ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 559/2014

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC A. SA Iași în contradictoriu cu pârâta SC T. SA Cluj-Napoca, a solicitat instanței să interzică pârâtei utilizarea mărcii S. în oricare dintre activitățile sale și, în principal, să interzică următoarele acte: aplicarea denumirii S. pe produse sau pe ambalaje, oferirea, comercializarea sau deținerea de produse purtând marca S., importul și exportul produselor purtând denumirea S., utilizarea denumirii S. pe documente, utilizarea denumirii S. pentru publicitate, în realitate, enumerând activitățile prevăzute de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice republicată, a căror interzicere poate fi solicitată de titularul mărcii, „în special” spune actul normativ.

Prin sentința civilă nr. 784 din 17 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 541/117/2008, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC T. SA, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată, fiind respinsă cererea pârâtei pentru obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia civilă nr. 194/ A din 24 martie 2011 a Curții de Apel Cluj s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta SC A. SA Iași împotriva sentinței civile numărul 748 din 17 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul numărul 541/117/2008, care a fost schimbată parțial, în sensul că s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamantă împotriva pârâtei SC T. SA Cluj-Napoca și, în consecință a fost obligată pârâta să retragă de pe piața din România produsul marca S.. S-a admis cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei formulată de SC R.L.L.

SA - India. A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 4189 lei, în toate instanțele. Prin decizia civilă nr. 3064 din 4 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de pârâta SC T. SA împotriva deciziei civile nr. 194/ A din 24 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, care a fost casată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Instanța de recurs a reținut că dispoziția de retragere de către pârâtă de pe piața farmaceutică din România a produsului marca S. poate fi adoptată doar dacă există certitudinea că medicamentul a fost pus în circulație de către pârâtă. Considerentele instanței de apel în susținerea soluției de obligare a pârâtei la retragerea produsului de pe piață nu relevă existența unei situații de fapt certe pe acest aspect, argumentele expuse fiind insuficiente și chiar contradictorii.

Instanța de apel a reținut, pe de o parte, că pârâta nu a mai efectuat după înregistrarea cererii activitățile indicate în cererea de chemare în judecată - acte de import, oferire spre comercializare, deținere de produse și chiar de comercializare - dar, pe de altă parte, că pârâta a efectuat, totuși, asemenea acte, din moment ce a fost obligată să retragă de pe piață produsul în discuție.

Această contradicție în argumentarea soluției adoptate în apel relevă că situația de fapt nu este pe deplin stabilită, chiar și în ipoteza în care raționamentul conceput de către instanța de apel este valid din punct de vedere logic - aceea că în farmaciile indicate de către reclamantă s-a comercializat produsul S. în urma unor acte de comerț ale pârâtei, săvârșite anterior datei de 4 februarie 2008. Instanța de apel a aplicat prezumția simplă că medicamentul S. comercializat în anul 2010 în farmacii a fost produs în mod cert de către pârâtă, deoarece s-a dovedit că aceasta a produs în trecut astfel de medicamente și nu a probat că ar fi existat și alți producători. Această prezumție contrazice însă chiar constatarea instanței în sensul că pârâta a încetat orice act de încălcare a mărcii reclamantei, după data formulării cererii de chemare în judecată.

Instanța de apel s-a întemeiat în mod greșit exclusiv pe bonurile fiscale, exacerbând forța doveditoare a acestor înscrisuri. Pentru determinarea certă a situației de fapt, era necesară administrarea de probe suplimentare din care să rezulte în mod coroborat că bonurile fiscale depuse de către reclamantă vizează produse provenind de la pârâtă, care a efectuat actele de comerț pretinse, anterior formulării cererii de chemare în judecată. Ar fi trebuit depuse odată cu bonurile fiscale prin care reclamanta a dovedit că a achiziționat din farmacii produsul S., după luna septembrie 2010, orice alt înscris din care să rezulte că produsul provine în mod direct sau indirect de la pârâtă, precum și data actului de comerț efectuat de către aceasta.

