ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1931/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 5.08.2013, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., au chemat în judecată pe S.C. K. S.A., solicitând să se constate că pârâta a încălcat drepturile de proprietate industrială ale reclamanților asupra invenției denumite "Cupă poligonală pentru excavator" în perioada 01.08.2010-31.07.2013, obligarea acesteia la plata despăgubirilor constând în contravaloarea încasărilor pentru produsele fabricate și comercializate neautorizat, respectiv în dinții cupă excavator 1400 (II) desen E14-328.03, în cuantum actualizat în raport de indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 455/19.12.2014, Tribunalul Argeș a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.

Prin decizia nr. 1586/12.10.2015, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul reclamanților împotriva sentinței menționate.

Prin decizia nr. 1859/11.10.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamanților, a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Prin decizia nr. 1228/26.04.2017, Curtea de Apel Pitești, în majoritate, a respins ca nefondat apelul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 455/19.12.2014 pronunțate de Tribunalul Argeș.

Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs reclamanții B., C., A., D., F., G., H., I., J. și E., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

Dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) instituie o excepție de fond care întrunește toate elementele unei excepții, iar prin invocarea acestei excepții nu se pune în discuție fondul acțiunii, constând în despăgubiri pentru folosirea fără drept a invenției, ci se urmărește respingerea acțiunii pentru lipsuri ale dreptului la acțiune, deci pe cale de excepție, creată de legiuitor pentru situația decăderii titularului de brevet.

O asemenea excepție, de interes personal, trebuia soluționată cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., făcând inutilă cercetarea fondului în cazul admiterii.

Pârâta avea obligația de a invoca excepția prin întâmpinare, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel încât este decăzută din dreptul de a o invoca și de a propune probe pentru dovedirea sa, conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ., iar instanța avea obligația de a nu lua în considerare excepția și de a nu admite probe menite să dovedească excepția pe parcursul procesului, așa cum prevede art. 254 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., în caz contrar, acordând pârâtei ceea ce nu s-a cerut prin întâmpinare.

Este nelegală motivarea că pârâta a cunoscut dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. h) din lege în urma efectuării expertizei, fiind contrară prezumției că legea este cunoscută (în speță, Legea nr. 64/1991).

- A respins motivul de apel cu privire la întinderea protecției conferite de brevet, dar, în continuare, a infirmat interpretarea primei instanțe pe acest aspect;

- Este nelegală distincția făcută între încălcarea directă și încălcarea indirectă a protecției acordate prin brevet, cu consecința exonerării de răspundere a pârâtei pentru încălcarea dreptului exclusiv conferit de brevet.

Instanța de apel a adăugat la lege, sintagma de "încălcare indirectă" nefiind prevăzută de legiuitor, iar, pe de altă parte, nu se poate face o departajare între elementele din revendicări în funcție de încălcarea lor și cu atât mai mult, o clasificare a încălcărilor în directe și indirecte.

În considerente s-a făcut o confuzie terminologică asimilându-se încălcarea parțială cu încălcarea indirectă, interpretare inacceptabilă, deoarece se bazează pe o distincție pe care legiuitorul nu a făcut-o.

De asemenea, dispozițiile art. 32 din lege au fost interpretate în mod greșit prin adăugarea de argumente ce țin de o bună- credință a pârâtei pentru a justifica utilizarea parțială a obiectului invenției, caracterizată ca o încălcare indirectă. De altfel, pârâta nu beneficiază de prezumția de bună-credință, deoarece a folosit invenția anterior publicării decăderii, prin producerea și comercializarea către subunitățile L. S.A. de dinți cupă tip 1400 M, aspect recunoscut de aceasta și stabilit cu autoritate de lucru judecat prin deciziile nr. 5431 și 5432 din 22.11.2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă;

- Instanța de apel a apreciat eronat asupra noțiunii de "folosire" din art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Legea nu explicitează noțiunea de "folosire", ceea ce presupune, pe de o parte, o interpretare sistematică, prin raportare la alte norme din lege, iar pe de altă parte, o interpretare restrictivă având în vedere că dispozițiile art. 34 din lege instituie excepții care presupun întotdeauna o asemenea interpretare.

