ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3426/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 25 ianuarie 2012, reclamantele SC E.R. SRL, și SC E. SRL, au chemat în judecată pe SC L.E. SRL, pentru ca în temeiul prevederilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, să se dispună anularea înregistrarea mărcii naționale „R.I.”, înregistrată de pârâta, la data de 02 iulie 2007, ca marcă individuală, verbală, pentru clasa de servicii 35. La 17 iunie 2012, SC T.G.

SRL formulează cerere de intervenție în interes propriu prin care solicită anularea înregistrării mărcii individuale verbale acordată la 14 ianuarie 2008, având depozitul din 2 iulie 2007 pentru clasa de servicii 35, import, regruparea în avantajul terților a mașinilor de înghețată, cu excepția transportului lor, permițând consumatorilor să le vadă și să le cumpere comod, ca fiind înregistrată cu încălcarea art. 6 lit. g) și art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Prin sentința civilă nr. 1980 din 01 noiembrie 2012, cererea a fost admisă și s-a anulat înregistrarea mărcii naționale R. Ice înregistrată de pârâtă din 02 iulie 2007. S-a respins cererea de intervenție formulată de SC T.G.

SRL ca fiind formulată de o persoană care nu justifică drept și interes în cauză. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, învestită cu soluționarea apelului declarat de pârâtă, prin Decizia nr. 33 din 30 ianuarie 2014, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru motivele ce urmează. Cu privire la obligativitatea participării O.S.I.M. la soluționarea cauzei se arată că această solicitare s-a făcut prin întâmpinare și nu s-a utilizat, eventual, o instituție procesuală (cerere) aflată la îndemâna pârâtului și aptă să atragă în proces un terț. Totodată conform art. 39 alin. (5) din Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, aprobat prin H.G.

nr. 1134 din 10 noiembrie 2010, hotărârea judecătorească definitivă și prin care, după caz, titularul a fost decăzut din drepturile conferite de marcă sau prin care înregistrarea mărcii a fost anulată se va comunica la O.S.I.M. de către persoana interesată. Or, nu era necesară participarea O.S.I.M. în proces pentru opozabilitate, persona interesată comunică soluția instanței pentru ca instituția să efectueze înregistrările necesare. Referitor la calitatea procesuală activă a SC C. SPA și nediscutarea acesteia în fața tribunalului s-a observat că această societate nu este parte în dosar. Cât privește interesul reclamantelor în promovarea acțiunii, acesta rezultă din faptul că au efectuat activității de promovare a mărcii și au comercializat astfel de produse, fără a ignora nici implicarea în dosarul de contrafacere care se derulează între părți.

În absența unei mărci înregistrate de reclamante, se reține că interesul acestora în anularea mărcii pârâtei este motivat prin folosirea semnului neprotejat ca marcă națională, acte cunoscute de către pârâtă, precum și prin litigiul în care părțile sunt implicate. Probele respinse de către instanța de fond nu pot duce la schimbarea soluției, cât timp proba cu interogatoriul propriului administrator este inadmisibilă și proba testimonială cu același administrator nu era utilă cauzei. De altfel aceste probe au fost solicitate și în apel și respinse pentru motivele arătate în încheierea de ședință din data de 12 decembrie 2013. În ceea ce privește soluția dată pe fondul cauzei se observă că în conformitate cu art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998 se poate solicita de persona interesată anularea unei mărci pentru rea-credință.

Învestind instanța de judecată cu soluționarea unei cereri în anularea mărcii menționate, înregistrată cu rea-credință, conform dispozițiilor art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998, reclamantele au pretins că reaua-credință la momentul înregistrării mărcii derivă din faptul că societatea pârâtă, titulară a mărcii, ar fi cunoscut existența mărcii verbale R. pe piața românească și încercarea de fraudă prin asocierea cu gradul de cunoaștere al acesteia și împiedicare folosirii semnului de către terți. Reaua-credință, astfel cum indică și apelanta, concept nedefinit în legislația română, se analizează prin antiteză cu buna-credință ce era necesar a se manifesta în raporturile dintre părți, potrivit naturii acestora, comerciale și, prin aceasta, supusă practicilor corecte și loiale în plan comercial.

