza efectuată în apel este cea care putea fi valorificată în mod legal în cauză; ca atare, recurenții nu pot ca, în această etapă procesuală, să susțină existența unor pretinse contradicții între cele două lucrări de specialitate efectuate în etapele procesuale anterioare, întrucât expertiza de la prima instanță a fost substituită cu cea administrată în apel.

Recurenții au mai susținut că prin încheierea din 18 mai 2016, instanța de apel le-a respins obiecțiunile formulate și a purces la judecarea cauzei în mod nejustificat, deși s-ar fi impus administrarea unei noi expertize de specialitate care să clarifice aspectele tehnice. O atare susț