ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3426/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3426/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București la 25 ianuarie 2012,

reclamantele SC E.R. SRL, și SC E. SRL, au chemat în judecată pe SC L.E. SRL,

pentru ca în temeiul prevederilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998,

să se dispună anularea înregistrarea mărcii naționale „R.I.”, înregistrată de

pârâta, la data de 02 iulie 2007, ca marcă individuală, verbală, pentru clasa

de servicii 35.

La 17

iunie 2012, SC T.G. SRL formulează cerere de intervenție în interes propriu

prin care solicită anularea înregistrării mărcii individuale verbale acordată

la 14 ianuarie 2008, având depozitul din 2 iulie 2007 pentru clasa de servicii

35, import, regruparea în avantajul terților a mașinilor de înghețată, cu

excepția transportului lor, permițând consumatorilor să le vadă și să le

cumpere comod, ca fiind înregistrată cu încălcarea art. 6 lit. g) și art. 47

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile

geografice.

Prin

sentința civilă nr. 1980 din 01 noiembrie 2012, cererea a fost admisă

și s-a anulat înregistrarea mărcii naționale R. Ice înregistrată de pârâtă

din 02 iulie 2007. S-a respins cererea de intervenție formulată de SC T.G. SRL

ca fiind formulată de o persoană care nu justifică drept și interes în cauză.

Curtea de

Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, învestită cu

soluționarea apelului declarat de pârâtă, prin Decizia nr. 33 din 30 ianuarie 2014,

a respins calea de atac, ca nefondată, pentru motivele ce urmează.

Cu

privire la obligativitatea participării O.S.I.M. la soluționarea cauzei se

arată că această solicitare s-a făcut prin întâmpinare și nu s-a utilizat,

eventual, o instituție procesuală (cerere) aflată la îndemâna pârâtului

și aptă să atragă în proces un terț. Totodată conform art. 39 alin.

(5) din Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile și

indicațiile geografice, aprobat prin H.G. nr. 1134 din 10 noiembrie 2010,

hotărârea judecătorească definitivă și prin care, după caz, titularul a fost

decăzut din drepturile conferite de marcă sau prin care înregistrarea mărcii a

fost anulată se va comunica la O.S.I.M. de către persoana interesată. Or, nu

era necesară participarea O.S.I.M. în proces pentru opozabilitate, persona

interesată comunică soluția instanței pentru ca instituția să

efectueze înregistrările necesare.

Referitor

la calitatea procesuală activă a SC C. SPA și nediscutarea acesteia în

fața tribunalului s-a observat că această societate nu este parte în

dosar.

Cât

privește interesul reclamantelor în promovarea acțiunii, acesta rezultă

din faptul că au efectuat activității de promovare a mărcii și au

comercializat astfel de produse, fără a ignora nici implicarea în dosarul de

contrafacere care se derulează între părți. În absența unei mărci

înregistrate de reclamante, se reține că interesul acestora în anularea mărcii

pârâtei este motivat prin folosirea semnului neprotejat ca marcă

națională, acte cunoscute de către pârâtă, precum și prin litigiul în

care părțile sunt implicate.

Probele

respinse de către instanța de fond nu pot duce la schimbarea

soluției, cât timp proba cu interogatoriul propriului administrator este

inadmisibilă și proba testimonială cu același administrator nu era

utilă cauzei. De altfel aceste probe au fost solicitate și în apel și

respinse pentru motivele arătate în încheierea de ședință din data de

12 decembrie 2013.

În ceea

ce privește soluția dată pe fondul cauzei se observă că în

conformitate cu art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998 se poate solicita de

persona interesată anularea unei mărci pentru rea-credință.

Învestind

instanța de judecată cu soluționarea unei cereri în anularea mărcii menționate,

înregistrată cu rea-credință, conform dispozițiilor art. 47 lit. c) din Legea nr.

