ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1634/2017

Deliberând în condițiile art. 395 C. proc. civ. raportat la art. 494 C. proc. civ. și față de dispozițiile art. 499 C. proc. civ. reține următoarele:

Recurentul-reclamant A., prin recursul declarat, critică decizia nr. 31 din 25 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub aspectul greșitei rețineri a excepției lipsei de interes a acțiunii întrucât interesul său este legitim pentru că decurge din brevetul în care figurează ca inventator, este personal pentru că urmărește reabilitarea sa socială, materială și profesională, este născut și actual la data judecării acțiunii.

Apreciază recurentul că soluția fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești - art. 488 pct. 4 C. proc. civ., deoarece instanța s-a substituit puterii executive, reprezentată în cauză de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în sensul că deși această instituție îi recunoaște calitatea de unic autor al invenției x, instanța de judecată refuză pronunțarea aceleiași soluții.

Recursul a fost admis în principiu prin încheierea pronunțată la 26 septembrie 2017, constatându-se că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ. Urmare a admiterii în principiu a recursului, instanța nu mai are a se pronunța asupra acestei excepției nulității recursului invocată de intimatul-pârât I. motivată de faptul că nemulțumirile exprimate nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așa cum s-a reținut și prin raportul întocmit în cauză, criticile formulate vor fi analizate prin raportare la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și nu prin raportare la art. 488 pct. 4 C. proc. civ. cum s-a solicitat, deoarece prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege imixtiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice.

Or, în cauză, instanța de judecată a soluționat cauza, așa cum se va arăta, pe cale de excepție și anume neîndeplinirea uneia dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., interes înțeles în sensul art. 33 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând decizia pronunțată în recurs prin raportare la criticile formulate, reține caracterul nefondat al căii extraordinare de atac pentru argumentele ce succed.

Prioritar, se învederează că situația de fapt și de drept reținută de instanța superioară de fond este însușită în calea extraordinară de atac.

Instanța de apel, menținând hotărârea primei instanțe, a aplicat legea corespunzătoare situației de fapt reținută de prima instanță, necontestată de părțile din proces.

Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 12.08.2015, sub nr. x/303/2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții I. și B., pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate faptul că este singurul autor al invenției x, completată.

La 7 octombrie 2015 reclamantul a completat acțiunea solicitând plata sumei de câte 25 de lei de fiecare pârât pentru prejudiciul moral creat prin susținerea calității de coautor în persoana pârâtei B.. Cauza a fost declinată prin sentința nr. 9343 din 16 noiembrie 2015, în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 199 din 18.02.2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei de interes și a respins, pentru acest motiv, cererea în constatare formulată de reclamantul A., împotriva pârâților I. și B., a admis excepția prescripției și a respins cererea de obligare la plata despăgubirilor, ca prescrisă.

S-a reținut că la data de 13.07.1977 s-a eliberat certificatul de inventator x - fila 29 consemnând ca titular de brevet pe pârâtul I. și ca autori ai invenției pe reclamant și pe pârâta B. Cererea pentru invenția "Preparat enzimatic și procedeul sau de preparare" a fost formulată de reclamant, reclamantul precizând în acțiune și în răspunsul la întâmpinare că au fost semnate ulterior cele 3 exemplare ale cererii de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 62/1974, perioada de 15 ani de valabilitate a brevetului a expirat, astfel că în temeiul art. 48 din Legea nr. 62/1974 drepturile care decurg din brevet au încetat. Potrivit acestui motiv dar și potrivit împrejurării că titular al brevetului nu este reclamantul, ci I., s-a reținut că nu mai pot fi pretinse drepturile patrimoniale prevăzute de art. 35, în legătură cu invenția x.