Reaua credință a pârâtei poate consta așadar, în cunoștința pe care a avut-o la data efectuării depozitului în România că semnul depus era folosit atât în România dar și pe plan mondial, iar prin înregistrarea acestuia în România a urmărit înlăturarea de pe piață a unui concurent, în condițiile eludării regulilor concurenței loiale și asocierea mărcii depuse spre înregistrare cu gradul de cunoaștere în cadrul publicului țintă a semnului anterior.

Existența relei-credințe, trebuie apreciată global, ținând seama de toți factorii pertinenți în speță, respectiv împrejurarea dacă solicitantul are sau trebuie să aibă cunoștință de faptul că un terț utilizează cel puțin într-un stat membru un semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu semnul a cărui înregistrare se cere; intenția solicitantului de a-l împiedica pe acest terț să utilizeze un astfel de semn în continuare, precum și nivelul de protecție juridică de care beneficiază semnul terțului și semnul a cărui înregistrare se solicită.

În cauza C-529/2007, invocată de ambele părți, s-a arătat că o prezumție de cunoaștere de către solicitant a utilizării de către un terț a unui semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu semnul a cărui înregistrare se cere poate rezulta, printre altele, din împrejurarea că, în sectorul economic vizat, o astfel de utilizare este îndeobște cunoscută, această cunoaștere putând fi dedusă, în special, din durata unei astfel de utilizări. Într-adevăr, cu cât este mai îndelungată această utilizare, cu atât este mai probabil ca solicitantul să fi avut cunoștință de ea la momentul depunerii cererii de înregistrare.

Împrejurarea că solicitantul are sau trebuie să aibă cunoștință de faptul că un terț utilizează de multă vreme cel puțin într-un stat membru un semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu semnul a cărui înregistrare se cere nu este suficientă în sine pentru a stabili existența relei-credințe a solicitantului. Pentru a aprecia existența relei-credințe, trebuie să se ia în considerare și intenția solicitantului la momentul depunerii cererii de înregistrare. Solicitantul ar putea beneficia de drepturile conferite de marca cu unicul scop de a face concurență neloială unui concurent care utilizează un semn care, prin propriile calități, a obținut deja un anumit nivel de protecție juridică.

Art. 47 lit. c) nu solicită să se dovedească existența unei mărci notorii pentru a se putea pretinde anularea, iar analiza acestei notorietăți nu este necesară în economia oricărei cauzei, însă se reține că reclamantele au invocat tocmai gradul de cunoaștere al mărcii la nivel național și internațional (îndeobște cunoscută), depunând de altfel de înscrisuri în acest sens și în apel (fila 11-179, vol. II apel). În analiză sa instanța a plecat de la probele administrate și a apreciat că semnul distinctiv în temeiul căruia se solicită anularea pentru rea-credință a dobândit notorietate în segmentul de piață vizat, observație care de altfel are temei în probele administrate.

În sensul indicat de către cauza C-529/2007 și așa cum prima instanță a reținut, reclamantele au reușit să probeze gradul de cunoaștere al semnului folosit pentru mașinile comercializate într-un mod pertinent atât pentru piața internă dar și prin raportare la activitatea comercială derulată în alte țări de firma producătoare a acestor mașini. În acestea condiții un concurent nu putea ignora existența semnului, trebuia să-l cunoască. Totodată s-a reușit să se dovedească și gradul de protecție juridică de care se bucură atât marca sa, prin raportare la protecția de care se bucură pe teritoriul italian, dar și la gradul de cunoaștere al mărcii. Însă simpla cunoștință a existenței și folosirii mărcii anterior depozitului nu este suficientă pentru întrunirea condiției relei - credințe, fiind necesar ca acest fapt să fie unul de natură frauduloasă.

Reaua - credință implică îndeplinirea cumulativă a două cerințe distincte, vizând, pe de o parte, cunoașterea „faptului relevant” - existența și folosirea unei mărci anterioare sau chiar a unui semn neînregistrat ca marcă - iar, pe de altă parte, intenția frauduloasă. Astfel concepută, reaua - credință, ce interesează dispozițiile art. 48 lit. c), este asimilabilă întotdeauna fraudei dar și practicilor comerciale neoneste. Revenind la decizia menționată anterior, este de menționat că instanța europeană a arătat că intenția de a împiedica un terț să comercializeze un produs poate, în anumite circumstanțe, să caracterizeze reaua - credință a solicitantului mărcii, situație întrunită, în special, în cazul în care se dovedește că solicitantul a înregistrat marca fără intenția de a o utiliza, exclusiv în scopul de a bloca accesul terțului comerciant pe piață, caz în care marca nu este aptă de a–și îndeplini funcțiile esențiale.