84/1998, reclamantele au pretins că reaua-credință la momentul înregistrării

mărcii derivă din faptul că societatea pârâtă, titulară a mărcii, ar fi

cunoscut existența mărcii verbale R. pe piața românească și

încercarea de fraudă prin asocierea cu gradul de cunoaștere al acesteia

și împiedicare folosirii semnului de către terți.

Reaua-credință,

astfel cum indică și apelanta, concept nedefinit în legislația română,

se analizează prin antiteză cu buna-credință ce era necesar a se manifesta

în raporturile dintre părți, potrivit naturii acestora, comerciale și,

prin aceasta, supusă practicilor corecte și loiale în plan comercial.

Reaua

credință a pârâtei poate consta așadar, în cunoștința pe

care a avut-o la data efectuării depozitului în România că semnul depus era

folosit atât în România dar și pe plan mondial, iar prin înregistrarea

acestuia în România a urmărit înlăturarea de pe piață a unui concurent, în

condițiile eludării regulilor concurenței loiale și asocierea mărcii

depuse spre înregistrare cu gradul de cunoaștere în cadrul publicului

țintă a semnului anterior.

Existența

relei-credințe, trebuie apreciată global, ținând seama de toți

factorii pertinenți în speță, respectiv împrejurarea dacă

solicitantul are sau trebuie să aibă cunoștință de faptul că un terț

utilizează cel puțin într-un stat membru un semn identic sau similar

pentru un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu semnul a

cărui înregistrare se cere; intenția solicitantului de a-l împiedica pe

acest terț să utilizeze un astfel de semn în continuare, precum și

nivelul de protecție juridică de care beneficiază semnul terțului

și semnul a cărui înregistrare se solicită.

În cauza

C-529/2007, invocată de ambele părți, s-a arătat că o prezumție de

cunoaștere de către solicitant a utilizării de către un terț a unui

semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar ce poate conduce

la confuzie cu semnul a cărui înregistrare se cere poate rezulta, printre

altele, din împrejurarea că, în sectorul economic vizat, o astfel de utilizare

este îndeobște cunoscută, această cunoaștere putând fi dedusă, în

special, din durata unei astfel de utilizări. Într-adevăr, cu cât este mai

îndelungată această utilizare, cu atât este mai probabil ca solicitantul să fi

avut cunoștință de ea la momentul depunerii cererii de înregistrare.

Împrejurarea că solicitantul are sau trebuie să aibă cunoștință de

faptul că un terț utilizează de multă vreme cel puțin într-un stat

membru un semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar ce

poate conduce la confuzie cu semnul a cărui înregistrare se cere nu este

suficientă în sine pentru a stabili existența relei-credințe a

solicitantului. Pentru a aprecia existența relei-credințe, trebuie să

se ia în considerare și intenția solicitantului la momentul depunerii

cererii de înregistrare. Solicitantul ar putea beneficia de drepturile

conferite de marca cu unicul scop de a face concurență neloială unui

concurent care utilizează un semn care, prin propriile calități, a

obținut deja un anumit nivel de protecție juridică.

Art. 47 lit.

c) nu solicită să se dovedească existența unei mărci notorii pentru a se

putea pretinde anularea, iar analiza acestei notorietăți nu este necesară

în economia oricărei cauzei, însă se reține că reclamantele au invocat

tocmai gradul de cunoaștere al mărcii la nivel național și

internațional (îndeobște cunoscută), depunând de altfel de înscrisuri

în acest sens și în apel (fila 11-179, vol. II apel). În analiză sa

instanța a plecat de la probele administrate și a apreciat că semnul

distinctiv în temeiul căruia se solicită anularea pentru rea-credință a

dobândit notorietate în segmentul de piață vizat, observație care de

altfel are temei în probele administrate.

În sensul

indicat de către cauza C-529/2007 și așa cum prima instanță a

reținut, reclamantele au reușit să probeze gradul de cunoaștere

al semnului folosit pentru mașinile comercializate într-un mod pertinent

atât pentru piața internă dar și prin raportare la activitatea

comercială derulată în alte țări de firma producătoare a acestor

mașini. În acestea condiții un concurent nu putea ignora

existența semnului, trebuia să-l cunoască. Totodată s-a reușit să se

dovedească și gradul de protecție juridică de care se bucură atât

marca sa, prin raportare la protecția de care se bucură pe teritoriul italian,

dar și la gradul de cunoaștere al mărcii.