Potrivit art. 32 alin. (2) lit. a) din lege, este interzisă efectuarea fără consimțământul titularului a următoarelor acte:

"fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs", iar art. 34 alin. (1) prevede cazurile care nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute la 32 și 33.

Prin interpretarea literală a art. 32 alin. (2), se constată că folosirea obiectului invenției este unul dintre actele efectuate exclusiv de inventator ori cu consimțământul său, alături de fabricarea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, text la care trebuie raportat art. 34, conținând excepții de la dispozițiile art. 32 alin. (2), și care trebuie interpretat având în vedere clasificarea actelor din acest text. Prin interpretare logică, reiese că legiuitorul a instituit excepții în funcție de actele prevăzute la art. 32 alin. (2). Cum exprimarea legiuitorului este clară, iar excepțiile sunt de strictă interpretare, nu se poate utiliza analogia pentru a include în noțiunea de folosire celelalte acte.

Astfel, în opinia majoritară, în mod greșit textul de lege a fost interpretat extensiv, în sensul că aceasta "presupune fabricarea produsului (dinții) și vânzarea acestuia", în timp ce opinia separată conține o interpretare corectă, în ce privește atât noțiunea de folosire în interes propriu, cât și transmiterea dreptului de folosire odată cu transmiterea patrimoniului sau a unei fracții din patrimoniul celui ce utilizează invenția.

Cerințele impuse de lege pentru a opera excepția sunt următoarele: folosirea cu bună-credință sau luarea de măsuri, efective și serioase, de folosire a invenției, în tot sau în parte, de către terțul interesat, în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului; ulterior revalidării invenției, terțul a folosit invenția, în tot sau în parte, în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării; ulterior revalidării invenției, terțul a folosit invenția în mod personal.

Aceste condiții nu sunt întrunite în speță.

Folosirea cu bună-credință impune o utilizare conștientă a invenției, având convingerea că nu încalcă dreptul de proprietate industrială protejat prin brevetul de invenție x. În speță, buna-credință nu poate fi reținută din moment ce pârâta, cunoscând revendicările din brevetul de invenție x, a susținut prin întâmpinarea depusă la instanța de fond că în perioada 01.08.2010 - 31.07.2013 nu a produs sau comercializat dinți de cupă excavator care să încalce drepturile conferite de brevet.

Chiar în ipoteza absurdă în care s-ar considera că folosirea invenției a fost de bună-credință anterior revalidării, pentru dinții E 1400(II) sau 1400 MII, situație dovedită cu autoritate de lucru judecat prin deciziile nr. 5431 și 5432 din 22.11.2013 ale ÎCCJ, secția civilă, pârâta Societatea K. S.A. a folosit cu rea-credință invenția ulterior revalidării invenției, publicată în BOPI din 30.03.2009, pentru alte tipuri de dinți de cupă identici/similari cu cei brevetați în ce privește caracteristicile tehnice, respectiv: dinți tip M II, dinți cupă E 1400 var. 3G x 2683662/MII, dinți nemodernizați E 1400 cu coadă tip 1300, dinți cupă cu coadă pentru excavator 1400 modernizat, dinte tip FS exc. 1400 modernizat, dinți cupă cu coadă tip 1300 exc. ERC 1400, dinți cu fiabilitate sporită pentru excavator 1400 nemodernizat, situație rezultând din expertiza tehnică, deci nu a existat un volum al acestor dinți anterior revalidării care să poată fi invocat și folosit ulterior revalidării.

Intimata pârâtă nu beneficiază de dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, deoarece nu a folosit personal invenția, ci a transmis dreptul de folosință către terți (SNL Oltenia și Societatea L. SA), dar cu nerespectarea cerinței legale de a face transmiterea concomitent cu patrimoniul său ori cu o fracție din patrimoniul său afectat exploatării invenției. Ori, intimata pârâtă nu se afla în această situație, nedovedind aceste forme de transmisiune.

- Instanța de apel a interpretat greșit sintagma "volumul existent la data publicării mențiunii revalidării" din cuprinsul art. 34 alin. (1) lit. f) teza a doua din lege.