Însă după cum rezultă din decizie, reaua-credință nu se raportează doar la lipsa de utilizare a mărcii, dar se poate raporta și la alte aspecte, putând transpare și atunci când marca este utilizată și un alt competitor este împiedicat a o utiliza. În evaluarea unei intenții frauduloase, este relevant istoricul constituirii celor două părți litigante, activitatea desfășurată de acestea anterior cererii de înregistrare a mărcii, ca și actele de utilizare a semnelor în raport cu produsele sau serviciile cărora marca le-a fost destinată, ulterior înregistrării - în primul rând, evident, dacă a avut loc o utilizare efectivă a mărcii pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată - pentru a se determina dacă și în ce măsură marca și-a îndeplinit funcțiile esențiale specifice.

Conduita pârâtei evidențiază faptul că înregistrarea mărcii în România a fost deturnată de la scopul prevăzut de lege și anume acela de a distinge anumite produse și servicii de cele ale altor comercianți, la acela de a indisponibiliza pe piața românească acest semn și de a obține profit din asocierea cu renumele semnului anterior. Astfel se observă că marca verbală “R.” a fost înregistrată anterior iar reclamanții au efectuat activități de promovare a acesteia pe piața românească prin materiale publicitare în reviste de specialitate (filele 130-131, 294-301), prin ofertele de vânzare emise către potențiali cumpărători (filele 132-145), prin comercializarea produselor pe piața românească (filele 146-151, 168-189) prin organizarea de seminarii.

În ceea ce privește utilizarea mărcii de către pârâtă se reține că înscrisurile depuse (facturi fiscale, fila 296-313) nu relevă vânzarea unor mașini putând marca în discuție, însă din coroborarea acestor înscrisuri cu susținerile reclamantelor în sensul că sunt folosite autocolante purtând acest semn și din analiza site-urilor menționate în cerere se poate aprecia ca probat faptul folosirii efective a mărcii. Părților le-au fost solicitate în mod expres probe privind gradul de cunoaștere al semnului folosit pe piață de către reclamante, iar pârâtei privind modul în care a debut relația contractuală cu societate chineză, negocieri, înscrisuri privind această societate pentru a se putea analiza în persona sa buna-credință.

Pârâta nu a oferit explicații pertinente privind alegerea denumirii fanteziste drept marcă, decât prin invocarea partenerilor chinezi. Pentru aceștia nu au fost depuse înscrisuri cu privire la negocieri și societate pentru a se releva aspecte ale bunei credințe, respectiv o eventuală dată de înființare a acestei firme, modul în care părțile au debutat relația comercială, într-un mod pertinent și care să arate că alegerea făcută, combinată cu o eventuală utilizare îndelungată de către firma chineză a acestei denumiri fanteziste să releve o bună-credință. De asemenea nu s-a prezentat spre exemplu un cataloage ale produselor oferite de această firmă pentru a releva tocmai susținerile sale, în sensul utilizării semnului anterior de către societate respectivă pentru o perioadă de timp care să susțină buna-credință pretinsă.

Existența unor societăți comerciale romanești, care utilizează un semn identic cu funcția de marcă, promovat în campanii publicitare pe teritoriul țării și prin seminarii, dar și prin comercializarea produselor purtând acest semn pentru o perioadă anterioară suficient de îndelungată nu putea fi ignorată de un comerciant de bună-credință, care în mod obișnuit este preocupat de a-și distinge printr-un semn propriu produsele și serviciile de cele identice ori similare ale altor întreprinzători și nu de a alege un semn care să creeze confuzie în rândul consumatorilor. Existența cercetării prealabile cu privire la existența unui semn similar poate fi doar un aspect care să determine concluzia bunei sau relei credințe însă doar această cercetare nu constituie o dovadă de necombătut cât privește aspectul subiectiv.