Însă

simpla cunoștință a existenței și folosirii mărcii anterior depozitului nu este

suficientă pentru întrunirea condiției relei - credințe, fiind necesar ca acest

fapt să fie unul de natură frauduloasă.

Reaua -

credință implică îndeplinirea cumulativă a două cerințe distincte, vizând, pe

de o parte, cunoașterea „faptului relevant” - existența și folosirea unei mărci

anterioare sau chiar a unui semn neînregistrat ca marcă - iar, pe de altă

parte, intenția frauduloasă.

Astfel

concepută, reaua - credință, ce interesează dispozițiile art. 48 lit. c), este

asimilabilă întotdeauna fraudei dar și practicilor comerciale neoneste.

Revenind la decizia

menționată anterior, este de menționat că instanța europeană a arătat că

intenția de a împiedica un terț să comercializeze un produs poate, în anumite

circumstanțe, să caracterizeze reaua - credință a solicitantului mărcii,

situație întrunită, în special, în cazul în care se dovedește că solicitantul a

înregistrat marca fără intenția de a o utiliza, exclusiv în scopul de a bloca

accesul terțului comerciant pe piață, caz în care marca nu este aptă de a–și

îndeplini funcțiile esențiale. Însă după cum rezultă din decizie, reaua-credință

nu se raportează doar la lipsa de utilizare a mărcii, dar se poate raporta

și la alte aspecte, putând transpare și atunci când marca este

utilizată și un alt competitor este împiedicat a o utiliza.

În evaluarea unei

intenții frauduloase, este relevant istoricul constituirii celor două părți

litigante, activitatea desfășurată de acestea anterior cererii de înregistrare

a mărcii, ca și actele de utilizare a semnelor în raport cu produsele sau

serviciile cărora marca le-a fost destinată, ulterior înregistrării - în primul

rând, evident, dacă a avut loc o utilizare efectivă a mărcii pentru produsele

sau serviciile pentru care a fost înregistrată - pentru a se determina dacă și

în ce măsură marca și-a îndeplinit funcțiile esențiale specifice.

Conduita

pârâtei evidențiază faptul că înregistrarea mărcii în România a fost

deturnată de la scopul prevăzut de lege și anume acela de a distinge

anumite produse și servicii de cele ale altor comercianți, la acela de a

indisponibiliza pe piața românească acest semn și de a obține

profit din asocierea cu renumele semnului anterior.

Astfel se

observă că marca verbală “R.” a fost înregistrată anterior iar reclamanții

au efectuat activități de promovare a acesteia pe piața românească

prin materiale publicitare în reviste de specialitate (filele 130-131,

294-301), prin ofertele de vânzare emise către potențiali cumpărători

(filele 132-145), prin comercializarea produselor pe piața românească

(filele 146-151, 168-189) prin organizarea de seminarii.

În ceea ce

privește utilizarea mărcii de către pârâtă se reține că înscrisurile

depuse (facturi fiscale, fila 296-313) nu relevă vânzarea unor mașini

putând marca în discuție, însă din coroborarea acestor înscrisuri cu

susținerile reclamantelor în sensul că sunt folosite autocolante purtând

acest semn și din analiza site-urilor menționate în cerere se poate

aprecia ca probat faptul folosirii efective a mărcii.

Părților le-au

fost solicitate în mod expres probe privind gradul de cunoaștere al

semnului folosit pe piață de către reclamante, iar pârâtei privind modul

în care a debut relația contractuală cu societate chineză, negocieri,

înscrisuri privind această societate pentru a se putea analiza în persona sa

buna-credință.