Argumentația conține confuzii terminologice, noțiunea de volum având întotdeauna un sens cantitativ. Pe baza acestei confuzii, se ajunge la concluzia de neadmis că folosirea invenției pentru o varietate de tipuri de dinți nu ar putea constitui o depășire a volumului utilizării din perioada decăderii. Prin aceasta, se neagă teoria echivalenței, recunoscută de art. 32 alin. (6) din lege, fiind excluși de la stabilirea volumului utilizării dinții echivalenți.

Recurenta a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate și retrimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 259.465 RON către fiecare reclamant sau a sumei de 220.545,8 RON către fiecare reclamant, dacă se va aprecia că pârâta beneficiază de protecția prevăzută de art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, cu privire la producerea și comercializarea dinților tip MII, prin valorificarea raportului de expertiză contabilă întocmit în cursul judecării apelului din primul ciclu procesual.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 20.04.2018, Înalta Curte, în complet de filtru, a admis în principiu recursul declarat de reclamanții B., J., G., I., F., C., H., E., A., D., membrii completului de filtru fiind în unanimitate de acord că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., pentru motivele arătate în încheiere. În aplicarea art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea pe fond a recursului.

La termenul de judecată din data de 18.05.2018, intimata - pârâtă a reiterat excepția lipsei calității procesuale active.

Examinând cu prioritate această excepție, Înalta Curte reține că excepția cu acest obiect a fost invocată de către pârâtă chiar prin întâmpinarea depusă la prima instanță, iar tribunalul s-a pronunțat pe fondul dreptului, constatând în prealabil că reclamanții sunt titularii brevetului nr. x "Cupă poligonală pentru excavator".

Pârâta nu a formulat apel în legătură cu aprecierea primei instanțe asupra calității reclamanților de titulari ai brevetului, mai mult, a reiterat excepția în faza judecării apelului, în primul ciclu procesual parcurs în cauză, iar instanța de apel, la termenul de judecată din 15 iunie 2015, a constatat că, față de modul în care s-a pronunțat tribunalul pe aspectul în discuție, conservă doar interesul de a face apărări pe fondul apelului.

În acest context, Înalta Curte constată că reiterarea excepției privind lipsa calității procesuale active în fața acestei instanțe de recurs este inadmisibilă, cât timp instanțele de fond s-au pronunțat asupra excepției, fie și numai pentru a constata, în cazul instanței de apel, că nu este posibilă cercetarea acestui mijloc de apărare. Eventualele nemulțumiri ale părții față de aprecierile instanțelor puteau fi formulate exclusiv pe calea apelului, respectiv a recursului, împotriva măsurilor succesiv adoptate, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Aceeași constatare se impune și în măsura în care se consideră că excepția a fost invocată în recurs dintr-o altă perspectivă decât aceea vizând calitatea reclamanților de titulari ai brevetului.

Din concluziile intimatei - pârâte de la termenul de judecată din 18.05.2018, în motivarea excepției, reiese că finalitatea invocării acesteia constă în stabilirea inexistenței unei fapte de contrafacere în raport de întinderea protecției asigurate prin brevetul de invenție.

Or, chiar dacă aceste susțineri au legătură cu îndreptățirea reclamanților la despăgubiri în prezenta cauză, analiza lor presupune compararea obiectului material al actelor pârâtei cu obiectul invenției protejate prin brevet, ceea ce reprezintă o chestiune de fond ce nu poate fi suprapusă calității procesuale active și valorificată prin intermediul unei excepții de ordine publică.

Pe de altă parte, după cum se va arăta în analiza recursului reclamanților, instanța de apel a procedat la determinarea întinderii protecției brevetului și la compararea menționată anterior, iar criticile la adresa unor dezlegări de fond nesatisfăcătoare, în contextul unei soluții favorabile, puteau fi valorificate doar pe calea unui recurs împotriva considerentelor. În absența formulării de către pârâtă a unui asemenea recurs, dezlegările de fond în discuție se impun cu autoritate de lucru judecat, neputând fi reanalizate de către această instanță de control judiciar.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă excepția lipsei calității procesuale active.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Această susținere nu poate fi primită, întrucât eventuala întrunire a condițiilor de aplicare a normei în discuție nu ar conduce la respingerea acțiunii pentru lipsuri ale dreptului la acțiune, astfel cum pretind recurenții, ci la respingerea în fond a acțiunii.

Dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) din lege instituie un caz de excepție de la regula efectuării de acte de exploatare a brevetului doar cu consimțământul titularului, ceea ce înseamnă că incidența normei presupune verificarea cu prioritate a existenței unor acte de exploatare de către pârâtă a invenției și doar dacă această condiție este îndeplinită, trebuie cercetată îndreptățirea pârâtei la folosirea invenției, pentru a opera limitarea efectelor juridice ale brevetului.

Or, asemenea verificări se suprapun analizei fondului dreptului dedus judecății, rezultatul fiecărei etape fiind concludent pentru soluționarea cauzei în fond, ceea ce confirmă aprecierea instanței de apel privind imposibilitatea invocării incidenței normei în discuție pe calea unei excepții procesuale.

În consecință, urmează a se respinge ca nefondată susținerea recurenților pe acest aspect.

În primul rând, recurenții - reclamanți au criticat modul de interpretare și de aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 64/1991 (în forma de la data cererii de chemare în judecată - 5.08.2013), prin prisma considerentelor referitoare la întinderea protecției conferite prin brevetul ce aparține reclamanților și la încălcarea indirectă a drepturilor decurgând din brevet.

Din motivarea deciziei recurate, rezultă că cel de-al treilea motiv de apel, vizând interpretarea dispozițiilor legale ce reglementează întinderea protecției, a fost respins ca lipsit de obiect, întrucât din analiza considerentelor hotărârii primei instanțe nu se desprinde concluzia pretinsă de către apelanți.

Această constatare este explicată în cadrul celui de-al patrulea motiv de apel, în sensul că tribunalul a reținut încălcarea de către pârâtă a brevetului reclamanților, dar soluția de respingere a cererii acestora nu a fost adoptată pentru acest considerent, ci în virtutea îndreptățirii pârâtei de a folosi invenția, pe temeiul art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991. S-a mai arătat că tribunalul a analizat dacă există o încălcare a brevetului din motivul că protecția oferită de art. 34 alin. (1) lit. f) nu putea fi reținută în lipsa unei încălcări a dreptului exclusiv de exploatare. Instanța de apel a examinat în continuare întrunirea în cauză a condițiilor de aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f).

În același timp, în cadrul celui de-al șaptelea motiv de apel, s-a arătat că, în raport de art. 32 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 64/1991, încălcarea invenției protejate de brevet poate avea loc și prin fabricarea și vânzarea produsului ce reprezintă obiectul brevetului, iar pârâta a desfășurat tocmai activități de fabricare și vânzare a produselor ce reprezintă obiectul brevetului.

Față de cele redate anterior, se constată că instanța de apel a pornit de la premisa că tribunalul a stabilit efectuarea de către pârâtă a unor acte de exploatare în legătură cu invenția, de natura celor enumerate în art. 32, fie și numai pentru a verifica incidența art. 34 alin. (1) lit. f), aspect pe care instanța de apel și l-a însușit ca atare, fără să aprecieze ca fiind necesară reanalizarea sa.

Această premisă indică faptul că s-a considerat că tribunalul a dezlegat inclusiv chestiunea referitoare la întinderea protecției conferite prin brevet, din perspectiva invocată de către reclamanți în apel și în modalitatea pretinsă de aceștia, anume în sensul întinderii protecției și asupra dinților pentru cupă de excavator, nu numai asupra ansamblului cupă - port dinte - dinte. Din acest motiv, instanța de apel a respins critica reclamanților ca neavând obiect și a reținut efectuarea de acte de exploatare asupra produselor ce reprezintă obiectul brevetului.

Premisa raționamentului regăsit în decizia de apel este una favorabilă recurenților - reclamanți, deoarece presupune că singurul motiv - dintre cele supuse analizei - care a impus respingerea acțiunii în pretenții este acela al îndreptățirii pârâtei de a folosi invenția, prin întrunirea situației de excepție din art. 34 alin. (1) lit. f) (acest ultim aspect făcând obiectul unei critici distincte).