De asemenea susținerile efectuate de către părți în sensul că mașinile de înghețate americane erau prea scumpe relevă tocmai ce a observat și prima instanță, respectiv că orice comportament comercial normal debutează cu o cercetare a pieței și a competitorilor, aspect care se confirmă și în cazul pârâtei. Se reține chiar din promovare produselor efectuată pe site-urile proprii astfel cum a reținut și prima instanță că se realizează o promovare a produselor prin comparație cu produsele anterioare produse pe plan european, ceea ce duce la concluzia nu numai a cunoașterii competitorilor dar și la dorința de a atrage potențiali cumpărători ai acestor produse și realizarea unui profit prin asociere cu semnul anterior nu numai încercarea de a împiedica pe reclamante la utilizarea semnului.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, neîntemeiat pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., solicitând, în esență, respingerea acțiunii. Pârâta, prin motivarea cererii de recurs, după ce face istoricul cauzei, cu analiza soluției pronunțată de prima instanță, reiterează motivele de apel, arătând și soluția instanței de apel, critică decizia pentru următoarele considerente, astfel cum au fost structurate de instanța de recurs. La data depunerii cererii de înregistrare, recurenta a fost de bună-credință pentru că nu cunoștea marca intimatei, instanța apreciind că probabil trebuia să o cunoască. Instanța reține greșit incidența dispozițiilor art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998 deoarece din probele administrate nu rezultă că marca intimatei este notorie.

Astfel, intimata a depus înscrisuri prin care demonstrează că a comercializat mașini de înghețată atât în România cât și în Europa, dar, instanța de apel nu a observat că în documentele respective nu se vorbește numai de brandul “R.” ci și de alte mașini de înghețate, acestea fiind subbranduri ale mărci “C.” În fapt, dacă ar fi vorba de notorietate, denumirea de “C.” ar fi notorie și nu R.. Instanța de apel a asociat pe nedrept că toate mașinile de înghețată ar fi R. și atunci s-ar cuveni direct notorietatea denumirii și, implicit, faptul că recurenta trebuia sa aibă cunoștință de aceasta notorietate. E posibil ca marca “R.” să fie notorie în Italia dar nu poate fi notorie în România, pentru că nu este cunoscută în România.

Instanța menționează gradul de protecție al mărcii, dar marca “R.” era cunoscută înregistrată numai în Italia nu și în România, aplicându-se principiul teritorialității. Instanța se contrazice flagrant deoarece afirmă odată că nu s-a probat folosirea mărcii, fiind înregistrată doar pentru a face concurență neloială, ulterior afirmând că „ a probat faptul folosiri efective a mărcii”. În realitatea, așa cum arată și actele din dosar, marca a fost folosită efectiv și serios, SC L.E. SRL, comercializând mult mai multe produse decât intimații. Cât privește alegerea denumirii s-a menționat că denumirea R. a fost aleasă pentru că mașinile de înghețată importate din China, aveau inscripționate pe ele denumirea “R.” și pentru că producătorul se numea J.C.R.T.

Ltd. Prima factură a fost emisă de firma din China la 10 aprilie 2007. Alegerea denumirii nu a fost determinată de către așa-zisa cunoaștere a produselor din Italia. Împrejurarea că recurenta nu are un catalog nu înseamnă că este de rea-credință. Desfășurarea activității comerciale nu presupune un S.T.A.S. așa cum arată instanța. La data înregistrării societatea recurentă încerca să se descurce cu resurse financiare limitate și nu avea puterea financiară să facă un catalog sau o cercetare de piață cum îndruma instanța. Se poate concluziona că domeniul cercetării de piață aparține doar celor cu resurse financiare mari, nefiind la îndemâna societăților mici și mijlocii. Raportarea instanței la site-uri se face la momentul actual sau apropiat în niciun caz la momentul depunerii mărcii, așa cum prevede legea.

Este normal ca în desfășurarea activității economice a unei firme să se obțină profit. Raportarea la alte firme se face la aproape 6-7 ani din momentul depunerii și înregistrării mărcii. Instanța nu a sesizat acest aspect și a extins perioada actuală de prezentare a site-urilor la momentul înregistrării mărcii. Motivarea apelului a fost lapidară, nu s-au luat în considerare actele depuse de către recurentă, au fost exagerate actele depuse de către reclamanți. - Intimata, prin întâmpinarea formulată, invocă excepția nulității recursului față de împrejurarea că se invocă doar aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în recurs. Excepția nulității recursului va fi respins, întrucât, astfel cum va rezulta din analiza criticilor dezvoltate de recurentă, acestea sunt susceptibile de încadrare, conform art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Se impune precizarea că deși criticile ce vor fi analizate din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. aparent privesc chestiuni ce țin de aprecierea materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte, conform unei jurisprudențe constante, analizează criticile de această natură în legătură cu aplicarea criteriilor Curții de la Luxemburg în interpretarea noțiunii de rea-credință la înregistrarea mărcii. Aplicarea jurisprudenței C.J.U.E., pe lângă obligativitatea acesteia decurgând din Tratatul de aderare a României la U.E., înseamnă identificarea și aplicarea conținutului conceptual conturat în jurisprudența instanței U.E. cu referire la noțiunea autonomă de rea-credință.