Pârâta nu a oferit

explicații pertinente privind alegerea denumirii fanteziste drept marcă,

decât prin invocarea partenerilor chinezi. Pentru aceștia nu au fost

depuse înscrisuri cu privire la negocieri și societate pentru a se releva

aspecte ale bunei credințe, respectiv o eventuală dată de înființare

a acestei firme, modul în care părțile au debutat relația comercială,

într-un mod pertinent și care să arate că alegerea făcută, combinată cu o

eventuală utilizare îndelungată de către firma chineză a acestei denumiri

fanteziste să releve o bună-credință. De asemenea nu s-a prezentat spre

exemplu un cataloage ale produselor oferite de această firmă pentru a releva

tocmai susținerile sale, în sensul utilizării semnului anterior de către

societate respectivă pentru o perioadă de timp care să susțină

buna-credință pretinsă.

Existența

unor societăți comerciale romanești, care utilizează un semn identic

cu funcția de marcă, promovat în campanii publicitare pe teritoriul țării

și prin seminarii, dar și prin comercializarea produselor purtând

acest semn pentru o perioadă anterioară suficient de îndelungată nu putea fi

ignorată de un comerciant de bună-credință, care în mod obișnuit este

preocupat de a-și distinge printr-un semn propriu produsele și serviciile de

cele identice ori similare ale altor întreprinzători și nu de a alege un semn

care să creeze confuzie în rândul consumatorilor.

Existența

cercetării prealabile cu privire la existența unui semn similar poate fi

doar un aspect care să determine concluzia bunei sau relei credințe însă

doar această cercetare nu constituie o dovadă de necombătut cât privește

aspectul subiectiv.

De asemenea

susținerile efectuate de către părți în sensul că mașinile de

înghețate americane erau prea scumpe relevă tocmai ce a observat și

prima instanță, respectiv că orice comportament comercial normal debutează

cu o cercetare a pieței și a competitorilor, aspect care se confirmă

și în cazul pârâtei.

Se reține chiar

din promovare produselor efectuată pe site-urile proprii astfel cum a

reținut și prima instanță că se realizează o promovare a

produselor prin comparație cu produsele anterioare produse pe plan

european, ceea ce duce la concluzia nu numai a cunoașterii competitorilor

dar și la dorința de a atrage potențiali cumpărători ai acestor

produse și realizarea unui profit prin asociere cu semnul anterior nu

numai încercarea de a împiedica pe reclamante la utilizarea semnului.

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâta, neîntemeiat pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

solicitând, în esență, respingerea acțiunii.

Pârâta, prin

motivarea cererii de recurs, după ce face istoricul cauzei, cu analiza soluției

pronunțată de prima instanță, reiterează motivele de apel, arătând și soluția

instanței de apel, critică decizia pentru următoarele considerente, astfel cum

au fost structurate de instanța de recurs.

La data depunerii

cererii de înregistrare, recurenta a fost de bună-credință pentru că nu

cunoștea marca intimatei, instanța apreciind că probabil trebuia să o cunoască.

Instanța reține

greșit incidența dispozițiilor art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998 deoarece

din probele administrate nu rezultă că marca intimatei este notorie.

Astfel, intimata a

depus înscrisuri prin care demonstrează că a comercializat mașini de înghețată

atât în România cât și în Europa, dar, instanța de apel nu a observat că în documentele

respective nu se vorbește numai de brandul “R.” ci și de alte mașini de

înghețate, acestea fiind subbranduri ale mărci “C.” În fapt, dacă ar fi vorba

de notorietate, denumirea de “C.” ar fi notorie și nu R.. Instanța de apel a

asociat pe nedrept că toate mașinile de înghețată ar fi R. și atunci s-ar

cuveni direct notorietatea denumirii și, implicit, faptul că recurenta trebuia

sa aibă cunoștință de aceasta notorietate.

E posibil ca marca “R.”

să fie notorie în Italia dar nu poate fi notorie în România, pentru că nu este

cunoscută în România. Instanța menționează gradul de protecție al mărcii, dar

marca “R.” era

cunoscută înregistrată numai în Italia nu și în România, aplicându-se

principiul teritorialității.