În aceste condiții, recurenții nu au interesul de a critica o eventuală aplicare greșită a legii prin aprecierile favorabile ale instanței de apel referitoare la întinderea protecției, cât timp este deja atinsă finalitatea obținerii unei dezlegări în sensul că fabricarea și comercializarea dinților pentru cupă de excavator constituie acte de exploatare a obiectului brevetului de natura celor interzise prevăzute de art. 32 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 64/1991 ca acte de încălcare a dreptului exclusiv al titularului brevetului, în absența consimțământului acestuia.

Constatarea lipsei de interes nu este infirmată de inserarea în considerentele deciziei recurate a sintagmei "încălcare indirectă" și de asimilarea acesteia cu încălcarea parțială, aspecte la care se face referire prin motivele de recurs, în condițiile în care aceste calificări nu au împiedicat instanța de apel să rețină aprecierile favorabile reclamanților, arătate anterior.

Este adevărat că, astfel cum a menționat instanța de apel, prin raportul de expertiză întocmit în cursul judecății în primă instanță au fost expuse considerații ale expertului privind distincția între o încălcare directă și una indirectă a brevetului, însă pornindu-se de la premisa că protecția conferită de brevet acoperă doar ansamblul cupă poligonală de excavator- port dinte - dinte, nu și dinții de excavator, separat de ansamblu. Expertul a opinat că doar actele de exploatare a ansamblului pot reprezenta acte de încălcare a obiectului brevetului, în sensul art. 32 din Legea nr. 64/1991, în timp ce actele privind o componentă a ansamblului (de încălcare indirectă) pot fi sancționate doar pe temeiul art. 9 din O.U.G. nr. 100/2005, ca măsură de prevenire a unei încălcări în sensul art. 32 din Legea nr. 64/1991.

Din considerentele deciziei recurate, se observă că instanța de apel a preluat doar distincția operată, fără efectele preconizate de expert asupra încadrării actelor de exploatare în categoria celor enumerate în art. 32 din Legea nr. 64/1991. Actele de exploatare săvârșite de pârâtă au fost considerate drept acte ce vizează produsul obiect al brevetului, incluse în enumerarea din art. 32.

În aceste condiții, din perspectiva recurenților, este lipsită de relevanță folosirea unei noțiuni inexistente în legea română (încălcarea indirectă este recunoscută, de exemplu, în Codul francez de proprietate intelectuală, prin prisma actelor constând în furnizarea sau oferta de furnizare, către persoane neautorizate, a mijloacelor ce permit exploatarea sau realizarea invenției, dar este considerată încălcare directă fabricarea și vânzarea produsului ce reprezintă obiectul brevetului; încălcarea indirectă nu este condiționată de existența unui act de încălcare directă).

De asemenea, nu prezintă importanță calificarea (făcută chiar de către prima instanță, potrivit aprecierii instanței de apel) drept încălcare parțială, prin actele de lezare a unei părți din protecția acordată de brevet, nici asimilarea acesteia cu o încălcare denumită indirectă. Reclamanții au formulat pretenții în legătură cu un produs pe care instanța de apel l-a integrat în sfera de protecție a brevetului, susceptibilă de încălcare prin acte de natura celor prevăzute de art. 32 din lege.

Este de precizat că interesul cenzurării aprecierilor favorabile reclamanților aparținea intimatei-pârâte, care avea deschisă calea recursului împotriva considerentelor, prevăzută de art. 461 alin. (2) C. proc. civ., care ar fi permis, în ipoteza admiterii, menținerea soluției favorabile.

În absența unei astfel de învestiri a instanței de recurs și față de lipsa de finalitate a susținerilor recurenților - reclamanți, nu este posibilă cercetarea aprecierilor menționate, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 32 din lege, în sensul dacă dinții de excavator reprezintă sau nu obiect al protecției conferite de brevet, chiar independent de ansamblul invenției și, în consecință, dacă actele săvârșite de pârâtă constituie acte de exploatare a înseși invenției.

În raport de cele expuse, Înalta Curte va respinge criticile referitoare la interpretarea și aplicarea art. 32 din Legea nr. 64/1991.

În al doilea rând, recurenții au criticat modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Se constată că aceste critici sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Art. 34 prevede că "nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 și 33", printre altele, "folosirea cu bună-credință sau luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției de către terți în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului. În acest caz invenția poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării, și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenția ori cu o fracțiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenției" (lit. f).