Un asemenea înscris poate fi reprezentat de ambalajul produselor achiziționate de către reclamantă din farmacii, în condițiile în care acesta relevă date precum producătorul și data producerii. De asemenea, s-ar fi putut solicita informații în legătură cu aceste aspecte, de la farmaciile care au eliberat bonurile fiscale, astfel cum a intenționat instanța de apel, însă nu a dispus în acest sens. S-ar fi putut face verificări în evidențele pârâtei, în legătură cu actele de comerț efectuate pentru produsul S., anterior datei de 4 februarie 2008, care să fie coroborate cu celelalte mijloace de probă ce ar fi trebuit administrate. S-a reținut că instanța de apel în mod greșit a deplasat sarcina probei de la reclamantă la pârâtă.

Constatându-se că situația de fapt nu este pe deplin stabilită, fiind necesară suplimentarea probațiunii, în temeiul art. 314, 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul pârâtei a fost admis dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. În completarea materialului probator reclamanta a depus la dosar copii ale unor prospecte și ambalaje ale produsului S., produs de R. (UK) LTD (f. 25-27, 42-44). Conformându-se dispozițiilor statuate prin decizia instanței de recurs, în privința necesității administrării unor probe, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., la termenul de judecată din 10 mai 2013 instanța a pus în discuție necesitatea efectuării unor adrese către farmaciile sau companiile farmaceutice care au emis facturile și bonurile fiscale depuse cu ocazia primei judecări a apelului, în Dosar nr. 1934/33/2010 al Curții de Apel Cluj.

Prin adresele întocmite s-a solicitat acestora să comunice instanței dacă după data de 4 februarie 2008 pârâta a furnizat acestor farmacii/ companii farmaceutice medicamentul S. Din răspunsurile comunicate de către o parte din aceste farmacii/ companii farmaceutice, respectiv: SC A.F. SRL, SC F. SA, SC F.E. SA, SC M.E. SRL și SC P.F. SA, SC F.T. SRL, SC D.I.E. SRL a reieșit că pârâta a furnizat în cadrul relațiilor comerciale derulate cu aceste societăți medicamentul S. și după data de 4 februarie 2008, respectiv până în cursul anului 2010. SC A.F. SRL a achiziționat produsul S. ultima dată la 26 aprilie 2010, SC F. SA ultima dată la 27 aprilie 2010, SC F.E. SA, ultima dată la 18 mai 2010, SC M.E.

SRL ultima dată la 26 aprilie 2010 și SC P.F. SA, ultima dată la 15 aprilie 2011, SC F.T. SRL, ultima dată la 23 aprilie 2010, SC D.I.E. SRL, ultima dată la 18 noiembrie 2009. Potrivit originalelor prospectelor și ambalajelor produsului S., depuse la dosar de către reclamantă la termenul de judecată din 07 iunie 2013, reiese că pârâta a fabricat acest medicament la 09/2008. Prin decizia civilă nr. 40/ A din data de 7 iunie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. SA, împotriva sentinței civile nr. 748 din 17 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosar nr. 541/117/2008, pe care a menținut-o. A admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC R.L.L.

SA - India formulată în favoarea pârâtei. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. Reiese din completarea probațiunii administrate cu ocazia rejudecării apelului că ultima dată de producere a medicamentului S. de către pârâtă ce a putut fi dovedită de către reclamantă a fost Septembrie 2008, iar ultimul act de comerț efectuat tot de către pârâtă a aceluiași medicament s-a făcut la 18 mai 2010, ambele date, atât de producere, cât și de comercializare fiind, într-adevăr, ulterioare datei promovării acțiunii - 17 ianuarie 2008. Potrivit adresei nr. 6657 din 09 iunie 2005 emisă de Ministerul Sănătății - Agenția Națională a Medicamentului (f. 67 - Dosar nr. 541/117/2008 al Tribunalului Cluj), pentru produsul S. 5 mg, aflat în procedura de reînnoire a autorizației de punere pe piață, a fost aprobată schimbarea denumirii medicamentului în R. 5 mg.