Instanța se

contrazice flagrant deoarece afirmă odată că nu s-a probat folosirea mărcii,

fiind înregistrată doar pentru a face concurență neloială, ulterior afirmând că

„ a probat faptul folosiri efective a mărcii”. În realitatea, așa cum arată

și actele din dosar, marca a fost folosită efectiv și serios, SC L.E. SRL,

comercializând mult mai multe produse decât intimații.

Cât privește alegerea

denumirii s-a menționat că denumirea R. a fost aleasă pentru că mașinile de

înghețată importate din China, aveau inscripționate pe ele denumirea “R.”

și pentru că producătorul se numea J.C.R.T. Ltd.

Prima factură a fost

emisă de firma din China la 10 aprilie 2007. Alegerea denumirii nu a fost

determinată de către așa-zisa cunoaștere a produselor din Italia. Împrejurarea

că recurenta nu are un catalog nu înseamnă că este de rea-credință.

Desfășurarea activității comerciale nu presupune un S.T.A.S. așa cum arată

instanța. La data înregistrării societatea recurentă încerca să se descurce cu

resurse financiare limitate și nu avea puterea financiară să facă un catalog

sau o cercetare de piață cum îndruma instanța. Se poate concluziona că domeniul

cercetării de piață aparține doar celor cu resurse financiare mari, nefiind la

îndemâna societăților mici și mijlocii.

Raportarea instanței

la site-uri se face la momentul actual sau apropiat în niciun caz la momentul

depunerii mărcii, așa cum prevede legea. Este normal ca în desfășurarea

activității economice a unei firme să se obțină profit. Raportarea la alte

firme se face la aproape 6-7 ani din momentul depunerii și înregistrării

mărcii. Instanța nu a sesizat acest aspect și a extins perioada actuală de

prezentare a site-urilor la momentul înregistrării mărcii.

Motivarea apelului a

fost lapidară, nu s-au luat în considerare actele depuse de către recurentă, au

fost exagerate actele depuse de către reclamanți.

- Intimata, prin

întâmpinarea formulată, invocă excepția nulității recursului față de

împrejurarea că se invocă doar aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi analizate

în recurs.

Excepția nulității

recursului va fi respins, întrucât, astfel cum va rezulta din analiza

criticilor dezvoltate de recurentă, acestea sunt susceptibile de încadrare,

conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Se impune precizarea

că deși criticile ce vor fi analizate din perspectiva pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ. aparent privesc chestiuni ce țin de aprecierea materialului probator

administrat în cauză, Înalta Curte, conform unei jurisprudențe constante,

analizează criticile de această natură în legătură cu aplicarea criteriilor

Curții de la Luxemburg în interpretarea noțiunii de rea-credință la înregistrarea

mărcii. Aplicarea jurisprudenței C.J.U.E., pe lângă obligativitatea acesteia

decurgând din Tratatul de aderare a României la U.E., înseamnă identificarea și

aplicarea conținutului conceptual conturat în jurisprudența instanței U.E. cu

referire la noțiunea autonomă de rea-credință.

Criticile

jurisprudențiale create de C.J.U.E. în interpretarea regulamentului mărcilor

comunitare, veritabile reguli de drept, sunt operante, pentru identitatea de rațiune,

și în privința mărcilor naționale, în vederea aplicării unitare a

reglementărilor europene pe întreg teritoriul uniunii, în vederea aplicării

unitare a reglementărilor europene pe întreg teritoriul U.E. și, implicit,

pentru atingerea finalității actelor europene de armonizare a normelor

referitoare la mărci.

În ce privește

recursul pe fondul său, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă a invocat

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., față de criticile dezvoltate de

recurent, va fi analizat împreună cu motivul de nelegalitate reglementat de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., aceste critici fiind interdependente.

Înalta Curte,

analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține ca fiind

întemeiate motivele de recurs pentru argumentele ce succed.

