ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 18.02.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 559/2014

HOTĂRÂRE

18.02.2014

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 559/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta SC A. SA Iași în contradictoriu cu pârâta SC T.

SA Cluj-Napoca, a solicitat instanței să interzică pârâtei utilizarea mărcii S.

în oricare dintre activitățile sale și, în principal, să interzică următoarele

acte: aplicarea denumirii S. pe produse sau pe ambalaje, oferirea,

comercializarea sau deținerea de produse purtând marca S., importul și exportul

produselor purtând denumirea S., utilizarea denumirii S. pe documente,

utilizarea denumirii S. pentru publicitate, în realitate, enumerând

activitățile prevăzute de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile

și indicațiile geografice republicată, a căror interzicere poate fi solicitată

de titularul mărcii, „în special” spune actul normativ.

Prin sentința civilă nr.

784 din 17 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 541/117/2008,

a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC T. SA,

a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată, fiind respinsă cererea pârâtei pentru

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr.

194/ A din 24 martie 2011 a Curții de Apel Cluj s-a admis în parte apelul

declarat de reclamanta SC A. SA Iași împotriva sentinței civile numărul 748 din

17 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul numărul

541/117/2008, care a fost schimbată parțial, în sensul că s-a admis în parte

acțiunea civilă exercitată de reclamantă împotriva pârâtei SC T. SA Cluj-Napoca

și, în consecință a fost obligată pârâta să retragă de pe piața din România

produsul marca S.. S-a admis cererea de intervenție accesorie în favoarea

pârâtei formulată de SC R.L.L. SA - India. A fost obligată pârâta să-i

plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 4189 lei, în toate

instanțele.

Prin decizia civilă nr.

3064 din 4 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis

recursul declarat de pârâta SC T. SA împotriva deciziei civile nr. 194/ A din 24

martie 2011 a Curții de Apel Cluj, care a fost casată și trimisă cauza spre

rejudecare aceleiași curți de apel.

Instanța de recurs a reținut

că dispoziția de retragere de către pârâtă de pe piața farmaceutică din România

a produsului marca S. poate fi adoptată doar dacă există certitudinea că

medicamentul a fost pus în circulație de către pârâtă.

Considerentele instanței

de apel în susținerea soluției de obligare a pârâtei la retragerea produsului

de pe piață nu relevă existența unei situații de fapt certe pe acest aspect,

argumentele expuse fiind insuficiente și chiar contradictorii.

Instanța de apel a

reținut, pe de o parte, că pârâta nu a mai efectuat după înregistrarea cererii

activitățile indicate în cererea de chemare în judecată - acte de import,

oferire spre comercializare, deținere de produse și chiar de comercializare -

dar, pe de altă parte, că pârâta a efectuat, totuși, asemenea acte, din moment

ce a fost obligată să retragă de pe piață produsul în discuție.

Această contradicție

în argumentarea soluției adoptate în apel relevă că situația de fapt nu este pe

deplin stabilită, chiar și în ipoteza în care raționamentul conceput de către instanța

de apel este valid din punct de vedere logic - aceea că în farmaciile indicate

de către reclamantă s-a comercializat produsul S. în urma unor acte de comerț

ale pârâtei, săvârșite anterior datei de 4 februarie 2008.

Instanța de apel a aplicat

prezumția simplă că medicamentul S. comercializat în anul 2010 în farmacii a fost

produs în mod cert de către pârâtă, deoarece s-a dovedit că aceasta a produs în

trecut astfel de medicamente și nu a probat că ar fi existat și alți

producători. Această prezumție contrazice însă chiar constatarea instanței în

sensul că pârâta a încetat orice act de încălcare a mărcii reclamantei, după

data formulării cererii de chemare în judecată.

Instanța de apel s-a întemeiat

în mod greșit exclusiv pe bonurile fiscale, exacerbând forța doveditoare a

acestor înscrisuri.

Pentru determinarea

certă a situației de fapt, era necesară administrarea de probe suplimentare din

care să rezulte în mod coroborat că bonurile fiscale depuse de către reclamantă

vizează produse provenind de la pârâtă, care a efectuat actele de comerț

pretinse, anterior formulării cererii de chemare în judecată.