Potrivit certificatului de înregistrare a mărcii nr. 86139 emis de O.S.I.M. (f. 66 Dosar nr. 541/117/2008 al Tribunalului Cluj), durata de protecție a mărcii este de 10 ani, începând cu 26 aprilie 2007 pentru titularul SC T. SA. Reiese deci că în prezent pârâta este titulara mărcii R., deținând un certificat de marcă actual și valabil. În ceea ce o privește pe reclamantă, aceasta a formulat cerere de reînnoire a mărcii S., întrucât perioada de valabilitate a expirat la data de 9 decembrie 2012, depunând la dosar, la data de 4 iunie 2013, dovada înregistrării la O.S.I.M. a cererii de reînnoire a mărcii. Potrivit informațiilor postate pe site-ul O.S.I.M., prelungirea mărcii s-a făcut până la 9 decembrie 2022, fără însă a se emite reclamantei SC A. SA certificatul de marcă.

Curtea a apreciat că cererea de reînnoire a mărcii pentru S. înregistrată anterior datei expirării valabilității, precum și informațiile postate pe site-ul O.S.I.M., referitoare la marcă și titularul ei, ce atestă reînnoirea până la 9 decembrie 2022, fac dovada că reclamanta este în continuare deținătoarea mărcii S. În concluzie, pârâta este titulara mărcii R., iar reclamanta a mărcii S. Denumirea asupra căreia se poartă prezentul litigiu este S., denumire foarte apropiată și ușor confundabilă cu cea a mărcii deținute de către reclamantă, deosebirea constând într-o literă.

Pârâta a produs și comercializat sub denumirea S. medicamentul conținând substanța Simvastatină și după data de 17 ianuarie 2008, data promovării prezentei acțiuni, respectiv ultima dată la care pârâta a produs medicamentul fiind Septembrie 2008, iar ultima dată la care l-a comercializat sub denumirea S. (asupra căreia se poartă litigiul) este 18 mai 2010, aceste aspecte rezultând din probațiunea administrată în rejudecare. Obiectul prezentului litigiu îl constituie interzicerea pârâtei să utilizeze denumirea S. în oricare dintre activitățile sale și în principal, să interzică următoarele acte: aplicarea denumirii S. pe produse sau pe ambalaje, oferirea, comercializarea sau deținerea de produse purtând marca S., importul și expertul produselor purtând denumirea S., utilizarea denumirii S. pe documente și pentru publicitate.

Raportat la datele la care s-a făcut dovada că pârâta a produs și respectiv a comercializat ultima dată produsul S., precum și la obiectul litigiului, respectiv solicitările formulate de către reclamantă de interzicere a fi exercitate de către pârâtă cu privire la produsul cu denumirea S., curtea a pus în discuție dacă în prezent subzistă interesul în exercitarea și susținerea acțiunii. Întrucât cadrul procesual din punctul de vedere al obiectului constă exclusiv în solicitări de interzicere a pârâtei să mai utilizeze denumirea S., iar din probațiunea administrată a rezultat că ultimul act de utilizare a denumirii de către pârâtă a avut loc în cursul anului 2010, iar de atunci reclamanta nu a mai făcut nicio dovadă că pârâta ar mai fi utilizat această denumire, curtea constată că în prezent reclamanta nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor sale.

Interesul constituie una din condițiile exercitării acțiunii civile, cerințele pe care trebuie să le îndeplinească pentru a justifica promovarea unei acțiuni fiind: să fie legitim, juridic, să fie născut și actual, să fie personal și direct. Totodată, partea care promovează o acțiune, poate justifica fie un interes material, concretizat într-o pretenție de acest ordin, ceea ce în prezenta cauză nu s-a formulat, fie unul moral, fie mixt. În cauza pendinte, prezintă relevanță caracterul actual al interesului reclamantei. Pentru intervalul 17 ianuarie 2008 - data promovării acțiunii - 18 mai 2010 - data când s-a făcut dovada că pârâta a utilizat pentru ultima dată denumirea S. în cadrul furnizării produsului purtând această denumire către o farmacie, interesul exercitării acțiunii subzistă.