Curtea de Apel, în

analiza apelului declarat de pârâtă pornește, corect, de la criteriile de

evaluare a relei-credințe la înregistrarea mărcii naționale „R.I.”, la data de

2 iulie 2007, ca marcă individuală, verbală, pentru clasa de servicii

35-import, regruparea în avantajul terților a mașinilor de înghețată (cu

excepția transportului lor, permițând consumatorilor să le vadă și să le

cumpere comod, astfel cum s-au cristalizat în cauza C-529/07 (Chocoladefabriken

Lindt & Sprüngli AG împotriva Franz Hauswirth GmbH.).

- Astfel, prin

această hotărâre, C.J.U.E. a stabilit că instanța trebuie să ia în considerare

toți factorii pertinenți specifici speței și existenți la momentul depunerii

cererii de înregistrare a unui semn ca marcă, în special:

- împrejurarea că

solicitantul are sau trebuia să aibă cunoștință de faptul că un terț utilizează

un semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar, ce poate

produce confuzie cu semnul a cărei înregistrare se cere;

- intenția

solicitantului de a-l împiedica pe terț să utilizeze un astfel de semn în

continuare, precum și,

- nivelul de

protecție juridică de care beneficiază semnul terțului și semnul a cărui

înregistrare se solicită.

- În vederea

aplicării acestor criterii, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut

două aspecte din acest punct de vedere:gradul înalt de protecție al semnului

distinctiv pentru care se solicită anularea pentru rea-credință, apreciat de

instanță ca fiind notoriu în segmentul de piață vizat, marca “R.” fiind

înregistrată în Italia, prezentă pe piața din România din anul 2005 prin

distribuirea produselor de către reclamantă prin intermediul contractelor de

distribuire încheiate cu firma C.G. - A.S. și absența justificării alegerii

denumirii mărcii.

- Cu privire la

nivelul de protecție juridică a semnului”R.”, instanța a învederat

notorietatea acestuia în România pentru segmentul de adresabilitate, urmare a

materialelor publicitare în reviste de specialitate, a ofertelor de vânzare

către potențiali cumpărători, a vânzărilor efectuate și a organizării de

seminarii.

Contractul de

prestări servicii de publicitate și reclamă din decembrie 2006 prevede

includerea în revista Gastromedia a unor materiale publicitare pentru

reclamanta SC E.R. SRL.

Din extrasele

revistelor - filele 95-104, Tribunalul București - se reliefează fotografiile

unor „echipamente și utilaje pentru industria alimentară” în special mașini de

înghețată “C.” (fila 45 verso, fila 296 verso, fila 297 verso, fila 298 verso,

fila 299 verso - dosar apel), semnul “R.” fiind greu de distins sau aproape

imposibil de distins.

- Ofertele de vânzare

către varia societăți comerciale nu ar putea constitui prin ele însele dovezi

de notorietate a semnului “R.”, dat fiind caracterul lor nepublic și fără o

coroborare cu alte probe.

- Cu privire la

rezultatele foarte bune de comercializare a mașinilor de înghețată R. pe

întreg teritoriul României, reclamanta, prin anexa 9 a cererii de chemare în

judecată (fila 122 dosar tribunal) atașează 6 facturi de vânzare a unor mașini

de înghețată “R.” după cum urmează: o mașină în Zalău, două mașini în

Sibiu, o mașină în Botoșani, cinci mașini de înghețată pentru un hotel din

București.

- Cu privire la

seminariile de promovare a mașinii de înghețată ce are atașat și semnul “R.” se

constată că secțiunea de prezentare de utilaje de gelaterie din anul 2005 se

referă la utilajele “C.” (fila 210, fila 211 verso, fila 221,m fila 224, fila

223m fila 253), iar din cuprinsul fișelor de comandă pentru seminarul din 2007,

rezultă că scopul seminarului ar fi fost acela de vânzare a unor paste pentru

aromatizarea cremelor, deserturilor, mixurilor pentru înghețată, etc., precum

și a unor baze aromatizate pentru prepararea mixurilor (fila 258) pe utilaje “C.”