După cum s-a arătat anterior, norma în discuție instituie un caz de excepție de la regula efectuării de acte de exploatare a brevetului doar cu consimțământul titularului, în măsura în care sunt întrunite toate condițiile de aplicare a normei de la art. 34 alin. (1) lit. f).

Înalta Curte constată că instanța de apel a interpretat în mod greșit noțiunea de "folosire" a invenției, prin extinderea nepermisă a situației de excepție la una neprevăzută de legiuitor, cu consecința aprecierii nelegale privind aplicarea normei și în cazul persoanei care a fabricat și a comercializat produsul ce reprezintă obiectul brevetului, ce corespunde pârâtei din speță.

S-a arătat deja că prin decizia recurată s-a reținut corelația dintre art. 32 și art. 34 din lege, în sensul că incidența situației de excepție poate fi atrasă doar dacă a fost efectuat un act de exploatare în legătură cu invenția, dintre cele enumerate în art. 32.

Această corelație impune, în primul rând, compararea termenilor prin care legiuitorul a descris situația de excepție cu cei prin care a fost conturată regula sau chiar cu alte cazuri în care regula nu se aplică, pentru delimitarea certă a sferei de aplicare a cazului de excepție.

Art. 32 prevede în alin. (1) că "Brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată", iar în alin. (2) că "Este interzisă efectuarea fără consimțământul titularului a următoarelor acte", ceea ce înseamnă că actele enumerate la lit. a) și b) constituie acte de exploatare a invenției.

Atunci când obiectul brevetului este un produs (ipoteza de la lit. a), este interzisă fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul acestuia în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, fără consimțământul titularului brevetului.

Enumerarea conține modalitățile concrete de exploatare a invenției, raportul dintre actele de "exploatare" și actele de fabricare, folosire, vânzare etc. fiind unul de la gen la specie.

În enumerare, "folosirea" este prevăzută distinct de fabricare și de vânzare, subliniind intenția legiuitorului de atribuire a semnificației unei modalități diferite de exploatare a invenției.

În acest context, menționarea în art. 34 alin. (1) lit. f) doar a actelor de "folosire" a invenției indică fără echivoc excluderea celorlalte modalități de exploatare din sfera de aplicare a normei de excepție.

Nu s-ar putea considera că este vorba despre o inconsecvență terminologică a legiuitorului, care ar permite atașarea noțiunii de "folosire" a unei semnificații mai largi decât aceea atribuită prin norma ce instituie regula, prin raportare la alte criterii de interpretare.

Art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative obligă legiuitorul la asigurarea unității terminologice în conținutul normelor, prevăzând că "În limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni" (alin. (1), principiu în raport de care este de neconceput ca același termen să aibă o semnificație diferită în cuprinsul aceluiași normativ și pe care legiuitorul să nu o semnaleze ca atare.

Pe de altă parte, atunci când a configurat în art. 34 alte situații de excepție, a menționat explicit sfera actelor de exploatare, fie făcând referire în mod generic la toate actele de exploatare ("efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute de art. 32 alin. (2)", precum în art. 34 lit. b), c) sau g), fie indicând anumite acte ("comercializarea sau oferirea spre vânzare" la lit. d).

Acest mod de descriere, comun tuturor situațiilor de excepție, înlătură posibilitatea unei confuzii terminologice la lit. f) din art. 34 alin. (1), termenul de "folosire" indicând limitarea cazului de excepție la această modalitate de exploatare a invenției. Semnificația din art. 32 alin. (2) este aceea uzuală, de punere în practică/întrebuințare/aplicare a obiectului brevetului.

Se observă că instanța de apel a făcut distincția necesară pe care o presupune art. 32 alin. (2), arătând, în analiza motivului al șaptelea de apel, că pârâta din cauză a desfășurat activități de fabricare și vânzare a produselor ce reprezintă obiectul brevetului, iar nu activitate de excavare cu echipamente utilate cu dinții în discuție. Or, acceptând corelația dintre art. 32 și art. 34, instanța de apel ar fi trebuit să dea eficiență distincției sesizate și în contextul art. 34 alin. (1) lit. f), nu) numai în cel al art. 32.