Deci, la data promovării acțiunii, interesul reclamantei era, într-adevăr, născut și actual. Actualmente însă, respectiv din 18 mai 2010 și până în prezent, adică de peste 3 ani, reclamanta nu a făcut dovada utilizării de către pârâtă a denumirii S., astfel încât curtea apreciază că interesul în susținerea petitelor formulate nu mai subzistă, nu mai este de actualitate. Caracterul de actualitate al interesului - ca și condiție de exercitare a acțiunii civile - semnifică, în opinia instanței, nu doar împrejurarea ca acesta să fie născut la data promovării acțiunii (condiție îndeplinită în speță, întrucât la acea dată pârâta producea și comercializa produsul S., astfel cum a reieșit din probațiunea administrată).

Această caracteristică a interesului - de a fi actual - trebuie să se mențină pe întreaga durată a derulării litigiului, până la data pronunțării hotărârii. O hotărâre care consfințește un drept a cărui nevoie de ocrotire era actuală la data sesizării instanței, însă, pe parcurs, necesitatea protejării sale nu mai subzistă, acest drept nemaifiind încălcat la momentul pronunțării hotărârii, este lipsită de eficiență practică. Pârâta a arătat că a încetat să mai folosească denumirea S., în prezent este titulara mărcii R., sub care produce și comercializează fostul produs medicamentos S. Potrivit art. 700 din Legea nr. 95/2006, producerea aceleiași substanțe active (în speță, Simvastatină) de către unul și același producător, sub mai multe denumiri comerciale, nu este prohibită.

Utilizarea însă a fiecărei denumiri, în parte, este supusă condiției obținerii unei autorizații de punere pe piață separate (art. 700 alin. (3) din Legea nr. 95/2006). Or, în speță, pârâta este posesoarea autorizației de punere pe piață a produsului R., iar reclamanta, a produsului S. Față de toate aceste împrejurări, curtea constată că în prezent interesul reclamantei nu mai este actual, apelul urmând a fi respins, întrucât raportat la momentul actual, hotărârea primei instanțe de respingere a acțiunii este temeinică și legală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SA Iași, criticând decizia din perspectiva dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și a Legii nr. 84/1998 republicată.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele. SC A. SA, este titulară a mărcii S., pe care a înregistrat-o la O.S.I.M. în anul 2002, așa cum rezultă din cele două certificate de înregistrare depuse la dosarul cauzei. Înregistrarea mărcilor s-a făcut pe clasa de produse 05, pentru produsul „medicament de uz uman, conținând Simvastatinum.

Marca este utilizată de recurentă, fiind aplicată unui medicament de uz uman cu Simvastatinum, pe care îl producem și comercializăm sub denumirea de S. Societatea pârâtă, SC T. SA, produce și comercializează la rândul său un medicament care conține Simvastatinum, folosind pentru acesta denumirea de S. Considerând că S. (denumirea folosită de pârâtă) este similară cu marca S. (folosită de reclamantă), în anul 2008 a formulat cerere de chemare în judecată în temeiul art. 35 din Legea nr 84/1998 (articol care a primit numărul 36 după republicarea legii) și a solicitat instanței competente (Tribunalul Cluj) să interzică pârâtei utilizarea acestei denumiri în oricare din activitățile sale comerciale, astfel încât drepturile lor de titulari să nu mai fie încălcate.