Ar fi trebuit depuse

odată cu bonurile fiscale prin care reclamanta a dovedit că a achiziționat din

farmacii produsul S., după luna septembrie 2010, orice alt înscris din care să

rezulte că produsul provine în mod direct sau indirect de la pârâtă, precum și

data actului de comerț efectuat de către aceasta.

Un asemenea înscris

poate fi reprezentat de ambalajul produselor achiziționate de către reclamantă

din farmacii, în condițiile în care acesta relevă date precum producătorul și

data producerii.

De asemenea, s-ar fi

putut solicita informații în legătură cu aceste aspecte, de la farmaciile care au

eliberat bonurile fiscale, astfel cum a intenționat instanța de apel, însă nu a

dispus în acest sens.

S-ar fi putut face

verificări în evidențele pârâtei, în legătură cu actele de comerț efectuate pentru

produsul S., anterior datei de 4 februarie 2008, care să fie coroborate cu

celelalte mijloace de probă ce ar fi trebuit administrate.

S-a reținut că

instanța de apel în mod greșit a deplasat sarcina probei de la reclamantă la pârâtă.

Constatându-se că

situația de fapt nu este pe deplin stabilită, fiind necesară suplimentarea

probațiunii, în temeiul art. 314, 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul pârâtei

a fost admis dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe

de apel.

În completarea materialului

probator reclamanta a depus la dosar copii ale unor prospecte și ambalaje ale produsului

S., produs de R. (UK) LTD (f. 25-27, 42-44).

Conformându-se

dispozițiilor statuate prin decizia instanței de recurs, în privința necesității

administrării unor probe, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., la termenul de judecată din 10 mai 2013 instanța a pus în discuție necesitatea

efectuării unor adrese către farmaciile sau companiile farmaceutice care au

emis facturile și bonurile fiscale depuse cu ocazia primei judecări a apelului,

în Dosar nr. 1934/33/2010 al Curții de Apel Cluj.

Prin adresele întocmite

s-a solicitat acestora să comunice instanței dacă după data de 4 februarie 2008

pârâta a furnizat acestor farmacii/ companii farmaceutice medicamentul S.

Din răspunsurile comunicate

de către o parte din aceste farmacii/ companii farmaceutice, respectiv: SC A.F.

SRL, SC F. SA, SC F.E. SA, SC M.E. SRL și SC P.F. SA, SC F.T. SRL, SC D.I.E. SRL

a reieșit că pârâta a furnizat în cadrul relațiilor comerciale derulate cu

aceste societăți medicamentul S. și după data de 4 februarie 2008, respectiv până

în cursul anului 2010.

SC A.F. SRL a

achiziționat produsul S. ultima dată la 26 aprilie 2010, SC F. SA ultima dată

la 27 aprilie 2010, SC F.E. SA, ultima dată la 18 mai 2010, SC M.E. SRL ultima

dată la 26 aprilie 2010 și SC P.F. SA, ultima dată la 15 aprilie 2011, SC F.T. SRL,

ultima dată la 23 aprilie 2010, SC D.I.E. SRL, ultima dată la 18 noiembrie 2009.

Potrivit originalelor

prospectelor și ambalajelor produsului S., depuse la dosar de către reclamantă

la termenul de judecată din 07 iunie 2013, reiese că pârâta a fabricat acest medicament

la 09/2008.

Prin decizia civilă nr.

40/ A din data de 7 iunie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. SA, împotriva sentinței civile nr.

748 din 17 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosar nr. 541/117/2008,

pe care a menținut-o.

A admis cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta SC R.L.L. SA - India formulată

în favoarea pârâtei.

În motivarea deciziei

s-au reținut următoarele.

Reiese din

completarea probațiunii administrate cu ocazia rejudecării apelului că ultima

dată de producere a medicamentului S. de către pârâtă ce a putut fi dovedită de

către reclamantă a fost Septembrie 2008, iar ultimul act de comerț efectuat tot

de către pârâtă a aceluiași medicament s-a făcut la 18 mai 2010, ambele date,

atât de producere, cât și de comercializare fiind, într-adevăr, ulterioare

datei promovării acțiunii - 17 ianuarie 2008.