(fila 257 verso).

Și seminarul

anterior, din 2006 (filele 224-242) are un conținut asemănător (fila 224) fiind

desfășurat sub sigla “C.”

În 2008 (filele

274-293) la seminarul de înghețată artizanală se arată că vor fi prezentate

„aparate de înghețată “C.” (fila 273).

Într-unele dintre

înscrisurile depuse (în special fotografii) apar mașinile de înghețată “C.”

purtând și semnul “R.”

La fila 287 apare o

ofertă cu un discount de 5% pentru mașina de înghețată “R.” doar pe timpul

seminarului.

S-a făcut aplicarea unei

prezumții de cunoaștere a faptului relevant de către titularul dreptului din

România, în absența unor raporturi contractuale sau concurențiale legale între

părți ori chiar legături de altă natură cu piața relevantă în aprecierea nivelului

juridic de protecție a mărcii reclamantei.

Instanța presupune că

este exclus ca pârâta să nu fi cunoscut marca “R.” deoarece trebuia/putea să

valorifice site-uri de specialitate.

Numai că simpla culpă

(lipsă de diligență în acțiunile întreprinse) nu poate avea semnificația

relei-credințe.

Recurenta invocă

principiul teritorialității în evaluarea gradului de protecție juridică a

semnelor în conflict.

Principiul

teritorialității drepturilor asupra mărcilor, expres reglementat de art. 1 din

Legea nr. 84/1998, nu constituie un impediment la aprecierea relei-credințe,

deoarece reaua-credință la înregistrarea unei mărci naționale subzistă

independent de principiul teritorialității, fiind posibil ca prin înregistrarea

mărcii naționale să se urmărească împiedicarea extinderii teritoriale a

unui alt concurent.

Trebuie menționat că

simpla cunoaștere a faptului relevant (folosirea unui semn identic în legătură

cu produse identice) nu este suficient în sine pentru a stabili existența

relei-credințe, fiind necesar să se ia în considerare intenția solicitantului

la momentul depunerii cererii de înregistrare; or, intenția solicitantului este

un element subiectiv care trebuia stabilit prin trimitere la

circumstanțele obiective ale speței.

Din cele mai sus

expuse rezultă că instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt cu

privire la gradul de cunoaștere al semnului pentru care se cere anularea mărcii

pentru rea-credință câtă vreme se face o apreciere generică a probelor

administrate, fără o analiză concretă a acestora în vederea susținerii soluției

adoptate.

- Reține instanța de

apel că motivația pârâtei în alegerea denumirii mărcii fanteziste „R. Ice”,

denumirea societății chineze și faptul că pe mașinile de înghețată de afla

deja aplicat semnul “R.”, nu este pertinentă. Se arată că pentru partenerul

chinez nu au fost depuse înscrisuri cu privire la negocierile dintre el și

societatea reclamantei pentru a se releva aspecte de bună-credință, ori

cataloage cu produsele oferite de firma chineză, perioada de timp în care firma

din China a folosit denumirea și altele asemenea.

Așadar, din chiar

cuprinsul motivării deciziei rezultă că instanța ar fi trebuit să ordone, în

temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ca părțile să completeze probele

pentru a fi prevenită orice greșeală în stabilirea faptelor.

Cât privește critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rezultă din corpul

deciziei că de fapt nu reprezintă o motivare contradictorie, ci doar pașii

logici făcuți de instanță pentru a reține utilizarea de către pârâră a

mărcii protejate, așa încât critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., sub acest aspect, nu este fondată. Tot cu referire la pct. 7,

critica referitoare la modalitatea defectuoasă de stabilire a situației de fapt

este fondată, așa cum deja s-a arătat.

Înalta Curte, pentru

cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9, cu referire

la art. 312 alin. (1), (2), (3) și art. 314 C. proc. civ., va admite recursul,

va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului invocată de intimatele-reclamante.

Admite recursul

declarat de pârâta SC L.E. SRL împotriva Deciziei nr. 33/A din data de 30

ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2014.