După 30 de luni de amânări, declinări de competență, contestări ale cererii de chemare în judecată (comportament care dovedește abuzul pârâtei care continuă și pe perioada procesului), dar înaintea ultimului termen de judecată pârâta încetează fapta sa și arată acest lucru instanței de judecata care din acest considerent constată lipsa obiectului în cauză, lipsa interesului pentru reclamantă și pronunță o hotărâre favorabilă pârâtei. După pronunțarea acestei hotărâri pârâta poate relua actul său nelegitim întrucât nu există o hotărâre judecătorească prin care acest lucru să-i fie interzis, iar reclamanta nu își poate proteja în niciun fel drepturile sale legitime. Pentru a evita o asemenea situație legiuitorul a prevăzut în art. 36 din Legea nr 84/1998 că titularul mărcii poate cere instanțelor de judecată să interzică oricărui terț folosirea unui semn identic sau similar cu marca sa.

Numai prin pronunțarea unei astfel de hotărâri titularul poate sancționa conform Legii nr 84/1998 terțul care îi încalcă drepturile și numai în acest fel prin obținerea unei hotărâri judecătorești, poate beneficia de protecția legală a mărcii sale. În absența unei asemenea hotărâri pârâtul poate oricând să reia acțiunea sa de încălcare a drepturilor reclamantului întrucât nu există nicio sancțiune care să îl împiedice. O asemenea modalitate de interpretare și aplicare a legii face ca Legea nr. 84/1998 să fie lipsită de sens întrucât sancțiunile pe care le cuprinde nu vor fi aplicate niciodată iar titularul unei mărci se vede în situația în care drepturile sale nu beneficiază de nicio protecție reală, atât timp cât terțul se abține de la săvârșirea abuzului pe perioada în care împotriva sa există un proces pe rol.

Aplicarea corectă a legii presupune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să constate că folosirea semnului similar mărcii s-a făcut în mod abuziv și să interzică terțului continuarea sau reluarea acestei acțiuni. Astfel, reprezintă o greșită interpretare și aplicare a legii pronunțarea unei hotărâri judecătorești în care deși se constată încălcarea drepturilor titularului de marcă de către pârâtă, atât înainte de introducerea acțiunii cât și pe parcursul derulării procesului până în faza de apel, se concluzionează că cererea este fără obiect sau fără interes întrucât pârâta a încetat pentru moment activitatea sa ilegitimă. În mod eronat instanțele au considerat că neutilizarea momentană a semnului S. echivalează cu lipsa utilizării acestuia și de asemenea în mod eronat s-a apreciat că aceeași încetare a utilizării reprezintă o certitudine a faptului că ea nu va mai avea loc ulterior.