Criticile jurisprudențiale create de C.J.U.E. în interpretarea regulamentului mărcilor comunitare, veritabile reguli de drept, sunt operante, pentru identitatea de rațiune, și în privința mărcilor naționale, în vederea aplicării unitare a reglementărilor europene pe întreg teritoriul uniunii, în vederea aplicării unitare a reglementărilor europene pe întreg teritoriul U.E. și, implicit, pentru atingerea finalității actelor europene de armonizare a normelor referitoare la mărci. În ce privește recursul pe fondul său, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., față de criticile dezvoltate de recurent, va fi analizat împreună cu motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceste critici fiind interdependente. Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține ca fiind întemeiate motivele de recurs pentru argumentele ce succed. Curtea de Apel, în analiza apelului declarat de pârâtă pornește, corect, de la criteriile de evaluare a relei-credințe la înregistrarea mărcii naționale „R.I.”, la data de 2 iulie 2007, ca marcă individuală, verbală, pentru clasa de servicii 35-import, regruparea în avantajul terților a mașinilor de înghețată (cu excepția transportului lor, permițând consumatorilor să le vadă și să le cumpere comod, astfel cum s-au cristalizat în cauza C-529/07 (Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG împotriva Franz Hauswirth GmbH.).

- Astfel, prin această hotărâre, C.J.U.E. a stabilit că instanța trebuie să ia în considerare toți factorii pertinenți specifici speței și existenți la momentul depunerii cererii de înregistrare a unui semn ca marcă, în special: - împrejurarea că solicitantul are sau trebuia să aibă cunoștință de faptul că un terț utilizează un semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar, ce poate produce confuzie cu semnul a cărei înregistrare se cere; - intenția solicitantului de a-l împiedica pe terț să utilizeze un astfel de semn în continuare, precum și, - nivelul de protecție juridică de care beneficiază semnul terțului și semnul a cărui înregistrare se solicită.

- În vederea aplicării acestor criterii, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut două aspecte din acest punct de vedere:gradul înalt de protecție al semnului distinctiv pentru care se solicită anularea pentru rea-credință, apreciat de instanță ca fiind notoriu în segmentul de piață vizat, marca “R.” fiind înregistrată în Italia, prezentă pe piața din România din anul 2005 prin distribuirea produselor de către reclamantă prin intermediul contractelor de distribuire încheiate cu firma C.G. - A.S. și absența justificării alegerii denumirii mărcii. - Cu privire la nivelul de protecție juridică a semnului”R.”, instanța a învederat notorietatea acestuia în România pentru segmentul de adresabilitate, urmare a materialelor publicitare în reviste de specialitate, a ofertelor de vânzare către potențiali cumpărători, a vânzărilor efectuate și a organizării de seminarii.

Contractul de prestări servicii de publicitate și reclamă din decembrie 2006 prevede includerea în revista Gastromedia a unor materiale publicitare pentru reclamanta SC E.R. SRL. Din extrasele revistelor - filele 95-104, Tribunalul București - se reliefează fotografiile unor „echipamente și utilaje pentru industria alimentară” în special mașini de înghețată “C.” (fila 45 verso, fila 296 verso, fila 297 verso, fila 298 verso, fila 299 verso - dosar apel), semnul “R.” fiind greu de distins sau aproape imposibil de distins. - Ofertele de vânzare către varia societăți comerciale nu ar putea constitui prin ele însele dovezi de notorietate a semnului “R.”, dat fiind caracterul lor nepublic și fără o coroborare cu alte probe.

- Cu privire la rezultatele foarte bune de comercializare a mașinilor de înghețată R. pe întreg teritoriul României, reclamanta, prin anexa 9 a cererii de chemare în judecată (fila 122 dosar tribunal) atașează 6 facturi de vânzare a unor mașini de înghețată “R.” după cum urmează: o mașină în Zalău, două mașini în Sibiu, o mașină în Botoșani, cinci mașini de înghețată pentru un hotel din București.