Potrivit adresei nr.

6657 din 09 iunie 2005 emisă de Ministerul Sănătății - Agenția Națională a Medicamentului

(f. 67 - Dosar nr. 541/117/2008 al Tribunalului Cluj), pentru produsul S. 5 mg,

aflat în procedura de reînnoire a autorizației de punere pe piață, a fost

aprobată schimbarea denumirii medicamentului în R. 5 mg. Potrivit

certificatului de înregistrare a mărcii nr. 86139 emis de O.S.I.M. (f. 66 Dosar

nr. 541/117/2008 al Tribunalului Cluj), durata de protecție a mărcii este de 10

ani, începând cu 26 aprilie 2007 pentru titularul SC T. SA.

Reiese deci că în

prezent pârâta este titulara mărcii R., deținând un certificat de marcă actual

și valabil.

În ceea ce o privește

pe reclamantă, aceasta a formulat cerere de reînnoire a mărcii S., întrucât

perioada de valabilitate a expirat la data de 9 decembrie 2012, depunând la

dosar, la data de 4 iunie 2013, dovada înregistrării la O.S.I.M. a cererii de reînnoire

a mărcii. Potrivit informațiilor postate pe site-ul O.S.I.M., prelungirea mărcii

s-a făcut până la 9 decembrie 2022, fără însă a se emite reclamantei SC A. SA

certificatul de marcă.

Curtea a apreciat că

cererea de reînnoire a mărcii pentru S. înregistrată anterior datei expirării

valabilității, precum și informațiile postate pe site-ul O.S.I.M., referitoare

la marcă și titularul ei, ce atestă reînnoirea până la 9 decembrie 2022, fac

dovada că reclamanta este în continuare deținătoarea mărcii S.

În concluzie, pârâta

este titulara mărcii R., iar reclamanta a mărcii S.

Denumirea asupra căreia

se poartă prezentul litigiu este S., denumire foarte apropiată și ușor

confundabilă cu cea a mărcii deținute de către reclamantă, deosebirea constând într-o

literă.

Pârâta a produs și

comercializat sub denumirea S. medicamentul conținând substanța Simvastatină și

după data de 17 ianuarie 2008, data promovării prezentei acțiuni, respectiv

ultima dată la care pârâta a produs medicamentul fiind Septembrie 2008, iar ultima

dată la care l-a comercializat sub denumirea S. (asupra căreia se poartă

litigiul) este 18 mai 2010, aceste aspecte rezultând din probațiunea

administrată în rejudecare.

Obiectul prezentului

litigiu îl constituie interzicerea pârâtei să utilizeze denumirea S. în oricare

dintre activitățile sale și în principal, să interzică următoarele acte:

aplicarea denumirii S. pe produse sau pe ambalaje, oferirea, comercializarea

sau deținerea de produse purtând marca S., importul și expertul produselor purtând

denumirea S., utilizarea denumirii S. pe documente și pentru publicitate.

Raportat la datele la

care s-a făcut dovada că pârâta a produs și respectiv a comercializat ultima

dată produsul S., precum și la obiectul litigiului, respectiv solicitările

formulate de către reclamantă de interzicere a fi exercitate de către pârâtă cu

privire la produsul cu denumirea S., curtea a pus în discuție dacă în prezent

subzistă interesul în exercitarea și susținerea acțiunii.

Întrucât cadrul

procesual din punctul de vedere al obiectului constă exclusiv în solicitări de

interzicere a pârâtei să mai utilizeze denumirea S., iar din probațiunea

administrată a rezultat că ultimul act de utilizare a denumirii de către pârâtă

a avut loc în cursul anului 2010, iar de atunci reclamanta nu a mai făcut nicio

dovadă că pârâta ar mai fi utilizat această denumire, curtea constată că în

prezent reclamanta nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor sale.

Interesul constituie una

din condițiile exercitării acțiunii civile, cerințele pe care trebuie să le

îndeplinească pentru a justifica promovarea unei acțiuni fiind: să fie legitim,

juridic, să fie născut și actual, să fie personal și direct.