Față de faptul că legiuitorul a delimitat în mod clar noțiunea de "folosire" de cele de "fabricare" și "vânzare", metoda interpretării gramaticale conduce la o interpretare literală a normei de la art. 34 alin. (1) lit. f), deoarece există o concordanță deplină între formularea textului legal interpretat și situațiile practice care se încadrează în ipoteza acestuia, nefiind necesar a se extinde sau a se restrânge aplicarea dispoziției în cauză.

Astfel interpretată norma și ținându-se cont că este vorba despre o situație de excepție, de strictă interpretare și aplicare, norma nu poate fi extinsă la alte situații ce nu au fost prevăzute de legiuitor ca limitări ale efectelor juridice ale brevetului.

Dreptul de a folosi invenția după revalidarea brevetului este recunoscut, așadar, ca un drept de aplicare în continuare a invenției, fără ca legiuitorul să recunoască un drept de fabricare și de comercializare a invenției, după revalidarea brevetului, în favoarea persoanei care a efectuat cu bună- credință asemenea acte de exploatare în perioada dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului.

Față de cele expuse, se constată că instanța de apel a apreciat în mod greșit că dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 sunt incidente în speță, criticile recurenților pe acest aspect fiind fondate.

Această constatare este suficientă pentru admiterea recursului reclamanților și trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art. 497 C. proc. civ., fiind inutilă cercetarea criticii referitoare la interpretarea și aplicarea de către instanța de apel a noțiunii de "volum" din cuprinsul art. 34 alin. (1) lit. f), din) moment ce norma nu este aplicabilă în cauză.

Se impun, însă, următoarele precizări în legătură cu această critică, interesând rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

Recurenții au făcut referire la teoria echivalenței, recunoscută prin art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991.

Această normă vizează, însă, tot întinderea protecției conferite prin brevet, ceea ce înseamnă că recurenții au înțeles că instanța de apel ar fi stabilit că anumite tipuri de dinți de excavator fabricate și comercializate de către pârâtă după revalidarea brevetului nu ar fi echivalenți cu dinții brevetați.

Prin considerentele anterior expuse, s-a arătat deja că instanța de apel a considerat ca fiind dezlegată chestiunea referitoare la întinderea protecției conferite prin brevet, în sensul că protecția acoperă distinct dinții pentru cupă de excavator, nu numai ansamblul cupă - port dinte - dinte, motiv pentru care această instanță de recurs a apreciat ca fiind lipsită de finalitate o critică a recurenților pe acest aspect.

Atunci când a analizat motivul de apel privind noțiunea de "volum" din art. 34 alin. (1) lit. f), instanța de apel a făcut referire și la chestiunea vizând tipurile de dinți de cupă excavator, dar numai pentru a compara ceea ce a fabricat și comercializat pârâta, în perioada dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului, față de perioada ulterioară revalidării brevetului (pretențiile reclamanților deduse judecății vizând activitatea pârâtei după revalidare).

Așadar, instanța de apel nu a comparat produsul fabricat și comercializat de către pârâtă după revalidare chiar cu produsul brevetat, în scopul stabilirii întinderii protecției conferite de brevet prin raportare la art. 32 alin. (6) din lege, anume dacă pârâta a fabricat și comercializat după revalidare dinți de excavator echivalenți cu cei brevetați.

Întrucât volumul comparativ al exploatării invenției de către pârâtă, anterior și ulterior revalidării, nu interesează cauza de față, dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) nefiind incidente, iar criticile recurenților au fost formulate în acest context, Înalta Curte constată că nu poate cerceta aspectul privind eventuala echivalență dintre produsele fabricate și comercializate de către pârâtă după revalidare și produsele brevetate, în scopul stabilirii întinderii protecției conferite de brevet prin raportare la art. 32 alin. (6) din lege.

Revine instanței de apel sarcina ca, în cadrul rejudecării, să aprecieze dacă este necesar să analizeze aspectul în discuție, ținând cont de relevanța acestuia în contextul rejudecării apelului, de limitele învestirii prin motivele de apel, precum și de susținerile și apărările părților.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă excepția lipsei calității procesuale active.

Admite recursul declarat de reclamanții B., C., A., D., F., G., H., I., J. și E. împotriva deciziei nr. 1228 din 26 aprilie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.05.2018.