Această interpretare s-a dovedit a fi eronată chiar prin modul în care au decurs faptele pe parcursul procesului. Astfel, instanța de fond a considerat cererea ca fiind fără obiect întrucât fapta pârâtei încetase la data la care s-a soluționat cauza. După pronunțarea acestei hotărâri de către Tribunalul Cluj, pârâta a reluat/continuat utilizarea semnului, așa cum a dovedit în apel când instanța a pronunțat o hotărâre de admitere a acțiunii. Ulterior, la rejudecare, în aceeași fază procesuală de apel s-a apreciat din nou că fapta a încetat iar acțiunea este lipsită de interes, iar cererea a fost respinsă. Această ultimă hotărâre dă din nou pârâtei posibilitatea de a relua actul de utilizare a denumirii S., punând reclamanta în imposibilitatea de a-și exercita drepturile exclusive pe care le deține în calitate de titular de marcă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat pe de o parte neindicarea motivelor pe care se sprijină recursul, iar pe de altă parte respingerea recursului ca nefondat, întrucât decizia este legală. Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos. Nu se poate reține nemotivarea recursului având în vedere că prin acesta se critică reținerea de către instanța de apel ca motiv de respingere a apelului lipsa de interes a cererii de chemare în judecată, care este o problemă de nelegalitate ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC A. SA Iași în contradictoriu cu pârâta SC T. SA Cluj-Napoca, a solicitat instanței să interzică pârâtei utilizarea mărcii S. în oricare dintre activitățile sale și, în principal, să interzică următoarele acte: aplicarea denumirii S. pe produse sau pe ambalaje, oferirea, comercializarea sau deținerea de produse purtând marca S., importul și exportul produselor purtând denumirea S., utilizarea denumirii S. pe documente, utilizarea denumirii S. pentru publicitate, în realitate, enumerând activitățile prevăzute de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice republicată, a căror interzicere poate fi solicitată de titularul mărcii, „în special” spune actul normativ.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 06 februarie 2008. Instanța de apel a reținut din probele administrate cu ocazia rejudecării apelului că ultima dată de producere a medicamentului S. de către pârâtă ce a putut fi dovedită de către reclamantă a fost Septembrie 2008, iar ultimul act de comerț efectuat tot de către pârâtă a aceluiași medicament s-a făcut la 18 mai 2010, ambele date, atât de producere, cât și de comercializare fiind ulterioare datei promovării acțiunii. Prin sentința civilă nr. 784 din 17 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 541/117/2008, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC T. SA, a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța de apel, prin decizia atacată cu prezentul recurs a respins apelul ca nefondat dar cu motivarea că interesul formulării acțiunii nu ar mai fi actual, dat fiind că ultimul act de folosire a mărcii care încalcă dreptul de proprietate al reclamantei a avut loc în mai 2010. Înalta Curte apreciază că această soluție nu este corectă pe de o parte întrucât deși instanța de apel a considerat că acțiunea ar trebui respinsă în temeiul unei excepții, a lipsei de interes, iar nu ca neîntemeiată, așa cum a procedat prima instanță, totuși a menținut hotărârea primei instanțe și a respins apelul. Pe de altă parte, interesul reprezintă o condiție de exercițiu a acțiunii civile, constând în folosul practic urmărit de cel care apus în mișcare acțiunea civilă.

Cerința pe care trebuie să o îndeplinească interesul de a fi născut și actual se verifică în raport cu data formulării acțiunii, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune. În prezenta cauză, așa cum a fost reținută situația de fapt de către instanța de apel, din probele administrate, pârâta a efectuat acte de producere și comercializare a produsului purtând semnul despre care se pretinde că ar încălca dreptul de proprietate industrială al reclamantei atât anterior formulării acțiunii cât și în perioada ulterioară până în mai 2010. Ca atare, la data formulării acțiunii interesul era născut și actual.

Faptul că ulterior formulării acțiunii, în speță, după doi ani de la formularea acțiunii, pârâta a înțeles să nu mai efectueze acte despre care se pretinde de către reclamantă că ar reprezenta acte de încălcare a drepturilor sale asupra mărcii proprii, nu poate duce la respingerea acțiunii ca rămasă fără interes atâta timp cât pârâta, atâta timp cât nu există o hotărâre care să constate încălcarea și să dispună interzicerea efectuării unor astfel de acte, își poate relua activitatea anterioară formulării acțiunii, continuată de altfel și în intervalul de doi ani după formularea acțiunii. Această încetare de a efectua acte despre care se pretinde de către reclamantă că ar reprezenta acte de încălcare a drepturilor sale asupra mărcii proprii chiar dacă ar fi interpretată drept o recunoaștere a pretențiilor reclamantului soluția nu ar fi de respingere a acțiunii ci dimpotrivă de admitere a acțiunii.

Aceasta ar fi soluția chiar dacă recunoașterea ar fi intervenit până la prima zi de înfățișare, consecințele în acest caz reflectându-se doar asupra suportării cheltuielilor de judecată, conform art. 275 C. proc. civ., cu condiția să nu fi fost pârâtul să nu fi fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. În consecință, având în vedere că în mod nelegal instanța de apel nu a intrat în judecarea fondului pretențiilor, apreciind că reclamanta nu ar mai avea interesul formulării acțiunii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(4) coroborat cu art. 304 pct. 9 și art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA Iași împotriva deciziei nr. 40/ A din data de 7 iunie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2014.