Totodată, partea care

promovează o acțiune, poate justifica fie un interes material, concretizat

într-o pretenție de acest ordin, ceea ce în prezenta cauză nu s-a formulat, fie

unul moral, fie mixt.

În cauza pendinte,

prezintă relevanță caracterul actual al interesului reclamantei.

Pentru intervalul 17

ianuarie 2008 - data promovării acțiunii - 18 mai 2010 - data când s-a făcut dovada

că pârâta a utilizat pentru ultima dată denumirea S. în cadrul furnizării

produsului purtând această denumire către o farmacie, interesul exercitării

acțiunii subzistă. Deci, la data promovării acțiunii, interesul reclamantei

era, într-adevăr, născut și actual.

Actualmente însă,

respectiv din 18 mai 2010 și până în prezent, adică de peste 3 ani, reclamanta nu

a făcut dovada utilizării de către pârâtă a denumirii S., astfel încât curtea

apreciază că interesul în susținerea petitelor formulate nu mai subzistă, nu

mai este de actualitate.

Caracterul de

actualitate al interesului - ca și condiție de exercitare a acțiunii civile -

semnifică, în opinia instanței, nu doar împrejurarea ca acesta să fie născut la

data promovării acțiunii (condiție îndeplinită în speță, întrucât la acea dată

pârâta producea și comercializa produsul S., astfel cum a reieșit din

probațiunea administrată).

Această

caracteristică a interesului - de a fi actual - trebuie să se mențină pe

întreaga durată a derulării litigiului, până la data pronunțării hotărârii. O

hotărâre care consfințește un drept a cărui nevoie de ocrotire era actuală la

data sesizării instanței, însă, pe parcurs, necesitatea protejării sale nu mai

subzistă, acest drept nemaifiind încălcat la momentul pronunțării hotărârii,

este lipsită de eficiență practică.

Pârâta a arătat că a încetat

să mai folosească denumirea S., în prezent este titulara mărcii R., sub care

produce și comercializează fostul produs medicamentos S.

Potrivit art. 700 din

Legea nr. 95/2006, producerea aceleiași substanțe active (în speță, Simvastatină)

de către unul și același producător, sub mai multe denumiri comerciale, nu este

prohibită. Utilizarea însă a fiecărei denumiri, în parte, este supusă condiției

obținerii unei autorizații de punere pe piață separate (art. 700 alin. (3) din

Legea nr. 95/2006). Or, în speță, pârâta este posesoarea autorizației de punere

pe piață a produsului R., iar reclamanta, a produsului S.

Față de toate aceste

împrejurări, curtea constată că în prezent interesul reclamantei nu mai este

actual, apelul urmând a fi respins, întrucât raportat la momentul actual,

hotărârea primei instanțe de respingere a acțiunii este temeinică și legală.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SA Iași, criticând decizia din

perspectiva dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și a Legii

nr. 84/1998 republicată.

În motivarea

recursului s-au arătat următoarele.

SC A. SA, este

titulară a mărcii S., pe care a înregistrat-o la O.S.I.M. în anul 2002, așa cum

rezultă din cele două certificate de înregistrare depuse la dosarul cauzei. Înregistrarea

mărcilor s-a făcut pe clasa de produse 05, pentru produsul „medicament de uz

uman, conținând Simvastatinum. Marca este utilizată de recurentă, fiind

aplicată unui medicament de uz uman cu Simvastatinum, pe care îl producem și comercializăm

sub denumirea de S.

Societatea pârâtă, SC

T. SA, produce și comercializează la rândul său un medicament care conține Simvastatinum,

folosind pentru acesta denumirea de S.

Considerând că S.

(denumirea folosită de pârâtă) este similară cu marca S. (folosită de reclamantă),

în anul 2008 a formulat cerere de chemare în judecată în temeiul art. 35 din Legea

nr 84/1998 (articol care a primit numărul 36 după republicarea legii) și a

solicitat instanței competente (Tribunalul Cluj) să interzică pârâtei utilizarea

acestei denumiri în oricare din activitățile sale comerciale, astfel încât

drepturile lor de titulari să nu mai fie încălcate.