În privința drepturilor morale, s-a reținut că art. 43 prevede:

"Inventatorul are dreptul de a i se menționa calitatea de inventator, numele și prenumele în brevetul de invenție acordat, în descrierea invenției și în orice publicații sau documente care privesc invenția sa, precum și dreptul de a i se trece calitatea de inventator în cartea de muncă". Tribunalul a reținut potrivit răspunsului la întâmpinare că raporturile de muncă cu pârâta I. au încetat în 1976, iar acțiunea îndreptată împotriva I. nu are ca temei de fapt mențiunile din cartea de muncă. Reclamantul nu a arătat în acțiunea sa în ce documente și publicații pârâtul I. a negat dreptul său de autor unic al invenției.

Alte documente în afara certificatului de inventator nu au fost depuse, astfel că s-a reținut că nu s-a făcut dovada că drepturile morale - prin atribuirea calității de coautor a pârâtei B. - sunt nesocotite la acest moment. În răspunsul din 5 martie 2015, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci face referire la sentința nr. 456211987, care constată calitatea de autor unic al invenției x, iar nu și al invenției din prezentul dosar. De aceea, o contradicție între această adresă și certificatul de inventator nu a fost reținută.

La data de 11 mai 1989 s-a consemnat în hotărârea Comisiei de Judecată a I. că pârâta B. a "refuzat să semneze ca și coautor în cererea de invenție x, deși a avut calitatea de coparticipantă la experimentările din acest dosar (OSIM x)". Această declarație echivalează cu recunoașterea calității de autor unic al invenției x, iar singurul document depus în care această calitate este negată este certificatul de inventator - eliberat urmare a cererii redactate de însuși reclamantul, nefiind dovedite alte acte de negare a acestei calități, săvârșite de această pârâtă. Recunoașterea calității de autor unic de către pârâta B. este cuprinsă în hotărârea din 11 mai 1989. La pretenția reclamantului - în dosarul din 1989 - privind recunoașterea folosirii invenției x - aparținând reclamantului - la realizarea lucrării dosar nr. x/9497, pârâta a răspuns astfel cum s-a consemnat mai sus, implicit negând calitatea sa de coautor al invenției x.

În privința cererii de despăgubiri, s-a reținut momentul de început al cursului prescripției la data de 13.07.1977, potrivit art. 8 din decretul 167/1958. Reținând formularea acțiunii cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, a respins cererea ca prescrisă.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia recurată a respins apelul reclamantului, menținându-se argumentarea instanței de fond.

Drept urmare, reținerea instanței de fond în sensul admiterii excepției lipsei de interes a capătului de cerere prin care se solicită constatarea calității reclamantului de unic autor al invenției ce face obiectul certificatului de inventator x din 13.07.1977, în condițiile în care perioada de valabilitate a brevetului a expirat, iar titular al brevetului este Institutul de Cercetare Dezvoltare Textile Pielărie este pe deplin justificat. Nefiind justificat folosul practic urmărit de reclamant, nu este îndeplinită condiția interesului - condiție de exercițiu a acțiunii civile este pe deplin justificat.

Prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3 din Decretul 167/1958 în soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiunea în despăgubiri, ce a început să curgă la 13.07.1977, termenul de trei ani fiind depășit.

Așa cum s-a arătat, interesul, astfel cum este definit prin art. 33 C. proc. civ., este o condiție de exercitare a acțiunii civile și reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a unui mijloc procesual ce intră în conținutul acțiunii. Astfel spus, este firesc ca procedura judiciară să nu fie pusă în mișcare dacă nu aduce părții niciun avantaj legal, un folos practic concret.

Or, în cauză, câtă vreme perioada de valabilitate de 15 ani a brevetului x eliberat la 13.07.1977, titular fiind I. a expirat conform art. 24 din Legea nr. 62/1974 privind invențiile și inovațiile, invenția trecând astfel în domeniul public, reclamantul nu a justificat care este folosul practic urmărit și în condițiile în care acesta nu a arătat în ce documente și publicații a fost negat de intimat dreptul său de autor unic al invenției.

Drept urmare, Înalta Curte, reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 31 din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, ecția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2017.