- Cu privire la seminariile de promovare a mașinii de înghețată ce are atașat și semnul “R.” se constată că secțiunea de prezentare de utilaje de gelaterie din anul 2005 se referă la utilajele “C.” (fila 210, fila 211 verso, fila 221,m fila 224, fila 223m fila 253), iar din cuprinsul fișelor de comandă pentru seminarul din 2007, rezultă că scopul seminarului ar fi fost acela de vânzare a unor paste pentru aromatizarea cremelor, deserturilor, mixurilor pentru înghețată, etc., precum și a unor baze aromatizate pentru prepararea mixurilor (fila 258) pe utilaje “C.” (fila 257 verso).

Și seminarul anterior, din 2006 (filele 224-242) are un conținut asemănător (fila 224) fiind desfășurat sub sigla “C.” În 2008 (filele 274-293) la seminarul de înghețată artizanală se arată că vor fi prezentate „aparate de înghețată “C.” (fila 273). Într-unele dintre înscrisurile depuse (în special fotografii) apar mașinile de înghețată “C.” purtând și semnul “R.” La fila 287 apare o ofertă cu un discount de 5% pentru mașina de înghețată “R.” doar pe timpul seminarului. S-a făcut aplicarea unei prezumții de cunoaștere a faptului relevant de către titularul dreptului din România, în absența unor raporturi contractuale sau concurențiale legale între părți ori chiar legături de altă natură cu piața relevantă în aprecierea nivelului juridic de protecție a mărcii reclamantei.

Instanța presupune că este exclus ca pârâta să nu fi cunoscut marca “R.” deoarece trebuia/putea să valorifice site-uri de specialitate. Numai că simpla culpă (lipsă de diligență în acțiunile întreprinse) nu poate avea semnificația relei-credințe. Recurenta invocă principiul teritorialității în evaluarea gradului de protecție juridică a semnelor în conflict. Principiul teritorialității drepturilor asupra mărcilor, expres reglementat de art. 1 din Legea nr. 84/1998, nu constituie un impediment la aprecierea relei-credințe, deoarece reaua-credință la înregistrarea unei mărci naționale subzistă independent de principiul teritorialității, fiind posibil ca prin înregistrarea mărcii naționale să se urmărească împiedicarea extinderii teritoriale a unui alt concurent.

Trebuie menționat că simpla cunoaștere a faptului relevant (folosirea unui semn identic în legătură cu produse identice) nu este suficient în sine pentru a stabili existența relei-credințe, fiind necesar să se ia în considerare intenția solicitantului la momentul depunerii cererii de înregistrare; or, intenția solicitantului este un element subiectiv care trebuia stabilit prin trimitere la circumstanțele obiective ale speței. Din cele mai sus expuse rezultă că instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt cu privire la gradul de cunoaștere al semnului pentru care se cere anularea mărcii pentru rea-credință câtă vreme se face o apreciere generică a probelor administrate, fără o analiză concretă a acestora în vederea susținerii soluției adoptate.

- Reține instanța de apel că motivația pârâtei în alegerea denumirii mărcii fanteziste „R. Ice”, denumirea societății chineze și faptul că pe mașinile de înghețată de afla deja aplicat semnul “R.”, nu este pertinentă. Se arată că pentru partenerul chinez nu au fost depuse înscrisuri cu privire la negocierile dintre el și societatea reclamantei pentru a se releva aspecte de bună-credință, ori cataloage cu produsele oferite de firma chineză, perioada de timp în care firma din China a folosit denumirea și altele asemenea. Așadar, din chiar cuprinsul motivării deciziei rezultă că instanța ar fi trebuit să ordone, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ca părțile să completeze probele pentru a fi prevenită orice greșeală în stabilirea faptelor.

Cât privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rezultă din corpul deciziei că de fapt nu reprezintă o motivare contradictorie, ci doar pașii logici făcuți de instanță pentru a reține utilizarea de către pârâră a mărcii protejate, așa încât critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sub acest aspect, nu este fondată. Tot cu referire la pct. 7, critica referitoare la modalitatea defectuoasă de stabilire a situației de fapt este fondată, așa cum deja s-a arătat. Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9, cu referire la art. 312 alin. (1), (2), (3) și art. 314 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatele-reclamante. Admite recursul declarat de pârâta SC L.E. SRL împotriva Deciziei nr. 33/A din data de 30 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2014.