După 30 de luni de

amânări, declinări de competență, contestări ale cererii de chemare în judecată

(comportament care dovedește abuzul pârâtei care continuă și pe perioada

procesului), dar înaintea ultimului termen de judecată pârâta încetează fapta

sa și arată acest lucru instanței de judecata care din acest considerent

constată lipsa obiectului în cauză, lipsa interesului pentru reclamantă și

pronunță o hotărâre favorabilă pârâtei.

După pronunțarea

acestei hotărâri pârâta poate relua actul său nelegitim întrucât nu există o

hotărâre judecătorească prin care acest lucru să-i fie interzis, iar reclamanta

nu își poate proteja în niciun fel drepturile sale legitime.

Pentru a evita o

asemenea situație legiuitorul a prevăzut în art. 36 din Legea nr 84/1998 că

titularul mărcii poate cere instanțelor de judecată să interzică oricărui terț

folosirea unui semn identic sau similar cu marca sa.

Numai prin

pronunțarea unei astfel de hotărâri titularul poate sancționa conform Legii nr

84/1998 terțul care îi încalcă drepturile și numai în acest fel prin obținerea

unei hotărâri judecătorești, poate beneficia de protecția legală a mărcii sale.

În absența unei asemenea hotărâri pârâtul poate oricând să reia acțiunea sa de

încălcare a drepturilor reclamantului întrucât nu există nicio sancțiune care

să îl împiedice.

O asemenea modalitate

de interpretare și aplicare a legii face ca Legea nr. 84/1998 să fie lipsită de

sens întrucât sancțiunile pe care le cuprinde nu vor fi aplicate niciodată iar

titularul unei mărci se vede în situația în care drepturile sale nu beneficiază

de nicio protecție reală, atât timp cât terțul se abține de la săvârșirea

abuzului pe perioada în care împotriva sa există un proces pe rol.

Aplicarea corectă a

legii presupune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să constate că

folosirea semnului similar mărcii s-a făcut în mod abuziv și să interzică

terțului continuarea sau reluarea acestei acțiuni.

Astfel, reprezintă o

greșită interpretare și aplicare a legii pronunțarea unei hotărâri

judecătorești în care deși se constată încălcarea drepturilor titularului de

marcă de către pârâtă, atât înainte de introducerea acțiunii cât și pe

parcursul derulării procesului până în faza de apel, se concluzionează că

cererea este fără obiect sau fără interes întrucât pârâta a încetat pentru

moment activitatea sa ilegitimă.

În mod eronat

instanțele au considerat că neutilizarea momentană a semnului S. echivalează cu

lipsa utilizării acestuia și de asemenea în mod eronat s-a apreciat că aceeași

încetare a utilizării reprezintă o certitudine a faptului că ea nu va mai avea

loc ulterior. Această interpretare s-a dovedit a fi eronată chiar prin modul în

care au decurs faptele pe parcursul procesului.

Astfel, instanța de

fond a considerat cererea ca fiind fără obiect întrucât fapta pârâtei încetase

la data la care s-a soluționat cauza. După pronunțarea acestei hotărâri de

către Tribunalul Cluj, pârâta a reluat/continuat utilizarea semnului, așa cum a

dovedit în apel când instanța a pronunțat o hotărâre de admitere a acțiunii.

Ulterior, la rejudecare, în aceeași fază procesuală de apel s-a apreciat din

nou că fapta a încetat iar acțiunea este lipsită de interes, iar cererea a fost

respinsă.

Această ultimă

hotărâre dă din nou pârâtei posibilitatea de a relua actul de utilizare a

denumirii S., punând reclamanta în imposibilitatea de a-și exercita drepturile

exclusive pe care le deține în calitate de titular de marcă.

Intimata a formulat

întâmpinare prin care a invocat pe de o parte neindicarea motivelor pe care se

sprijină recursul, iar pe de altă parte respingerea recursului ca nefondat, întrucât

decizia este legală.

Înalta Curte a

constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Nu se poate reține

nemotivarea recursului având în vedere că prin acesta se critică reținerea de

către instanța de apel ca motiv de respingere a apelului lipsa de interes a

cererii de chemare în judecată, care este o problemă de nelegalitate ce se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.